Alchimia sau Cautarea Perfectiunii - Partea VII de Omraam Michael Aivanhov publicat la 12.01.2009
Vanitate si glorie divina
     Se povesteste ca odata un discipol a venit la Maestrul sau si i-a spus: "Eu nu sunt multumit de �naltimea mea; as vrea sa fiu la fel de mare ca si soarele pentru a umple spatiul si a fi vazut de lumea �ntreaga. Ajuta-ma sa-mi �ndeplinesc aceasta dorinta". Maestrul a acceptat si discipolul a devenit �ntr-adevar gigantic, toti �l puteau vedea de foarte departe si savantii si filozofii s-au apucat sa-l studieze si sa construiasca teorii asupra originii unei astfel de fapturi; �n ceea ce �l priveste, fireste, era fericit, caci devenise obiectul interesului general.
     La putin timp dupa aceea, un alt discipol a venit la Maestru si i-a spus: "Dimensiunile mele nu-mi permit sa ma dedic studiilor care m-ar interesa; sunt cu mult prea mare si as vrea sa devin minuscul pentru a ma putea strecura �n cele mai mici interstitii ale naturii. Te rog, �ndeplineste-mi dorinta". Si de aceasta data, �nteleptul a facut ceea ce i-a cerut discipolul.
     Dar iata ca nici unul din cei doi discipoli nu a prevazut ca dupa un timp se vor satura, unul de a fi gigantic si celalalt minuscul; ei nu l-au �ntrebat pe �ntelept cum ar putea reveni la dimensiunile lor initiale si s-au trezit �ntr-o situatie neplacuta. Eu nu cunosc provenienta acestei povesti dar ceea ce este sigur este ca cei doi discipoli erau foarte ignoranti: ei nu stiau ca �ntreaga viata se bazeaza pe o alternanta continua de dilatare si contractare. Da, mare si mic, sunt cei doi poli �ntre care oscileaza viata; pericolul pentru om este acelasi ca pentru cei doi discipoli din anecdota, de a vrea sa se fixeze la un singur pol. Evident, aceasta tendinta de a se extinde pentru a ocupa c�t mai mult loc posibil, exista la toti �ncep�nd cu copilul care, chiar din primii ani de viata, creste si se mareste �ncontinuu.
C�nd s-a oprit din cresterea fizica, el vrea sa creasca �ntr-un alt mod, acumul�nd c�ti mai multi bani, avere si glorie, sa ajunga primul �n concursuri si �n competitii.
     Artistii, savantii, filozofii vor sa ocupe locul cel mai �nalt �n domeniul artei, al stiintei, al filozofiei. Si chiar cei care se consacra Domnului doresc si ei sa ocupe primul loc printre servitori.
Ati citit fara �ndoiala �n Evanghelie ca mama apostolilor Iacob si Ioan a cerut, �n numele fiilor ei, ca ei sa fie asezati �n Ceruri de-a dreapta si de-a st�nga lui Iisus.
     Sa doresti sa fii primul, nu este un lucru condamnabil, caci Dumnezeu �nsusi a pus �n om aceasta dorinta. Veti spune ca este vorba aici de vanitate. Da, dar nu este vanitatea tocmai aceea care �i �mpinge pe oameni sa faca lucruri minunate?
Vanitatea nu devine prilej de �ngrijorare dec�t atunci c�nd ea asculta de mobiluri pur egoiste, c�nd omul vrea sa-si satisfaca dorintele �n detrimentul altora, �nlatur�nd sau zdrobind pe cei din jurul sau. Dar a dori sa fii cel mai bogat si cel mai puternic pentru a-i ajuta pe cei saraci sau pentru a conduce �ntreprinderi care vor fi benefice tuturor, este bine �nteles, cu totul altceva. �n ceea ce priveste cealalta tendinta, aceea de a ram�ne mic, necunoscut, pe care o �nt�lnim la unele persoane fara ambitie, este ea oare de condamnat? Depinde.

     Daca ati ales calea spiritualitatii si va apropiati cu fiecare zi ce trece de Domnul, de dragostea Lui, de lumina Lui, ram�n�nd �n acelasi timp �ntelegator, generos, umil pentru a nu-i strivi pe ceilalti cu superioritatea voastra, evident ca este minunat. Dar daca modestia voastra se datoreaza numai unor conceptii mediocre si �nguste asupra existentei, nu este un lucru grozav; nu faceti nimanui nici un bine, sunteti inutili.
