Ocupati-va de copiii vostri de Omraam Michael Aivanhov publicat la 07.07.2007
Ocupati-va de copiii vostri
     În societate se produc schimbari care nu sunt intotdeauna favorabile educatiei copiilor. De exemplu: din ce în ce mai multe femei care lucreaza doresc sa se simta tot atât de independente ca si barbatii si cum munca le da aceasta independenta, ele vor sa aiba o meserie. Dar aceasta meserie le obliga sa-si neglijeze copiii care, deseori venind de la scoala, nu gasesc pe nimeni acasa: tatal si mama sunt la servici!
     Atunci copiii se descurca cum pot si se descurca foarte bine pentru a face prostii, departe de parintii lor fata de care devin de altfel din ce în ce mai straini! Eu nu spun ca mamele nu trebuie sa lucreze, dar eu constat doar consecintele acestor noi obiceiuri asupra educatiei copiilor. În calitatea mea de pedagog sunt obligat sa vad aceste consecinte.
     Eu nu dau nici un sfat, fiecare trebuie sa-si rezolve personal problema, dar eu cred ca nimic nu poate înlocui pentru copii prezenta unei mame acasa, cu conditia ca ea sa fie într-adevar prezenta, bineinteles si ca ea sa stie sa-si exercite veritabilul sau rol de educatore.
     Veti spune: „Da, dar aceste schimbari de mentalitate sunt datorate si industrializarii, progresului tehnic”. Evident, întotdeauna facem responsabili factorii exteriori. Nu era obligatoriu ca progresul tehnic sa conduca omul la o situatie catastrofica. Oameni însisi sunt cei care, din cauza ignorantei lor, a egoismului lor, a poftelor lor s-au pus în aceasta situatie.
     Se acuza conditiile, dar cine le-a creat? Ele nu au cazut din cer. Progresul tehnic era un lucru bun, el putea tocmai sa usureze sarcina omului, dar de ce umanitatea a facut astfel încât el sa absoarba toate energiile ei si sa fie cauza ruinei ei? În orice caz, nimic nu justifica, sub pretextul ca sunt ocupati, faptul ca parintii îsi lasa copiii singuri sau îi încredinteaza altora: femei de menaj, vecini, etc. De ce au adus acesti copii pe lume?
     Daca nu trebuie sa se ocupe de ei, ar fi fost mai bine sa îi lase acolo unde erau, vor primi lectii acesti parinti si vor fi proprii lor copii aceia care le vor da, care îi vor face sa sufere. Din moment ce ei i-au chemat pe Pamânt, le-au dat un corp, ei trebuie sa se ocupe de ei si nu sa se descarce asupra altor persoane.
     Doar Dumnezeu stie ce prostii sau porcarii le pot inocula aceste persoane. Nu voi intra în detalii. Parintii sunt de o asemenea inconstienta!

     În loc sa-si alapteze ea însasi bebelusul, mama îl va încredinta pentru aceasta oricarei femei grase care are mult lapte fara a se preocupa de bolie sau viciile care poate sa le transmita copilului prin acest lapte. Copilul primeste prin lapte câte ceva din caracterul femeii care îl hraneste.
     De aceea este important ca mama sa fie cea care îsi hraneste copilul si ca ea s-o faca gândindu-se ca îi da multa iubire. Astfel, copilul nu o va abandona niciodata, niciodata nu o va face sa sufere, pentru ca odata cu laptele si iubirea mamei l-a hranit. Priviti acum o problema foarte interesanta.
     Înaintea nasterii mama hraneste copilul cu sîngele sau; apoi, odata nascut ea îl hraneste cu laptele sau. Simbolic sângele , care este rosu, reprezinta viata, forta, activitatea. Iar laptele, care este alb, reprezinta pacea, puritatea; este un principiu de armonie care vine sa echilibreze tendintele pur biologice reprezentate de sânge.
