O iubire fara slabiciune de Omraam Michael Aivanhov publicat la 31.08.2007
O IUBIRE FARA SLABICIUNE
     Tatal si mama nu trebuie niciodata sa cedeze capriciilor copilului lor. Ei trebuie sa fie tandri, plini de iubire, dar inflexibili.
Când au dat un ordin copilului, ei trebuie sa pretinda ca el sa asculte.
Anumite mame cedeaza în fata copilului pentru ca el plânge si ele nu vor sa-i faca rau.
Iata o înduiosare stupida, deoarece mai târziu copilul, prost obisnuit, se va urca în capul parintilor sai.
Mama trebuie sa ramâna plina de blândete, sa nu se înfurie, sa nu bata coplilul, dar nici sa nu cedeze, exact ca si natura pe care nici o dorinta sau capriciu uman nu o pot face sa cedeze.
Daca copilul pune degetul în foc sau pe gheata, legile caldurii si ale frigului nu se schimba pentru a-l cruta.
Natura asista impasibila la actele copilului, de aceea el învata sa o respecte.

     Pentru copil, mama reprezinta natura iar daca ea nu o reprezinta corect, copilul va ignora ca exista limite care nu trebuie depasite si el va fi pierdut.
Deseori din cauza slabiciunii mamei lor anumiti copii devin mai târziu adevarati calai.
Da, deseori iubirea prost luminata a parintilor este cea care face nefericirea unei familii, pentru ca ei nu au stiut sa arate copiilor lor ca exista legi în fata carora toata lumea este obligata sa se supuna, atât parintii cât si copiii
     Un copil care afost lasat sa faca totul, nu va sti niciodata ceea ce este bun si ceea ce este rau si nu va fi din vina sa, a fost prost obisnuit.
Înca de mic, copilul trebuie sa înceapa sa învete ca exista legi si ca parintii lui sunt cei care trebuie sa-l învete.
„Da, dar sarmanul, daca plânge?...” Ei bine, sa plânga!
De îndata ce copilulu plânge, mama cedeaza pentru ca micul scump sa nu fie nefericit.
Atunci, s-a terminat, ea va ceda toata viata sa, ea va deveni sclava, copilul sau se va purta rau cu ea si ea va fi cea care va suferi pentru ca a confundat iubirea cu slabiciunea.

     Copilul plânge? Lasati-l sa plânga, aceasta îi exerseaza plamânii si în tot acest timp el întelege ca exista reguli de respectat si de aplicat.
Daca la prima lacrima voi reveniti asupra deciziei voastre, copilul va continua totdeauna sa utilizez plânsul pentru a va face sa cedati si sa-si satisfaca toate capriciile.
Stiti voi ca, copilul este mai inteligent si mai viclean decât mama sa?
El stie sa se serveasca de lacrimi pentru a o obliga sa cedeze si dupa aceea se va urca pe capul ei .
În fine, ce vreti, astfel si mamele îsi învata lectia!
     Parintii nu trebuie sa astepte pentru a face un copil sa înteleaga ca ei nu vor ceda în fata capriciilor sale, astfel, ziua în care ei se vor decide sa reactioneze, va fi prea târziu.
Când ei îsi dau seama de gravitatea situatiei anumiti parinti devin dintr-o data inflexibili si atunci , ce lupta! Ei lovesc chiar copilul, dar nu pot obtine nimic deoarece au întârziat prea mult.
Atunci când el este foarte mic ei trebuie sa arate fermitate.
Trebuie ca parintii sa ajunga sa învinga aceasta slabiciune de a vrea sa faca placere copilului pentru ca el este mic, deoarece ei trezesc astfel tendintele rele în inima si în sufletul sau.
Din contra, tocmai pentru ca este mic, el va accepta constrângerile, observatile, ordinele. Iar mai târziu, când va întelege, îsi va iubi parintii si le va fi recunoscator de a-l fi scutit astfel de mari suferinte.

