OM de Lelia Mihail publicat la 23.06.2007
OM
     Omul intrupat este alcatuit din corp fizic, eteric, astral si Eul constient. La inceput sunt rudimentare si mai apoi evolulutia il aduce la Divinitate.
Cel mai vechi corp este cel fizic. Se poate spune ca in faza actuala, pe Pamânt, corpul fizic este complet evoluat. Nu mai exista imbunatatiri de facut la trup. Este un corp de rangul 4.
Corpul eteric este relativ mai nou, are rangul 3; la vitalitate suntem mai slabi. Vointa mai trebuie lucrata.
Corpul astral este doar de rangul 2. El nici nu este individualizat. De aceea nu putem aduce amintiri din somn, nu exista organe care sa le perceapa. Asa ca in lumea fizica. Eul este si mai rudimentar - citeste dulce copilas - este de rangul 1. Pentru formarea lui a fost necesar sa mai pierdem din abilitatile celorlalte corpuri. Aceste abilitati ne straduim acum sa le recuperam dar la nivelul de constienta pe care l-am capatat prin individualizare.

     In starea de veghe corpul astral si eteric sunt bombardate cu informatii de catre analizatori, pe care le prelucreaza si le stocheaza. Dar informatiile transmise de analizatori nu se stocheaza daca acestea nu intereseaza sufletul omului in mod deosebit.
Corpul astral este corpul sufletului si acesta nu e interesat de probleme de supravietuire.
Prin exercitii de gandire la probleme de suflet (catarsis) se formeaza si analizatorii corpului astral.
Apoi urmeaza impregnarea corpului eteric cu imaginile primite de la analizatorii corpului astral. Omul vede imagini, la inceput, apoi aude si sunete. Urmeaza faza in care se vede totul ca si in starea de veghe.
     In epoca lemuriana omul era inca ,, aerian,, pe când animalele aveau corpuri mai dense. Lemurienii erau impartiti in 4 suflete grup cunoscute azi ca leu, taur, vultur, om. Aceste 4 suflete grup sunt desprinse dintr-o fiinta cu aspect uman si se raporteaza la cifra 12.
Se pare ca 12 se refera la timp. Timpul este deci fff recent. Sunt 7 zile - MANVATARA si 5 nopti - PRALAYA. Zile si ore cosmice.
Regii timpului sunt 24. Cei 24 de batrâni. Deci se refera la perioada de la inceputul vietii omului pe pamânt pâna la trecerea celor 24 de zile cosmice. In noptile cosmice umanitatea fiind resorbita se pare ca se refera doar la zile cosmice.
     Initiatul vede in spirit tot ce s-a petrecut in legatura cu evolutia fiintei sale interioare din momentul când Marele Deluviu sau Potop a distrus vechea Atlantida si omul postatlantean a pasit in actuala perioada de existenta terestra.
EI vede cum epocile de cultura, sau civilizatiile, se succed una dupa alta pâna in prezent si apoi in viitor, in punctul unde insasi epoca noastra va disparea facând loc alteia.
Aceasta mare perioada constituie ea insasi a saptea parte dintr-un interval de timp si mai mare.
Se stie ca dupa ce Atlantida a fost inghitita de valuri infloreste o prima epoca de cultura, vechea cultura indiana, urmata apoi, succesiv, de o cultura veche persana, apoi apare a treia epoca de cultura chaldeo-babiloneana-egipteana-ebraica; a patra epoca este cea greco-latina, a cincea este cea in care ne aflam in prezent, dupa care va veni a sasea, când vor aparea fructele culturii spirituale pe care o edificam in prezent.
Noi traim, deci, acum in a cincea epoca de cultura a perioadei postatlanteene. Stravechea si sfânta cultura protoindiana este aurora civilizatiilor si a culturilor postatlanteene; ea apare imediat dupa sfârsitul perioadei atlanteene.
Sa incercam sa ne facem o reprezentare a modului in care traia omul in acel timp, acum opt sau noua milenii.
Daca vorbim in intervale de timp reale, atunci acestea sunt cifrele exacte.
     Aceasta prima epoca de cultura despre care vorbim acum este direct influentata de Marele Deluviu atlantean sau de marea glaciatiune, cum o numeste stiinta moderna. Atlantida a disparut incetul cu incetul, ea a fost acoperita de ape bucata cu bucata. Locuia atunci pe pamânt o umanitate din care abia o mica parte se ridicase la gradul cel mai inalt de dezvoltare posibil la acea vreme.

