Puterea prezentului - Partea III de Eckhart Tolle publicat la 24.10.2008
Cel mai mare obstacol în calea iluminarii
     Ce este iluminarea?
Un cersetor statea la marginea unui drum de mai bine de 30 de ani.
Intr-o zi, trecu pe acolo un strain. „Te înduri sa-mi dai un ban?", murmura mecanic cersetorul, întinzându- vechea lui sapca de baseball.
„Nu am nimic sa-ti dau", spuse strainul.
„Dar pe ce esti asezat?", întreba acesta.
„Un gunoi", raspunse cersetorul. „E doar o cutie veche. Stau pe ea de când ma stiu.
„Te-ai uitat vreodata înauntru?", întreba strainul
„Nu", raspunse cersetorul. „Ce rost are? Nu e nimic în ea."
„Uita-te înauntru", insista strainul.
Cersetorul reusi sa ridice putin capacul. Socat, nevenindu-i sa creada, vazu ca toata cutia era plina cu aur. Eu sunt strainul care nu are nimic sa va dea si care va spune sa va uitati înauntru. Nu în interiorul unei cutii, ca în parabola, ci undeva mai aproape: în interiorul dvs.
„Dar eu nu sunt un cersetor" — mi se pare ca va aud protestând.
     Cei care nu si-au gasit înca adevarata bogatie, care este stralucitoarea fericire a Fiintei si sentimentul profund si indestructibil de pace venit odata cu ea, sunt cersetori, chiar daca detin cele mai mari bogatii materiale.
Ei cauta în afara lor farâme de placere sau de satisfactie, de recunoastere, de siguranta sau de iubire, desi au în sine o comoara care contine nu numai aceste lucruri, ci este infinit mai bogata decât orice le-ar putea oferi lumea.
     Cuvântul „iluminare" evoca într-un fel ideea unei realizari supraomenesti, iar sinele fals vrea sa perpetueze aceasta idee; dar aceasta este pur si simplu starea dvs. naturala, trairea identitatii cu Fiinta.
Este o stare de conectare la ceva incomensurabil si indestructibil, la ceva care, aproape paradoxal, sunteti în esenta dvs., dar care, cu toate acestea, va depaseste cu mult; înseamna regasirea naturii dvs. adevarate, dincolo de nume si de înfatisare.
Incapacitatea de a simti aceasta conectare da nastere iluziei separarii — separare de propria persoana si de lumea care va înconjoara. Atunci va percepeti, constient sau inconstient, ca pe un fragment izolat.
Apare frica, iar conflictul interior devine starea normala.

     Îmi place foarte mult definitia extrem de simpla pe care Buddha o da iluminarii: „sfârsitul suferintei". Nu este nimic supraomenesc în ea, nu-i asa? Desigur, ca definitie, este incompleta.
Ne spune doar ce nu este iluminarea: nu este suferinta. Dar ce ramâne atunci când nu mai exista suferinta? Buddha pastreaza tacerea asupra acestui subiect, iar tacerea lui înseamna ca acest lucru trebuie descoperit pe cont propriu. El foloseste o definitie negativa pentru ca mintea sa nu o transforme într-o credinta sau într-o realizare supraomeneasca, un obiectiv imposibil de atins.
In ciuda acestei precautii, majoritatea budistilor cred si azi ca iluminarea este pentru Buddha, nu pentru ei, cel putin nu în aceasta viata.
     Fiinta este energia vitala unitara, eterna, mereu prezenta deasupra miliardelor de forme vii supuse nasterii si mortii.
Totusi, Fiinta nu este numai deasupra, ci si în adâncul fiecarei forme de viata, ca esenta interioara invizibila si indestructibila.
Ceea ce înseamna ca ea ne este accesibila în acest moment sub forma sinelui nostru profund, a naturii noastre adevarate.
Dar nu cautati sa puneti stapânire pe ea prin puterea mintii.
Nu încercati sa o întelegeti.
Nu puteti sa o cunoasteti decât atunci când mintea este linistita. Când sunteti prezent, când atentia voastra se îndreapta intens si în întregime spre Clipa de acum, Fiinta poate fi simtita, dar ea nu poate fi înteleasa niciodata pe cale mentala. A regasi constiinta Fiintei si a mentine aceasta stare de „constiinta sensibila" înseamna a atinge iluminarea.
     Cuvântul Dumnezeu si-a pierdut sensul pe parcursul miilor de ani de folosire gresita. Il folosesc uneori si eu, dar destul de rar.
Prin „folosire gresita" vreau sa spun ca oameni care nu au reusit niciodata sa arunce macar o privire fugara în lumea sacrului, în vastitatea infinita din spatele acestui cuvânt, îl folosesc cu multa convingere, ca si cum ar sti despre ce anume vorbesc.
Sau aduc argumente împotriva sa, ca si cum ar sti ce este lucrul pe care îl neaga.
