Românii supt Mihai-Voevod Viteazul - Partea II de Nicolae Balcescu publicat la 28.06.2008
Românii supt Mihai-Voevod Viteazul - Partea II
     Împaratul nu raspunse la scrisoarea ce îi trimisese cardinalul Bathori prin Petzen si porunci generalului Basta sa se grijeasca de oaste, spre a intra în Ardeal. Asemenea, primind scrisori de la Mihai-Voda, cum ca el se teme de o tradare din partea lui Andrei si ca ar dori sa se osteasca în contra lui, îi trimise printr-un raguzean o buna suma de bani.

     Cardinalul, vazându-se amenintat din toate partile cu mai multa graba decât prevazuse el si îngrijat de primejdia în care se afla, ceru un bilet de libera trecere (sauf-conduit) si trimise pe Gaspar Cornis la Basta, spre a câstiga vreme.
Acest trimis arata ca: daca împaratul nu primeste o învoire pe care stapânul sau totdeauna a dorit, acest print va fi nevoit, pentru apararea sa, a-si cauta un puternic protector; ca el roaga pe m. s. împaratul sa declareze curat de voieste a trata pe cardinal ca un aliat sau ca un dusman; ca un ceaus al Portii, ce era lânga dânsul, îi fagaduia ajutorul si prietenia sultanului, fara a cere mai mult de 10 mii galbeni tribut anual, în loc de 15 mii ce era mai nainte, si ca, neputând sta fara protectie, se va declara pentru Poarta; dar ca cardinalul, gândind mai mult la ceea ce cereau de la dânsul rangul si calitatea sa, dorea mai bine sa se uneasca cu împaratul împotriva dusmanului comun a numelui de crestin, decât a se arata ca jertfeste intereselor sale particulare cauza religiei si mântuirea si libertatea patriei sale; ca multe era mijloacele de împaciuire si ca trebuia a mai strânge nodurile printr-o noua casatorie cu casa Bathorilor, asupra careia casa Austriei a varsat atâtea faceri de bine; ca cardinalul, var primar cu Sigismund, se va sili d-a merita aceasta alianta prin jertfirea si credinta sa; si ca el dorea ca împaratul sa binevoiasca a-i da în casatorie pe princesa Maria-Cristina; ca atunci acest print, rezemându-se pe aceasta augusta casatorie, va privi de aci înainte ca dusman nu numai pe turc, acest crud bici al crestinilor, dar înca pe toti câti vor izbi casa Austriei.
Basta fu putin atins la inima de aceste cuvinte si, încredintat fiind ca cardinalul nu lucra cu buna-credinta, raspunse trimisului cu aceeasi prefacere: ca stapânul sau trebuie a nadajdui mult de la buna vointa a împaratului; ca el va face îndata cunoscut m. s. aplecarile în care se afla cardinalul, si ca crede ca va asculta bucuros propunerile acestui print; ca, afara de aceasta, el le va rezema cu tot creditul sau.

     Cardinalul, într-adevar, nu era de buna-credinta. Prieten al Poloniei, careia era mult îndatorat, el nu putea sa voiasca serios alianta cu împaratul. El stia acum ca casatoria ce cerea era peste putinta.
El credea mai mult în turci, care îi multumea dorintele si îi fagaduia si Tara Româneasca. Lui îi trebuia însa oarecâtava vreme spre a se întelege bine cu turcii, polonii si Movila si a se întemeia în tara, a se îngriji de oaste si a dobândi ajutoare de la aliati. El trimise spre acest sfârsit în Polonia pe Gavriil Banfi, unul din senatori, si pe Stefan Cacasiu de la Cluj, si în Moldova pe Ioan, cu numele Nagy (Mare) din orasul Köröbanya. Acesta era însarcinat d-a negocia o casatorie între unica fata a lui Ieremia-Voda cu Ioan Iffiu, fratele sau din muma.

     Acum cardinalul, crezând ca a înselat si a adormit pe împaratul, vru sa adoarma si sa însele si pe Mihai-Voda, de care simtise ca nu e iubit, precum nici el nu-l iubea.