     Anumiti parinti nu stiu ce sa faca pentru a place copiilor lor pentru a-i amuza iar rezultatul acestei dorinte are consecinte catastrofale. Sa luam doar problema jucariilor.
Ce jucarii se fabrica pentru ai amuza pe copii? Revolvere, tancuri, tunuri, arme de toate felurile.
Iar parintii, ce fac ei?
În loc sa se uneasca pentru a protesta si a face sa se interzica acest gen de jucarii, ei chiar le si cumpara.
Iata cum se pregatesc mici golani.
Ce stupiditate ce ignoranta!
Cum nu s-a gândit ca aceste jocuri vor avea repercusiuni asupra comportamentului si mentalitatii copiilor?
Daca unii dintre ei devin monstri, este din cauza ca au primit o educatie aberanta din partea oamenilor care nu cunosc marile adevaruri initiatice.

     Am vazut ieri un copil care facea grimase destul de dezagreabile si inestetice. Am întrebat-o pe mama sa:” unde a învatat el asta ?
–Oh! Tatal sau a facut-o pentru a-l amuza si el l-a imitat.
Priviti deci cum sunt educati copiii! Pentru a-i amuza, pentru a-i face sa râda, li se arata orice grimasa stupida pe care ei o vor imita.
Niciodata nu trebuie sa aratati ceva urât sau stupid copiilor, nici macar pentru a-i amuza. Exista alte moduri de a-i amuza. Parintii nu trebuie sa faca decât ceea ce este educativ, inteligent, chiar daca aceasta nu face placere copilului.
Copilul este cel care trebuie sa accepte, sa se obisnuiasca.
Lumea întreaga nu cauta decât placerea, dar placerea este cel mai rau dintre ghizi, ea urâteste omul si îl face sa se întoarca la stadiul animal.
Parintii ignoranti fac placere copiilor lor pentru ca ei îi „ iubesc”.
Dar exista iubire si iubire.
Trebuie sa alegeti iubirea care educa, înfrumuseteaza, fortifica copilul vostru si îl face perfect.
     Fiinta umana este în mod natural egoista, ingrata si acest egoism si aceasta ingratitudine voi riscati sa le încurajati prin prea multa indulgenta. Pentru ca iubiti copiii, vreti sa le dati totul, dar întelepciunea sfatuieste sa-i privati putin de anumite lucruri.
Eu vorbesc, vorbesc, dar stiu ca parintii nu-mi vor da dreptate, ei vor gasi ca sfaturile mele sunt în contradictie cu metodele lor.
Dar din moment ce ei au probleme cu copiii lor, asta dovedeste ca parerile lor au nevoie sa fie ameliorate, nu?
     Spunem ca nu trebuie sa loviti copiii.
În realitate în cazuri exceptionale, o palma sau o bataie la fund nu poate sa le faca rau.
Doar ca iata, daca loviti un copil fiti atenti la privirea voastra. Da privirea voastra nu trebuie sa exprime nici furie, nici ostilitate, nici un fel de sentiment negativ, deoarece copilul va uita repede palma sau bataia la fund pe care i-ati dat-o, dar nu va uita niciodata o privire rea: el va va purta pica pentru aceasta si mai devreme sau mai târziu va încerca sa se razbune.
Atentie la privirea voastra daca va loviti copiii!
     Deseori parintii lovesc un copil deoarece sunt exasperati de el, si-au pierdut rabdarea, ceea ce este o foarte proasta reactie.
Palmele si bataile la fund nu trebuie sa fie rezultatul enervarii parintilor-enervarea nu este un sentiment pedagogic- ci dorinta lor de a face pe copil sa înteleaga existenta unor reguli ce trebuie respectate.
De aceea am dat uneori aceasta metoda pe care multi au gasit-o bizara.
Când o mama trebuie sa-si corijeze copilul, trebuie ca ea sa ramâna stapâna pe ea însasi, sa arate copilului cât de trista este de a-l lovi, chiar sa plânga în fata lui spunându-i: „ nu voiam sa te bat, dar sunt obligata pentru ca tu ai actionat rau si trebuie sa fi pedepsit”. Iar apoi dati-i drumul bataii la fund!
Atunci copilul simte ca mama sa este nefericita, ca ea sufera si ca din vina lui ea este obligata sa actioneze asa cum o face.
Astfel copilul va reflecta si va întelege ca exista legi care nu trebuie încalcate.
     Insist asupra acestui punct, deoarece eu stiu ca parintii nu au obiceiul de a fi atenti la modul în care îsi corijeaza copilul.
Ei nu trebuie niciodata sa-l bata când sunt furiosi, deoarece lasa în capul sau o impresie de ura, de rautate si nu de justitie.
Pe când tocmai pentru buna sa educatie el trebuie sa simta ca tatal si mama sa îl pedepsesc pentru ca sunt drepti.
Dar acest mod de a proceda este foarte rau si din punct de vedere magic si eu va voi explica de ce.
Când loviti un copil pe un fond de furie, curentul dizarmonios produs de sentimentele voastre i se transmite lui si provoaca efecte extrem de distructive.
Furia care a iesit din voi sub forma unui curent de ostilitate va continua sa actioneze în mod defavorabil asupra lui timp de luni, ani de zile si astfel, fara sa o stiti, ati lasat copilul vostru prada fortelor negative care îl vor acapara.
Iata ignoranta parintilor care, în loc sa-si ajute si protejeze copilul, distrug în el elemente sacre, divine, deoarece ei i-au comunicat prea multe forte negative iesite din inima lor.
Parintii trebuie de acum înainte sa-si interzica aceste iesiri de furie.
Fie ca ei sa-si corijeze copiii din moment ce este necesar, dar fara a simtii acest sentiment distructiv care expune copiii influentei spiritelor tenebroase.
Deoarece iata ceea ce se va întâmpla: când mai târziu vor voi sa-si corijeze copiii, nu vor putea. În loc de a fi docili si ascultatori în mâinile lor, ei vor asculta de aceste spirite tenebroase.
Iata o problema asupra careia voi trebuie sa reflectati.
Corijati-va deci copiii doar pentru a-i face constienti ca exista legi pe care ei nu le pot încalca fara a se expune la mari pericole.
     La fel face si natura. Este iarna este frig si voi va spargeti fereastra: ei bine, daca voi nu o înlocuiti va trebui sa suportati consecintele: Veti tremura de frig.

