Basarabia - Partea IV de Mihail Eminescu publicat la 23.04.2008
VEACUL AL SAPTESPREZECELEA
     Bugeac īn limba tatareasca — zice Cantemir — va sa zica unghi, un colt de pamānt.
Cam pe la anul 1568 se īncepe roirea tatarilor īnspre tara Moldovei, precum ne-o spune Cantemir īnsusi, care era de origine din cea mai īnsemnata familie a tatarilor nohai din cīte s-au asezat īn tara noastra, ba chiar, īn vremea īn care Dimitrie era Domn crestin īn Moldova, īn Bugeac stapīnea preste tatari asemenea un Cantemir.
Tatarii, dupa cum ni-i descriu cronicarii, nu se ocupau cu plugaria, ci se tineau cu turmele de cai si cu pradatul.

     Sate nu aveau, ci numai tīrguri, se hraneau cu lapte de iapa si nu era nici una din tarile īnvecinate cu care sa nu aiba bocluc.
     La īnceputul veacului al saptesprezecelea Ieremia Movila daruieste lui Kazigherei han din Crīm sapte sate īn Bugeac, sa-i fie de cīsle, adeca de pascut si de strīnsul fruptului, aceasta pentru a-l īmpaca pe han cu Polonia, caci Ieremia avea nevoie si de prietenia Poloniei si de mijlocirea hanului tataresc pe līnga Poarta
. Se vede īnsa ca curīnd dupa aceea tatarii Bugeacului, sub capetenia lor Cantemir Pasa, au fost rechemati īn Crīm. Sa nu uitam ca cronicarii nostri traiesc toti īn veacul al saptesprezecelea, ca Nistor Ureche, de pe a carui izvoade au scris fiul sau Grigore, e boier mare la curtea lui Ieremia Movila si partizan al Movilestilor, ca Miron Costin moare de sabia lui Cantemir, ca ei toti cunosteau istoria colonizarii tatarilor īn Basarabia ; ba, Miron Costin vorbeste de ei cu acel ton nepreocupat al contimporanului, care nu gaseste de cuvi[i]nta a mai esplica lucruri cunoscute de toata lumea; precum am vorbi noi astazi de pahontii rusesti prin gazete, fara a ne mai interesa cum au venit si cum se duc.
Destul ca, dupa ce vedem cum la īnceputul veacului Ieremia Movila le daruieste noua sate, aflam ca deja la 1637 ei nu mai erau in Bugeac si aceasta īn urma unui tratat īntre Polonia si hanul de Crīm.
Iata ce zice Miron Costin:
Tot īn acelasi an (1637), Cantemir Pasa cu oardele sale, peste voia hanului, au iesit din Crim si s-au asezat iar īn Bugeac, care lucru nesuferind hanul si mergīnd dodaiala si de la lesi, care legase a doua legatura prin Konet-Polski cu Mustafa Pasa vizirul, sa nu fie slobozi tatarii a locui īn Bugeac, facīnd dodaiala craiei lor.
Au iesit porunca la hanul si la Vasile Voda (Lupu), domnul tarii noastre, si la Matei Voda (Basarab), domnul muntenesc, sa mearga cu hanul asupra lui Cantemir.
Deci au venit hanul cu osti si au purces si Domnii cu īmbe tarile asupra lui Cantemir care, temīndu-se de hanul, au fugit īn Tarigrad, iar oardele lui le-au luat hanul cu sine la Crim, si de pīra lui au pierit si Cantemir zugrumat īn Tarigrad.

