Vavivov

Basarabia - Partea III

de Mihail Eminescu

publicat la 22.04.2008

VEACUL AL SAISPREZECELEA

Pentru a întelege tacerea ce domneste în cronici în privirea Basarabiei în veacul al saisprezecelea vom trebui sa premitem cîteva consideratiuni de o natura mai generala.
Centrul vietii istorice sînt orasele, nu sesul dimprejurul lor, nici satele

Îndata ce turcii au pus mîna pe orasele Chilia si Cetatea Alba nu se mai vorbeste nimic despre viata împrejurimilor lor.
Am încheiat articolul trecut cu cuvintele lui Mohomet II rostite la a[nul] 1462, ca : ,,pîna cînd românii stapînesc Chilia si Cetatea Alba, pîna atunci nu vom putea birui pe crestini".
În dricul verii anului 1484 sultanul Baiazid II intra cu osti mari în tara Moldovei si bate Chilia si Cetatea Alba, pentru a realiza o politica oarecum traditional
Miercuri, la 14 iulie, ia cetatea Chilia, comandata de pîrcalabii Ivascu si Maxim, iar la 5 august acelas an ia Cetatea Alba, comandata de pîrcalabii Gherman si Oana .

Si ar fi apucat si alte cetati, ca Stefan Voda la gol nu îndraznea sa iasa; ci numai la strîmtoare nevoia, de le facea sminteala
. Ci vazînd turcii ajutorul lui Stefan Voda din Tara leseasca ce-i venise, sau însusi craiul, cum scriu unii, ca au tras de la Rusia si de la Litfa teara toata, de se strînsese oameni de treaba mai mult de 20000 si, trecînd craiul cu dînsii Nistrul sub Halici, au venit la Colomeia, de si-au pus tabara, unde si Stefan Voda au mers de s-au împreunat cu craiul în anul 6993 septemvrie 1 (1485)
. Si toate ce au avut mai de treaba au hotarît si apoi si ospatatu-au pe Stefan Voda si 3000 oameni i-au dat de oaste, cu cari s-au întors Stefan Voda la Moldova si, împreunînd oastea cea straina cu a sa, pe multe locuri au smintit pe turci, de le-au cautat o iesire din tara.

Asa Stefan Voda au curatit tara de vrajmasi, iar cetatile care le-au luat turcii, Chilia si Cetatea Alba, nu au putut sa le mai scoata de la turci, ca ei mai înainte de ce au iesit din tara le-au îngrijit cu oameni, cu pusti si cu bucate de ajuns; si asa au ramas pe mîna turcilor pîna astazi.
Tot în anul acesta 1485 Stefan Voda daca au scos vrajmasii din tara si daca au racit vremea si caii turcilor au slabit, au lovit pe Malcoci la Catlabuga (lac si rîu în judetul Bolgrad) în 16 zile a lunei noiemvrie, de au topit toata oastea turceasca. fiecine trebuie sa se pazeasca de eroarea de a privi si judeca vremile trecute dupa împrejurarile de astazi, de a da numirilor ce exista astazi aceeasi greutate pe care o aveau atunci.
Puterea în istorie este o notiune relativa.
Venetia de ex. nu avea întindere mare, dar era una din puterile mari ale Europei.

     Acelas Stefan Voda caruia turcu (pe atunci cea dîntîi putere militara în Europa) îi iau Chilia si Cetatea Alba, acelas Stefan Voda bate de-l stinge mai tîrziu pe regele Albert în Codrii Cosminului, încît ramîne proverb în tara leseasca „în zilele lui Albert au pierit sleahta" si acelas Malcoci a carui oaste turceasca Stefan au topit-o în tinutul Bolgradului a patruns mai tîrziu în Polonia si prada si arse pîna la Lemberg fara ca regatul sa-1 poata opri.
De aceea trebuie s-o spunem de pe acuma ca, oricît de viteaz sa fi fost batrînul domn a1 Moldovei(Bogdangiusca), oricît de puternic sa fi fost pentru vremea lui, în care alte state cu întindere de zece ori mai mare erau mai slabe decît Moldova, contra Turciei sau a Spaniei din vremea aceea n-ar fi putut rezista decît în defensiva, decît nevoind la strîmtoare, pentru a le face sminteala, caci la gol nu îndraznea.

