Raresiada - Partea I de Lelia Mihail publicat la 20.12.2007
Domnia
Viata lui Petru Rares inainte de domnie este destul de putin cunoscuta. Ion Neculce consemneaza ca acesta era negustor de peste in zona Galatiului, motiv pentru care acestuia i se spunea si "Majariul". In momentul ocuparii tronului, era casatorit cu Maria, cu care a avut, se pare, trei copii: Bogdan, mentionat in sfatul domnesc intre februarie 1528 si martie 1534, Chiajna, casatorita in iunie 1546 cu Mircea Ciobanul, domnul Tarii Românesti si Ion, mort de copil, in 1532.

Dintr-o casatorie anterioara mai avea doua fiice: Ana, casatorita, in 1531 cu Vlad inecatul, domnul Tarii Românesti si Maria, casatorita, foarte probabil, cu logofatul Ion Movila (mama, prin urmare, a voievozilor Ieremia si Simion).
In luptele din Ungaria dintre Ferdinand Habsburg si Ioan Zapolya, a luat la inceput partea lui Ferdinand, dar când turcii l-au recunoscut pe Zapolya, a trecut, in schimbul cetatii Bistrita, de partea acestuia din urma, a intrat in Transilvania si l-a zdrobit pe Ferdinand la Feldioara in 22 iunie 1529. Zapolya i-a mai cedat in acel moment si Ungurasul, insa in ciuda eforturilor depuse nu a putut ocupa Bistrita. Nu a putut supune nici Brasovul pe care l-a mai asediat câteva saptamâni in octombrie. Era deci departe de a-si realiza planul de a stapâni si Transilvania. A trebuit sa se multumeasca cu Ciceul si Cetatea de Balta, stapânite de tatal sau, si cu asezarea unui episcop in scaunul de la Vad.
Atunci si-a indreptat privirile spre Polonia si in 1530 a ocupat Pocutia. Generalul polonez Ioan Tarnowschi a recucerit-o curând, iar când Petru a intrat din nou in Pocutia, il infrânse cu tactica lui superioara la Obertyn in 22 august 1531.
Evenimentele il cheama din nou in Transilvania. Aici, turcii il trimisesera pe un aventurier italian, Aloisio Gritti, sa faca ordine. Voievodul transilvanean Stefan Mailat si nobilii tarii l-au silit sa se inchida in Medias. Cum Petru a primit porunca de la sultan sa-l elibereze, l-a trimis pe vornicul Huru, care in loc sa-l ajute, l-a ispitit pe Gritti sa iasa din cetate, si l-a dat pe mâna dusmanilor. Acestia l-au ucis pe loc, iar fiilor sai, dusi in Moldova, Rares le-a pregatit aceeasi soarta.

Turcii nu se puteau razbuna acum, fiind ocupati in Persia, si astfel Petru putea sa-si continue intrigile intre Ferdinand si Zapolya. Polonezii care au incercat zadarnic sa-l inlocuiasca in 1538, au cerut sultanului sa il pedepsesca.
Campania turceasca de pedepsire a lui Petru Rares, denumita oficial "Gazay-i Kara Bogdan" (razboiul sfânt pentru Moldova) a inceput la 8 iulie 1538 si a fost condusa de sultanul Soliman Magnificul insusi. Plecat de la Edirne, odata ajuns in sudul Dobrogei, in luna august, sultanul a trimis o scrisoare ultimativa lui Petru, printr-un crestin renegat, Sinan Celebi, cerându-i domnului sa presteze personal omagiul de credinta. Desi a fost sfatuit de boierii sai sa cedeze, Petru a refuzat si a decis sa opuna rezistenta.
Oastea turceasca avea aproximativ 200.000 de oameni, printre care se numarau si 3.000 de osteni din Tara Româneasca, trimisi de domnul Radu Paisie. La 9 septembrie, in aproprierea Iasiului, trupele otomane au facut jonctiune cu cele tatare, conduse de hanul Sahib Ghiray. In acest timp, Petru, care dispunea de o forta considerabila, cifrata la circa 70.000 de soldati, a reusit sa incheie pace cu polonezii si sa se preagateasca de lupta intre dealurile impadurite de la Dragsani, de lânga Botosani.
Batalia decisiva nu a mai avut loc, caci boierii circumspecti in fata fortei otomane si-au pus in aplicare planul de tradare. Indata ce au inceput primele ciocniri, marii boieri, in frunte cu portarul Sucevei, Mihu, si logofatul Trotusanu, -lei salbateci si lupi incruntati-, dupa cum ii numea Grigore Ureche l-au parasit pe domn si s-au retras cu cetele lor in tabara de la Badauti.

