Pamantul gol - Partea I de Ionut Mihai publicat la 01.10.2006
(articol original AIM)
Adresa acestui articol este http://active.info.ms/?a=3
Autor: Ionuţ Mihai
     Totdeauna mă uimeşte faptul că, deşi lucruri despre care am fost învăţaţi că sunt adevărate se dovedesc mai târziu ca fiind false, unii dintre noi rămân "blocaţi" pe ideea veche, greşită. Majoritatea dintre noi acceptăm ca adevărate lucrurile despre care suntem învăţaţi, doar pentru că toată lumea crede în ele. Dacă îndrăznesti să "mergi împotriva curentului", dacă pui la îndoială veridicitatea axiomelor trâmbiţate oficial, cel mai adesea te alegi cu epitete specifice. De exemplu, dacă iesi din tiparele religioase, atunci esti numit "sectant"; dacă ai o altă părere decât cea oficială despre ordinea ştiinţifică, esti categorisit ca "visător" - în cel mai bun caz; dacă nu eşti de acord cu părerile politice, devii extremist, neo-nazist, comunist; Societatea noastră are câte o etichetă pentru fiecare tip de nonconformism.
     Ştiinţa ne spune unde sunt polul nord şi polul sud: acolo unde toate meridianele se întâlnesc într-un singur punct, adică la pol. Şi totuşi, nu este curios faptul că până acum, nici-o expediţie nu a reuşit să ajungă până la poli? Studiind mostre din scoarţa pământului luate de la diferite adâncimi, putem spune că Pămantul este solid - cel puţin până la anumite adâncimi. Mai stim că temperatura straturilor interne ale Pământului creşte odată cu adâncimea - cel puţin până la nivelul la care s-a ajuns. De aceea, cu toţii presupunem că Pamântul este plin, până chiar şi în mijlocul lui. Vă rog să reţineţi: presupunem.
     Azi se presupune că formarea planetelor duce invariabil la acest model de "planetă plină", ca o sferă solidă. Astronomii şi fizicienii cred că gazele se condensează gradat până ce se ajunge la forma de sferă solidă. Cu toate acestea, există şi alte posibilităţi. Pun pariu că nu le cunoaşteţi. Un studiu simplu al forţei centrifuge ar putea să ne înveţe pe toţi o nouă modalitate de formare a Pământului. Cu toţii suntem de acord că planeta se învârte în jurul axei sale (asa se succed zilele si nopţile). Cate Malone, autor al unui interesant articol intitulat "Pământul gol" (în sensul că nu este plin), arată că "forţa centrifugă determină forma uşor turtită (la poli) a planetei" (care deci nu este o sferă perfectă). Ca să vedem procesul de formare a planetei, ne îndreptăm atenţia asupra maşinii de spălat cu storcător centrifugal. Rufele din centrifugă (care pentru viitoarea planetă sunt de fapt gazele şi particulele solide şi lichide) sunt aruncate spre exterior aşa încât centrul ramâne gol. Centrul nu se mişcă. Asa cum Pământul nu s-a oprit niciodată din rotaţia sa, la fel această maşină de spălat nu încetează să se rotească. Ce se întâmplă deci cu toate rufele din centrifugă dacă maşina nu se opreşte niciodată? Se vor înghesui spre centru ca să umple golul format? Niciodată. Vor continua să ramână la periferie, iar centrul va fi gol.
     Multe popoare păstrează încă în folclor legende despre fiinţe din interiorul Pământului, aşa cum este cazul marilor insule paradisiace din nord prezente în obiceiurile populare scandinave, sau al povestilor despre elfi, troli, pitici şi giganţi din folclorul Rusiei şi al eschimoşilor. Toate astea ne arată faptul că ideea unui Pământ gol nu este deloc nouă. În anul 1909, ghizii eschmoşi folosiţi de amiralul Peary în expediţia sa credeau că scopul călatoriei era descoperirea "marelui popor" din nord, din care ei s-au format. Există nenumarate anomalii sau situaţii ciudate în toate înregistrările primilor exploratori care s-au aventurat în Arctica sau Antarctica. Majoritatea celor care au pornit spre nord, în secolul 19, descriu mări de apă dulce şi o climă mai caldă cu temperaturi obişnuite, pe măsură ce înaintau spre pol. De asemenea, se fac referiri la nori de praf, zone intinse de zăpadă în care au găsit polen, păsări şi animale care migreaza spre nord pentru iarna, iar în blocurile de gheata au gasit vegetatie şi chiar mamifere - considerate dispărute (cum este mamutul) - îngheţate. Chiar şi aisbergurile sunt anomalii pentru că sunt făcute din apă dulce în zone în care cantitatea de precipitaţii este sub 5 cm anual. Descoperirile făcute de dr. Frederick Cook şi amiralul Peary în 1908 şi 1909 au fost considerate neconcludente. Nu s-a putut demonstra că vreunul dintre ei au ajuns la polul nord.

