Stapanul "statului vegetal" de Artur Silvestri publicat la 09.11.2006
Mānăstirea Putna īntr-o "enigma"
     Acum mai bine de cincisprezece ani, īntr-o toamnă tīrzie, spre seară, ajunsesem la Putna, nu prea departe de Mănăstirea ce se presimtea, undeva, către apus, după sunetul de toacă anunţător de vecernie. Īnaintam cu pasul īncet, pe un drum ce urca domol, de fapt aproape imperceptibil, şi abia cu greu se īntīmpla să distingem contururi si volume prin pīnzele de fum, iregulare, ce se ridicau de prin văi, fără ţintă. De pretutindeni, se auzeau rumori diferite, arătīnd o viaţă ce fremăta exprimīndu-se īn forma unui zumzet de asfinţit, nefiresc de fapt, ce nu-mi puteam explica si nici măcar nu mă īnseninase. Parea, la drept vorbind, că vremurile se amestecaseră şi că, deodată, fără a se şti, ne aflam īntr-un alt timp, de altă dată si īntr-un spaţiu fără cronologie, dintr-o altă lume unde, lucrurile ar fi trebuit văzute īn marea lor simplitate ireductibilă, cum, de fapt, si sīnt sub pecetea tainei.

Taina se īncepea cu "locul", o idee mai degrabă decīt geografie, un fel de formulă cu densitatea unui desen ezoteric ce nu se īndrăzneşte a de explica prin descriere ori disociaţie şi tot atīt de abstract ca "loc" şi "idee" deopotrivă, ca si Munţii Carpaţi. Ca si ei, despre Putna nu e de trebuinţă a se spune că există pentru că, de fapt, certitudinea că există face parte din īnsăşi Firea lucrurilor. Apoi, după "loc", "părtile" si "īntregul"; părti, adică nenumarate detalii ce vehiculează, la rīndul lor, acelasi simtămīnt de taină nepătrunsă, ce se aseamănă cu o poveste scrisă īntr-o limbă necunoscută, īnţeleasă, totusi, ca si muzica, pīnă a se preface īn propoziţii. Toate se arătau, deci, si īn alte planuri decīt ceea ce atragea privirile şi se expuneau vederii mai mult decīt īn suprafeţele inteligibile. Şi, īntre ele, cīteva, ce rămīn īn memoria īngīndurată. Iata, dar, stema enigmatica a Moldovei, ocupată īn cīmpul mare de capul de zimbru, si, īntre coarnele lui, o semilună ce pare a susţine steaua cu cinci raze; īn margini, rozeta şi fragment de corn, sub capul vietăţii sacre - o cruce si un ornament floral ce nu-i, bineīnţeles, ornament; apoi soarele si gheara de vultur, īn susul şi josul scutului cu sens secret.

     Şi, iată, mai de o parte, acel clopot cel mare, numit Buga, identificat ca o vietate, stricat şi prefăcut, "tras" la cīntar şi socotit īn camene, ocale şi litre, parcă spre a i se arăta partea lui de materie şi desluşirea tainei, ce nu s-a putut deslusi.
     Apoi, īn bibliotecă, ţinīndu-se, ca un legat, condica de averi, de mari īntinderi şi impunătoare īnlesnire, ce īntocmise, pe la "O mie şapte sute şi ceva", Vartolomeu Măzareanu; si "Tetraevangheliarul" desemnīnd, īn adoraţie, pe Voievodul Absolut; şi manuscrisele "de cīntări de Bizanţ" dar făcute cu ison şi priceasne aici īn Carpaţi, ce se intonează abia cīteodată, rar şi aproape soptit, de parcă s-ar comunica o altă enigmă, si mai īnfricosată decīt altele.
     Vazute astfel, īn şir ce se dezleaga treptat, acestea par - şi sīnt, de fapt - un fel de etape de iniţiere, īnconjurīnd Locul sacru si pregătind sufletul să-l īnţeleagă mai bine, atunci cīnd va fi să fie.