Aceasta folosire gresita da nastere unor credinte, unor afirmatii absurde si unor iluzii egoiste, ca de exemplu: „Dumnezeul meu sau al nostru este singurul adevarat, iar Dumnezeul tau este fals", sau faimoasei afirmatii a lui Nietzsche: „Dumnezeu a murit".
Cuvântul Dumnezeu a devenit un concept închis. In momentul când este rostit, apare o imagine mentala, poate ca nu chiar aceea a unui batrân cu barba alba, totusi o reprezentare mentala a unui lucru sau a unei persoane din afara noastra si, desigur, aproape inevitabil, aceasta este o persoana sau un lucru de sex masculin.
     Nici Dumnezeu, nici Fiinta si nici vreun alt cuvânt nu poate defini sau explica realitatea inefabila din spatele cuvântului, astfel ca singura întrebare importanta este aceea daca cuvântul este un sprijin sau o piedica pentru capacitatea noastra de a trai realitatea la care se refera.
Trimite el dincolo de sine, la o realitate transcendenta, sau se contamineaza cu usurinta, devenind nimic altceva decât o idee din mintea dvs. în care credeti, un idol mental?
Cuvântul Fiinta nu explica nimic, dar nici cuvântul Dumnezeu nu face acest lucru. Totusi, Fiinta are avantajul de a fi un concept deschis. Nu reduce infinitatea invizibila la o entitate finita.
Este imposibil sa ne formam o imagine mentala despre ea. Nimeni nu poate sa revendice exclusiv Fiinta. Este însasi esenta si va este imediat accesibila ca sentiment al propriei prezente, drept constientizare a lui „eu sunt", care este anterioara gândului ca „eu sunt asta sau cealalta".
Asadar, este un pas foarte mic între cuvântul Fiinta si experienta existentei.
Care este cel mai mare obstacol în calea trairii acestei realitati?
     Identificarea cu mintea dvs., care face ca gândirea sa devina un impuls permanent si repetitiv.
Incapacitatea de a te opri sa mai gândesti este o boala groaznica, dar nu ne dam seama de acest lucru pentru ca aproape toata lumea sufera de ea, asa ca o consideram un lucru normal. Acest zgomot mental neîncetat ne împiedica sa gasim acea lume a linistii interioare, care este inseparabila de Fiinta. El creeaza si un sine fals, construit de minte, care arunca o umbra de frica si suferinta.
     Filozoful Descartes credea ca a descoperit adevarul fundamental când a facut afirmatia: „Gândesc, deci exist".
De fapt, el formulase eroarea fundamentala: echivalarea gândirii cu Fiinta si a identitatii cu gândirea.
Cel ce gândeste compulsiv, adica aproape toata lumea, traieste într-o stare de separare aparenta, într-o lume nebunesc de complexa, cu conflicte si probleme perpetue, o lume care reflecta fragmentarea din ce în ce mai mare a mintii.
     Iluminarea este o stare de integritate, de a l fi „unitar" si, din acest motiv, împacat. A fi unitar cu viata în aspectul sau manifest, lumea, ca si cu sinele dvs. profund si viata nemanifesta — a fi unitar cu Fiinta.
Iluminarea nu este numai sfârsitul suferintei si al conflictelor perpetue din interiorul si din afara noastra, ci si sfârsitul sclaviei noastre fata de gândirea neîntrerupta.
Ce sentiment incredibil de eliberare!
     Identificarea cu mintea creeaza un ecran opac de concepte, etichete, imagini, cuvinte, judecati si definitii ce blocheaza orice relatie autentica.
Se interpune între constiinta de sine si persoana, ntre dvs. si restul oamenilor, între dvs. si natura, între dvs. si Dumnezeu.
Acest ecran de gânduri este cel care creeaza iluzia separarii, impresia ca existati complet separat de „celalalt".
Atunci uitati faptul esential ca, în spatele nivelului aparentei fizice si al formelor diferite, sunteti unitar cu tot ceea ce exista. Prin „uitati" vreau sa spun ca nu mai puteti simti aceasta unitate ca realitate de sine evidenta. Puteti crede ca acest lucru este adevarat, dar nu mai stiti ca este adevarat.
O credinta poate fi linistitoare.
Totusi numai prin expeienta proprie devine eliberatoare.
Gândirea a devenit o boala Bolile apar atunci când lucrurile nu mai sunt în echilibru.
De exemplu, nu este nimic anormal în multiplicarea si diviziunea celulelor în corpul uman, dar, când acest proces continua fara sa tina cont de organismul ca întreg, celulele prolifereaza si apare o boala
Nota: Mintea este un instrument minunat daca este folosta corect.
Folosita incorect, devine foarte distructiva.
     Pentru a exprima mai precis acest lucru, nu conteaza în ce masura va folositi incorect mintea — pentru ca, de obicei, nu o folositi deloc.
