Alchimia sau Cautarea Perfectiunii - Partea VI de Omraam Michael Aivanhov publicat la 11.01.2009
Sacrificiul, transmutatia materiei
     Foarte putini sunt oamenii care sunt constienti ca în fiecare zi trebuie sa adauge vietii lor câte ceva nou, ceva mai puternic, mai luminos; ei nici macar nu îsi dau seama la ce pericole se expun traind o viata domoala în care se complac, la sumedenia de boli fizice si psihice care îi pândeste si care nu asteapta decât momentul potrivit pentru a intra în ei, pentru a-i musca, pentru a-i roade.

     Inteligenta cosmica nu l-a construit pe om într-un chip atât de minunat pentru ca el sa se lase sa adoarma, sa se cloroformizeze; ea l-a creat pentru ca el sa poata înainta neîncetat pe calea evolutiei, care îl va conduce pâna la îngeri... pâna la Dumnezeu.
     În realitate, aceasta lege a evolutiei nu actioneaza numai în existenta umana. Fiecare regn din natura, mineral, vegetal, animal, uman... tinde sa se apropie de regnul superior.

     Pietrele sunt cele mai vechi pe acest pamânt, ele sunt inerte, insensibile, fara nici o posibilitate de a se misca sau chiar de a creste. De aceea, idealul lor este de a deveni plante. Idealul plantelor este de a deveni animale. Ele sunt înradacinate si nu pot nici sa se deplaseze, nici sa aibe sentimente la fel ca si animalele, de aceea ele doresc sa se rupa de sol si sa se miste. Intrând într-un corp animal, celulele lor vor putea sa evolueze. Pentru ele nu exista alt mod de evolutie decât acela de a se lasa mâncate sau arse.
     Idealul animalelor este de a deveni oameni rationali. Idealul oamenilor este sa devina îngeri, iar cel al îngerilor sa devina arhangheli sau divinitati.
Caci, pe scara evolutiei, fiecare categorie de fiinte poseda calitati pe care precedenta nu le avea. Deci fiecare tinde sa se apropie de cea dinaintea ei, pentru a depasi stadiul la care a ajuns deja. Dar trecerea omului la stadiul de înger nu se poate face decât prin foc, prin focul sacrificiului.

     Aici, etimologia ne va ajuta sa întelegem. În latina, la înger se spune "angelus", la foc "ignis", si la miel "agnus".
Daca facem o apropiere între toate aceste cuvinte, vom întelege de ce Hristos, Fiul lui Dumnezeu, a fost comparat cu Mielul care trebuia sa fie sacrificat înainte de crearea lumii.
     De unde vine aceasta tranzitie? În trecut, atunci când se dorea construirea unei case, în unele tari exista obiceiul de a jertfi prin foc un miel pentru ca constructia sa fie solida si protejata. Aceasta avea ca scop sa le reaminteasca oamenilor ca înaintea creatiei lumii a fost necesara sacrificarea unui "miel" sau a unei fapturi vii, pentru a edifica aceasta constructie pe baze indestructibile.
Hristos este Mielul Divin, spiritul dragostei care atrage, apropie, sustine iar dragostea este aceea care a fost pusa ca baza a creatiei; el este cel care s-a sacrificat, s-a înzidit, care a impregnat materia acestui edificiu.
El este liantul, cimentul care mentine coeziunea universului. Peste tot, de la pietre pâna la stele, dragostea este cea care sustine sarpanta. Daca dragostea dispare, si corpul nostru începe sa se dezagrege, caci puterea dragostei este cea care uneste toate celulele, toate particulele. Sacrificiul reprezinta manifestarea cea mai înalta, cea mai divina a dragostei. Este Omega, ultima litera, nu mai exista o alta. Iisus a venit pentru a pronunta aceasta ultima litera.
Altii vor veni dupa el pentru a o realiza, pentru a o pune în aplicare, dar nu vor mai adauga nimic care sa poata depasi sacrificiul; sacrificiul ramâne pentru eternitate actul cel mai sublim.
