Razboiul secret al sionistilor cu românii - Partea III de Cornel-Dan Niculae publicat la 16.05.2008
Rascoala taranilor in 1907
Incepând cu mijlocul secolului al XlX-lea, evreimea khazara din Moldova devenea stapâna pe averea imobiliara prin intermediul instrumentelor de credit si reusea chiar sa torpileze intemeierea Bancii Nationale Române care - spre paguba camatarilor si bancherilor evrei - ar fi reglat si ordonat circulatia financiara si ar fi pus bazele unei institutii nationale de credit. Prin instrumente de credit si ipoteci, evreii au reusit sa-si subordoneze in Moldova o buna parte din marea proprietate funciara boiereasca, devenind astfel proprietarii de fapt ai acesteia.
In 1848 revolutionarii moldoveni, foarte multi dintre ei masoni idealisti, care nu cunosteau relatiile de subordonare a lojilor masonice fata de Alianta Universala Israelita, au alcatuit un comitet in frunte cu Vasile Alexandri pentru redactarea programului revolutionar, intitulat "Petitia Proclamatie", care avea 25 de puncte.
Reformele economice stipulate de acest program au fost insa speculate de evreime in folos propriu si in dauna economiei nationale.
Evreii au preluat din Petitia-Proclamatie lozinca "dezvoltarea comertului" pe care au exploatat-o insa pentru dezvoltarea comertului evreiesc, sub protectia politica a Aliantei Universale Israelite si cu sprijinul capitalului financiar international evreiesc, beneficiind de o propaganda sustinuta prin presa subordonata din Principatele Române si din strainatate.
Dupa Revolutia de la 1848, cei mai multi arendasi de mosii erau evrei, iar la sfârsitul secolului XIX se organizasera deja in mari trusturi arendasesti, punând mâna pe furniturile publice, pe perceperea accizelor si a comertului de banca, isi intarisera hegemonia in comertul cu amanuntul si debutasera in comertul mare si in industrie - activitate de pionierat.

Petrolul si aurul verde, padurile, cu industriile aferente, devin cu timpul obiectivele principale ale razboiului economic dus de evrei si va avea efecte devastatoare pentru tara.
Nu le scapa din mâini nici prostitutia sau comertul cu carne vie. Iata numai un exemplu al inlaturarii românilor din activitatile rentabile: la Iasi, in 1839, existau 627 breslasi români, pentru ca in 1909 sa mai fie doar 71, in schimb existau acum 556 de breslasi evrei.
Motivul pentru care boierimea autohtona si-a arendat mosiile catre evrei, suspendându-si astfel dreptul la proprietatea funciara, este acelasi pe care l-a avut cu mult inainte si aristocratia poloneza, sleahta, si care dusese la rascoalele taranilor poloni, apoi ale cazacilor: fuga de munca si de raspundere, luxul nemasurat, obiceiul de a sta in strainatate si de a petrece, decadenta moravurilor etc.
Toate acestea necesitau sume mari de bani, puse la dispozitie de evreul camatar care obtinea arenda cu toate privilegiile acordate boierului: dreptul de a avea cârciuma, brutarie, macelarie, de a tine farmacie, de a vinde pestele helesteelor, de a percepe taxe la vaduri si pentru pasunat, de a taia padurile.
In 1903, in Tara de Sus, 399 de evrei tineau in arenda 45,57% din proprietatile (mosiile) de peste 50 de hectare, in timp ce alta pondere, de 48% din proprietatea funciara (cu o suprafata de 497.979 hectare), erau exploatate de evrei in asociere cu arendasi de alta etnie, chiar si cu ciocoi români.
Asa cum am aratat, spre sfârsitul secolului XIX si in primul deceniu al secolului XX, evreimea care se ocupa cu exploatarea proprietatii funciare era organizata in trusturi arendasesti, unul dintre cele mai mari trusturi arendasesti evreiesti fiind cel al fratilor Fischer: Marcu zis Mochi, Kalman, Froim, Schoel si Avram. In 1904 acest trust stapânea si exploata la sânge 237.863 ha pamânt arabil, iazuri, pasuni, alcatuind o feuda cu 79 de comune rurale, botezata "Fischerland", pe teritoriul careia circula moneda Fischerilor, si nu moneda nationala. Pâna si pentru a-si adapa vitele la iaz, ca si pentru lut, taranii plateau taxa evreilor Fischer.
