Vavivov

Poveste pentru trezit copiii - Partea II

de Octavian Tiganus

publicat la 16.05.2007

Găletuşa

Cei mai hotarâti cautatori în aflarea adevarului, aici simt cel mai acut strânsoarea clestelui, o buna bucata de vreme.
Acest "timp" variaza de la caz la caz, dar oricum este dur, deci lung si are parca menirea de a te întoarce din drum.
Am cunoscut multi care au sfârsit cu cautarile înghesuiti de neîntelegerea acestor aspecte.
Atunci când ajungi sa întelegi si sa traiesti ca pe o realitate cotidiana perceptia faptului ca informatia este singura "realitate", care, structurând energia, creeaza absolut toate aspectele din toate domeniile, atât perceptibile cât si dincolo de limitele perceptiilor noastre de vreun fel, Creatia îti apare în adevarata ei maretie.

Privesti un microcip si te minunezi câte functii este el capabil sa coordoneze fara gres, daca chiar banalitatea serviciului pe care el îl face nu te-a facut sa-i uiti existenta în cadrul ansamblului în care functioneaza.
Avem ceasuri care costa cât doua pâini, cu baterie cu tot si functioneaza doi ani.
Si totusi microcipul din ele incumba multa informatie referitoare la multi parametrii: conduce atât frecventa cât si functiile legate de afisare, are facilitati de programare, etc...
El masoara totusi milimetrii patrati iar volumul informatiei este absolut insignifiant raportat la Omniscienta arhivata în Cristalul Samânta care este esenta noastra si care, practic nu are dimensiuni în aceasta "Lume".

Când universul interior al microcipului, tehnologia de obtinere, îti sunt macar vag cunoscute realizezi ca minunea care el este si cele pe care el apoi le genereaza sunt rezultate firesti ale unor relatii matematice exprimate în forma grafica si suprapuse tehnologic, strat peste strat.
Astfel el devine minunat de banal, daca ma pot exprima asa. Poti face abstractie de existenta lui iar daca bateria din ceas se termina nici nu te mai obosesti sa pui o alta, iei altul si pe el îl arunci.

Ceea ce as vrea sa subliniez este faptul ca noi stim -la un anumit nivel- cât de importanta este informatia si credem ca stim si toate modalitatile de stocare sau vehiculare a ei.
Realitatea însa este cu totul alta, noi alegem sa constientizam, fiecare în parte, doar anume parti accesibile noua ca nivel de întelegere sau mijloace de orice alta natura. Iar ca civilizatie am ales sa fim total lipsiti de cunoastere în ceea ce priveste nivelele elementare la care se manifesta inteligenta sau cum este distribuita informatia sau se stocheaza ea.

Pentru a da un exemplu, cei mai multi utilizatori înca apeleaza la casetofon pentru a asculta muzica preferata, în ciuda tehnologiei lipsite de fiabilitate si calitate, desi înregistrarile digitale pe suporturi mai noi coexista tehnologic cu primele, la costuri sensibil egale. Este o optiune care opereaza si care este functie de nivelul de întelegere.

Energia Este pretutindeni, chiar ar fi dificil de obtinut un spatiu lipsit de energie, iar informatia care sa o structureze se afla la dispozitia noastra din totdeauna, în arhiva din folderul Gigel, despre care discutam mai sus putin.
Ca atare, daca chiar doresti, poti obtine orice "proprietate", creând-o ca realitate în fizicalitate.
Va trebui însa sa cunosti cum sa o faci, apoi cunoasterea respectiva sa-ti mai permita sa doresti crearea acelei "proprietati" si mai apoi sa nu uiti ca, din punctul fizic unde te afli va fi necesar sa ai putina rabdare pentru ca "realitatea" respectiva sa se manifeste.
Ar mai fi de adaugat ca trebuie sa ramâi consecvent si coerent centrat pe ceea ce ti-ai propus sa aduci în plan fizic, iar acel ceva, este necesar sa fie hranit cu iubirea si nu cu fricile tale.