La 17 septembrie 1538, sultanul a intrat in Suceava, unde a pus mâna pe tezaurul lui Petru, care includea, intre altele, si spada lui Stefan cel Mare. Pe tronul Moldovei a fost instalat Stefan Lacusta. Pentru prima data, un domn a fost numit numai prin vointa unilaterala a sultanului, in timp ce pâna la acel moment, alegerea domnului se facea de catre boieri. Tronul domnesc a fost pus sub paza permanenta a 500 de ieniceri. Tot la acea data, Tighina si Bugeacul au fost rupte de Moldova si transformate in posesiuni turcesti.
Conditiile impuse de otomani au fost consemnate intr-un act oficial, care, pentru intâia data, nu a mai avut valoare de tratat, ci de diploma de numire: "berat", act care a marcat supunerea efectiva a Moldovei fata de Poarta otomana.

Cu putini insotitori, domnul s-a indreptat spre Piatra lui Craciun, unde, potrivit traditiei inregistrate de Ion Neculce, a fost gonit de pietreni, fiind nevoit sa traga cu arcul intr-un popa care-l ajunsese. Petru s-a indreptat apoi spre manastirea Bistrita, dar si de acolo a fost nevoit sa se refugieze, la 18 septembrie, plecând peste Carpati, intrind, la 28 septembrie, in cetatea Ciceului, unde il astepta doamna sa, Elena-Ecaterina Brancovici si cu copii Ilias, Stefan si Roxanda.
Intrucât a considerat ca numai cu sprijinul sultanului isi poate recapata domnia, Petru i-a scris acestuia, cerindu-i iertare. La inceputul anului 1540, la invitatia sultanului, Petru a plecat spre Constantinopol, unde, cu mari cheltuieli, a facut demersuri pentru reinscaunarea sa in Moldova. Actiunile sale pentru reluarea domniei au primit un sprijin neasteptat in decembrie 1540 prin asasinarea lui Stefan Lacusta de catre boieri si inaltarea in domnie a lui Alexandru Cornea, fara instintarea sultanului.
In acest context, la 9 ianuarie 1541, dupa ce a primit steagul de investitura din partea sultanului, Petru porneste spre Moldova. Intâmpinat de boieri la Braila, Petru il prinde pe Alexandru la Galati, unde acesta a fost executat. Principalii tradatori din 1538, boierii Mihu, Trotusanu, Crasnas si Cozma au fost prinsi in cetatea Romanului si ulterior si ei executati, la 11 martie 1541, capetele lor fiind trimise sultanului.
Dupa experienta pierderii domniei, Petru nu mai avea increderea de a purta razboaie, mai ales ca nu mai avea nici legaturile de altadata cu Muntenia, caci ginerele sau Vlad al VII-lea Vintila fusese ucis. Nu a putut sa recâstige nici Bugeacul, ocupat de Soliman si nici cetatile Ciceu si Cetatea de Balta, decât ca simple feude (1544), caci zidurile au fost darâmate de George Martinuzzi.

In 1541, l-a prins la Fagaras, din ordinul sultanului, pe voievodul Stefan Mailat, si l-a trimis la Constantinopol. In 1542 incearca fara succes sa ia Bistrita. Un esec a fost si implicarea cu entuziasm in planul de cruciada al principilor crestini impotriva turcilor. L-a imprumutat pe Ioachim al II-lea de Brandenburg, capul cruciadei, cu 200 000 de florini, insa initiativa esueaza in momentul asedierii Budei in 1542 si Rares moare tot ca vasal al turcilor, la 3 septembrie 1546, intr-o vineri, la miezul noptii.

Grigore Ureche consemneaza despre el: "cu adevarat era ficior lui Stefan voda cel Bun, ca intru tot simana tatâne-sau, ca la razboaie ii mergea cu noroc, ca tot izbândiia, lucruri bune facea, tara si mosia sa ca un pastor bun o socotia, judecata pre direptate facea". Pe plan bisericesc si artistic, a continuat traditia mostenita de la Stefan cel Mare. Ajutat de doamna sa Elena, a ridicat sau reparat o multime de biserici: Moldovita (1537), Humor (1535), Baia, Botosani, Hârlau, Târgu Frumos sau Roman. Cea mai frumoasa realizare a lui este Manastirea Pobrata (sau Probota) (1532). Este inmormântat la ctitoria sa, Manastirea Probota.

Ziua de 4 iulie 2001 reprezinta pentru Biserica "Sf. Gheorghe"- Hârlau data când istoria acesteia a fost intregita, prin sapatura facuta in regim arheologic in interiorul bisericii stefaniene. Documente anterioare acestei sapaturi nu exista, cu exceptia unuia singur, datat la parohie "22 aprilie 1954", cu nr. 34, si adresat Comitetului de Stat pentru Arhitectura si Constructii, Directia Monumentelor Istorice, Bucuresti, prin care parohul bisericii de atunci, Pr. Vasile Taraboanta, comunica ca "in noaptea zilei de 23 spre 24 aprilie, in biserica Sfântul Gheorghe Hârlau - monument istoric, s-a produs o prabusire in interiorul bisericii, pardoseala prabusindu-se la o adâncime de circa 1,5 m, pe o suprafata de 2 m pe 1,5 m.