     Deci, vedeti, fiecare tendinta poate fi buna sau rea si �ntotdeauna �ntelepciunea si dragostea sunt cele care trebuie sa o conduca. Fara o directie, fara un control, dorinta de marire poate dauna, daca nu altora, cel putin persoanei �n cauza.
     Au existat �n istoria umanitatii persoane care au dorit at�t de mult sa se ridice deasupra mediei oamenilor, prin stiinta, prin conceptia lor asupra lucrurilor, �nc�t, singuratatea s-a �nchis �n jurul lor din ce �n ce mai mult, si ei au suferit. Bine�nteles, au avut gloria, toata lumea vorbea despre ei, dar au fost singuri, caci nu au luat �n considerare ca traiau pe pam�nt si ca nu ar fi trebuit sa piarda niciodata contactul cu oamenii.
     �n toate cele trebuie sa stim sa crestem si sa descrestem. Si chiar daca nu �mbraca haine de ceremonie, un Maestru poate apare discipolilor sai, �n anumite circumstante, sub o lumina at�t de mareata, at�t de sublima, �nc�t ei nu �l recunosc si sunt stupefiati, orbiti. Dar, daca �l re�nt�lnesc c�teva ore dupa aceea, �l regasesc simplu, accesibil ca si cum nimic nu s-ar fi �nt�mplat. Aceasta dovedeste ca Maestrul este �ntelept si plin de dragoste. Plin de dragoste pentru ca el nu vrea sa ram�na multa vreme departe de oameni si �ntelept pentru ca o fiinta omeneasca, fie ea chiar si cel mai mare Initiat, nu se poate mentine fara pauze la un nivel sublim, caci aceasta ar necesita o tensiune prea mare, o prea mare cheltuiala de energii psihice, si sistemul sau nervos nu ar rezista.
     Oamenii care abordeaza un aer distant si inspirat, ca si cum ar fi �ntr-o continua comunicare cu Cerul, joaca teatru, caci nu este posibil sa te mentii fara �ntrerupere �n astfel de stari. Si de altfel, chiar daca joaca teatru, acest lucru constituie o suprasolicitare a sistemului nervos.
Nimic nu este mai obositor dec�t a forta muschii fetei sa pastreze o expresie artificiala care nu corespunde adevaratei stari interioare. Trebuie sa va destindeti muschii fetei
si pentru aceasta este mai bine sa nu jucati roluri pentru care nu sunteti facuti, ci sa ram�neti simpli si naturali. Trebuie sa stiti c�nd sa va aratati mari si c�nd sa va aratati mici. V-am mai spus, inima este cea care va �nvata lectia: ea se contracta si se dilata alternativ.
     Daca inima noastra este at�t de �nteleapta, de ce n-am fi si noi tot at�t de �ntelepti? Deci retineti bine aceasta: vanitatea epuizeaza, �n timp ce simplitatea, modestia, va ajuta sa va recuperati energiile. De aceea �ntelepciunea ne sfatuieste sa ram�nem simpli. Da, c�teva ore, c�teva zile, trebuie sa ram�nem simpli, stersi pentru a recupera energiile pe care am fost obligati sa le cheltuim vr�nd sa-i ajutam pe ceilalti, sa-i luminam, sa le distribuim bogatii.
     Omul a fost crescut pentru a participa la gloria divina. Aceasta idee este simbolizata �n Evanghelii prin parabola festinului. La acest festin, un invitat nu a fost acceptat pentru ca nu �si �mbracase hainele de ceremonie. Aceasta �nsemneaza ca pentru a fi primit la serbarile pe care le da Cerul, trebuie, vorbind simbolic, sa purtam podoabe si haine somptuoase. Da, dar apoi trebuie sa stiti sa parasiti petrecerea, sa va dezbracati de toate podoabele si sa mergeti sa va reculegeti undeva unde nu va vede nimeni... pentru a va putea pregati pentru o noua serbare.
     Forta care ne �mpinge continuu sa actionam pentru a ajunge la ceva mai bun, nu este �nca cunoscuta si �mbraca mereu alte fete. �n realitate, este usor de distins: daca este �ndreptata spre pam�nt, catre cautarea de bunuri si succese materiale pentru a epata galeria, atunci este vorba de vanitate si nu este chiar at�t de recomandat ca ea sa fie cultivata. Dar daca este �ndreptata catre Cer, adica se manifesta ca o dorinta de a �ndeplini voia lui Dumnezeu, pentru a merita sa fii primit printre alesi, aceasta nu mai poarta numele de vanitate ci de glorie divina, caci este o dorinta care atinge eternitatea, si ei trebuie sa-i dam fr�u liber. Sa luam un exemplu simplu, cum ar fi cel al hainelor.