Sa analizam putin lucrurile. Armonia Universala si legitatile ei matematice intrinseci fac ca între ceea ce cunosti si ceea ce traiesti ca ansamblu "dorinte, nevoi, etc", sa existe o relatie permanenta. Doar o cunoastere limitata face ca mintea limitata sa cunoasca iluzii ale nevoilor.
Aici însa trebuie adaugat ceva foarte important: a cunoaste în minte si a cunoaste ca traire sunt doua realitati bine distantate una de alta.

Da, eu v-am adus la cunostiinta acum acest aspect dar asta nu înseamna decât ca, prin intermediul intelectului, ati luat la cunostiinta de ceea ce eu am spus.
Ca atare puteti spune ca ati aflat cum stau lucrurile, în cazul în care mintea voastra nu va va convinge ca sunt nebun si spun doar ineptii.

De aici si pâna la a cunoaste ca asa stau lucrurile este exact distanta necesara pentru ca voi însiva sa va luati responsabilitatea experimentului personal si sa va aduceti în realitatea voastra interna ca traire ceea ce eu doar v-am relatat.
Este o diferenta, cred eu... Este exact motivul pentru care acest plan dens exista: locul minunat unde avem posibilitatea de a experimenta prin traire concepte altfel abstracte, care oricum se regasesc arhivate în folderul Gigel dintotdeauna, ca si concept teoretic.

Aici voi face o paranteza pentru a adauga o observatie: cel care crede -desigur din frici induse- ca viata trebuie evitata de teama aspectelor ei "neplacute" face cea mai grava eroare: nu pentru asta am venit în corp fizic.
Nu poti cunoaste gustul lacrimilor daca nu ai plâns macar o data, nu poti cunoaste nimic cu adevarat daca nu ai trecut prin experienta respectiva.
Da, daca chiar crezi ca pentru asta ai venit în corp fizic, poti sta pe margine si sa te tot uiti la ceilalti, spunându-ti ca esti mai istet si ai priceput si fara implicare de vreun fel, dar este fals: asa cum gustul lacrimilor nu îti devine accesibil decît dupa ce ai plâns, la fel este cu orice aspect.
Prin trairea lui, oricât de frustrant sau dureros ar parea mintii pe moment, evenimentul respectiv te îmbogateste. Ceea ce nu înseamna, în nici un caz, ca trebuie sa reiei un experiment mereu de la capat ci, dimpotriva, l-ai înteles si l-ai depasit, mergând catre un altul, de regula de un nivel superior. Doar ai devenit mai pregatit, în urma experientelor anterioare.

Acest firesc al evolutiei în plan terestru este însa boicotat de minte din tot felul de motive, toate având în spate fricile. Parte din ele se datoreaza functiei mintii limitate de releu al egregorului colectiv, parte din dorinta mintii limitate de a se feri de noi probleme, în ideea falsa ca o realitate a unui moment poate fi aceiasi si în momentele urmatoare.

Securitatea pare mintii ca provenind din ceva static, fara ca ea sa realizeze cu adevarat ca, în curgerea generala, static nu exista si nici nu ar putea exista, iar daca chiar ar fi cu putinta, energiile cheltuite pentru acest static ar fi mult mai mari decat cele necesare pentru a face fata curgerii generale.

Experimentând tot felul de "realitati" ale planului dens, te gasesti la un anumit nivel de întelegere. Daca nivelul de întelegere ar fi foarte ridicat, majoritatea experimentelor nu ar mai putea avea loc.
Este firesc sa fie asa, dupa cum firesc este ca un copil sa fie fascinat de un castel de nisip în timp ce un om matur, care poate a devenit chiar arhitect sau constructor, sa aiba alte nivele ale "realitatii" ca fascinatie.

