Alchimia sau Cautarea Perfectiunii - Partea III de Omraam Michael Aivanhov publicat la 07.01.2009
Temperamentul
     Hipocrate a delimitat patru tipuri de temperamente: sanguin, bilios (sau coleric), nervos si limfatic. Dar mai exista si alte clasificari. În astrologia traditionala, întâlnim sapte: solar, lunar, mercurian, venusian, martian, jupiterian si saturnian. Se mai pot face trei distinctii functie de:
predominanta laturii biologice - omul instinctiv
- predominanta laturii afective - omul sentimental
si predominanta laturii sentimentale - omul intelectual - .
Temperamentul defineste deci ceea ce omul este, dar mediul, familia, societatea, instruirea, si asa mai departe, exercita o influenta asupra lui, transformându-l si formându-i caracterul. Întrucât individul îsi formeaza caracterul sub influenta mediului si a conditiilor în care traieste, se explica de ce el se poate îmbunatati sau înrautati. Vointa personala si constienta intervine cu o pondere importanta în formarea caracterului si ea reprezinta ceea ce omul a hotarât sau a acceptat sa fie, dar si influenta celorlalti este foarte importanta.

     Nu este nevoie sa va explic din nou ca, faptul ca ne nastem cu un anumit temperament, nu este lipsit de o buna motivatie.
Stiti ca aceasta este consecinta vietilor anterioare, a încarnarilor precedente: în trecut, prin gândurile sale, prin dorintele sale, prin faptele sale, omul s-a legat de anumite forte care, în prezent, determina subconstientul sau, adica temperamentul; si aici el nu prea poate interveni. Este ca si în sistemul osos: nici aici el nu poate sa modifice nimic: nici sa-si mareasca craniul, nici sa-si lungeasca nasul, nici sa-si îndrepte barbia. În mod similar, cu toate ca în natura totul se transforma sau se poate modifica prin atotputernicia gândului si a vointei, asupra elementelor inconstiente constituind temperamentul, modificarile posibile sunt atât de lente si de imperceptibile încât, la scara unei singure încarnari, se poate considera ca ele sunt inexistente.
În schimb, caracterul poate fi modificat, ameliorat, format si tocmai acestea sunt sarcina si munca discipolului unei Învataturi Spirituale.
Sa luam exemplul unui om dinamic, furtunos, chiar violent: este atât de brusc si de categoric încât nu poate pronunta o fraza fara a-i rani pe ceilalti sau fara a le prejudicia interesele.
Temperamentul sau impulsiv îl împinge mereu la eruptii si explozii.
Dar, într-o buna zi, omul acesta realizeaza ca felul lui de a fi îi aduce prejudicii si cu vointa, ajunge dupa putina vreme sa-si îmbunatateasca caracterul, sa-si toarne, cum se spune, putina apa în vin. În realitate, el a ramas capabil de a riposta prin injurii sau lovituri - si aceasta pâna la sfârsitul existentei sale - dar, datorita vointei, a ajuns sa se poata stapâni, sa gaseasca gestul, cuvântul, privirea care sa nu provoace stricaciuni. Acesta este caracterul.
     Caracterul este deci o forma de comportament (fata de ceilalti si fata de sine) format în jurul temperamentului. Este o atitudine, un mod de a actiona care rezulta din unirea, din îmbinarea diferitelor elemente, calitati sau defecte determinate. Munca discipolului trebuie deci sa se bazeze pe aceasta cunoastere a temperamentului si a caracterului pentru ca, chiar si atunci când temperamentul nu îl predispune, sa reuseasca totusi sa-si formeze un caracter care sa se manifeste prin bunatate, grandoare si generozitate.
Bineînteles ca nu este un lucru usor, caci altfel toata lumea si-ar fi format deja un caracter divin, dar trebuie lucrat în acest sens. Sa revenim la exemplul cu arborele.
Unde se afla temperamentul sau? În radacini.