     Aşa cum afirma dr. Raymond Bernard în cartea sa "Pământul gol", o asemenea confirmare este cu adevarat imposibilă. Este deja cunoscut pentru toată lumea că polii magnetici nu coincid cu polii geografici. Dacă Pământul ar fi plin, atunci aceştia ar coincide. Această diferenţiere evidentă între polii magnetici şi cei geografici nu poate fi explicată de modelul Pământului plin, ca o sferă solidă. Explicaţia devine însă clară dacă avem în vedere existenţa deschiderilor polare (adevărate găuri în crusta planetei) care fac posibilă poziţionarea polilor magnetici undeva spre marginea acestor deschideri, aşa cum este în realitate.

     Bernard afirmă că motivul pentru care nimeni nu a ajuns până acum la polul nord sau sud este unul simplu. "Polii magnetici şi cei geografici nu coincid pentru că polii geografici se află "în spaţiu" şi nu pe suprafaţa planetei". Aceasta datorită deschiderilor de la poli.
     Cele mai recente expediţii care au mers până dincolo de polii magnetici şi care au fost date publicităţii au fost conduse de amiralul Richard E. Byrd (din Marina SUA) în 1947 si 1956.

     Ca si celelalte expediţii conduse de Byrd (din anii 1930), acestea au rămas învăluite în mister. În jurnalul de bord şi înregistrările radio de comunicare cu echipa sa, amiralul Byrd declara în 1947 că a ajuns într-o altă lume, aflată dincolo de polul nord geografic.
"Trebuie să scriu aceste rânduri în secret şi fără lumină. Este vorba despre zborul meu în Arctica din 19 februarie 1947. Există situaţii când omul trebuie să accepte ascunderea adevărului. Nu am libertatea de a face cunoscută urmatoarea relatare pe care o scriu acum.
Probabil că nu va ajunge niciodată la ochii publicului, dar eu trebuie să-mi fac datoria pentru că cineva să poată citi aceste rânduri, atunci când va veni timpul. Să sperăm că lăcomia unora care-i exploatează pe ceilalţi nu va sta în calea adevărului".
Jurnal de bord ---tabăra arctică ----- 19. 02. 1947