     De aceea, toti copiii care nu au fost hraniti cu laptele propriilor mame nu se pot manifesta ideal mai târziu. Laptele altor femei sau cel al animalelor nu contine pentru copil aceleasi elemente ca cel al mamei.
Mama care îsi hraneste copilul îi da prin laptele ei o iubire si o tandrete de care copilul are absoluta nevoie pentru a se dezvolta. De aceea ea nu trebuie sa-l hraneasca când ea este înfuriata sau prost dispusa, deoarece aceste stari negative otravesc laptele, iar copilul primeste atunci elemente care pot sa-l faca bolnav fizic si psihic.
     Mamele trebuie deci sa fie foarte vigilente si sa se pregateasca întotdeauna sa alapteze copilul în cea mai buna dispozitie posibila.
Multe mame, din ratiuni estetice, frivole, dau biberon copilului sau pun pe altcineva sa o faca. În acest timp, ele merg la baluri, serate, reuniuni si gasesc mai amuzant sa-si pastreze pieptul pentru barbati, sotul sau amantul lor, deoarece li se pare ca suptul de la sân strica pieptul!
     Se vad acum atâtea deviatii si dezordini în acest domeniu! De aceea, din ce în ce mai mult, copiii devin straini parintilor lor si se îndeparteaza de ei: ca nu au fost hraniti prin iubire, prin laptele mamei lor. Credeti-ma eu nu inventez nimic, sunt fapte care au fost verificate.

     Când mama îsi hraneste copilul, ea trebuie sa o faca în mod constient, gândidu-se la el, vorbindu-i, pentru ai da o parte din inima sa, din sufletul sau, din chintesenta sa. Un copil hranit în acest mod îsi va iubi mama în mod etern, chiar daca ea este ignoranta, chiar daca ea nu este frumoasa , el o va adora. Copilul trebuie conceput în iubire si hranit în iubire. Ah! Mamele înca nu au constiinta atât de larga si impersonal, ele nu-si dau seama de importanta misiunii lor de educatoare.
     Nimeni nu se ocupa de adevarata pedagogie si iata de ce la ora actuala totul merge în deriva. Priviti ceea ce devin toti acesti copii care au fost abandonti altora si care au dus lipsa de iubirea tatalui si a mamei lor.
     În SUA multi sunt acolo, pe strazi, unde asteapta ca un barbat sa le propuna sa se culce cu ei pentru bani. Sute de copii de 8-10-12 ani care fac acum trotuarul. Înainte, erau mai ales fete, iar acum si foarte tineri baieti. Si ei o spun, acesti copii, când îi întrebati: „ De ce îi urmati voi pe acesti barbati? - Pentru ca ei sunt draguti cu noi. Nu chiar atât pentru bani. Dar ei ne dau afectiune, pe când parintii nostrii ne-au batut, ne-au alungat, ne-au abandonat”.

     Bineînteles copii au nevoie de iubire! Si daca acelasi lucru ar începe sa se produca în fiecare tara? Dar în mod sigur, aceasta se va întâmpla, deoarece tot ceea ce se face în America sfârseste prin a ajunge în toate tarile occidentale într-o zi sau alta. Ocupati-va de copiii vostri! Eu stiu ca actual, multi parinti gasesc educatia inutila.
     Ei au fost convinsi ca trebuie sa lase copilul sa se dezvolte singur, fara interventie exterioara, aceasta risca sa-i distruga originalitatea; în libertate, aceste calitati vor apare în mod natural. Ce eroare! În fiecare copil dormiteaza cerul si infernul, iar viitorul copilului depinde de tendintele pe care parintii vor încerca sa le trezeasca si sa le dezvolte în el.
Va dadeam într-o zi acest exemplu: luati o tânara fata, cea mai pura, cea mai inocenta, cea mai bine educata; ea pare incapabila de a face cea mai mica prostie, dar de îndata ce este excitata, de îndata ce este pusa în anumite conditii care îi trezesc sexualitatea, veti fi stupefiati de a vedea de ceea ce este ea capabila, aceasta creatura angelica! Fiecare este capabil sa faca tot binele si tot raul, acesta depinde de conditiile în care voi îl puneti, de tendintele pe care le treziti în el.