In urma acestei prabusiri, s-a scos la iveala existenta unor incaperi subterane cu doua cripte, zidite in caramida cu bolta. Cum despre o existenta in aceasta biserica a acestor incaperi si cripte, pâna la aceasta prabusire din noaptea Sf. Gheorghe, nu s-a cunoscut nimic, rugam trimiterea unor experti la fata locului, spre cercetarea acestor incaperi si cripte..." Prin adresa nr. 12437/12 august 1954, institutia sus-mentionata raspunde: "am rugat Muzeul National de Antichitate al Academiei R.P.R. sa trimita un arheolog sa cerceteze interiorul bisericii Sf. Gheorghe", data la care deja era refacuta pardoseala interiorului bisericii. Tot din documente reiese faptul ca un delegat a fost trimis la biserica, dar din lipsa de fonduri, nu a cercetat mormintele.
Astfel, pentru biserica "Sf. Gheorghe" Hârlau a trebuit sa mai treaca 47 de ani pentru ca istoria acesteia sa se intregeasca, prin sapatura sus-amintita.
In vara anului 2000, oaspete al acestei biserici, pentru o zi, a fost Dl Sorin Dumitrescu, presedintele Fundatiei "Anastasia" Bucuresti, care, ascultând istoricul bisericii, expus cu acel prilej, a retinut, intre lucrarile urgente ale bisericii, si pe cele de sapatura arheologica, in interiorul acesteia. In urma unor solicitari facute in numele bisericii stefaniene, a primit sprijinul ziarului "Ziua" din Bucuresti, care a consimtit sa sponsorizeze lucrarile de cercetare arheologica in interior. Responsabilitatea stiintifica a santierului arheologic a revenit Centrului de Istorie si Civilizatie Europeana Iasi.
Data de 4 iulie devine istorica pentru biserica cu hramul "Sfântul Gheorghe" din Hârlau. Simultan cu sapaturile efectuate in naos s-au intensificat si sapaturile in pronaos, dându-se la iveala, chiar de a doua zi, existenta unei pietre mai mari, care, dupa cum s-a vazut ulterior, acoperea tainita mica a bisericii. Un colt al acestei pietre era rupt si, cu aceasta ocazie, s-a putut privi in tainita bisericii, situata pe axul acesteia, alaturata zidului despartitor, in pronaos. In ea s-a gasit o sticla mica cu o pagina datata "4 august 1954" in care se mentiona, de catre acelasi preot paroh, Taraboanta Vasile, ca in urma prabusirii sus-mentionate "s-au astupat gurile criptelor si s-au umplut cu nisip golul prabusit in latura de miazanoapte". Actul descoperit a fost inclus in actele parohiale.

O data cu degajarea pamântului s-a putut constata ca nu erau numai doua cripte "ale lui Radu Mihnea", asa cum se spunea, si nici "ca erau goale" (domnitorul, care murise la Hârlau, fusese transferat de fiii lui la M-rea Radu Voda, in Bucuresti), ci erau (pentru inceput) opt cavouri din caramida, la care s-au adaugat ulterior alte doua, toate zece fiind construite in secolele XVI-XVII. Parte din aceste cavouri erau umplute cu pamânt si se cunostea faptul ca se umblase anterior, de catre profanatori, in unele din ele. Rezistenta lor era subrezita de trecerea timpului si de liantul cu care fusesera construite, caramida, respectiv nisipul luat din râul Bahlui, de proasta calitate, fara var si in multe locuri chiar umed. Acest lucru a fost dovedit si de prabusirea unui cavou sub ochii tuturor celor care erau prezenti, in data de 16 iulie.
Ceea ce a atras atentia, in mod deosebit, a fost un mormânt situat intre criptele de provenienta mai noua. Mormântul spargea cele doua pardoseli gasite pâna in acel moment sub actuala pardoseala, pardoseli care proveneau de la doua biserici anterioare. Acest mormânt era, intru câtva, nederanjat, incadrat de pardoseli, care-l strajuiau din partea dreapta si din cea stânga. El se afla pe axul uneia dintre bisericile gasite sub actuala biserica. Desi aglomerarea de cavouri din pronaos era foarte mare, acestea "respectasera" pe cel care salasluia in acel mormânt, mesterii acestora având grija sa nu distruga nimic din mormânt, ceea ce dovedeste ca trebuie sa fi fost inmormântat cineva foarte important pentru ei. Initial, mormântul a fost "insemnat" cu pietre pe toata suprafata (in plan orizontal), dar, ulterior, prin cedarea sicriului din lemn, nu s-a mai pastrat acel placaj artificial.
