In sfarsit, dupa zece zile de Mihail Eminescu publicat la 26.12.2007
ÎN SFÂRSIT, DUPA ZECE ZILE
     Daca d. Boerescu merita deplina crezare, actul de la 11 fevruarie cata a fi privit dintr-un punct de vedere si mai rau decum s-a facut pân' acum . Estragem aci din discursul d-lui Boerescu, tinut la Ateneu, urmatoarele pasaje caracteristice, din cari personalitatea fostului Domn rasare clara si mare, cum a fost în adevar.
[26 februarie 1882]
     ÎN SFÂRSIT, DUPA ZECE ZILE
     În sfârsit, dupa zece zile de asteptare a aparut discursul tinut de d. V. Boerescu la 14 februarie în meetingul rosu din sala Ateneului.
A aparut, caracteristic, ca suplement la " Românul" caci d. Boerescu însusi e un suplement cam târziu, si de prisos al partidului rosu, care, cu bunul simt al gardelor lui Serurie, a si afirmat cu drept cuvânt în acea memorabila seara: ,,Nu-i d-ai nostri".
Ne pare rau, dar nu mai recunoastem pe d. Boerescu.
Odinioara, si nu sunt multi ani de atuncea, discursurile sale faceau efectul estetic al unei rafinerii logice, al unei finete care, desi nu ajuta nimic în lamurirea cestiunilor, produce în auditoriu un fel de senzatie picanta .
Nu era arhitectura clara si mareata a templelor multicolone ale vechimii, în cari orice mutare pe cer a soarelui adevarului produce alte, însa pururea frumoase batai de umbra; opera cugetarii sale nu era decât filigran subtire si frumos lucrat.
Nu mari erau adevarurile sau neadevarurile pe cari avea a le spune, dar erau atât de îngrijit spuse si formau o tesatura atât de fina de argumentari încât asupra cunoscatorului produceau farmecul ce-l are dantela veritabila pentru femei.

     Ei, nu mai e. De asta data d. Boerescu a vorbit mult si rau.
O jumatate a discursului a fost procesul facut lui 2 mai, crimei de la 2 mai, cum o numeste d-sa.
O, dac' ar fi convins de aceasta!
Dac' ar fi în fundul inimei încredintat ca actul de la 2 mai a fost în adevar o crima?
Cât de calda si vie, cât de detunatoare ar fi fost filipica sa în contra acelei zile!
Abstractie facând de la împroprietarirea taranilor, tara chiar a fost împroprietarita c-o a cincea parte din teritoriul ei, de pe care Cuza Voda a alungat acele adunaturi de bizantini sodomiti, punerea în lupta cu biserica nationala, oplositi aci nu pentru raspândirea crestinatatii, ci pentru a populariza uzura, adulteriul, concubinajul si pacatele Gomorei .
     Acea lepra imorala de greci n-o putea scoate decât Cuza din tara
. Îngaduitorii de mai târziu n-ar fi patruns niciodata în mizeria morala a acelor sectari ai vitelului de aur.
De aceea cu greu se încovoaie d. Boerescu sub sarcina de-a dovedi ca 2 mai ar fi fost în toate cele o crima.
Fara a prejudeca ceea ce Clio va înscrie pentru de-a pururea în tablele ei de bronz si fara a ne face câtusi de putin apologistii lui 2 mai, l-asiguram pe d. Boerescu, din intuitie si convingere, ca incapabil, absolut incapabil, ar fi fost un venetic ca d. C. A. Rosetti, un bizantin ca Bratianu si toata seria de stârpituri etnice si intelectuale ce formeaza partidul lor sa rezolve una macar din cestiunile pe cari le-a rezolvat Voda Cuza.

     Le-a rezolvat, e drept, ca Alexandru nodul gordian, dar a curatit atmosfera de toate sofismele de temporizare si n-a cumparat nici o reforma dinlauntru cu concesiuni în afara.
Trebuia un spirit franc si în mare grad capabil de adevar, ceea ce rosii nu sunt nici pot fi, trebuia un soldat nedezgrosit , o inima curajoasa care sa intre în colivia inteligentelor feline si nebarbate cari se ridicau pe-atunci si cari azi guverna România.
Daca actul de la 2 mai a fost o crima, ea a fost franca si pe fata, facuta cu bratele încrucisate.