Ea va foloseste pe dvs. Aceasta este boala. Credeti ca sunteti mintea dvs.
Este o iluzie. Instrumentul a pus stapânire pe dvs.

     Numai faptul ca puteti rezolva un careu de cuvinte încrucisate sau construi o bomba atomica nu înseamna ca va folositi mintea.
Asa cum câinilor le place foarte mult sa roada oase, mintea adora sa se ocupe de probleme.
Acesta este motivul pentru care rezolva cuvinte încrucisate si construieste bombe atomice.
Dvs. nu sunteti interesat de aceste scopuri.
     Dati-mi voie sa va pun o întrebare: va puteti elibera de mintea dvs. ori de câte ori doriti? Ati descoperit butonul de „închidere"?
Adica sa nu mai gândesc deloc? Nu, nu pot. Poate numai o secunda sau doua.
Atunci, mintea este cea care va foloseste pe dvs. Va identificati inconstient cu ea, asa ca nici nu stiti ca sunteti sclavul ei.
Este ca si cum ati fi posedat fara sa stiti si luati entitatea care va poseda drept persoana dvs.
Inceputul libertatii este sa va dati seama de faptul ca nu sunteti entitatea care va poseda — adica gânditorul din sinea dvs. Cunoscând acest lucru, aveti ocazia sa observati entitatea.
In momentul în care începeti sa observati gânditorul, se activeaza un nivel superior al constiintei. Atunci începeti sa realizati ca dincolo de lumea gândurilor exista o arie vasta a inteligentei, ca gândul este nu mai un aspect marunt al acesteia.
Constientizati de asemenea ca toate lucrurile care conteaza — frumusetea, iubirea, creativitatea, bucuria, pacea interioara — vin de dincolo de minte. Atunci începeti sa va treziti. Eliberarea de mintea noastra Ce vreti sa spuneti prin „ observarea gânditorului"? Când o persoana se duce la doctor si spune: „Aud o voce capul meu", probabil ca va fi trimisa la psihiatru. Cert este într-un mod foarte asemanator, aproape toata lumea aude a sau mai multe voci în cap tot timpul: gândurile involuntare în legatura cu care nu va dati seama ca aveti puterea de a, opri.
Monologuri si dialoguri continue.
Probabil ca ati întâlnit pe strada „nebuni" care vorbesc fara oprire, cu voce tare sau mormaind în barba.
Ei bine, acest lucru nu difera foarte mult de ceea ce faceti dvs. însiva si toti oamenii „normali", cu exceptia faptului ca nu vorbiti cu voce.
Vocea comenteaza, speculeaza, compara, judeca, se plânge, accepta sau respinge etc. Ea nu este neaparat relevanta pentru situatia în care va aflati în acel moment; poate evocati trecutul recent sau îndepartat, poate repeta sau imagina posibile situatii viitoare.
Isi imagineaza deseori lucruri negative finaluri nedorite; acest lucru este numit „îngrijorare", uneori, aceasta banda de magnetofon care zbârnâie în fundal este însotita de imagini sau „filme mentale".
Multi oameni traiesc având în minte un tiran care îi ataca si îi pedepseste continuu, acaparându-le mare parte din energia vitala. El este cauza nefericirii si a suferintei neexprimate, si chiar a bolii.
Vestea buna este ca va puteti elibera de mintea dvs. Aceasta este singura eliberare autentica. Puteti face primul pas chiar acum.
     Incepeti sa va ascultati vocea care vorbeste în capul dvs. cât puteti de des.
Acordati o atentie deosebita gândurilor repetitive sau tiparelor de gândire; poate ca aceste vechi discuri de gramofon vorbesc în capul dvs. de ani întregi.
Iata ce înteleg eu prin „observarea gânditorului" — este un alt fel de a spune: asculta-ti vocea mintii, acolo ca spectator, ca martor.
Când va ascultati vocea mintii, încercati sa fiti impartial. Adica nu o judecati. Nu judecati si nu condamnati ceea ce auziti, pentru ca asta ar însemna ca aceeasi voce a intrat din nou pe usa din spate.
Va veti da repede seama: vocea e acolo, iar eu sunt aici, ascultând-o, urmarind-o.
Constientizarea faptului ca eu sunt — acest sentiment al propriei prezente — nu este un gând. El vine de undeva de dincolo de minte.
     Asa ca, atunci când ascultati un gând, constientizati nu numai gândul, ci si propria dvs. prezenta ca martor al gândului. In felul acesta, a aparut o noua dimensiune a constiintei. In timp ce va ascultati gândul, simtiti o prezenta constienta — sinele dvs. profund — ca si cum s-ar afla dincolo de gând sau dedesubtul lui, orice-ar însemna asta. Atunci gândul îsi pierde puterea asupra dvs. si începe cu repeziciune sa slabeasca în intensitate, în forta, pentru ca nu mai continuati sa încarcati mintea cu energie prin identificarea cu el.   