Sapaturile au continuat cu degajarea pamântului in naos, prilej cu care s-a scos la iveala altarul unei biserici cu ziduri groase amintind de stilul romanic, cu grosimea fundatiei de 2,30 m. in preajma zidului despartitor, tot pe axul bisericii vechi, s-a descoperit si locul unde a fost masa altarului celei mai vechi dintre biserici.

Aceste descoperiri aduceau o contributie foarte importanta la istoria Bisericii Ortodoxe Române. S-au mai desfacut patru cripte, care din vechime au fost umplute cu pamânt. Tot atunci s-a vorbit mult de faptul ca cel descoperit in vesmântul brodat in fir de aur este Petru Rares. in urmatoarele zile, vesmântul recuperat, nasturii mari (18 bucati), nasturii mici (28 bucati) si eghiletii (8 bucati) ce au fost descoperiti de o parte si de alta a mijlocului si care atârnau printr-un fir tot din aur, pâna in zona bazinului, au fost predati, prin proces - verbal, Complexului Muzeal "Moldova" Iasi spre restaurare, intorcându-se, in mod obligatoriu, la biserica "Sfântul Gheorghe" Hârlau, unde se vor expune, in regim muzeal. Sapaturile au continuat sub o parte din cavouri si tainita, descoperindu-se ramasitele altor doua persoane intr-un cavou, purtând insemnele profanarii.
Ceea ce a atras atentia, iarasi, a fost un alt mormânt descoperit pe axul bisericii actuale, taiat de tainita mica a bisericii. Acesta putea fi reconstituit numai in partea superioara a corpului - ramasitele taiate, prin construirea tainitei mici in tainita mare, fiind gasite alaturat - si era cu vesmânt, partial, din aur (margini si incheieturi), cu nasturi din aur si copci. In el s-a gasit o moneda turceasca care n-a fost inca descifrata. Ulterior, o alta asemanatoare, s-a gasit in apropierea mormântului.
Din primele cercetari, mormântul pare a fi al unei persoane tinere (dupa dantura foarte sanatoasa) si, dupa pozitia mormntului si bogatia lui, mormântul este al lui Stefanita Voievod (la usa mormântului s-a descoperit o piatra cu literele ST). Firele din aur ale vesmântului din partea inferioara s-au gasit si in mormântul lui Radu Mihnea Voievod.
Un alt cavou de sub piatra de intrare in biserica avea oseminte; cel ingropat avea imbracaminte simpla cu mai putine fire din aur dar cu nasturi din aur; s-au gasit obiecte de podoaba, nesemnificative, intrucât pare ca si acesta a fost profanat. in data de 9 august a iesit la iveala o rozeta din ceramica smaltuita, sub forma de stea in patru colturi, ce a fost folosita la decorarea exterioara a bisericii lui Alexandru cel Bun. Modelul acesteia nu se regaseste in exteriorul actualei biserici. Stefan cel Mare si-a insusit procedeul decorarii exterioare a bisericii de la Alexandru cel Bun. O alta rozeta, ciobita, a fost descoperita alaturi. In aceeasi zi munca arheologilor avea sa fie rasplatita, deoarece s-a descoperit un mic tezaur monetar in fostul cavou al lui Radu Mihnea Voievod, care tinuse loc de tainita a bisericii, dupa stramutarea osemintelor acestuia la Bucuresti. Acesta era compus din 13 monede, numarul celor descoperite pâna in acea zi ridicându-se de 15. Multe din ele erau din argint si fusesera emise in Imperiul Otoman. Altele, de provenienta mai noua, erau din bronz. Intre primele era si o moneda emisa de Matei Corvin (1458-1490).

In dupa-amiaza aceleiasi zile, s-a descoperit un mormânt voievodal, ce continea osemintele unei femei. Acesta se afla in partea de nord a pronaosului, central si alaturat zidului bisericii. Cu acel prilej, s-a constatat ca vesmântul era tot din fir de aur. Moneda emisa in timpul lui Matei Corvin si micul tezaur monetar fusesera descoperite in partea inferioara a acestui mormânt. Mormântul nu era zidit cu caramida, ci, ulterior ingroparii, cei ce au construit cavoul alaturat, au asezat caramizile acestui mormânt la capul si la picioarele mortului. Ceea ce a atras atentia in mod deosebit a fost valul capului, din matase de culoare verde, care pare sa fi fost tivit cu aur si era lung pâna la mijlocul spatelui. Se pare ca el acoperea tot parul si avea anumite gateli lungi, in zona tâmplelor având un fel de canafi, cu fir de aur si material verde. Capul era si acesta indreptat spre rasarit (usor stânga). Este de presupus, dupa monedele descoperite in apropiere, ca acesta este mormântul Mariei Rares. Cu certitudine putem afirma ca era voievodal.