     Actul de la 11 februarie însa, participarea gardei palatului la rasturnarea Domnului e o infamie si o lasitate
. Vor trece veacuri si nu va exista român caruia sa nu-i crape obrazul de rusine de câte ori va rasfoi istoria neamului sau la pagina lui 11 februarie si stigmatizarea acelei negre felonii va rasari pururea în memoria generatiilor, precum în orice an rasare iarba lânga mormântul vândutului Domn.
C-un cuvânt crima de la 2 mai a fost un act de curaj, cea de la 11 fevruarie un act de lasitate si istoria scuza cinismul, scuza crimele cari au sinceritatea de-a fi cum sunt, scuza oamenii cari au curajul caracterului si înclinarilor lor, caci ei sunt din lemnul din care se cioplesc oamenii mari, darceea ce istoria nici unui popor din lume n-a scuzat vrodata e lasitatea.
     Si oamenii cari conduceau pe soldat la rusine o stiau aceasta, le era frica de soldatul de rând , le era frica de taranul acesta onest care, cu pumnul lui vârtos, i-ar fi strivit sa fi stiut unde-l duce. " Doamna a nascut un print" li s-a zis oamenilor si numai greco - bulgarii ce dezonorau uniforma ofitereasca, stiau ce e la mijloc.
     Dar sa lasam procesul lui 2 mai, pe care d. Boerescu 'l va pierde împreuna cu toti contimporanii, caci, daca nu tagaduim gresalele lui Voda Cuza, cea mai constanta greseala a lui era pripa, rasarita din sila de temporizare, pe de alta parte orbi am fi si rai români daca am tagadui meritele lui
. Am întelege chiar ca sa-i arunce manusa oamenii nepartinitori; am întelege-o sa i-o arunce viitorul.
Trecutul n-are acest drept, caci nu e unul din contimporanii sai care sa fie vrednic de una ca aceasta.
     În partea a doua a discursului sau. d. V. Boerescu cearca a justifica apucaturile demagogice ale d-lui C. A. Rosetti.
D-sa, ca om de legi, e în contra eligibilitatii si pentru inamovibilitate.
,,De aci ar urma însa sa dau cu parul în capul aceluia care ar fi pentru eligibilitate" Nu zicem cu parul, dar ce cauta d. Boerescu alaturea cu sustiitorii eligibilitatii ?
Caci propunerea d. C. A. Rosetti nu este, precum binevoieste a admite d-sa, legitima, ci subversiva .
Azi, când magistratii sunt numiti, advocatii rosii ameninta a-i destitui pe aciia cari nu i-ar face sa câstige toate procesele.
E vorba, pentru d. C. A. Rosetti, de-a face din justitie un monopol al advocatilor rosii de mâna a treia cari abia stiu a citi si a scrie, e vorba ca legea sa fie pururea în favorul clientilor advocatilor rosii SI ca acestia sa vânza justitia pe bani.
     Mi-e frica a merge pân' la vot universal, zice d. Boerescu, dar, aceasta nu va sa zica ca cei ce propun votul universal direct sunt niste anarhisti. Ba asta va sa zica. Acestea nu sunt cestiuni de apreciatie, precum binevoiti a admite, ci realitati.
Votul universal înseamna pretutindenea despotismul maselor si se gaseste sau în state demagogice sau în state monarhice cari vor sa aiba pururea în mâna putinta despotismului.
În orice stat monarhic în care exista sufraj universal despotismul personal e în orice moment cu putinta: acolo guvernul se joaca de-a constitutia.
     În legi, zice Garat , dar mai cu seama în principiile fundamentale ale legilor, vorbele sunt lucruri reale si termenii, improprii cari fac a se naste idei false pot conduce la calamitati nationale.
     D. Boerescu sfârseste discursul dând sfaturi binevoitoare partidului conservator.
Nu ne-ar permite oare ca în schimb sa-i dam asemenea un sfat?
Daca renuntam la satisfactia ieftena de a mai deschide colectia " Presei" si a însira epitetele la adresa rosiilor, nu putem tagadui pe de alta parte ca compararea acelor epitete cu atitudinea de-acum a d-lui Boerescu iese în defavoarea personalitatii sale politice.
Spinoza zice cam urmatoarele: ,,Adevarul exista în sine si pentru sine. Oricât de drepte ar fi argumentarile în contra lui, el tot ramâne adevarat; oricât de strâmba si stângace apararea lui, el tot adevar este".
Când vedem dar pe adversarul eligibilitatii magistraturii si al sufrajului universal alaturi cu sustiitorii acestora, tot filigranul artei sale retorice nu e în stare a neutraliza impresia rea, întemeiata pe adevar, pe care ne-o face
Lucrul pe care l-am sfatui d-lui Boerescu e asadar: pocainta. Dar o pocainta adânca, care sa reformeze oarecum modul sau de-a fi.
Sa se convinga ca nici un om nu se aliaza nepedepsit cu nulitatile catilinare ale tarii sale în contra talentelor si trecutului ei si sa-i fie sila ca a existat o zi în viata sa în care-a putut da mâna cu tot ce epoca de tranzitie între fanarioti si istoria nationala a putut produce moraliceste mai bolnav, intelectual mai sterp si mai felin .
Iata ce i-ar ramânea de facut daca mai e în stare s-o faca.
[27 februarie 1882]