     Abia tīrziu, cīnd am păsit īn biserica austeră, fără nici un fel de zugrăveli, cu īnfăţisarea de sanctuar necunoscut şi am zărit candela aprinsă veşnic la căpătīiul lui Ştefan cel Mare, mi-am dat seama că intrasem cu adevărat īntr-o altă ordine a lumii si că, poate, abia atunci īnţelegeam o taină ce nu se poate spune.
     Īn organizarea ideală de "tări" străvechi ce par a fi lăsate la locul lor īncă de pe vremea Facerii, Putna s-ar fi aşezat īn chiar mijlocul Tării de Sus, reprezentīnd ceva mai mult decīt Templul ori Totemul, un "ceva" ce s-ar fi confundat aici, īntr-o īnţelegere de populaţie contemporană cu Cucuteni, cu īnsuşi Centrul Lumii. Această aşezare azi nu mai este posibilă. Dar, īn mod inexplicabil, şi de o stranietate ce depăşeşte īnţelegerea obişnuită si pare să īnsemne īncă o Potrivire ce răsfrīnge totul īn mari simboluri, enigma ei se alcătuieste altfel īnsă deopotrivă de tulburător. Căci, la drept vorbind, departe fiind, īntr-un "depărte" ce ar putea să īnsemne chiar la marginea tării cunoscute si stăpīnite, īnainte de un "altceva" ce nu mai este al nostru, ea pare a fi, si este chiar, ceva de la capătul lumii noastre sensibile, īncepīnd a fi dintr-un alt sensibil ce se pătrunde dincolo de simţuri, de parcă, īn proiecţiile sufletului nostru colectiv, ar fi schema simplificată, entelehia īn hologramă, spiritul ireductibil īn nedesluşit.
     Aici īncepe doar, căci se termină tīrziu, īntr-o lungă poveste ce īnşiruie miraculosul ori īntr-un epos de lungimi homerice, istoria nedeslusită a Locului Consacrat. El este sediul miraculosului, spaţiul simbolic maximal si, de fapt, aproape o Coloană a Cerului. Īn istoriile secrete ce se īntīlnesc īndeobste la popoarele cu străvechime si īmpovărate de secrete, se pomeneşte, arareori doar şi atunci cu şoaptă īnfricoşată, despre Cetatea Sacră unde, adunate īn rīnduieli ce nu se ştiu dar se bănuiesc, se concentrează Puterile Tribului, Īnţelepţii, energiile intangibile. Cetatea, nevazută si ea (ori, mai bine zis, deopotrivă văzută şi nevăzută) ar fi acolo unde, printr-o conjuncţie astrală de Potriviri nenumărate, i s-a hotărīt aşezarea.

     Miracolul īncepe odată cu Īnceputul "ce se spune" īn poveşti de o măreţie aproape antică, īnfăţişīndu-se ca un fel de pogorīre de sensuri īn formă de gesturi ritualice cu, poate mai mult decīt ne īnchipuim, un tīlc criptic, de ritual de fondare. Dar şi mai īnainte de acel Īnceput trebuie să fi fost şi altceva, un Timp anterior ce aşezase īn Locuri ştiute şi con-sfintite schivnici, sihaştri şi īnţelepţi ce se mai amintesc, pe văi īn sus, īncă şi astăzi sub ceea ce se cheamă Sihăstria Putnei. Căci, īntr-un mod ce nu se dezleagă īnspre "cei mai de jos", ce nu trebuie să afle decīt ceea ce poate ajunge la ei, īn cīteva locuri şi, de obicei, īn acele Locuri Mari devenite simbolice, obştea şi mănăstirea se īnsoţesc īntotdeauna şi de "Sihăstria" lor, oglindirea īntr-un "ceva" mai īnalt, mai rarefiat şi, de bună seamă, mai nedeslusit. Un aer ezoteric, despre care nu se vorbeste decīt prea de tot rar, si atunci chiar īn cuvinte de oracol, se īntrevede aici. Să fie clipa iluminată cīnd se īmbracă marea schimă si se capătă chip īngeresc si se pleacă īn Pustie, īn singurătate şi īn privirea peste toate cele trecătoare? Īn orice caz, Putna, īnainte sa fie, trebuie sa fi fost o repetare de alte īnceputuri necunoscute, şiruri de iniţieri indefinite şi de sapiential vorbit, taina orală īn Andreon tărănesc, constituit īntr-un Departe de alţi Munţi Sacri. Astfel īncīt, Īnceputul mitic şi povestea lui fuse, atunci cīnd se īntīmplase - ori se hotărīse că s-a īntīmplat - doar legenda, adica revelaţia, īndreptarul pentru a se citi un mister. Īn orişice caz, imaginile sīnt tulburătoare. Voievodul, venind ca un semizeu īn paşi cumpătaţi, de ceremonie de īnceput de lume, īncordează arcul de Vīnator ritualic şi sloboade săgeata ce urma să treacă din lumea hazardului īn lumea reală, de Fapte şi Sensuri.