     Dedesubt, peste tot numai gheaţă şi zapadă. Am observat o uşoară coloraţie spre galben. Este dispersată după un model liniar. Modific direcţia de zbor pentru a observa mai bine această coloraţie. Există de asemenea şi o nuanţă roşu-purpurie a gheţurilor. Am încercuit această zona de două ori şi am revenit la direcţia iniţială. Am verificat din nou poziţia avionului la tabara de bază. Am transmis mai departe îngrijorarea mea în legatură cu ciudatele nuanţe ale zăpezii de sub mine. Atât compasul magnetic cât şi giroscopul încep să tremure şi să se zdruncine. Nu mai putem să ne conducem după aparatele de zbor. Măsor directia folosind compasul optic (după soare) şi totul pare în regulă. Manetele de control răspund foarte greu la comenzi, se miscă foarte încet. Nu se mai văd însă gheţuri. În depărtare se disting munţi. Au trecut 29 de minute de zbor şi acum se văd foarte clar munţii, nu este o iluzie. Nu am mai văzut astfel de munţi, sunt foarte mici. Schimb altitudinea la 900 metri. Întâlnesc iarăşi turbulenţe puternice. Trecem peste micii munţi şi continuăm spre nord. Dincolo de munţi se vede un mic râu. O vale prin mijlocul căreia curge un râu. Nu ar trebui să existe aici nici-o vale înverzită. E ceva anormal în toată povestea asta. Ar trebui să vedem numai gheaţă şi zăpadă. Din lateral se văd păduri pe versanţii munţilor. Instrumentele au luat-o razna. Giroscopul se învârte înainte şi înapoi fără nici-o regulă".
Reduc altitudinea la 425 de metri şi fac un scurt viraj la stânga ca să văd mai bine valea de sub mine. Este verde şi are iarbă deasă. Lumina de aici pare diferită. Nu se mai vede soarele. Mai facem un viraj la stânga şi punem ochii pe un fel de animal mare aflat în vale. Pare că este un elefant. Ba nu, seamană mai mult cu un mamut. Este incredibil, şi totusi se află chiar aici. Reduc altitudinea la 300 de metri şi iau binoclul ca să văd mai bine animalul. E clar - un mamut. Raportez acest lucru la tabăra de bază".
"Dau peste şi mai multe dealuri înverzite. Termometrul exterior indică o temperatură de 23 grade Celsius. Ne continuăm zborul. Acum sistemele de navigare par în regulă. Nu pot să cred! Dau să contactez tabăra de bază. Aparatul radio nu funcţionează. Peisajul este mult prea nivelat decât în mod normal. In faţă vedem ceva ce pare un oraş. E imposibil !
     "Avionul pare foarte usor şi se clatină. Sistemul de navigare refuză să funcţioneze. Dumnezeule, din lateral si din spate se apropie nave ciudate! Au formă de disc şi parcă radiază ceva din ele. Sunt atat de aproape încât le văd insemnele.
"Este un tip de swastikă. Fantastic! Unde ne aflăm de fapt? Ce s-a întâmplat? Încă o dată verific sistemul de navigare. Nu răspunde nici acum. Suntem prinşi într-un fel de "plasă" invizibilă. Din aparatul de radio se aud pocnete şi apoi se aude o voce în engleză cu un usor accent nordic sau germanic. Mesajul este: "Bine ai venit Amirale pe domeniul nostru. Te vom ateriza în exact şapte minute. Relaxează-te eşti pe mâini bune!
     "Îmi dau seama că motoarele avionului nostru s-au oprit. Avionul este controlat din afară şi acum ia un viraj. Acum începe faza de aterizare şi avionul coboară ca şi cum ar fi într-un lift invizibil. La atingerea solului avionul abia tresare. Fac o ultimă însemnare în jurnalul acesta de bord. Se apropie de avion câţiva bărbaţi. Sunt înalţi şi au părul blond. În depărtare se vede un oraş din care pulsează raze de lumină de culorile curcubeului.
"Nu ştiu ce se va întâmpla acum, dar nu văd nici-un fel de arme la cei care se apropie de noi. Aud o voce care îmi spune pe nume (cu accent german) şi-mi cere să deschid trapa avionului. Mă conformez."
     Aici se termină jurnalul amiralului Byrd. Ceea ce urmează a povestit [amiralul Byrd] din memorie pentru că nu a mai scris în jurnal restul experienţei sale - şi veţi vedea de ce. Pe scurt, iată ce s-a mai întâmplat in continuare:
1. Byrd şi ajutorul său de radiocomunicaţii, care se află cu el în avion, au fost luaţi şi dusi spre orasul luminos care părea de cristal.
2. La sosire, cei doi sunt separaţi iar Byrd este luat pentru a se întâlni cu "Stăpânul" care l-a informat că a ajuns în "lumea dinlăuntru" şi că să nu-i fie frică - mai târziu îl vor duce înapoi la suprafaţa planetei.
3. "Stăpânul" i-a declarat lui Byrd: "Ne-aţi trezit interesul atunci când aţi detonat primele explozii atomice de la Hiroshima si Nagasaki în Japonia. Chiar în acele momente alarmante ne-am trimis vehiculele zburătoare (flugelrads - germ.) la suprafaţa planetei ca să vedem ce aţi facut." A continuat să vorbească despre 1945 şi a spus că au încercat să se întâlnească cu americanii dar au fost întâmpinaţi cu ostilitate. De fiecare dată când încercau, americanii trageau in ei si le atacau vehiculele.
4. "Stăpânul" a explicat că "nu avem nici-un viitor dacă vom continua cu nebunia atomică... si că nu există nici-un răspuns în armele noastre, nici certitudini în ştiinţa noastră şi că atunci când se va declansa războiul cel mare, nu va mai exista nici-o floare pe pământ iar toate orasele omului vor fi nivelate, totul într-un imens haos.
5. După această discuţie despre cataclismele generate de om, Byrd şi-a luat rămas-bun de la "Stăpân" şi s-a întors la avion împreună cu ajutorul său. Imediat au fost duşi la suprafaţa planetei în acelaşi mod în care au fost aduşi. Ei aveau însă un mesaj de avertizare foarte clar despre calea omenirii. Un mesaj pentru noi.
     După întoarcerea lui Byrd în SUA, a descris (ca la orice misiune) ceea ce s-a întâmplat pe parcurs şi a adăugat în jurnalul său ceea ce urmează: " Tocmai m-am întâlnit cu o echipă de la Pentagon. Mi-am prezentat descoperirea şi mesajul primit de la "Stăpân". Totul s-a înregistrat. Ei l-au contactat pe Preşedinte. Sunt reţinut acum de câteva ore. Mai exact şase ore si 39 de minute. Sunt anchetat intens de către forţe ostile şi o echipă medicală. E un coşmar. Sunt încarcerat sub strictă supraveghere conform celor mai înalte regulamente de siguranţă internaţională ale SUA. Am primit ordin să nu divulg nimic din mesajul primit de la "Stăpân". Incredibil! Mi s-a reamintit că sunt militar şi că trebuie să mă supun ordinelor.

24.12. 1956
     "Ultimii ani de după 1947 nu au fost deloc buni. Aceasta este ultima însemnare în acest jurnal. În încheiere trebuie să spun că în toţi aceşti ani am păstrat secret mesajul pe care l-am primit aşa cum s-a ordonat, deşi a fost împotriva valorilor şi moralei mele. Acum presimt venirea unei lungi nopţi pentru mine, dar acest secret nu va muri odată cu mine, ci va triumfa, aşa cum adevarul triumfă totdeauna. Este singura speranţă pentru omenire. Am văzut cu ochii mei şi m-a facut să devin liber. Mi-am făcut datoria faţă de acest monstruos complex militaro-industrial. De acum încolo lunga noapte despre adevărul Arcticii va lua sfârşit, soarele strălucitor al adevărului va răsări din nou, iar toti cei care se află în întuneric vor eşua în planurile lor. Pentru că am vazut cu ochii mei acel tărâm de dincolo de poli, centrul marelui necunoscut". Amiralul Richard E. Byrd, Marina Statelor Unite.