Arendasii evrei din România se subordonau, de fapt, la acea data, strategiei rabinului Reichorn din Praga, care, in 1896, alcatuise planul de iudaizare a proprietatilor funciare dupa cum urmeaza: "in numele justitiei sociale si a egalitatii, vom imparti marea proprietate la tarani care, fiind lipsiti de mijloace de exploatare, se vor adresa noua, devenind datornicii nostri, iar capitalurile noastre facându-se stapâne, noi vom fi marii proprietari si puterea va fi a noastra".
Documentul rabinului Reichorn a fost descoperit târziu lumii crestine, intr-o sinagoga din Madrid, si publicat de ziarul italian Accecicilo Tardi din 8 Octombrie 1938.
Acesta este motivul real pentru care francmasoneria, manipulata la rândul ei, a stimulat pretutindeni reformele agrare, evreii pândind momentul când, dupa reforma, taranimea improprietarita, lipsita de inventar agricol, trebuind sa plateasca diferite impozite, a apelat la capitalul camatarilor, arendasilor, bancilor evreiesti, devenind, prin politele si dobânzile la dobânda, sclava acestora.
Prin legea rurala de la 1864 s-au improprietarit in Principatele Uniti (Tara Româneasca si Moldova) aproape 468.000 familii de tarani cu 17.666.000 hectare.
La condamnabila practica de a-si arenda proprietatile agricole trusturilor evreiesti s-au pretat, din pacate, nu numai persoane particulare, ci si asezaminte de binefacere, ba chiar si statul, care, de exemplu a dat in arenda evreilor 28.000 de pogoane de pamânt ale domeniului Jegalia.
Totodata, prin interpusi, de obicei oameni politici verosi sau proprietari dornici de câstiguri usoare, trusturile evreiesti cumparau mosii pe care apoi le arendau de la proprietarii lor nominali pe o durata de 99 de ani. La inceputul anului 1907, in România Mica arendasii evrei atingeau cifra de 915, având o suprafata arendata de 1.113.147 ha, in afara padurilor.
Oferind preturi mult mai mari decât cele practicate pâna atunci, trusturile evreiesti urmareau un plan bine chibzuit, acela de a distruge inventarul de proprietate al boierului care arenda.
Odata realizat acest obiectiv, in cele mai multe cazuri, proprietarul nu mai era capabil sa refaca inventarul necesar exploatarii eficiente a proprietatii si, ca urmare, era nevoit sa-si arendeze mai departe mosia trustului, de data aceasta, insa, la preturile impuse de arendas.

Metodele de exploatare ale arendasilor evrei, fie individuali, fie organizati in trusturi, erau in general asemanatoare. O parte din mosii le subarendau taranilor cu preturi de patru ori mai mari decât pretul la care ei arendasera; alta parte era exploatata sângeros folosind munca taranilor nevoiasi inrobiti prin Legea tocmelilor agricole, polite cu clauza penala si dobânzi la dobânzi.
Când taranii moldoveni de pe mosiile trustului Fischer nu acceptau conditiile, Mochi Fischer aducea muncitori agricoli ruteni din Bucovina.
Al doilea nivel al exploatarii consta in faptul ca taranul era obligat sa-si cumpere toate bunurile de consum numai de la pravaliile arendasului sau ale trustului, unde preturile erau zdrobitoare.
Analiza facuta de Eminescu tocmelilor agricole stabileste ca dobânzile percepute de arendasi incepeau cu 90%, cele mai ridicate fiind pâna acolo incât unii boieri au arendat evreilor pâna si bisericile de pe mosiile lor, astfel incât preotii si enoriasii, spre a putea organiza si participa la slujbele religioase, la botezuri, la cununii si inmormântari, trebuiau sa plateasca arendasului evreu o taxa suplimentara.