     Secretul fericirii este de a face sacrificii. Cei care sunt capabili sunt cei privilegiati, ei au înteles sensul vietii, ei pot deveni tati si mame.
Toti oamenii stiu ca exista tati, mame, copii, dar foarte putini sunt cei care sunt capabili sa descopere ceea ce contine aceasta simpla imagine de familie. Tatal, mama si copilul sunt un rezumat al unei întregi învataturi. Cel ce se poate sacrifica pentru un altul, este copt pentru a deveni parinte. Cel care este incapabil de sacrificiu este înca copil. El este poate parinte în plan fizic, dar este numai o aparenta si Cerul nu o considera ca atare. F

     A fi tata sau mama este un ideal înalt de atins, dar sa ramâi copil nu este un ideal. Idealul este sa fii întâi tata sau mama pentru ca apoi sa devii copil. Da, caci daca sunteti fruct, puteti apoi sa deveniti samânta, aveti dreptul; dar daca înca n-ati devenit fruct si vreti sa deveniti samânta, aceasta nu este posibil, caci semintele vin dupa fructe si pentru a da acest fruct, trebuie sa fii tata sau mama, trebuie sa fii capabil de dragoste impersonala.
     Idealul este, deci, sa devii tata sau mama pentru a putea aduce copilul pe lume, adica sacrificiul, fructul impersonal al tatalui si al mamei care sunt luminati. Toti cei care nu stiu sa faca sacrificii nu pot aduce pe lume copii, pentru ca înca nu sunt copti. La 13 sau 14 ani, copilul ajunge la perioada de pubertate.
Pubertatea este o faza de transformare a fiintei umane; din egoist si personal cum era, el devine capabil sa daruiasca, sa produca, adica sa faca sacrificii. Înainte de pubertate, copilul este ca un pamânt steril care preia mereu.
Dar dupa pubertate este capabil atât fizic cât si psihic sa produca fructe. Iata de ce va pot spune ca daca nu aveti acest izvor care sa tâsneasca în voi, adica daca dragostea voastra nu este pura si dezinteresata, totul va fi secat si nu vor exista recolte, nu veti da nici flori si nici fructe, veti fi un desert, un pamânt sterp.
     Si cine vrea sa frecventeze un pamânt sterp? Bineînteles ca sacrificiile pe care le faceti trebuie sa aibe un rost. Exista persoane care, asa-zicând, fac sacrificii si se casatoresc cu un barbat sau cu o femeie, pentru ca prin aceasta casatorie, cred ei, îl vor salva pe acel barbat care este betiv sau pe acea femeie care este neurastenica. Dar chiar vor reusi ei, oare, sa-i salveze? Numai Dumnezeu stie! Vedeti, aici bunatatea, generozitatea nu lipsesc. Ceea ce lipseste este lumina. Oamenii sunt orbi si nu pot prevedea.

     Si atunci, este pacat ca toate aceste calitati, aceste virtuti sa fie cheltuite în zadar. Este mai bine ca ele sa fie consacrate unui lucru divin, care va ajuta mii de persoane si nu una singura. Si mai mult decât atât, nici nu este sigur ca acea persoana poate fi ajutata. Ceea ce este însa sigur, este ca cel care a vrut sa o ajute va deveni si el o victima.
     Decideti-va deci sa lucrati pentru o idee divina si toate sacrificiile pe care le veti face pentru aceasta idee se vor transforma în aur, în lumina, în dragoste.
Iata secretul. Cel mai mare secret este ideea, ideea pentru care lucrati. Daca lucrati pentru voi însiva, pentru a va satisface dorintele, pasiunile, poftele, toate sacrificiile pe care le veti face pentru a reusi se vor transforma în cenusa, nu îi lumina. Multi oameni sacrifica un capital enorm de bani, sanatate, dar cum scopul lor este mai mult sau mai putin pamântesc, aceste sacrificii nu vor duce la cine stie ce rezultate.