     Natura umana are doua parti, doua fete, una celesta, alta infernala si dupa metodele pedagogice pe care le folosesc, parintii favorizeaza fie una, fie cealalta; daca nu au grija vor vedea ei ce va iesi.
Trebuie sa fiti foarte vigilenti, mai ales atât timp cat formarea unui copil nu este încheiata. Cât timp el creste, se formeaza, el este plin de energii are cauta un drum. Si nu este momentul sa aveti o încredere si sa credeti ca ati adus pe lume un mic îngeras.
El va deveni un înger, da, dar cu conditia ca voi sa fiti vigilenti, întelepti, dar daca sunteti neglijenti sau ignoranti, n diavol veti vedea ca va iesi!
     Sa presupunem o tânara fata care pune pe primul loc viata spirituala: ea se roaga, ea mediteaza, ea face exercitii pentru a se apropia cât mai mult posibil de înaltul ideal la care aspira. Dar iata ca ea se marita. Face un copil. Ei bine, ea va pune viata conjugala, viata familiala, viata copilului pe primul loc si va abandona tot restul.
Sa analizam aceasta atitudine: Toata lumea, bineânteles, va aproba aceasta tânara femeie, a gasi normal ca pentru copilul sau ea sa-si sacrifice viata spirituala: ea este mama, iar el este copilul ei. Toate mamele si toti tatii îi vor da dreptate: în ochii unei mame nimic nu poate fi mai important decât copilul sau.
     Pentru el ea trebuie sa încalce toate legile divine, iar daca acest copil se îmbolnaveste sau moare, ea va merge sa se certe cu Dumnezeu, ea îl va acuza de injustitie si de cruzime.
     Astfel se întelege iubirea si toata lumea este încântata de aceasta iubire. Dar nu eu, deoarece pentru ca o femeie sa fie atasata de copilul sau pâna la punctul de a-l uita pe Dumnezeu, în realitate înseamna ca nu se iubeste decât pe sine însasi. Ea nu se gândeste decât la ea însasi si nu la copilul ei.

     Ei da, este clar: Îdepartându-se de CER pentru a se consacra copilului sau, ea îl smulge vietii divine care este adevarata viata, ea îl smulge acestei imensitati de lumina si de pace de care copilul nu va beneficia. În iubirea sa stupida ea l-a facut sa paraseasca singurul loc unde el ar fi fost fericit si în siguranta, unde ar fi devenit nemuritor.
     Crezând ca îl salveaza, ea îl duce spre Infern din moment ce ea îl tine în afara frumusetii si armoniei. Deci vedeti voi, exista o neîntelegere milenara care treneaza în societate. Mama care îsi iubeste copilul nu trebuie sa-l faca sa iasa din Cer unde toate creaturile trebuie sa înfloreasca. Daca ea îl uita pe Dumnezeu pentru a nu se gândi decât la copilul sau, gândirea sa nu mai contine aceste elemente imponderabile venite din regiunile luminoase, venite de la Divinitatea însasi si deci îl hraneste cu o hrana moarta.
     O mama care nu pastreaza obiceiul de a merge lânga Dumnezeu, nu poate sa radieze în apropierea copilului sau particule vii si luminoase care ar face din el o fiinta exceptionala. Ea va fi saraca, ea nu va putea sa-i dea nimic. Iubirea ei obisnuita va crea un copil obisnuit. El va fi poate sanatos, bine îmbracat, dar el va ramâne mediocru, pentru ca a fost educat departe de prezenta lui Dumnezeu.
