Pamantul gol - Partea II de Ionut Mihai publicat la 20.12.2006
A fost atins Polul Nord?
     O parte esenţială a viziunii despre Pământul gol este absenţa Polului Nord. Nu este un punct pe suprafaţa sa, ci o intreagă mare cu ape calde care conduce treptat spre interiorul Pământului. Poate părea foarte "obraznică" această afirmaţie, şi poate că nu vă convine deloc, dar haideţi să vedem câteva probe in acest sens.
     Primul lucru demn de semnalat este faptul că busola o ia razna dincolo de cercul polar. Cel mai umil şi renumit explorator norvegian, dr. Fridtjof Nansen, şi-a pierdut increderea in instrumentele sale in expediţia lui către Polul Nord, şi a recunoscut sincer că habar nu are unde se găsea in tot acest timp.
Februarie 1895

     După ce a coborât din nava Fram, Nansen a luat-o spre nord - pentru a ajunge la pol - cu o sanie plină de provizii şi s-a intors mai târziu prin Spitzbergen trecând prin ţinutul Franz Joseph. Din 29 martie 1895 până in primăvara anului 1896 Nansen a fost complet dezorientat! A admis că după ce a călătorit prin regiunile foarte reci, vremea s-a schimbat şi s-a incălzit mult. Mai exact, temperatura creştea odată cu noile adieri ale vântului ce veneau dinspre nord. El spunea că odata soarele a devenit insuportabil de puternic! Nansen a făcut măsurători sonore ale apei şi a descoperit că apa era din ce in ce mai caldă la adâncime. De unde venea această apă caldă? El a intalnit animale care, după ştiinţa modernă, nu aveau ce căuta acolo. Pe 22 aprilie 1895, Nansen scrie: "Am fost foarte surprins ieri dimineaţă când am văzut urmele unui animal in zăpadă. Era vorba de o vulpe, şi mergea inspre est.
     Urmele erau proaspete. Ce caută o vulpe aici? Erau semne clare că nu-i lipsea hrana. Eram in apropiere de ţărm? M-am uitat in jur, dar a fost ceaţă toată ziua şi e posibil să fi fost aproape de ţărm fără să-l fi văzut. in orice caz: un mamifer cu sânge cald - la paralela 85! inainte să ne indepărtăm, am dat peste o altă urmă de vulpe care ducea in aceeaşi direcţie cu prima. Nu pot să-mi dau seama cu ce se hrănesc animalele astea aici, probabil că au invăţat să pescuiască crustacee din ochiurile de apă. Dar de ce să se indepărteze de coastă? Asta mă intrigă cel mai mult. Au luat-o razna? Nu prea cred."

     O alta sursă de informare este Marshall B. Gardner care a scris "O calatorie spre interiorul Pământului" in care il citează pe dr. Nansen in legătură cu eschiimoşii. Iată ce spune Nansen: "Eschiimoşii spun că au venit din interiorul Pământului, dar locul exact nu au putut să-l numească atunci când au fost intrebaţi de norvegieni de unde vin". Gardner citează din al doilea volum scris de Nansen "in ceaţa nordului": "Deja am spus că numele norvegian Skraeling dat eschiimosilor probabil a fost utilizat la inceput ca să desemneze zâne sau creaturi mitice. Mai mult, atunci când islandezii au dat peste eschiimoşi in Groenlanda, i-au numit troli, care este un termen vechi ce desemnează diverse fiinţe supranaturale".

