Valahia - Partea VIII de Antonmaria del Chiaro publicat la 18.06.2007
Trecerea Valahiei sub dominatia turcilor
     Valahii erau tributarii ungurilor, si gratie bogatiei tarii traiau în pace si nimic nu-i facea sa râvneasca la o fericire mai deplina; dar nestatornicia si discordiile lor interne au fost cauza nenorocirilor si au atatat pofta vecinilor de a-i stapâni.
Trecutul si hrisoavele lor, ale caror veracitate sunt în unele privinti suspecte, sunt marturia vinovatiei lor.
Pentru, confirmarea celor de mai sus voi pomeni scrisoarea lui Michel Bocignoli din Ragusi catre Gerardo Planio, secretarul împaratului, datata în anul 1524, 29 Iunie.
Aceasta scrisoare e într-o frumoasa latineasca si pentru scopul aratat, o voi traduce cu toata exactitatea, cuvenita.
     „Natiune (spune el despre valahi) primitiva si inculta, nedeosebindu-se de vitele sale, necunoscând arta militara, nici afacerile publice; iubitori de gâlceava si discordie, nu sovaiesc de a-si asasina domnitorii, iar urmarea acestor apucaturi e caderea lor sub jugul otoman din simpli tributari ai ungurilor".
Iar ceva mai departe, scrisoarea urmeaza: „avut-au ei un principe (în limba lor voevod) pe care-l chema Dracul, om curajos si foarte iscusit în stiinta militara; nu numai ca acesta îsi apara tara vitejeste, dar iarna, când îngheta Dunarea, ataca marginile Turciei pe care le tracea prin foc si sabie.
Mahomet, strabunul actualului sultan, mâniat, pentru a rasbuna insulta, trecând Dunarea, intra în Valahia.

     Dracul evacuase din calea navalitorului nu numai oamenii si vitele, dar ori-ce i-ar putea fi folositor si se retrase în paduri dese, înconjurate cu smârcuri, astfel ca turcii, pentru întretinerea ostilor, erau nevoiti sa-si aduca de aiurea proviziile.
     Dracul cu o ceata de calareti, în timpul noptii si chiar al zilii, pe drumuri si poteci cunoscute numai lui, iesea din padure si ataca cetele de turci ce se îndepartau de tabara lor, în cautare de nutret. Alteori ataca în plin, prin surprindere, ucigând multi din ei, dupa care se retragea cu ai sai în paduri, nedând ragaz dusmanului de a-l ataca în aceleasi conditii.
Mahomet vazând pierderile de oameni si lipsit de alimente, neîndraznind sa atace pe Dracul, ascuns în paduri, fu nevoit sa se retraga cu ostile sale pe aceiasi cale, fara prada si fara victorie.
     Dar boierii valahi, scapati de pericolul navalitorilor si uitând foloasele aduse de Dracul, uneltira prin conspiratii perverse uciderea acestuia; defaimând faptele sale, laudau pe turci si, sustineau ca victoria le va aduce intr-o zi mai multa paguba decât învinsilor.
Sustineau ca nu pot avea de dusmani pe turci si hotarâra sa lege prietenie cu ei, platind chiar un tribut.
Dracul, din contra, se sili a-i convinge sa nu ceara pacea de la învinsi, ci sa-si apere cu armele libertatea si ca atât cât va trai el, nu va permite, nici odata, ca tara sa fie tributara turcilor.
     Perzistând în aceasta hotarâre, boierii îl atrasera într-o cursa si-l macelarira, punând pe altul în domnie. Noul voevod cumpara pacea de la turci cu pretul unui tribut anual de 12.000 galbeni unguresti.
Fiii lui Dracul, cu multi din partizanii sai, se refugiara la turci, unde fura bine primiti si aveau permisiunea de a trai în religia crestina, fiind de altfel de rit catolic.
Dar valahii, vecinic nemultumiti, nu suferira mult timp domnia noului voevod si ucisera si pe acesta, dar neîntelegându-se în alegerea unui nou principe, încredintara turcilor aceasta alegere.
Acestia alesera pe unul din acei crescuti la Constantinopol, si împuternicindu-l cu insignele domniei, îl trimisera în noua provincie si hotarâra ca nimeni nu mai poate fi domnitor în Valahia decât ales sau confirmat de catre dânsii. Mai mult chiar, ca ori de câte ori noul domnitor va primi ordin de a merge la Constantinopol, se va supune fara întârziere, ca si guvernatorii celorlalte provincii.
     Urmarea acestei hotarâri fu ca valahii cazura cu totul sub dominatiunea turcilor. Cu timpul sultanul cuceri si Belgradul.
Basarab, Principele valahilor, pe care îl cunoscui ca boier privat, pe când eram în Valahia, muri lasând un fiu în etate de 7 ani.

