Razboiul secret al sionistilor cu românii - Partea I de Cornel-Dan Niculae publicat la 16.04.2008
De unde ne vin Evreii!?
O stranie poveste a fost mereu lansata de-a lungul timpului de catre evrei, relativ la inchipuita lor existenta milenara pe teritoriul României, revendicând astfel un drept natural.
O astfel de teorie, care sustine colonizarea Daciei de catre imperiul roman cu populatie evreiasca stramutata din Iudeea, a fost relansata in anul 2002 de catre Tesu Solomovici in lucrarea România Iudaica, lucrare sub forma a doua volume uriase publicate pe banii Ministerului Culturii din România, deci pe banii contribuabililor români.
De aici decurge ideea ca evreii au o existenta naturala in România dinainte inca de nasterea poporului român.
Ei bine, de aici mai este doar un pas pâna la a spune ca drepturile lor asupra teritoriului României sunt mai vechi decât ale noastre. Astfel, am ajuns sa ne invatam istoria de la straini. Ungurii (hunii) ne spun ca nu ne-au gasit aici când s-au asezat in Transilvania si in Câmpia Panoniei, iar evreii ne spun ca nici nu ne nascusem când ei erau stapâni in Dacia ca cetateni romani.
Teoria ascendentei evreiesti asupra românilor in teritoriilor dacilor (Dacia Traiana sau România Mare de mai târziu) a fost lansata intr-o serie de studii ale autorilor evrei inca de la jumatatea secolului al 19-lea si prima jumatate a secolului 20, pentru ca sa revina in forta la inceputul mileniului 3, de data aceasta pe banii românilor si fara nici o reactie din partea istoricilor români.

Cu totul alta a fost situatia acum 90 de ani, când Nicolae Iorga isi prezenta in sedinta Academiei Române lucrarea Istoria Evreilor in Tarile noastre, dând replica necesara unor autori precum Johan Kaspar Bluntschli sau Bernard Stambler.
Bluntschli afirmase la 1879, in lucrarea Statul român si situatia juridica a Evreilor in România ca: "Fara indoiala (o siguranta hazardata, am spune noi - n.n.) ca un numar mare de familii israelite au venit in provincia dunareana Dacia, inca sub domnia vechilor imparati romani. Aceste familii vechi israelite s-au conservat aici si sunt cel putin tot asa de vechi pamântene ca si natiunea româna... Ele formeaza si sâmburele populatiei evreiesti de astazi din România".
Astfel de fundamentari fara nici un probatoriu decât imaginatia autorilor evrei s-au dorit lucrari de "rigurozitate stiintifica" ce se publicau la momentele când evreii incercau sa-si consolideze pozitia socio-economica din România, ci nu de dragul adevarului stiintific.
"Provincia dunareana Dacia", despre care scria Bluntschli, era totusi Dacia Traiana, iar imparatul Traian nu i-a agreat deloc pe evrei in calitate de "colonisti", punând armata chiar sa ii extermine (cazul insulei Cipru).
Scrierea lui Bluntschli a fost, insa, una politica, pusa in slujba evreilor din România, deoarece afirma, in chiar anul 1879, ca familiile evreiesti sunt "cel putin tot asa de vechi pamântene ca natiunea româna", adica aparea chiar in vremea când evreii, navalitori peste români, revendicau "impamântenirea" de la tânarul stat român.
Nicolae Iorga, dupa ce enumera toate documentele in care este mentionata prezenta unor evrei pe teritoriul Tarii Românesti si al Moldovei, raspunzând de fapt lucrarii L'histoire des Israelites roumains et le droit d'intervention (Paris 1913) a evreului Bernard Stambler, formuleaza urmatoarea concluzie: "Astfel am ajuns la [anul] 1600 fara a gasi mentiunea unui element evreiesc asezat in partile noastre".

Adevarul despre aparitia evreilor pe pamânturile românilor a fost totusi scris de adevaratii cercetatori, multi dintre ei chiar evrei. Este vorba despre autorii istoriei "Imperiului Khazar", numit si "Regatul Evreiesc", sau cele "Noua Tarâmuri" ale khazarilor - popor barbar raspândit in Caucaz, pe Volga si pe Don, convertit la mozaism in anul 740, integrat mai apoi ca "evreu" in Ucraina si Polonia, dupa care impins cu ura de catre aceste gazde spre românii din Moldova, ulterior anului 1600.
In limba româna a fost publicata traducerea remarcabilului studiu al lui Arthur Koestler, Al treisprezecelea trib, Khazarii.
