Basarabia - Partea V de Mihail Eminescu publicat la 24.04.2008
VEACUL AL OPTSPREZECELEA
     Am zis într-un rînd ca, oricîte picaturi de silnicie ar fi cazut în izvorul limpede al dreptului nostru istoric asupra Basarabiei, vremea a trebuit sa le mistuie si sa le aseze si ca de la un rînd de vreme încoace, izvorul a trebuit sa curga din nou limpede, ca si mai înainte.
În veacul al 14-lea vedem pe Mircea întinzîndu-si domnia pîna la Nistru, în al 15-lea vedem pe moldoveni coprinzînd cu cetati însemnate si avute întreg teritoriul dintre Prut si Nistru, în al 16-lea cetatile Chilia si Cetatea Alba sînt sub dominatie turceasca, însa numai cu circumscriptia militara, în al 17-lea tatarii apar si dispar din Bugeac, iar, paralel cu viata calatoare si nestatornica a acestor nomazi, vedem cum românii din aceste locuri îsi urmeaza înainte viata lor de popor statornic, avînd o mitropolie proprie la Braila, zidind biserici, traind cum traisera înainte ca proprietari legitimi ai acestor locuri.
Ce ne va mai dovedi veacul al optsprezecelea ?
Izvoarele istorice ale acestui veac apropiat trebuie sa fie neaparat foarte limpezi si asupra oricarei îndoieli.

     Cronicarii nostri cari descriu acest veac au trait în launtrul lui, ei nu sînt copiatori de izvoade batrîne, ci martori oculari ai evenimentelor; luptele si învoielile Ecaterinei a II [-a] cu împaratia turceasca stau deschise si pe fata, nefiind nici un punct care ar admite controversa; în predmetul cesiunei Bucovinei avem corespondenta dintre Thugut, ambasadorul austriac la Constantinopole, si Kaunitz, cancelariul Imperiului habsburgic; cu un cuvînt materialul se gramadeste înaintea noastra si nu mai avem nevoie de a face judecati prin analogie de cazuri, caci evenimentele însile poarta pe ele pecetea valorei lor intrinsece, evenimente cari nu se pot nici nega, nici discuta chiar
. În acest embarras de richesse trebuie cu toate acestea sa ne marginim la putine.
La 1716 urmeaza cearta între Iorest, episcopul Husilor, si Ioanichie, mitropolitul Proilavului, pentru hotarele eparhielor acestor doua scaune.
Cearta e anume pentru Dubasari — dincolo de Nistru — si satele Sultan-Cîslasi si Musaip-Cîsîasi din Bugeag. Numele satelor sînt evident tataresti, dar populatia e crestina, deci româna, îndata ce vedem doi episcopi crestini purtînd proces pentru ele.
Dar înaintea cui se judeca procesul?
Poate înaintea sultanului sau a ... hanului tatarasc?
Ioanichie, mitropolitul Brailei, vine la Iasi si se tînguieste domnului Moldovei Mavrocordat în aceasta chestie.

     Mavrocordat da cazul în tratarea unei fete bisericesti, a patriarhului Samuil.
Patriarhul, în prezenta sfatului tarii si a partilor litigante, gaseste cu cale ca Dubasarii, nefiind din hotarul Moldovei, sa ramîna sub jurisdictia mitropolitului de Braila, iar cele doua sate din Bugeac sa ramîna sub ascultarea episcopului de Husi.
Amîndoi episcopii îsi dau înscrisuri conform acestei hotarîri.
Iata înscrisul lui Iorest, episcop de Husi:
Venind Sfintia Sa Parintele Ioanichie aici la Iasi au iesit la Maria Sa luminatul nostru Domn Nicolai Alexandru Voievod (Mavrocordat) si Maria Sa ne-au poruncit sa mergem la fericitul Parintele Papa si Patriarh de la Alexandria, Kyr Samuil, ca sa ne îndreptam si, mergînd înaintea Sfintiei Sale, fiind acolo si dumnealor boiarii cei mari si luîndu-ne seama Sfintia Sa Patriarhul, ne-am asezat frateste si cu pace într-acelas chip, cum pentru Dubasari sa lipseasca de sub ascultarea a episcopiei de Husi si sa ramîie sub ascultarea a mitropoliei de Braila, nefiind pe hotarul Moldovei, nici sa le dam mirul, nici blagoslovenia; iara pentru Sultan-Cîslasi si pentru Musaip-Cîslasi ca sa fie tot sub ascultarea Husilor precum a fost si pâna acum, si asa am primit amîndoi pe aceasta asezare de împarteala etc.

