Misiunea lui Mihail de Rudolf Steiner publicat la 03.05.2008
Misiunea lui Mihail
     Dupa cum stiti, evolutia noastra legata de etapa Pamânt a fost precedata de o alta dezvoltare: este vorba, asadar, de o dezvoltare cosmica completa. Dar aceasta evolutie continua a ajuns la un punct pe care-l va depasi, îndreptându-se spre trepte noi, mai înalte.
În al doilea rând, stiti ca atunci când contemplam lumea nu avem de-a face numai cu acele fiinte pe care le întâlnim pe Pamânt, în regnurile mineral, vegetal, animal si uman, ci si cu fiinte superioare acestor regnuri, pe care le-am reunit în categoria Ierarhiilor superioare.
Ori de câte ori vorbim despre evolutia totala trebuie sa luam în considerare si aceste fiinte apartinând Ierarhiilor superioare. Ele parcurg o evolutie pe care o putem întelege daca gasim analogii cu propria noastra evolutie si cu aceea a diferitelor regnuri ale Pamântului.
Va rog sa luati în considerare urmatoarele: oamenii au parcurs evolutiile etapelor Saturn, Soare, Luna si au ajuns la etapa Pamânt, putând spune, asadar, ca, asa cum ne simtim ca oameni în ambianta terestra, am ajuns la cea de a patra treapta a evolutiei noastre.

     Sa privim spre fiintele care se afla imediat deasupra treptei umane, pe care noi le numim îngeri (Angeloi). Daca vrem sa folosim numai analogia, spunem: Aceste entitati, chiar daca au forme cu totul diferite de cea a existentei umane si sunt la început invizibile pentru simturile umane fizice, se afla pe treapta de evolutie numita Jupiter.
Daca vorbim de arhangheli (Arhangeloi), constatam ca au atins treapta de evolutie Venus.
Iar daca vorbim de începatorii (Arhai), de Spiritele timpului, deci de acele spirite care irump în mod foarte special în evolutia noastra pamânteana, acestia se afla deja în etapa evolutiva Vulcan.

     Exista si clasa de entitati imediat superioara, apartinând ierarhiei asa-numitelor Spirite ale formei (Puterile). Daca ne întrebam pe ce treapta se afla acestea, trebuie sa spunem ca ele au depasit ceea ce consideram a fi evolutia noastra viitoare, etapa Vulcan.
Ele au atins, asadar, o treapta despre care spunem: Daca desemnam treptele pe care le luam în considerare ca fiind deocamdata suficiente în numar de sapte, atunci spiritele pe care le-am denumit Spirite ale formei se afla pe treapta a opta. Putem spune, asadar, ca daca noi, oamenii, ne aflam pe a patra treapta a evolutiei, pe treapta a opta gasim Spiritele formei.
Aceasta succesiune de trepte ale evolutiei nu ne-o putem însa imagina ca fiind alcatuita din elemente juxtapuse, ci trebuie sa gândim ca totul se întrepatrunde.
Asa cum atmosfera învaluie si patrunde Pamântul, si aceasta a opta sfera a evolutiei careia îi apartin Spiritele formei patrunde sfera în care ne gasim ca oameni.
Sa ne fixam atentia exclusiv asupra acestor doua trepte ale evolutiei.
Gânditi-va ca daca cineva vrea sa analizeze structura Universului el trebuie sa recunoasca treimea, faptul ca în el exista, ca forte opuse, elementele luciferic si ahrimanic si ca divinitatea înseamna a tine echilibrul între acestea doua.
Acestei conceptii trebuie sa-i opunem prejudecata care s-a infiltrat în evolutia spirituala a omenirii privind dualitatea Dumnezeu-diavolul, ideea ca fortele divin-spirituale sunt sus si fortele diavolesti jos.
Este ca si cum am elimina într-un anumit sens omul, l-am scoate din pozitia de echilibru, daca îi ascundem ca adevarata întelegere a Universului consta în perceperea corecta a treimii si daca îl vom face sa considere ca structura Cosmosului este conditionata de dualitate.

     Cu toate acestea, chiar si stradania umana cea mai bine intentionata a cazut prada acestei erori.