Iata ceea ce nu se cunoaste: cât de importanta este ideea care sta în spatele fiecarei actiuni. Ideea este latura magica, piatra filozofala care transforma totul în aur. De aceea va spun: lucrati pentru o idee divina, pentru ca lumina sa triumfe în lume, pentru ca Împaratia lui Dumnezeu sa vina pe pamânt. Tot ceea ce veti face pentru aceasta idee se va transforma în aur, adica în sanatate, în frumusete, în lumina, în forta.

     Noi trebuie sa-i oferim Cerului în dar viata noastra si sa spunem: "De acum înainte voi parasi placerile si bucuriile trecatoare, care nu îmi aduc nimic, si voi lucra pentru Împaratia Domnului".
     Si veti sacrifica tot mai mult activitatile care va urâtesc si de asemenea unele impulsiuni inferioare cum sunt: furia, gelozia, ura... De ce? Pentru a elibera fortele spirituale care sunt limitate si subjugate de catre aceste obiceiuri, caci obiceiurile sunt acelea care va împiedica sa dati fructe.
Priviti copacul: când este napadit de insecte, el nu poate da fructe si trebuie curatat cu ajutorul insecticidelor. Tot asa, trebuie sa eliminati din corpul, din inima si din vointa voastra toate aceste placeri nesanatoase care sunt pe cale sa aspire sucul destinat sa hraneasca Eul vostru superior.
Nu puteti da fructe, nici nu puteti face sacrificii, pentru ca adapostiti în voi alte fapturi care va beau si va epuizeaza fortele. Trebuie sa va lepadati de aceste insecte si de aceste omizi.
Pot sa va mai dau o multime de imagini pentru a va face sa întelegeti aceasta idee! Luati de exemplu o sticla: daca ea este deja plina, cum veti face pentru ca sa introduceti în ea un alt lichid? Trebuie mai întâi sa o goliti. La fel se întâmpla si cu fiinta umana. Daca ea nu se goleste de viciile sale, de obiceiurile daunatoare, cum vor putea virtutile si calitatile divine sa se instaleze în ea? Este deja plina!... Iata adevaratul sens al sacrificiului: sa golesti, sa renunti la anumite obiceiuri rele, pentru a putea introduce în tine altceva.
     De cum renuntam la un defect, o calitate vine sa-i ia locul în noi. Cartea naturii sta deschisa în fiecare zi în fata voastra, si puteti gasi în ea tot ceea ce aveti nevoie pentru comportamentul vostru corect în viata.
De ce nu cautati sa întelegeti aceasta? De ce nu va folositi ochii pentru a vedea si urechile pentru a auzi? Pentru ca sunteti prea ocupati cu bucuriile si cu placerile care va împiedica. Când va veti hotarî sa renuntati la aceste lucruri si la aceste placeri, veti descoperi niste forte formidabile, ochii vostri se vor deschide si veti descoperi tot ceea ce este scris în cartea naturii. Iata secretul!
     Va aflati câteodata în fata unor probleme de neînteles pentru voi si va spuneti: "Eu de ce nu înteleg? Sunt altii care înteleg!" Dati-va singuri raspunsul: "Este pentru ca eu ma complac în bucurii si placeri inferioare care îmi consuma fortele.
     Iata de ce nu îmi mai ramân si pentru ochii mei interiori". Nu exista o alta explicatie pentru incapacitatea voastra de a vedea. Fortele voastre trebuie sa fie disponibile pentru a se duce în alta parte si a trezi alte celule.
     Dar oamenii sunt nestiutori si spun: "Trebuie sa mai gust din aceasta placere caci daca renunt, voi suferi". Ei nu au înteles nimic! Cerul nu ne cere sa suferim, ci sa ne rafinam placerile, sa le facem mai subtile, mai pure.
Cu cât renuntati mai mult la placerile trecatoare, cu atât sunteti mai patrunsi de viata adevarata. Cel care astazi ma va putea întelege, îsi va schimba complet viata, caci ceea ce va spun eu acum este realitatea si nu cuvinte goale.
     Pentru majoritatea oamenilor, cuvântul sacrificiu este însotit de ideea de dificultate, de privatiune, de suferinta. Ei bine, tocmai aici se înseala.