     Peste patrusprezece ani, la 1730, domneste în Moldova Grigorie Ghica batrînul. În acest an urmeaza punerea la cale a tatarilor din Bugeac. Mangli-Gherei Han din Crîm cere de la Poarta sa mijloceasca pe lînga scaunul Moldovei ca tatarii sa capete Bugeacul în arenda, caci n-au nici un fel de rost. Printr-un înscris, iscalit de toti mîrzacii din Bugeac, adica de toate capeteniile, ei lamuresc raportul în care stau cu Moldova. Pentru mai mare vadire a lucrului, reproducem întreg zapisul tatarilor nohai dat la mîna lui Grigore Voda. Pricina acestui zapis este precum în anul 1141 (al Hegirei, de la Hristos 1730) Maria Sa înaltatul si milostivul stapînul nostru MengIi-Gherei Han, trimitînd arz la Împaratie pentru ca sa ni se orînduiasca din pamîntul Moldovei loc de asezamînt si de pasunarea bucatelor, dupa arzul Mariei Sale si cu stiinta Mariei Sale, Domnului Moldovei orînduindu-ni-se cu ferman împaratesc din pamîntul Moldovei 32 ceasuri de-a lungul si doua ceasuri de-a curmezisul, care loc fiind din început chiar loc moldovenesc si de folosul si hrana pamîntului Moldovei: Maria Sa hanul împreuna cu Maria Sa pasa, pazitorul Tighinei, cu hatiserif împaratesc au hotarît si au masurat si au lamurit hotarul acestui loc mal sus pomenit; [au] orînduit pentru cei ce vor locui pe acel loc al Moldovei, 32 ceasuri de-a lungul si doua ceasuri de-a curmezisul, sa dea, osebit de usurul ce este obicinuit plata, chirie pentru loc.

     Care legatura noi am primit, adica pentru nohaii ce vor locui pe acel loc al Moldovei sa-si dea usurul si hacul pamîntului si toata plata deplin, si cu învointa noastra si a tuturor batrînilor nostri facutu-s-au si hoget dupa legea noastra, întru care s-au însemnat toate legaturile acestea cu carele noi toti ne-am legat si am primit; dupa cum însemneaza hogetul, asezate fiind aceste tocmele si orînduiele, noi toti asezîndu-ne ca sa locuim pe partea locului Moldovei unde ni s-au poruncit.
Însa cunoscînd noi ca pentru pasunatul dobitoacelor noastre, om avea lipsa si strîmtoare, ajuns-am cu rugaminte divanul Mariei Sale hanului stapînului nostru, rugîndînd si cucerindu-ne ca sa ne ispraveasca putina nevoie numai pentru dobitoace, si pastorii nostri sa se poata pasuna pe unde parti de loc a Moldovei de pe care ne-am radicat noi, fiind acele parti de loc de aceasta data nelocuite de raiaua Moldovei, si, deserte aflîndu-se acele parti de loc, ne-am rugat ca sa avem voie a ne pasuna dobitoacele noastre o sama de vreme.
Deci Maria Sa hanul, milostivindu-se asupra noastra, triimes-au catre Maria Sa Domnul Moldovei cinste iarlicul Mariei Sale si despre partea noastra, a nohailor, pe Kaspolat-mîrza anume si pe Cantemir-mîrza si pe Is-mîrza si pe sultanul Mambet-mîrza, împreuna cu omul Mariei Sale, cu pofta pentru aceasta isprava; cari, împreunîndu-se cu Maria Sa Domnul Moldovei si aratîndu-se pofta si rugamintea noastra, raspunsu-le-au Maria Sa cumca acele locuri sînt pentru trebuinta locuitorilor Moldovei si pe urma pe acele locuri este sa se aseze si sa lacuiasca raiaua Moldovei.