     Acesta este începutul sfârsitului gândirii involuntare si compulsive. Când un gând cedeaza, veti resimti o discontinuitate în fluxul mental — un hiat al non-mintii. La început, aceste intervale vor fi scurte, poate de câteva secunde, dar treptat ele se vor prelungi. Când vor aparea astfel de intervale, veti simti o lumita liniste si pace interioare.
Acesta este începutul starii aaturale de traire a unitatii cu Fiinta, senzatie care, de obicei, ieste ascunsa de minte.
Exersând, sentimentul de liniste si pace se va aprofunda. De fapt, profunzimea lui nu are limite. Veti simti si o subtila senzatie de bucurie care urca din adâncul dvs.: bucuria de a trai.
Nu este o stare asemanatoare cu transa. Deloc. Aici nu e vorba de o pierdere a constiintei. Este exact opusul transei.
[Daca pretul pacii ar fi scaderea nivelului constiintei, iar pretul calmului — o scadere a vitalitatii si a vitezei de reactie, atunci aceste lucruri nu ar merita dobândite.
In aceasta stare de conectare interioara sunteti mult mai alert si mai treaz decat în momentele de identificare cu mintea.
Aceasta mareste frecventa vibratiei câmpului energetic care da viata corpului fizic. Pe masura ce patrundeti mai adânc în aceasta zona a „non-mintii", cum i se spune uneori în Orient, câstigati o stare de constiinta pura. În aceasta stare, va simtiti propria prezenta cu o asemenea intensitate si bucurie, încât orice gând, orice emotie, întregul corp fizic si toata lumea externa devin relativ lipsite de importanta în comparatie cu trairea. Totusi, nu este o stare egoista, ci una total altruista. Va conduce dincolo de ceea ce ati crezut pâna acum ca este „sinele propriu". Aceasta prezenta sunteti esentialmente dvs. si, în acelasi timp, inimaginabil mai mult decât dvs.

     Ceea ce încerc sa va împartasesc aici poate parea paradoxal sau chiar contradictoriu, dar nu exista niciun alt mod în care as putea exprima aceste lucruri. În loc sa „observati gânditorul", puteti crea dvs. însiva un gol în fluxul gândirii, pur si simplu concentrându-va atentia asupra Clipei de acum. Deveniti intens constient de momentul prezent. Este un lucru care va va aduce o profunda satisfactie. Astfel, va îndepartati constiinta de activitatile mintii si creati un hiatus al non-mintii, în care sunteti extrem de alert si constient, însa fara sa gânditi. Aceasta este esenta meditatiei.
     In viata cotidiana, puteti face acest exercitiu oprindu-va la orice activitate de rutina care de obicei este doar un mod de a atinge un obiectiv, acordându-i toata atentia dvs., astfel încât sa devina un scop în sine. De exemplu, de câte ori coborâti si urcati scarile acasa sau la locul de munca, fiti extrem de atent la fiecare pas, la fiecare miscare, chiar si la respiratie.
Fiti total prezent.
Sau când va spalati pe mâini, fiti atent la toate informatiile senzoriale asociate cu aceasta activitate: sunetul si felul în care simtiti apa, miscarile mâinilor, mirosul sapunului s.a.m.d. Ori atunci când va urcati în masina, dupa ce închideti portiera, opriti-va pentru câteva secunde si observati-va respiratia. Constientizati senzatia calma, dar intensa a prezentei. Exista un singur criteriu sigur în functie de care va puteti masura succesul în aceasta activitate: gradul în care simtiti pacea interioara.
     Asa ca pasul cel mai important al calatoriei dvs. spre iluminare consta în a învata sa nu va mai identificati cu mintea dvs.
De câte ori creati un gol în fluxul mental, lumina constiintei se accentueaza.
Într-o zi s-ar putea sa va surprindeti zâmbind vocii din minte, asa cum v-ati amuza de poznele unui copil. Iar aceasta denota ca, de câtva timp, nu mai luati în serios ceea ce se petrece în minte, deoarece sentimentul dvs. de sine nu mai depinde de un asemenea proces.
Iluminarea= depasirea gândurilor.
Gândirea nu este esentiala pentru supravietuirea în aceasta lume?
Mintea dvs. este un instrument, o unealta. Ea exista pentru a fi folosita într-un anumit scop, iar, când sarcina este îndeplinita, lasati-o deoparte. Dar, dupa cum stau lucrurile, as spune ca aproape 80-90% din gândurile majoritatii oamenilor sunt nu numai repetitive si inutile, dar, prin natura lor disfunctionala si deseori negativa, mare parte sunt chiar daunatoare.