Puteti foarte bine spune naturii. Ea va ramâne impasibila, implacabila si voi veti fi obligati sa reflectati asupra neândemarii voastre, sa reparati geamul si sa fiti mai îndemnatici pe viitor.
Fata de copil, mama trebuie sa fie ca si natura: impasibila si implacabila si în acelasi timp sa-i arate ca si ea se supune legilor.
În acest moment ea inoculeaza copilului ideea unei ordini, a unei ierarhii si se pot astepta minuni din partea unui copil care a fost crescut în aceasta constiinta si în acest respect al legilor.
     Evident nu sunt toti copiii la fel.
Sunteti deci obligati de a-i educa functie de gradul lor de evolutie, de temperamentul lor, de forta lor, de sanatatea lor si înca multi alti factori.
Exista atâtea cazuri diferite încât nu se pot da reguli generale, nici sa se spuna: „faceti asa”.
Trebuie o metoda pedagogica particulara pentru fiecare copil, iar parintii sunt cei care trebuie sa-si studieze copiii si sa se arate destul de inteligenti si luminati pentru a sti ce metoda trebuie sa foloseasca cu ei.
Dar sigur este ca în toate cazurile parintii trebuie sa fie implacabili în fata copiilor lor, sa nu-si arate nici o slabiciune, nici o lacuna.
     Se cunosc cazuri de mame care aveau amanti, sau chiar care în timpul razboiului se culcau pe câmp cu soldatii tarii inamice.
Copilul mic era acolo, pentru ca mama nu putea sa-l lase singur acasa si el privea fara a întelege.
Dar câtiva ani mai târziu, când el îsi amintea si întelegea , se puteau vedea în comportamentul lui fata de mama pagubele pe care aceasta scena le-au produs în el.
De ce mamele sunt atât de inconstiente?
Ele comit orice act negativ în fata micilor copii crezând ca ei nu înregistreaza nimic.
Ei ba da, tocmai ca ei înregistreaza totul. Sunt evenimente din anul 3, 4, 5, pe care un om nu le poate uita niciodata.
El va uita ceea ce s-a întâmplat ieri, dar îsi va aminti totdeauna ceea ce a trait acum 60 sau 80 de ani.

