Valahia - Partea VI de Antonmaria del Chiaro publicat la 07.06.2007
Despre posturile si ceremoniile eclesiastice ale valahilor.
     Patru posturi pe an sunt observate de valahi. Postul cel mare numit Paresime, care se tine 40 zile si postul Sf. Petru, care începe dupa Duminica Sft. Treimi si n-are zile fixe de calendar. În acest post se poate mânca peste, afara de Mercuri si Vineri, exceptând ziua de Sft. Ion Botezatorul daca cade în una din aceste 2 zile. Al treilea post e cel al Adormirii Prea Curatei si tine 14 zile, fara mâncaruri de peste, exceptând ziua Schimbarii la Fata.

     Preotii franciscani, ca si multi catolici din Valahia, Bulgaria si Transilvania, pazesc postul acestor 14 zile, împreuna cu ortodocsii. În sfarsit, al patrulea post e cel înaintea Craciunului, de 40 zile, când se manânca peste, afara de Mercuri si Vineri, exceptând însa sarbatorile Sft. Neculai si Sft, Spiridon. De ajunul Craciunului ca si al Bobotezei, alte posturi, când se manânca o singura data, sara, târziu, dar fara peste. De asemenea mai sunt alte 2 zile, în care se abtine si de la peste cu sânge, adica în 29 August, Taerea Capului Sft. Ion si în 14 Septembrie, înaltarea Sft. Cruci. În schimb, ortodoxii, deci si valahii, spre deosebire de noi catolicii, au multe zile când manânca carne, ca depilda din ziua Craciunului pâna în ajunul Bobotezei. Demnitatile eclasiastice pot fi ocupate numai de preoti calugariti.

     Preotii se pot însura, dar murind sotia, acestia ramân celibatari. Mirenii ramasi vaduvi dupa a doua casatorie, cu greu capata dispensa pentru o a treia. În manastirile de calugari, nu e oprita intrarea femeilor. În cele de calugarite nu sunt ca la catolici, fete tinere, ci femei vrâstnice, care, ramase vaduve, se retrag la manastiri si pot iesi când vor, fie pentru interese proprii sau ale manastirei. În caz de delicte grave se taie parul calugarului care e exclus din tagma monasteca. Cele 7 Taine se deosebesc putin de cele ale catolicilor. Botezul se face, cufundându-se de 3 ori si pomenindu-se de fiecare data câte un nume din Sft. Treime, la care asistenta raspunde amin. Miruirea se face si de catre preotii obicinuiti, dar cu autorizarea Patriarhului care prepara Uleiul Sfânt, cu mare solemnitate, pe care îl împarte apoi bisericilor. Sfânta împartasanie pentru tot anul nu se face decât în dimineata Joiei Sfinte, iar prescurile anului trecut se dau celor ce se împartasesc în acea zi. Spovedania se face în picioare si nu în genunchi ca la catolici; dupa spovedanie, credinciosul da confesorului o suma, dupa puterea pungii, si împarte pomeni la saraci. Printul Constantin Brîncoveanu, cînd se spovaduia de Pasti, dadea confesorului sau, Arhiepiscopul Nisis, actualmente Mitropolitul Valahiei, 2000 de galbeni, iar în ziua Joiei Sfinte, acorda o larga amnistie, si cu generositate crestineasca ierta pe boerii disgratiati. Inaintea grijaniei, ortodoxul tine post câteva zile, abtinându-se dela vin, mâncaruri de peste si cu untdelemn si facând zilnic sute de matani înaintea unei icoane, si rugându-se pentru iertarea pacatelor. Sft. Maslu e facut de oricare preot, iar ungerea se face cu rugaciuni din partea clerului, dupa care pronunta cuvîntul ;grecesc axios, ceea ce însamna vrednic. Valahii ar fi mai blânzi fata de biserica catolica, daca n-ar fi înveninati cu învataturile unor refugiati unguri, eretici, cari-si câstiga existenta aci, predând limba latina fiilor de boieri. Anumite solemnitati religioase, sunt celebrate cu atâta fast si stralucire în Valahia, ca, în afara de Moscovia, nici o tara crestina orientala nu o egaleaza. Sarbatorile lor se celebreaza dupa calendarul vechi, 10 zile dupa cel catolic, si vom descrie unele ceremonii religioase începând cu Boboteaza, vazuta de mine la Târgoviste 3 ani consecutivi, pe când traia Principele Constantin Brîncoveanu, adica în anii 1711, 1712 si 1713. În curtea cea mare a palatului, în fata bisericii, iera improvizat un altar cu sfesnice, cruce