In partea de vest a acestuia (la cap) avea sa fie identificat un alt mormânt, foarte vechi. Acesta, asemanator celor anterioare (fara cavouri) descoperite, avea vesmânt tot din aur si cu nasturi din aur. Partea de sus a osemintelor se afla sub pardoseala bisericii lui Alexandru cel Bun, nederanjând-o, ceea ce certifica faptul ca mormântul este anterior domniei acestui voievod.
In partea din dreapta pronaosului sunt identificate alte doua cavouri cu morminte mai vechi sub acestea (intr-unul din ele s-au descoperit 10 nasturi, iar in altul 13).
Importanta mormântului voievodal barbatesc descoperit, bogatia vestimentara si vechimea acestuia, ne-au determinat sa facem si alte cercetari auxiliare. Cercetarea a fost determinata si de afirmatia facuta de Ana Maria Zup, inspector in cadrul Directiei Judetene pentru Cultura, Culte si Patrimoniu Iasi, in ziarul "Monitorul de Iasi", in data de miercuri, 25 iulie 2001. Domnia sa punea la indoiala faptul ca Petru Rares s-ar afla in mormântul descoperit, sustinând ca poate fi un nobil sau chiar o femeie.
Declaratia a produs mult rau, cu atât mai mult cu cât venea de la o persoana abilitata sa faca declaratii oficiale.
Pentru ca s-a emis o ipoteza neconforma cu realitatea si pripita, netinându-se cont de indiciile descoperite, ipoteza infirmata chiar de urmatoarele descoperiri, doresc sa exprim, ca martor ocular la sapaturi, câteva puncte de vedere, in masura sa lamureasca adevarul.
A) Vesmântul.
Cercetându-se volumul intitulat "Istoria costumului de curte in Tarile Române" de Corina Nicolescu (Ed. Stiintifica, Bucuresti, 1970, pag. 126 ) s-a constatat o asemanare izbitoare intre vesmântul bogat brodat in fir de aur, gasit in mormântul vechi, si vesmântul din tabloul votiv al Sfântului si Binecredinciosului Voievod Stefan din Biserica Patrauti - Suceava.
Nasturii mari si cei mici erau expusi identic, chiar cu infloriturile din vesmânt.
Daca nu s-ar fi masurat osemintele gasite in biserica "Sf. Gheorghe" Hârlau, care aveau o lungime de 1,93 m (probabil fiind alungite de pamântul cazut), si, daca nu ar fi existat numeroase marturii literare despre ingroparea Voievodului in M-rea Putna, exista ispita identificarii osemintelor cu Marele Voievod Stefan, care si zidise biserica.

Se stie ca Sfântul si Binecredinciosul Voievod Stefan purta un asemenea vesmânt, asemanator cu al inaintasului sau Alexandru cel Bun, vesmânt ce a mai fost purtat in istorie, doar de Bogdan al III-lea si Petru Rares.
Denumirea lui era granata.
Urmasii lor, incepând cu Alexandru Lapusneanul, au purtat caftanul.
Vesmântul descoperit in mormântul de la Hârlau este asemanator celor bizantine si era purtat doar de domnitor sau fii acestuia, urmasi la domnie, asa cum se sustine de catre specialistii in domeniu. (Corina Nicolescu, op.cit., p.126-127).
Cu certitudine, la Hârlau s-a descoperit o granata. Care dintre cei patru voievozi enumerati mai sus poate fi?
Doar ei au purtat un asemenea vesmânt.
Sa fie oare Alexandru cel Bun, despre care se stie ca este la M-rea Bistrita
. Sau Stefan cel Mare si Sfânt, care, se stie, este la M-rea Putna.
Sau Bogdan III (cel Orb)?
Ori Petru Rares, care n-a fost descoperit la M-rea Probota (mormântul fiind gol si nefolosit) si care s-a nascut, a copilarit, a fost ridicat in scaun la Hârlau; care a marit palatul domnesc al tatalui sau de la Hârlau si chiar a condus, temporar, Moldova de aici, unde isi avea si mama (Raresoaia) si familia sa si unde a pictat, pentru prima data, biserica copilariei lui (Sf. Gheorghe), in exterior?
B) Mormântul.
Cei care au vazut primul mormânt descoperit au putut constata ca nu era vorba de un mormânt oarecare, ci de unul voievodal. In sprijinul acestei afirmatii aducem urmatoarele argumente:
Un astfel de mormânt nu era "al unui nobil". Dar credem ca - asa cum afirma doamna inspector, "osemintele sunt ale unei persoane importante la acea vreme".