Mihai-Voda, într-adevar, întelese bine cât de primejdioasa e pentru dânsul urcarea cardinalului la domnia Ardealului. El desperase cu totul de a se mai putea acum împaciui cu turcul, si a se bate cu dânsul, având Ardealul dusman, îi era foarte cu greu
El începu a priveghea cu luare-aminte toate miscarile cardinalului si afla acurat: ca acesta facuse alianta cu polonii, turcii si Ieremia, si ca, înainte de toate, aliatii asupra Tarii Românesti si asupra capului lui vor napadi, ca turcii se învoisera a lasa lui Andrei Transilvania si Tara Româneasca, scazând si tributul cu 5 mii galbeni, si ca, dupa povata si sfaturile cardinalului, Poarta urzea acum curse private spre a-l pierde.
Mihai înstiinta de toate aceste pe împaratul, fagaduind ca va goni pe cardinalul din Ardeal. Afara de primejdia cu care îl ameninta cardinalul, lui Mihai îi era ciuda mare, cum un popa (cum îi zicea el) sa domneasca peste o tara asa de frumoasa, de care el se credea mult mai vrednic si pe care o iubea foarte.
     Cardinalul trimise la Mihai-Voda pe Gaspar Cornis, pe care îl numise general mai mare peste toata oastea sa. Acesta fusese unul din sfetnicii lui Sigismund la anul 1594, când se ucise nobilii. El ura pe cardinalul Bathori si partida turceasca si se temea de razbunarea lui. Cu putine zile înainte, el primise o înfruntare grea de la junele Iffiu, fratele vitreg al cardinalului si al carui tata pierise în acea ucidere de la 1594.
Cornis avea drept a se teme ca amnistia si uitarea fagaduita de cardinalul nu va fi tinuta în seama. Astfel inspirat, Cornis, spun ca întâlnindu-se cu Mihai-Voda, îl mai întarâta înca asupra cardinalului, încredintându-l de gândurile vrajmasesti ale acestuia, si îl întemeie mai mult în proiectul sau d-a intra în Ardeal.
Întorcându-se lânga cardinalul, Cornis îl asigura ca Mihai-Voda nu hraneste nici un cuget de dusmanie asupra-i si nu banuieste nimic.
Nu mult dupa aceea, cardinalul trimise la Mihai-Voda alti doi soli, pe batrânul George Ravazdi, unul din senatori, si pe Nicolae Viteaz, barbat însemnat si care cunostea limba româneasca, ,spre a-i fagadui prietenie si raport de buna vecinatate, cerând si de la dânsul asemenea" .
Mihai, necunoscând înca deplin cugetele împaratului si crezând în sinceritatea cardinalului, se îndupleca a încheia cu acesta un tratat, punând în conditie: ca cardinalul sa nu se dezbine de împaratul, nici sa se alieze cu turcii, ci, unindu-si armele împreuna, sa poarte razboi împotriva lor.
Acest tratat încheiat la 14 aprilie 1599 se iscali de Mihai si de zece boieri ai sai si prin juramânt pe Evanghelie se întari.
Apoi solii ardeleni, dupa o zabovire de doua luni în Tara Româneasca, se întoarsera acasa.
     Dar nu trecu vreme multa si Mihai-Voda se încredinta de viclenia cardinalului catre dânsul.
El prinse un trimis al cardinalului ce mergea la turci si, din cartile ce se gasi la dânsul, se dovedi cum ca cardinalul încheiase pace si alianta cu turcii si cu Irimia-Voda si voia sa-l rastoarne din tron, sa-l prinza, pentru care sfârsit chibzuiau fiecare a-si aduna ostile în tabara.
Mihai, vazând ca este astfel înselat, se hotarî d-a le apuca înaintea vrajmasilor lui, a izbi pâna a nu fi ei în stare sa-l izbeasca.
Deci începu a aduna si a scrie soldati numerosi, parte mare din poloni, cazaci, sârbi.
El scrise împaratului toate faptele cardinalului, aratând ca va sa-l razbune despre dânsul si sa cuprinza Ardealul, cerând pentru aceasta de la maiestatea sa să contribuiasca cu 30 mii talere pentru plata ostilor si 10 mii pusti.
În vremea aceasta, spre a nu insufla banuieli cardinalului, raspândi vorba ca aceste gatiri de oaste le face împotriva turcilor.

     Cu toate aceste, faima, adesea prevestitoare adevarata a nenorocirilor ce ameninta, începu a se lati, atâtând toate vorbirile, spaimântând toate fetele, vestind ca acele pregatiri de razboi ale lui Mihai-Voda nu se fac împotriva turcilor, ci împotriva Ardealului. Atunci printul Andrei porni un sol la Casovia, spre a întreba pe generalul Basta daca e adevar ca Mihai-Voda pregateste o revolutie si fierbe în duhul sau proiectul d-a-l goni si d-a stapâni Ardealul.