Stiinta initiatica spune ca sacrificiu nu este o privatiune ci o substituire, o transpunere, o deplasare într-o alta lume. Aceeasi activitate se continua, dar cu materiale noi, pure si luminoase. Sacrificiul este deci transformarea unei materii în alta, a unei energii în alta; renuntam la ceva pentru a capata altceva, mai bun, în loc. Iata ce este sacrificiul.
Luati, de pilda, o bucata de carbune: este neagra, urâta, murdara; o sacrificati si ea devine foc, caldura, lumina, frumusete. Cel care nu vrea sa faca sacrificii, ramâne în urâciune, frig si întuneric. Atâta vreme cât veti trai cu ideea ca sacrificiul va va aduce suferinta si va va saraci, bineînteles ca nu veti fi dispusi sa faceti sacrificii.
De aceea trebuie sa adoptati punctul de vedere initiatic: el ne învata ca nu trebuie sa renuntam la un lucru decât pentru a-l înlocui cu altul mai bun.
     Vreti sa renuntati la un obicei daunator: de exemplu jocul, bautura sau femeile?... Atâta vreme cât nu îl înlocuiti, el va veni sa va tenteze, sa va chinuiasca, pentru ca nu ati trezit în voi o alta cerinta capabila sa o învinga pe prima, si putem spune ca va expuneti chiar la pericole grave, pentru ca aceasta renuntare devine o refulare.
Atâta vreme cât oamenii nu vor întelege aceasta, ei vor trece prin experiente foarte dureroase si atunci, bineînteles ca va vor explica ca nu este cazul sa faceti sacrificii, caci nu numai ca nu veti reusi, dar veti fi chiar si mai nenorociti. Nu trebuie sa va privati, nu trebuie sa renuntati, doar sa va deplasati, adica sa faceti sus ceea ce faceati jos: în loc sa beti apa dintr-o balta unde abunda microbi, sa beti apa dintr-un izvor pur si cristalin. Sa nu beti deloc, ar însemna moartea.
     Daca cineva va va spune ca nu trebuie sa beti, numai apa din canalizari este cea pe care nu trebuie sa o beti, altfel trebuie sa beti, dar sa beti apa cereasca. Si aceasta idee este exprimata simbolic în Geneza. Când Adam si Eva se aflau în Paradis, Dumnezeu le-a permis sa manânce din fructele tuturor arborilor, mai putin din fructele Arborelui Cunoasterii Binelui si Raului.
Dumnezeu nu voia sa-i priveze pe Adam si Eva de hrana, El voia doar sa-i faca sa înteleaga ca exista hrana mai buna si mai benefica decât alta.
     Un adevarat spiritualist nu se priveaza: el manânca, bea, respira, iubeste, dar în stari de constiinta minunate, necunoscute pentru omul obisnuit. Când vorbim despre renuntare, oamenii se înspaimânta si îsi spun: "Daca renunt, am sa mor". Si este adevarat ca vor muri.
Daca ei nu înteleg ca prin renuntare vor accede la ceva mai bun, ei vor muri. Nu este vorba de a renunta la a bea, a dormi, a respira, a iubi, a face copii, ci de a le face pe toate acestea într-un mod superior. În fiecare zi trebuie sa ne preocupam sa facem aceasta înlocuire pentru a crea o miscare, o circulatie a energiilor, altfel totul stagneaza, se atrofiaza si iata mucegaiul, fermentatia, putreziciunea.

     Mereu trebuie sa curga apa proaspata. Si pentru a face sa curga aceasta apa, trebuie sa ne legam în fiecare zi de Cer, sa meditam si sa ne rugam, caci cu adevarat nou este numai ceea ce vine din Ceruri.
     Bineînteles ca oamenii gasesc adesea singuri solutia înlocuirii.
Când o femeie vrea sa scape de un sot care îi aduce numai încurcaturi, ea cauta un altul. În mod instinctiv, oamenii se conduc dupa preceptele întelepciunii eterne, numai ca ele nu sunt întotdeauna bine aplicate.