Daca vrem sa cercetam acest aspect, trebuie s-o facem fara nici un fel de prejudecata, trebuie sa ne transpunem cu adevarat într-o sfera fara prejudecati, sa discernem foarte clar între nume si lucruri.
Nu trebuie sa ne lasam înselati de parerea ca daca dam unei entitati un anumit nume acea entitate este deja resimtita de om în mod corect. Trebuie sa ne gândim la interesele care sunt active în acest domeniu în stiinta spiritului.
Chiar s tripartitia organismului uman sau a fiintei umane în totalitate a fost eliminata, pentru civilizatia europeana, de cel de al VIII-lea Conciliu ecumenic de la Constantinopol, în anul 869.
A fost ridicat la rangul de dogma faptul ca în credinta crestinismului entitatea umana nu are o structura tripartita, ci una duala. A fost interzisa credinta în trup, suflet si duh, iar teologii si filosofii evului mediu, care stiau multe lucruri despre adevar, au facut mari eforturi pentru a-l ocoli, caci asa-numita trihotomie, articularea omului în trup, suflet si duh fusese declarata erezie. Ei trebuiau sa propovaduiasca dualitatea: omul nu ar fi alcatuit decât din trup si suflet.
Unii oameni stiu foarte bine ce importanta uriasa are pentru viata spirituala umana înlocuirea tripartitiei cu o dualitate. Aceasta conceptie a fost adoptata, fara ca ei sa stie, si de filosofii moderni, care spun ca fac stiinta lipsita de prejudecati, crezând cu adevarat ca omul ar fi alcatuit din trup si suflet. În realitate, nici ei nu urmaresc decât ceea ce a patruns prin acea dogma în noua evolutie spirituala.
Ce este considerat astazi stiinta este, în fond, complet dependent de astfel de lucruri, asa cum au fost transpuse în lume în cursul mai nou al evolutiei omului.
Prin faptul ca numim Hristos ceva anume nu înseamna ca L-am gasit pe Hristos.
Si poate fi împiedicata ajungerea la Hristos prin numele lui Hristos, daca se înlocuieste tripartitia prin dualitate.
Daca cineva ar vrea sa abata omul de la obtinerea unei notiuni corecte despre Hristos, nu ar avea nevoie decât sa înlocuiasca trinitatea cu dualitatea.
Si, dimpotriva, daca ar trebui sa se faca referire la impulsul hristic ar fi de ajuns sa se opuna dualitatii trinitatea.
Cu teorii nu se ajunge la realizarea unor punti între corporalitate si spiritualitate.
Întrucât nu se poate realiza un asemenea lucru, în primul rând, întreaga noastra gândire stiintifica a acceptat acest caracter conflictual între corporal si spiritual sau sufletesc. Am spune ca, pe de o parte, în acesta se întâlnesc diferitele marturisiri de credinta care indica o spiritualitate, fara a fi în situatia de a prezenta modul în care intervine în corporalitate, pe de alta parte însa, o stiinta fara suflet, o conceptie despre natura fara suflet, cerceteaza corporalitatea astfel încât este incapabila sa întrezareasca în vreun fel spiritual-sufletescul care actioneaza în asemenea fenomene corporale.
Cine supervizeaza din acest punct de vedere conceptia stiintelor naturii asa cum s-a dezvoltat în cursul secolului al XIX-lea pâna în cel de al XX-lea va trebui sa-si spuna: Tot ce întâlnim aici apare ca o consecinta a faptelor mai sus-amintite.
Înainte de orice, trebuie însa sa punem alaturi adevarul pe care îl putem desprinde deja din diferitele premise pe care le-am discutat pâna acum, înainte de a recunoaste deplin ratacirea care acopera în prezent adevarul. Se vorbeste acum despre om ca despre o unitate omogena, indiferent ca este vorba despre partea sufleteasca sau despre cea corporala.
Se ridica problema evolutiei omului.
Aceasta trebuie pusa cu totul altfel în ceea ce priveste formarea capului decât cu privire la restul trupului.

 
    Ar fi cu totul eronat sa se caute o istorie unitara a evolutiei pentru întregul om.