Basta, ascultând vorbele acestui trimis, raspunse foarte simplu ca gândurile lui Mihai îi sunt necunoscute si ca cardinalul îl poate întreba pe el însusi de ceea ce pregateste.
Cardinalul se hotarî atunci a trimite la MihaiVoda pe senatorul Pancratie Sennyei, spre a iscodi gândurile lui. Mihai primi pe sol cu multa bunavointa si cinstiri, în palatul sau de la Târgoviste, încunjurat fiind de soldatii sai.
Sennyei ceru de la dânsul: d-a nu lasa pe printul Andrei în cumpana între temere si nadejde; d-a împrastia printr-o declaratie cu inima curata zgomotul rau ce alerga nu numai în Ardeal, dar înca în toate partile din afara.
Mihai, vazând proiectele sale descoperite, se simti în nevoie d-a însela pe dusmanul sau, spre a nu fi însusi înselat si pierdut de dânsul.
El protesta cu multa înfocare, înaintea lui Sennyei, împotriva nedreptelor banuieli ce cardinalul are asupra-i; el aduse aminte de juramântul ce a facut ca va pazi pace si prietesug cu Ardealul si ca aceasta i-o povatuieste si interesul sau; el adaoga protestatii si juraminte ca astfel va urma si în viitor, declarând în sfârsit ca el sta gata a trimite în Ardeal pe sotia si pe fiul sau, Patrascu, ca zaloage ale credintei sale, numai cardinalul sa trimita pe frate-sau, Stefan Bathori, la Turnu Rosu, lânga hotarul Tarii Românesti, spre a-i primi, si sa se îndatoreze ca va pune pe fiul sau sa învete limba latineasca si ca va purta grija pentru siguranta si buna petrecere a familiei sale, dupa cum o cere datoria si prietesugul.
     Istoricul Bethlen, în cuvântul ce pune în gura lui Mihai în aceasta împrejurare, pretinde ca el ar fi zis ca, de va intra în Ardeal, sa-l duca Dumnezeu a mânca trupul femeii sale si a bea sângele fiului sau.
Noua ne vine cu greu a crede la acest juramânt, când stim cât de mare era credinta sa si cât de puternic inima sa, ca toate inimile de leu, îsi iubea familia.
Credem mai mult sau ca aceste cuvinte sunt niste exageratii ale analistilor unguri contemporani, sau ca Sennyei chiar, care si el era tainic dusman al cardinalului, a adaos de la sine aceste cuvinte, spre a insufla calugarului o încredere oarba în Mihai-Voda.
Gaspar Cornis înca declara ca el îsi pune capul ca Mihai-Voda n-are nici un gând de vrajmasie. Astfel crezutii printului Andrei slujira mai mult a-l însela decât chiar dusmanul sau Mihai-Voda.

    
Într-acest chip Andrei Bathori se însela; si, încredintat acum ca Mihai-Voda nu cugeta rau asupra-i, îi dete voia ceruta de acesta d-a cumpara în orasele sasesti arme, praf, trâmbite, steaguri si tot ce trebuia pentru razboi si de a le trece în Tara Româneasca.
Asemenea el îngadui la vro câtiva unguri, precum George Mako si frate-sau Grigore, Francisc Lugaciu, razboinici viteji si cercati, si la multi altii, a intra în slujba lui Mihai-Voda , dorind ei a se bate supt dânsul.
Dar aceasta încredere ce avea în Mihai nu opri pe cardinalul d-a lucra cu si mai multa înfocare cu aliatii sai întru înfiintarea planurilor comune.
El se învoi pentru încheierea pacii si aliantei cu turcii prin Mustafa, solul turcesc, si ceausul Usaim, care de câtava vreme se afla în buna cinste petrecând la curtea lui; dintr-alta parte se întelese cu Ieremia-Voda si cu polonii ca fiecare, strângându-si ostile în tabere, sa stea gata a-i veni într-ajutor.
El însusi îsi aduna ostile, punând tabara la Sas-Sebes, si astepta numai sosirea aliatilor sai, spre a se porni împotriva lui Mihai.
În vreme ce cardinalul, fara grija, pâna sa-i vie aliatii, îsi petrecea timpul plimbându-se prin munti, vânând la pastravi si desfatându-se prin mâncari si bauturi, armia lui, ce sta în nelucrare la Sas-Sebes, începu a cârti si a se plânge, mai cu seama nobilimea.