Un om crede ca, schimbând femeia, va fi mai fericit: nu este însa sigur ca astfel va gasi fericirea. Este chiar posibil ca voind sa scape de o scorpie, sa dea peste o alta si mai rea!
Sau se doreste schimbarea unui regim politic, dar nici urmatorul nu este mai bun. Oamenii simt în mod confuz ca trebuie sa schimbe ceva, da, numai ca schimbarile nu trebuie facute atât în exterior, cât în Sine.

     Sa revenim la exemplul focului, pe care vi l-am dat înainte. De ce Initiatii, atunci când trebuie sa faca o ceremonie magica, sau preotii, atunci când trebuie sa oficieze slujba, aprind cel putin o lumânare, o veioza, pentru ca lumina sa fie prezenta?
Ceea ce va voi revela în legatura cu acest subiect este extrem de important si veti fi obligati sa realizati acest lucru în viata voastra dupa ce îl veti cunoaste. Pentru a alimenta flacara, lumânarea îi furnizeaza materialele si facând aceasta, ea se micsoreaza. Combustia este deci un sacrificiu.
Daca nu exista sacrificiu, nu va exista nici lumina. Pentru ca lumina si focul sa existe, este necesar un combustibil si acest combustibil este lumânarea. Si noi reprezentam o lumânare, avem tot felul de materiale combustibile. Aceste materiale fara culoare, moarte, sunt defectele, viciile noastre.
     Singur focul sacrificiului le va putea aduce la viata, le va putea face luminoase, cu conditia ca o scânteie sa vina si sa dea foc materiei.

     Atâta vreme cât omul duce o viata obisnuita, el ramâne facut din materie neînsufletita, neagra, ca un copac mort. El se lumineaza, se înfrumuseteaza, prinde viata, se încalzeste numai dupa ce a fost vizitat de focul spiritului.
Numai ca, pentru aceasta, el trebuie sa-si sacrifice viata egoista. Ceea ce îi împiedica pe oameni sa faca acest sacrificiu, este teama de a dispare. Bineînteles, exista ceva care va dispare, este adevarat, dar acest ceva trebuie sa dispara pentru ca altceva sa poata lua nastere. Substanta lumânarii dispare pentru ca sa apara lumina si caldura. Veti spune ca dupa un timp, din lumânare nu va mai ramâne nimic; da, dar omul poate arde nelimitat. Odata aprins, el nu se mai poate stinge.
     Întotdeauna va exista în el o materie care va arde. Idealul este de a arde pentru focul sacru al dragostei divine, caci în aceasta vâlvataie veti gasi secretul vietii.
Majoritatea oamenilor înca nu au fost aprinsi, ei nu vor sa sacrifice nimic din natura lor inferioara, ei nu vor sa fie consumati, de aceea ramân ca niste lumânari stinse. Ei trebuie sa ia o hotarâre.
Pentru a avea aceasta lumina si aceasta caldura, va trebui ca într-o zi sa se hotarasca si sa arda totul. Uitati-va la un foc: cu câta placere aduce lumea crengi pentru a-l alimenta! Aceste crengi ar putea ramâne undeva, parasite, inutile. Dar, odata aprinse, priviti câta bucurie ne produce focul. Si toate aceste energii se ridica în sus catre soare, înapoi de unde au venit...
Trosniturile pe care le auziti, sunt bucuria, fericirea, eliberarea energiilor. Sunt lanturi care se rup: prizonieri care ies din închisoare si se elibereaza. Daca exista obiceiul de a ne ruga Domnului aprinzând o lumânare, arzând tamâie, aceasta se face deoarece lumânarea sau tamâia care ard sunt simbolul sacrificiului, care consumându-se, produce rezultate. Nu se obtine nimic fara sacrificiu.
     Singur, sacrificiul, care transforma energiile trecându-le de la o stare la alta, produce vindecarea, iluminarea. El este adevarata transmutare alchimica.

     De fiecare data când aprind un foc sau o lumânare sunt patruns de profunzimea acestui fenomen care este sacrificiul si aceasta ma face întotdeauna sa gândesc ca, pentru a avea lumina, chiar si cea interioara, este necesar un sacrificiu, este întotdeauna necesar sa ardem ceva în noi.