Evolutia capului ne trimite înapoi la etapele planetare ale Pamântului nostru: lunara, solara, saturniana. Ceea ce, în final, si-a gasit finalitatea în capul uman si-a început evolutia cu foarte mult timp în urma.
Daca-i adaugam acestuia tot restul care apartine omului, nu trebuie sa ne întoarcem la vechiul Saturn, ci trebuie sa spunem: daca este vorba de celelalte parti ale corpului uman, în afara capului, trebuie sa privim înapoi, cel mult pâna în perioada vechii Luni, daca este vorba de torace , în timp ce membrele s-au adaugat abia în timpul Pamântului actual
Adevarul este ca aparitia capului are cea mai mare vechime, iar restul formatiunii umane reprezinta numai adaosuri ulterioare. Daca se vorbeste despre o legatura a omului cu lumea animala în privinta evolutiei, se poate spune ca ceea ce se gaseste în capul uman se raporteaza la o formatiune animala timpurie. Capul uman este forma animala foarte mult transformata.
Exterior, omul a avut o formatiune animala, chiar daca în raporturi fizice cu totul diferite, când nici nu existau animale
Animalele au aparut mai târziu în comparatie cu omul. Ce a avut în om forma animala a devenit în prezent cap uman, iar ce este anexat capului, alcatuind restul organismului, a fost adaugat o data cu dezvoltarea animalelor si nu are nimic de-a face, în consecinta, cu o adevarata descendenta animala
Astfel încât, de fapt, trebuie sa spunem: partea aparent cea mai nobila a omului, capul sau, ne trimite spre animalitate; însusi omul a avut mai de mult o forma animala. Ceea ce însa purtam cu noi am obtinut o data cu evolutia animalelor, ca un fel de anexa a capului, în cursul evolutiei cosmice.
Având în vedere toate acestea, trebuie sa mentionam totodata ca metamorfozarea prin care din animalitate a putut rezulta capul uman s-a datorat unei evolutii orientate în sens invers.
Ceea ce în stadii timpurii ale evolutiei a fost plin de viata, se afla în cap deja pe cale de a muri, într-o evolutie orientata în sens invers.
O data am spus: daca noi, ca oameni, am fi numai cap, de fapt nu am putea trai niciodata, ci ar trebui sa murim continuu, pentru ca structura organica a capului uman, datorita însesi fortelor capului, nu este un proces al vietii, ci un proces al mortii. Ce exista în cap este revitalizat continuu de restul organismului.
Faptul ca si capul participa la viata generala a organismului el o datoreaza vietii restului organismului.
Daca ar fi lasat în seama acelor forte pentru care este organizat, adica a fortelor de perceptie sensibila si a fortelor de reprezentare, capul ar muri continuu
Capul are tendinta de a muri continuu, el trebuie continuu revitalizat. Atunci când gândim, când percepem prin simturi, în capul nostru si mai cu seama în sistemul nostru nervos si în legaturile acestuia cu organele noastre de simt nu are loc un proces vital ascendent adecvat cresterii sau unei activitati similare, caci în acest caz nu am putea decât sa dormim, sa fim cufundati într-un somn profund si nu am putea niciodata gândi cu claritate.
Numai prin faptul ca moartea umbla mereu prin capul nostru, ca aici are loc o continua dezvoltare regresiva se produc gândirea si perceptia sensibila.
Avem de-a face, asadar, în cazul capului uman, de fapt, cu o evolutie din animalitate, dar în prezent deja cu o involutie, cu un proces de distrugere
. Într-o evolutie ascendenta se afla restul organismului nostru. Despre acest resort al organismului nu trebuie sa credem ca nu ar avea o participare la spiritual-sufletesc si la trairea acestuia în om.
Permanent, nu numai sângele este trimis spre cap din restul organismului, ci în sânge apar continuu si acele formatiuni de gânduri spiritual-sufletesti din care este tesuta lumea, din care este tesut si organismul nostru.