     In acea epoca oamenii erau capabili, in buna parte, sa dezvolte o anumita clarvedere, confuza desigur, dar naturala si nu se margineau la contactul cu lumea fizica, ci traiau printre fiinte spirituale de natura divina. Ei vedeau aceste fiinte in jurul lor. Trecerea de la perioada atlanteana la cea postatlanteana s-a efectuat când lumea spirituala astrala si eterica s-a inchis pentru perceptia normala a oamenilor, aceasta indreptându-se acum exclusiv asupra lumii fizice.
Prima epoca de cultura s-a caracterizat prin nostalgia profunda pe care oamenii o simteau pentru privilegiul pe care strabunii lor il avusesera de a contempla lumea spirituala, pe vechea Atlantida, privilegiu pe care ei il pierdusera; accesul la aceasta lume le era inchis.
Realitatea pe care o vedeau cu ochii o considerau ca pe o mare iluzie, ca maya, marea inselaciune, din care voiau sa fuga. Prin procedee initiatice, din care mai exista urme in tehnicile yoga, cei mai avansati puteau sa se ridice pâna la nivelul spiritual al stramosilor lor. S-a dezvoltat in felul acesta o atitudine religioasa profunda.
Si toate epocile care s-au succedat sunt caracterizate prin aceea ca omul intelege si cunoaste tot mai mult realitatea sensibila exterioara.
Gândirea lui se modifica si ea corespunzator, caci omul isi spune: Ceea ce mi se ofera, pe pamânt, pentru simturile fizice, nu mai trebuie considerat ca o simpla aparenta, in realitate este un dar al fiintelor spirituale, nu fara rost ne-au dat zeii simturile fizice.

     Tot ceea ce ajuta, aici pe pamânt, la edificarea unei culturi in lumea materiala, trebuie sa i se recunoasca, incetul cu incetul, valoarea.
Ceea ce stravechiul om indian numea maya si se ferea de ea, nazuind sa se reintoarca in trecut, oamenii celei de a doua epoci de cultura considerau, dimpotriva, ca pe un câmp de actiune, ca pe ceva care trebuie lucrat.
Aceasta a doua epoca este vechea cultura persana, situata in jurul anului 5000 i.Ch.; este acel moment când Pamântul avea �nca pentru om un aspect ostil, fara a mai avea insa si aparenta unei iluzii pe care sa o respinga, de care sa fuga.
Pamântul devenea un câmp de lucru pe care trebuia sa-l marcheze cu propria sa spiritualitate. Dar Pamântul era stapânit, datorita structurii sale materiale, de o forta opusa Binelui, de o forta a Raului, care era zeul Ahriman.
Zeul cel bun, Ormuzd, venea insa in ajutorul omului, in slujba sa se angajau oamenii. Când oamenii indeplineau vointa sa, ei puteau transforma Pamântul intr-un ogor al lumii spirituale superioare; se incorpora lumii sensibile ceea ce se cunostea pe cale spirituala.

     In epoca a treia, omul s-a apropiat si mai mult de realitatea exterioara; aceasta a incetat sa mai fie un dusman pe care trebuie sa-l invinga.
Daca omul vrea sa indeplineasca prin efortul propriu ceea ce este util, el trebuie sa imite, in institutiile peânt, tot ceea ce a descoperit in secretul astrelor.
     De ati putea privi intr-una din acele incaperi in care lucrau initiatii egipteni! Era o activitate cu totul diferita fata de aceea care are loc, in prezent, in laboratoarele stiintifice. In acele timpuri, savantii erau initiaii. Ei cercetau stelele si observau regularitatea cu care acestea isi urmau drumul, observau pozitia lor si mai ales influenta pc care o exercitau asupra evenimentelor terestre. In felul acesta ei puteau prezice intâmplari care urmau sa se produca peste secole si milenii.
Asa au aparut acele asa-zise "carti sibilinice". Continutul lor nu este o inventie.
Initiatii au consemnat in ele cu cea mai mare grija ceea ce se prevedea pentru mii de ani inainte si tineau seama de succesiunea faptelor. Ei nu faceau niciodata ceva ce nu era indicat in aceste carti, in deplina concordanta cu mersul stelelor. Sa presupunem ca era cazul sa se stabileasca o lege.
