Valahia - Partea IV de Antonmaria del Chiaro publicat la 28.04.2007
Solemnitatea nuntilor la români
     În Valahia, nu numai ca nu e obiceiul ca un tînar sa fie în dragoste cu o fata, pentru a o lua apoi în casatorie, cum se obicinueste la noi, ci în cele mai multe cazuri, mai ales în familiile boieresti, partida e hotarâta de catre parintii tinerilor, fara ca acestia sa se fi vazut vreo data, si acest obicei laudabil, se obicinuia alta data si în unele orase din Italia si pâna în ziua de azi se mentine înca în cele mai însemnate familii nobile din Venetia.
     Parintii convin asupra zestrei si prepara cele necesare pentru nunta, care totdeauna va cade Duminica; se întind mese mari, trei zile înainte de nunta, în casele ambilor logodnici, câte 2 zilnic, una pentru barbati si alta pentru cucoane. Joia înaintea nuntii, în zori de zi, tarafe de lautari cânta în curtile logodnicilor timp de aproape o ora si continua, zilnic, în zori de zi pâna Duminica, ziua nuntii.
     La nunta de vlastar domnesc, banchetele încep de Luni înaintea nuntii. Dupa concertele de mai sus, urmeaza altele în cursul saptamânii cu alti lautari, cu viori cu cobze si alte instrumente.
     În acele zile se invita comesenii în asa fel, ca în cele trei zile ce preced nunta, sa nu fie omis nici un invitat la una din cele doua case ale logodnicelor.
Cucoanele nobile, fie rude sau amice, se duc la nunta în radvane precedate de o numeroasa ceata de slugi, cu daruri de nunta din partea stapânilor:
Un mare berbec viu, purtat pe umerii unui servitor.
Doi miei sau iezi, deasemenea vii, purtati în brate.
O cusca mare, purtata de doi servitori pe stinghii, cu gaini, curcani si gâste, toate vii.
Una sau doua balerce cu vin ales.
Unul sau 2 cosulete rotunde, cu cozonaci gustosi, facuti din nisestea, lapte, zahar si galbenus de oua;
alte cosulete cu fructe de sezon.
Cosuletele sunt acoperite cu câte o basma de matasa, cu delicate flori brodate pe la colturi.
     În general sunt surprinzator de mari darurile în mâncaruri, ce se revarsa din toate partile, afara de plocoanele ce sosesc din satele de pe mosiile însurateilor. Mare e însa si numarul invitatilor, ca si a bucatelor care ajung la 60 si chiar 70 de feluri.
     Solemnitatea nuntei are loc în sala mare, dar vara ea se serbeaza într-o palatca mare împodobita cu ramuri si frunze, în mijlocul curtii, sau a gradinii, într-un decor admirabil.
Am asistat personal ca invitat, la multe ocaziuni de acestea. Înainte de începerea banchetului, la un semnal de trâmbita si în timp ce feciorii întind farfuriile, se servesc invitatilor licheruri si dulceata, boierii îsi scot antereele si se aseaza fiecare dupa rang.
     Daca se afla vreun fiu de domnitor, el ia loc în capul mesei; daca e un patriarh sau arhiepiscop, acesta în picioare, cu toti asistentii, pe la mijlocul mesei, rosteste rugaciunea amintita la banchetele Curtei, de asta data fara descarcari de tunuri nici de pusti, însa în curte, rasuna tarafe de lautari nemti sau turci, iar în sala banchetului, cîntec de psalti. Trei ceasuri tin mesele de Joi si Vineri (aceasta din urma e servita cu mîncare de peste), dar cel de Sâmbata, se prelungeste, din cauza unei frumoase ceremonii, a carei descriere, sper ca nu va fi displacuta.

     Cam pe la sfârsitul celui de al doilea banchet în casa logodnicului, o ruda sau prieten de al acestuia, însotit de amici si de slugi, cu lautari în frunte, se pornesc spre casa logodnicei, ducându-i dupa datina tarii, în numele viitorului sot, o frumoasa broboada de cap, ornata cu pietre scumpe si broderii, deosebit un inel de pret, o centura batuta în monede de câte 5 si 10 galbeni unguresti, precum si o pereche de pantofi de atlas alb, ornati cu perle si cu flori brodate ; acesti pantofi sunt deschisi la mijloc, cu catarami si butonasi fini, în stil turcesc, si încalta piciorul pâna la talpa.
     Mireasa sade pe ceva mai ridicat, în forma de pat de nunta, având de ambele parti sase fetite în haine vaporoase, în chip de îngerasi, cu cunune în cap.
În timpul mesei, în mijlocul veseliei, îsi face aparitia caltunarul, primit cu aclamatii de boierii veseli, pe cari îi amuza cu câte un compliment potrivit; în schimb, i se raspunde cu câte un toast, iar el e dator sa goleasca de fiecare data, un pahar mare cu vin. Înainte de sfârsitul mesei de Sâmbata, din casa mirelui, având în cap caciula cu panas si întovarasit de amici, mirele în frunte cu lautari, se porneste spre casa cuscrului, unde e primit în salon.
El îi saruta mâna, închinându-se si îi prezinta în dar, doua piei de lup si un covor, pe care se aseaza cu totii si se cinsteste câte un pahar cu vin, trecut din mâna în mâna, dupa care se întorc acasa, în felul cum au venit.
     Duminica, ziua nuntii, de dimineata, drumul de la casa mirelui spre cea a miresei si apoi spre biserica, e gatit cu ramuri de brad. În curtea mirelui se strâng-fete din popor gatite, si-n cântecul lautei si a cobzei, se prind în hora, si smerite, cu ochii în jos, danseaza lin, nemiscate parca din loc.
     Soseste si o companie sau chiar doua de soldati calari, în uniforma rosie, numiti seimeni, cari sunt platiti de Sultan si cari servesc de garda personala a Domnitorului. În frunte cu seimenii si toti boierii, mirele cu caciula de pret si dulama pe umeri, calari pe cai superbi si scumpi, merg de ridica pe cuscru, carui mirele saruta mâna si în mijlocul alaiului, cu cuscrul în dreapta si alt boier în stânga, cortegiul ajunge la casa miresei, unde asteapta în trasura cu sase cai, mama mirelui.

