Ploaia care a venit de Alexandru Nemoianu publicat la 09.03.2008
Ploaia care a venit
     Ieri seara si astazi dimineata m-am gandit exact la atitudinea fata de “transhumanta” si, prin extindere, la modul in care “autenticul” trebuie pastrat. Cazul “transhumanta” este, cred, semn bun. “Interzicerea” ei, de catre functionari cretini si necinstiti, o primisem ca pe o lovitura personala.

     Nu am avut nici o indoiala ca acea prostie nu se va aplica. (In termeni practici pur si simplu nu era cu putinta ca branza cea mai buna din lume sa fie “interzisa”. Asta nu se poate!) Dar “revenirea” asupra deciziei cretine dovedeste clar ca trebuiesc aflate caile de a merge “imprejurul” formei impuse de stapanire. In acest domeniu nu imi fac mari griji.

     De mii de ani stim sa facem asta. As putea zice ca o facem cu “manierism”.
Dar acest esafodaj “eurocaca” va dura asa de putin incat nici nu trebuie facute planuri de lunga durata Mai degraba trebuie gandit la ce va fi dupa “eurocaca”.
Actuala stapanire a facut enorm de mult rau si nu in ultimul rand, practicand un rusofobism idiot.
De fapt in ultima vreme ma tot gandesc la modul in care gandirea politica a celor de dinainte de 1848 ar putea fi valorificata. Sunteti familiari cu “Amintirile Maiorului Grigore Locusteanu”?
     Articolul lui Dan Ciachir din “Ziua” mi-a facut . . . ziua.
Este un articol splendid. In primul rand este vorba de bun simt Bunul simt,echilibrul romanesc, care in clipele de restriste razbate clar, raspicat.
In acelasi timp acest articol este un avertisment limpede dat “intelectualilor”.
In acest punct sunt putin intristat.
Semnatarii aia nu sunt “intelectualii” romani, sunt niste paraziti imputiti niste prostituate pentru betivi fara parale.
De fapt acei indivizi si-au jucat cartea. GDS se prabusesete. Caci singura lor sansa este instaurarea unei dictaturi de tip “ceka”. Asta, Slava Domnului, nu se poate.
Iar intelectualii sunt cei de la “Almajana” si tot ce se aseamana ei si, fara falsa smerenie, oameni care simt cu aceia.
Cu toata siguranta ca nu avem adversari puternici, avem adversari jegosi, cutitari, adunatura rasuflata.

     Ultimele doua eseuri din “Monitorul Imobiliar” m-au fascinat si mi-au dat sentimentul, odata tonic si odata amar, al faptului ca trebuie sa acceptam “inevitabilul” ce este “scris”.
Fara indoiala ca satele, prin care foarte adesea intelegem vetrele unde se coace paine dar se pastreaza forma vesnica romaneasca, se preschimba azi asa cum s-au preschimbat intotdeauna.
     Ceeace cred este ca schimbarea va afecta doar decorul si forma, nu si esenta. Emotionanta descrierea catunului pierdut.
Prin 2001 am avut o experienta asemanatoare. In locul de bastina al familiei Boldea(in Borloveni) , un loc numit “Sfarleac”, am cautat urma “colibei”, de fapt locuinta stramoseasca pastrata din memorie, refacuta mereu si mereu, ultima data prin anii 30
Din fotografii si povestiri stiam ca fusese o casa solida, cu pivnita, fantana, acareturi.
Am facut cautarea insotit de un localnic care stia bine casa, robotise pe langa ea. Nu am mai putut gasi nimic. Nici o urma.
Doar banuiala cladirii se mai afla acoperita de salcami. Stiu ca sentimentul pe care l-am avut a fost nu de dezamagire ci al unei “luminari”.

     Important era nu urma a ceeace fusese o casa ci faptul ca eu nu o uitasem si o cautam.
Uneori trec prin momente de indoiala, stiu bine ispite, privind rostul incapatanarii mele pentru ce ar trebui sa fie. Sunt valuri care vin si trec, urca si coboara, uneori in functie de ceasurile zilei.
In jur sunt inca pomi infloriti si aer proaspat.
     Evident ca “satul ” romanesc are viitor. Cele spuse sunt cateva solutii si in intregul sau eseul este un indemn la o “sistematizare” a bunului simt. (Din nou sunt cateva “divagari”(”jab”-uri” cum se spune in partea locului) suculente. Spre exemplu expozeul despre atitudinea fata de “taranul prost”.)
In esenta ar trebui oprit jaful si deliberata secatuire satelor de oameni si resurse. (Expozeul despre “apa curenta” este eminent. Din nou vin cu “cazul Borloveni”. Si acolo au bagat tevi in pamant si chiar au ridicat un soi de “dig” pentru un bazin de acumulare. Atata ca cimentul a fost furat si “digul” era un morman nisipos pe care prima ploaie mai zdravana l-a ras. Dar in context ma gandesc la modul incapatanat in care am insistat pentru pastrarea fantanii casei ca principala sursa de apa. Si principala sursa de apa a ramas ca si acuma doua sute de ani!)

     Aceste eseuri sunt, dupa parerea mea, trepte esentiale pentru intelegerea clipei romanesti pe care o traim. Este un alt caz in care reactia imediata nu are importanta. ”Caci inauntru s-a implinit”.
     Saptamanile ce au premers au avut rost solid.
Apele s-au separat, stim bine cine este “dusmanul” si stim exact ce poate (Slava Domnului nu mare lucru, gainarii).
Ce se va intampla maine nici nu are importanta. De fapt mi se pare ca nu poate exista indoiala ca vom invinge.
     Iar ploaia care a venit, daca mai era nevoie, arata raspicat ca Dumnezeu este cu noi.

http://neamul-romanesc.com/opinii-si-atitudini/jurnal-de-idei-o-rubrica-de-alexandru-nemoianu-sua/despre-transhumanta-intelectualii-satelor-si-vetrele-unde-se-coace-paine/