     Pe când mama instruita în Stiinta Initiatica va merge spre Dumnezeu si Îi va spune:” Doamne vin lânga Tine , tfel ca Tu sa-mi dai pentru copilul meu lumina, iubirea, sanatatea, frumusetea Cerului.” Iar când ea va reveni, îl va impregna cu elemente pe care mamele obisnuite nu le-au cunoscut niciodata, nici simtit. Ele spun ca ele nu au timp. Ba da, dar iubirea lor egoista nu le permite sa aiba o asemenea filosofie, de aceea lumea ontinua sa fie populata de fiinte mediocre.
     Mama nu trebuie niciodata sa se ocupe de copilul sau înainte de a fi mers lânga Dumnezeu, pentru a lua viata si a i-o da. De ce îsi imagineaza ea ca daca ea îl paraseste câteva minute, copilul sau va muri? Nu, chiar daca, copilul este în pericol de moarte, pe timpul cât mama sa este lânga Dumnezeu, când va reveni ea îl va salva.
Dar daca ea neglijeaza sa mearga la Dumnezeu pentru a ramâne lânga copil, în ziua în care i se va întâmpla ceva copilului ea nu va putea face nimic pentru el. Atât timp cât tatii si mamele sunt atasati familiei lor pâna la punctul de a nu îndraznii sa o paraseasca din când în când pentru a se instrui, ei nu vor putea sa o transforme, nici sa o faca într-adevar fericita.
     Nu puteti transforma membrii familie voastre atâta timp cât ramâneti prea aproape de ei. Nu este vorba de a-i parasii fizic, ci de a-i parasii în conceptiile lor (gândirea pe care o au ei), adica a abandona un mod eronat de a-i iubi si de a-i întelege. Veti spune: dar este o cruciada împotriva copiilor nostrii!” Deloc si poate ca eu îi iubesc mai mult pe copii vostri decât îi iubiti voi însiva; aceasta este de analizat . Daca este cineva care va iubeste copiii, eu sunt acela, singurul; voi, voi nu-i iubiti.
     A fost odata un fiu care cerea banii mamei sale pentru a face nebunii si care o ameninta ca se va sinucide daca ea nu-i va da. Atunci mama lui i-a spus:” dute copilul meu, dute si sinucide-te, nu avem nevoie pe Pamânt de oameni ca tine.
Doream ca tu sa fii o finta nobila, mare, iar tu te porti ca un criminal, dute si sinucide-te, este mai bine. Voi multumi Cerului când tu vei disparea”. Ei bine, din cauza acestei îndrazneli, pentru prima data fiul s-a cumintit si a devenit o fiinta minunata. Ani mai târziu, el spunea: „mama mea este cea care m-a salvat”. Dar daca mama si-ar fi smuls parul din cap spunând: „ Oh, sarmanul meu fiu, nu face asta, iata bani”, ea ar fi facut din el un calau.
     Si asta fac majoritatea parintilor, din cauza bunatatii lor oarbe, a slabiciunii lor, a moleselii lor, ei fac din copiii lor calai. Iar dupa aceea ei spun: ”Da, dar noi îi iubim.”
Ei se justifica pentru lipsa lor de pedagogie si de psihologie prin aceasta fraza: „noi îi iubim”. Iata cum se întelege iubirea! În loc de a spune: ”cât de slabi si de stupizi suntem noi!”, ei spun : „noi îi iubim!”. . În spatele acestor cuvinte: ”noi îi iubim”, eu înteleg: „cât de idioti suntem!”
     Abraham îl iubea pe Isaac, dar a acceptat sa-l sacrifice pentru a-i arata lui Dumnezeu ca pe El îl iubea mai mult decât pe fiul sau.
Problema de a stii daca pe Dumnezeu sau pe copilul vostru îl iubiti mai mult se pune totdeauna, dar tatii, mamele niciodata nu banuiesc ca si aici este o problema de pus.
     Dumnezeu a vrut sa-l încerce pe Abraham si El i-a cerut sa-si sacrifice fiul. Veti spune: ”Cum? Dumnezeu nu era destul de clarvazator pentru a cunoaste iubirea lui Abraham, El avea nevoie s-o verifice? Nu, Dumnezeu stia înca dinainte ce va face Abraham; El vedea inima sa, gândurile sale, dar Abraham era cel care nu stia ceea ce era mai puternic în el si trebuia ca el sa o afle. De aceea Dumnezeu i-a dat aceasta încercare .
