Testamentul politic al lui Mihai Eminescu - Partea I" de Radu Mihai Crisan publicat la 05.03.2008
TESTAMENTUL POLITIC AL LUI MIHAI EMINESCU - Partea I
     Înmultirea claselor consumatoare si scaderea claselor productive, iata raul organic, în contra caruia o organizare buna trebuie sa gaseasca remedii. Nu voim sa traim �ntr-un stat poliglot, unde asa numita patrie este deasupra nationalitatii. Singura ratiune de a fi a acestui stat, pentru noi, este nationalitatea lui româneasca.
Daca e vorba ca acest stat sa înceteze de-a fi românesc, atunci o spunem drept ca ne este cumplit de indiferenta soarta pamântului lui. Voim si speram nu o �ntoarcere la un sistem feudal, ce nici n-a existat c�ndva �n tara noastra, ci o miscare de �ndreptare a vietii noastre publice, o miscare al carei punct de vedere sa fie ideea de stat si de nationalitate.
     Mult-iubitul si prea-patimitul meu neam rom�nesc,
     �Rom�nii nu sunt nicaieri colonisti, venit�ri, oamenii nimanui; ci, pretutindenea unde locuiesc, sunt autohtoni, populatie mai veche dec�t toti conlocuitorii lor�. �Rasa istorica formatoare a acestei tari este �acel neam de oameni, acel tip etnic care, revars�ndu-se de o parte din Maramures, de alta din Ardeal, a pus temelia statelor rom�ne �n secolele al XIII-lea si al XIVlea, si care, prin caracterul lui �nnascut, a determinat soarta acestor tari, de la [anul] 1200 si p�na la [anul] 1700�.
�Nu exista nici o deosebire �ntre rasa rom�na din Muntenia, Moldova, din cea mai considerabila parte a Ardealului si a Tarii Unguresti.
E absolut aceeasi rasa, cu absolut aceleasi �nclinari si aptitudini de �om a carui trasatura distinctiva e adevarul: inteligent fara viclenie, rau � daca e rau � fara fatarnicie, bun fara slabiciune, n-are o cocoasa intelectuala sau fizica ce cauta a o ascunde, nu are apucaturile omului slab; �i lipseste acel iz de slabiciune care precumpaneste �n fenomenele vietii noastre publice sub forma linsa a bizantinismului si a espedientelor�
Toate figurile acelea fatarnice si rele, viclene, fara inteligenta, toate acelea c�te ascund o duplicitate �n espresie, ceva hibrid, nu �ncap �n cadrul notiunii rom�ne.
Poate, asadar, ca acei oameni n-au avut timp sa se asimileze, poate apoi ca sa fie din rase prea vechi, prea osificate, prea stationare, pentru ca, prin �ncrucisare, sa mai poti scoate ceva bun din ele�.

     �Exista multe indicii, at�t �n numirile localitatilor si r�urilor, precum si �n alte �mprejurari, care denota o unitate a neamului rom�nesc preexistenta formatiunii (preexistenta formarii n.n.) statelor noastre.
�n adevar, pe c�nd gasim �n Tara Rom�neasca Argesul, gasim tocmai �n nordul Daciei un p�r�u numit Argestrul, care se varsa din st�nga �n Bistrita, r�u ce izvoraste din Maramures. Pe c�nd �n Tara Rom�neasca aflam C�mpulungul ca tinut si descalecatoare, aflam �n Bucovina, �n creierul muntilor, un C�mpulung tot ca tinut si descalecatoare. �nainte sau imediat dupa formarea statelor rom�ne, vedem rom�nii de sub Coroana Ungariei pretinz�nd sa se judece �ntre ei dupa dreptul lor propriu, jus Olachale sau Olachorum; o cerere analoga fac moldovenii ce pribegisera �n Polonia, sa se judece dupa dreptul rom�nesc. Si aceasta c�nd? Pe la 1380.
Care-a fost acest drept consuetudinar la care ei tineau cu sfintenie, fie sub coroana Ungariei, fie sub a Poloniei?
El n-a fost scris niciodata; era at�t de viu �n constiinta poporului, at�t de necontestat de nimenea, �nc�t nici unul din vechii nostri Domni, n-a gasit de cuviinta sa-l codifice.
�n fine, unitatea actuala a limbei vorbite, desi e �n parte un merit special al lui Matei Basarab, dovedeste totusi ca, si �n aceasta privire, erau elemente cu totul omogene, preexistente limbei bisericesti, care �nclinau a capata o singura forma scrisa
.