     În sfîrsit, la anul 1504 Stefan Voda se coborî în mormînt, gîrbovit de greutati si de vîrsta, dupa 47 si mai bine de ani de domnie, iar poporul în urma-i i-a zis cu draga inima si Bun si Sfînt si Mare, caci asa Domn nici n-avusese pîna atunci, nici poate ca va mai avea de acum si pururi.
Desi în gîndul lui statornicise de-a închina tara turcilor, dar lui însusi, biruitorului tuturor vecinilor, nu i se cadea sa se plece ; vrea ca numele lui sa însemne însusi tiitor preste toata tara ;ci numai înaintea savîrsirii sale el chema la sine pe boieri mari si altii cîti s-au prilejit, aratîndu-le cum nu vor putea tinea tara precum o au tinut el; ci socotind decît toti mai puternic pre turc si mai întelept au dat învatatura sa se închine turcului.
     Într-adevar, în anul :1511, Bogdan, voievodul Moldovei, încheie capitulatiunea întîia cu turcii.
În aceasta capitulatiune Poarta recunoaste :
(Arl. 1) ca Moldova e tara libera si nu cucerita;
(art. 3 ) ca Poarta e obligata de-a apara Moldova contra oricarii agresiuni eventuale si de-a o mantinea în starea în care se gasea de mai-nainte, fara ca sa i se faca cea mai mica stirbire a teritoriului ei: (art. 6) ca stapînirea voievozilor se va întinde asupra întregului teritoriu al Moldovei;
(art. 8) turcii nu vor putea cumpara pamînturi în Moldova, nici vor putea cladi geamii, nici se vor putea aseza în orice mod ar fi. Drept semn de supunere Domnii Moldovei vor da în fiece an Portii 4.000 de galbeni turcesti, 40 de soimi si 40 de iepe fatatoare, toate însa sub titlu de dar.
Avînd Domnii Moldovei stapînire pe toata întinderea tarii, recunoscuta de jure prin acest tratat formal, avutu-1-au si de facto ?

     Pentru a lamuri si acest lucru consultam tratatul lui Petru Rares de la 1529.
Art. 5. Granitele Moldovei se vor pastra intacte în toata întinderea lor.
Art. 6 Exercitiul cultului musulman e oprit pe toata întinderea tarei.
Art. 7 Nici un musulman nu va putea avea, sub titlu de proprietar în Moldova, nici pamînt, nici casa, nici pravalie.
Art. 9 Negotul Moldovei e deschis pentru toate natiile comerciante. Cu toate acestea turcii vor avea preferenta înainte[a] celorlalte natii pentru cumpararea de producte pe cari le vor tocmi în porturile Galati, Ismail si Chilia ; dar ei nu vor patrunde mai departe înlauntrul tarei, fara autorizarea espresa a lui Voda.
Aceasta e cestiunea de drept.
De jure s-au restituit Moldovei toate cîte i se luase, s-a recunoscut ca nici un turc nu poate fi proprietar al vrunui imobil în Moldova, de facto însa turcii au tinut ocupate militareste atît Cetatea Alba cît si Chilia

Aceasta ne lamureste si atitudinea febrila si nelinistita a lui Petru Rares; tratatul lui secret cu marchizul de Brandenburg, subscris la Suceava [în] 1542 si motivat anume prin vointa de-a recapata particelele Moldovei rapite de turci.

Tot în vremea lui Petru Rares, la 1535, turcii ocupara si Tighina (Bender).
Într-adevar, ce sa ne închipuim sub aceste ocupari turcesti? O cucerire? Pentru a raspunde la aceasta întrebare si a arata totodata continuitatea dreptului Moldovei preste aceste locuri, vom întinde mîna pe deasupra veacului al 17-lea tocmai pîna la Ecaterina II, la stipulatiunile Tratatului de la Cuciuc-Cainardgi, 10 (24) iulie 1774. Ce se zice în el?