Aceasta încercare nu era destinata pentru a-l lamurii pe Domnul, ci pe Abraham însusi.
     De altfel toate încercarile pe care Dumnezeu ni le trimite ne servesc sa ne cunoastem. Pentru ca noi nu stim pâna la ce punct putem fi rezistenti, inteligenti, puternici, buni, generosi sau slabi, stupizi, va faceti iluzii, va spuneti: „Am învins aceasta, am învins aceea, nu-l iubesc decât pe domnul”, dar în fata celei mai mici încercari capitulati si nu întelegeti cum s-a întâmplat aceasta. Si iata ca Abraham iubea pe Domnul mai presus de toate, el stia ca din moment ce Domnul i-a dat acest fiu, Domnul putea sa i-l ia.
     Atunci de ce mamele nu gândesc astfel?
Ele vor sa-si salveze copilul abandonându-l pe Domnul; ele gândesc ca este suficienta protectia lor pentru ca el sa fie la adapost. Dar ce protectie îi pot ele oferi când ele însele nu sunt protejate, din moment ce ele întorc spatele marelui Protector? Ce orgoliu ce vanitate! Abraham care era într-adevar un initiat , nu s-a revoltat împotriva ordinului Domnului, ci s-a pregatit sa-si sacrifice fiul.
Si cum Dumnezeu nu este un monstru sanguinar, în ultimul moment, El l-a înlocuit pe Isaac cu un berbec. Din moment ce Abraham stia acum pâna unde putea sa mearga iubirea sa pentru Domnul, de ce sacrificiu era el capabil, aceasta era suficient.
     O mama care nu este pregatita sa acepte acelasi sacrificiu ca Abraham, în primul rând nu este o mama inteligenta, iar în al doilea rând este prea orgolioasa.
Cum îndrazneste ea sa-si imagineze ca stie mai bine decât Dumnezeu, daca, copilul ei trebuie sa traiasca sau sa moara?
Cu o conceptie atât de ordinara despre iubire, ea nu poate sa-si ajute într-adevar copilul pentru ca în loc de a-si aduce copilul spre lumina, din contra, ea îl îndeparteaza. În gândirea ei, iubirea pentru ea însasi este pe primul loc, iubirea de sine este totul. Nu, iar într-o zi ea va trebui sa plateasca aceasta eroare într-un mod sau altul:pentru ca ea nu si-a îndeplinit datoria. Datoria sa era de a fi în Cer si de a-si aduce copilul împreuna cu ea.
NU trebuie niciodata sa abandonati Cerul, pentru nimic altceva, nici pentru un copil, nici pentru o sotie, nici pentru un sot, deoarece doar ramânând în Cer, simbolic vorbind, le puteti face bine.
Daca voi parasiti lumina pentru a face placere nu stiu cui, nu veti avea nici cerul , nici pamântul, adica nu-l veti avea nici pe Dumnezeu , nici pe acesti oameni pentru care ati facut atât de mari sacrificii si voi ramâneti singuri. Trebuie sa cautati cerul si veti avea si pamântul eoarece pamântul urmeaza întotdeauna Cerului, el vine sa i se supuna si sa-l serveasca. Daca întotdeauna sentimentalismul, atasamentul orb sunt cele care predomina, nu numai ca nu-i veti ajuta pe ceilalti dar veti suferi.
Pentru a evita aceste suferinte, va trebui sa puneti inteligenta, întelepciunea si pe Dumnezeu pe primul loc si din acest moment tot ceea ce iubiti va va apartine. Toti copii pe care voi îi iubiti în mod divin sunt ai vostri si ei sunt în orice caz mai mult ai vostrii decât al mamelor lor daca ele îi iubesc în mod stupid. Veti spune:” dar nu este posibil! Legaturile de sânge sunt aici.” Dar aceste legaturi nu sunt cele mai puternice, credeti-ma, exista legaturi si legaturi. Doar pe cei pe care îi stiti sa-i iubiti, fie ca sunt copii, barbati sau femei, va apartin.