     Dupa ce-au pornit din Bugeac hanul pe tatari, au lasat pe doi sultani, frati ai sai, sa vie cu dīnsii; iara el au purces spre Crīm īnainte.
Iara cīnd au fost la trecatoarea Niprului s-au ridicat nohaii si au lovit fara veste pe sultani si i-au omorīt pe amīndoi si dupa aceasta fapta au purces cu cosurile sale spre tara leseasca, pohtind de la lesi loc sa se aseze sub ascultarea lor.
Īmbla pre la tīrguri si prin sate toti cu cīte o cruce de lemn la piept, semn de īnchinaciune. Ci lesii asa loc desert fara oameni mai īnlauntrul tarii sale neavīnd, le-au dat cīmp pre Nipru īntre Krilav si īntre Kodin: si era aproape de 20 000 de nohai oarda aceea.
Nu-i vorba, peste un secol īi īntīlnim iar īn Buceag, cerīnd acum loc de la moldoveni, cari, neavīnd ce sa-si faca capului, le masura un petec de pamīnt de 32 ceasuri lungime si doua latime tot pe locurile pe unde mai fusese īnainte de un veac, iar mīrzacii toti se obliga printr-un lung īnscris, dat la mīna lui Grigore Voda Ghica, sa plateasca arenda pentru locurile de pasunat, iar de unde le-or spune pīrcalabii sa se retraga cu turmele, de acolo sa se si retraga fara a face bucluc.
     A vorbi despre acesti oameni ca despre niste possesseurs legitimes ai Basarabiei ni se pare cel putin curios si tot atīt de curioasa este deci si teoria cumca Basarabia s-a cucerit de Rusia de la turci si de la tatari
Teritoriul pe care locuiau īn Moldova le era dat īn arenda, plateau hacul pamīntului, cum zice īnvoiala, era o colonie de straini pe pamīntul moldovenesc, cari n-aveau proprietate, ba nici capacitatea juridica de a o avea.
Dar cea mai vie dovada ca īn acest veac erau īn Basarabia romāni este desigur existenta eparhiei Brailei.
Vechiul Proilabum, a carui nume turcii l-au prefacut īn Ibraila, a īncaput pe la jumatatea veacului al 15-lea sub domnia turceasca, deci, nemaiputīndu-se administra bisericeste de episcopia de Buzau, s-a format o noua eparhie, atīrnatoare direct de patriarhul din Constantinopol, avīnd sub sine toate cuceririle lui Mircea cel Batrīn de pe malul drept al Dunarii.
Astfel, īnca pe la anul 1622 un om al bisericei, totdauna conservatoare, īnseamna la finele mineiului lui iulie: Sa se stie ca a venit parintele Ignatie de la parintele vladica Calinic etc., care acest Calinic era mai īnainte aici la Braila Metropolit Drist(Dorystolum-Silistria) si Proilav (Proilabum-Braila). Īn anul 1641 parintii calugari de la manastirea Caracal, din Sfīntul Munte, cer de la Ioanichie, patriarhul Constantinopolei, permisiunea de a repara vechea biserica din Ismail.
Din actul eliberat de patriarh la 2 iunie 1611 se vede īnsa:
1) ca eparhia Proilaviei se administra de un mitropolit numit mitropolitul Proilavului 2) ca biserica Sf. Niculaie din Ismail se īnvechise si se darīmase, de vreme ce calugarii din manastirea Caracal cer voie s-o reconstruiasca.
Prin urmare, biserica din Ismail fiind cel putin din veacul al 16-lea, si orasul a trebuit sa fie fondat de moldoveni, īncīt Miron Costin īn Descrierea Moldovei si Tarei Romānesti (scrisa la 1674 īn versuri polone) greseste cīnd zice ca Ismailul e de fundatiune turceasca. Cantemir nu comite aceasta gresala, el zice lamurit: "Ismail Moldavis olium Smil dictus..."
Se vede ca Ismailul a avut aceeasi soarta ca si Braila. Turcii au facut din Smil Ismail, ca si din Proilabum, Ibraila. Dar sa venim iar la vorba noastra, la mitropolia Proilavici.
De eparhia acestei mitropolii se tinea:
I. Silistra, Braila, Chilia. Tragīnd o linie din Silistra la Marea Neagra ajungem tocmai la Chiustenge, īncīt īntreaga Dobroge a lui Mircea cel Batrīn intra īn eparhie
II. Reni, Ismail, Aeherman (Cetatea Alba), Bender (Tighina).

     Tragīnd o linie de la Bender la Reni avem toata Basarabia īn cestiune.
III. Toate satele si orasele romānesti dintre Nistru si Bug, adica din Podolia si Cherson.
Citat anume e orasul Dubasarii, dincolo de Nistru, care se tinuse de episcopia Husilor. Dar la sud de Dubasari sīnt Malaiesti, la nord de ei e orasul Balta, apoi orasul Ocna si īnca foarte multe sate, ramase pīna azi romānesti. La Dubasari — dincolo de Nistru — era la 1791 pīna si o tipografie romāneasca din care au iesit mai multe carti bisericesti.
Tatarii d-lui X devin foarte interesanti.

     Ei au nevoie de mitropolit, de biserici, de carti romānesti, ba pe la anul 1640 Vasile Vvd Lupul le zideste o biserica īn Chilia, iar la 1641 calugarii din mīnastirea Caracal le repareaza biserica lor cea veche din Ismail.
Īn fapta īnsa se vede si-n cursul acestui veac de ce aveau nevoie tatarii si de ce moldovenii.
Tatarilor le trebuia pasune pentru cai, moldovenilor, poporului statornicit de veacuri si crestin, le trebuia biserici, carti, mitropolit. Ce ilustratie pentru fraza: „la Bessarabie ą acun point de vue n'a pu źtre considérée comme restituée ą ses possesseurs légitimes !"
Sa multumim bisericei noastre care, prin dumnezeiasca liniste si statornicie pe care a avut-o īn vremile cele mai turburate, ne-a pastrat prin īnsemnarile ei acest argument zdrobitor fata cu orice subtilitate diplomatica. Īntrebarea posesiunei legitime nu mai poate fi controversata.
Dar acest argument devine si mai tare īn veacul al optsprezecelea, cīnd graful Rumiantof lui-mźme — aproba desfiintarea (desi numai trecatoare) a mitropoliei Proilabului si īmparte eparhia, dīnd toata Basarabia pīna la Bender eparhiei de Husi.