Într-acesta chip aratîndu-le Maria Sa Domnul Moldovei, marzacii acei de mai sus pomeniti, vechilii nostri, raspunzînd într-acesta chip, s-au apucat, de vreme ca acele parti de loc pe care noi sa ne pasunam dobitoacele se afla deserte de aceasta data de lacuitori, pe acele parti de loc poftim sa ni se dea voie de pasunat o sama de vreme; iara în partile ce-or fi trebuitoare pentru locuitorii Moldovei sa nu ne atingem, ce numai sa pasunam în partile unde ne vor arata ispravnicii si zapcii marginilor Moldovei, iara peste voia lor sa nu avem a calca aiurile, si despre car[e] ne-ar arata ci ca este de trebuinta lacuitorilor Moldovei îndata fara nici o întârziere sa avem a ne radica dobitoacele. Si, osebit de aceasta, apucîndu-ne noi sa dam Mariei Sale Domnului Moldovei alîm îndoit pe bucatele noastre, Maria Sa plecînd catre pofta si porunca (?) Mariei Sale hanului si sfatuindu-se la aceasta si cu ai sai boieri ai Moldovei, într-acest chip au dat raspuns, zicînd: precum pentru pasunea dobitoacelor de-om cumva pasi noi peste legaturile si asezamîntul ce se însemneaza mai jos, nici un ceas sa nu ne lase dobitoacele pe locurile Moldovei sa le pasunam; asijderea si dobitoacele noastre sa aiba a se pasuna numai pe acele parti de loc care ne-ar arata domnealui sardarul si dumnealui capitanul de codru si afara din cuvîntul acestor boieri a Mariei Sale nici un pas sa nu pasim, nici sa facem cît de putina suparare cuiva, nici sa cutezam a face pe pamîntul Moldovei lacas au salas pentru pastorii nostri, ce numai sa aiba a-si purta pastorii nostri dupa obiceiul lor cîte o oba în care; iara din oba afara pe locurile acele sa nu fim volnici a bate par sau tarus, fara decît vitele noastre, fiind la iernatec si fiind trebuinta pentru viteii nostri, sa stea supt acoperamînt, numai pentru viteii nostri sa avem voie, din ceputul iernii pîna în sfîrsit, a ne urzi pe locurile unde ne-ar arata zapcii Mariei Sale cîte o coliba ce se cheama tatareste aran; noi singuri sa avem a le urzi la începutul iernii si iara noi singuri sa avem a le strica la sfîrsitul iernii.
Iara de nu le-am strica pe cum ne apucam oamenii Mariei Sale sa aiba a le da foc si a ne ridica cu totul.
Asijderea si din stapînii dobitoacelor, cari ar avea dobitoace la iernatic sau la varatic, mîrzaci fiind sau karatatari, fiind trebuinta sa-si cerceteze dobitoacele, de ar vrea sa mearga la dobitoace sa le vada, sa alba întîi a merge la boierii Mariei Sale diregatorii marginilor, adica la serdarul si la capitanul de codru si la pîrcalabul de Lapusna, si, aratîndu-si nevoia si trebuinta lor ca sa mearga sa-si vada dobitoacele colo unde se pasuneaza, asa cu stiinta lor sa aiba voie a merge, iara fara de voia si cuvîntul acestor boieri nimeni din noi sa nu aiba voie a calca pe partile Moldovei.

     Iara de s-ar afla cineva din nohai cu pricina dobitoacelor sa vie pe locurile Moldovei ori pastorii nostri cu vreun chip de s-ar ispiti a face vreun supar odailor sau fînatelor raielii locuitorilor Moldovei sau de s-ar afla cineva din nohai sau dintr-altii si s-ar ispiti a face cît de putin val sau cît de putina stricaciune fînatelor, odailor, dobitoacelor, pînilor sau semanaturilor, unul ca acela sa aiba a se prinde si legal sa se trimita la Iasi si acolo sa i se dea certare precum se cade.
Si pe locurile unde s-ar pasuna vitele noastre, oricînd ne-ar arata si ne-ar zice boierii ce s-au zis mai sus cumca partile acele sînt trebuitoare pentru lacuitorii Moldovei, îndata sa avem a ne radica dobitoacelor de acolo fara nici o întîrziere si price.