     În aparenta legaturile carnii sunt cele mai puternice, dar în realitate se întâmpla deseori ca membrii aceleasi familii sa nu aiba nici o afinitate uni cu ceilalti, deoarece ei apartin la diferite familii spirituale.Voi puteti , de exemplu , sa apartineti fizic unei famili de tarani si spiritual unei familii de regi. Si din contra , voi puteti fi fizic copilul unei familii regale, pe când în realitate apartineti unei familii de mizerabili si cersetori.
     Cum va actiona în caz de nevoie cel care îsi iubeste într-adevar familia? El va avea curajul sa o abandoneze un timp pentru a merge în strainatate sa câstige bani. Pe când altul, care nu are aceeasi iubire, nu va avea curajul sa plece. Deci vedeti, în aparenta, primul si-a abandonat familia, dar pentru a o ajuta: el a mers în strainatate sa câstige bani si când el revine toti vor fi fericiti. Pe când cel care nu a vrut sa-si paraseasca familia, o lasa în saracie cu el împreuna.
     Acum sa traducem: adevaratul tata, adevarata mama, îsi va abandona copilul, îsi va abandona familia si prin meditatie, prin rugaciune, va merge „în strainatate”, adica în lumea divina unde va strânge bogatii, iar când va reveni, toti vor fi în opulenta; pe când cel care nu întelege, va ramâne lânga familia sa, dar ce i-ar putea el aduce? Nu mare lucru, câteva lucruri, câteva resturi mucegaite care au ramas prin dulapuri.
Adevaratul tata, adevarata mama, merg „în strainatate”. Cât timp? Acesta depinde: poate o ˝ ora, o ora... Poate o zi sau trei luni, iar când revine, ei îsi revarsa toate bogatiile. Daca va iubiti copilul, veti merge acolo, „ în strainatate”, cel putin 10 minute, o1/2 de ora, iar în acest moment, da , copilul vostru va fi în abundenta”.
     Mama face totul pentru copilul sau; ea îl iubeste zi si noapte se ocupa de el. Dar de ce acest copil ramâne un copil obisnuit, când înca el nu devine un vagabond sau un criminal?
Pentru ca mama nu a învatat ca ea putea sa-si proiecteze iubirea spre regiunile sublime, spre a lua alte elemente de care copilul va avea nevoie mai târziu si sa le infuzeze: particule care vor lucra asupra lui pentru ca el sa devina o fiinta exceptionala.
     Cum poate o mama sa creada, cu îngustimea mintii sale, cu ignoranta sa, cu preocuparile sale prozaice, ca ea va putea obtine elementele indispensabile pentru ca mai târziu copilul sau sa faca minunatii, sa contribuie la binele societatii si a întregii umanitati?

     Atât timp cât mama nu cauta sa atinga regiunile le mai elevate pentru a atrage particule de lumina, de puritate, de eternitate, orice ar face ea, ceea ce va da copilului sau va fi întotdeauna obisnuit.
Nu cantitatea elementelor este cea care conteaza, ci calitatea lor, iar aceasta calitate trebuie ca ea s-o caute si s-o adauge. Este la fel ca în matematici: nici o cantitate de figuri din a doua dimensiune nu poate sa dea o figura din a treia dimensiune.
Nici o cantitate de corpuri din a treia dimensiune nu poate sa fabrice un corp din a patra dimensiune. Adica , nici o cantitate de oameni obisnuiti nu va da un geniu, nici o cantitate de genii nu va da o divinitate.
     Pentru a putea sa pregatiti o fiinta divina, trebuie sa adaugati alte elemente care nu se gasesc decât în lumea spirituala, în lumea divina.Trebuie sa întelegeti aceasta.
