Am crescut in Lege. Orizonturile mele
erau insotite de o fericire
graduala. Legea lui Melchisedek nu era bazata pe restrictii.
Nu exista o lista lunga cu ceea ce
aveai voie sa faci si ceea ce nu, sau cu pedepsele
ce se aplicau celor ce nu o respectau.
Eraexact opusul.
Asa cum spunea un vers al Legii:
„Prin Lege, un cizmar poate fi cizmar, un
pastor poate fi pastor”.
Legea arata ce lucruri trebuiau facute si cum. Fiecare actiune era
codificata strict si precis.
Un fragment din Lege care m-a bucurat
la scoala a fost Legea Castelor. Ea spunea
ca fiecare casta are culoarea sa.
Fiecare casta purta numai un singur tip de haine.
MultumitaLordului Melchisedek, acest lucru i-a salvat
pe oameni de cosmarul fiecarei dimineti in care ar
fi trebuit sa se hotarasca cu ce sa se imbrace.
Astfel, o persoana educata putea sti imediat din ce
casta face parte cineva dupa imbracamintea.
Stiindu-le casta, puteai sa-i tratezi pe oameni intrun
mod corespunzator.
Cuvintele de salut pentru oricine erau: „Slava Lordului Melchisedek!”,
la care cealalta persoana trebuia sa-ti raspunda:
„Toata gloria Lordului Melchisedek!”.
Darintonatia diferentia totul, ea fiind in functie
de castele carora apartineau cei doi oameni.
Pentru a judeca nivelul educatiei unei persoane
tot ce aveai de facut era sa o saluti si sa asculti
in ce mod iti raspunde „Toata gloria Lordului Melchisedek!.
Acest raspuns iti spunea totul
despre originile sale.
In anii mai mari, in scoala se punea mare pret
pe capacitatea unui elev de a nu
ramane socat in fata unei situatii noi.
Aceasta capacitate era obtinuta prin dobandirea unei
perspective mai largi asupra Legii,
prin completarea invatarii perceptelor Legii cu studiul
multelor ei fatete.
In anii de pregatiri pentru marea competitie,
profesorii care aveau grija de
copii erau oameni de un calibru diferit.
Vorbeau putin mai repede si aveau, cu siguranta, o
anumita lumina in priviri.
Intrebau multe lucruri, chiar si lucruri descumpanitoare pentru
studentii ce nu invatasera inca raspunsurile.
Si, uneori, dadeau dovada de un adevarat simt al
umorului (o calitate total absenta la majoritatea poporului Atlanteean).
Pentru mine, din toate subiectele, cel care
ma punea pe ganduri era politica.
Arta politicii intorcea pe dos conceptele fundamentale ale Legii.
In mod normal, cand era fata in fata cu o situatie noua,
o persoana invatata putea interpreta intelepciunea Legii
pentru a decide cursul unei actiuni.
Dar nu si consilierii politici! Oricat de ciudat ar putea suna,
misiunea lor era exact opusul.
Un print sau un inalt demnitar cauta argumentul Legii dupa ce
luau o decizie. Misiunea consilierilor era sa gaseasca
versuri din Lege care sa justifice decizia
respectiva.
De fapt, era si mai rau. In cateva cazuri mai dificile,
nu era posibila gasirea unor
versuri din Lege care sa justifice deciziile monarhului.
Atunci, sfatuitorii politici foloseau o
tehnica de zapacire a mintii: ei taiau versuri din Lege
si le recombinau intr-o maniera care se
potrivea perfect nevoilor monarhului.
Peste toate acestea, se justificau citand versuri
fundamentale ca: „ceea ce vine de la Lege este legal”,
„Legea este adevarata deci toate partile
ei sunt adevarate”.
Multumita Lordului Melchisedek, politica era
doar unul dintre multele subiecte pe
care le invatam. Invatatura ritualurilor imi era mult mai apropiata.
O alta casta cu care-mi placea sa ma amestec
– in limitele impuse de Lege,
bineinteles – era cea a controlorilor spatiului.
Prima mea intalnire cu unul dintre ei a avut loc
cu prilejul unui accident tragic.
Intr-odimineata, in dormitorul meu, un baiat
a fost gasit mort in patul sau. Era cel mai bun prieten
al meu pentru ca dormea in patul alaturat
iar Legea spunea: „vecinul tau sa-ti fie prieten”.
Mi-am petrecut toata dimineata rugandu-ma legal
pentru sufletul sau si plangand, asa cum scria
versul – „Cand iti moare un prieten, roaga-te
pentru sufletul lui si plangi o zi, apoi
abandoneaza-te inaltei intelepciuni a Lordului Melchisedek.”
