Templierii - Partea II - Giulgiul din Torino de Lelia Mihail publicat la 26.11.2008
Giulgiul din Torino
     Leonardo da Vinci a fost cel care a “creat” giulgiul din Torino, despre care s-a crezut ca poarta imaginea miraculous imortalizata a lui Iisus in clipa mortii. Descoperirea “falsului” nu a diminuat caracterul de exceptie al obiectului. Giulgiul din Torino este o fotografie - negativul, cliseul. Iar cel care a realizat-o era un geniu, dat fiind ca in evul mediu nu se stia nimic despre tehnica fotografica.

     Giulgiul contine si el simboluri eretice. Capul din fotografie este despartit de trup printr-o linie. Apare un corp al unui crucificat, mult prea insangerat si un cap al altuia. Linia sugereaza ca e vorba de decapitare. Chipul de pe “giulgiul” este al lui Leonardo.

     Nu se poate crede ca lucrarea este a unui “bun si pios crestin”. Ce trebuie sa se fi amuzat artistul privindu-i din umbra pe evlaviosi cum se inchinau la chipul lui! Si-a imaginat oare ca oamenii se vor converti la catolicism doar vazându-i chipul intiparit pe o bucata de pânza? A prevazut oare, ca ideea occidentalilor despre imaginea chipului lui Iisus se va contura dupa chipul unui eretic homosexual din secolul XV?

     Giulgiul din Torino este cea mai cruda si mai reusita farsa jucata omenirii, in întreaga istorie. Dar nu e un fals gratuit ci a avut un dublu mesaj: o convingere eretica cifrata si o tehnica novatoare.
     Autorul fotografiei nu era un neindemanatic asa ca ar fi putut usor sterge linia de demarcare între cap si corp. De ce nu a facut-o? Oare pentru a sugera ceva celor care “au ochi sa vada”? Cine a fost decapitat si cine crucificat?
     Este stiuta admiratia lui da Vinci pentru Ioan Botezatorul. Ultimul lui tablou, la care picta când a murit era Ioan Botezatorul, tablou pe care nu-l solicitase nimeni. Putem spune ca a murit privindu-l.

     Asta sugereaza ca pentru Leonardo, Ioan era superior lui Iisus. Poate ca motivul pentru care multe din lucrurile lui au ramas neterminate este tocmai teama ca cineva ar fi putut sa intrevada “blasfemia” din opera lui. Chiar si un intelectual de talia lui Leonardo evita sa cada in disgratia autoritatilor – o data i-a fost de ajuns (acuzat de homosexualitate).
     In mod cert insa, da Vinci nu si-ar fi impanat lucrurile cu mesaje eretice daca nu credea profound in ele. Departe da a fi un ateu, cum le placea sa creada materialistilor, era loial unui sistem de convingeri total opuse traditiei crestine.

     Intrucat in acea perioada biserica nu agrea experientele stiintifice si nu prididea sa-i reduca la tacere pe cei care isi exprimau ideile neortodoxe, majoriatatea erau obligate sa-si ascunda operele – sa le oculteze. Leonardo a putut lucra mai linistit pentruca la Florenta, casa de Medici proteja artistii cu idei noi si neortodoxe si chiar ii sponsoriza.
     In ultimul timp au aparut dovezi care stabilesc o conexiune stransa între Leonardo si o sinistra organizatie secreta, foarte puternica. Aceasta societate, care se presupune ca a fost infiintata cu multe secole înainte de epoca lui da Vinci, a atras in randurile ei unele dintre cele mai proeminente personalitate ale istoriei europene, si in conformitate cu unele surse, exista si azi. Membri marcanti ai aristocratiei s-au aflat de-a lungul timpului in esaloanele ei superioara, iar in prezent unele dintre cele mai proeminente figuri ale vietii politice si economice o mentin vie.
Selectie din lucrarea MISTERUL TEMPLIERILOR
de LYNN PICKNET & CLIVE PRINCE,
Bucuresti, editura RAO 2004