O lista foarte mare de studii israeliene (in limba ebraica), dar si din intreaga lume, folosite ca surse de catre evreul Koestler, conduc la o concluzie cutremuratoare: cetatenii actualului stat Israel nu au nici o legatura genetica si rasiala cu evreii de acum doua mii de ani (semiti), / autori ai textelor biblice, desi au complotat si revendicat teritoriul Palestinei pentru a infiinta Israelul, in baza dreptului lor natural asupra vechiului lor stat.
Acesti israelieni isi trag originea din salbaticii khazari (numiti si askenazi), bautorii de sânge uman, popor fara cultura scrisa, care impreuna cu rudele lor aliate, hunii, au ingrozit doua continente acum 1.000 de ani, prin sadism si placerea de a ucide. Unul dintre pionierii cercetarilor privind obârsia khazara a evreimii de astazi este Abraham N. Poliak, profesor de istorie medievala a evreilor la Universitatea din Tel Aviv, subminând astfel legenda "poporului ales", afirma A. Koestler, prin cele doua studii ale sale in limba ebraica: Convertirea khazarilor la iudaism (1941 editura Zion, Ierusalim) si Khazaria - istoria unui regat evreiesc in Europa (1951 editura Mossad Bialik, Tel Aviv).
In introducerea lucrarii sale, A. Poliak scrie ca "Realitatile impun un nou mod de abordare, atât a problemei relatiilor dintre evreimea khazara si celelalte colectivitati evreiesti, cât si a intrebarii cât de departe putem merge in considerarea acestei evreimi khazare drept nucleu al marii comunitati evreiesti din Europa orientala [cu principal debuseu România - n.n.].
Descendentii acesteia - cei care au ramas pe loc, cei care au emigrat in Statele Unite si in alte tari, precum si cei care s-au dus in Israel - formeaza astazi marea majoritate a evreimii mondiale."
La rândul sau Koestler adauga: "Marea majoritate a evreilor care au supravietuit in lumea contemporana sunt de origine est-europeana, si deci, probabil, mai ales khazara..., stramosii lor veneau nu de pe malurile Iordanului, ci de pe ale Volgai, nu din Canaan, ci din Caucaz.
"Paradoxul" descoperit de aceste cercetari stiintifice, este acela ca nu urmasii vechilor evrei semiti (ai celor 12 triburi biblice) sunt cei pe care astazi, sub identitate evreiasca, ii regasim ca cei mai mari conspiratori la adresa tuturor celorlalte popoare, ci un popor asiatic razboinic, violent si rapace, inrudit cu hunii (si, intr-o mai mica masura, chiar cu turcii), anume khazarii sau askenazii, care in anul 740 dupa Hristos au trecut la religia evreiasca, mozaismul, deoarece le satisfacea instinctele primitive, criminale si de jaf.
Evreii khazari sau askenazi, turcomani din stepele Asiei, sunt astazi proprietarii marilor afaceri din intreaga lume, a marilor finante, ei conduc organismele mondialiste si oligarhice ale lumii occidentale, sub identitate evreiasca.
Cronica lui Priscus afirma aparitia khazarilor pe scena europeana pe la mijlocul secolului al V-lea ca popor dominat de huni.
Totodata, impreuna cu maghiarii si alte triburi, khazarii pot fi socotiti un vlastar târziu al hoardei hune a lui Atila
. Khazarii s-au aflat, intr-adevar, sub tutela hunilor, apoi sub cea a turcilor. Dupa declinul turcilor la mijlocul veacului al VII-lea le-a venit lor rândul sa stapâneasca "Regatul de miazanoapte", cum il numeau persanii si bizantinii.
La anul 627 Statul Persan a fost definitiv invins de catre imparatul bizantin Heracliu, aflat in alianta cu hoarda khazarilor condusa de regele lor, Ziebel, care a contribuit la campanie cu peste 40.000 de calareti. Pentru a obtine aceasta alianta, fiica imparatului Heracliu, Evdochia, i-a fost fagaduita de sotie regelui khazar.
Un nou triunghi al puterii se nascuse in Asia: Califatul Arab (de religie islamica sau mahomedana), Imperiul Roman de Rasarit (sau Bizantin, de religie crestin-ortodoxa) si Regatul Khazar (care era in cautarea unei identitati religioase personale), in primii douazeci de ani de la fuga profetului Mahomed la Medina in anul 622, musulmanii arabi izbutisera deja sa cucereasca Persia, Siria, Mesopotamia, Egiptul si sa incercuiasca centrul Imperiului Roman de Rasarit (Turcia de astazi).