     Radacinile sunt cele care determina întreaga structura, calitatile si forta arborelui. În ceea ce priveste caracterul... este de la sine înteles ca un copac nu poate avea caracter si totusi fructele si florile sale au anumite calitati, proprietati particulare (sunt astringente, laxative, calmante, excitante, hranitoare etc.) despre care se poate spune ca ele constituie caracterul sau.
Ei bine, arborele nu si-ar putea produce manifestarile caracteristice, fructele si florile, daca nu ar avea radacini. În mod similar, nici omul n-ar putea avea un caracter daca n-ar avea mai întâi temperament. Temperamentul constituie rezervorul din care el îsi extrage elementele necesare caracterului. Este ca si într-o uzina sau ca într-un laborator: un anumit laborator produce un anumit produs; o anumita uzina este specializata în anumite produse de fabricatie. Produsele sunt bine determinate. La animale nu se poate vorbi despre caracter.
La pisici, câini sau soareci, caracterul este maniera lor proprie de a musca, de a zgâria, de a latra, de a mânca, de a alerga. Deci, foarte putin. Animalele au doar temperament, caci asa cum v-am spus, caracterul este o particularitate pe care omul si-o formeaza în mod constient; în timp ce animalele nu pot face nimic pentru a se transforma, ele sunt ceea ce le-a facut natura. Deci, diferenta dintre animale si oameni este aceea ca animalele sunt limitate prin temperamentul lor, ele sunt condamnate a nu iesi din limitele impuse de natura, ramân fidele instinctelor lor. Când se sfâsie între ele, animalele sunt nevinovate, ele nu încalca legile naturii, caci actioneaza conform legilor naturii. În timp ce omul dispune de multe posibilitati si conditii favorabile pentru a se transforma în bine sau în rau, sau chiar pentru a încalca legile naturii si pentru a fi neascultator.
     Am ajuns acum la o problema practica si anume: cum sa ne transformam. Evident, este un lucru dificil, caci materia fiintei noastre fizice si psihice este rezistenta si nu se lasa chiar atât de usor modelata. Cu toate acestea este posibil, si vom vedea cum anume.
Întâlnim materia sub patru forme: solida, lichida, gazoasa si plasma, corespunzatoare celor patru elemente: pamânt, apa, aer, foc. Fiecare dintre aceste elemente se caracterizeaza printr-o subtilitate si o mobilitate superioare precedentelor. Putem spune ca regasim aceste elemente chiar si în om: corpul fizic corespunde pamântului; corpul astral (inima) corespunde apei; mentalul (intelectul) corespunde aerului si corpul cauzal (spiritul) corespunde focului. În ce raporturi se afla aceste elemente? Pentru a le întelege vom citi o pagina din marea carte a naturii vii.
     Cineva se întorcea într-o zi dintr-o plimbare pe malul marii.
L-am întrebat: "Ei, si ce-ai vazut acolo?
-Oh, nimic deosebit!
- Cum, chiar n-ai vazut nimic?
- Nu, nu era nimic special de vazut: marea era linistita, soarele stralucea, atâta tot.
- Da, dar era acolo ceva esential, ceva pe care daca l-ai fi observat si l-ai fi înteles, ar fi putut sa-ti schimbe întreaga viata, întreaga fiinta".
     Bineînteles ca s-a uitat la mine cu mirare. L-am întrebat: "Stâncile, le-ai vazut?
- Da.
- Si ai observat ce forme prelucrate au?
- Da
. - Ei bine, cine a facut asta?
- Apa, bineînteles, aruncându-se asupra lor.
- Si ce a determinat apa sa faca aceasta?
- Aerul.
- Si cine a pus în miscare aerul?
- Probabil ca soarele.
- Ah, slava Domnului!"
Dar, ma privea tot fara sa înteleaga si atunci i-am explicat. Soarele pune în miscare aerul, aerul actioneaza asupra apei, si apa asupra pamântului.