     Trebuie sa notez cetitorului ca din acest Basarab, de care mentioneaza Bocignoli în scrisoarea sa, scoboara familia Principelui Constantin Brâncoveanu Basarab, acela care în anul 1714, la 26 August, fu miseleste decapitat în Constantinopol, dupa ce a asistat la macelarirea celor 4 fii ai sai, dupa cum vom pomeni mai departe.
Familia totusi nu e stinsa, fiind în viata actualmente, în Noembrie 1717, Principele Constantin Basarab de Brâncoveanu, având titlul de Print al Sfântului Imperiu Roman, unicul nepot al celui de mai sus, în vrâsta de 10 ani si locuieste în Bucuresti, împreuna cu Principesele vaduve, mama si bunica.
     Sa urmam cu traducerea scrisoarei:
Acestui unic descendent al fostului domnitor, turcii încredinteaza tronul Valahiei, numindu-i tutori turci pentru guvernarea tarii pâna la majoratul sau, si aceasta cu scopul ascuns de a deprinde tara cu printi de ai lor si de a o ocupa cu totul la primul prilej.
Ocuparea tarii trebuia sa usureze si trecerea ostilor, turcesti contra ungurilor, cu cari turcii începusera razboiul precum si de izvor de aprovizionare, ca oricare alta provincie a imperiului.
Dar valahii nu acceptara întronarea nevristnicului print nici a tutorilor turci, si trimitând solie la Sultan, îl rugara sa confirme pe Domnitorul ales de ei în locul celui decapitat, invocând ca cel numit de turci nu are nici vrâsta necesara unei guvernari, nici traditia tarii nu îngaduie predarea ei în mânele turcilor, ceia ce nici stramosii lor n-au îngaduit vre-o data.
     Sultanul mâniat ordona, contrar dreptului si legilor, spânzurarea solilor valahi, iar suitei lor le taie urechile si-i întoarce în Valahia.
Ordona deasemenea pasalelor din Nicopole, Vidin si Silistra, sa strânga oaste si sa pustiasca Valahia. Aflând despre aceasta, valahii chemara în tara pe Ioan Conte de Sepusio [Zapolia] voevodul Transilvaniei, si încredintându-i cauza lor se rasculara pe fata contra turcilor.
Ioan strânse ostire, intra in Valahia, si respinse pe turcii cari se pregatisera a jefui tara. Sultanul la auzul acestei stiri, temându-se ca ungurii sa nu ocupe provincia, începu a trata pacea cu valahii, oferindu-le vechile conditii
     Valahii primira bucuros pacea, dupa sfatul contelui care nu se încrezu în statornicia lor fiind vecinic înclinati spre rascoala.
Se stabilisera urmatoarele conditii de pace: turcii sa proclame domnitor pe unul din valahii aflatori la Curtea Sultanului, iar valahii sa plateasca tributul ca si înainte, precum si cele ramase în urma, iar turcii ne mai având alt drept asupra Valahiei.
Noul voevod trimes de Sultan sosi în tara, primit de boieri, iar contele de Sepusio se înapoi în Transilvania.
Dar valahii, nemultumiti cu noua stare de lucruri, cautara a o schimba si alungara pe domnul trimes de Poarta, punând în scaun pe un altul, ceea ce înfurie pe Sultan, care totusi îsi ascunse mânia si trimese chiar în tara un ambasador cu 300 calareti cu insignele domniei, pentru noul ales, adeca buzduganul tintuit, stindardul (ce se întrebuinteaza, în timp de razboi, de catre guvernatorii cu titlul de Sangiaci) cu coada de cal, deosebit cuca domneasca cu surguci.
     Ajuns în tara, trimisul Sultanului fu primit cu cinste de noul voevod, dar în timp ce se prefacu, de fata cu boieri si popor de a pune cuca pe capul noului ales, îi izbi cu buzduganul în cap si-l ucise, dupa ordinul Sultanului.
Soldatii turci repezindu-se apoi asupra boierilor, ucisera multi din ei si fara a întâmpina vre-o rezistenta, încalecara si plecara în spre cetatea Giurgiului, de pe malul Dunarei, la 12 ore departare de Bucuresti, pe care valahii, dupa moartea lui Dracul, deveniti tributari, o predara turcilor.
Contele de Sepusio, Principele Transilvaniei, aflând despre aceasta, sosi în graba în ajutorul tarii, pentru a preîntâmpina pericolul comun, caci prin ocuparea Valahiei, pierderea Transilvaniei era de neînlaturat.
     Aceasta e scrisoarea lui Boccignoli în ce priveste pe valahi, si am mentionat-o pentru a servi ca bazai fundamentala la cele ce vor urma.
     Moldova si Valahia trebuiesc privite ca doua corabii pe o mare furtunoasa, unde rare ori se bucura cineva de liniste si odihna.
Prima se margineste cu Polonia, iar cealalta cu Transilvania.
Fara îndoiala ca aceste provincii ar fi un adapost sigur pentru un domnitor care ar dori sa scuture jugul turcesc, dar încercarea unei astfel de întreprinderi ar însemna expunerea la mare pericol de nenorociri.
Uciderea unora din printi, în special ai Valahiei, au deschis din nefericire ochii turcilor, cari, cunoscând imensele bogatii ale tarii, au gasit ca tributul e prea mic fata de veniturile tot mai mari ale Valahiei. Aceste bogatii atâtau poftele lor si-si întareau tot mai mult ocupatia în aceasta provincie tributara, cu atât mai mult, cu . cât aceasta stapânire usura pregatirile lor contra Ungariei.