Trebuie deci ca mamele sa învete sa lucreze asupra copiilor lor, ca din când în când, câteva minute, de mai multe ori pe zi, prin gândurile lor, prin rugaciulnile lor, ele sa se prezinte în fata lui Dumnezeu spunându-i:” Doamne vreau ca acest copil pe care Tu mi l-ai dat sa fie servitorul Tau, dar pentru aceasta am nevoie de alte elemente care nu se gasesc decât lânga Tine.
Acorda-mi-le, te rog, altfel acest copil nu va da nimic bun si nu va fi avantajos nici pentru el, nici pentru Tine, nici pentru mine.
     ” Dumnezeu „se va scarpina în cap” si va chema unii dintre servitorii sai carora le va ordona sa se ocupe de mama. Sunteti mirati de modul meu de a prezenta lucrurile? Dar important, este ca voi sa întelegeti si sa avansati; Prea putini conteaza ca acesta este prezentat într-un mod catolic, literar, filosofic, academic sau nu.
     Eu as vrea sa fac totul pentru mame, le admir pentru sacrificile de care ele sunt capabile, dar trebuie în ce priveste constiinta lor sa se largeasca si ca ele sa învete sa lucreze pentru copiii lor cu mijloace noi, mijloace spirituale. Ele gândesc întotdeauna ca îngrijirile lor si sacrificiile lor sunt suficiente. În realitate, nimic nu este niciodata suficient, terbuie totdeauna sa adaugati particule, forte, puteri celeste.
     Un copil care este în fiecare zi hranit si impregnat cu aceste elemente, va mira mai târziu lumea întreaga. Veti spune ca nu este atât de usor sa mergi sa te prezinti în fata lui Dumnezeu.
Dar este un mod de exprimare! Deja, legându-se prin gândire la regiunile celeste, mama atrage elemente de natura mai subtila si le proiecteaza asupra copilului sau.
     S-au vazut cazuri când iubirea unei mame reusea sa smulga un copil din ghearele mortii. Da, aceasta iubire este de o asemenea putere încât ea putea sa produca transformari în copil. Gratie acestiu puternic curent de iubire, multe elemente nocive erau astfel îndepartate si copilul era salvat.
Dar, evident, sunt cazuri exceptionale si fara a astepta circumstante atât de dramatice, în viata curenta mamele au numeroase ocazii de a-si manifesta iubirea fata de copiii lor.
Dimineata la rasaritul soarelui, de exemplu. Eu sunt foarte miscat sa vad în fiecare dimineata mamele aducându-si bebelusii pe Stânca.
     As vrea sa le dau mijloace de a face o mai buna munca asupra lor si le voi spune deci aceasta:” în loc de a va plimba copilul încolo si încoace pentru a-l calma, a-l adormi sau mai stiu eu ce, asezati-va linistita undeva si adresati-va lui: „ tu comoara mea, iubirea mea, splendoarea mea... ”si vorbindu-i astfel voi îl spalati în lumina.
Ca Soarele, îl penetrati cu iubirea voastra, voi invitati toti îngerii si arhanghelii prin puterea iubirii voastre. Voi spuneti: Doamne, vreau ca acest copil sa fie servitorul Tau, ca el sa fie cel mai frumos, cel mai inteligent, cel mai radiant, cel mai luminos, cel mai sanatos” si sa vi-l imaginati în aceasta splendoare.
     Femeia poseda o mare putere de imaginatie, gratie careia ea modeleaza copilul sau si cum toate sentimentele si dorintele sale se înregistreaza în corpurile eteric, astral si mental al copilului, actionând astfel, nu numai ca mama ajuta enorm copilul în evolutia sa, dar între ea si el se creaza o legatura foarte puternica.
Una din principalele cauze ale rupturii care se vede acum între copii si parinti, este ca parintii nu au stiut sa influenteze copiii lor cu propriile lor vibratii, ei n-au stiut sa-i impregneze cu iubirea lor, întelepciunea lor, cu forta lor, cu viata lor.