Pe masura ce ai experimentat intens si apoi ti-ai mai amintit si de experimente avute în alte încarnari, care te fac sa ai sentimentul cunoasterii si a ceea ce nu ai trait în aceasta viata, aria experimentelor de interes se îngusteaza si începi sa urci, ca nivel de întelegere, în planuri superioare (geometric vorbind), de unde perspectivele sunt altele.
Asa se face ca ai plecat de la a-ti dori o galetusa, ai trecut apoi prin tot felul de alte "nevoi sau necesitati", pentru ca, mai apoi sa întelegi ca toate au fost iluzii ale mintii si ale momentului tau respectiv.
Când te apropii de întelegerea Absoluta afli cu uimire ca chiar nu ai nevoie de nimic.
Dar pentru acest nivel de întelegere chiar trebuie sa fii hotarât. Altfel iluziile nevoilor proiectate de minte te însotesc pâna la destrupare.

Nu trebuie însa sa neglijam un aspect. Cunoasterea acumulata în vieti anterioare este o realitate foarte materiala uneori si am sa va relatez cazul unui baietel de 8 ani, venit cu mama sa de la mare distanta, aceasta fiind biolog si temându-se ca nu cumva, prin placenta, sa fi transmis fatului virusul hepatitei de care ea suferea.
În timp ce vorbeam cu mama, copilul s-a ridicat din fotoliul sau si a pornit sa exploreze cu palmitele sale structurile minipiramidale aflate în numar mare pe biroul meu.
Dupa ce le-a "masurat" pe toate cele 10-12 de la o distanta de expert, s-a retras trei pasi si ne-a întrerupt hotarât, decretând: "Aceasta lucreaza cel mai puternic".
Desigur a indicat corect, o ministructura din cuart brazilian.

Va puteti imagina chipul mamei, care nu stia nimic despre piramide si care stia bine ca nici copilul nu avea de unde sti de ele.
Desigur pentru cel aflat în situatia acelui baiat iluziile nu mai pot fi aceleasi, el chiar nu s-ar mai putea îmbolnavi deoarece în vieti anterioare a fost un initiat si gradul de transparenta al mintii este destul de ridicat acum pentru a-i mai permite astfel de experiente.
Noi ne privim unul pe altul si, când ne convine ne consideram realitati distincte, când ne convine spunem si credem ca suntem toti la fel. De fapt noi chiar UNA SUNTEM, dar diferentele pot fi majore, functie de gradul de constienta al constiintei.

Acel minunat baiat care si-a lasat mama fara replica va avea mari probleme în întelegerea evolutiei semenilor lui în acest plan, totul i se va parea absurd si se va adapta foarte dificil, probabil obligându-si apropiatii sa-l accepte asa cum este.
Am abordat, asa cum este si firesc, nevoia de la sursa ei, desigur aceasta fiind iluzia mintii.
Pentru ca stiu ca mi se va reprosa daca ramân doar aici, voi vorbi si de la nivele mai joase.

Sa ne imaginam o familie numeroasa: copii, parinti, bunici, etc. În economia familiei exista o balanta de intrari-iesiri de valori materiale (bani), care, pe unitatea de timp (luna, an) ar fi de dorit sa se mentina echilibrata. La acest echilibru, de regula vegheaza unul din membrii familiei, mai înzestrat pentru genul acesta de preocupari si mandatat de ceilalti sa o faca.
La nivel de stat lucrurile ar trebui sa se regaseasca si ar trebui sa fie valabil pentru toata societatea umana.
Daca în familie cel ce guverneaza este de cele mai multe ori de buna credinta si vegheaza la o repartizare judicioasa a valorilor, în organizarile sociale aflate la nivele mai ridicate, lucrurile nu mai stau la fel.
Aici opereaza concurenta, relatiile sunt reglate de norme, reguli si legi pe care cei ce le fac le apara si le impun prin orice mijloace, scopul fiind nu o pretinsa balanta economica ci doar acumularile de "bunuri materiale" ale unora în defavoarea altora.
În acest joc, vinovati de dizarmonii sunt si unii si ceilalti, deoarece deopotriva au uitat cine sunt cu adevarat si îsi permit atât unii cât si ceilalti sa se regaseasca în pozitia respectiva. Nu poate exista stapân daca nu are sclav, deci sclavul îi da dreptul stapânului de a exista.