Seara, preotii satului au fost chemati si,
dupa ce i-au examinat corpul, au declarat
ca moartea sa nu avea nici o legatura cu vreo boala.
Baiatul se pierduse pur si simplu in timpul
noptii. Dupa cum am aflat, acest lucru
nu era un eveniment neobisnuit.
In zilele care au urmat, clasa noastra
a fost vizitata de Eterne, unul dintre
controlorii ce verificau zona noastra.
Controlorii spatiali erau dintr-o casta speciala a carei
functie era mai misterioasa decat a preotilor.
Erau numiti si pastorii noptii pentru ca isi
petreceau noaptea calatorind prin intunericul vizibil,
cel mai apropiat plan de lumea fizica.
Rolul lor era sa salveze oamenii care se avantasera
inconstient prea departe in spatiile astrale,
in timpul somnului.
In anumite cazuri, fara cineva
care sa-i escorteze, ‚oile ratacite’ erau
incapabile de a se intoarce in corpurile lor,
astfel ca dimineata erau gasite moarte in patul lor.
Controlorii ii aduceau acasa pe cei rataciti
si le transmiteau un impuls care-i facea sa se
trezeasca.
Dupa moartea prietenului meu, Eterne a inceput
sa aiba o atentie speciala pentru cei
din clasa mea.
Cand ma trezeam dimineata imi aminteam
deseori ca ma intalnisem cu el pe
timpul noptii. El considera ca ma indepartam
prea mult si ma sfatuia sa ma intorc. Credea ca
intentionez sa explorez indepartatele
regiuni ale intunericului vizibil
– o idee care nu mi-ar fi
trecut prin cap niciodata.
Cu timpul, am invatat de la el
cum sa-mi petrec noptile in astralul
apropiat in loc sa alunec foarte departe.
Pentru a-i multumi, din cand in cand il vizitam acasa sii
duceam flori
.
Controlorii spatiali nu erau numai iubiti
si apreciati pentru serviciul lor ci se
bucurau si de un mare prestigiu.
Circulau multe istorii despre puterile lor secrete si despre
ciudatele intalniri pe care le aveau uneori in timp
ce calatoreau in spatiile astrale indepartate.
Cand il vizitam pe Eterne obisnuiam sa stau ore in sir,
absorbit de ceea ce el povestea despre
munca lui. Mi-a spus despre locuri uimitoare pe care
le explorase in intunericul vizibil si despre
cati rataciti salvase de la o moarte sigura.
Si-mi vorbea despre sufletele celor morti pe care le
intalnea uneori in drumul lor catre lumile spirituale
– lumi care erau atat de departate incat nu
se puteau vedea vreodata nici macar
din cel mai inalt nivel al intunericului vizibil. Mi-a spus,
de asemenea, povesti fantastice despre mari preoti
si preotese care au calatorit mult mai departe
decat el si au cercetat sfere incredibile aflate cu doua,
chiar trei nivele deasupra intunericuluivizibil.
|
In timp ce el vorbea, eu stateam cu ochii larg deschisi,
plini de admiratie si respect.
Si habar nu aveam ca voi sfarsi prin a fi antrenat
de cel mai puternic controlor de spatiu din
regat – un Vultur Alb, o femeie cu fenomenale
abilitati pentru calatorit, o femeie pentru care
intunericul vizibil era un spatiu aflat in zona
cea mai joasa a sferelor in care calatorea.
Una din orele la care aveam mari dificultati
era cea de educatie fizica.
Uramalergatul. Legea spunea ca un om din casta mea
trebuia sa fie in stare sa alerge astfel incat sa-si
poata servi stapanul intr-un caz de urgenta,
deci am suportat rabdator orele de educatie fizica.
Dar exercitiile fizice, nu numai alergarea,
erau profund impotriva naturii mele.
Probabil ca
aveau legatura cu faptul ca, in pofida inaltimii mele,
eram extrem de slab si de vulnerabil la
toate formele de boala si raceala.
Odata, in mijlocul unei ore de sport care
presupunea sa urci si sa cobori niste scari,
a venit la mine profesorul de educatie fizica.
Eu stateam in varful scarii tragandu-mi rasuflarea
si amintindu-mi cat de dureros fusese un episod
ce se intamplase cu luni in urma, cand fusesem
fugarit de o vaca pe un camp imens.
Profesorul s-a oprit in fata mea si m-a privit
o clipa cu o expresie ciudata intiparita
pe fata. „Esti norocos, Orlon! In tinutul nostru,
slujitorii publici nu iau parte niciodata la
operatiuni de razboi.
Iti poti imagina ce s-ar putea intampla
daca ar trebui sa lupti impotriva
gigantlor Nephilimi?”