Observati-va mintea si veti descoperi ca este adevarat. Ea duce la o pierdere importanta de energie vitala. Acest gen de gândire compulsiva este în realitate o forma de dependenta. Prin ce se caracterizeaza dependenta? Pur si simplu prin faptul ca nu mai simtiti ca ati avea posibilitatea sa hotarâti când sa va opriti. Pare un lucru mai puternic decât dvs., care va da un fals sentiment de placere, o placere care invariabil se transforma în durere.
     De ce am fi dependenti de minte?
Pentru ca va identificati cu ea — ceea ce considerati a fi identitatea dvs. deriva din continutul si activitatea mintii.
Vi se pare ca ati înceta sa existati daca nu ati mai gândi. Pe masura ce cresteti, va formati o imagine mentala despre cine sunteti, în baza conditionarii personale si culturale. Putem numi aceasta identitate fantomatica „sine fals". Sinele fals consta în activitatea mentala si nu poate fi mentinut în viata decât gândind permanent.
Termenul de „sine fals" are sensuri diferite pentru persoane diferite, dar, în contextul propus de mine, se refera la acel sine fals creat prin identificarea inconstienta cu mintea.
Pentru sinele fals, momentul prezent abia daca exista. Numai trecutul si viitorul sunt considerate importante.
Aceasta inversare totala a adevarului este cauzata de faptul ca mintea nu functioneaza corect sub influenta sinelui fals. Este mereu preocupata de mentinerea în viata a trecutului, pentru ca, fara el, cine mai sunteti dvs.? Se proiecteaza constant în viitor pentru a-si asigura supravietuirea continua si a cauta acolo eliberarea sau împlinirea.
Mintea spune: „într-o zi, când se va întâmpla cutare sau cutare lucru, ma voi simti bine, voi fi fericit si împacat". Chiar si atunci când sinele fals pare preocupat de prezent, ceea ce vede nu este prezentul: acesta este per¬ceput total gresit pentru ca este privit prin ochii trecutului. Sau reduce prezentul la un mijloc pentru atingerea unui scop, un obiectiv întotdeauna legat de viitorul proiectat de minte.
Observati-va mintea si veti vedea ca asa functioneaza.
Momentul prezent este cheia eliberarii. Dar nu puteti gasi momentul prezent atâta timp cât va identificati cu mintea dvs.
     Nu vreau sa-mi pierd capacitatea de a analiza si a face deosebiri. Nu m-ar deranja sa învat sa gândesc mai clar, mai concentrat, dar nu vreau sa-mi pierd capacitatea mentala. Darul gândirii este cel mai pretios lucm pe care îl avem. Fara el, am fi doar o alta specie de animale. Dominatia mintii nu este mai mult decât un stadiu în evolutia constiintei. Necesitatea de a trece la stadiul urmator a devenit o urgenta; altfel, vom fi distrusi de minte, care s-a preschimbat într-un monstru. Vom discuta mai pe larg aceste lucruri mai târziu. Gândirea si constiinta nu sunt sinonime. Gândirea este numai un aspect limitat al constiintei. Gândul nu poate exista fara constiinta, dar constiinta nu are nevoie de gânduri.
     Iluminarea înseamna depasirea gândului, evitarea întoarcerii la un nivel anterior gândului, acela de animal sau de planta. In starea de iluminare, va puteti folosi gândirea ori de câte ori este necesar, dar într-un mod mult mai eficient si cu mai multa concentrare decât înainte.
O puteti folosi mai ales în scopuri practice, dar sunteti eliberati de dialogul interior involuntar, pastrându-va linistea interioara.
Când va folositi mintea, si mai ales atunci când aveti nevoie de o solutie creativa, alternati la fiecare câteva minute gândirea cu linistea, starea de activare a mintii cu aceea de linistire a ei.
In afara mintii, constiinta exista fara gând. Numai astfel este posibila gândirea creativa, pentru ca numai asa gândul are o putere reala.
Gândul singur, lipsit de conectarea la lumea vasta a constiintei, devine repede sterp, nebunesc, distructiv. Mintea este, în esenta, o masina de supravietuire. Atacul si apararea împotriva altor minti, adunarea, depozitarea si analizarea informatiilor — acestea sunt lucrurile la care se pricepe ea, dar nu este deloc creativa.
Toti artistii adevarati, indiferent daca stiu sau nu, creeaza într-o zona aflata în afara mintii, din linistea lor interioara. Mintea da apoi forma impulsului creativ sau intuitiilor. Chiar si marii oameni de stiinta au afirmat ca descoperirile creative cele mai importante le-au facut în momente de calm mental.
In urma unui chestionar aplicat celor mai mari matematicieni de pe tot teritoriul Statelor Unite, inclusiv lui Einstein, pentru a afla metodele lor de lucru, rezultatul — surprinzator — a fost acela ca „gândirea joaca numai un rol secundar în faza decisiva si de scurta durata a actului creator".