     Totul se traduce cu simboluri ce vorbesc īn altfel decīt ceea ce par să ne spună. Vodă Ştefan oficiază fondarea aşezīndu-se pe un munte īnalt ce īi arăta nu doar rangul secular ci şi altitudinea de "ales", de rege şi Mare Preot, totdeodată. Clipa īnsăşi, cīnd se petrece magia, e hotarītă la sorocul trebuitor de Sfīntul Daniil Sihastrul; pristolul din altar se stabileşte acolo unde cade, īntīia dată, săgeata miracolului.

     A doua hotăreşte poarta, cu turnul ei; a treia - clopotniţa. Sīntem aproape contemporani cu un fel de Geneză, cu Rusaliile şi cu un alt fel de episoade de Evanghelii, unde istoria gesturilor obişnuite īnsemnează, de fapt, o istorie secretă, ce īntemeiază. Apoi, vin clipele de īnzestrare si de facere, daniile īn policandre, sfeşnice si candele, īn moşii, deseatine, vămi, pungi cu zloţi tătăreşti, galbeni de la Ungheria, odoare, mori si clopote si Cărţi. Şi arcul mitic, din care se trăgea cu vīrtej si un pahar de iaspis alb, sub formă de farfurie, spre a se ţine minte. Acela ar fi, deci, Timpul fundamental, illo tempore, "Vīrsta de aur". Tot ce se păstrează de-atunci, se ţine deoparte ca si cum ar fi dovezile clipei de iluminare, mărturisirea miracolului, şi de-aceea aci stă, pe un postament de marmură vīnată, lemnul despicat de săgeata lui Ştefan cel Mare, un lemn de ulm, straniu el īnsusi īn ţara fagilor si stejarilor. Căci, oricīt s-ar extrage din istoria Putnei chipuri si episoade ce se memorează şi se impun ca exemple, nimic nu se apropie măcar cu gīndul de Marele Model si, de fapt, de Marele Simbol: el rămīne, īn chip definitiv, Ştefan, voievodul Moldovei, "Cel Sfīnt". Chipul lui, īnconjurat de aură şi de un fel de cult misterios prin putere, stăruinţă si caracter, este el īnsusi o enigmă ce nu se dezleagă. Nicăieri, īn istoria Europei, nu s-ar mai putea afla o īntruchipare atīt de iremediabil necontrolabilă, proiectată īn mit şi canonizată din timpul vieţii chiar īn forma unei religii deopotrivă cunoscute si ezoterice, totem, "sfīnt" si suport mesianic ce se īntrepătrund īn proporţii necunoscute si irepetabile. Uimitoare este aici sugestia arhaică prin care se subīntelege că Ştefan cel Mare nu a murit ci īşi doarme, la Putna, somnul greu neobişnuit, reversibil, de Păzitor şi de Judecător. Īn Timpul lui, un timp lung, "chinezesc", el stă retras ca Zalmoxis īn peşteră, pentru nu doar şapte ani ci pentru sute de ani şi abia uneori i se presimte participarea cīnd răutăţile sīnt prea de tot dese, tulburările nu se mai dezleagă si ananké, ananghia, clipa rea se pregăteşte să vină şi să lucreze.

     Aceasta este concepţia unui Stat vegetal, de fapt "Statul adevărat", vechi, organizarea de speţă unde individul luat īn parte nu-i altceva decīt o repetare de tipar şi orice alte īntocmiri decīt aceasta sīnt abia umbra trecătoare, derivaţie care piere, substitut ilegitim. Ştefan īnsuşi, este Regele etern, Stăpīnul acestei tări, deopotrivă Păzitor, Exponent şi Restaurator.
Odată, cīndva, cīnd se va trezi şi va suna din corn o dată, apoi - de două ori, Poporul lui va afla, va cunoaste şi se va mīntui.
Artur Silvestri
1 decembrie 2004 www.agero-stuttgart.de