Fictiunea "justitie" de Mihail Eminescu publicat la 09.03.2008
Fictiunea "justitie"
     Favoarea si interesul electoral singure prezideaza la alegerea amploaiatilor statului, cu toate ca cine nu stie ca, integritatea, capacitatea, experienta, si probitatea factorilor însarcinati de-a aplica legile si regulamentele sunt conditiuni esentiale ale mersului regulat al unei bune administratii, a garantiei drepturilor si apararii intereselor fiecaruia [dintre cetateni], si, prin urmare, a bunului trai si linistei publice?
Dar, sub regimul actual, interesul personal, convenientele de coterie, primeaza fata de interesul general si binele public. Necesitatea de-a conserva o majoritate compacta si devotata în Adunari trece peste orice alte consideratii.
Pentru a dobândi glasurile deputatiilor trebuie exigentele - pretentiile n.n. - lor satisfacute, se încredinteaza functiunile delicate de prefecti si subprefecti creaturilor deputatilor - protejatilor parlamentarilor n.n. -, care, sub numele - protectia n.n. - lor administreaza districtele dupa plac si dispun, fara nici o responsabilitate, de interesele, de averea si de onoarea cetatenilor.
Functiunile publice sunt, adesea, în mâinile unor oameni stricati, loviti de sentinte judecatoresti; astfel muncitorii de pamânt - sintagma, de fapt, îi desemneaza pe toti truditorii n.n. - sunt supusi la vexatiuni, la acte arbitrare, adevarate cauze care [le] aduc mizeria.
Justitia, subordonata politicii, a devenit o fictiune si nu mai exista nici o garantie pentru cele mai pretioase interese ale societatii”.
Spre exemplu: „Un om e implicat într-o mare afacere pe cât se poate de scandaloasa, care se denunta - care este data în vileag n.n. -.
Acest om este mentinut în functie; dirijaza [el] însusi cercetarile facute contra sa; partidul tine mortis a-l reabilita, alegându-l în Senat.
Aici el însusi denunta ca exista aceasta scabroasa afacere, dar maturul corp trece la ordinea zilei, lasând sa recaza coltul valului ce se ridicase”.
Si, întrucât, „se-întelege [de la sine] ca în judecarea diferitelor partide politice trebuie sa deosebim pe cele sincer politice de cele pretinse sau pretextate politice”, suntem datori sa spunem ca, „partidele, la noi, nu sunt partide de principii, ci de interese personale” – care, „pastrând numai coaja legilor si goala aparenta, calca fagaduielile facute natiei în ajunul alegerilor, fac tocmai contrariul de ceea ce au promis mandantilor lor si trec, totusi, drept reprezentanti ai vointei legale si sincere a tarii”…

     În cadrul lor, „organizarea nu înseamna decât disciplina oarba a unei societati de esploatatie sub comunii sefi de banda.
Cauza acestei organizari stricte29 e interesul banesc, nu comunitatea de idei, organizare egala cu aceea a partidei ilustre Mafia si Camorra, care miroase de departe a puscarie”.
Singura deosebire între ele „este foarte mica si e întemeiata pe o cultura individuala mai mult sau mai putin îngrijita.
Fiecare se reprezenteaza mai mult pe sine decât [pe] o clasa sociala oarecare, si lucrul principal e forma, mai mult sau mai putin corecta, în care cineva cauta a face plauzibile asa-numitele sale principii”.
„Cât despre aluatul protoplasmatic care formeaza, la noi, un stat în stat, asezat asupra institutiilor si a poporului avem putine de adaos (de adaugat n.n.).
Traind din politica si prin politica, si neavând nici un alt soi de resurse materiale sau de putinta de a-si câstiga existenta, el e capabil de-a falsifica totul: si liste electorale, si alegeri, si forme parlamentare si idei economice, si stiinta, si literatura.
De aceea, nu ne miram daca vedem acest proteu al unui universalism incapabil si ambitios, îmbracând toate formele posibile: ministri, financiari, întreprinzatori de lucrari publice, deputati (parlamentari n.n.), administratori, membri la primarie, soldati, actori, totul în fine…

     Aluatul din care se framânta guvernantii nostri e acea categorie de fiinte fara stiinta de carte si consistenta de caracter, acei proletari ai condeiului, dintre care multi abia stiu scrie si citi, acei paraziti carora nestabilitatea dezvoltarii noastre interne, defectele instructiei publice si golurile create în ramurile administratiei publice, prin introducerea nesocotita a tuturor formelor civilizatiei straine, le-au dat existenta si teren de înmultire; aluatul e o populatie flotanta a carei patrie întâmplatoare e România, si care, repetând fraze cosmopolite din gazete straine, sustine, cu o caracteristica lipsa de respect pentru tot ce e întradevar românesc, ca aceste cliseuri stereotipe egalitare, liberschimbiste, liberale si umanitare, acest bagaj al literatilor lucrativi de mâna a treia, aceste sforaitoare nimicuri, sunt cultura nationala sau civilizatie adevarata”.
„Acei ce compun grosul acestei armate de flibustieri politici sunt bugetofagii, cumularzii, gheseftarii de toata mâna, care, în schimbul foloaselor lor individuale, dau conducatorilor lor o supunere mai mult decât oarba. Acei ce conduc nu sunt decât straini, straini prin origine, prin moravuri, prin educatie – interesele strainilor dar, si numai aceste interese, sunt dezideratul «patrioticului guvern» (persoanelor aflate la cârma tarii.