Asa ca eu as spune ca motivul foarte simplu pentru care majoritatea oamenilor de stiinta nu sunt creativi nu este acela ca nu stiu sa gândeasca, ci acela ca nu stiu cum sa se opreasca din gândit! Nu prin intermediul mintii, al gândirii s-a creat miracolul vietii pe Pamânt sau corpul dvs., si nu prin intermediul ei sunt ele mentinute în viata.
Exista în mod clar o inteligenta mult mai vasta decât mintea.

     Cum poate o singura celula umana, care are un diametru de 20-30 µmm, sa contina în ADN-ul ei instructiuni care ar putea umple 1.000 de carti, a câte 600 de pagini fiecare?
Cu cât aflam mai multe despre functionarea corpului, cu atât întelegem mai bine cât de vasta este inteligenta care l-a construit si cât de putine stim despre ea.
Când mintea noastra se reconecteaza cu ea, devine cea mai minunata unealta; începe sa deserveasca un scop care o depaseste cu mult.
     Emotia= reactia corpului la activitatea mintii
Dar emotiile? Sunt prins mult mai des în vârtejul emotiilor mele decât în vârtejul gândurilor. Mintea, în felul în care folosesc eu acest cuvânt, nu este compusa doar din gânduri. Ea include si emotiile, si tiparele mental-emotionale de reactie inconstienta. Emotia apare acolo unde mintea si corpul se întâlnesc. Este reactia corpului la activitatea mintii — sau, ati putea spune, o reflectare a mintii în corp. De exemplu, gândul la un posibil atac sau un gând ostil va crea în corp o acumulare de energie, pe care noi o numim furie. Corpul se pregateste de lupta. Gândul ca sunteti amenintat, fizic sau psihologic, face corpul sa se contracte, iar aceasta este componenta fizica a ceea ce noi numim frica.
Cercetarile au aratat ca emotiile puternice pot produce schimbari chiar si în biochimia corporala. Aceste schimbari biochimice reprezinta aspectul fizic sau material al emotiilor.
Desigur, nu sunteti întotdeauna constienti de toate tiparele dvs. de gândire si deseori numai observându-va emotiile le puteti constientiza.
Cu cât va identificati mai mult cu gândirea, cu preferinte¬le si cu aversiunile dvs., cu judecatile si cu interpretarile, cu alte cuvinte, cu cât sunteti mai putin prezent ca observator constient, cu atât încarcatura emotionala va fi mai puternica, indiferent daca sunteti constient sau nu de acest lucru.
Daca nu va puteti simti emotiile ca atare, daca sunteti despartit de ele, le veti trai la un nivel pur fizic, ca pe o problema fizica sau ca pe un simptom.
S-a scris foarte mult despre aceasta în ultimii ani, asa ca nu e nevoie sa aprofundam. Un tipar inconstient puternic se poate manifesta si sub forma unui eveniment extern, care vi se întâmpla.
De exemplu, am observat ca, în cazul oamenilor care au acumulat multa furie, fara sa o constientizeze si fara sa o exprime, exista o probabilitate mai mare de a fi atacati, verbal sau chiar fizic, de alte persoane furioase — deseori fara niciun motiv aparent. Ei emana un puternic iz de furie, pe care anumite persoane îl detecteaza la nivel subliminal, fapt ce le declanseaza propria furie latenta.
Daca aveti dificultati în a va simti emotiile ca atare, începeti prin a va concentra atentia asupra câmpului energetic intern al propriului corp. Simtiti-va corpul din interior. Astfel veti intra în contact cu emotiile dvs. Vom explora aceasta problema în detaliu mai târziu.
     . Dar, uneori, între cele doua entitati apare un conflict: mintea spune „nu", în timp ce emotia spune „da" sau invers.
Daca vreti într-adevar sa va cunoasteti mintea, corpul va va oferi întotdeauna o reflectare autentica, asa ca fiti atenti la emotie sau mai degraba simtiti-o în corp. Daca între cele doua exista un conflict aparent, gândul va fi minciuna, iar emotia va fi adevarul. Nu va reprezenta adevarul ultim despre cine sunteti, ci adevarul relativ despre starea mintii dvs. la momentul respectiv.
Conflictul dintre gândurile de la suprafata si procesele mentale inconstiente este foarte frecvent. Poate ca nu sunteti capabil deocamdata sa aduceti activitatea mentala inconstienta în constiinta sub forma gândurilor, dar ea se va reflecta mereu în corp sub forma emotiei, iar emotiile vi le puteti constientiza.
A privi o emotie în acest fel este, în linii mari, ca si cum ai asculta sau privi un gând, lucru despre care am vorbit mai devreme. Singura diferenta este aceea ca, daca gândul exista doar în mintea dvs., o emotie are o puternica componenta fizica si, prin urmare, este simtita în primul rând în corp
Puteti lasa emotia sa existe acolo fara a fi controlati de ea. Nu mai sunteti emotia; sunteti martorul, prezenta observatoare.