Fiecare dupa caracterul sau striga si zicea ca-si pierdeau vremea într-o nelucrare nefolositoare si rusinoasa; ca se ruinau acolo nefacând nimic; caii slabeau si ei nu puteau merge sa îngrijeasca de trebile casnice ale lor; ca e necuviincios lucru, în vreme ce erau în siguranta, fara dusman de nicairi, de a-si petrece vara închisi în tabara, topindu-se în moliciune.
Cei mai limbuti nu respecta nici pe printul, nici pe sfetnicii sai; ei striga ca cardinalul era fricos, nesocotit, nehotarât si lenes, si ca, obisnuit fiind la trândavie calugareasca si la o viata delicata si singuratica, el nu stia ce trebuie unei armii si ceea ce cerea interesul statului; ca el a luat domnia fara sa stie ce ar putea mântui republica si cum si cu ce se face razboiul.
Cardinalul, cum auzi aceste cârtiri ale ostasilor, se îngriji foarte, si îndata, lasând în tabara numai pe pretorieni si trupele mercenare, dete la toate celelalte osti voie de a se întoarce pe la casele lor.
Astfel, nu oarba încredere în Mihai-Voda, ci temerea sa de cârtirile ostenilor sai facu pe cardinal a strica lagarul si a se dezarma deocamdata.
     În vremea aceea, sosi în Ardeal la Alba-Iulia (20 aug. 1599) germanul Malaspina, episcopul de Caserta, ca nuntiu apostolic pe lânga cardinalul. Acesta fusese, cum stim, în aceeasi calitate în Polonia, unde, din reaua-credinta a lui cu care se purta, îsi trase hula tuturor, si polonezii facura un joc pe numele lui, ce însemna spin rau, zicând: ,,Niciodata nu poate fi spin bun, macar desi ar fi trimis de la Roma".
El era într-adevar un ambitios si intrigant mare, cautând prin toate chipurile a dobândi palaria de cardinal, ce foarte mult o dorea.
Dupa o sedere de câtiva ani în Polonia, desperând de a-si vedea dorinta împlinita, trecu în Ardeal, pe care teatru atunci se petrecea multe intrigi. El dorea în tot chipu sa câstige favoru împaratului, ca printr-însul sa dobândeasca cardinalatu.
El se sili a face pe Andrei Bathori sa înteleaga cât este de urât si ocarâtor pentru dânsul, fiind crestin si cardinal înca, sa se alieze cu turcii împotriva crestinilor si a papei; ca el trebuie a se teme de mânia papei si a sfântului colegiu si de razbunarea împaratului si a tuturor crestinilor
El îi fagaduia înca ca va mijloci la papa ca sa-i dea voie a se casatori, ca sa nu se stinga astfel familia Bathorestilor.
     Un analist ungur de pe atunci, anume Szamosközy, pretinde ca printul Andrei se lasa a se convinge de aceste cuvinte ale lui Malaspina si se fagadui ca va strica alianta cu turcul, cu atât mai mult ca acestia pretindea ca sa le dea înapoi cetatile de margine Lipova, Ieneu si alte treceri vecine.
Zicea numai ca, temându-se de împotrivirea locuitorilor, voia ca sa fie aceasta secret pâna la epoca adunarii dietei; iar pentru încheierea acestei aliante, porni îndata pe Stefan Cacasiu la împaratu; si ca apoi, chemând la sine pe solii turci, le declara ca voieste razboi cu Poarta
Istoricul Bethlen face bine de a se îndoi, observând ca ceilalti analisti tac despre aceasta si ca solii sai lânga sultanul, Nicolae Gavay si Francisc Budai, nu se întoarsera de la Poarta decât dupa intrarea lui Mihai-Voda în Ardeal.
     Urma însa ne va arata ca Andrei Bathori nu era deloc sincer în fagaduielile sale.
O dovada despre aceasta înca este ca, în vreme ce el protesta de hotarârea lui d-a se alia cu împaratul, el scria lui Ioan Zamoisky, cerând poveti si protestând de vointa lui de a tine cu Polonia.