     Unii oameni sunt indignati c�nd vad felul �n care se �mbracau �n trecut aristocratii. Catifele, satinuri, matasuri, dantele, perle si pietre pretioase, pentru ce tot acest etalaj? Pentru a atrage atentia si a arunca praf �n ochi? Da, dar iata ca atunci c�nd �n pictura tuturor tarilor s-a dorit reprezentarea �ngerilor, a Arhanghelilor, a Divinitatilor acestia nu au fost �mbracati �n haine grosiere, din contra; si ei au fost reprezentati �n haine minunate, acoperiti cu aur si cu pietre pretioase. �n acest caz, except�nd spiritele �nguste care nu vor sa accepte legea corespondentelor, nimeni nu este socat.

     Caci, �n mod inconstient, toti simt aceasta corespondenta �ntre bogatia interioara si bogatia exterioara, �ntre frumusetea interioara si frumusetea exterioara. De altfel, �n domeniul invizibil, un Initiat, un Sf�nt, un Profet, un Mare Maestru, poarta haine somptuoase si pietre pretioase, si aceste haine sunt aura.
    Adevaratele vesminte ale Initiatului sunt aura sa cu toate culorile, iar pietrele pretioase reprezinta calitatile si virtutile sale. Cu siguranta ca ati citit �n Biblie povestea lui Iosif, caruia tatal sau, Iacob, i-a daruit o tunica �n mai multe culori care a st�rnit gelozia fratilor sai.
Aceasta tunica a lui Iosif este evident simbolul aurei sale. Amintiti-va, deasemenea, de hainele sacerdotale pe care le purta Marele Preot la evrei: fodul si mai ales pectoralul cu cele douasprezece pietre pretioase.
Aceasta traditie a hainelor si a ornamentelor sacerdotale s-a pastrat p�na �n zilele noastre, cu aceeasi semnificatie: bogatia exterioara trebuie sa semnifice bogatia interioara a celui ce le poarta.
Ele au si un rol magic: ele nu actioneaza numai asupra celui ce le poarta transpun�ndu-l �ntr-o stare mai sacra, mai mistica, dar actioneaza si asupra spiritelor din lumea invizibila pe care vrea sa le atraga sau sa le respinga.
Bine�nteles ca esential ram�ne ceea ce se petrece �n inima si �n sufletul preotului, al Initiatului, caci nu hainele sunt acelea care �i dau maretia, puritatea, �ntelepciunea si puterea, daca el nu le poseda.
Bine�nteles ca aceasta corespondenta �ntre aparenta interioara si aparitia exterioara nu prea mai exista la oameni: se �nt�lnesc oameni ur�ti sau saraci pe dinafara care sunt frumosi si bogati �nauntrul lor, si invers; eu v-am explicat deja de ce lucrurile stau astfel. Dar �n lumea divina, �n Cer, exista o corespondenta absoluta �ntre interior si exterior. Ma veti �ntreba: "Dar fiintele de sus au si o aparenta exterioara?" Bine�nteles, tuturor calitatilor, virtutilor si fortelor le corespunde c�te o forma, un suport, un vehicul.

     Noi spunem ca fiintele de sus sunt spirite, dar ele nu sunt pur si simplu spirite. Orice spirit, oric�t de elevat ar fi, poseda un corp, dar acesta este alcatuit dintr-o materie at�t de cristalina, de transparenta, de subtila, �nc�t noi nu o putem vedea.
     Spiritele au un corp care corespunde fortelor si calitatilor pe care le poseda, la fel cum colierele, coroanele si toate podoabele corespund acumularilor spirituale, caci perlele si pietrele pretioase simbolizeaza anumite virtuti. Astazi, bine�nteles, vedeti oameni purt�nd haine si podoabe minunate pe care nu le merita. Totul nu este dec�t minciuna, teatru: ei vor sa atraga atentia asupra unei aparente frumoase pentru a-si ascunde mizeria interioara.
     Natura este cea care i-a dat omului vanitatea, si, de altfel, vanitatea este mult mai naturala dec�t orgoliul. Orgoliul nu este ceva natural, este chiar o atitudine care are �n ea ceva monstruos.