L'Empire de Russie restitue ŕ la Sublime Porte toute la Bessarabie avec les villes d'Ackerman, Kilija, Ismaîl et avec les bourgs et villages et tout ce que contient cette province etc. iar mai jos urmatoarea obligatie pentru Poarta; 3) De restituer aux couvents et aux autres particuliers les terres et possessions ci-devant ŕ eux appartenent, qui leur ont été prises, contre toute justice, situées aux environs de Brahilow, de Choczim, de Bender, etc. appelées aujourd'hui Rayes.
TERRES ET POSSESSIONS CI-DEVANT A EUX APPARTENENT, QUI LEUR ONT ETE PRISES CONTRE TOUTE JUSTICE, iata adevarata definitie pentru toate ocuparile turcesti din trupul Moldovei o definitie facuta de chiar Ecaterina II.

Cumca prin aceasta restitutiune nu se întelegea nimic mai putin decît restitutiunea catre chiar statul Moldovei vedem din corespondenta ambasadorului austriac Thugut, care scrie aceste amanuntimi la Viena
Într-un raport din Pera, lînga Constantinopole, 3 dec. 1774, Thugut zice: Între altele, Poarta e ocupata de a pune la cale obiectul cererilor deputatilor moldoveni si munteni.

Cu aceasta ocazie voivodul Valahiei, Alexandru, si Iacovachi Rizo, în numele lui Ghica Voda, au facut de curînd propunerea ca Poarta sa elibereze natiunilor amândurora un asa-numit hatiserif, adica o scrisoare publica. iscalita de însusi sultanul, prin care sa li se confirme Principatelor drepturile si prerogativele stipulate pentru ele prin cel din urma tratat oarecum din propriul impuls al gratiei sultanului.
Fiindca aceasta idee e sprijinita de pretextul aparent ca în acest mod se va putea înconjura pe viitor staruinta Rusiei si amestecul ei în trebile natiei moldovenesti si valahiene, de aceea Poarta pare dispusa a primi aceasta propunere si nu e alta la mijloc decît Inlaturarea oarecaror greutati, pentru oarecare întinderi cari pîna acum s-au tinut de fortaretele Ibraila si Hotin si, cari conform coprinsulul tratatului, trebuie sa. se înapoiasca locuiorilor Moldovei si Valahiei.
În alt raport de la 10 si 11 dec[embrie] 1775, Thugut spune cumca, la delimitarea Bucovinei, Reis Effendi se împotriveste de-a da o palma de loc din tinutul Hotinului, caci, desi e stipulat espres ,,ca teritoriul Hotinului, a Benderului, a Brailei etc. etc. sa fie reîntrupate cu Moldova si Valahia ..." totusi Poarta staruieste pe lînga Rusia sa nu fie silita a îndeplini acest articol.
În raportul de la 1776, 3 ianuarie, Thugut repeta clar : Între piedecele ce se opun (delimitarii Bucovinei) cea mai însemnata este ca în cel din urma tratat de pace cu Rusia s-au stipulat espres ca toate (sammtliche) regiunile cetatilor turcesti de la granita, Hotin, Bender, Ibraila etc., fiind parti cari din vechime (ursprunglich) s-au tinut de Moldova si Valahia, sa fie reîntrupate(zuruckeinverleibet) cele doua Principale.