     Sa traducem: spiritul lucreaza asupra intelectului, intelectul lucreaza asupra inimii si inima lucreaza asupra corpului fizic. De aceea este necesar sa învatati sa lucrati cu spiritul vostru, caci el va ilumineaza intelectul, acesta la rândul lui va va lumina inima iar inima va va purifica corpul fizic.
     Deci, puteti sa va transformati daca întelegeti interactiunea celor patru elemente: caracterul se va transforma mai întâi si poate ca într-o buna zi, chiar si temperamentul va putea fi putin modificat. Exista si posibilitatea de a ne transforma total, dar cu conditia de a începe cu începutul: cu spiritul. Introduceti în spiritul vostru o fiinta sublima, un ideal înalt, si concentrati-va zilnic asupra lui: el va introduce în voi vibratii noi care se vor propaga încetul cu încetul pâna în adâncul fiintei voastre. Bineînteles ca este o munca de lunga durata ale carei rezultate nu le veti remarca imediat, dar aceasta nu trebuie sa va opreasca din drum.
Uitati-va câta vreme i-a trebuit marii ca sa fasoneze stâncile! Asa încât, aveti încredere si curaj, caci într-o zi veti sfârsi si voi prin a va fasona " stânca voastra " adica corpul fizic.
     Fiinta umana este o sinteza a tot ceea ce exista în univers. Asa încât sa nu va mire când ma auziti spunând ca si animalele se afla în ea; ele se afla în subconstientul omului, sub forma de instincte, impulsiuni, tendinte. Viata noastra instinctuala si pasionala reprezinta o multime de animale pe care avem sarcina de a le domestici si de a le pune la munca, asa cum omul a facut deja cu calul, boul, câinele, capra, pisica, oaia, camila, elefantul si altele.

     Pe vremea când Adam si Eva traiau în Paradis, ei convietuiau în fratie cu animalele si acestea la rândul lor traiau pasnic împreuna. Adam le avea în grija si toate îl ascultau si îl întelegeau. Îmi veti spune ca n-ati întâlnit niciodata o astfel de relatare în nici o lucrare a vreunui istoric; da, dar daca aveti la dispozitie Akasha Vhronica, Analele umanitatii, puteti afla ca înainte de cadere, când fiinta umana avea lumina, cunoasterea, frumusetea, puterea, toate fortele naturii erau în armonie cu ea si o ascultau. Dar ulterior, când omul a hotarât sa asculte si sa urmeze alte voci si alte vointe, simbolizate în Geneza prin sarpe, el si-a pierdut lumina ca si puterea asupra animalelor, în sânul carora s-a produs atunci o adevarata scindare: unele au continuat sa urmeze omul si i-au ramas credincioase, altele i-au declarat razboi pentru ca nu au putut sa-i ierte greseala.
     Bineînteles, majoritatea oamenilor este departe de a accepta o asemenea idee, ei nu vad nici o legatura între natura lor si cea a animalelor. Dar eu va pot spune ca multe din starile noastre interioare au forma tigrilor, a mistretilor, a crocodililor, a leoparzilor, a cobrelor, a scorpionilor, a caracatitelor, în timp ce altele au forma pasarilor pline de duiosie, de bunatate. O întreaga fauna misuna în interiorul nostru. Daca va închipuiti ca animale preistorice ca dinozaurii, ihtiozaurii, pterodactilii, diplodocus sau mamutii au disparut, va înselati, caci ele exista înca în noi.
Îmi veti spune: "Dar nu exista atâta loc în noi!" Da, bineînteles, dar ele exista sub o alta forma în corpurile noastre: astralul inferior si mentalul inferior. Trebuie sa întelegeti ca importante nu sunt nici forma si nici dimensiunea fizica a animalului, ci natura sa, chintesenta manifestarilor sale.
     Fara îndoiala ca ati remarcat ca indiferent de aspectul sau fizic, fiecare animal se recunoaste printr-o însusire proprie. Despre iepure nu se vorbeste atât despre modul în care se hraneste sau despre urechile sale lungi si mari cât despre temperamentul sau fricos. Despre lup nu se pomeneste atât gâtul sau gros sau capacitatea de a parcurge distante lungi cât despre instinctul sau de a ucide: când îi este foame si ataca o stâna, deseori nu ucide o singura oaie, cât i-ar fi suficient pentru a-si potoli foamea, ci mai multe.