     Deci nu �ncercati sa va lepadati de vanitate, caci nu veti mai realiza nimic... Ah! Draga mea vanitate! Eu, daca ar trebui sa o abandonez, as fi pierdut. Deci, o pastrez cu grija, dar fac �n asa fel �nc�t ea sa fie �n slujba mea si nu eu �n a ei, caci altfel stiu unde m-ar t�r� ea. Am �nteles de multa vreme ca vanitatea poate fi utila, ca ne putem servi de ea, ca o putem pune la lucru, dar cu conditia sa �ntelegem c�t este de periculos sa dorim gloria pentru noi �nsine.
     Ceea ce trebuie sa facem este sa-l glorificam pe Domnul, un ideal sublim pentru care sa lucram; din aceasta glorie divina vom fi �ntr-o zi aureolati. Deci, �nvatati si voi sa va orientati vanitatea �ntr-o directie mai buna, adica �n sus. Vanitatea se arata buna, amabila, generoasa; ea merge peste tot pentru a fi vazuta, ea face bine pentru a fi remarcata, este serviabila pentru a fi apreciata. Dar celui care o manifesta �i este daunatoare, asta este sigur. �n schimb, �n ceea ce priveste orgoliul, el nu-i este nimanui de folos; nici macar celorlalti. Cel orgolios este dur si dispretuitor, el vrea sa fie apreciat si respectat fara sa faca nimic pentru altcineva. Satisfacut de buna parere pe care o are despre el �nsusi, el nu se duce sa se prezinte �n fata celorlalti, ci vrea ca ceilalti sa se deranjeze p�na la el pentru ca sa �l descopere. El este ca v�rful muntelui, solitar, de gheata. Trebuie sa urci pentru ca sa �l gasesti si chiar si atunci ram�ne deseori inaccesibil si ascuns. Iar atunci c�nd constata ca nu i se acorda nici respect si nici aprobare, ca nu este recunoscut ca o fiinta superioara, el se �nchide si se �ntuneca.

     La cel vanitos exista cel putin o lumina... o lumina nu prea grozava, ce-i drept, dar cel putin face ceva pentru ca sa straluceasca. Cel orgolios este �ntunecat, este sub semnul lui Saturn, c�t timp cel vanitos este mai cur�nd sub semnul lui Jupiter.
     Daca se studiaza aceasta problema din punct de vedere frenologic, se va observa ca centrul vanitatii este situat pe lateralul craniului, �n timp ce orgoliul este situat pe axa mediana putin mai la spate. Dar vanitatea si orgoliul nu �i sunt proprii numai omului; le vedem apar�nd deja la regnul vegetal si la cel animal. Dintre animale, gaina este vanitoasa, �n timp ce cocosul este orgolios. Dintre vegetale, pepenele este vanitos si dovleacul este orgolios, rosia este vanitoasa si prazul este orgolios. La oameni, femeia este mai cur�nd cea vanitoasa si barbatul cel orgolios. O femeie orgolioasa este un barbat deghizat si invers.

     Pentru o femeie este mai potrivit sa fie vanitoasa. �n fiinta noastra interioara �nt�lnim at�t orgoliul c�t si vanitatea: intelectul este �nclinat spre orgoliu, inima spre vanitate. Pe masura ce se dezvolta, intelectul devine orgolios, el se izoleaza de ceilalti. Inima, din contra, este vanitoasa, simte nevoia de a arata tot ce are sau tot ce stie sa faca.
     Dar, sa ne oprim acum asupra orgoliului care este �ntr-adevar defectul cel mai greu de �nvins, chiar si pentru un Maestru sau pentru un Initiat. Multi oameni care au urcat, de exemplu p�na �n v�rful unor munti �nalti, au constatat ca, acolo sus multe dintre slabiciunile si dorintele lor inferioare �i parasisera, ei se simteau mai mari, mai dezinteresati, mai generosi. Un singur lucru nu �i parasea: orgoliul.
Ca si copacii care nu pot rezista deasupra unei anumite altitudini, tendintele noastre inferioare nu rezista la o anumita elevare spirituala, cu exceptia orgoliului care, ca lichenul agatat �nca de st�ncile cele mai �nalte, �i acompaniaza pe Sfinti si pe Initiati p�na la ultimul lor grad de evolutie. Este destul de usor sa te eliberezi de toate celelalte defecte, dar de orgoliu este deosebit de dificil, cu at�t mai dificil cu c�t el este capabil sa �mbrace toate aparentele, chiar si cele virtuoase, cele mai luminoase. C�ti nu sunt aceia care au cazut deja din cauza orgoliului lor, m�ndri de stiinta lor, de puterea lor, de sfintenia lor!