Aceste formatiuni de gânduri spiritual-sufletesti omul actual înca nu le percepe în starea sa normala, dar a sosit timpul în care el trebuie sa perceapa ce urca din propria sa fiinta ca formatiuni de gânduri
Stiti ca noi nu dormim numai în perioada de la adormire pâna la trezire, cu o parte a fiintei noastre dormim toata ziua. De fapt, suntem treji în ce priveste gândirea, reprezentarea si perceptia senzoriala. Noi visam în privinta vietii sentimentelor noastre si suntem total adormiti în viata noastra volitionala.
Caci despre ce vrem cunoastem numai gândurile, ideile nu si procesul vointei.
Ce face propriu-zis vointa, aceasta se petrece tot atât de inconstient pentru constienta noastra ca si viata de somn de la adormire pâna la trezire
Important este sa ne fie foarte clar ca prin cap i-au vorbit omului mai întâi entitatile luciferice. Si putem spune: Capului uman a fost creat ca un adaos restul organismului, pentru ca omului sa-i poata vorbi zeii sai.
La punctul de plecare biblic nu scrie ca Dumnezeu i-a trimis omului o raza de lumina si el a devenit un suflet viu, ci ca Dumnezeu i-a insuflat omului suflare de viata si a devenit fiinta vie. Se recunoaste în mod corect ca impulsul dumnezeiesc i-a fost transmis omului printr-o activitate care nu apartine capului. Devine astfel inteligibil si faptul ca acest impuls dumnezeiesc putea ajunge la om, mai întâi, printr-un fel de clarviziune inconstienta sau cel putin printr-o întelegere a ceea ce a fost dat prin clarviziune inconstienta
Daca luati în considerare Vechiul Testament, va trebui sa întelegeti ca el este rezultatul unei clarviziuni inconstiente
. De acest lucru erau constienti si aceia care au colaborat la întocmirea Vechiului Testament. Ei îsi simteau Dumnezeul lor ca pe cel ce ramâne necunoscut dincolo de aparitii chiar si în viziunile clarvazatorilor
. Daca însa clarvazatorul, prin structura interioara a sufletului sau, se ridica pâna la Dumnezeu, lui îi vorbea Mihail. Dar acest Mihail vorbea numai atunci când oamenii se puteau transpune într-o alta stare decât cea de constienta obisnuita, o stare de o anumita clarviziune, prin care intra în constienta sa ceea ce altminteri creeaza si traieste în om, în stare inconstienta, fie de la adormire la trezire, fie prin vointa care ramâne continuu inconstienta.

     Omul se afla în preajma unor entitati spirituale - asta se stie - atunci când este treaz.
Aceste entitati spirituale nu sunt entitatile care l-au creat - asa se spunea în Vechiul Testament la vremea când el a fost zamislit -, sunt entitati luciferice.
Entitatile care, raportate la omenire, erau resimtite ca fiind divin-creatoare, actionau asupra fiintelor umane de la adormire pâna la trezire sau asupra acelor parti ale fiintei umane care dorm si în timpul starii de veghe.
Cârmuitorul noptii, asa era numit Dumnezeul Iahve în timpul când a luat nastere Vechiul Testament, si slujitorul cârmuitorului noptii, asa era numit, Chipul lui Iahve, Mihail.
Si atunci când se faceau referiri la inspiratiile profetice prin care se întelegea mai mult decât cele ce puteau veni din lumea simturilor gândul se îndrepta spre Mihail.
Tranzitia timpului nostru consta în aceea ca oamemi trebuie sa înteleaga ca prin cunoasterea diurna trebuie sa vina ceea ce era numai cunoastere nocturna. Cu alte cuvinte, Mihail, cel care mijlocea revelatia nocturna, trebuie sa devina în timpul nostru mijlocitorul revelatiei diurne.
Din Spirit al noptii el trebuie sa devina Spirit al zilei.
Versiunea originii animale a omului este o infiltrare pur ahrimanica.
Ratacirea care consta în a considera ca omul descinde din seria animala este urmarea întunecarii acelei întelepciuni care ne atrage atentia asupra formatiei luciferice care este capul uman.
Incapacitatea de a putea patrunde în mod corect în problema originii luciferice a capului uman a facut ca nici restul sa nu mai fie vazut în mod corespunzator.
În felul acesta s-a strecurat în constienta umana parerea ca omul este înrudit în totalitatea fiintei sale cu animalitatea.