Decizia khazarilor de a se converti la religia evreiasca, mozaismul, a avut un caracter politic, scopul principal fiind acela al unei identitati religioase diferite de cea a romanilor crestini si a arabilor musulmani, principalii lor concurenti, carora le era astfel stopata capacitatea de asimilare cultuala si apoi culturala.
In alta ordine de idei, mozaismul, promitând adeptilor sai stapânirea tuturor popoarelor lumii, convenea de minune unui neam razboinic si sângeros precum khazarii.
O cronica araba nota: "Regele khazarilor se facuse evreu inca sub Califatul lui Harun al Rasid (anii 786-809)". Aproape concomitent cu convertirea lor, khazarii au adoptat si alfabetul ebraic.

Aparitia vikingilor rhusi (stramosii rusilor) pe scena istoriei a cauzat decaderea finala a khazarilor.
Rhusii efectuau campanii violente de prada, ceea ce i-a obligat pe khazari sa se apropie mai mult de supusii lor maghiari, pe care i-au asezat strategic peste malul apusean al Donului, ca tampon la navalirile rhusilor.
Schema a functionat vreme de aproape un secol, timp in care relatiile dintre maghiari si khazari s-au strâns tot mai mult, culminând cu doua evenimente ce au influentat profund natiunea maghiara.
A fost infiintata prima dinastie maghiara, khazarii instalându-l ca rege pe Arpad, peste cele 7 hoarde maghiare, iar mai multe triburi khazare s-au contopit cu maghiarii, modificând astfel caracterul etnic al acestora.
Rhusii au reusit in cele din urma sa distruga regatul khazar la sfârsitul secolului al X-lea, pentru ca apoi, la mijlocul secolului al XIII-lea, khazarii sa cada victime ale mari invazii mongole declansate de Ginghis Han. Hoarda de Aur a acestuia si-a stabilit centrul imperiului chiar pe teritoriul khazar.
"Dar inainte si dupa ridicarea mongolilor, khazarii au trimis multe lastare si ramificatii in tarile slave nesubjugate, in cele din urma contribuind la faurirea marilor centre evreiesti din Europa rasariteana".
Intr-adevar, disparitia natiunii khazare din habitatul sau istoric este concomitenta cu aparitia celor mai mari concentrari de evrei dinspre nord.
Exodul evreilor khazari spre Tarile Românesti sau spre centrul Europei a fost precedat de intemeierea coloniilor si asezarilor khazare in diferite parti ale Ucrainei si Rusiei meridionale.
Astfel, la Kiev a continuat sa existe o mare comunitate evreiasca si dupa cucerirea orasului de la khazari de catre neamul rhus.
De aceea, in Ucraina si Polonia sunt numeroase toponime derivate de la "khazar" sau "jid" (evreu): Jidovo, Kozarzewek, Kozara, Kozarzow, Jidovska Voia, Zydaticze etc. O situatie mai speciala au avut evreii khazari din Ungaria.
Ultima rezistenta khazara in Ungaria a avut loc in secolul X, când sfântul Stefan a imbratisat credinta romano-catolica si l-a invins pe khazarul Gyula, razvratit si "trufas in credinta lui, care nu voia in ruptul capului sa se crestineze".

In anul 1222 regele maghiar Andras II a emis, la presiunea supusilor sai, "Bula de aur", prin care evreilor li se interzicea sa fie sefi, perceptori sau controlori ai monopolului regal al sarii, ceea ce inseamna ca pâna la emiterea edictului, evreii din Ungaria detineau aceste importante pozitii, fapt confirmat si de pozitia de custode al veniturilor curtii regale, detinuta de contele Teka, evreu khazar.
Prin urmare, exodul evreilor khazari a facut ca, practic, Tarile Românesti (mai ales Moldova) sa se afle dupa secolul al XIII-lea inconjurate de catre o populatie evreiasca nestatornica, asezata vremelnic in Rusia, Polonia, Ucraina si Ungaria.
Focarul propriu-zis al evreimii rasaritene a fost insa Polonia, aici nascându-se idisul, limbajul popular al evreilor pâna la al II-lea Razboi mondial (inca vorbit in S.U.A. si Rusia), amalgam de ebraica, germana medio-rasariteana si elemente slavone.