Cum nu au descoperit mamele aceasta pâna acum?
Daca, din când în când, atunci când ei sunt bolnavi sau când ele vin sa le îmbratiseze, ele au un pic de iubire pentru ei, dar este ineficace aceasta iubire, deoarece este înlocuita imediat cu alte sentimente.
A sti sa lucrezi constient, inteligent, oh este atât de rar! Deci, iata ce trebuie sa faca mamele la rasaritul soarelui si vor fi mirate de a vedea ca ele devin neobosite din cauza iubirii lor.
     Deoarece iubirea este cea care trezeste, care stimuleaza toate celulele creierului. Într-o alta conferinta, în care va vorbeam de puterea gândulu si a cuvântului,va explicam cum sa va influentati opilul vorbindu-i când doarme în leagan.
Chiar daca el nu aude, chiar daca el nu întelege, anumite legi ale universului fac ca tot ceea ce voi sunteti pe cale sa înregistrati în el, sa încolteasca când el va fi mai mare.
Puteti sa-i vorbiti de bine, de adevar, de legi morale, cu convingerea ca aceste cuvinte ale voastre sunt înregistrate.
     Dealtfel, cine stie daca, dupa toate , el nu întelege ceea ce voi spuneti? El doar nu are posibilitatea de a se exprima si de a va arata ca el întelege pentru ca organele sale nu sunt pe de-a-ntregul formate.

     Chiar un copil handicapat este în realitate un spirit tot atât de puternic, tot atât de inteligent ca si ceilalti, dar care nu se poate manifesta, deoarece creierul sau, corpul sau fizic sunt deteriorate.
Luati cel mai mare virtuoz din lume, dati-i un pian dezacordat, oare va putea el cânta? Nu bineînteles; el este perfect capabil, dar pianul este într-o stare proasta.
     Ei bine, creierul este pianul, instrumentul prin care spiritul se manifesta; proprietarul sau poate fi un geniu, un virtuoz, dar atât timp cât instrumentul nu este acordat nu va putea cânta.
Poate este la fel cu copiii; ei vad, ei înteleg multe lucruri dar nu se pot exprima. Se relateaza cazuri stupefiante si inexplicabile.
     Ramân înca mistere de clarificat pentru viitor. Bebelusii, se stiu înca atât de putine lucruri despre ei! Uneori, se vad unii care au, timp de câteva clipe o expresie atât de inteligenta, încât ramâi înmarmurit, iar imediat dupa aceea ei îsi reiau fizionomia obisnuita de bebelusi. Eu observ copiii; pentru mine sunt carti în care eu pot sa citesc multe lucruri.
     Ma adresez deci mamelor: vreti voi într-adevar ca, copilul vostru sa devina un servitor al lui Dumnezeu, un geniu, un sfânt, un binefacator al umanitatii, o fiinta magnifica? Ocupati-va de el, cu toata iubirea voastra.
     Doar iubirea poate tot.. Vorbiti-i când doarme, mângâiati-l blând, penetrati-l cu toate culorile luminii: rosu , orange, galben auriu, verde, albastru, indigo, violet. Dar daca voi vreti sa cunoasteti adevaratele culori ale lumminii solare, trebuie sa aveti o prisma, deoarece nicaieri în alta parte natura nu ofera culori atât de frumoase, atât de puternice ca printr-un cristal.
     Voi veti putea astfel sa contemplati culorile îndelung si sa le regasiti apoi prin imaginatie. u lucrati asupra copilului vostru cu orice culoare, ci doar cu culorile prismei, deoarece sunt adevaratele culori. Încercti deci sa va impregnati copilul cu aceste raze luminoase, sa va imaginati ca ele trec în toate celulele corpului sau.
     În acest moment sunteti pe cale sa repetati cel mai mare mister al creatiei, acela al lui Dumnezeu Însusi care penetreaza materia pentru a o anima.