Cu toata �ntelepciunea lor, ei nu au observat ca inima lor se �mpietrea si unii chiar au sf�rsit prin a crede ca ei erau Dumnezeu pe pam�nt.
De aceea este recomandabil ca discipolul sa se fereasca �nca de la �nceput. Ce este orgoliul? Un mod de a tine capul si de a privi. Bine�nteles, iata o definitie pe care nu o veti gasi �n nici un dictionar. Dar de ce nu as avea dreptul sa am definitii proprii?
Si umilinta este tot un fel de a tine capul... veti �ntelege �ndata. Sa presupunem ca obisnuiti sa priviti mereu numai �n jos, ce veti vedea? Animale, insecte, microbi, adica prosti, nebuni, criminali.
Compar�ndu-va cu ei, va veti gasi inteligent, genial, o perfectiune si veti �ncepe sa-i dispretuiti pe ceilalti, sa doriti sa-i striviti. Iata orgoliul: o comparatie cu cei ce se afla sub voi.

     Smerenia este atitudinea inversa: ea consta �n a privi �n sus, �n a ridica ochii catre toate fapturile superioare... si compar�ndu-va cu ele, va veti gasi foarte mic.
     Traditia initiatica povesteste ca Lucifer era cel mai mare si cel mai frumos dintre Arhangheli. �n puterea sa, a �nceput sa creada ca este egalul Domnului si a vrut chiar sa �l detroneze. Si acesta este tot orgoliu: a ne crede egali cu o fiinta care ne depaseste si sa dorim sa o �nlocuim.
     Pentru a scapa de orgoliu trebuie sa facem eforturi si sa cunoastem cele doua naturi ale noastre, cea superioara si cea inferioara, individualitatea si personalitatea despre care v-am vorbit deja de at�tea ori, si sa �nvatam sa lucram cu ele. Numai cu aceasta conditie va puteti pazi de orgoliu. Exact ca si �n cazul vanitatii, al furiei, al fortei sexuale: �n loc sa fiti �nvinsi, subjugati de orgoliu, �l puteti domina d�ndu-i de lucru.
Umanitatea duce cu ea acest orgoliu de milioane de ani, dar el �si are ratiunea de a fi, si �nvat�nd sa-l dominam pentru a-l pune la lucru, putem scapa de el.
Prima conditie pentru a fi stap�n pe orgoliu este a sti sa-i recunosti manifestarile. Dar multi oameni iau orgoliul drept umilinta si invers. Atunci c�nd vad un om care sta �n fata celor puternici din aceasta lume cu o atitudine servila pentru ca se simte sarac, nestiutor si slab �n comparatie cu ei, ei spun ca el este umil. Dar c�nd �nt�lnesc pe cineva care vrea sa realizeze �mparatia Domnului, spun: "Ce orgoliu!" Nu, ei se �nseala. Primul nu este umil: el se �nclina �n fata celui bogat si puternic din cauza slabiciunii lui sau din nevoie, caci nu poate face altfel, dar daruiti-i putina bogatie si putina forta si veti vedea atunci daca este �ntr-adevar umil!
     Nu trebuie sa ne �ncredem �n atitudinea unora pe motiv ca, pentru moment, nu fac rau nici unei muste. Ei sunt docili; dar docili fata de cine? C�ti nu sunt ca aceia care �n momentul �n care ajung sa posede mijloacele de a se impune, �si spun: "Cutare si cutare mi-au facut rau altadata, las'ca le dau eu lor acum o lectie!" si se razbuna.
Daca un om, atunci c�nd a primit �n m�na bogatia si puterea ram�ne �ntelegator, accesibil, se poate spune ca umilinta sa este reala, autentica.
Dar at�ta vreme c�t aceasta experienta nu a fost facuta, nu putem fi siguri de nimic.
Priviti, deasemenea, anumite persoane asa-zis umile, �n diferite �ncercari. C�te din ele, �n fata celor mai mici dificultati nu se revolta �mpotriva Domnului sau chiar �i neaga existenta! Adevarata umilinta nu este sa te �nclini �n fata celor puternici, a celor bogati, a calailor, ci �n fata lumii divine, �n fata Domnului, sa respecti tot ce este sacru, sa-l pastrezi �n tine si �n jurul tau. C�ti nu se cred umili, �n timp ce calca �n picioare legile divine!