In concluziile sale, A. Koestler (autor evreu khazar) afirma ca, din punct de vedere etnic, triburile semite de pe malurile Iordanului ("adevaratii evrei") sunt total deosebite de triburile turco-khazare de pe Volga (care formeaza evreimea de astazi), "Dar in acelasi timp religia lor exclusivista genereaza tendinta de a se strânge laolalta si de a refuza contactele cu exteriorul, de a-si stabili propriile comunitati cu propriile lor lacasuri de rugaciune, cu scolile lor, cu cartierele lor de locuit si cu ghetourile (initial impuse de ei insisi, nu din afara) in orice oras sau tara in care se stabileau...
Vechiul Testament este mai intâi si intâi naratiunea istoriei unei natiuni..., crezul ei este mai degraba tribal decât universal. Toate rugaciunile si toate riturile practicate proclama apartenenta la o rasa straveche, ceea ce in mod automat il separa pe evreu de trecutul rasial si istoric al poporului in sânul caruia traieste.
Credinta mozaica, asa cum dovedesc doua mii de ani de istorie tragica, determina auto-segregatia pe plan national si social.
Ea il izoleaza pe evreu si indeamna la izolarea lui de catre ceilalti.
Ea creeaza in mod automat ghetourile fizice si culturale.
Ea ii transforma pe evreii din diaspora intr-o pseudo-natiune...;
aceasta pseudo-natiune este vag unita printr-un sistem de credinte traditionale intemeiate pe premise rasiale si istorice. "Pseudo-natiunea" evreiasca s-a constituit intr-o retea mondiala oligarhica cu scopul precis conturat de a controla si stapâni intreaga omenire.
Pâna la anul 1600, Nicolae Iorga nu gasise nici o mentiune de element evreiesc asezat "in partile noastre", iar cea mai mare parte a evreilor care s-au stabilit in Tarile Române, cu precadere in Moldova, provin din evreii khazari, veniti dinspre Polonia si Rusia.
Aparitia primilor evrei in Moldova se leaga de rascoala de dezrobire economica a cazacilor poloni din anul 1648.
Latifundiarii polonezi si lituanienii cedasera treptat evreilor khazari intreaga activitate de administratori si incasatori de impozite, acestia devenind astfel exponentii exploatarii celei mai nemiloase.
Rascoala cazacilor a aruncat insa in Moldova o mare parte dintre exploatatorii evrei, ca arendasi si camatari, cum a aflat-o, la Iasi, un calator sirian (Paul din Alep) din gura unuia dintre fugarii evrei, Iancal, scapat de masacrul declansat de cazaci. Refugiati in tarile românesti, evreii au adus cel mai perfid mod de exploatare a taranimii, inselând si furând fara scrupule in orice imprejurare.
Doua mari organizatii evreiesti s-au implicat direct si extrem de activ in obtinerea de drepturi pentru evreii ce invadasera Principatele Unite (Tarile Românesti), indeosebi Moldova, mica tara româneasca ce devenise "debuseul etnic" al marilor puteri europene in privinta evreilor.
Cele doua organizatii implicate erau Alianta Israelita Universala si Inaltul Ordin B'nai B'rith. Sediul central al Aliantei Israelite (de la infiintarea din 1860) se gasea la Paris, iar al B'nai B'rith la New York (de la infiintarea din 1843).
De altfel, Alianta Israelita a fost infiintata chiar de catre B'nai B'rith. Iata apelul lansat catre intregul "popor israelit" de catre cei doi fondatori ai Aliantei Israelite Universale, Cremieux si Montefiore (mandatati de B'nai B'rith), din care reiese ca Alianta nu a fost decât o alta etapa a sionismului secular al evreilor: "Alianta noastra nu este nici europeana, nici asiatica, nici africana, nici americana, nici australiana, ea este universala, imprastiati in mijlocul unor popoare care sunt dusmane drepturilor si intereselor noastre, vom ramâne membri ai poporului ales.
Nationalitatea noastra este religia parintilor nostri si nu recunoastem alta. Traim in tari straine si nu ne putem ingriji de interesele vremelnice ale acestor tari, intrucât interesele noastre morale si materiale sunt in primejdie
. Religia lui Israel trebuie sa cuprinda intr-o zi intreg pamântul. Crestinismul, dusmanul nostru de veacuri, zdrobit in lupta, e aproape sa ingenuncheze.
Pe zi ce trece, reteaua cu care evreii imbratiseaza intreg pamântul se intinde, iar maretele profetii ale cartilor noastre sfinte se vor implini. Nu este departe timpul in care toate bogatiile Pamântului vor fi ale noastre."