Aceasta nu se facea pe baza unui vot majoritar ca astazi; se consultau aceste carti, in care se gasea ce trebuie facut pe Pamânt pentru ca sa fie oglinda, reflexul evenimentelor inscrise in mersul astrelor si se indeplinea cu strictete ce se spunea in ele.
Scriind aceste carti, preotii egipteni stiau ca cei ce veneau dupa ei vor actiona numai asa cum se arata in ele. Erau absolut convinsi ca trebuie sa asculte intru totul de ele.
     A patra epoca de cultura s-a dezvoltat pe temeliile celei de a treia, dar nu a pastrat decât resturile artei profetice a Egiptului.
Enea, fiul lui Anchises din Troia, cetate apartinând de a treia epoca de cultura, ajunge in urma peregrinarilor sale la Alba Longa.
Acest nume evoca existenta unui centru sapiential religios foarte vechi. Din Alba Longa, din acest centru de cultura sacerdotala, va lua nastere cultura romana. Reminiscente ale acestui inceput le mai gasim in imbracamintea alba pe care o poarta preotii catolici in timpul slujbei.
In acest centru religios s-a profetizat, in maniera vechilor preoti, o perioada de cultura in sapte etape. Domnia celor sapte regi ai Romei a fost si ea prevazuta.
Dar istoricii secolului al XIX-lea, o data in plus, au fost victimele unei erori dezagreabile: ei au descoperit ca din punct de vedere material nu ar fi nimic adevarat din ceea ce se povestea despre acesti regi, dar ce se afla in realitate in spatele acestor povesti si legende, ca in ele se anunta in mod profetic o cultura structurata dupa numarul sacru 7, din cartile sibilinice, acestea ei nu au putut sa descopere.
     Acum, noi traim in a cincea epoca de cultura postatlanteana, continuindu-se coborârea pâna intr-atât incât s-a ajuns sa se depaseasca nivelul inferior la care ar fi trebuit sa se opreasca omul.

     Traim intr-o epoca in care omul a devenit chiar sclavul conditiilor exterioare ale mediului. Este fara indoiala ca, strict vorbind, cultura are acum, in epoca noastra, a cincea epoca de cultura, un drum precumpanitor descendent si va continua sa coboare tot mai mult.
In fata acestei vertiginoase afundari in materie, este nevoie de un impuls nou care sa preintâmpine cufundarea totala a omenirii in materie.
Niciodata inainte omul nu se atasase atât de profund de materie. Un impuls puternic, cel mai puternic din toate care au actionat pe Pamânt, trebuie sa intervina.
Si acest puternic impuls a fost insasi venirea lui Christos Iisus, care a dat oamenilor elanul nccesar spre o viata spirituala noua. Daca in prezent omenirea are fortele de redresare necesare, cu toata profunda alunecare in materie, aceasta se datoreaza puternicului impuls venit prin Christos Iisus.
     Epocile de cultura, pe care le-am vazut succedându-se in perioada noastra postatlanteana, sunt indicate de autorul Apocalipsei prin acele mici comunitati sau "biserici", dispersate pe pamânt si pe care el le considera drept reprezentante ale celor sapte epoci de cultura.

     Prin comunitatea din Efes, autorul Apocalipsei ne indica prima epoca de cultura a perioadei postatlanteene, si, ceea ce trebuie spus, se gaseste in "Scrisoarea" catre aceasta comunitate sau biserica.
Asadar, vom gasi ca fiecare Scrisoare este adresata reprezentantului uneia din cele sapte epoci de cultura. in fiecare Scrisoare se spune: Voi sunteti asa si asa! Cutare sau cutare aspect al fiintei voastre corespunde spiritului crestin, dar alte aspecte trebuie sa le schimbati.
Asa scrie autorul Apocalipsei fiecarei epoci de cultura, ce poate sa pastreze si ce nu mai este bun si trebuie schimbat.

     Reprezentativa pentru cea de a doua epoca de cultura este comunitatea din Smirna. Modul de a gândi al vechilor persi era acesta: Cândva, Zeul luminii avea un dusman, materia exterioara, pe intunecatul Ahriman. La inceput, eram unit cu Spiritul luminii, care a fost primul, dar apoi, am fost atras spre lumea materiala, de care s-a legat puterea ostila si retrograda a lui Ahriman. Acum, in legatura cu Spiritul luminii, prelucrez materia si fac ca spiritul sa patrunda in ea.