Un nobil (boier) nu poate fi inmormântat in biserica "Sf. Gheorghe" Hârlau, deoarece din timpul lui Petru I Musat si pâna la Alexandru Ioan Cuza, tinutul târgului Hârlau, dimpreuna cu vatra orasului, au fost proprietate domneasca.
Domnitorii au dispus de tot terenul si l-au impartit prin hrisoave. Nu se cunoaste, in afara de Bârla de la Hârlau - pomenit cu ocazia sinodului unionist convocat de papa Martin V pentru combaterea "ereziei" husite, la Konstantz (1414 - 1419), ca facând parte din delegatia Bisericii rasaritene (ortodoxe) - un alt boier in istoria orasului care sa fie legat de biserica in cauza sau de curtea domneasca.
Toti boierii care au trecut temporar prin Hârlau au avut teren in vecinatatea orasului.
Permitea oare dreptul medieval al curtii o asemenea inmormântare, când se stie clar ca orice boier isi avea curtea sa, cu biserica, folosita de cele mai multe ori ca gropnita?
Daca am admite ca a fost boier (ignorind considerentele de mai sus), din sapatura arheologica deja efectuata, s-ar putea crede ca Hârlaul era orasul cu cei mai multi "boieri" si toti au dorit sa fie inmormântati doar in biserica "Sf. Gheorghe", lânga curtea domneasca.
In nici un caz, acest mormânt nu era nici "unul femeiesc", cum sustinea acelasi specialist; lucru dovedit de situarea acestuia lateral dreapta fata de axul bisericii si de prezenta eghiletilor, descoperiti pentru prima data la Hârlau, intr-un vesmânt voievodal.
Acestia se aflau pozitionati de o parte si de alta a mijlocului, câte patru, fiind prinsi (probabil) de centura cu un snur din fir de aur.
Literatura de specialitate nici macar nu cunostea, pâna la aceasta descoperire, asemenea elemente de podoaba. Purtarea lor o avea numai domnitorul, ca cel ce conducea ostirea, acestia fiind, probabil, insemnele militare din timpul inmormântarii.
Mormântul in cauza nu poate fi confundat cu al unei femei. intr-adevar, intre osemintele gasite in cavoul din partea de est a acestui mormânt s-au descoperit si osemintele ce par a fi ale unei femei.
Dar, s-au descoperit si osemintele despre care credem ca ar fi ale Mariei Rares (Raresoaia), in latura nordica a pronaosului, având alaturat lor o moneda din acea vreme.
Biserica "Sf. Gheorghe" Hârlau este al doilea santier arheologic in care s-a deschis un mormânt voievodal.
Primul a fost cel de la Biserica "Sf. Nicolae Domnesc" de la Curtea de Arges.
Deoarece sunt prea putine morminte voievodale descoperite, nu se poate face o comparatie ampla a acestora.
Un asemenea mormânt voievodal având un astfel de inventar (numai in aur) si o asemenea vechime n-a mai fost descoperit pâna in acest moment.
Adâncimea mormântului poate fi un indiciu al vechimii, ca si osemintele foarte sfarâmicioase (in comparatie cu alte oseminte descoperite in cavouri care au avut aceleasi conditii, dar care nu erau sfarâmicioase).
Ceea ce putem afirma, cu certitudine, este faptul ca mormântul sparge primele pardoseli, are o vestimentatia bogat ornamentata si numai in aur (cu exceptia eghiletilor din argint aurit).
Daca mai adaugam faptul ca locul mormântului este pe axul naosului vechii biserici sau pronaosul actual, usor dreapta, iar ferecatura sicriului era frumos lucrata de un mester fierar, ca acesta nu a fost deranjat, in ciuda "agresivitatii" cavourilor pronaosului, ca ingroparea a avut loc intr-o biserica voievodala, lânga Curtea domneasca din Hârlau.
Concluzia care se desprinde sigur este aceea ca mormântul este a unui domnitor.
Interesanta pare intrebarea pusa de unii doritori de senzatii, care vor sa stie daca nu s-au descoperit armele, sigiliul sau coroana voievodului.
Acestora le raspundem ca domnitorul, chiar in timpul vietii, la intrarea in biserica, lasa armele la usa bisericii purtatorului de arme si niciodata nu intra cu acestea la slujba Bisericii.
In "Casa pacii" nu avea ce sa faca cu armele.
Se stie ca in timpul vietii intra chiar prin sfintele usi, in altar.
Bineinteles, nici la inmormântarea lui nu aveau ce cauta armele in biserica.
De cele mai multe ori, aceste arme (mai ales la oamenii viteji) erau furate.
Sigiliul domnitorului era distrus o data cu decesul acestuia, pentru a nu se mai putea parafa acte ulterioare.
Coroana domneasca era transmisa urmasului acestuia, deci, nu avea ce cauta in mormânt.
Singura intrebare, cu adevarat legitima, ne-o punem, astazi, cu privire la existenta unei pietre funerare.