Daca exersati acest lucru, tot ceea ce este inconstient în dvs. va fi adus la lumina constiintei.
Faceti-va un obicei din a va întreba: „Ce se întâmpla în mine în acest moment?" întrebarea va va indica directia corecta.
Dar nu analizati, pur si simplu urmariti. Concentra-ti-va atentia în interior. Simtiti energia emotiei. Daca nu exista nicio emotie, îndreptati-va atentia mai adânc, spre câmpul energetic interior al corpului dvs.
Aceasta este usa catre Fiinta.
     O emotie reprezinta de obicei un tipar de gândire amplificat si energizat, iar, din cauza încarcaturii sale energice deseori coplesitoare, la început nu este usor sa ramâi prezent suficient de mult timp pentru a o observa. Vrea sa puna stapânire pe dvs. si de obicei reuseste — cu exceptia cazului în care sunteti suficient de prezent.
Daca va simtiti atras în identificarea inconstienta cu emotia printr-o lipsa de prezenta, lucru normal, de altfel, emotia devine temporar identica cu dvs. Deseori, gândirea si emotia formeaza un cerc vicios, alimentându-se reciproc.
Tiparul de gândire îsi creeaza o reflexie amplificata sub forma emotiei, iar frecventa de vibratie a emotiei continua sa hraneasca tiparul initial de gândire.
Staruind mental asupra situatiei, asupra evenimentului sau asupra persoanei percepute drept cauza a emotiei, gândul încarca emotia cu energie, iar, la rândul ei, emotia energizeaza tiparul de gândire s.a.m.d.
În principiu, toate emotiile sunt modificari ale unei emotii primordiale si nediferentiate, care îsi are originea în pierderea constiintei de sine, dincolo de orice nume si forma.
Din cauza naturii sale nediferentiate, este greu sa gasim un nume care sa descrie precis aceasta emotie. „Frica" este un termen destul de apropiat, dar, pe lânga un sentiment constant de amenintare, aceasta emotie include si un sentiment profund de abandon si neîmplinire.
Ar fi mai potrivit daca am folosi un termen la fel de nediferentiat ca si aceasta emotie primara si sa o numim, pur si simplu, „durere".
Una dintre principalele sarcini ale mintii este sa se împotriveasca si sa înlature aceasta durere emotionala — unul dintre motivele activitatii sale neîntrerupte —, dar tot ce poate sa faca este sa o ascunda temporar. De fapt, cu cât mintea se lupta mai mult sa scape de durere, cu atât durerea devine mai puternica. Mintea nu poate gasi niciodata solutia, nici nu-si poate permite sa va lase pe dvs. sa o faceti, pentru ca este ea însasi o parte din „problema'". Imaginati-va un sef al unei sectii de politie care încearca sa prinda un incendiator, când, faptasul este, de fapt, chiar el.
Nu veti scapa de durere pâna când nu veti înceta sa cautati rostul sinelui identificându-va cu mintea dvs., mai exact, cu sinele fals. Mintea va fi în acel moment înlaturata de la putere si Fiinta vi se va revela drept adevarata dvs. natura.
Ce se întâmpla cu emotiile pozitive, ca iubirea si bucuria? Ele nu pot fi separate de starea dvs. naturala de conectare interioara cu Fiinta. Clipe fulgurante de iubire si bucurie sau Scurte momente de profunda pace interioara sunt posibile ori de câte ori în fluxul gândirii apare un gol.
Pentru cei mai multi oameni, astfel de goluri apar rareori si numai accidental, în momentele în care mintea ramâne „fara grai", momente declansate uneori de o frumusete iesita din comun, de o solicitare fizica extrema sau chiar de un pericol foarte mare.
De obicei, astfel de momente sunt de scurta durata, deoarece mintea îsi reia repede activitatea de bruiaj, pe care noi o numim gândire.
Iubirea, bucuria si pacea nu pot înflori pâna când nu v-ati eliberat de sub dominatia mintii. Dar aceste sentimente nu sunt ceea ce eu as numi emotii. Ele se situeaza dincolo de emotii, la un nivel mult mai profund. Asa ca trebuie sa va constientizati în întregime emotiile si sa fiti capabili sa le simtiti, înainte de a putea simti ceea ce se afla în spatele lor. Emotie înseamna, ad litteram, „tulburare". Cuvântul vine din latinescul emovere, care are sensul de „a tulbura".
Iubirea, bucuria si pacea sunt stari profunde ale Fiintei sau, mai curând, trei aspecte ale starii de conectare interioara cu Fiinta. Prin urmare, nu au un antonim, deoarece vin din afara mintii. Emotiile, pe de alta parte, prin faptul ca apartin mintii dualiste, sunt supuse legii contrariilor. Aceasta înseamna ca nu puteti avea parte de ceva bun fara ceva rau. Ca urmare, în lipsa iluminarii, în starea de identificare cu mintea, ceea ce este uneori numit î n mod gresit bucurie reprezinta, de obicei, scurta placere din ciclul alternantei continue între placere si durere.