Dupa ce divinitatea raului va fi invinsa, Zeul luminii va reaparea. "Eu sunt cel dintâi, dar si cel din urma", acela care este mort in viata materiala si va fi din nou viu prin inviere in spirit.

     Sa trecem acum mai departe la comunitatea din Pergam. Ea reprezinta epoca in care omenirca s-a adaptat mai mult la lumea fizica, omul citea in stele secretele pe care spiritul le putea deslusi.
Aceasta posibilitate s-a dat omului in a treia epoca de cultura. EI actioneaza acum din propriul imbold. Având o viata interioara, omul observa si lumea exterioara. Faptul ca acum este inzestrat cu suflet il face capabil sa studieze mersul stelelor si sa descopere legile geometriei.
Este ceea ce se cheama "cercetare prin cuvânt" si acest lucru se exprima in Apocalipsa lui Ioan prin "sabia care iese din gura". Realizate sub aceasta veche forma, ea apare intr-adevar ca o sabie cu doua taisuri, pentru ca atunci cunoasterea sapientiala se afla foarte aproape, si in mod primejdios, de linia care despartea magia alba de magia neagra, se gasea intre calea care duce la mântuire si cea care duce la pieire. De aceea el spune ca acolo unde se aflau reprezentantii acestei epoci se gasea si tronul Satanei.
Este o aluzie la tot ce ne poate indeparta de adevaratele teluri ale evolutiei, iar cultul lui Balaam nu este decât cultul magiei negre, cultul celor care "sfâsie", care distrug popoarele. Dar exista si o parte buna a acestei culturi, este chiar faptul ca omul poate sa inceapa sa-si purifice si transfigureze corpul astral. Este ceea ce am putea numi "mana ascunsa" - mana cereasca, adica tot ce este destinat lumii fizice sa fie transformat in mana cereasca, tot ce este pentru fiinta egoista sa fie transformat in realitate divina.
Aceasta este "mana cea ascunsa". Toate, aceste simboluri arata ca omul isi purifica sufletul pentru a face din el un purtator purificat pentru acel element superior al fiintei sale, care estc "Manas".
Dar pentru a atinge acest stadiu, omul mai are de trecut prin epoca a patra de cultura, când apare insusi Mântuitorul, Christos Iisus.
     Este comunitatea bisericii din Thyatira. Acestei comunitati el i se arata ca "Fiul lui Dumnezeu", acela care are ochii ca para focului, iar picioarele ca arama incinsa (Apocalipsa, cap. 2, v. 18). Acum se arata ca "Fiu al lui Dumnezeu", acum el este conducatorul celei de a patra epoci de cultura, când omul ajunge sa coboare pâna in strafundul lumii fizice, când isi creeaza propria imagine in elementele exterioare ale civilizatiei.
Este epoca de cultura când insasi divinitatea se face om, ia trup, se face persoana umana, când fiinta umana coboara ea insasi pâna la acel nivel al personalitatii la care sculptura greaca prezinta insasi divinitatile individuale, când aceasta personalitate umana se afirma pe plan istoric ca cetatean roman. Aceasta epoca a primit in acelasi timp un impuls cu totul nou prin faptul ca insasi divinitatea apare sub forma umana.
Omul coborât pe Pamânt nu poate fi salvat decât de Dumnezeu insusi venit pe Pamânt sub o forma umana. Eul uman din corpul astral, acel "eu sunt" al omului avea nevoie de impulsul lui Christos Iisus.

     Fiul lui Dumnezeu care de acum devine Conducator al viitorului, poate acum sa spuna: "Si toate comunitatile vor cunoaste pe -eu sunt-, care cerceteaza inimile si cele dinauntru" (Apocalipsa, cap. 2, v. 23).
Accentul se pune acum pe "eu sunt", pe "eu", acest al patrulea element al fiintei umane. "Asa cum am primit de la Tatal meu, eu ii voi da Steaua diminetii" (Apocalpsa, cap. 2, v. 28). Ce inseamna aici "Steaua diminetii"? Noi stim ca Pamântul trece in evolutia sa prin diferite stari sau stadii, pe care le-am numit Saturn, Soare, Luna, Terra (pamântul actual), Jupiter, Venus si Vulcan, (se pare ca ordinea este venus, jupiter, vulcan).(NN) Sunt denumiri conventionale, dar corecte, justificate.