Iar pentru alîmul îndoit apucîndu-ne noi ca sa dam Mariei Sale Domnului Moldovei, Maria Sa n-au primit a ne lua alîm îndoit si ne-au aratat ca gîndul M[ariei] S[ale] nu este sa ia de la noi alîm îndoit, nici sa lacomeste a lua de la noi bani îndoiti pentru pasunatul vitelor noastre; ce numai pe cît însemneaza în hoget atîta primeste si Maria Sa sa ia de la noi.
Pentru care si noi ne-am apucat ca sa dam deplin precum însemneaza în hoget, toate deplin fara nici o pricina si preget, si afara din hotarul acesta la nimica sa nu pasim, nici cîtu-i o palma de loc, nici prin dobitoacele noastre sa nu avem a supune si a tainui dobitoacele raielii sau a negutitorilor. Si dintr-aceste legaturi, din toate cîte s-au pomenit mai sus, de-om pasi cît de putin si de n-am pazi aceste legaturi toate, sa aiba voie Maria Sa a ne scoate toate dobitoacele afara de pe locul Moldovei.
     Deci într-acest chip ca acela ce ne este noua în folos dupa buna si înalta socoteala a Mariei Sale Hanului, vechilii nostri viind cu raspuns înaintea Mariei Sale Hanului, înaintea divanului Mariei Sale noi toti am primit aceasta legatura si acest raspuns ce ni l-au dat despre partea Mariei Sale Domnului Moldovei si toate le-am primit noi cu toti mîrzacii si batrînii nohailor si ne-am apucat ca, de-om pasi cît de putin din hotarul acestui zapis, Maria Sa Domnul Moldovei sa aiba a ne goni dobitoacele peste hotarul cel de doua ceasuri.
Într-acest chip ne-am legat cu totii cu acest temesuk al nostru, carele, pentru ca sa fie tare si încredintat ca cu stiinta si cu pofta noastra a tuturor s-au scris si s-au alcatuit si s-au dat la mîna Mariei Sale Domnului Moldovei lui Grigorie Voda, la mijlocul luminei lui Sefer în anul 1142. Iscaliti:— Sitak-bci. Ismail-mîrza. Batîr-mîrza Kelmehmet. Dokuz-olu. Aslan-olu. Nevrut-mîrza. Hagi-bci-mîrza. Aslan-mîrza. Giaun-mîrza. Mamai-olu. Kazi-olu. Azamet-olu. Ali-olu. Iskender-mîrza. Iusuf-beior. Hagi-bei-mîrza. Kan-mîrza-olu. Mehemet-olu. Bei-mîrza-olu.
     Din acest document nepretuit, plin de naivitate si de tautologie, se vad urmatoarele lucruri:
1) ca tatarii erau supusi straini al hanului din Crîm;
2) ca li se orînduieste loc de asezamînt si de pasunare lung de 32 ceasuri, lat de 2 ceasuri, drept care ei îi si zic Buceag, adica colt de pamînt;
3) ca pîna la acest înscris ei plateau Moldovei doua dari numite : usurul si hacul, fiind, din început chiar, loc moldovenesc si de folosul si hrana pamîntului Moldovei;
4) ca de acum vor plati deosebit si chirie pentru loc, va sa zica o a treia dare;
5) ca afara de aceste locuri de asezare (60 de mile patrate) mai cer permisiunea de a pasuna si pe alte locuri deserte si ca pentru un asemenea beneficiu vor sa plateasca alîm îndoit; 6) ca li se da permisiune, însa sa n-aiba voie a zidi lacas sau salas, nici a bate par sau tarus în pamînt,ci numai sub cort sa poata locui. Facînd bordei pentru iarna, sa-1 ridice primavara, caci altfel diregatorii Domnului moldovenesc vor da foc bordeielor si-i vor alunga;
7) ca fara voia dumisale serdarului si a capitanului de codru sa n-aiba voie nici sa-si viziteze vitele;
8) ca, îndata ce li s-ar porunci sa paraseasca pasunea, s-o si paraseasca fara întîrziere si price;
9) ca, facînd stricaciune sau val fînatelor, dobitoacelor, odailor, pînilor sau semnaturilor, sa fie prinsi, legati, trimisi la Iasi si pedepsiti;
10) ca nu vor mai tainui (vorba subtire pentru fura) vitele raielii gau negutitorilor;
11) ca, oricînd n-ar îndeplini obligatiunile lor, dobitoacele lor sa fie alungate peste hotarul cel de doua ceasuri.