    
O poveste norvegiana
     Willis George Emerson aminteşte in cartea sa biografică "Zeul de fum", o poveste norvegiană. Este vorba despre doi pescari, tată şi fiu, care pescuiau cu barca lor in oceanul nordic. O furtună puternică ii aduce până la marginea deschiderii polare nordice. Era in 1829. Timp de doi ani, Olaf Jansen (fiul) poveste?te că au trăit in interiorul Pământului impreuna cu locuitorii acelor tărâmuri, care erau buni şi curtenitori, inalţi de 3,5 metri. Apoi Jansen a spus că au ieşit din interiorul Pământului pe la deschiderea sudică. Numele cărţii vine de la faptul că Ofaf a descris soarele interior ca avand o aparenţă difuză.
Tabloul complet
     O descriere completă şi corectă a planetei noastre este deci următoarea: planeta Pamant este ca un balon, ca o minge goală in interior, care are două deschideri polare având un diametru de 2300 km (aflate la nord şi la sud) şi care au marginile curbate ce fac posibilă trecerea de pe o suprafaţă pe cealaltă aşa cum face o furnică când trece de pe o parte a frunzei - pe cealaltă. Grosimea peretelui planetar variază intre 1.100 si 1.300 km, fiind mai mare spre poli. in centru se afla un soare interior cu un diametru de 1300 km, care raspandeste o lumină difuză.

     O mulţime de lucruri vin in sprijinul acestui adevăr. De exemplu, când s-a stabilit ca o echipă de reporteri şi cameramani britanici de la BBC să facă o vizită in Antarctica, ei s-au confruntat cu o serie de probleme. Deşi planul iniţial, intocmit cu grijă cu mult inainte, includea un zbor direct din Africa de Sud spre Antarctica (care includea şi o survolare a aşa-numitei "Zone de inaccesibilitate"), au trebuit să facă unele modificări de ultim moment. Au fost forţaţi să călătorească mai intâi spre America de Sud. Odată ajunşi acolo, au descoperit că singurul zbor comercial care făcea curse spre Antarctica era operat de o companie americană, care transporta grupuri de 20 - 30 de persoane la baza americană McMurdo Station. insă aceste zboruri se desfă?urau numai in lunile de vară, iar atunci când - in sfârşit - au ajuns la bază, britanicii au fost trataţi cu ostilitate de catre americani. Un alt fapt interesant este că, datorita "lipsei de sateliţi" de deasupra Antarcticii, toate rapoartele şi prognozele meteo pentru aceasta zonă erau realizate de la baza americana McMurdo Station. Acesta este insă un mod clar de ingrădire a scurgerilor de informaţii şi a posibilelor dovezi fotografice pe care un satelit aflat deasupra Polului Sud le-ar putea furniza, aşa cum s-a intâmplat in cazul deschiderii polare de nord.
     Dar monopolul american asupra Antarcticii a mers chiar mult mai departe. A fost semnat un recent acord intre mai multe state interesate, ca să nu se inceapă nici-o prospecţiune geologică sau de altă natură in Antarctica, aceasta incluzând atât mineralele cât şi petrolul.