Evolutia stadiului actual, Pamântul propriu-zis, se imparte in doua mari diviziuni, timpul lui Marte si timpul lui Mercur.
Exista intr-adevar o relatie misterioasa intre prima jumatate a evolutiei terestre si Marte, si la fel, intre a doua jumatate a evolutiei terestre si Mercur. De aceea, se poate spune in loc de Terra, Marte-Mercur.
In felul acesta, se poate vorbi de urmatoarele stadii: Saturn, Soare, Luna, Marte-Mercur, Jupiter, Venus.
Astrul a carui forta este preponderenta in faza a doua de evolutie a Pamântului este Mercur, steaua care reprezinta pentru noi forta preponderenta care ne conduce spre inaltimi, directia pe care omul trebuie acum sa o urmeze.
     In vechiul ocultism, dintr-o justificata precautie fata de cei care puteau utiliza, asa cum se putea intâmpla, in scopuri egoiste revelatiile Misteriilor, s-a recurs la o mica diversiune, care purta numele de "masca". Se recurgea la exprimari indirecte, la termeni care disimulau faptele reale.
Esoterismul medieval nu putea insa sa recurga decât la metode primitive.
Astfel, in loc de Venus s-a spus Mercur si in loc de Mercur s-a spus Venus. Intr-adevar, daca dorim sa vorbim in sens esoteric, cum a facut autorul Apocalipsei, trebuie sa numim planeta Mercur "Steaua diminetii".
Prin aceasta denumire se intelegea Mercur: Am dat eului tau directia care conduce spre inaltimi prin Steaua diminetii, prin Mercur. In anumite texte din evul mediu veti putea gasi enumerarea planetelor din sistemul nostru planetar: Saturn, Jupiter, Marte, Terra, dupa care urmeaza, nu asa cum este in realitate, Venus, Mercur, ci invers, Mercur, Venus. Iata deci explicatia versetului "Asa cum Eu am primit de la Tatal meu; si ii voi da Steaua diminetii".
     Acum urmeaza sa patrundem in epoca noastra, in epoca din care facem parte. "Scrie ingerului comunitatii din Sardes" - aceste cuvinte trebuie sa le simtim ca ne sunt adresate noua.
"Iata ce spune Cel care are cele sapte spirite ale lui Dumnezeu si cele sapte stele" (Apocalipsa, cap. 3, v.l).
Ce sunt cele sapte spirite si cele sapte stele?
In acord cu autorul Apocalipsei, omul, asa cum ne apare aici, este expresia vizibila a celor sapte principii ale naturii umane si pe care le cunoastem: principiul fizic, a carui expresie este corpul fizic, principiul corpului vital, a carui expresie este corpul eteric, principiul corpului astral care, transformat prin actiunea constienta a eului, devine Manas, principiul corpului eteric care, transformat, devine Buddhi si Atma, sau corpul fizic transformat, spiritualizat. in centrul acestora se afla principiul "eului".
Acesta este spectrul celor sapte constituenti spirituali prin care se exprima natura divina a omului.
Daca urmam acest drum, vom transmite celei de a sasea epoci, care urmcaza, adevarata viata spirituala a intelepciunii si a iubirii. A saptea epoca va aduna in jurul acestui mare Conducator pe toti cei care au gasit aceasta viata spirituala; ii va uni cu acest Conducator. Toti acestia vor fi atât de strâns legati de viata spirituala, vor participa atât de mult la ea, incât se vor deosebi profund de cei care s-au indepartat, de cei "calduti", care nu sunt "nici reci, nici calzi".
     STAREA DE FORMA FIZICA A PAMÂNTULUI
cuprinde sapte perioade de evolutie, iar fiecare perioada câte sapte epoci.
     Cele sapte perioade sunt:
1. Perioada polara
2. Perioada hiperboreana
3. Perioada lemuriana Se sfârseste prin Marele Deluviu (Potopul).
     5. Perioada actuala postatlanteana:br> 1. Epoca protoindiana (Biserica din Efes)
2. Epoca protopersana (Smirna) 3. Epoca egipto-chaldeo-babiloniana si ebraica (Pergam)
4. Epoca greco-latina (Thyatira)
5. Epoca noastra actuala (Sardes)
6. Epoca urmatoare (Filadelfia)
7. Epoca ultima (Laodiceea)
     6. Perioada urmatoare (simbolizata prin cele sapte Peceti)
7. Perioada ultima (simbolizata prin cele sapte Trâmbite)
     Trebuie facuta o neta distinctie intre evolutia sufletelor individuale si evolutia raselor si a popoarelor. Nici un suflet nu a fost constrâns, fara motive temeinice, sa ramâna intr-un corp mai prejos de gradul sau de evolutie, adica intr-un corp ramas in urma; nici un suflet nu va fi constrâns sa se reincarneze, fara un temei, intr-un corp de nivelul actual.