Zamoisky îi raspunse, în 23 septemvrie (1599), ca sa sa grabeasca a trimite o ambasada la staturile Poloniei, cerând protectia lor pentru dânsul si pentru provincia sa
Este adevar ca toti actorii acestei scene umbla cautând a se însela între sine unii pe altii: Andrei Bathori însela pe împaratul, pe Mihai, pe Basta si pe Malaspina; împaratul însela pe cardinalul, pe al caruia trimis, Cacasiu, îl primi foarte bine la Pilsna, unde se dusese, si-i dete nadejdi ca va încheia în curând tratatul cerut, si într-aceeasi vreme trimitea instructii tainice la Mihai-Voda si la generalul Basta, ca sa se înteleaga împreuna spre a intra cât mai în graba în Ardeal si a goni d-acolo pe cardinal.
El înca însela si pe Mihai-Voda, lasându-l a nadajdui mult, dar bine hotarât a se sluji de dânsu ca de un instrument si a nu-l lasa a se întemeia în stapânirea Ardealului.

     Mihai-Voda cauta a însela pe cardinalul si într-aceeasi vreme voia a însela pe Basta, intrând în Ardeal înaintea lui, cum si pe împaratu, fiind hotarât a pastra aceasta tara supt cârmuirea lui.
Basta asemenea voia sa sileasca în toale chipurile spre a dobândi el, iar nu Mihai, cârmuirea Ardealului; în sfârsit, Malaspina umbla sa însele pe toata lumea, vânând în toate partile mult dorita palarie de cardinal.
Acest chip viclean de a lucra — desi în ziua de astazi, când ideile morale sunt mult mai dezvoltate, este oarecum iertat, decorându-se cu numirea de diplomatie si înselaciune de razboi — datoria istoriei, aceasta constiinta a neamului omenesc, este de a-l osândi.
Mihai-Voda, din toti, este mai lesne de iertat, el era amenintat cu viclenie în cârmuirea si patria sa si era nevoit a se apara cu aceleasi arme cu care era izbit; ambitia lui înca avea un scop mult mai nobil si mai înalt decât a celorlalti: el tintea a regenera natia sa.
     Mihai-Voda, aflând de tabara cardinalului de la Sas-Sebes, trimise în Ardeal pe banu Mihalcea, sfetnicul sau de-aproape, si pe George Rat, sârb cu neamul si cu numele, spre a cerceta puterile si gândurile lui Andrei. Sosind lânga acest print, ei îi declara ca Mihai-Voda voieste sa navaleasca în Bulgaria în vreme ce Ibraim-Pasa razboia în Ungaria, dupa cum facuse cu izbânda în anul trecut, si ca ar dori pentru aceasta sa nu i se întâmple în lipsa vro primejdie din partea Ardealului.
Cardinalul încredinta pe trimisi ca Mihai-Voda poate fi sigur ca nu i se va aduce nici o stânjenire la întreprinderile sale; pe lânga acest raspuns, trimisii raportuira lui Mihai ca în tabara de lânga orasul Sas-Sebes Andrei avea numai niste pretorieni si oarecare osti mercenare, iar oastea tarii ase licentiase din pricina sarbatorilor si fiind fara grija de vrajmasi.

     În acele zile, Mihai-Voda trimisese lânga Rodolf cezarul unul din boierii sai, anume Stoica, boier ales, întelept si de cinste al tarii, ca sa dea porunca lui George Basta cu ostile sale ca sa se uneasca la Casovia cu garnizoanele germane si, cu Stefan Bocskai, împreuna cu ostile Varadinului, sa caza cu totii asupra Ardealului, în care el, Mihai, va navali într-aceeasi vreme, si astfel Andrei, silit fiind a-si împarti ostile, sa nu poata respinge si pe unul si pe celalalt dusman.
Cezarul, trimitând pe Stoica la Szathmar, îi raspunse ca va afla vointa sa de la vice-craiul de la Casovia. Cu toate aceste, trimise carti lui Moise Szekeli, capitanul Szathmarii, poruncindu-i d-a da la vreme tot ce va fi trebuincios.
Generalul sau George Rat aduse înca lui Mihai o suma de bani din partea împaratului si el se puse atunci a-si aduna oastea si a-si pregati expeditia ce avea în gând, raspândind mereu vorba ca se gateste împotriva turcilor.
     Autorii contemporani vorbesc astfel de armata lui în aceasta epoca: ,,Slujesc de soldati acestui voievod, afara de români, a caror vitejie o cunosc bine turcii din vremea viteazului lor capitan Dracola, multi unguri, ardeleni, câtiva arnauti, greci, bulgari si sârbi. Are putini puscasi, de care se afla în lipsa si ardelenii, caci aceste popoare s i mai cu seama ungurii se bat mai voios cu sabiile si calari cu sulitile, si cu mare îndrazneala arat fata la vrajmasi."