     Turcii nu uitasera înca lungul si crâncenul razboi ce Mihai Viteazul, în alianta cu printul Moldovei si cel al Transilvaniei, i-a facut sa suporte, si care nu s-ar fi sfârsit fara ruina lor, daca pasiunile interne si nestatornicia valahilor n-ar fi întrerupt acel razboi, din care tara s-ar fi descatusat de lanturile sclaviei otomane.
De asemenea e vestit în Istoria Valahiei numele lui Matei Basarab, care a domnit în pace peste 20 ani (unele cronici valahe spun 40), si care cu numeroase osti de bulgari si sârbi atacase vitejeste pe turcii ajutati de tatari, si numai parasit de ostile sale Matei fu nevoit sa se dea învins. Unii spun ca a platit cu pretul vietii cutezanta sa, altii sustin însa ca, gratie bogatiilor sale si a prieteniei cu unii din ministrii Portii, obtinu iertarea. El fu înmormântat în manastirea Arnota, zidita pe un loc râpos, unde nu pot ajunge nici trasurile, nici caii, de catre Negru Voda care o înzestrase cu bogate venituri.

     Acest Matei Voda zidi si el manastiri, ca Plumbuita, în marginea Bucurestiului, la departare de o ora de drum, Brebul, nu departe de Câmpina unde spuneam ca se afla una din vamile spre Transilvania, mai zidi manastirea Strehaia, 6 ore departare de Cernet, care e primul punct de granita, la distanta de 4 ore de Orsova. Mai zidi Hotaranii, lânga Olt, si mai înzestra cu mari venituri vestita manastire de la Sfetagora, adeca Sf. Munte, de lânga Salonic.
     Mai este stiut ca pentru rascoala lui Matei Basarab, tara a fost impusa la un tribut, urcat la 300 pungi, adeca 150.000 de galbeni, pentru a fi scutita de jaf si ruina.
De atunci, urmasii lui Matei au trebuit sa renunte la Târgoviste ca resedinta de scaun, pentru a o stabili la Bucuresti.
Nu e deci de mirare, ca-n hartile geografice, mai ales cele vechi, nu apare Bucurestiul, ci numai Târgoviste cu denumirea: Sedes Voevodae.
     Mi se povesti de catre persoane demne de încredere, ca dupa parasirea Târgovistei ca resedinta domneasca, localitatea se prefacu într-un fel de padure salbateca, de unde nu se mai zareau casele de odinioara, ceea ce, cred, ar fi adevarat, cunoscând faptul descris mai sus, ca casele din Bucuresti formeaza mici insule, înconjurate cu arbori fructiferi, foarte placute în timpul verii.
Chiar acum douazeci de ani, când Constantin Brâncoveanu a hotarât sa vina la Târgoviste pentru vilegiatura, ar fi gasit în pivnita Curtii domnesti un cuib de ursi, mari si mici, prasiti si crescuti acolo.

     Se spune iarasi ca într-un loc ascuns al Curtii, s-a gasit în timpul restaurarii o piatra cu inscriptia urmatoare: Faca Voevodul Matei sa cada blestemul ceresc asupra oricarui print ce va gasi aceasta piatra, daca nu va recladi Târgovistea si repopula ca odinioara.
De aici si legenda ca Principele Constantin Brâncoveanu ar fi gasit mari gramezi de monete.
Dar lasând domnitorii cari au urmat lui Matei Basarab, cu atât mai mult cu cât nu avem nimic deosebit de la dânsii, vom aminti însa despre un oarecare Gratian, Principe de Valahia si Moldova, care e pomenit de Uberto Mireo, autorul cartii intitulate: De Bello Bohemico Ferdinand II. caesaris auspicius feliciter gesto comentarius, ecc.
Aceste sunt cuvintele sale, traduse de mine în limba italiana:
     Toamna anului trecut 1819 a fost funesta polonejilor. Acestia au fost chemati în ajutor contra turcilor si tatarilor, de catre Gratian Principe crestin al Moldovii si al Valahiei. Dupa prima si a doua lupta, victoria înclinase spre partea lui Scander - Pasa, Turcul, si a lui Galga, Sultanul tatarilor.
Au fost ucisi în aceste lupte doua mii cinci sute poloni, între cari floarea nobilimii lor, si fu ucis de asemene si Gratian însasi, ecc.
Cu toata silinta mea, nu am putut da de urma acestui print în hrisoavele valahilor, si cât e de greu aflarea unor stiri mai vechi, când nu se pot gasi acele de un secol încoace.
http://www.cimec.ro/Carte/delchiaro/index.html