Fericitii adormiti de Samuel Sagan publicat la 02.04.2008
Fericitii adormiti
     Am crescut in Lege. Orizonturile mele erau insotite de o fericire graduala. Legea lui Melchisedek nu era bazata pe restrictii. Nu exista o lista lunga cu ceea ce aveai voie sa faci si ceea ce nu, sau cu pedepsele ce se aplicau celor ce nu o respectau. Eraexact opusul.
Asa cum spunea un vers al Legii: „Prin Lege, un cizmar poate fi cizmar, un pastor poate fi pastor”.
Legea arata ce lucruri trebuiau facute si cum. Fiecare actiune era codificata strict si precis.
Un fragment din Lege care m-a bucurat la scoala a fost Legea Castelor. Ea spunea ca fiecare casta are culoarea sa.
Fiecare casta purta numai un singur tip de haine.
MultumitaLordului Melchisedek, acest lucru i-a salvat pe oameni de cosmarul fiecarei dimineti in care ar fi trebuit sa se hotarasca cu ce sa se imbrace.
Astfel, o persoana educata putea sti imediat din ce casta face parte cineva dupa imbracamintea. Stiindu-le casta, puteai sa-i tratezi pe oameni intrun mod corespunzator.
Cuvintele de salut pentru oricine erau: „Slava Lordului Melchisedek!”, la care cealalta persoana trebuia sa-ti raspunda: „Toata gloria Lordului Melchisedek!”.
Darintonatia diferentia totul, ea fiind in functie de castele carora apartineau cei doi oameni.
Pentru a judeca nivelul educatiei unei persoane tot ce aveai de facut era sa o saluti si sa asculti in ce mod iti raspunde „Toata gloria Lordului Melchisedek!. Acest raspuns iti spunea totul despre originile sale.
     In anii mai mari, in scoala se punea mare pret pe capacitatea unui elev de a nu ramane socat in fata unei situatii noi.
Aceasta capacitate era obtinuta prin dobandirea unei perspective mai largi asupra Legii, prin completarea invatarii perceptelor Legii cu studiul multelor ei fatete.
In anii de pregatiri pentru marea competitie, profesorii care aveau grija de copii erau oameni de un calibru diferit. Vorbeau putin mai repede si aveau, cu siguranta, o anumita lumina in priviri.
Intrebau multe lucruri, chiar si lucruri descumpanitoare pentru studentii ce nu invatasera inca raspunsurile.
Si, uneori, dadeau dovada de un adevarat simt al umorului (o calitate total absenta la majoritatea poporului Atlanteean).
Pentru mine, din toate subiectele, cel care ma punea pe ganduri era politica.
Arta politicii intorcea pe dos conceptele fundamentale ale Legii. In mod normal, cand era fata in fata cu o situatie noua, o persoana invatata putea interpreta intelepciunea Legii pentru a decide cursul unei actiuni.
Dar nu si consilierii politici! Oricat de ciudat ar putea suna, misiunea lor era exact opusul.
Un print sau un inalt demnitar cauta argumentul Legii dupa ce luau o decizie. Misiunea consilierilor era sa gaseasca versuri din Lege care sa justifice decizia respectiva.
     De fapt, era si mai rau. In cateva cazuri mai dificile, nu era posibila gasirea unor versuri din Lege care sa justifice deciziile monarhului.
Atunci, sfatuitorii politici foloseau o tehnica de zapacire a mintii: ei taiau versuri din Lege si le recombinau intr-o maniera care se potrivea perfect nevoilor monarhului. Peste toate acestea, se justificau citand versuri fundamentale ca: „ceea ce vine de la Lege este legal”, „Legea este adevarata deci toate partile ei sunt adevarate”.
Multumita Lordului Melchisedek, politica era doar unul dintre multele subiecte pe care le invatam. Invatatura ritualurilor imi era mult mai apropiata.
     O alta casta cu care-mi placea sa ma amestec – in limitele impuse de Lege, bineinteles – era cea a controlorilor spatiului.
Prima mea intalnire cu unul dintre ei a avut loc cu prilejul unui accident tragic.
Intr-odimineata, in dormitorul meu, un baiat a fost gasit mort in patul sau. Era cel mai bun prieten al meu pentru ca dormea in patul alaturat iar Legea spunea: „vecinul tau sa-ti fie prieten”. Mi-am petrecut toata dimineata rugandu-ma legal pentru sufletul sau si plangand, asa cum scria versul – „Cand iti moare un prieten, roaga-te pentru sufletul lui si plangi o zi, apoi abandoneaza-te inaltei intelepciuni a Lordului Melchisedek.”