     Când parintii lasa sa se vada ca au slabiciuni, copiii sunt tulburati, dezorientati, ei nu mai au de ce sa se agate.
Copiii cauta totdeauna din instinct sa se sprijine pe fiinte care încarneaza dreptatea, nobletea, puterea, perfectiunea; ei poarta cu totii în ei o nevoie instinctiva de dreptate si adevar, iar când ei îi vad pe parintii lor comitand acte reprobabile, ceva se deregleaza în ei.
Copilul care se simte mic, slab, îi place sa simta deasupra lui o autoritate infailibila care îl protejeaza.
El este ignorant de toate, dar stie ca este slab, de aceea el are nevoie de protectie si se adaposteste lânga mama sa pentru a-i simti caldura.
Si nu numai în domeniul fizic el cauta un sprijin, dar si în domeniul psihic.

     De aceea când un copil întelege ca mama sau tatal sau nu sunt la înaltimea situatiei, el se simte pierdut sau se revolta si iata originea a numeroase tragedii.
Un copil are nevoie ca parintii sai sa nu lase sa apara nici o slabiciune si de aceea este foarte rau ca dupa ce au dat un ordin copilului, parintii sa accepte ca el sa nu asculte.
Când parintii au dat un ordin, ei trebuie sa pretinda ca acel copil sa-l execute, altfel el îsi va da seama ca parintii sai nu au nici o fermitate, nici o stabilitate si aceasta imagine pe care o va avea fata de ei îi va împiedica educatia.
     Fata de acest subiect as vrea sa ma opresc asupra unei probleme foarte interesante.
Când un adult vrea sa actioneze, el trebuie înainte sa reflecteze.
Copilul nu are de reflectat deoarece creierul sau nu este pregatit pentru reflectie. La copil actiunea este cea care primeaza, el trebuie deci sa actioneze executând fara a discuta ceea ce adultii îi cer. Demersul copiilor este invers de cel al adultilor.
Daca copilul vrea înainte de toate sa înteleaga înainte de a actiona, el nu va face niciodata nimic.
El trebuie sa actioneze înainte de a întelege, pentru ca sunt altii care au înteles înaintea lui si având încredere în ei, el faciliteaza propriul sau proces de întelegere care nu se va manifesta decât mai târziu.
Actionând exact dupa cum parintii le cer, copiii au posibilitatea de a deveni inteligenti.
Deoarece inteligenta, cea adevarata, este deja o munca.
Realizarea presupune întotdeauna ca o inteligenta a precedat executiei.
Când o munca este bine facuta, se spune ca a fost opera unei inteligente; ca aceasta inteligenta este vizibila sau invizibila, constienta sau inconstienta, asta este alta problema.
Copilul trebuie deci sa execute ceea ce i se cere fara a avea nevoie de explicatii.
Când mama îsi duce baietelul cu ea, nu este necesar ca ea sa-i explice în detaliu unde îl va duce. El are încredere si da mânuta mamei sale stiind ca ea nu-l va conduce într-un loc unde sunt serpi, ursi sau mistreti care îl vor devora - simbolic vorbind - si astfel copilul progreseaza.
Dar copiii care nu au încredere în parintii lor, nu-si pot dezvolta corect inteligenta