si cele necesare botezului apei. În fata acestui altar, la 20 de pasi, pe o estrada exagonala cu trei trepte, acoperita cu postav ros, se afla tronul Principelui, îmbracat în catifea rosie, cu franjuri de aur si batut cu tinte mari de argint aurit. La stânga acestui tron stau alte 4, mai mici, destinate celor 4 printi Brâncoveni, adica lui Constantin Stefan, Radu si Mateias. Dupa aceste 4 urma cel al arhiepiscopului care slujea, si era numai cu 2 trepte. La dreapta Domnitorului, dar perpendicular, pe o banca lunga cu spatar acoperita cu covoare, sedeau, erarhic, demnitarii tarii si capiteniile oastei. În fata, de cealalta parte, o alta banca, la fel, pentru prelatii straini si pentru egumenii principalelor manastiri din tara, dupa cari veneau calugarii, preotii si psaltii, toti în odajdii. Lânga Domnitor, stau în picioare, în caftan, la stânga, Postelnicul, tinând bastonul lung de argint, în forma carjii de pelerin, la dreapta, Marele Spatar, care tinea atârnat pe umar iataganul Stapânului, iar pe palma dreapta avea întinsa o naframa brodata, pe care Principele punea cuca, ori de câte ori o scotea din cap. Mitropolitul, în odajdii pontificale, dupa ce corul psaltilor a intonat antifonele, boteaza apa cu o cruce mica, dupa care porneste în procesiune spre râul Ialomita, nu departe de Curte, precedat de prapurele manastirilor si ale bisericilor, si urmat de cler. În urma venea armata cu steagurile desfasurate. Credinciosii întâlniti în cale, îngenuncheau în fata cortegiului, plecând smeriti capul pâna la pamânt. Mitropolitul cufunda crucea în apa; se cufunda apoi si prapurele si drapelele militare. Înapoiata la Curte procesiunea, Mitropolitul se îndreapta de la altar catre Domnitor, care se grabeste a-i esi în cale. Mitropolitul îi atinge fruntea cu aghiasmatarul, iar Domnitorul îi saruta mina si apoi crucea. În acest timp, se slobod 12 tunuri si salve de pusti, dupa care începe muzica cu trâmbite, timpane, cobze si flaute etc., care tine pâna începe sarutatul crucii. Întai se îndreapta spre ea, cei 4 fii ai Domnitorului, apoi clerul si în sfârsit boierii, fiecare dupa importanta rangului. Mitropolitul îsi reocupa locul si, în picioare, tinând aghiazmatarul, urmareste defilarea fiilor de boieri, înaintea Domnitorului, calari pe cai domnesti. În sir câte unul, cu capul descoperit si numai în dulama scumpa, acest mândru corp de cavaleri ajuns în dreptul Domnitorului, face o profunda reverenta, plecând respectos capul, iar ajuns în dreptul Mitropolitului, acesta îi binecuvânteaza stropindu-i cu aghiazmatarul. La urma, tot calare si în caftan, defileaza si Marele Maestru de calarie, în Valahia Comisul-Mare, dupa care, urmat de acelas cortegiu, Principele intra în biserica pentru slujba solemna, iar la ora dejunului începe banchetul, cu aceleasi detalii amintite de noi mai sus.

     Voi trece acum la descrierea slujbei de Joia Mare când se face spalarea picioarelor Apostolilor. Cam pe amiaza, toata asistenta de la solemnitatea Bobotezei mai sus descrisa, se afla prezenta în curtea Palatului, în aceiasi ordine. Acei ce reprezinta persoanele Apostolilor trebuie sa fie staretii celor mai însemnate manastiri din tara si daca e de fata unul dintre cei doi Episcopi sufraganti, al Ribnicului si Buzaului, acesta reprezinta pe Sf. Petru si în schimb, locul lui Iuda e ocupat de un preot care nu slujeste. Corul cânta antifoanele si versetele necesare, dupa care primul capelan al bisericii Curtii ceteste din Evanghelie. Apoi Patriarhul sau Mitropolitul care slujeste, începe sa depuie sfintele odajdii, pâna la stihar, astfel cum, dupa Evanghelie, ar fi facut Cristos cu acea ocaziune si încins cu un stergar, varsa apa într-un lighian de argint si, începând cu Iuda, urmeaza spalarea picioarelor Apostolilor pâna ajunge la Sf. Petru care zice: Doamne, tu îmi speli mie picioarele? la care Mitropolitul sau Patriarhul, care reprezinta pe Crist, raspunde cum e scris în Evanghelie pentru acea solemnitate.