Toti afara de mire, care sta calare în curte; intra în casa, unde asteapta mireasa cu un voal de matasa brodata; soacra o conduce de mâna, jos în curte, catre mire, si atunci se varsa o cofa cu apa înaintea lui.
Mirele descalica si ambii se întorc în casa, tinuti de mâna de parinti si, îngenunchi, asculta o rugaciune si primesc binecuvântarea preotului, care îsi primeste, în dar, naframa de pret.
Mireasa se ridica apoi, îsi ia ramas bun de la parinti, varsând lacrimi, care înduioseaza pe asistenti si alaiul, în-aceiasi ordine, cu seimenii în frunte, tinând fiecare o ramura de brad în mâna, se îndreapta spre biserica.
    În biserica, socrii tin lumânari aprinse în mâna, iar preotul, dupa rugaciunile conform ritului ortodox, împreuneaza mânele mirilor în forma de cruce si le pune câte o cununa pe cap. Se arunca apoi bani prin biserica, iar daca mirii sunt de conditie mai modesta se arunca nuci, alune, castane etc. Odata terminata cununia în biserica, mireasa e condusa în casa sotului, unde lumea ia loc la o masa bogat gatita, afara de însuratei, cari se retrag; fiecare în alta odaie, întovarasiti de rude.
     La nuntile celor mai nevoiasi si chiar la negustori, când se serveste la masa friptura, se obisnuieste a se împarti invitatilor câte o basma ce li se pune pe umar. Atunci fiecare comesan, arunca în farfurie câte o suma de bani, pe care îi strânge apoi cuscrul într-o basma legata si o încredinteaza miresei, care e adusa în sala de masa, cu fata acoperita si unde saruta mâna cuscrului. Se înapoiaza apoi în odaia ei, fiind tot timpul nelipsita de soacra. Acelas obicei e în uz si la boieri, înspre seara, când cheful continua înca, se aduce zestrea miresei, asternutul de pat, hainele, lingeria, bijuteriile si altele. Masa cea din urma terminata, invitatii se întorc acasa, iar mireasa doarme pentru prima oara în casa mirelui.
     Luni, înaintea prânzului, tot cu alai, însuratelul face vizita nasului, unde e primit cu toti ai lui si cinstit cu licher, cozonac si dulceata, dupa care se întoarce acasa unde e asteptat cu masa întinsa, la care iau parte numai însurateii si parintii lor. Sotia are fata descoperita si pentru întâia oara testemel pe cap, semnul femeiei maritate în Valahiai.
În timpul acestui prânz intim, sosesc servitori cu alai de lautari din partea socrului si încarcati cu restul zestrei, cu argintarie, sticlarie, servicii de masa, vase de arama în toate marimile, pline cu bucate, sticle cu vin si vutca si altele.
     Joia ce urmeaza, sotul cu nevasta iau dejunul în casa socrului sau care-i darueste un cal de pret de care se serveste pentru întâia oara, la întoarcerea spre casa, iar sotia sa, capata careta cu sase cai, care ramâne pentru uzul ei personal.
Cel ce cununa, se cheama în limba valaha nas, sau nun, iar cucoana sa, nasa, sau nuna; cununatul se numeste ginere (de la latinescul gener), iar tovarasa sa mireasa.
     Dupa descrierea nuntei la valahi, ramâne a mai aminti oarecari datini de botez.

     Nasii sunt deobicei si cumatrii la primul nascut. În ce priveste descrierea ceremoniei religioase, cetitorul o poate vedea la biserica greceasca (Sf. Gheorghe din Venetia); voi . aminti numai ca copilul, dupa câteva luni de la botez, e adus în casa cumatrei cu un dar din partea lui, constând din cafea nerasnita, cozonac si altele. Cumatra îl primeste în brate, îl desbraca si îl îmbaiaza în apa calduta, îl sterge si îl gateste cu hainute noi. Îi taie câte o suvita de par din trei parti ale capului - în fata si la tâmple - îi pune apoi o scufita noua, cu câteva monede de aur cusute, si-l retrimete parintilor.
Copilul botezat e numit de catre cumatrii, fin sau fina, care cuvânt pare sa-si traga origina din latinescul affinis.
Antonmaria del Chiaro
http://www.cimec.ro/Carte/delchiaro/index.html