Poarta, precum am aflat cu siguranta, a fost silita de a introduce în hatiserifurile pe cari le-a dat moldovenilor si valahienilor în urma staruintei Rusiei fagaduinta expresa cumca pretentiile Principatului valahian si moldovenesc asupra asa-numitelor tinuturi a Hotinuluî, Benderului, Ibrailei etc. vor fi cercetate la vremea lor si cererile temenice vor fi satisfacute. În fine la 1784 sultanul si elibereaza hatiseriful în cestiune, care, afara de o multime de amanuntimi cari confirma suveranitatea interna a Moldovei, repeta ca nici un turc nu va putea avea avere imobila în tarile noastre si promite a restitui tinuturile în chestiune.
Aceste toate le dezvoltam numai pentru a stabili un singur lucru.
Daca înainte de o suta de ani, pe la capatul veacului al optsprezecelea, drepturile Moldovei erau asa de tari ca puteau fi dovedite de boieri si de manastiri, încît Turcia sa recunoasca prin Tratatul de la Cuciuc-Cainardgi si prin hatiseriful de la 1784 temeinicia lor, daca acele drepturi nu se învechisera si nu se prescrisese atunci, pututu-s-au ele prescrie în veacul al saisprezecelea, în vremea lui Bogdan cel Chior, lui Stefan cel Tînar sau în zilele lui Petru Rares, voievodul bogat, influent si plin de învatatura? Desigur ca nu.
Ceea ce tineau turcii pe atunci erau cele trei orase, Chilia, Cetatea Alba si Thiginea, 'avec les terrains affectées, caci asa numeste Thugut circumspectia militara a orasului spre deosebire de districtul lui.
Aceste terrains affectées erau însa pentru pascutul cailor ieniceresti si nu vor fi întrecut cu mult suta de pogoane împrejurul zidurilor cetatii si poate vor fi ajuns atît de departe pe cît ajungea sageata din arcul tataresc si glontele din pusca ienicerului.
Într-adevar, Matei Strykowski povesteste, dupa cum vazuse însusi cu ochii, cum este Hotinul si de ce soi e ocupatiunea turceasca.
Hotinul e o frumoasa si puternica cetate, asezata pe o stînca, avînd aspectul forteretei Koekenhausen din Liflanda, caci le vazui pe amîndoua. In 1574 gasii Hotinul deja în posesiune turceasca; totusi domnul moldovenesc mai pastreaza acolo un pîrcalab, ce-l reprezinta si carele ne primi de doua ori în numele stapînului sau ...

E drept ca Hotinul trece în urma din nou în posesiunea Moldovei si abia în secolul al 17-lea turcii îl reocupa si-l întaresc. Dar, ca un fel de proba de cucerire si de legitime possession, putem cita acest caz, în care vedem doi stapîni traind alaturi într-unul si acelas loc : Dommu Moldovei, stapîn legitim, însa slab, alaturi cu sultanul, stapîn neligitim, însa puternic.
Nu tagaduim ca o picatura de sila în dreptul limpede al Moldovei îl întuneca, precum o picatura de sînge întuneca limpezimea unui izvor; dar dreptul viu reîntinereste cu spor, pe cînd sila, tocmai contrariul lui, vremea o mîna cu sine s-o mistuie, de nu se mai cunoaste c-au fost.
De-a mirarea lucru cum s-au pastrat constiinta vie a dreptului pîna în ziua de astazi prin vremi atît de turburate precum au fost pentru noi veacul al XVI-lea SI al XVII-lea, caci jumatatea din urma a celui dintîi si întreg al doilea nu sînt decît o lunga si sîngeroasa tragedie.
Din afara încep a veni tatarii si cazacii, de preste Dunare vin turcii cu vecinicele lor razboaie ba asupra unuia, ba asupra altuia; înlauntru, dupa stingerea dinastiei, se împerecheaza boierii în partizi, radica Domni efemeri spre a-i rasturna iarasi, iar din cînd în cînd cîte un tiran îneaca si revoltele, dar si dreptatea, într-o mlastina de sînge si faradelegi.
Si cu toate acestea, cu toata grozavia acestor vremi, ele nu sînt nimic pe lînga epoca fanariotilor, în care toate acele patimi uriesesti cari mistuiau pe oamenii din tara, în loc de a fi conduse într-o albie comuna spre folosul tarii, au fost secate, nimicite prin miselie, moliciune, venalitate; în care toate instinctele barbare însa nobile au facut loc instinctelor ipercivilizate ale Bizantului, acelui amestec de viclenie meschina, rautate meschina si nespusa fatarnicie.