Bineinteles ca lumânarile se cumparau de la pravaliile arendasului la pretul celor din ceara, ele fiind confectionate din putina ceara si multa osânza.
Neputând cumpara mosii, evreii ii corupeau pe marii proprietari si chiar multi parlamentari au cumparat mosii pe banii trusturilor sau ai arendasilor evrei, dupa care le arendau acestora pe vreme de 99 de ani, aceasta fiind forma mascata prin care evreii puteau, pe moment, sa devina proprietari pe pamântul românesc.
Din anul 1902 pâna in 1906 au fost recolte bogate, ceea ce a facut ca arenzile sa creasca in proportie geometrica, iar exploatarea taranimii dijmase sa atinga insuportabilul.
Dintre trusturile evreiesti, numai trustul arendasesc al fratilor Fischer secatuia populatia taraneasca de pe o suprafata de 2.368 kilometri patrati, cât intinderea unui judet.
Pe acest Fischerland exista un sat cu nume predestinat: Flamânzi.
Rascoala a izbucnit in Moldova, pe mosia Flamânzi, tocmai aici, si a avut de la inceput un caracter puternic antievreiesc din pricina nemultumirilor acumulate vreme de decenii de catre masele taranesti exploatate de cârciumarii, camatarii si arendasii evrei.
Taranimea rasculata a navalit in târgurile locuite de evreime, precum Hârlau, Târgul Frumos, Podul Iloaiei, unde au devastat pravaliile si cârciumile evreiesti, dupa care s-au revarsat asupra conacelor mosierilor si sediilor arendasilor.
Gazeta Vointa Nationala din 9 martie 1907 publica articolul "Rascoala si Guvernul", din care citam: "Trustul fratilor Marcu, Kalman, Froim Soil si Avram Fischer tine in arenda 69 de mosii... In ultimii doi ani arenzile au fost urcate de doua ori...
Ca sa vedeti ca de unde era raul mai mare, de acolo a pornit miscarea, observati ca in punctele unde s-au intâmplat primele razvratiri - si nu uitati ca aceste miscari sunt contagioase - acolo sute de mii de suflete erau incinse de cercul de fier al trusturilor de arendasi straini [evrei], care le speculau cu lacomie, asa cum voiau...
Daca nenorocitii tarani incercau sa iasa din acel cerc, la dreapta sau la stânga, in sus sau in jos, zeci de kilometri se izbeau de aceiasi exploatatori [evrei], si daca incercau sa emigreze si mai departe, gaseau alti arendasi care, ispititi de câstigurile cele mai mari, ale trusturilor, profitau de invoielile cele exagerate, ii exploatau tot atât de rau astfel ca nenoricitii nu gaseau nicaieri nici o usurare".
In aceeasi zi, in sedinta Consiliului de Ministri din 9 martie 1907, regele Carol I a cerut guvernului sa vina negresit cu o lege impotriva trusturilor arendasesti. Obligata sa reziste singura presiunii diplomatice, economice, financiare si mediatice a Aliantei Universale Israelite, taranimea româna se vazuse nevoita sa puna mâna pe bâte, furci si coase, si sa isi revendice dreptul la viata. Din acest motiv, peste 11.000 de tarani au fost ucisi de fortele de ordine, care astfel aparau interesele exploatatorilor straini, dar au reusit sa opreasca, pentru moment, instrainarea pamântului tarii, scos la mezat evreilor.
"Trustul Fischer ar fi jucat in România rolul baronului Rothschild in Boemia - afirma Radu Theodoru. Cu un instinct milenar al nationalului, taranimea a rezolvat dilema clasei politice, platind din nou cu sânge si suferinte eliberarea mosiei tarii de sub jugul camataresc, rasturnând prin foc si para strategia Aliantei Universale Israelite, care isi fixase ca obiectiv cucerirea posesiunii pamântului românesc, astfel incât inlocuind boierimea nationala cu evreimea arendasa si camatareasca, sa poata transforma România prin unirea Fischerland-urilor intr-o Judenland."