     Leul are drept caracteristica mândria si cutezanta; tigrul, cruzimea; vulturul, privirea patrunzatoare si dragostea de înaltimi; tapul, senzualitatea; porcul, murdaria; pisica, independenta si supletea; boul, rabdarea; camila, sobrietatea; cocosul, combativitatea, s.a.m.d... Daca ar trebui sa trecem în revista toate animalele, nu am mai termina. Deci, animalele se regasesc în noi prin calitatile sau prin defectele lor.
Pe de alta parte exista persoane a caror figura ne aminteste figura unui animal. Deseori, am verificat si eu câta dreptate avea fizionomistul elvetian Lavater observând asemanari între anumiti indivizi si unele animale: purcelusi, berbeci, maimute câini, cai, camile, gaini, pesti, etc.

     Urmariti-va si veti putea descoperi o sumedenie de animale în voi: veti vedea ca un anume sentiment este un leu, ca un altul este scorpion... Gândurile corespund lumii înaripate, ele au o analogie cu pasarile, în timp ce sentimentele îmbraca un domeniu foarte vast: reptile, patrupede, oameni si deasemenea elementalii, larve, spirite desîncarnate... Din toate populatiile si triburile care au existat, nici unul nu a disparut. Totul traieste în om, dar va este greu sa întelegeti în ce fel si în ce stare a materiei mai subzista ele. Pentru moment eu va spun doar câteva cuvinte, dar voi sa retineti ca în om se regaseste totul: muntii, lacurile, râurile, mineralele, metalele, si bineînteles, animalele.
     Si acum sa vedem care este rolul omului? Omului îi revine sarcina de a îmblânzi, de a armoniza si de a reîmpaca tot ce se afla înauntrul sau. În acest fel, fiarele vor deveni animale domestice care vor munci pentru el. Este în interesul lui, si asta se vede în viata de toate zilele: taranul care are multe animale domestice le pune la lucrul pamântului, la carat, si traieste si se îmbogateste de pe urma produselor lor.
Oamenilor le revine un rol imens în creatie, rol pe care l-au uitat îndepartându-se de Izvor. Ei nu mai stiu pentru ce sunt predestinati si în loc sa educe animalele dinauntrul lor, ei se comporta ca si ele: se sfâsie si se manânca unii pe altii. Ceea ce este cât de cât omenesc, sunt hainele, decoratiile, casele, câteva carti, câteva opere de arta, da, acestea denota putina caldura, dar viata interioara nu este prea grozava... în ea misuna tot soiul de fiare salbatice; da, aceleasi instincte, aceleasi pofte, aceleasi cruzimi.
     Sa nu credeti cumva ca omul a scapat de animale. Dar cum nu le vede, el nu crede ca ele pot exista în gândurile si în sentimentele sale. Si cu toate acestea exista! Gelozia, ura, dorinta de razbunare, toate acestea sunt animale. Sarcina noastra este acum de a le îmblânzi, de a le dresa pâna la a le aduce în stare de a ne servi. Furia, vanitatea, forta sexuala, toate trebuie înhamate, domesticite, pentru a ne servi de ele.
Cel ce stie sa domesticeasca fiarele care traiesc în el poate sa se bizuie pe munca lor si prin ele va trai în belsug. Priviti ce se întâmpla în unele regiuni sau în unele tari înca salbatice. Daca copiii, ograda, turma nu sunt supravegheate, daca nu se iau masuri pentru a le apara, fiarele le pot ataca, ucide si devora.