Trebuie înteles foarte bine ca piramida sociala este o realitate atâta timp cât nu exista individualitati puternice. Ea nu este o realitate fara de care nu se poate, nu a existat întotdeauna si nu va dainui mereu
. Ea se legitimeaza tocmai prin iluziile nevoii, întretinute foarte calificat de cei ce conduc destinele umanitatii.
Conditionarea mintii are loc la fel de bine în orice operatiune de dresaj. Animalul care se dreseaza nu are neaparat nevoie de bucatica de zahar pentru a exista, dar prefera sa faca giumbuslucuri pentru a o primi.
Exact acesta este mecanismul de conditionare a mintii care este folosit si cu oamenii, fara ca ei sa se opuna în vreun fel. Se poate spune chiar ca le face placere.

Marea majoritate a lucrurilor pe care oamenii le consuma sau achizitioneaza sunt în mod clar si de la mare distanta inutile. Asta în cel mai bun caz, daca nu cumva le sunt chiar ostile sau daunatoare si ei, de regula cunosc asta.
Si, desi asa stau lucrturile,se înregimenteaza si accepta de buna voie un loc chinuit în piramida sociala, deoarece acel loc le da dreptul de a avea te miri ce nimicuri.
Acest loc însa înseamna foarte multe aspecte: pentru a-l pastra renunti de bunavoie la foarte mult timp din viata ta, cel putin la o treime din viata.
Apoirenunti la dreptul de a avea o opinie a ta, o pozitie detasata, trebuie sa o adopti pe cea solicitata de pozitia ta din cadrul piramidei.
Daca esti cuminte, ai dreptul sa privesti în sus si sa speri ca, atunci când unul din cei aflati la etajul imediat urmator iese cumva din joc sau urca el însusi un etaj mai sus, locul lui va fi ocupat de tine. Este înca o bucatica de zahar care ti se arata mereu, pâna si tu iesi din joc cumva, facând loc altuia. Va amuza ce va spun?!... Sa continui?

Este o iluzie în plus cu asa numita "patura de mijloc", chipurile oameni liberi, micii întreprinzatori. Acestia se mint singuri ca, daca se trezesc când vor si îsi regleaza de capul lor agenda zilnica, ar fi chiar liberi. În realitate ei sunt cu adevarat cei care ar putea sa iasa cel mai usor din piramida si care se apropie mai mult de nivele de constiinta constienta si, ca atare, "sunt lasati" în aceasta iluzie.

Este acea zona aparent caldicica a experientei umane în care orgoliului i se da dreptul sa se mai umfle odata, facând mai greu de observat locul clar din piramida în care te gasesti.
Aici ai ocazia sa te dresezi singur si nu arareori ajungi chiar sa fii sado-masochist cu tine însuti. Dar realizezi mai greu ca tot structurii piramidale îi apartii, ca presiunile pe care le exerciti singur asupra ta pentru a fi competitiv au ca finalitate tot propasirea unor forte economice centralizatoare de valori si plusvalori rezultate din exploatarea semenilor.

Cei preocupati de spiritualitate ajung la un moment dat sa îsi puna clar problema banilor, în sensul rolului lor si daca este bine sau nu sa îi ai sau sa te preocupe.
Este chiar un punct foarte dificil de trecut, când te întrebi cu totala buna credinta daca ai dreptul sau nu sa ceri sau sa primesti bani pentru câte ceva, eventual o "terapie" sau altceva asemanator.
Despre ei, la cel mai înalt nivel, nu pot spune decât ca sunt un rau nenecesar, o inventie menita sa aduca si sa statuteze nefirescul în rândul oamenilor. Iata de ce!
Relatiile interumane ar trebui sa fie exclusiv de colaborare si, daca e cazul, de într-ajutorare. Trocul care se practica pâna la aparitia banilor înca nu era comert, eu dadeam ce-mi prisosea în schimbul a ceva ce îmi trebuia.
Nu exista decât dorinta celor doi de a-si acoperi reciproc nevoile.br Daca vreti, ca un proces firesc de osmoza între celule cu aceleasi nevoi si conditii.