     Nenumărate dovezi vin şi din Rusia unde se gaseşte aproape constant fildeş aparţinând mamuţilor, mai ales in zonele nordice extreme situate dincolo de cercul polar. De sute de ani comercianţii vând astfel de "relicve" care se pare că abundă in acele zone. Dar acest fenomen este legat de un altul, poate mai uluitor: mamuţi intregi au fost găsiţi congelaţi in blocuri de gheaţă in Siberia şi alte regiuni situate dincolo de cercul polar. Unii dintre ei mai aveau incă in gură smocuri de iarbă verde.
     Există astăzi dovezi care arată că acest perete al Pământului nu este solid şi plin de materie aşa cum se spune, ci seamănă mai degrabă cu un parmezan plin de peşteri şi tunele subterane care se interconectează; unele dintre aceste tunele conduc către lumea interioară, către interiorul Pământului. Nu pot să mă abţin şi mă gândesc acum la celebra poveste a lui Jules Verne intitulată "O călătorie spre centrul Pământului" scrisă in 1864. Acolo este descris atât de clar acest lucru, incat parcă autorul cunoştea in detaliu acele realităţi.
Trebuie să amintesc aici şi uluitoarea similitudine intre "povestea" aceluiaşi Jules Verne, "De la Pământ la Lună" (1865) şi prima misiune americană spre Lună (Apollo 11 - 1969). Cele doua evenimente seamănă atât de mult incât aproape se identifică, desi se afla la o distanţă de mai mult de un secol; datele furnizate de autorul francez in povestirea sa, coincid in proportie de 99 % cu cele ale misiunii americane. Ca să nu mai vorbim de uluitoarea poveste "20.000 de leghe sub mări" in care se prezintă primul submarin, Nautilus. Oare Jules Verne a avut acces la aceste adevăruri? Ipoteza coincidentelor este exclusă.
     Dar aceasta nu este totul. Falia tectonică San Andrea din California, SUA, este in centrul atenţiei şi ne poate oferi câteva informaţii uluitoare. incă din 1950, guvernul american a trimis numeroase misiuni de cercetare a topografiei submarine a coastei de vest a SUA, concentrându-se asupra Californiei. in timp ce cartografiau zona, echipele au descoperit că placa continentală californiană este garnisită cu multe caverne şi pasaje uriaşe; unele sunt atât de mari incât un submarin poate naviga prin ele. După un timp, s-a descoperit că unele dintre ele se intindeau până sub statele Utah şi Nevada! Unul dintre submarinele nucleare care cercetau cavernele a fost avariat puternic şi s-a pierdut. Cele mai şocante informaţii descoperite cu această ocazie: cea mai mare parte din California pur şi simplu pluteşte pe ocean, sprijinindu-se de câţiva "stâlpi" naturali formaţi de aceste caverne submarine, iar falia San Andreas este rezultatul prăbuşirii unora dintre aceşti stâlpi de susţinere, care provoacă şi cutremurele in zonă.
     Pentru cei care incă au rămas adepţii falsurilor repetate de ştiinţa oficială, le ofer următoarele intrebări:
1. Se poate dovedi că vreun explorator a atins aşa-numitii poli Nord sau Sud?
2. Dacă nu există paralelă dincolo de latitudinea 86 (grade), atunci cum poate cineva să ajungă la pol .
3. De ce vânturile nordice sunt din ce in ce mai calde pe măsură ce se avansează in Arctica?
4. De ce, dincolo de latitudinea 83 grade nord, există mare deschisă (dezghe?ată) şi curenţi calzi de aer?
5. Odată atinsa paralela 82, de ce acul busolei devine brusc agitat şi inutilă
6. De ce curenţii calzi de aer menţionaţi anterior aduc mai mult praf decât orice alt curent similar de pe Pământ?
7. Dacă nu există râuri care curg din interiorul planetei spre a se vărsa in oceanul arctic, de ce la poli există atâtea aisberguri formate din apă dulce?
8. Care este explicaţia faptului că in aceste blocuri de gheaţă şi in apă se găsesc seminţe şi plante tropicale?
9. De ce milioane de păsări şi animale migratoare se indreaptă spre nord, dincolo de cercul polar, in timpul iernii?
10. De ce vântul care vine dinspre nordul extrem aduce cu el mai mult polen şi petale de flori decât o face orice alt curent de aer de pe Pământ?
11. De ce acest polen adus de vânt colorează vizibil starturile de zăpadă pe suprafete intinse?