Dupa spalare, prelatul îsi pune sfintele odajdii si reocupându-si locul, tine o mica predica pentru discipoli. Apoi clerul prezent îsi unge fruntea cu apa din lighean facând semnul crucii; acelas lucru face si Domnitorul si boierii, si se întra apoi în biserica pentru serviciul solemn. Uzul de a nu se trage clopotele la liturghia de Joia Mare pâna la acea de Sâmbata Mare, ca la noi catolicii, nu este în Valahia, ca si pretutindeni unde se practica ritul ortodox, de asemenea e de notat ca ortodoxii nu omit nici odata în slujbele lor religioase „Slava Tatalui" si Aleluia fie în Saptamâna Mare, ca si în slujbele funebre. În dimineata Sâmbetei Mari, în zorii, zilei, în paraclisul Curtii ca si în toate celelalte biserici, se face procesiunea funerara cu icoana Mântuitorului mort, si se trag toate clopotele în oras. Ceea ce impresioneaza în schimb, e datina veche cu larma asurzitoare ce fac baietii toata noaptea spre Duminica Pestelui, umplând clopotnitile si tragând clopotele pentru grabirea Pastelui, care sta gata sa soseasca.

     În dimineata Pastelui, în zorii zilei, se face aceiasi pregatire în curtea Palatului, cu aceiasi asistenta, cu mai mult fast însa, ca de pilda în timpul sederii mele, când luase parte si Patriarhul de Erusalim. Pe altar era asezata o icoana a Învierii si o evanghelie cu încheetoare. Logofatul împarti asistentei lumânari de ceara, oferite de Domnitor. Prelatul care slujea, apropiindu-se de altar, îsi face cruce si spune cu voce tare: Pre Tatal, pre Fiul si Treimea cea de o fiinta si nedespartita... dupa care cânta Cristos a înviat, urmat de replica corului, iar Prelatul cu cadelnita în mâna, tamaiaza pe Domnitor si apoi întreaga asistenta. Dupa aceasta, Mitropolitul ridica cu ambele mâni evanghelia si o duce catre Principe, care o întâmpina si o saruta si primeste binecuvântarea, în timp ce se slobod 12 tunuri, iar muzicile încep a cânta. Fiecare îsi reocupa apoi locul. Camarasul, închinându-se adânc si sarutând mâna Domnitorului, îi ofera o cruce mica batuta în diamante si cu o naframa atârnata la capatul de jos. Arhiepiscopii si episcopii, cu câte o cruce în mâna, se îndreapta spre altar sa sarute Evanghelia si se întorc apoi cu Mitropolitul spre Domnitor, care, în picioare întinde crucea de o saruta fiecare. Domnitorul saruta si el crucea si apoi mâna Mitropolitului, care-i întoarce sarutul pe frunte. Aceias frumoasa ceremonie se face si cu fiii Domnitorului. Staretii vin si ei în ordinea amintita, pentru acelas schimb de sarutari, cu diferenta ca Domnitorul nu le saruta mâna, ci numai crucea si asezându-se, îsi pune cuca de samur cu surguciu în dreapta, format dintr-un panas de pene de bâtlan si ornat cu o rozeta de diamante, si pe care persoane de încredere l-au evaluat la 40,000 galbeni. Dupa stareti vine rândul boierimii si slujba se termina, iar Domnitorul se urca în palat si, în sala de audienta, pe tron primeste sarutul mânii de la persoanele cu vaza, (în special de la straini care nu luasera parte jos, în curtea Palatului). Principesa primeste si ea în apartamentul ei pe prelati, carora le saruta mâna, stând în picioare, si le darueste câte o naframa brodata ca si strainilor cu vaza, sezând însa. Boierilor ca si jupaneselor, cari vin de saruta mâna, Doamna le darueste câte un ou ros, sau încondeiat cu flori si alte desene bizare. Dupa toate aceste datini, vom trece la descrierea liturghiei solemne din biserica Curtii, care începe doua ore dupa slujba mai sus descrisa. În sunetul clopotelor, Patriarhul sau Mitropolitul urmat de cler, întrând