Dar si in cazul de fata, exista posibilitatea ca aceasta sa fi fost distrusa in momentul construirii cavourilor ulterioare, sau sa nu fi fost pusa, deoarece domnitorul a fost adus in taina si ingropat; ultima ipoteza parând sa se confirme.
Numarul celor care au stiut despre mormântul acesta a fost foarte redus, iar urmasii n-au stiut de existenta sa pentru a-i pune o piatra funerara.
Sa-mi fie ingaduit sa afirm, poate pentru prima data, ca voievozii se gândeau la locurile lor de veci si este de presupus ca si-au dat seama de posibilitatea jefuirii mormântului, fapt pentru care adoptau un fel de diversiune.
Isi faureau morminte voievodale dar erau ingropati in taina, in alt loc.
Poate chiar cronicarii (de la care avem cea mai mare parte a informatiilor) sa fi fost initiatorii acestor diversiuni.
Ceea ce constatam, deocamdata, din cercetarile arheologice, pare sa confirme aceasta ipoteza.
Dovada o avem chiar in biserica "Sf. Gheorghe" Hârlau, unde, chiar daca au fost descoperite pâna in acest moment 7 persoane ingropate in aceasta biserica (cu indicii clare ca au fost din familii voievodale), nu se stia nimic de existenta lor.
Atât mormintele cât si cavourile (profanate) din biserica "Sf. Gheorghe" Hârlau au avut vesminte din fir de aur. Nici un mormânt sau cavou nu a fost lipsit de un asemenea indiciu.
C) Domnitorul ?
Revenind la identitatea domnitorului, se pune intrebarea daca este:
Petru I Musat (1375-1391), Alexandru cel Bun (1400-1432), Bogdan III (1504-1517) sau Petru Rares (1527-1538; 1541-1546) ?
Petru I Musat nu poate fi in acest mormânt, deoarece mormântul sparge trei pardoseli ale bisericii, construite in perioade diferite.
Ultima era a Sfântului si Binecredinciosului Voievod Stefan (facuta in 1492).

Este probabil ca Petru I Musat sa fie in aceasta biserica, chiar in mormântul descoperit ultimul, in coltul de nord-vest al pronaosului si care, momentan, se afla in lucru.
Acest mormânt nu a spart pardoseala bisericii lui Alexandru cel Bun si nici pe aceea din timpul Binecredinciosului Voievod Stefan cel Mare.
Daca nu este femeiesc poate se va ajunge la concluzii importante.
Ceea ce putem afirma cu privire la domnitorii enumerati mai sus este faptul ca cel care a fost legat efectiv de Hârlau, prin nastere, domnie si lucrari importante, a fost Petru Rares.
Pâna in acest moment, toate indiciile duc catre el. Nu dorim sa suparam pe nimeni, dar, din respect fata de adevar, se cuvin anumite precizari.
Asa cum am aratat mai sus, anii trecuti s-au facut cercetari la M-rea Probota unde se stia despre Petru Rares ca este ingropat, dar s-au gasit toate mormintele goale!
Nici macar n-au fost folosite!
Si Evdochia de Kiev se pare ca a fost gasita la Suceava, desi Nicolae Iorga sustinuse ca a fost inmormântata tot la M-rea Probota.
Or, care ar fi fost locul cel mai intim Voievodului Petru Rares, decât biserica unde era inmormântata mama sa, in biserica "Sf. Gheorghe" Hârlau (biserica alaturata curtii unde ea a trait) si unde voievodul a copilarit.
Aceasta biserica nu i-a fost indiferenta lui Petru Rares pe parcursul domniei: in aceasta biserica a fost uns ca domn al Moldovei.
Este prima biserica din Moldova care in 1530, in timpul domniei lui a fost pictata in exterior.
Chiar si la actuala biserica "Sf. Gheorghe", se pare ca a construit ceva.
A acoperit geamurile pentru a se putea extinde pe peretii exteriori ai bisericii cu registrele iconografice si se pare ca a modificat si la arhitectura bisericii stefaniene.
O mare pretuire a aratat acesta si palatului domnesc de la Hârlau, pe care l-a refacut, intarit si marit.
De ce nu a folosit M-rea Probota, poate istoricii isi vor raspunde, tinând seama si la relatiile Voievodului Petru Rares cu ruda sa, staretul si apoi viitorul mitropolit, Grigore Rosca, originar tot de pe aceste meleaguri, cu care avea neintelegeri.
Cum este posibil sa fi fost ingropat in Probota, când se stie si este acceptat deja faptul ca, desi, Doamna Elena, sotia sa, a avut o atractie deosebita spre aceasta manastire, n-a fost gasita nici ea in mormântul din Probota?
Apoi, se stie ca pietrele mormintelor de la M-rea Probota au fost daltuite ulterior, la cererea Doamnei Elena Rares.