Ciudati possesseurs légitimes!
Sub aceste conditiuni grele tatarii ramîn ca arendasi ai Buceagului, pe un petec de pamîmt de 60 de mile patrate, pentru care platesc dari domniei Moldovei.
Pe acest petec se judeca între ei, dar, facînd neajunsuri cît de mici moldovenilor, sînt judecati la Iasi de judecatorii ordinari ai tarii.
Pasunîndu-si vitele, n-au voie nici tarus în pamînt sa bata, necum sa-si faca casa.
     De aceea nu-i mirare ca renumitii generali Rumiantof si Sumarof i-a gasit sub corturi. Numai cortul pe care-l ducea în car avea permisiunea de a-l întinde dincolo de petecul Bugeacului.
În sfîrsit rusii i-au dat pe bietii nostri arendasi afara, facînd astfel paguba visteriei.
Daca exista pe atunci o administratie a domeniilor statului, ar fi protestat si i-ar fi luat sub scutul articolului cutaruia din Codul civil.
Dar bietul Chiel-Mehmet, iscalit al patrulea în înscris, nu stia sa-si ia advocati si sa se judece pe la curti si tribunale; de aceea l-au si tuns rusii. E drept ca Chiel-Mehmet nici n-avea mare cheltuiala la tuns.

     Dar sa lasam pe tatari de o parte si sa ne-ntoarcem la alt sir de idei. In veacul al optsprezecelea se începe înrîurirea politicei rusesti în provinciile turcesti sau atîrnatoare de Turcia.
Dupa ce Petru cel Mare cîstigase batalia de la Pultava, Constantin Basarab Brîncoveanu trimite soli la dînsul si-i promite ajutor în contra turcilor.
Constantin Brîncoveanu era în genere un om care promitea multe si voia sa aiba în toate partile razim. El sta în corespondenta secreta cu toata lumea, pîna ce Poarta i-a aflat aceste din urma uneltiri si a hotarît stingerea celor din urma Basarabi.
     Dimitrie Cantemir, crescut la Constantinopole si crezut credincios turcilor, e trimis domn în Moldova ; dar acesta, în loc sa lucreze în favorul Turciei, încheie cu Petru cel Mare un tratat de alianta, ratificat la Lusk (13 aprilie 1711).
Prin acest tratat de alianta Petru se obliga de a restabili vechile margini ale Moldovei.
La 14 mai acelas an Cantemir publica proclamatia sa, în care zice ca Petru s-a obligat a restitui Moldovei partile uzurpate de turci si a întretine cu cheltuiala sa o armata moldoveneasca de 10000 de oameni.
Se stie ce trist sfîrsit au avut acea campanie ruseasca, care s-au încheiat printr-o umilitoare pace prin care Rusia a consimtit a înapoia Azovul, a distruge portul de Taganrok, a risipi toate cetatile de la granitele Turciei.
     Dar pe români i-a costat si mai mult pasul pripit al învatatului Cantemir.
Constantin Brîncoveanu a fost taiat împreuna cu toata familia, iar de la 1716 încoace veni pentru noi veacul de tina al fanariotilor.
Tot in acest veac înrîurirea Rusiei în Principate creste din ce în ce.
Deja prin art. 2 al Tratatului de la Constantinopole (5 noiemvrie 1728) Petru cel Mare îsi asigura oarecare înrîurire asupra crestinilor din Orient.
În vremea împaratesei Anei (1730— 1741) emisarii maresalului Münich raspîndesc aur si proclamatiuni prin provinciile Turciei, sub domnia Elisabetei (1741—1762) emisarii se îmultesc, pîna ce în sfîrsit, sub Ecaterina II (1763—96), politica ruseasca în Orient s-au copt cu desavîrsire.