     Dupa pauza cosmica ce a urmat fazei lunare, Pamântul apare in a patra sa incarnare din tenebrele cosmice.
In acel moment, in primele faze ale evolutiei terestre, nu exista pe Pamânt nici o alta creatura, in afara de om. El este primul nascut al Pamântului. Dar ca structura, el nu era decât spirit; structura ulterioara carnala a constat dintr-o condensare.
Sa ne imaginam o masa lichida care se comporta ca o suspensie libera, care poate pluti liber. Printr-un proces de condensare, in aceasta masa lichida apar mici formatiuni cristalizate, de gheata; procesul este continuu, se formeaza mereu alte bucati de gheata.
Sa mergem cu gândul mai departe si sa ne inchipuim ca o parte din aceste formatiuni incep sa se desprinda de masa lichida, capatând o existenta independenta. Cum insa fiecare bucata de gheata nu se poate mari decât atât timp cât se afla in masa lichida, odata desprinsa de aceasta ramâne la starea de consistenta initiala, din momentul desprinderii.
Rezulta ca bucatile de gheata nu sunt egale, fiecare având o structura proportionala cu timpul de sedere in masa lichida. Cele desprinse printre primele vor fi mai mici decât cele desprinse ulterior. Ca urmare, o parte din masa lichida s-a cristalizat si s-a desprins sub forma unei mici bucati de gheata, cu existenta proprie. Restul masei lichide continua procesul de cristalizare lenta, adaugând noi bucati de gheata la cele deja separate. La sfârsitul acestui proces, aproape tot lichidul s-a cristalizat. In acel moment, ultima bucata de gheata va contine cea mai multa cantitate din substanta de baza, din substanta-mama, din masa lichida initiala, deoarece ea a asteptat cel mai mult inainte de a se separa de apa-mama de origine.
     Procesul este identic când ne referim la evolutia omului.
Animalele inferioare s-au grabit si s-au separat prea curând de substanta-mama spirituala si, ca urmare, au ramas la un stadiu primar de evolutie.
Diversele specii animale, pornind de la cele inferioare spre cele mai dezvoltate, reprezinta grade diferite si succesive de evolutie si de separare din substanta comuna spirituala.
Omul a ramas cel mai mult in aceasta substanta spirituala, el este ultimul care s-a separat pentru a cobori in masa densa spre a lua treptat o forma materiala, carnala.
Animalele au coborât prea devreme si s-au oprit in dezvoltarea lor.
Desprinzându-se prematur de lumea spirituala pentru a cobori in lumea materiala, animalele au ramas la un stadiu vechi de evolutie.
     De fapt, ce este o forma animala? Este o structura care, daca ar fi ramas legata cu spiritualitatea din care provine, ar fi putut progresa pâna la stadiul uman de astazi.
Dar animalele au ramas stationare, s-au separat de germenul spiritual, sunt acum intr-o stare de decadenta si constituie o ramura degenerata a marelui arbore al umanitatii.
In acea vreme când omul era numai spirit, ingloba in el intreaga natura de animalitate, dar ulterior a eliminat-o, formând ramuri separate.
Animalele cu multiplele lor forme nu reprezinta decât expresia pasiunilor umane incarnate in materie in mod prematur. Toate pasiunile pe care le mai are omul in forma spirituala in corpul sau astral sunt exprimate fizic in structura animalelor, in diferitele forme ale animalelor.
Omul a pastrat aceste impulsuri si pasiuni in corpul astral pâna in perioadele târzii ale existentei terestre si de aceea a putut sa atinga stadiul de evolutie cel mai inalt.
     Omul mai pastreaza si astazi in sine ceva ce ar trebui totusi eliminat, un element de decadenta, ceva ce intra in structura animalelor.
Tot ce are omul ca impuls catre bine sau rau, ca inteligenta sau prostie, inclinare catre frumos sau urât, toate aceste aptitudini si impulsuri constituie in acelasi timp o alternativa de progres sau de stagnare.
