Nefiind de ieri de alaltaieri de Mihail Eminescu publicat la 21.04.2008
"Nefiind de ieri, de alaltaieri.."
     Nefiind de ieri de alaltaieri, e de neînteles de ce entuziasmul factice si de parada nu mai prinde radacina, de ce zile a caror însemnatate s-a exagerat acum un an trec azi nesarbatorite ca cele de rând si de lucru.
Ieri a fost în adevar aniversara proclamarii regatului. Ea a trecut modesta, în vârful picioarelor, ca si când ar fi voit sa nu scoale din somn pe sora - sa , cestiunea Dunarii.
Si românii au lasat-o sa treaca ca si când n-ar fi fost niciodata, ca si când nu acum un an ar fi fost perindarea alaiului care se 'ncepea cu istoria românilor de la Decebal pân la cei din urma Basarabi, dar se 'ncheia vai! cu lungul, aproape nesfârsitul sir al societatilor ovreesti, într-un mod pe cât de ominos pe atât de putin cuvenit.
     Parca ne-ar fi spus imigratiunea ,,Treceti voi înainte, cu Basarabii vostri cu tot, caci apartineti trecutului: noi venim în urma, caci al nostru e viitorul si... republica.
Regisorii Moldovei si ai Tarii Românesti? Basarabi si Musatini?
Ce sunt toti acestia pentru noi, ce ne pasa cine au fost sau cum au trait?

     Ce ne pasa noua de sângele varsat în siroaie cu care e udat orice palma a acestui pamânt?
Mosiile voastre voim s-avem dreptul de-a le cumpara noi, noii români, românii " Românului" ; restul e o lunga poveste care nu ne priveste întru nimic .
     Si 'ntr-adevar de ce reamintirea acelei zile sa mai fi fost sarbatorita ca-n rândul trecut, când aproape toti simt ce intima legatura a fost între ea si cestiunea, pâna azi pendenta, a Dunarii. De pe atunci se zicea înca ca pentru noua porecla a tarii noastre, îndealtmintrelea vechi si cinstite, unul din generosii vecini ceruse o compensatie reala în concesiuni pe valea Dunarii si ca stralucirea purpurei fusese destul de ademenitoare pentru o seama de oameni politici spre a-i îndupleca sa faca fagaduinti de natura a dezbraca noua regalitate de drepturi suverane, pentru a o îmbraca în petece de samur.
     În adevar se mai editase într-un rând , ,Arta diplomatica" a marelui om de stat, când pentru onoarea de-a încheia o conventie cu ministrul austriac se sacrificasera interesele reale, economice ale tarii pe zece ani înainte; a doua editie a acelei arte diplomatice aparea in folio si consista în a schimba cu dibacie suveranitatea pe Dunare pe-un titlu. N-ar mai ramânea decât sa ne proclamam si împaratie, în schimb cu România întreaga, pastrându-ne pentru rezidarea marimii noastre împaratesti nemasuratele întindere ale Fefeleiului. Fraza ne omoara pe noi, aparentele în locul fondului, în locul adevarului.
     Adevarata regalitate ar consista în onestitate politica, caci onestitatea deprinderilor si vederilor e caracteristica pentru monarhii întemeiate; pe când siretlicul, amagirea maselor cu vorbe, malonestitatea politica sunt atribute ale demagogiei pe de-o parte, ale despotismului pe de alta.
Sub monarhia adevarata nu se arunca în apa doua milioane pentru un chei ca al Brailei; nu are nimenea curajul de-a propune rascumpararea liniei Cernavoda—Chiustenge; nu se fac biurouri de împamântenire în Adunare, unde tuns, ras [î]l trece pe ovrei între cetatenii statului român pentru parale ; nu se jefoaie visteria si publicul cu lefuri ad-hoc de câte 40 000 fr.
create pentru patrioti improvizati din advocati fara pricini si sabiute ignorante în directori de banca si drum de fier; nu se cumuleaza câte zece functii pe caciula.

lata ceea ce nu se face sub regalitatea adevarata, pentru ca nu îngaduie monarhul sa se despoaie poporul sau fara a i se da în schimb vreo compensatie materiala sau morala din partea cavalerilor de industrie.
Cine are deci dreptate e tot d. C. A. Rosetti care zice în Camera: ,,Ce-mi pasa de forma monarhica, daca traim sub republica".
    
Si sub republica traim, anume sub cea mai rea din formele republicei, când nu domnesc nici Pisistratizii cei iubitori de adevar si de arte, nici medicii cei generosi si mari, nici patricii Romei, ai Venetiei, ai Olandei, ci plebea ... plebea în senzul cel mai rau al cuvântului, adunaturile fara trecut si fara traditie din câtesipatru unghiurile lumii; caci acel care e cu totul înlaturat de la conducerea acestei tari si suplantat prin aceasta plebe este poporul românesc însusi, adevaratul popor românesc de rasa, gens Quiritium.

     Si de-aceea lucrurile nu pot merge bine, nici pot provoca entuziasmul popular. Surogatul frazei rosie substituit patriotismului adevarat îsi arata pretutindenea arama; pentru popularitate si mentinere la putere sacrifica interesele vitale si lipseste chiar forma cea mai serioasa de guvernamânt, cea monarhica, de încrederea pe care cata s-o inspire unei natiuni.
     În adevar, ce suveranitate se poate numi aceea când contele Wolkenstein cutreiera Europa în draga voie pentru a pune la cale tarmurii nostri si apele noastre — de nobis sine nobis — si nu afla în drumul lui decât escelente neoplatonice a la Pherekydes sau transparente ca nimicnicia, ca autorul vestitelor scuze, ridicate la patrat?
Contele poate în adevar sa urmareasca, fara stirea noastra, realizarea fagaduintelor facute în schimbul poreclei regatului.

     Iluzia serbarilor au trecut de-un an de zile ca efectele unei trecatoare ameteli; permanenta însa se arata în fundul scenei paguba, se arata cucerirea Dunarii pe care puternica vecina o urmareste cu staruinta.
[16 martie 1882]