În 1769 Rusia declara razboi Turciei, Galitin ocupa Hotinul; în fevruarie 1770 boierii moldoveni si munteni jura credinta Ecaterinei, în 1771 feldmaresalul Rumiantof stabileste cîte un guvern provizoriu în fiecare Principat, iar Ecaterina doreste unirea Principatelor sub un rege care era sa fie Stanislaus August Poniatowski.
În congresul de la Focsani din 1772 Rusia pretinde ca Principatele sa fie declarate independente sub garantia mai multor puteri ale Europei.
În fine la 1774 se încheie pacea de la Cuciuc-Cainargi, în care (art. 16) se stabileste ca Principatele vor primi înapoi terenurile pe nedrept uzurpate de turci dimprejurul cetatilor Hotin, Bender, Akerman, Chilia, Braila s.a.
     În genere interregnul din vremea ocupatiei rusesti de la 1769—1774 e cel mai caracteristic pentru vederile de atunci a Rusiei.
Ea voia o Românie unita care s-ajunga de la Nistru pîna în Carpati.
Pe monetele batute pentru Principate marca Moldovei si a Tarii Românesti sînt împreunate sub o singura coroana.
Rusia cerea darîmarea întariturilor de la Hotin, Bender si Cetatea Alba si împreunarea acestor orase cu Moldova, iar a Brailei cu Tara Româneasca.
Corespondenta lui Thugut cu Kaunitz dovedeste aceasta cu asupra de masura, ca si tratarile din congresul de la Focsani, ca si candidatura lui Stanislaus August care — si fata favissent— era sa fie cel dintîi rege al României unite.
Deosebirea numai e ca României de pe atunci i s-ar fi lasat cu draga inima petecul de pamînt de la gurile Dunarii, pe cînd, celei de azi —nu.
Dar politica înalta nu ne preocupa. Noi am urmarit pîna acuma firul rosu al dreptului neschimbat a Moldovei asupra Basarabiei întrucît el traia în chiar constiinta tarii.
De aceea venim iar la mitropolia Proilavei.
În vremea acestui interregn, Gavril, mitropolitul Moldovei, în întelegere cu Grigorie, mitropolitul Ungrovlahiei, desfiinteaza Proilavia si reintegreaza vechile eparhii române.
Tinutul Brailei se da episcopiei de Buzau; tinuturile Ismail, Reni, Chilia, Acher-man si Bender episcopiei de Husi, iar tinutul Hotinului episcopiei de Radauti.
Mitropolitii au si aplicat hotarîrea lor, înainte chiar de a supune dispozitia si grafului Rumiantof, de la care însa a primit în aceasta privinta urmatoarea deslegare printr-o scrisoare (româneste si ruseste).
Prea Sfintite Arhiepiscope si Mitropolite al Moldovei.
Al meu milostiv Arhipastoriu,
Dupa socotinta înstiintarilor Preasfintii Tale si a Preasfintitului Mitropolit al Ungro-Vlahiei pentru eparhia Brailei, si eu asa socotesc ca, pîna se va face hotarîre de la marea stapînire, povatuirea cea duhovniceasca a acelor tinuturi, a Ismailului, a Renilor, a Chiliei, a Achermanului si a Benderului, s-au fost dat episcopului de Husi. Iar tinutul Brailei, episcopului de Buzau.
Deci întru împlinirea acestora si Preasfintia Ta sa binevoiesti a scri celui mai mare povatuitor a eparhiei aceea, dupa hotarîrea bisericeasca si politiceasca.
Iar eu pentru înstiintarea la comandirii acelor tinuturi am scris.
Al Preasfintiei Tale plecat sluga:
1773, aprilie 25
subscris; Graf Rumiantof
     În urmarea acestei epistole mitropolitul înstiinteaza prin enciclica pe toata tagma bisericeasca si pe toti crestinii ortodoxi din tinuturile anexate la eparhia de Husi (Ismail, Eeni, Achennan si Bender) ca, dupa întelegerea cu graful Petru Alexandrovici Rumiantof, ei pe viitor au a asculta de Inochentie, episcopul de Husi.
Iata dar o vadita continuitate de drept si în veacul al optsprezecelea si o dovada ca românii au persistat pe acele locuri, adica în Basarabia noastra de astazi.