Dupa cum s-a desprins forma animala, la fel se va desprinde din umanitatea care tinde spre spiritualitate, spre adevaratul sau scop final, rasa fiintelor rele, a fiintelor cu infatisare respingatoare.
     In viitor se vor vedea nu numai forme animale, imagini incarnate ale pasiunilor umane, ci si o rasa care va incarna tot ce este rau in omul de azi; si daca aceasta trasatura astazi poate fi disimulata, in acel viitor indepartat ea va deveni evidenta.
Trebuie sa fie foarte clar pentru noi toti ca separarea formelor animale a fost, de fapt, o necesitate pentru mersul inainte al omului.
Fiecare forma animala care s-a desprins in trecut din trunchiul comun a insemnat pentru om un progres.

     Gânditi-va ca toate caracterele dispersate astazi in speciile animale au fost initial si ale oamenilor. Dar ei s-au desprins de ele, s-au purificat si au putut astfel sa-si urmeze calea evolutiva. Prin acest proces de desprindere si de indepartare a formelor animale - care sunt, de fapt, ca niste frati mai mari ai nostri - omul a putut sa atinga nivelul superior actual de evolutie.
Umanitatea se inalta, eliminind din sânul ei formele inferioare spre a se purifica.,br> In mersul constant al evolutiei, omenirea va urca si alte trepte, mai inalte, eliminând in acest scop un regn nou, regnul netrebnicilor, al celor rai.
Calitatile pe care le are, omul le datoreaza faptului ca a reusit in cursul evolutiei sale sa elimine din natura sa anumite forme animale.
     Cele cinci etape din evolutia omenirii, cele cinci epoci de cultura, de la India veche pâna in zilele noastre, au avut menirea sa formeze inteligenta, facultatea de a intelege si tot ce este legat de aceste forte.
In timpul perioadei atlanteene, aceste insusiri nu existau.
Omul perioadei atlanteene avea o memorie extraordinara, precum si alte facultati, dar nu avea inteligenta; aceasta s-a dezvoltat, cu tot ce este legat de ea, ca si aptitudinea de a-si orienta privirea si atentia spre lumea exterioara, in decursul perioadei urmatoare, postatlanteene, in care ne aflam acum.

     Carui fapt se datoreaza ca am devenit inteligenti?
Ce forma de animal am eliminat pentru a deveni inteligenti?
Oricât de straniu ar parea, oricât de grotesc, nu e mai putin adevarat ca, daca nu ar fi existat animalele de tipul calului, fiinta umana nu ar fi putut niciodata sa dobândeasca inteligenta.
Legatura strânsa care exista intre anumite rase umane si cal s-a nascut dintr-un sentiment care ar putea fi explicat ca o dragoste misterioasa intre cele doua fiinte, ca o expresie a unui sentiment instinctiv ca omul datoreaza ceva acestui animal.
     Este si explicatia pentru faptul ca in stravechea epoca indiana, când s-au pus bazele primei culturi postatlanteene, calul a jucat un rol misterios in cultul datorat zeilor; de altfel, toate obiceiurile legate de cal ne conduc la acest fapt.
Daca am studia comportamentul popoarelor apropiate inca de vechea clarvedere, de exemplu, la vechii germani, despre care se stie ca aveau obiceiul sa prinda capete de cal in fata locuintelor, am ajunge sa ne dam seama ca fiinta umana a depasit stadiul de noninteligenta prin eliminarea din structura sa astrala pe cea a calului.
     Trebuie sa fim foarte constienti despre legatura dintre cal si dobândirea inteligentei.

Omul a luat din fiecare epoca tot ce putea si trebuia sa ia
. Am primit atunci minunata invatatura a sfintilor Rishis, pe care, intre timp, am uitat-o, dar mai târziu ne vom reaminti de ea.
     Am continuat sa trecem, apoi, dintr-o incarnare in alta. Am deprins tot ce vechea cultura persana, sau cea egipto-chaldeana si cea greco-latina ne-au putut oferi. Intreaga experienta dobândita in aceste multiple incarnari si reincarnari s-au sedimentat in sufletul nostru, dar inca nu-si arata efectele acum, in epoca noastra, in aspectul nostru exterior, nu se vede pe fata noastra.