     Oamenii au acumulat în interiorul lor atât de multe lucruri pe care le-ar putea arde. Daca ei ar fi în stare sa arda toate impuritatile, toate tendintele egoiste, pasionale, care îi împing spre întunecimi, acestea ar produce o asemenea lumina, o asemenea forta, care i-ar transforma complet.
Dar, în loc sa le arda, ei le pastreaza cu grija pe toate.
Asteapta mai întâi sa li se faca frig, adica sa ajunga lipsiti de dragoste, de prietenie, de duiosie, ca în vremurile de frig grozav cînd nu mai ai cu ce sa te încalzesti si începi sa arzi scaune vechi, dulapuri vechi.
     Da, este necesar ca omul sa treaca prin peripetii, prin mari nenorociri, prin mari deceptii pentru ca, în sfârsit, sa se hotarasca sa arda vechiturile care s-au adunat în el de veacuri. Dar va veni si timpul acesta, va veni pentru toata lumea. Cei care m-au înteles, se vor duce cu bucurie sa puna pe foc tot ce este mucegait în ei, ros de viermi sau de molii... si hai la foc cu ele, si ce vâlvataie imensa!
     Natura inferioara, personalitatea, este predestinata a alimenta spiritul. Trebuie sa întelegeti aceasta odata pentru totdeauna, si sa nu mai tot întrebati de ce toti aveti natura inferioara si cum sa scapati de ea. Nu trebuie sa scapati de ea, pentru ca fara ea nu ati putea supravietui pe pamânt. În timp ce cu ea, aveti toate elementele necesare pentru a alimenta spiritul.
Trebuie sa stiti ca exista o lege magica conform careia daca vreti sa obtineti rezultate foarte înalte, trebuie sa sacrificati ceva din personalitatea voastra, pentru ca, prin aceasta renuntare veti elibera o energie care va alimenta succesul.
Aceasta lege sta la baza sacrificiilor rituale pe care le gasim înca din antichitate în toate religiile. Atunci când implorau zeii pentru succesul unei actiuni, cei vechi sacrificau animale, cu gândul ca energiile continute în sângele care curge se va propaga în atmosfera înconjuratoare si va alimenta anumite entitati care îi vor ajuta la realizarea cererii lor.
     Dar a venit Iisus si El i-a învatat pe oameni sa nu mai sacrifice lucruri exterioare: animale, fructe, faina, ulei, caci chiar daca aceste daruri reprezentau un sacrificiu pentru cel ce le facea, nu era totusi un sacrificiu la fel de important ca si renuntarea la anumite slabiciuni, pofte sau dorinte. Acestea din urma constituie adevaratul sacrificiu.
Deci, Iisus a venit si a cerut oamenilor sa nu mai sacrifice animalele exterioare, bietele de ele, care n-au gresit cu nimic pentru a merita o soarta atât de cruda, ci animalele interioare. Si cum natura inferioara este locuinta tuturor acestor jivine, ea trebuie arsa la focul sacrificiului pentru ca ea sa poata elibera toate fortele acumulate în ea.
     În acel moment, spiritul, sub forma de lumina, de caldura si de viata se va gasi în abundenta. Bineînteles ca în organismul se produce deja o combustie, si gratie ei exista viata. Dar aceasta este numai o viata vegetativa, o viata animala. Eu va vorbesc de viata spirituala.
Acolo se întâmpla altceva, nu corpul fizic este acela care arde, nu celulele, ci natura inferioara, si cu toate ca nu este vizibila, ea este imensa. Ne putem încalzi si ne putem lumina gratie ei timp de secole.
Pentru moment, din nefericire, omul nu-si arde natura inferioara, ci doar corpul fizic. Priviti cum, îmbatrânind, el devine tot mai scund si mai mic! Aceasta combustie fizica este naturala, normala, nu trebuie sa ne preocupe.
În schimb, combustia naturii inferioare este cea care trebuie sa ne preocupe zilnic, pentru a avea lumina si caldura pentru vesnicie.