Odata cu aparitia organizarilor statale a fost necesara si aparitia monedei, deoarece aceasta modalitate de organizare reclama si mijloace de sustinere a diferitelor structuri care se înfiripeaza.
Cu alte cuvinte, din acel moment nu mai exista indivizi care au doar raporturi directe cu natura sau semeni de-ai lor, apare si "un ceva" care mereu se interpune si din ce în ce mai mult în relatiile individului cu natura sau cu un altul.
Acest "ceva", structura deasupra individului, este structura statala.
La un anumit nivel de întelegere, daca a aparut înseamna ca trebuia sa apara dar cred ca experienta umana a "beneficiat" suficient de acest experiment, si ar putea sa revina la statutul firesc de individualitate.

Nu voi insista asupra acestor aspecte, nefirescul apare cu deosebita claritate abia când individualitatea din tine si-a preluat constiinta constienta.
Nu-mi propun aici sa fac referire la un stat anume, este vorba despre principiul de functionare si atât.
Cu referire clara la momentul prezent as adauga doar atât: practic nu cunosc activitate pe care sa o poti desfasura pentru a obtine bani atunci când ai devenit constiinta constienta.
Mai întâi pentru ca ar trebui sa recunosti necesitatea banilor în timp ce tu stii bine ca practic nu ai nevoie de nimic.
Este o singura problema cu structurile care, chipurile, sunt reprezentante ale statului si: nu poti exista decât daca ai cumparat un loc sau platesti chirie pentru un loc unde sa vietuiesti.
În viziunea mintii limitate asa o fi, dar Armonia Universala nu recunoaste astfel de situatii ca fiind firesti.
Apoi trebuie sa platesti tot felul de drepturi.
Ca atare ar trebui sa te simti obligat sa te înregimentezi în piramida sociala, chiar daca esti constient ca ea este o structura artificiala si diabolic de bine sustinuta, din simplul motiv ca te-ai nascut pe planeta Pamânt.
Desigur nu o poti face, stii bine ca acestea sunt pârghiile cu care se obtine dresajul si atunci esti obligat sa gasesti semeni care sa te înteleaga.
Dar a te întelege înseamna ca, mai devreme sau mai târziu si ei vor ajunge constiinte pe deplin constiente, care la rândul lor vor gasi întelegerea si apoi vor trezi alte constiinte.
Acesta este procesul care probabil nu a fost prevazut ca facând parte din joc.
Pentru ca celor treji le ramân doar doua lucruri de facut: creatia si îndrumarea semenilor catre constiinta deplina.
Orice alta activitate nu se încadreaza în legile Armoniei Universale, oricât de mult am cauta.
În cel mai fericit caz si tot te faci vinovat macar de prelungirea starii de somn a semenilor tai, în cazul practicilor terapeutice treaz fiind, si de minciuna, caci tu stii ca nu poate exista terapie si totusi "o faci".