Primul succes al Aliantei Israelite asupra românilor a fost raspunsul favorabil al domnitorului Al.I.Cuza, care in 1864 a declarat: "Guvernul va lua masuri curente pentru emanciparea românilor de rit israelit".
Mai mult, Cuza concesioneaza evreilor dreptul de a infiinta Banca României, cu dreptul de a emite moneda româneasca.
Problema insa s-a acutizat cu ocazia publicarii in presa a proiectului Constitutiei României din 1866.
Opinia publica româneasca, deja ingrozita de faptele evreilor, s-a revoltat atunci când a citit Articolul 6 al proiectului acestei Constitutii, conform caruia "religia nu poate fi un obstacol la impamântenire".
Moldovenii, cei mai napastuiti români in fata rapacitatii evreilor, au inaintat proteste Adunarii Constituante, cerând sa nu se dea drepturi politice evreilor si sa nu fie impamânteniti.
Desi la sedintele din Adunarea Constituanta cei mai categorici deputati impotriva evreilor erau cei din Moldova, populatia Bucurestiului a dovedit o solidaritate de exceptie cu acestia pentru cauza nationala, mergând pâna acolo incât manifestatia anti-israelita a culminat cu devastarea sinagogii din Bucuresti.
S-ar putea spune ca Ion Bratianu este cel care a pus capat acestei situatii, prin declaratia: "Evreii au devenit o plaga sociala pentru România si, când natiunea este amenintata, se desteapta si devine nu intoleranta, ci prevazatoare!" Evreii khazari nu se puteau impaca cu ideea ca un "popor neinsemnat" li se poate opune tocmai pe meleagurile unde intrevedeau posibilitatea crearii unui fel de Nou Israel, in care ei sa reprezinte aristocratia privilegiata, iar bastinasii români, forta bruta de munca.

Mihail Kogâlniceanu râspunde in iunie 1869 Ministrului de Externe al României: "In România, chestiunea evreilor nu este o chestiune religioasa; ea este o chestiune nationala si totodata o chestiune economica in România, jidovii nu constituie numai o comunitate religioasa deosebita; ei constituie in toata puterea cuvântului o nationalitate, straina de români prin origine, prin port, prin moravuri si chiar prin sentimente...
Toti acei care au vizitat Principatele [Române], si indeosebi Moldova, s-au inspaimântat de aspectul trist, spre a nu zice mai mult, ce-l infatiseaza israelitii polonezi care impovareaza orasele noastre.
Când ei au cercetat mai in fond comertul, industria si mediile de convietuire a acestei multimi, acesti calatori s-au spaimântat si mai mult, caci au vazut ca jidovii sunt consumatori fara a fi producatori.
Si ca marea, si pot zice, singura si principala lor industrie, este debitul bauturilor...
Ministrii ai României, ai unei tari cu un regim constitutional, noi nu putem guverna decât conform cu vointa natiunii.
Suntem datori a tine seama de trâna la un oarecare punct, chiar si de prejuditiile ei...
Aceasta dovedeste marea iritatiune din partea populatiunilor române, provenita din grele suferinte si din o legitima ingrijire, caci este vocea unei natiuni ce se simte amenintata in nationalitatea si in interesele sale economice.
Aceasta voce o pot inabusi, dar nu este permis nici unui ministru român, de orice partid ar fi, de a nu o asculta.
De aceea, nu de astazi, ci de pururea, in tot timpul si sub toate regimurile, toti Domnii, toti barbatii de stat ai României, toti acei ce poarta un interes viu pentru tara lor, s-au preocupat de necesitatea de a opri exploatarea poporului român printr-un alt popor strain lui, prin jidovi."
Lupta era insa inegala! Posibilitatea evreilor de acces la urechile presei si a puterilor europene era superioara celei a românilor sau a prietenilor lor.
Atacurile contra României continua si se intetesc mai ales in perioada Razboiului de Independenta al României.
Anul urmator, desi invingatori alaturi de rusi in Razboiul de Independenta, numit de europeni si razboiul ruso-turc sau razboiul din Balcani, românii s-au trezit blocati de evrei in recunoasterea independentei lor de catre puterile occidentale.
Leon Gambetta trimite o scrisoare ferma guvernului român: "Franta nu va recunoaste independenta tarii voastre fara ca voi sa fi recunoscut drepturile civile tuturor evreilor, fara nici o distinctiune".
http://bisericasecreta.wordpress.com