Raresiada - Partea III de Lelia Mihail publicat la 26.12.2007
Movilestii
     Familia Movila este de origine româna, din ginta Mucia, atestata in sec V -VI i.e.n.
Din aceasta ginta, Valerius Mutius a avut un urmas stamutat in orient si care este considerat trunchiul ramurei care a venit in Moldova.
Primul atestat din familia Movila este Movila Paharnicul din timpul domniei lui Stefan cel Mare, cunoscut ca Aprodul Purice.

     Situata in localitatea cu acelasi nume, pe valea paraului Sucevita, la o distanta de 18 km sud-vest de Radauti, manastirea Sucevita a fost construita spre sfarsitul secolului al XVI-lea de catre familia boierilor Movila, care a dat Moldovei chiar si domnitori - Ieremia Movila, 1596 - 1606, Simion (1606-1607)
. Prima ctitorie a familiei Movila, care a precedat actualul complex manastiresc, a fost o biserica mai modesta, datand din preajma anului 1581.
In timpul domniei lui Petru Schiopul (1582 - 1591), fratii Movila, ajungand sfetnicii domnitorului si avand o situatie economica prospera, incep construirea unei manastiri de amploare.
Prima cladire ridicata a ansamblului a fost biserica, zidita intre 1582 - 1584. Dupa venirea pe tronul Moldovei (1595), Ieremia Movila adauga bisericii doua pridvorase, amplasate la intrarea in aceasta, pe laturile de nord si sud, zidurile si turnurile de incinta, care confera manastirii infatisarea de cetate medievala, o casa domneasca, ale carei ruine se mai vad si astazi pe latura de nord a complexului, precum si chilii pentru calugari.

     Tot in timpul domniei lui Ieremia Movila se picteaza biserica in interior si exterior. Avand hramul "Invierea Domnului", biserica este construita in stilul arhitecturii moldovenesti - imbinare de elemente de arta bizantina si gotica, la care se adauga elemente de arhitectura ale vechilor biserici de lemn din Moldova.
Pictura, realizata in fresca, a fost executata de doi pictori moldoveni (Ioan Zugravul si fratele sau, Sofronie) si se pastreaza in forma originala. Programul iconografic al picturii interioare si exterioare respecta traditia constituita in epoca lui Petru Rares (prima jumatate a secolului al XVI-lea), dar introduce si unele teme noi, cu caracter teologico - dogmatic, cum este scena din conca naosului, reprezentand imnul liturgic "Unul nascut!" si alte reprezentari ale Sfintei Treimi.
O trasatura caracteristica a picturii de la Sucevita este inclinatia spre naratiune, configurand cicluri complete din vietile unor sfinti (Sf.Pahomie, Sf.Ioan cel Nou de la Suceava, Sf.Ierarh Nicolae, Sf.Mucenic Gheorghe, Viata lui Moise etc), prezentate cu scop educativ.

     Stiinta si maiestria pictorilor se descifreaza mai ales in abordarea perspectivelor studiate, a popularii fundalurilor cu peisaje sau arhitecturi specifice spatiului artistic postbizantin din aceasta zona a Europei.
Tabloul votiv, infatisand intreaga familie a lui Ieremia Movila, se desfasoara in partea stanga a usii naosului, in partea opusa a usii aflandu-se al doilea tablou votiv, cu mitropolitul Gheorghe Movila, initiatorul construirii bisericii, dar si cu tatal fratilor Movila, Ioan Movila (fost logofat, calugarit la batranete cu numele de Ioanichie).
Pictura exterioara a manastirii Sucevita este cea mai bine pastrata din grupul bisericilor cu pictura exterioara, singura care isi pastreaza latura de nord, unde este reprezentata scena "Scara virtutilor", cea mai impresionanta, prin amploarea si contrastul dintre ordinea ingerilor si haosul iadului.
Este redata aici lupta dintre bine si rau, incercarea omului de a pasi spre perfectiune, pentru a-si redobandi chipul pierdut prin caderea in pacat.
Pe peretii celor trei abside, in sapte registre, este redata "Rugaciunea tuturor sfintilor", tema unica in lumea crestin - ortodoxa, creatie a scolii de pictura din Moldova.
Fatada sudica este decorata cu "Arborele lui Iesei", avand la baza filosofii antici, "Acatistul Maicii Domnului", "Rugul in flacari" si "Acoperamantul Maicii Domnului". Pictura naosului reprezinta "Viata Mantuitorului Iisus Hristos - minunile si patimile".
Pictura murala de la Sucevita, considerata de cercetatorul francez de arta Paul Henry drept "testamentul artei moldovenesti", incheie epoca de mari creatii, care a fost secolul al XVI-lea, ale carei monumente cu pictura exterioara de la Humor, Moldovita, Arbore si Voronet constituie capodopere ale artei universale.