Mi-am amintit de un interviu acordat de "un VIP" unui post de televiziune, interviu în care acesta spunea cum "da el de mâncare" la 10 000 de insi.
Am fost profund socat de declaratia aceasta care presupunea ca ori vorbeste pentru prosti ori nu mai stiu eu ce înseamna salariat.
Din interviu ar fi reiesit ca societatile "sale" sunt locuri unde se fac opere caritabile începând cu angajatii, ca ei nu muncesc pentru a produce plusvaloare, ca ar fi tinuti acolo din motive umanitare.
Si ma întrebam în prostia mea cam ce profit aduc aceste biete scule pentru a-si primi "mâncarea"?
Cum ar zbura oricare din ei daca nu ar contribui la modesta "mâncare" a patronului.
Atunci când, în cadrul piramidei sociale ai ajuns pe un palier suficient de înalt, ar fi poate cazul ca si gradul de constienta sa creasca, aceasta ne mai permitîndu-ti sa faci astfel de gafe.
De asemeni îmi vine în minte vorba românului..."Bani albi pentru zile negre". Daca ar sti el cum îsi prefigureaza drumul, cum îsi construieste singur aceste "zile negre" pentru a da sens destinatiei banilor pusi deoparte, pentru ca mai apoi sa vina si sa spuna: "Ai vazut, daca nu îi aveam, cum ma descurcam acum?"
El nu stie ca "acum" nu ar fi aratat asa daca forta creatoare a gândului sau nu ar fi facut inconstienta programare.
Fiecare aspect va merita reanalizat si recuantificat deoarece tot ceea ce stim nu este corect. Atunci când fac aceasta afirmatie stiu bine ce spun dar voi nici nu va puteti imagina ce cuprindere va avea acesta schimbare pe care fiecare va trebui sa o opereze în mintea si viata sa.
Atunci când ai fost învatat ca totul este într-un anume fel îti vine deosebit de greu sa accepti ca poate totusi nu e asa, pentru ca apoi sa afli cum stau de fapt toate si... cît de simplu este... TOTUL.

Civilizatia noastra iubeste deosebit de mult legendele, povestile, miracolul, sfârsind prin a opune rezistenta aflarii adevarului.
Iubim conventiile, conventionalismele, ne atasam de orice ni s-a spus ca ar merita sa o facem.
Ne iubim suferintele, limitele si îngradirile de tot felul, am renuntat sa fim creativi si spontani, traim în trecut cu frica fata de ineditul la care ne-ar putea supune momentul ce va sa vina.
Nu ne gândim deloc ca paseismul si traditionalismele de fapt sunt nu atât cât pretindem rezultat al aprecierii unor valori reale cât o reflectare a dorintei noastre de a evada din fata momentului prezent, cu toate provocarile lui.
Suntem tematori în toate gesturile noastre si în toate gândurile din spatele lor, iar atitudinile belicoase pe care nu arareori le vedem sunt cele mai bune dovezi ale profunzimii în care s-au strecurat fricile si, lipsei noastre de robustete.
Dragi semeni ai mei, daca numai pentru cinci minute v-ati putea situa în punctul de cunoastere din care va vorbesc nu ati mai putea reveni vreodata acolo unde va aflati acum.
Totul este absolut aiurea, sunt multe "învataturi spirituale" care pretind ca nu exista greseala, dar exista un nivel de la care, privind, vezi numai aiureala si te întrebi, oare chiar poate fi O.K?

În cadrul Armoniei Universale, care are dimensiuni inimaginabile, aiureala de aici, de pe Pamânt nu conteaza prea mult, dar daca ea a fost posibila, daca a putut rezista, s-a facut doar prin înasprirea continua a dizarmoniilor locale.
Suntem ca un grup de celule bolnave într-un infinit ansamblu de sanatate, care ne restrânge arealul si ne izoleaza firesc, pâna vom autocapitula într-un fel sau altul.
Daca ne vom aminti cine suntem, ne vom prelua nelimitarea si ne vom manifesta creativitatea prin toate gândurile si gesturile noastre, care vor avea în spate doar motivatia Iubirii.
Nu vom mai alerga bezmetici, lovindu-ne unii de altii, de teama sa nu ramânem mereu ultimii într-o infinita cursa contra cronometru lipsita de sens.