Placerea deriva întotdeauna dintr-un aspect exterior, în timp ce bucuria vine din interior.
Acelasi lucru care astazi va produce placere mâine va va produce durere sau va va parasi, si astfel absenta sa va va cauza durerea. Si ceea ce deseori este numit dragoste poate fi foarte placut si incitant pentru un timp, dar reprezinta un atasament rezultat din dependenta, o stare de nevoie extrema, ce se poate transforma în contrariul ei cât ai clipi.
Multe relatii de „iubire" oscileaza între „iubire" si ura, atractie si agresiune, dupa ce euforia initiala a trecut.
     Iubirea reala nu va face sa suferiti. Cum ar putea?
Ea nu se transforma brusc în ura, asa cum bucuria autentica nu se transforma în durere.
Dupa cum v-am spus, chiar si înainte de a atinge iluminarea — înainte de a va elibera de mintea dvs. puteti simti strafulgerari ale bucuriei si ale iubirii adevarate sau ale pacii interioare, profunde, dar foarte vii. Acestea sunt aspecte ale naturii dvs. adevarate, care de obicei este ascunsa de minte.
Chiar si într-o relatie de dependenta „normala" pot exista momente în care sa fie simtita prezenta a ceva autentic si pur. Dar vor fi numai strafulgerari, acoperite curând prin interferentele mintii.
Poate veti avea atunci sentimentul ca v-ati aflat în posesia unui lucru foarte pretios, pe care însa l-ati pierdut, sau poate ca mintea va va convinge de faptul ca, oricum, era o iluzie. Adevarul este ca nu era o iluzie si ca nu puteti pierde aceasta stare.
Este o parte din starea dvs. naturala, ce poate fi ascunsa, dar niciodata distrusa de minte.
Chiar si atunci când cerul este foarte acoperit de nori, soarele tot nu dispare. El continua sa se afle acolo, de cealalta parte a norilor.
Buddha spune ca durerea sau suferinta apar în urma dorintei sau a „nevoii" arzatoare de ceva si ca pentru a ne elibera de durere trebuie sa taiem lanturile dorintei.
Toate dorintele intense sunt încercari ale mintii de a-si gasi salvarea Atâta timp cât eu sunt totuna cu mintea mea, ma identific cu aceste dorinte intense, cu aceste nevoi, pofte, atasamente si aversiuni; iar în afara lor nu mai exista niciun „eu", decât ca simpla posibilitate, ca potential neîmplinit, o samânta care nu a dat înca roade. In aceasta stare, chiar si dorinta mea de a ma elibera sau de a ajunge la iluminare este doar o alta pofta de a deveni satisfacut sau împlinit în viitor.
Asa ca nu încercati sa va eliberati de dorinte sau sa „atingeti" iluminarea.
Deveniti prezent. Fiti aici ca observator al mintii. In loc sa-l citati pe Buddha, deveniti Buddha, deveniti „cel iluminat", adica ceea ce înseamna cuvântul buddha.
     Oamenii se afla în ghearele durerii de milioane de ani, de când au cazut din starea de gratie si au intrat în lumea timpului si a mintii, pierzând constiinta Fiintei.
Din acel moment, au început sa se perceapa ca fragmente lipsite de sens într-un univers strain, neconectate la Sursa sau unele cu altele. Durerea este inevitabila atâta timp cât va identificati cu mintea, adica atâta timp cât sunteti inconstient din punct de vedere spiritual.
Ma refer aici în primul rând la durerea emotionala, care este si prima cauza a durerilor si a bolilor fizice. Resentimentul, ura, autocompatimirea, vinovatia, furia, deprimarea, gelozia s.a.m.d., chiar si cel mai slab sentiment de iritare — toate sunt forme ale durerii.
Si fiecare placere sau exaltare contine în ea samânta durerii: contrariul sau inseparabil, care se va manifesta în timp. Orice om care a folosit vreodata un drog ca sa se simta „bine" va sti ca momentele de extaz se transforma în final într-o stare de rau, ca placerea se transforma în durere.
Multi oameni stiu din proprie experienta cât de usor si cât de repede se poate transforma o relatie intima din sursa de placere în sursa de durere.
Privite dintr-o perspectiva superioara, atât polul pozitiv, cât si cel negativ sunt fete ale aceleiasi monede, fac amândoua parte din durerea fundamentala, inseparabila de starea identificarii cu mintea.
Exista doua niveluri ale durerii: durerea pe care o creati în prezent si durerea din trecut, care mai traieste înca în mintea si în corpul dvs.
Cum putem sa nu mai cream durere în prezent si sa dizolvam durerile din trecut — iata despre ce as vrea sa va vorbesc mai departe.