     Tot astfel, daca omul nu se stie apara, fiarele vin din când în când si îi sfâsie proprii copii. Acestia sunt gândurile lui pozitive, sentimentele frumoase, elanurile, inspiratiile pe care le-a produs. Daca el nu si le protejeaza, ele sunt devorate de altele, de forte ostile care stau la pânda si care vin sa distruga ograda, turma, copiii... si apoi se întreaba de ce este sarac, nenorocit, slab. De câte ori nu am verificat aceasta! Când cineva îmi spune: "Am avut proiecte frumoase, dar nu le mai am.
Mi-am pierdut inspiratia, entuziasmul..." îmi vine sa-i spun: "Asta ti s-a întâmplat pentru ca nu ai fost vigilent, pentru ca ai adormit si fiarele au venit si ti-au distrus totul". De multe ori însa nu spun nimic, caci îmi dau seama ca nu voi fi crezut. Si totusi, cum sa explici faptul ca toate aceste elanuri frumoase au disparut?
Aceasta problema a animalelor din om este foarte importanta. Pentru a le domina trebuie sa fii puternic, iar forta nu se obtine decât prin puritate si prin dragoste.

     În India, de exemplu, unii asceti sau yoghini care s-au retras în paduri nu-si fac griji din pricina fiarelor care se plimba în jurul lor fara a le face vreun rau. Animalele sunt foarte sensibile, ele simt aura, lumina care emana din aceste fiinte. Oamenii sunt cei care si-au pierdut sensibilitatea, dar ele, animalele, simt. Deci, pentru a se face ascultat de animalele din interiorul sau, omul trebuie sa sporeasca în el lumina, puritatea si dragostea, cu alte cuvinte sa se apropie din ce în ce mai mult de Dumnezeu. În acele momente animalele simt ca el redevine un adevarat stapân al lor si sunt obligate sa-l asculte. Altfel veti putea face tot ce veti crede, dar ele tot nu vor asculta.
     Nu sunt singurul care a facut aceasta descoperire: înaintea mea, mii de persoane au descoperit cum animalele i se supun celui ce merge pe drumul de lumina. Dar, eu vorbesc mai curând despre animalele din interior, cazul celorlalte nu este atât de important: nu mergeti prea des prin padure cu riscul de a întâlni fiare.
Când am fost în calatorie în India mi s-a întâmplat sa vizitez si regiuni unde traiau tigri. Am fost prevenit, dar ceea ce este extraordinar este ca n-am vazut nici macar unul singur. Cum de s-a întâmplat asa...? Ei bine, sau se temeau de mine, simtind ca sunt mai crud decât ei si dispareau din calea mea, sau n-am avut acest noroc, nu meritam sa-i întâlnesc. Asadar nu stiu daca sunt sau nu în stare sa îmblânzesc fiare din padure...
Si în timpul persecutiilor împotriva crestinilor au existat cazuri în care fiarele, în arene, crutau unele victime. Si, din contra, altele erau imediat sfâsiate. Dar acolo, nu era totdeauna cazul unor persoane insuficient de pure sau lipsite de credinta, ci acele persoane erau predestinate acelui fel de a muri. Caci, felul în care omul moare nu este niciodata voia întâmplarii, fie ea muscatura de sarpe, prabusirea unei case, apa oparita, otrava, înec, glonte sau cutit, totul este hotarât de dinainte dintr-un motiv bine determinat. Fiecare fiinta are legaturi proprii cu unul din cele patru elemente, si de la caz la caz, cel care trebuie sa actioneze este pamântul, apa, aerul sau focul. Domesticirea propriilor animale este o munca care merita întreprinsa si reusita ei atrage multe avantaje. Cine reuseste sa îmblânzeasca animalele din interiorul sau poate apoi sa actioneze si asupra celor din exterior.
     Nu se poate actiona asupra altora pâna nu s-a reusit mai întâi asupra celor din interior. Eu am vazut multi îmblânzitori în multe tari. Bineînteles ca simplul fapt ca ei îmblânzesc fiarele nu înseamna neaparat ca au reusit sa-si stapâneasca fiarele din interiorul lor: ei au reusit un dresaj prin teama pe care au inspirat-o animalelor si ele îi asculta, caci nu au încotro, dar atât; când îsi slabesc vigilenta, animalele se arunca imediat asupra lor.