Iluzia nevoilor, teama lipsurilor au constituit si continua sa fie cele mai bune pârghii pentru manipularea constiintelor inconstiente.
PRIN ACEASTA se obtin, fara prea multa bataie de cap, toate beneficiile aparente ale acestui plan, rezultat în primul rând al unei cunoasteri adevarate dar lipsita de iubire si deci în afara Armoniei.
Multi îsi închipuie ca detinerea unei Cunoasteri adevarate trebuie sa te duca la obtinerea unei bunastari materiale, idee acreditata si de unele "scoli spirituale".
Unii au ajuns pâna la a-si "cultiva în aura verdele financiar"...
S-a înradacinat ideea ca, cunoasterea este cea care se manifesta prin "miracole, paranormal, puteri oculte".
Este exact ceea ce spuneam mai sus despre deschiderea pe care mintea noastra, ca civilizatie, o are pentru legende de tot felul.

În realitate nimic din aceasta arie de cuprindere nu te mai poate interesa deoarece chiar nu ai nevoie de toate acestea.
Imaginati-va o melodie sublima, imaginati-va armonia dintre notele care o compun, imaginati-va ca ea poate fi extinsa pe multiple octave, prin armonici de tot felul, poate fi încredintata rând pe rând diferitelor instrumente, imaginati-va ca sunteti în acelasi timp melodia care se tot dezvolta si totodata si fiecare instrument care participa, cu sensibilitatea lui, apoi fiecare instrumentist care o executa, cu creativitatea sa, apoi chiar si compozitorul, sunteti toate astea la un loc si aveti doar o dorinta, aceea de a vedea cât de ampla poate deveni melodia care sunteti, pe care iata, o interpretati genial si simultan la o infinitate de instrumente, într-o diversitate de octave si armonici de tot felul si apoi spuneti-mi ce rost au banii sau giumbuslucurile mintii în tot acest minunat ansamblu.
Retineti ca Armonia Universala va sustine pe toate planurile în acest timp de autocreatie, nu mai aveti nimic de care sa va temeti si nici nevoi de împlinit. Unde este locul banilor aici?!!

V-am sugerat aceasta imagine pentru a va face mai accesibila starea pe care dezarhivarea v-o aduce.
La început aceasta stare nu poate fi permanentizata dar, cu timpul devine foarte usor accesibila pentru ca apoi sa nu ne mai paraseasca.
Cel ajuns în acest punct va constata ca constientul colectiv cauta, printr-o infinitate de mijloace, sa te traga înapoi, sub sfera lui de influenta.
O va face prin intermediul fiecarui releu pe care îl are la dispozitie, adica prin intermediul mintilor limitate ale tuturor celor pe care îi ai în preajma ta.
Cel mai dur te vei confrunta cu cei mai apropiati tie, care se vor simti datori sa-ti explice lucruri pe care "le stii dintotdeauna" si tu, din minte limitata, îti vor aduce aminte de toate pseudovalorile mintii limitate, te vor suspecta ca ti-ai pierdut mintile, îti vor aduce aminte de "obligatii", s.a.m.d.
În cazul meu pot spune ca Armonia Universala a vegheat ca cel mai apropiat om sa ma si înteleaga si sustina cel mai bine si consider ca, daca chiar esti hotarât sa dezarhivezi cunoasterea aflata în tine, se vor gasi resurse din cele nelimitate si pentru tine pentru a-ti fi facilitata ascensiunea.
Daca însa te vei balbâi, experienta ta va semana si ea tot cu o bâlba...

Am cunoscut deosebit de multi nehotarâti si nu au ajuns decât tot în punctul de plecare, vesnice bucle de feed-back ale experientei umane limitate.
Spuneam undeva mai sus despre modul în care cel ce "guverneaza" în universul familiar mijloacele materiale se achita de "sarcini".
La nivelul marii familii a civilizatiei Pamânt, fiecare din noi are un locsor al lui. Uneori se încearca de catre cei care "guverneaza" mijloacele acestei mari familii sa ne fie insinuat sentimentul ca am putea fi exclusi din "familie" daca nu suntem cuminti.
Adevarul este ca, daca inconstienta noastra accepta, putem experimenta chiar si aceasta frica absurda, dar odata veniti în corp fizic, nimeni nu ne poate lua acest drept de a-l folosi dupa priceperea noastra.
Din el deriva si alte drepturi, pe care, oricât de deformata ar fi, nici o justitie omeneasca nu ti le poate contesta. Doar tu însuti... Aici însa intram în neplacuta arie a responsabilitatilor, despre care voi vorbi ulterior.