     Organografic vorbind limba era aceeasi; numai termenii, materialul de vorbe, difereau pe ici pe colo.
O unitate at�t de pronuntata a limbei dovedeste o unitate de origini etnice.
E indiferenta cestiunea daca elementele ce compuneau acest s�mbure de popor modern erau tracice si latine sau latine si ilirice, destul numai ca, �n al VI-lea secol dupa Hristos, la navalirea avarilor �n Tracia, anul 579, oastea condusa de Martin si Comentiol e compusa din oameni care vorbesc rom�neste. Tot acest neam apare �n Dacia, iar asupra originii lui se cearta p�na azi �nvatatii.
Sigur e ca, desi au multe elemente slavone �n limba, nu sunt slavi. Motivul pentru care nu sunt si nu pot fi slavi este lingvistic.
Legile dupa care cuvintele latine s-au prefacut �n cuvinte rom�nesti si-au sf�rsit demult evolutiunea lor; �n momentul �n care rom�nii au primit cuvinte slavone, limba lor era formata de secole deja, �nc�t, desi cuvintele slavone sunt vechi, ele nu s-au asimilat nici p�na �n ziua de azi cu limba noastra, exceptie fac�nd vreo patru sau cinci vocabule care privesc pastoria.
E incontestabil ca un popor care, sute de ani, n-a avut nevoie de drept scris, desi a avut epoci de bogatie si de glorie, a fost un popor t�nar, sanatos, bine �ntemeiat.
Etnograful Hoffman scrie, �n secolul al XVIII-lea, ca dezvoltarea craniului la rasa rom�na e admirabila, ca sunt cranii care merita a fi �n fruntea civilizatiei. �n sf�rsit Wirchow, naturalist celebru, da craniului albanez rangul �nt�i �ntre toate craniile de rasa din vechiul Imperiu al Rasaritului, si cel albanez e identic cu cel al rasei rom�ne, cu al mocanilor nostri de azi�.,

     Mai mult, �Miron Costin, �n suta a saptusprezecea, constata unitatea de limba, de datine juridice, religioase si de viata familiala.
El descrie curatenia si frumusetea limbei vorbite �n Maramures si viata neat�rnata a rom�nilor de acolo, ne da legenda fondarii Moldovei si Tarii Rom�nesti, constata identitatea de origine si limba a poporului.
�n acelasi timp, cartile bisericesti, tiparite �n Ardeal, �n Moldova, �n Tara Rom�neasca, opresc procesul de diversificare si de dialectizare a graiului viu; acesta primeste, prin carti, o norma unitara �n rostire si �n scriere, caci, printr-un instinct fericit, traducatorii si scriitorii originali aleg ca model dialectul cel mai arhaic al rom�nilor, cel vorbit �n Tara Rom�neasca si �ntr-o parte a Ardealului, �ntruc�t la cel mai vechi din toate se puteau reduce, ca la un prototip, dialectele ce �ncercau a se forma pe atunci.
Poate sa fi fost un instinct de adevar, poate c-a fost chiar cunostinta limbei latine care i-a �ndemnat la aceasta.
Alaturi cu limba exista, ca element de unitate, literatura populara, a carei rasp�ndire uniforma nu e de tagaduit.
Aceleasi balade ce s-au cules �n muntii Moldovei sau ai Ardealului s-au aflat, �n variante, �n Dobrogea, �nc�t se constata ca amintitele piese de literatura populara aveau tendinta de-a se rasp�ndi la toti rom�nii.