     In decursul celor sapte epoci de cultura, sufletele au primit tot ceea ce aceste civilizatii au putut sa dea
Sa ne reprezentam un suflet, cum trece din incarnare in incarnare. El a fost de sapte ori pecetluit. Fiecare epoca i-a imprimat Pecetea sa.
     In noi s-a pecetluit, pâna in prezent, tot ceea ce a inscris vechea epoca indiana, tot ceea ce au imprimat epocile vechilor persi, egipto-chaldeenilor, grecilor si romanilor si chiar ce ne-a dat insasi epoca noastra actuala, in care traim.
     Aceste Peceti vor fi desfacute, tot ce a fost imprimat in sufletul nostru, tot ce a fost inscris, se va dezvalui.
     Iar principiul, forta care conduce pe oameni si va face ca pe figura lor sa apara roadele celor sapte epoci de cultura, trebuie sa il vedem exprimat in Iisus Christos. Cele sapte Peceti ale Cartii se vor desface.

     Dar care este Cartea? Unde este ea?
Cuvântul carte mai este exprimat chiar in Apocalipsa lui Ioan, acolo unde se spune ca numai Mielul este demn sa deschida cartea cu sapte Peceti.
     In acest context, cuvântul carte are aceeasi semnificatie de "lista", niciodata nu este folosit in alt sens. Niciodata nu s-a inteles prin "carte" altceva decât insemnarea a ceea ce se succede in timp, deci o cronica, o istorie.
     Iata cum tot ce s-a pregatit in timpul celor sapte epoci de cultura se va repeta in mod succesiv, dar in forme evoluate.
     Acest fenomen este aratat in Apocalipsa lui Ioan sub forma simbolica a inteligentei - a calului.
In capitolul 6 al Apocalipsei citim despre felul cum se face desfacerea primelor patru Peceti si prin aceasta ni se reveleaza, exprimat simbolic in mod foarte sugestiv, etapa cu etapa, tot ce se va dezvalui intr-o zi. "Si am vazut un cal alb", scrie autorul Apocalipsei, si noi stim ca aceasta este inteligenta spirituala care va sa vina.
     Si cel ce sedea pe el tinea un arc si i s-a dat o coroana si a iesit ca un biruitor ca sa biruiasca".
Când Mielul a desfacut a doua Pecete s-a auzit al doilea animal zicând: "Vino si vezi!". Si a iesit un alt cal, roib, si celui ce sedea pe el i s-a dat putere sa ia pacea de pe Pamânt pentru ca oamenii sa se ucida unii pe altii - adica a pierit tot ce nu merita sa participe la progresul omenirii. Si i s-a dat o sabie mare".
Si când Mielul a desfacut a treia Pecete, am auzit al treilea animal zicând: "Vino si vezi!". Si am vazut un cal negru si cel ce sedea pe el avea in mâna sa o masura.
     Si din mijlocul celor patru animale am auzit un glas care a zis: masura de grâu pentru un dinar si trei masuri de orz pentru un dinar. "Masura" si "dinarul" reprezinta tot ce a dobândit omul in timpul celei de a treia epoci de cultura.
Roadele vor fi pastrate pâna când vor fi desigilate.
     In continuare, in epoca a patra a venit Christos Iisus pentru a invinge moartea. Iata ce spune Apocalipsa: "Si când a desfacut a patra Pecete am auzit glasul celui de-al patrulea animal zicând: Vino si vezi!
     Si am privit si am vazut iesind un cal vânat si pe el era un calaret, care se chema moartea si era urmat de iad". Calul vânat simbolizeaza tot ce tinde sa piara, care decade in rasa celor rai; dar cei care vor fi auzit chemarea si care vor invinge moartea vor avea parte de viata vesnica, de viata spirituala.
     Cei care au inteles pe "Eu sunt" si chemarea sa sunt cei care au invins moartea. Ei au spiritualizat inteligenta. Din acest moment, tot ce va urma nu mai poate fi simbolizat prin cal. Un nou simbol apare pentru a ne arata pe cei care au inteles si au urmat chemarea Aceluia care are cele sapte spirite ale lui Dumnezeu si cele sapte stele. Acestia vor fi simbolizati prin "cei care poarta haine albe", care au imbracat haina vietii nemuritoare, a vietii vesnice.
     Articol inspirat din lucrile lui Rudolf Steiner http://www.spiritualrs.net/Carti_alf3.html