Aceasta a stat foarte mult timp la Hârlau.
Oare nu pentru ca voia sa aprinda de sarbatori o lumânare la capatâiul sotului?
Nu din acest oras supravegheaza zidirea de biserici in Botosani si Tg. Frumos?
Este posibil ca Petru Rares sa fi avut o alta viziune asupra gropnitelor domnesti, din moment ce a schimbat M-rea Putna cu Probota, lucrul care i-a facut pe putneni sa-l blesteme (Cronica polona).
inmormântarea sa la Hârlau sa fi fost o lectie data boierimii mari, care nu l-a privit cu ochi buni.
Cred ca a dorit sa arate boierimii mari, ca a slujit tara cu devotament, chiar daca tatal sau nu l-a recunoscut si lasat direct in scaun, ramânând la Hârlau, alaturi de mama sa.
Asa cum deja am afirmat, se stia ca atât turcii cât si tatarii jefuiau mormintele voievodale si e de presupus ca nu ar fi gresit cronicarul, dar a folosit diversiunea, pentru a duce in eroare pe jefuitori si a proteja mormintele voievodale.
Domnitorii insisi au dorit acreditarea acestor versiuni pentru a-si afla, fiecare, odihna.
Apoi, se ridica problema timpului, faptele putând fi distorsionate, dat fiind ca intre momentul consumarii faptei si momentul consemnarii ei se scurgea o perioada de timp.
Exista posibilitatea transferarii voievodului, in taina, in biserica, alaturi de mama sa, având in vedere ca intre M-rea Probota si Hârlau, pe drumul vechi, distanta este de aproximativ 20 km.
Asa se explica si simplitatea mormântului gasit, fiind fara piatra funerara, ci doar sicriul de lemn, cu ferecatura din metal pe colturi (atât cât a putut fi reconstituit).
Ceea ce este si mai important, este faptul ca deasupra sicriului era pusa o bucata de tesut, tot in fir de aur (adamica). Mormântul nu a fost distrus de cavouri.
Cei care au construit cavoul lui Radu Mihnea Voievod (cel care a fost inmormântat timp de unul sau doi ani in biserica "Sf. Gheorghe" Hârlau), i-au construit acel cavou in partea stânga, in pronaosul bisericii spre rasarit.
Or, daca mormântul descoperit anul acesta nu ar fi fost al unui domnitor, ar fi fost suprapus acelui cavou construit aproape, in coltul dinspre rasarit al pronaosului.
Voievodul Petru Rares apare si in pomelnicul ctitoricesc al bisericii "Sf. Gheorghe" Hârlau, alaturi de Petru I Musat, Alexandru cel Bun, Stefan cel Mare, Doamna Maria, Maria, Elena, Oana, Alexandrel, Bogdan III, Stefanita, Doamna Elena, Ilias, Mihnea Radu.
Pâna in prezent, monedele descoperite in biserica sunt in majoritatea lor turcesti.
Se stie ca Petru Rares nu a avut emisiuni monetare. Micul tezaur monetar descoperit in biserica (22 monede) contine si monede unguresti si polone. Ele sunt un important indiciu de care trebuie sa tina seama specialistii. De ce tocmai monede turcesti, unguresti si polone?
Din pictura bisericilor pictate in timpul sau, transpare faptul ca Petru Rares nu era un mare isihast.
Abia dupa moartea sa "Scara" Sfântului Ioan Scararul se va regasi mai amplu in pictura.
De aceea, inmormântarea intr-o biserica de oras nu contravine simtamintelor sale.
Cercetarea picturii exterioare a bisericii "Sf. Gheorghe", Hârlau (dupa fotografiile existente astazi) ar putea aduce si alte indicii importante.
Prin sapaturile arheologice din aceasta biserica s-a demonstrat ca bisericile de oras au fost si gropnite domnesti, lucru dovedit pâna in acest moment la biserica "Sf. Gheorghe" Hârlau si biserica Mirauti, Suceava.
Se demonteaza astfel argumentatia doamnei inspector amintite mai sus, care sustine ca numai manastirile adaposteau gropnite voievodale.
O dovada in plus a faptului ca biserica era gropnita domneasca, este aceea ca, aflându-se in apropierea Curtii domnesti, adaposteste unsprezece rânduri de oseminte, intre care si ale unui copil, toate având vesmânt cu fir de aur.
Descoperirile de la aceasta biserica ne obliga sa le tratam cu deosebita responsabilitate având in vedere faptul ca se refera la personaje de prima marime din istoria tarii noastre.
Orice afirmatie legate de acestea trebuie sustinuta stiintific, fara partinire, in slujba descoperii adevarului.
http://editura.trinitas.ro/cm/2001/07-8/index.php
http://ro.wikipedia.org/wiki/Petru_Rareş