Revenind la paralela dintre mica si marea familie, este logic ca "bugetul" disponibil la un moment dat sa fie cumva limitat.
Daca acest lucru este evident pentru oricine gândind la mica familie, când ne imaginam cum stau lucrurile "sus", nu mai vedem similitudinea cu "jos".
În "celula de baza a societatii", este evident ca repartitia se face exclusiv dupa nevoi, nicidecum dupa aportul adus.
Parintele oricând va renunta în favoarea nevoii micutilor, la eventualele lui "necesitati". Nu cred ca i-a trecut cuiva prin cap sa-i spuna copilului "vei mânca doar daca esti mai competitiv decât fratele tau la "te miri ce" ...
Cu toate astea, "sus" lucrurile stau diametral opus. Aici fiecare traieste cu convingere ideea ca "mijloacele" sunt nelimitate si el se poate "înfrupta" cât poate mai mult din orice doreste, comportându-se cu imaturitatea unui tânc care da iama prin borcanele bunicii, fara sa se gândeasca la dezamagirea fratiorului în fata borcanului de dulceata ramas gol.

Chipurile "piramida sociala" regleaza lucrurile, în sensul dereglarii lor definitive: daca esti la baza ai o mare portie de "obligatii" si aproape nici un "drept", c a atare nu participi la iama prin borcane.
Cu asta se ocupa cei aflati pe palierele superioare, cu cât mai sus cu atât mai multe borcane.,br> Problema este însa ca aici "bunicile" se afla întotdeauna la baza piramidei si, ramase fara borcane si dulceata, data viitoare nu mai ramâne nimic de... lins.
Bunicile vor fi dezamagite de truda lor si de egoismul "tâncilor" si nu vor mai roboti pe lânga cratite, facînd mici minuni...
Astfel "piramida sociala" risca sa pluteasca în deriva, lipsita fiind de mijloacele de ancorare în materialitatea acestei lumi, baza prin care a tot smuls materialitatii "valori".

Odata cu catararea pe palierele superioare ale acestei piramide, gradul de constienta al constiintei ar trebui sa creasca, asa încât sentimentul parintesc sa înceapa sa fie preponderent: acest lucru nu se întâmpla deoarece piramida sociala este o "structura" absolut diferita de o alta, tot piramidala, a Cunoasterii.
Daca ele ar fi suprapuse perfect totalitatea aspectelor acestei lumi s-ar modifica esential.
Pentru ca, atâta timp cât urci doar pe cea sociala, mijloacele pe care le ai la dispozitie cresc odata cu fiecare etaj cucerit.
Pe de alta parte ascensiunea pe palierele cunoasterii te elibereaza, odata cu fiecare etaj, de iluzii ale nevoilor si lipsurilor, acându-te sa simti ca ai suficient din orice dar nu îti trebuie cu adevarat nimic.
Prin "suprapunerea" celor doua structuri, "borcanele ar ramâne în camara" si "dulceata" ar fi folosita în beneficiul tuturor, cu armonia "familiei" intacta si cu atentia atintita constructiv asupra celor "mici", ca sa creasca si ei mari.

Stiu bine ca ceea ce scriu vi se va parea neverosimil, cunosc bine senzatia de pe vremea când si mie îmi parea la fel ceea ce citeam uneori.
Cu toate astea exact asa stau lucrurile. Numai si numai proiectiile mintii noastre limitate sunt cele care ne construiesc "realitatea" pe care noi "o vom trai" ca experienta.
Deci lipsurile, nevoile, boala sau alte "necazuri" aici îsi au punctul de plecare. Nu exista nimic de blestemat pentru ceea ce noi "înduram", dupa cum nu exista Nimeni care sa poata fi blestemat.