Seara, preotii satului au fost chemati si, dupa ce i-au examinat corpul, au declarat ca moartea sa nu avea nici o legatura cu vreo boala.
Baiatul se pierduse pur si simplu in timpul noptii. Dupa cum am aflat, acest lucru nu era un eveniment neobisnuit.
In zilele care au urmat, clasa noastra a fost vizitata de Eterne, unul dintre controlorii ce verificau zona noastra.
Controlorii spatiali erau dintr-o casta speciala a carei functie era mai misterioasa decat a preotilor. Erau numiti si pastorii noptii pentru ca isi petreceau noaptea calatorind prin intunericul vizibil, cel mai apropiat plan de lumea fizica.
Rolul lor era sa salveze oamenii care se avantasera inconstient prea departe in spatiile astrale, in timpul somnului. In anumite cazuri, fara cineva care sa-i escorteze, ‚oile ratacite’ erau incapabile de a se intoarce in corpurile lor, astfel ca dimineata erau gasite moarte in patul lor.
Controlorii ii aduceau acasa pe cei rataciti si le transmiteau un impuls care-i facea sa se trezeasca.
Dupa moartea prietenului meu, Eterne a inceput sa aiba o atentie speciala pentru cei din clasa mea.
Cand ma trezeam dimineata imi aminteam deseori ca ma intalnisem cu el pe timpul noptii. El considera ca ma indepartam prea mult si ma sfatuia sa ma intorc. Credea ca intentionez sa explorez indepartatele regiuni ale intunericului vizibil – o idee care nu mi-ar fi trecut prin cap niciodata.
Cu timpul, am invatat de la el cum sa-mi petrec noptile in astralul apropiat in loc sa alunec foarte departe.
Pentru a-i multumi, din cand in cand il vizitam acasa sii duceam flori
. Controlorii spatiali nu erau numai iubiti si apreciati pentru serviciul lor ci se bucurau si de un mare prestigiu.
Circulau multe istorii despre puterile lor secrete si despre ciudatele intalniri pe care le aveau uneori in timp ce calatoreau in spatiile astrale indepartate.
Cand il vizitam pe Eterne obisnuiam sa stau ore in sir, absorbit de ceea ce el povestea despre munca lui. Mi-a spus despre locuri uimitoare pe care le explorase in intunericul vizibil si despre cati rataciti salvase de la o moarte sigura. Si-mi vorbea despre sufletele celor morti pe care le intalnea uneori in drumul lor catre lumile spirituale – lumi care erau atat de departate incat nu se puteau vedea vreodata nici macar din cel mai inalt nivel al intunericului vizibil. Mi-a spus, de asemenea, povesti fantastice despre mari preoti si preotese care au calatorit mult mai departe decat el si au cercetat sfere incredibile aflate cu doua, chiar trei nivele deasupra intunericuluivizibil.

    
In timp ce el vorbea, eu stateam cu ochii larg deschisi, plini de admiratie si respect.
Si habar nu aveam ca voi sfarsi prin a fi antrenat de cel mai puternic controlor de spatiu din regat – un Vultur Alb, o femeie cu fenomenale abilitati pentru calatorit, o femeie pentru care intunericul vizibil era un spatiu aflat in zona cea mai joasa a sferelor in care calatorea.
     Una din orele la care aveam mari dificultati era cea de educatie fizica. Uramalergatul. Legea spunea ca un om din casta mea trebuia sa fie in stare sa alerge astfel incat sa-si poata servi stapanul intr-un caz de urgenta, deci am suportat rabdator orele de educatie fizica.
Dar exercitiile fizice, nu numai alergarea, erau profund impotriva naturii mele.
Probabil ca aveau legatura cu faptul ca, in pofida inaltimii mele, eram extrem de slab si de vulnerabil la toate formele de boala si raceala.
Odata, in mijlocul unei ore de sport care presupunea sa urci si sa cobori niste scari, a venit la mine profesorul de educatie fizica.
Eu stateam in varful scarii tragandu-mi rasuflarea si amintindu-mi cat de dureros fusese un episod ce se intamplase cu luni in urma, cand fusesem fugarit de o vaca pe un camp imens.
Profesorul s-a oprit in fata mea si m-a privit o clipa cu o expresie ciudata intiparita pe fata. „Esti norocos, Orlon! In tinutul nostru, slujitorii publici nu iau parte niciodata la operatiuni de razboi. Iti poti imagina ce s-ar putea intampla daca ar trebui sa lupti impotriva gigantlor Nephilimi?”