     In camera mormintelor isi dorm somnul de veci fratii voievozi, Ieremia si Simion Movila, ale caror lespezi funerare, din marmura de Ruschita, sunt, in traditia inceputa de Stefan cel Mare, obiecte de arta medievala romaneasca.
Iconostasul manastirii Sucevita este sculptat in lemn de tisa, in stil baroc - rococo si dateaza din anul 1801.
Manastirea detine o colectie de obiecte de certa valoare artistica si culturala, expusa in actualul muzeu, fosta sala de consiliu, situata pe latura de est a incintei.
Printre exponate se remarca broderii din secolele al XV-lea si al XVI-lea, din vremea lui Stefan cel Mare si a lui Ieremia Movila, lucrate cu fir de aur, argint, matase si perle.
Cele mai importante piese sunt portretele lui Ieremia si Simion Movila, un epitaf cu perle, tetraevangheliarele ferecate in argint aurit, un chivot daruit de mitropolitul Gheorghe Movila.

     In complexul cultural - artistic pe care il reprezinta manastirea Sucevita, vizitatorul dornic de a cunoaste arta medievala a secolelor al XV-lea si al XVI-lea intalneste, reunite, arhitectura religioasa, de aparare si civila, monastica, pictura, sculptura in lemn si piatra, broderii, manuscrise miniate si argintarie.
Datorita valorii sale complexe si indeosebi a rolului educativ, religios, cultural, faima manastirii Sucevita a trecut de mult hotarele tarii, aceasta superba perla a ortodoxiei romanesti inscriindu-se in randul operelor de cultura universala.
     In jurul anilor 1500 multi români se stabilesc, folosindu-se de Jus Valachicum (Drepul Valah) in zonele Tatrei, Orava si Zamagurie, in timp ce imigranti cehi, polonezi si unguri se muta pentru pozitii inferioare de servitori la polonezi in zona Liptov.
Aceasta zona, locuita preponderant de români (vlahi), situata intre frontiera Slovaco-Poloneza este temuta si evitata de catre invadatori ai polonilor.

     Printre nenumaratele istorisiri ale faptelor de bravura armata a românilor se numara de exemplu asaltul contra castelului ocupat de regele Ferninand al Ungariei, Niedzica, de catre români, care l-au atacat in timpul noptii prin surprindere de pe râul Dunajec, venind, vorba cronicarilor, "asemenea unor stihii" pe plute. Comandantul acestora, Piotr Kostka (Petru Costica), este mai târziu decorat de catre magnatul polonez, tot de origine româna, Hieronim Laski (Ieronim Latcu), care a si preluat conducerea castelului.

     Din perspectiva influentei culturii românesti din regiunea Moldovei in Polonia, bejenia Movilestilor a jucat un rol foarte important.
Una dintre consecintele politice a fost existenta in secolul XVII a partidei boieresti filo-polone in Moldova.
La nivel cultural, sederea indelungata a multor boieri moldoveni cu familiile lor in Polonia i-a obligat sa-si educe copiii in scolile polone, cu influente importante si asupra dezvoltarii culturii moldovenesti in acest secol.
De asemenea, pribegii moldoveni din Polonia au devenit cei mai mari mecena ai culturii ortodoxe in tara polono-lituana. (sa intelegem ca moldovenii au fost aceia care au infiintat scolile si deci au adus cultura, ca nu prea inteleg cum s-au culturalizat la polonezi care nici scoli nu aveau).
Un asemenea exemplu, este Petru Movila si Irina (Raina) Wishniowiecka, fiica lui Ieremia Movila, care sunt considerati acum in Ucraina drept "intemeietorii culturii nationale".
     Se pare ca un rol important in realizarea acestei casatorii a avut Petru Movila. Dupa depasirea opozitiei Portii Otomane, in februarie 1645 a fost la Iasi nunta mare
. Maria s-a mutat cu sotul sau la Varsovia (unde s-a organizat a doua nunta).
Mai târziu, amândoi au plecat in Lituania
. Se pare ca sotii au locuit mai intâi la Birje (Birze), iar din anul 1652, in palatul nou din Chieidani (Kiejdany), unde Janusz Radziwill (calvinist) a ridicat pentru sotia sa o mica biserica ortodoxa.
Maria a fost adesea numita in Polonia "Mohylanka", desi nu facea parte din familia Movila.
La jumatatea secolului XVII se crease traditia ca boierii moldoveni pribegi in Polonia, care au primit indigenat, sa fie in majoritate primiti sub blazonul Mohyla.