     Acum nu începeti sa-mi spuneti povesti: „ da, dar noi cunoastem familii unde copiii sunt cu mult mai inteligenti decât parintii lor, de aceea ei le tin piept.
Eu stiu bine ca se pot întâlni copii într-adevar exceptionali, Dar sunt cazuri extrem de rare.
Eu va vorbesc în general si în general nu cred de loc ceea ce vreti sa ma faceti sa cred: ca majoritatea copiilor sunt abrutizati.
Nu, din moment ce un copil s-a nascut într-o familie sau alta, înseamna ca exista un motiv, acum ca este aici, este prea târziu pentru a judeca si critica.
Daca este atât de genial, de ce a venit sa se încarneze într-o familie de tâmpiti?
Daca el a venit aici, este tocmai pentru a face un stagiu si facând un stagiu el trebuie sa-si asculte parintii.
Dupa aceea, vom vedea.
Au existat fii de regi care au fost trimis în armata ca simpli soldati pentru a fi tratati si câteodata maltratati-ca toti ceilalti!
Deci, copilul nu trebuie sa discute si sa critice, lui nu i se cere sa aduca dezordine si anarhie. Din moment ce a venit aici, în aceasta familie, el trebuie sa înceapa prin a merge în acord cu ea. Când el va dovedi adevarata superioritate, el va putea face ceea ce vrea, dar nu înainte.
     Când copilul îi asculta pe parintii sai si accepta sa faca ceea ce ei îi cer, inteligenta sa începe sa se trezeasca.
Apoi putin câte putin, copilul însusi întelege ratiunea a ceea ce face.
Evident, exista cazuri cînd intransigenta parintilor poate fi catastrofala.
Sa presupunem ca ceea ce copilul cere este de natura spirituala si ca el are parinti grosieri, ignoranti si necinstiti care îl împiedica sa-si realizeze idealul pentru ca aceasta depaseste prea mult întelegerea lor.
Daca ei se arata inflexibili, ei îi pot face mult rau.
De aceea, de fiecare data cînd se da o regula generala, trebuie aduse nuante si explicatii.
Înainte de a se pronunta, de a da o promisiune sau de a o refuza în mod categoric, parintii trebuie sa cântareasca foarte bine consecintele.
Dar cum o vor face, daca ei nu au discernamânt?
Ei trebuie sa înceapa un mare numar de factori de luat în considerare: daca copilul este destul de puternic, daca este momentul propice daca este pentru binele sau daca el poseda daruri particulare care trebuie protejate.
Chiar si în ceea ce priveste hrana, parintii trebuie sa ia anumite elemente în consuiderare si sa nu forteze copiii sa manânce ceea ce ei gasesc bun pentru ei însisi.
Deci , repet: Un tata o mama, nu trebuie sa pretinda o ascultare absoluta copilului înainte de a-si fi pus întrebarea: ”oare eu îi cer ceva bun, drept, divin? Oare sufletul sau o doreste, nazuieste profund, sau va fi nociva pentru evolutia sa?”
Odata ce ei s-au documentat bine, ca au vazut si înteles în mod clar ce ar fi bun pentru copil, ei sa-i dea ordin – fie ca este o permisiune sau un refuz in mod categoric, irevocabil, iar copilul trebuie sa se supuna.
Copilul trebuie sa înteleaga ca exista legi carora parintii însisi sunt obligati sa se supuna.

     Chiar si initiatii asculta de aceste mari legi ale naturii si de altfel ei sunt primii care le respecta.
Ei respecta poate mai putin legile umane care nu sunt totdeauna juste, dar în fata legilor divine, legile eterne, universale, ei sunt întotdeauna plini de respect si de supunere.
Deci iata, întelegeti-ma bine. Trebuie sa aveti multa iubire pentru copii, este de la sine înteles, dar trebuie sa stiti cand si cum sa o manifestati.
Exista momente în care nu trebuie sa va aratati iubirea ci sa va serviti de întelepciune; numai cu aceasta conditie puteti vorbi într-adevar de o iubire luminata si benefica. Iubirea slaba si stupida este o catastrofa.