în biserica, scoboara si Domnitorul urmat de boierime si se aseaza pe tronul sau din fata altarului, la dreapta, înspre strana. Tronul are doua trepte si e facut din lemn cu dantelerii si înflorituri sculptate artistic, iar vârful se termina în forma de baldachin. În fata nu e loc de îngenunchiare, caci ortodoxii stau în picioare în biserica, si nu în genunchi. La dreapta e un alt tron mai mic, destinat prelatului care slujeste, lânga care stau însirati celelalte fete bisericesti. În rând cu clerul stau, Marele Vistiernic, primul medic al Domnitorului, care pe atunci era Bartolomeo Ferrati, conte de Ungaria, si Logofatul, dupa cari veneau psaltii. La stânga Principelui stau îmbracati în caftan, Marele Spatar tinând sabia pe umar si buzduganul razimat de mâna stânga, ambele ale Domnitorului, iar cea dreapta acoperita cu o naframa, tinea cuca domneasca. La stânga marelui Spatar, statea Marele Postelnic cu bastonul de argint, dupa care stau însirati alti 12 Postelnicei, toti boieri tineri, tinând fiecare câte un baston de lemn, si ocupau spatiul între dreapta si stânga stranei. La capatul stranei, stau cei 4 fii ai Domnitorului, apoi ceilalti boieri si la urma, corul psaltilor. La usa bisericii sunt postati, îndata dupa intrarea Domnitorului, 2 sulitasi pentru a opri îmbulzeala poporului si alti 2 soldati la intrarea în strana, îndarâtul pajilor si lacheilor domnesti. Îmbracati în hainele sacerdotale se aflau Patriarhul, arhiepiscopii, episcopii, preotii si diaconii cari vor oficia împreuna, iar cel ce va sluji Sfânta Liturghie înaintea altarului, un diacon, spune cuvintele: „bine cuvânteaza Doamne" la care Patriarhul raspunde cu voce tare : Laudat fie Împaratia Tatalui si Fiului si Sf. Duh, acum si pururea si în vecii vecilor Amin... Urmeaza apoi Sf. Liturghie, cu rugaciunile si stihurile cântate în bisericile ortodoxe, pâna la Evanghelie, care, în ziua de Pasti e urmatoarea: „la început era Cuvântul"...

     Patriarhul sta la altar iar prelatii cari oficiaza împreuna, stau în ordine, unul la spatele celuilalt, pâna la usa de intrare a bisericii, cu fata spre altar. La cetirea din Evanghelie, fiecare stih început de Patriarh, e repetat de fiecare prelat în parte, pâna la ultimul de la usa. Se poate ceti în aceasta zi Evanghelia, în limbele araba, greaca, slavona, latina si valaha, daca printre clerul oficiant sunt dintre acei ce cunosc aceste limbi. În timpul acestei liturghii trei diaci de Curte, vin în spatele tronului si scriu pe întrecute sus zisa Evanghelie „la început era Cuvântul". Cel ce a terminat-o întâi, o prezinta Domnitorului cu o profunda reverenta, si capata ca recompensa o bucata de postav de 4 coti si jumatate, care se da apoi si celorlalti doi diaci, dar de o calitate mai inferioara. Dupa liturghie, preotul cutare din cor saruta icoana învierii asezata într-un dulapior tapisat cu brocat, ceia ce face apoi si Domnitorul cu cei 4 fii ai sai si preotii din cor, cari înainteaza spre icoana închinându-se, la ducere si întoarcere, în fata Domnitorului si a Principilor. Patriarhul, dupa oficiare, îsi reocupa tronul, de unde împarte anafura preotilor, ce n-au oficiat cu el, precum si Domnitorului. Apare si Marele Paharnic cu o cupa de argint aurit, acoperita cu o naframa brodata. În cupa e vin si felii de pâne, din care gusta el intîiul, pentru încredintarea Domnitorului ca o poate mânca, ceia ce si face împreuna cu fiii sai si boierii din jurul lor. Patriarhul depune apoi odajdiile la altar, iar corul cânta, dupa care Patriarhul binecuvinteaza pe Domnitor, pe Principi