     Asa s-a intâmplat si cu tatal ei, care a primit indigenat polon in anul 1650.
Desigur, Maria, ca femeie, n-a primit indigenatul, dar de la inceput a fost tratata ca o nobila polona.
In schimbul zestrei, sotul i-a dat mosiile Zabludaw (in tinutul Grodno) si Bielica (in tinutul Lida); la fel, pe viata, si mosiile Orla (in tinulul Biala) si Lubcz (in tinutul Nowogradek), la râul Niemen. Regii poloni Wladyslaw IV si Jan Kazimierz i-au acordat privilegii pentru tinuturile regale (starostwa), ce apartineau sotului ei, in cazul mortii lui.
     Prologul emigratiei lui Stefan Petriceicu a fost marea rascoala a boierilor moldoveni impotriva domnului Gheorghe Duca, din anii 1671-1672.
Dupa infrângerea rascoalei, conducatorii ei, Mihalcea Hâncu si Apostol Durac, au luat drumul pribegiei in Polonia.
Si in acest caz, polonezii au refuzat cererea domnului moldovean si a sultanului pentru predarea lor in tara.
Oamenii lui Hâncu si Durac au format un steag românesc (vlah) in armata polona, in numar de 100.
Durac a fost prietenul lui Stefan Petriceicu si când acesta a luat scaunul Moldovei, el a fost omul de legatura intre domnul moldovean si marele hatman Stefan Petriceicu. A jucat un rol foarte important in pregatirea campaniei de la Hotin, din toamna anului 1673.
Drept multumire pentru ajutorul dat, Durac a primit, inca in anul 1673, indigenat polon, la insistenta lui Sobieski.
     Cei ce au ramas in Polonia au primit, in anul 1676, indigenat polon. Au intrat in rândul nobilimii polone: Stefan Petriceicu cu fiii surorei lui, Ioan si Nicole Hâjdeu, Apostol Catargiu, Grigore Habasescu, Vasile Turcul si Iacob Halipinschi (Halepliul).
Stefan Petriceicu a cumparat si a arendat mosii: Zarajskie, Koniuszek, Lonswice, Mo?ciska si Olszanik in tinutul rutean (wojewadztwo ruskie, cu capitala la Liov).
Dieta polona a votat pentru fostul domn moldovean un venit anual, din tezaurul de stat, in valoare de 20.000 zloti.
Dar cum tezaurul polon era foarte sarac, in realitate Petriceicu a primit foarte rar banii.
     In timpul expeditiei sale la Viena, regele Ioan III a revenit la gândul reinstalarii lui Stefan Petriceicu in scaunul Moldovei.
Din pacate, Petriceicu s-a dovedit prea slab si nici polonezii nu i-au dat un ajutor suficient de mare pentru a putea pastra domnia.
Revenit in Polonia, s-a dovedit foarte activ.
Apogeul l-a atins in vara anului 1684, când a concentrat lânga sine toti boierii moldoveni emigranti, din diferite tabere politice. Din anul 1685, pozitia lui a slabit. Regele polon a pus la cale alte planuri politice, in care n-a mai fost loc pentru Petriceicu.