M-am chinuit sa aflu cel mai potrivit vers din Lege. „Lupta cu Spiritul, om intru Lege!”
„Da, dar Spiritul vine la cei puternici, Orlon”, recita el.
Am dat din cap, cantarind profunzimea acelui vers. Apoi, profesorul si-a pus mana pe umarul meu si a spus: „Cel care va trece de marea competitie va primi o sotie frumoasa.”
Am tresarit intrebadu-ma ce vrea sa spuna.
„Ar fi bine sa te straduiesti, Orlon, fiul lui Orlon”, a spus el zambind. „In caz contrar, ce slujitor public ti-ar da fiica de sotie?”
„O sotie?” Mi-am intors privirea catre ceturi si am ramas socat.
Cand mi-am revenit in fire, profesorul de educatie fizica plecase deja. Dupa acel episod nu mi-a mai vorbit niciodata.
Majoritatea celorlalti profesori pe care-i aveam erau mult mai prietenosi.
     In acestultim an de pregatire, ei incercau sa trezeasca spiritul competitiei in studenti. Asta nu era o misiune usoara, mai ales in ceea ce ma privea pe mine.
Odata, dupa un test de istorie a Legii pe care-l facusem destul de bine, un profesor mi-a spus: „Excelent de legal, Orlon! Daca te vei descurca asa si la marea competitie, ai putea ajunge sa slujesti pe insusi printul Sheringai!”.
Am dat din cap. Conform retoricii legale, intonatia propozitiei lui indica faptul ca nu trebuia sa raspund nimic ci doar sa zambesc politicos.
„Nu ti-ar place sa devii un om important al carui sfat sa-l ceara si familia regala, Orlon?” a intrebat profesorul.
Am devenit ganditor, intrebandu-ma ce as vrea sa devin.
„Ai fi bogat. Ai avea o sotie frumoasa si o casa mare cu multi servitori. Toata lumea din satul tau natal te-ar respecta.”
Am ramas tacut. Nu-mi mai vizitasem satul natal de ani intregi. Nici macar nu stiam daca parintii mei mai traiau.
„Ce pozitie ai vrea sa ocupi in administratia tinutului Sheringa?” a intrebat profesorul.

     „Mi-ar place sa-l reprezint pe print in alte tinuturi”, am raspuns.
Calatoritul era unul dintre lucrurile pe care poporul atlanteean le ura cel mai mult. Nu implica numai pierderea confortului caminului lor dar necesita si adaptarea la un climat nou si, uneori, la evenimente apartinand unui alt stil de viata
Totusi,din motive ciudate si greu de inteles, calatoritul era ceva care, pe mine, ma atragea.
„Ei, in acest caz, Orlon, trebuie sa te descurci foarte bine in marea competitie”, incerca profesorul sa ma impresioneze. „Printul nu-si alege prea multi ambasadori.”
Mi-am luat o mina hotarata asa cum cerea retorica Legii in cazul primirii unei vesti de felul acesta. Dar necesitatea de a obtine un punctaj cat mai mare la marea competitie nu imi era atat de evidenta pe cat era celorlalti studenti care pareau sa fie nerabdatori sa ocupe functii cat mai inalte in administratia regala.

     Competitia urma sa aiba loc in orasul Sheringa, capitala tinutului in care veneau sute de studenti din toate colturile tarii. Cu cateva zile inainte de a ne parasi scoala a avut loc o mare ceremonie in timpul careia studentii intru Lege si-au exprimat recunostiinta pentru cei care le fusesera profesori.
Un grup de preoti a cantat imnuri timp de cateva ore. Apoi profesorii s-au asezat intr-un sir si fiecare stundent, unul dupa altul, a venit si a multumit fiecarui profesor in parte, repetandu-le acelasi vers al Legii, pronuntat pe un ton rezervat si moderat de trist. Bineinteles, Lordul Melchisedek era slavit inainte, in timpul si dupa aceste schimburi legale atat de emotionante.
Studentii au multumit, de asemenea, Pamantului si Copacilor pentru sprijinul lor dezinteresat.
In final, si-au multumit unul altuia si ceremonia s-a terminat cu un banchet intru Lege la care au fost cu totii invitati pentru a se bucura din nou la gandul anilor frumosi ce urmau sa vina.
Imitand modelul celor de dinaintea lor pentru cea mai mare glorie a Lordului Melchisedek – la ce destin mai maret ca acesta ar fi putut visa?
Fericitii adormiti!!