     Dar Pământul nu este singurul corp ceresc gol in interior. Numeroase fotografii ale altor planete şi sateliţi naturali (inclusiv Luna) demonstrează acest lucru prin forma şi adancimea craterelor formate la impactul cu diverşi meteoriţi. Mai mult, unele dintre ele, vizibile ca mici găuri negre, nu sunt decât pasaje şi tunele de trecere spre interiorul planetelor respective. O serie intreagă de cercetări s-au facut in acest sens. S-a concluzionat că modelul matematic care este cel mai credibil pentru a reda structura unei planete este chiar acesta: planetele sunt goale in interior. De altfel, recentele cutremure care au rezultat ca urmare a tragediei din Sud Estul Asiei, cauzate de un cutremur de 9 grade pe scara Richter, demonstrează ca peretele planetei incă mai vibreaza şi produce astfel cutremure şi in alte zone.
     Leonard Euler, matematicianul de geniu al secolului 18, a demonstrat pe baza unui model matematic că Pământul este gol in interior şi că in centrul acestui gol se află un mic soare. Dr. Edmund Halley, celebrul descoperitor al cometei ce-i poarta numele, şi Astronom Regal in Anglia secolului 17, era convins că Pământul este gol. La inceputul anilor 1820, americanul John Cleeves Symmes nu a reuşit să obţină de la guvern sprijin pentru expediţia sa spre interiorul Pământului. El şi-a expus ideile despre Pământul gol, afirmând că planeta este locuită in interior şi că dispune de două deschideri aflate la poli.
     Recente fotografii ale planetei Marte demonstrează că, in timpul verii marţiene, una dintre calotele polare se micşoreaza foarte mult, in timp ce cealaltă creste (datorită iernii). Unele dintre fotografii arată că zona glaciară polară (pe timpul verii) se restrânge atât de mult incât lasă să se vadă un perimetru (margine) circular negru, care nu este altceva decât deschiderea polară. Aşa cum e de aşteptat, soarele interior al planetei Marte asigură acolo o climă mai caldă decât există pe suprafaţa exterioară a planetei, astfel incât la cele două deschideri polare se formează mase compacte de nori datorită intâlnirii intre aerul cald din interior şi cel rece din exterior. Aşa se explică şi variaţia mare a suprafeţelor glaciare polare ale lui Marte, de-a lungul anului marţian (care este de două ori mai lung decât cel pământean).
    , Nu in ultimul rând, Aurora Boreală şi Aurora Australă sunt formate datorită interacţiunii particulelor fotonice emise de soarele interior cu vântul solar exterior (trimis de Soarele sistemului nostru solar) şi care ajunge in zona polară. Aceasta explică şi prezenţa aurorelor pe alte planete sau sateliti care nu au atmosferă (cum este Luna). In cele ce urmează vom face o scurtă descriere a lumii interioare a planetei, aşa cum reiese din mărturiile celor care au ajuns acolo.

     Oamenii de acolo sunt mândri de mentalitatea şi cunoştinţele lor superioare, mai ales că ne depăşesc in creativitate. Sunt foarte avansaţi tehnologic şi dispun de multe inventii simple şi foarte utile. De exemplu, afirmv că vehiculele lor zburatoare (pe care noi le numim OZN-uri) folosesc energie liberă (sau gratuită), referindu-se la energia spaţiului, care este prezentă pretutindeni (spre deosebire de noi care folosim ca energie combustibili concentraţi in anumite zăcăminte). Sunt cu mii de ani mai avansaţi decât noi, atât in ştiintă cât şi in artă, pictură, sculptură. De asemenea, agricultura, sănătatea şi alte asemenea domenii sunt complet diferite de ale noastre, ei obţinand in acest sens rezultate excepţionale.

     Locuitorii interiorului planetei afirmă că ei traiesc intr-o deplină armonie unii cu alţii, au tot ce le trebuie şi nu există sărăcie şi nici poliţie sau războaie. Mai spun că ei cunosc orice limbă de pe Pământ iar secretele oricărui guvern al nostru sunt bine cunoscute de ei. Locuiesc acolo dinainte de Potop şi afirmă că biblia noastră a fost profund modificată de către cei care vor să-şi menţină puterea actuală. Dispun de inalte capacităţi telepatice şi sunt urmaşii civilizaţiei Atlantidei. Ne sfătuiesc să renunţăm complet la armele nucleare. Ei sunt capabili să nu permită să fie vizitaţi de către cei care sunt nesinceri sau vor să profite de pe urma lor. Cum insă actuala putere de la suprafaţă se află in mâinile unor guverne militariste şi lacome, o intâlnire oficială cu ei in viitorul apropiat este foarte improbabilă.
     In comparaţie cu locuitorii din interiorul Pământului, noi, cei de la suprafaţă suntem nişte barbari, iar civilizaţia noastră este doar o stare de barbarisş mecanic. Ne-au avertizat că până când nu vom renunţa complet la războaie, la armele nucleare, la sărăcie şi la exploatarea omului de către om, până când nu vom ajunge la o societate bazată pe echitate, adevăr şi dreptate, nu vom fi vrednici să fim contactavi de lumea interioară care se află pe un nivel social, ştiinţific şi moral mult mai inalt decât al nostru.
(articol original AIM)
Adresa acestui articol este http://active.info.ms/?a=219