     Fostul domn moldovean a murit in anul 1690, cu durere in inima. Mosiile lui in Polonia au revenit fiilor surorii lui, pe care ii adoptase.
Familia Hâjdeu s-a stabilit in Polonia si a ramas aici pâna in veacul XIX. Reprezentantii ei au dat multe talente, mai ales in domeniul literaturii.
Un scriitor cunoscut a fost Tadeusz Hâjdeu, care a scris in limbile polona si rusa.
Bogdan Petriceicu-Hasdeu, cunoscut istoric si editor, a revenit in Moldova la jumatatea secolului XIX
     Emigratia românilor, mai ales a românilor-moldoveni, a jucat un important rol politic in istoria si a Poloniei, si a Tarilor Române.
In secolul XVII, in Polonia au trait, o perioada mai lunga sau mai scurta, câteva mii de emigranti români.
Emigrantii din a doua jumatate a secolului au fost mai numerosi decât cei din cercul Movilestilor, dar activitatea lor politica si mai ales culturala n-a fost asa de importanta.
     In realitate, ei s-au subordonat politicii lui Ioan III si destul de rar au creat singuri o politica proprie.
Dupa emigrarea multor boieri filopoloni din Moldova si dupa omorârea de catre Constantin Cantemir a fratilor Miron si Velicico Costin (1691), a slabit foarte mult partida boiereasca filopolona din Moldova.
A slabit, dar nu a disparut.
Ca o curiozitate, reinnoirea partidei filopolone a fost facuta de un adversar al Costinestilor, Lupu Bogdan.
Si el a fost silit sa fuga in Polonia in timpul domniei lui Constantin Duca (1693-1695 si 1700-1703).
Reprezentantii partidului filopolon din Moldova in secolul XVII au fost precum ramurile unui trunchi: in majoritate erau din familii inrudite la inceputul secolului cu Movilestii.
Partida filopolona refacuta la sfârsitul secolului era alcatuita din oameni noi.

     Ca dovada a raspândirii crestinismului in Rusia dinspre vest catre est, facuta de catre români din exil, este dezvoltarea manastirii Pecerskaia din Kiev, cel mai important centru ortodox din Ucraina din secolul 17 si urmatoarele.
Ea este datorata lui Petru Movila, descendent din faimoasa familie a Movilestilor (ctitorii manastirii Sucevita), cu doi domni ai Moldovei si un mitropolit printre predecesori si alti trei domni chiar dintre fii lui.
Aici trebuie sa facem o paranteza si sa subliniem doua lucruri: 1. Polonia a fost cel mai puternic si civilizat stat din nord-estul Europei, pâna catre secolul XIII.
Universitatea de la Lvov (Liov), este una dintre primele infiintate din lume. 2. Relatiile dintre Moldova si Polonia au fost foarte strânse datorita vecinatatii celor doua tari, dar si a dusmaniilor dintre gruparile opozante ale boierilor moldoveni; atunci când o grupare era la domnie, familiile celeilalte grupari se refugiau in Polonia.
Indiferent de grupare insa, toti copii boierilor moldoveni erau scoliti in Polonia. (Procentul relativ mare de carturari moldoveni in cultura româna nu este intâmplator; ei erau academici ai culturii latinesti predate in Polonia).

     In anul 1633 arhimandritul Petru Movila, aflat atunci in Polonia, este ales "arhiepiscop-mitropolit al Chievului, al Galitiei si al intregii Rusii", conform titulaturii timpului. Se muta la Kiev unde scrie si tipareste o multime de carti, reconstruieste sau cladeste din nou mai multe biserici, printre care Sf. Sofia (biserica metropolitana) si mai ales Pecerskaia Lavra.
Kievul insusi, datorita lui, devine principalul centru religios in toata Polonia de est, Ucraina de astazi.
Iar Petru Movila nu a fost singurul român din Kiev, ci numai primul dintr-o serie de compatrioti români fara de care n-ar fii exitat o culturea bizantina, crestina, ortodoxa si academica in Ucraina sau Rusia.
     Ramâne deci un mister logic, cum de "indigenii nescoliti" ucrainieni si rusi de odata, au astazi tupeul ca sa considere pamânturile si populatia româneasca din zonele Bugeac, Transnistria (Estul R. Moldova), Basarabia, Maramuresul de Nord si Bucovina de Nord nu numai legitim ocupate de ucrainieni si respectiv de catre rusi, dar pe deasupra sa insiste ca moldovenii si românii sunt neamuri diferite unul de altul.
De asemenea insulta predilecta aruncata pâna in anii '90 românilor basarabeni de catre ocupantii ucrainieni si rusi era "moldovan taran", implicând deci o presupusa superioritate culturala a slavilor fata de români, uitându-se prin asta voit sau din calcul propagandistic sa se recunoasca ca fara aceesti "moldovani tarani", rusii si ucrainienii ar fii ramas numai la stadiul primitiv de populatii semi-nomadice.
     Patru proverbe românesti explica acest conportament ingrat al lor fata de poporul român:
au scuipat in galeata din care au baut apa
recunostiinta este floare rara, nu creste pe toate gardurile
pe cine nu lasi sa moara, nu te lasa sa traiesti;
si nici o fapta buna nu ramâne nepedepsita.