Nu, umilinta este serviciul absolut, disponibilitatea absoluta, este supunerea absoluta fata de Creator.
     �n opinia unora, Iisus era orgolios pentru ca spunea: "Eu sunt fiul Tatalui", gonea negustorii din Templu cu un bici si �i numea pe farisei "soi de vipere", "fii ai diavolului", "morminte spalate"... �n realitate, El nu era orgolios, caci se supunea celor hotar�te �n Ceruri si �n fata celor mai cumplite suferinte a spus: "Tata, faca-se voia Ta si nu a mea". Orgoliosul este acela care �si �nchipuie ca el este totul, ca el nu depinde de nimeni si de nimic, exact ca si o lampa care ar pretinde ca ea este cea care da lumina, fara sa se g�ndeasca ca, daca centrala electrica va �nceta sa-i mai furnizeze curentul electric, va ram�ne �ntunecata.

     Orgoliosul crede ca el este izvorul fenomenelor ce se petrec �n el; de aceea, pentru a scapa de orgoliu, initiatul care obtine o victorie spirituala nu trebuie sa spuna: "Eu sunt cel care am reusit!" ci "Doamne, Tu esti cel care ai reusit prin mine... Fie ca gloria sa revina numelui Tau!".
Omul umil stie ca el nu este o fiinta izolata, ca nimic nu depinde de el si ca, daca nu ram�ne legat de Cer, nu va avea nici forta, nici lumina si nici �ntelepciune. El simte ca este o za dintr-un lant infinit, conductorul unei energii cosmice care vine foarte de departe si care curge prin el catre ceilalti oameni.
Omul smerit este o vale stropita cu apa care coboara de pe �naltimi pentru a fertiliza c�mpiile, el primeste fortele care izvorasc �n munti si atunci cunoaste abundenta. �n timp ce cel orgolios, care crede ca depinde numai de el, sf�rseste, mai devreme sau mai t�rziu, prin a pierde totul.
     �nca nu a fost �nteleasa toata bogatia umilintei. Orgoliul este un defect al intelectului si daca vreti sa vedeti una dintre cele mai stralucitoare manifestari ale orgoliului �n lume, ascultati-i vorbind pe oamenii de stiinta, pe filozofi, pe artisti, pe oamenii politici, atunci c�nd �si prezinta ideile, punctele lor de vedere, crezul lor: toti sunt convinsi ca sunt singurii care au dreptate, care g�ndesc corect, si sunt gata sa-i masacreze pe ceilalti pentru a face sa triumfe convingerile lor.
     Istoria este plina de acesti oameni care, convinsi ca ei sunt cei care se afla �n posesia adevarului, sau macar de a fi bratul drept al Domnului, si-au permis sa devasteze orase �ntregi, sa masacreze populatia.
     Priviti doar Biserica cu Inchizitia. Toti acei preoti, acei episcopi s-au crezut at�t de superiori �nc�t si-au permis sa-i extermine pe cei pe care i-au considerat ca gresesc. Ce orgoliu, ce prezumtie!
At�ta vreme c�t �si �nchipuie ca punctele lor de vedere sunt cele mai bune si se pronunta �n orice problema �ntr-o maniera care nu admite replica, oamenii nu vor face altceva dec�t sa comita erori. Caci, aceasta atitudine este contrarul unei atitudini inteligente.
Adevarata inteligenta este umilinta, adica sa recunoastem ca exista fiinte deasupra noastra care ne depasesc si care pot �ntelege lucrurile mai clar, mai pur, si mai divin dec�t noi. Numai un idiot �si poate �nchipui ca felul lui de a vedea lucrurile este absolut.
Omul inteligent va spune: "Iata, pentru moment g�ndesc asa, sunt asa, �nteleg asa. Dar asta nu �nseamna ca nu exista alte fiinte mai evoluate, care sunt capabile sa ma �nvete sau sa ma ajute. Voi merge sa le caut." Iata adevarata inteligenta.
Dar unde �nt�lnesti fiinte care sa judece at�t de �ntelept? C�ti nu sunt aceia care �si varsa s�ngele si �si sacrifica viata (sau pe cea a altora) doar pentru a demonstra ca ei au dreptate! Caci din nefericire, nimic nu produce mai multe conflicte �ntre oameni dec�t dezacordul asupra ideilor. Toti sunt dispusi sa se accepte unii pe altii cu slabiciunile si lipsurile lor, dar de �ndata ce ideile lor politice, filozofice sau religioase diverg si se opun, razboiul e gata.