si restul asistentei. În timpul binecuvântarii corul din strana dreapta intoneaza în greceste o rugaciune pentru viata Domnitorului si a familiei sale, iar cel din stânga pentru viata Patriarhului, cu care serviciul solemn din acea zi a luat sfârsit, si esirea din biserica începe în ordinea urmatoare: Preotii se însira pe stânga, lasând intrarea libera. Ies întii înaltele fete bisericesti, care ramân apoi pe loc, afara pâna trece Principele si Patriarhul, sustinuti amândoi, la scoborârea de pe trepte, de paici. De pe prima treapta Domnitorul saluta, plecând capul de 3 ori, clerul, boierimea si armata în tinuta de parada, iar Patriarhul îi binecuvânteaza. Domnitorul se urca cu acesta în sala de audienta, unde sosesc si ceilalti prelati cari sunt tratati cu cafea; se întretine cu ei pâna la ora mesei, la care iau parte 70 pâna la 80 invitati dintre cler si boierime. Dupa masa toti scoboara din nou în biserica, unde se ceteste Liturghia învierii, dupa care lumea se saluta cu Un „Cristos a înviat" si se întoarce acasa: boierii cu muzica în frunte, Patriarhul se înapoiaza în radvan de Curte, cu sase cai, în care ia loc, în fund, si un postelnic de Curte, iar de ambele parti, încadrat cu câte un lung sir de seimeni, în uniforma rosie, cu sabia pe flanc si buzdugan în mâna. Ceilalti prelati se înapoiaza în alte trasuri. A doua zi de Pasti, Luni, are loc al doilea banchet, la care iau parte boierii de mâna a doua si acei ce-n ziua întâia au servit în caftan. Nu se slobod tunurile ci numai salve de pusti. În Joia Pastelui se face în curtea Palatului botezul apei, obicinuit în toate bisericile de fiecare zintâi al lunii când parohul viziteaza casele enoriasilor pe cari-i aghezmuieste. În toate zilele de Joi, din Pasti pâna în Rusalii, se fac procesiuni religioase, implorând cerul pentru recolta bogata si cîntindu-se anumite litanii. Cit priveste despre alte nationalitati, de alta religie de cât cea ortodoxa si catolica, mai sunt multe familii de evrei. Traiesc destul de prost, ocupându-se cu vânzarea rachiului si cu altele, pentru a-si sustine existenta. În afara de limba valaha, vorbesc germana, si poloneza. Nu au voie sa poarte haine de cât de culoare neagra sau violeta, nici ghete galbene sau rosii, ci numai negre. Mai sunt câteva familii de sasi transilvaneni de religie luterana, unii de profesiune argintari, sau negustori de brasovenii, pe care le importeaza din Brasov (în nemteste Cronstadt). Acestor sasi, precum si ungurilor calvinisti, nu le e permis sa aiba biserici sau vre-un alt loc de adunare pentru practica religiei lor. Mai sunt, dar numai în trecere, si negustori armeni, dar cei mai multi negustori sunt greci si chiar turci, dintre cari unii foarte bogati. Vând diverse marfuri, în special coloniale, pe care tara nu le produce, de asemene stofe, atlasuri, covoare persiane, importate din Constantinopol. Se pun multe piedici turcilor pentru asezarea lor în Valahia, si stau mai mult ca straini de cât ca stapâni ai tarii. Procesele lor civile si criminale sunt supuse judecatii Divanului. În cele religioase sunt judecati de Besli-aga si Cadiu. În toata Valahia, ca si în Moldova, nu se gaseste nici o moscheie cât de neînsemnata, asa ca pentru rugaciunile lor, turcii sunt nevoiti a se aduna într-un loc mai retras, unde si le fac cu toata discretia. De aici se poate deduce rafinamentul politicii Imperiului Otoman, pentru a câstiga devotamentul popoarelor supuse si a le usura uitarea libertatii pierdute.
din Antonmaria del Chiaro,
http://www.cimec.ro/Carte/delchiaro/index.html