     Cu privire la conexiunile regretatului Papa Ioan Paul al II lea cu poporul român: strabunicii lui Carol Josef (Lolek) Wojtila isi trag originile dintr-o antica familie româneasca, documentata inca de pe la 1788 in orasul Czaniec, intemeiat de diaspora româna din Polonia cu vre-o doua sute de ani mai inainte.
Numele "Wojtila" isi trage originea de la românescul "Voievod", si dupa cum a aratat si tatal sau (ofiter in armata polona), acest cuvânt inseamna "cel razboinic".
     Urmasii acestor români impamânteniti in Polonia, secole mai târziu, desi se disting, cum am mai aratat, de populatia slava care i-a asimilat, se considera, firesc, buni cetateni al actualului stat polonez, pe teritoriul carora vietuiesc.

     Carol Woytyla s-a nascut la Wadowice la 18-Mai-1920 si a fost consacrat ca preot in Cracovia la 1 Noiembrie 1946, unde a petrecut si multi ani ca si arhiepiscop.
Indubitabil ca fie ca preot, fie ca ierarh bisericesc al Cracoviei, s-a intâlnit de nenumarate ori cu blazoanele românesti de pe frontispiciul multor catedrale din Cracovia finantate de catre boieri moldoveni in exil, care mai exista si azi (capul de bour moldovean).
In plus, pasiunea lui pentru schiat, si Natura, i-au dus des pasii in zona Tatrei unde asa de multe salasuri au fost fondate de catre descalecatori români si anturajul lor.
     Pare inevitabil ca Sfântul Parinte sa nu fi fost constient de originea româneasca a familiei sale si de impactul cultural adus Poloniei de catre elita româneasca din Polonia.
In mesajul de Craciun din Decembrie 1989, Papa a declarat ca se roaga fervent pentru România care: "ocupa un special loc in inima sa".
     Cum s-a manifestat tangibil aceasta constientizare a Papei in timpul domniei sale papale?
Doi români au fost beatificati: primul este Fericitul IEREMIA VALAHUL (nascut la 5 Martie 1625) nascut in regiunea Moldovei, catolic, traitor la Napoli, exemplu de slujire a semenilor, facator de minuni.
Papa si Biserica Romano-Catolica l-au canonizat in anul 1983.
Al doilea român, este de fapt o românca, Maica Tereza, nascuta in orasul macedonean Skopje pe 27-August 1910, cu numele de familie Bojanxhiu (Boiangiu).
Tatal sau Nikola (Nicolae) era un aromân instarit din regiune care a platit si cu viata (a fost otravit), pentru ca era "tzântsar" (terminologie rasista aplicata aromânilor, de catre sârbi si albanezi din zona).

     Ca o nota ironica la sfârsitul trist al tatalui Nicolae asasinat, este admiratia si pasiunea cu care Maica Tereza este descrisa azi drept când "sârboaica" de catre sârbi, când "albaneza" de catre albanezi.
In timp ce exista o statuie impozanta a Maicii Tereza in mijlocul Skopjei, situatia compatriotilor ei aromâni ramâne in continuare precara, cu guvernul macedonean, (ca si cele sârbesti, croate, grecesti, si albaneze de altfel), nerecunoscând ca minoritari nici in ziua de azi pe aromâni.
Pentru meritele bine cunoscute religioase (formarea oridinului care-i poarta numele) si spirituale (devotiunea credintei), Maica Tereza a fost beatificata de catre Papa Ioan Paul al II lea si de catre Biserica Romano-Catolica la 19-Octombrie 2003.