     Priviti lumea: c�tor fiinte exceptionale nu li s-au recunoscut virtutile si sfintenia numai pentru ca aveau puncte de vedere diferite! Au fost decapitati ca niste hoti ordinari, fara nici o consideratie pentru valoarea lor morala.
Orgoliul te face orb la virtutile celui ale carui opinii vrei sa le combati. Orgoliul este cel care at�ta fiintele unele �mpotriva altora, si umilinta este cea care restabileste armonia �ntre ele.
�ntelepciunea, inteligenta, adevarata inteligenta divina, o poseda fiintele umile, cele care nu se �ncred numai �n elucubratiile intelectului lor.
     At�ta vreme c�t intelectul vorbeste, discuta, face zgomot si ocupa el singur tot locul, mentalul superior nu mai poate sa-si spuna cuv�ntul. Singur mentalul superior ne permite sa �ntelegem scopul divin pentru care omul a venit pe pam�nt si nu numai sa-l �ntelegem ci sa-l si realizam.
Lipsit de aceasta umilinta, care permite sa ne proiectam dincolo de intelect, omul va trece mereu pe l�nga esential.
Doar atunci c�nd va fi reusit sa reduca pretentiile nesabuite ale intelectului, el va da mentalului superior posibilitatea de a se manifesta, si splendoarea universala se va descoperi �n fata privirii sale uimite.
Toti cei care sunt convinsi de dreptatea absoluta a opiniilor lor, sunt orgoliosi.
Veti spune: "Atunci niciodata nu trebuie sa ne g�ndim ca avem dreptate?" Bine�nteles ca da, si eu va voi da metoda pentru ca acest g�nd sa nu antreneze o atitudine de orgoliu. Dar mai �nt�i este necesar sa aveti idei clare asupra naturii inteligentei, ca si asupra originii punctelor voastre de vedere, a opiniilor.
Inteligenta noastra nu este altceva dec�t suma, sinteza multor mii de centre si organe care se afla �n noi, a tuturor tendintelor, pulsiunilor pe care le transformam din �ncarnare �n �ncarnare de milioane de ani, este un rezumat al tuturor facultatilor si capacitatilor pe care le poseda celulele care compun organismul nostru, iar cu c�t celulele sunt mai evoluate, mai sensibile, mai armonioase, cu at�t inteligenta noastra este mai dezvoltata. Iata ceea ce trebuie �nteles.
     Inteligenta nu este un atribut separat, distinct, independent de ansamblul fiintei umane, de celulele sale, de organele sale. De aceea, a g�ndi corect nu necesita numai un efort al intelectului, este �n realitate rezultatul unei �ntregi discipline de viata.
Sa mergem mai departe. Care este originea acestei inteligente pe care noi o posedam? Ea este reflectarea Inteligentei Cosmice. Dar este o reflectare imperfecta, caci trec�nd prin toate celulele noastre care sunt adesea prada dezordinii pasiunilor noastre, bine�nteles ca este limitata si �ntunecata. Inteligenta Cosmica nu se poate manifesta perfect printr-un individ care nu stie �nca sa-si stap�neasca miscarile instinctive; dar cu c�t se purifica, se perfectioneaza cu at�t mai mult creste capacitatea lui de a sesiza si a capta lumina acestei inteligente.
Din moment ce inteligenta este o consecinta a starii �n care se afla toate celulele corpului sau, discipolul trebuie sa vegheze sa le mentina �ntr-o stare c�t mai armonioasa, fiind atent la calitatea hranei sale fizice, dar mai ales a celei psihice (la senzatiile sale, la sentimentele sale, la g�ndurile sale); altfel el ram�ne �nchis celor mai mari revelatii. Nu exista un alt mod de a-ti ameliora inteligenta, dec�t prin a-ti �mbunatati felul �n care traiesti.
Eu am crezut aceasta �ntotdeauna, am stiut-o �ntotdeauna si �ntotdeauna am lucrat �n acest sens.
     C�nd vad c�teodata persoane care comenteaza asupra unor subiecte despre care nu stiu nimic, cu certitudinea absoluta asupra adevarului pe care �l sustin si care sunt gata sa-i extermine pe ceilalti si sa se distruga pe sine �n numele convingerilor lor, sunt uluit. Ei nu-si vor pune niciodata �ntrebarea: "Si daca ma �nsel?