M-am chinuit sa aflu cel mai potrivit vers din Lege.
„Lupta cu Spiritul, om intru
Lege!”
„Da, dar Spiritul vine la cei puternici, Orlon”, recita el.
Am dat din cap, cantarind profunzimea acelui vers.
Apoi, profesorul si-a pus mana pe umarul meu si a spus:
„Cel care va trece de
marea competitie va primi o sotie frumoasa.”
Am tresarit intrebadu-ma ce vrea sa spuna.
„Ar fi bine sa te straduiesti, Orlon,
fiul lui Orlon”, a spus el zambind. „In caz
contrar, ce slujitor public ti-ar da fiica de sotie?”
„O sotie?” Mi-am intors privirea catre ceturi si am ramas socat.
Cand mi-am revenit in fire, profesorul
de educatie fizica plecase deja. Dupa acel
episod nu mi-a mai vorbit niciodata.
Majoritatea celorlalti profesori
pe care-i aveam erau mult mai prietenosi.
In acestultim an de pregatire, ei incercau sa trezeasca
spiritul competitiei in studenti. Asta nu era o
misiune usoara, mai ales in ceea ce ma privea pe mine.
Odata, dupa un test de istorie a Legii pe
care-l facusem destul de bine, un profesor mi-a spus:
„Excelent de legal, Orlon! Daca te vei
descurca asa si la marea competitie, ai putea ajunge
sa slujesti pe insusi printul Sheringai!”.
Am dat din cap. Conform retoricii legale,
intonatia propozitiei lui indica faptul ca
nu trebuia sa raspund nimic ci doar sa zambesc politicos.
„Nu ti-ar place sa devii un om important
al carui sfat sa-l ceara si familia regala,
Orlon?” a intrebat profesorul.
Am devenit ganditor, intrebandu-ma ce as vrea sa devin.
„Ai fi bogat. Ai avea o sotie frumoasa si
o casa mare cu multi servitori. Toata
lumea din satul tau natal te-ar respecta.”
Am ramas tacut. Nu-mi mai vizitasem
satul natal de ani intregi. Nici macar nu
stiam daca parintii mei mai traiau.
„Ce pozitie ai vrea sa ocupi in administratia
tinutului Sheringa?” a intrebat
profesorul.
„Mi-ar place sa-l reprezint pe print in alte tinuturi”, am raspuns.
Calatoritul era unul dintre lucrurile pe care poporul atlanteean le
ura cel mai mult. Nu implica numai pierderea
confortului caminului lor dar necesita si
adaptarea la un climat nou si, uneori,
la evenimente apartinand unui alt stil de viata
Totusi,din motive ciudate si greu de inteles,
calatoritul era ceva care, pe mine, ma atragea.
„Ei, in acest caz, Orlon, trebuie sa te descurci
foarte bine in marea competitie”,
incerca profesorul sa ma impresioneze.
„Printul nu-si alege prea multi ambasadori.”
Mi-am luat o mina hotarata asa cum cerea
retorica Legii in cazul primirii unei vesti de
felul acesta. Dar necesitatea de a obtine un punctaj
cat mai mare la marea competitie nu imi
era atat de evidenta pe cat era celorlalti studenti
care pareau sa fie nerabdatori sa ocupe
functii cat mai inalte in administratia regala.
Competitia urma sa aiba loc in orasul Sheringa,
capitala tinutului in care veneau sute
de studenti din toate colturile tarii.
Cu cateva zile inainte de a ne parasi scoala a avut loc o
mare ceremonie in timpul careia studentii intru Lege
si-au exprimat recunostiinta pentru cei
care le fusesera profesori.
Un grup de preoti a cantat imnuri timp de cateva ore. Apoi
profesorii s-au asezat intr-un sir si fiecare stundent,
unul dupa altul, a venit si a multumit
fiecarui profesor in parte, repetandu-le acelasi vers
al Legii, pronuntat pe un ton rezervat si
moderat de trist. Bineinteles, Lordul Melchisedek
era slavit inainte, in timpul si dupa aceste
schimburi legale atat de emotionante.
Studentii au multumit, de asemenea, Pamantului si
Copacilor pentru sprijinul lor dezinteresat.
In final, si-au multumit unul altuia si ceremonia s-a
terminat cu un banchet intru Lege la care au fost cu totii
invitati pentru a se bucura din nou la
gandul anilor frumosi ce urmau sa vina.
Imitand modelul celor de dinaintea lor pentru cea
mai mare glorie a Lordului Melchisedek
– la ce destin mai maret ca acesta ar fi putut visa?
Fericitii adormiti!!
|