Asa s-a infiltrat în conceptia despre fiinta umana ceea ce, în fond, a încetatenit în evolutia civilizatiei o întreaga conceptie despre lume; capul uman a fost ridicat la rangul partii celei mai nobile, restul i-a fost opus asa cum se opune Binele si Raul în lume, Cerul si Iadul: a aparut o dualitate în locul treimii
. În realitate, ar fi trebuit sa se stie ca omul datoreaza mai întâi întelepciunii cosmice luciferice ceea ce realizeaza în lume cu ajutorul capului sau, si ca aceasta trebuie impregnata abia treptat cu alte elemente
. Acea forta spirituala care a actionat, introducând forta luciferica in formatiunea capului uman - dupa ce evolutia umanitatii parcursese etapele Saturn, Soare si Luna - este Mihail.
"Si el a împins spiritele potrivnice lui pe Pamânt" înseamna: prin aceasta prabusire a spiritelor luciferice opuse lui Mihail omul a fost mai întâi impregnat cu întelepciunea sa, cu ceea ce încolteste si lastareste din capul omului.
Mihail are o pozitie cu totul speciala în cadrul evolutiei umanitatii, începând din ultima treime a secolului al XIX-lea.
Primul lucru care trebuie sa se produca prin cunoasterea corespunzatoare a acestei pozitii a omului fata de Mihail trebuie sa fie patrunderea tainelor cu privire la capul uman si la restul organismului uman
În fata stiintei noastre exterioare, omul se înfatiseaza, în prezent, constientei noastre, ca si cum adevarul ar fi cel pe care-l cunoastem prin anatomie, fiziologie etc., sau ceea ce ne ofera observarea senzoriala a omului.
Trebuie sa devenim apti sa privim omul în asa fel încât sa vedem în fiecare din fibrele sale spiritualul, fiinta spiritual-concreta, împreuna cu ceea ce este corporal. Trebuie sa fim constienti de faptul ca în omul viu sângele care curge nu este cel pe care îl vedem atunci când îl lasam sa picure, ci este spiritualizat într-un mod special.
Trebuie sa facem cunostinta cu spiritul care pulseaza prin sânge, cu spiritul care pulseaza în sistemul nervos, tocmai atunci când acesta se gaseste într-o faza de moarte.
Trebuie sa putem vedea elementul spiritual în toate manifestarile vitale luate separat.
În finalul Evangheliei sta scris ca unele lucruri au fost lasate deoparte, ceea ce nu înseamna ca este vorba de adaosul facut de un redactor ulterior.
Prin aceasta afirmatie se face aluzie la ceea ce se poate dezvalui omenirii numai pas cu pas
Întelege gresit Evangheliile cel care considera ca acestea trebuie sa ramâna asa cum sunt si ca este interzis sa te atingi de ele.
Evangheliile trebuie sa fie talmacite potrivit expresiei lui Iisus Hristos:
Eu sunt cu voi în toate zilele, pâna la sfârsitul timpului Pamântului. Aceasta înseamna:
Eu nu m-am revelat numai în zilele în care au fost scrise Evangheliile, Eu voi vorbi prin Spiritul Meu diurn, Mihail, ori de câte ori veti cauta calea spre mine.
Va va fi îngaduit sa adaugati Evangheliilor, prin revelatia continua a lui Hristos, ceea ce, de fapt, nu putea fi stiut din Evanghelia primului mileniu, dar poate fi cunoscut din Evanghelia celui de al doilea mileniu, la care se vor putea adauga lucruri noi în mileniile urmatoare.
Caci oricât de adevarat este ce scrie în Evanghelie: La început a fost Cuvântul si Cuvântul s-a facut carne si a salasluit printre noi, tot atât de adevarat este si faptul ca trebuie sa adaugam revelatia: Si carnea umana trebuie sa fie respiritualizata, pentru a deveni apta sa salasluiasca în împaratia Cuvântului, astfel încât sa vada tainele dumnezeiesti. Transformarea Cuvântului în carne este prima manifestare a lui Mihail, respiritualizarea carnii trebuie sa fie a doua manifestare a lui Mihail.
Dornach, 22 noiembrie 1919
http://www.spiritualrs.net