Poate ca nu sunt chiar at�t de evoluat, at�t de purificat, de receptiv. Oare am dreptul sa fiu at�t de convins? Trebuie sa ma asigur: voi mai studia. " A, nu, nu, ei �i vor ucide pe ceilalti, se vor ucide si pe ei, dar nu vor renunta la parerile lor.
Dar cum pot oare oamenii sa fie �ntr-at�t de convinsi ca au dreptate �n toate, �n evenimente, �n religie, �n politica, �n dragoste?...
Dupa c�tiva ani �si schimba complet parerile si din nou cred ca au dreptate. �n tinerete au g�ndit �ntr-un fel, adulti g�ndesc altfel si la batr�nete vor g�ndi iar altfel. Atunci de ce tin at�t la ideile lor?
Ar trebui sa-si spuna: "Din moment ce mi-am schimbat parerile p�na acum de mai multe ori, cine �mi dovedeste ca de data asta am dreptate?" Chiar si la 99 de ani trebuie sa ne spunem: "Astept �nca pentru ca sa ma pronunt. Poate ca de azi �n c�teva mii de ani, voi vedea lucrurile mai clar. Mi-am schimbat de at�tea ori parerile �n cursul vietii!".
     Trebuie sa fim �ntr-adevar convinsi, dar nu de capacitatile noastre de a judeca, caci ele sunt limitate, incomplete. Mai traiti �nca putin si va veti schimba �nca de c�teva ori parerile.
Acum, ca ati �nteles c�t suntem toti de amenintati de orgoliu, luati-va precautiuni pentru a nu fi atinsi: �n fiecare zi �ncercati sa priviti �n sus, sa va comparati cu fiintele care va depasesc, Arhanghelii, Divinitatile, si veti vedea ca nu sunteti mare lucru. De aceea �n loc sa aveti pareri asupra tuturor subiectelor spun�nd: "Dupa parerea mea, este asa... �n opinia mea..." �ncercati sa cunoasteti opinia Stiintei Initiatice, a Marilor Maestri ai umanitatii, �ntrebati-i cum vad ei lucrurile pentru ca ei sa va comunice lumina lor.
Toti se �nseala at�ta vreme c�t nu s-au dus sa-si verifice opiniile, modul lor de a vedea lucrurile, compar�ndu-le cu Inteligenta Cosmica.
     Istoria este cea care dovedeste ca dupa ani de zile se observa ca au comis erori mari. Deci, iata cea mai buna metoda pentru a rezista orgoliului.
Stiind ca din cauza erorilor pe care le-ati putut comite �n �ncarnarile anterioare, aveti �n aceasta existenta o inteligenta foarte limitata si ca a va baza pe ea �nsemneaza a va lasa prada catastrofelor, trebuie sa cereti permanent parerea lumii divine.
�n fiecare zi obisnuiti-va sa priviti �n sus si sa spuneti: "Iata ce g�ndesc eu despre acest subiect, despre aceasta persoana. Am oare dreptate? Luminati-ma".
�n acel moment, nu numai ca nu mai puteti fi orgoliosi, dar primiti raspunsuri clare si adevarate si sunteti pe drumul cel bun.
Sa nu credeti niciodata ca ati atins perfectiunea, nu, voi mergeti doar pe drumul catre perfectiune.
Trebuie sa fiti foarte atenti caci at�ta vreme c�t nu ati ajuns �nca �n v�rf, puteti �nca sa va �nselati. De altfel, se poate spune ca toti aceia care nu lucreaza cu adevarat pentru ca sa-si transforme modul de viata, care continua sa se lase hartuiti de dorintele lor inferioare, chiar daca cer Cerului sa fie luminati, primesc un raspuns eronat; nu este vorba de intuitie, ci de o impresie mincinoasa. De ce? Pentru ca raspunsul Cerului trec�nd prin toate straturile lor impure pe care le-au acumulat, sufera o deformare.
Exact ca atunci c�nd scufundam un baton �n apa: el ne pare fr�nt. Da, chiar si sfaturile lumii divine, daca trec prin straturi de impuritati, se deformeaza. Si atunci exista at�tea riscuri de erori ca este mai bine sa nu ascultati ceea ce receptionati.
     Multa lume este receptiva, putin mediumnica, putin clarvazatoare, si este adevarat ca capteaza elemente din lumea invizibila dar sunt elemente amestecate, carora este bine sa nu li se dea credibilitate. Singur acela care face eforturi pentru a se purifica, a se curata, a se �nnobila, primeste de la Ceruri raspunsuri clare, limpezi si adevarate.