Pe vremea când eram elev de liceu la Varna, în Bulgaria, un îmblânzitor de serpi a venit într-o zi sa faca o demonstratie în fata noastra. Era îmbracat în galben si purta saci cu serpi de toate felurile, chiar si veninosi. Scotea câtiva, îi punea pe podium si începea sa-i fixeze cu asiduitate.
Privirea sa era extraordinara si serpii dadeau înapoi. Noi eram foarte impresionati. Dar la putin timp dupa aceea, am aflat ca a murit, muscat de unul din serpii sai.
Cu siguranta ca nu fusese suficient de vigilent. Daca s-ar fi supravegheat, daca ar fi reusit sa se stapâneasca si daca mai ales, ar fi stiut sa radieze acea dragoste în fata careia chiar si animalele cele mai crude se înclina, cu siguranta ca nu ar fi fost muscat. În fine, sa trecem peste toate acestea. Retineti însa ideea ca toate regnurile naturii exista în noi.

     Sistemul nostru osos corespunde regnului mineral; sistemul circulator regnului animal, sistemul nervos regnului uman. Urmeaza apoi sistemul auric, mult mai subtil decât reteaua sistemului nervos si care este limita între lumea umana si cea angelica. Toate învataturile initiatice sunt de acord asupra acestui punct: omul este un rezumat al creatiei, de aceea el este numit "microcosmos" sau lumea cea mica prin reflectarea si sinteza "macrocosmosului", a lumii celei mari, universul. Aceasta cunoastere explica munca Initiatilor; din moment ce toate zonele din univers se afla în ei, ei stiu ca declansând în ei anumite miscari, vor reusi sa atinga Cerul. Dar daca Cerul este continut în om, din pacate, tot în om exista si Infernul. Da, din pacate toti diavolii se afla si ei acolo. Din fericire sunt putin amortiti, paralizati, cloroformizati si unii dintre ei nu mai misca; dar daca sunt reanimati, asa cum poti reanima un sarpe, esti imediat muscat. Pentru a readuce un sarpe la a fi inofensiv el trebuie racit. El devine periculos la caldura.
     Exista mai multe feluri de caldura si în special una dintre ele este foarte propice trezirii sarpelui, adica a fortei sexuale. De câte ori nu suntem muscati pentru ca încalzim prea mult acest sarpe. De aceea Initiatii se straduiesc sa-l raceasca putin, pentru a-l face inofensiv. Iata la ce serveste frigul. Trebuie sa fim putin mai reci în acest domeniu, dar în schimb, sa pastram o alta caldura, cea a inimii. Limbajul naturii este extraordinar! Si cum ar putea fi încalzit acest sarpe? Nu este nevoie sa va învat eu caci oamenii o stiu prea bine: cu alcool, cu afrodisiace, cu anumite atitudini, cuvinte, priviri, parfumuri, muzici. În acel moment, sarpele se trezeste, si primul lucru pe care îl face, este sa-l muste pe nesocotitul care l-a trezit.
     Sarpele, dragonul se afla în noi... si porumbelul, de asemenea, care are o semnificatie opusa celei a sarpelui. Porumbelul si sarpele nu se iubesc. Sarpele uraste porumbelul si porumbelul se teme de sarpe. V-am explicat deja identitatea, din punct de vedere astrologic dintre vultur (porumbel) si scorpion (sarpe). Va reamintiti ca cele patru Animale sfinte: leul, taurul, vulturul si omul corespund la patru semne zodiacale: Leul, Taurul, Scorpionul si Varsatorul.
De ce corespunde vulturul semnului Scorpionului? Pentru ca în trecut vulturul era cel care ocupa acest loc, dar dupa caderea omului, vulturul a fost înlocuit de scorpion care reprezinta vulturul cazut.
Scorpionul trebuie sa redevina vultur si porumbel în acelasi timp. Întregul proces de sublimare al fortei sexuale este continut în acest simbol.