     Mihai îsi iubea ostasii si cea dintâi a lui îngrijire era pentru dânsii. Totdeauna în mijlocul lor, facându-le necurmat cautare, cercetând trebuintele lor, când aratându-le familiaritatea unui camarad, când vorbindu-le cu puterea si marimea unui domn, când cu dragostea unui parinte, el fermeca si rapea mintea si inimile ostasilor.
Vitejii din toate partile si din toate natiile alerga cu entuziasm supt steagul unui erou care le fagaduia biruinte slavite, caci ei stia bine ca el îsi tine fagaduiala, si înfocarea lor era asa de mare cât si încrederea lor.
Cu un asemenea capitan ei erau gata a întreprinde tot, siguri ca vor izbut
Ei era mândri de dânsul si mândri de ei însisi, gândind ca fac parte dintr-o armie nebiruita. Românii, precum si moldovenii, îl urma îmbolditi mai mult din datorie si dragoste catre patrie, pe care el o facuse atât de glorioasa si fagaduia de a o face pe atât de mare. Sârbii, bulgarii, grecii, arnautii alerga la dânsul ca catre un înger de libertate si de mântuire pentru neamul lor.
Cazacii, polonezii, ungurii se întocmea supt steagul lui, unii povatuiti prin admirarea lor pentru un mare erou, altii împinsi prin dragostea razboiului si a foloaselor ce aducea ostasilor, altii, ca mai toti vitejii, caci inima lor era aprinsa de acea nobila dragoste a gloriei, care împinge pe om la moarte ca sa dobândeasca nemurire.
     Într-aceea, în cursu lui septemvrie, Mihai-Voda trimise alti doi boieri, anume unul vistierul Damian si celalalt Preda, ca sa ceara, în numele lui, o trecere sigura prin mijlocul Ardealului în Ungaria, unde îl cheama împaratul în ajutor împotriva puternicului Ibraim-Pasa, fagaduind a trece prin Ardeal fara a vatama pe nimeni.
Dar cardinalul raspunse ca nu crede ca vro primejdie asa mare ameninta crestinatatea, încât sa aiba trebuinta de ajutorul lui Mihai, îndemnându-l în orice caz a trece mai bine cu armia sa Dunarea, în Bulgaria, dupa cum îi era gândul, si va face prin aceasta o diversie mult mai folositoare crestinilor.
     D-abia se întoarsera acesti boieri lânga Mihai-Voda si el trimise din nou cardinalului pe Mihalcea, banul Craiovii, si pe George Rat, capitanul gvardiilor sale, spre a-i vesti ca dupa povata ce i-a dat el, este gata sa treaca Dunarea spre a pustii Bulgaria.
Dar cu toate acestea, Andrei nu se încrezu si porni la Mihai pe George Palatici, om foarte dibaci, ca sa-l încredinteze ca pacea încheiata cu turcii si cu tatarii este numai o prefacere, pâna sa-i vie bine a se declara dusmanul lor, aceea ce nadajduieste a o putea face curând; si ca el voieste a cultiva cu dânsul sfintele drepturi a unei bune vecinatati si a unui prietesug nesiluit. Mihai, care stia acum ce temei au cuvintele lui Andrei, raspunse ca si el voieste sa traiasca în buna unire cu printu Andrei.
Mihai lucra cu atâta taina, încât, împartindu-si armia în deosebite locuri, nu lasa lui Palatici sa vaza fara numai trei sute pedestrasi din gvardistii sai. Întorcându-se lânga cardinalul, Palatici îi raporta raspunsul lui Mihai, adaogând ca n-a vazut la dânsul nici o pregatire de razboi.

     Cardinalul, sigur acum ca Mihai va sta în liniste si ca a câstigat astfel timpul trebuincios pentru înfiintarea proiectelor sale, crezu ca va putea acum a-si cauta si a se desface de împrotivnicii sai dinlauntru si a razbuna uciderea fratelui sau Baltazar.
Cu toate ca la alegerea sa de print el jurase, pentru dânsul si pentru fratele sau Stefan, uitare desavârsita si ca nu va cauta nici razbunare, acum umbla a prigoni supt alte pricini pe acei ce-i credea ca sfatuitori ai acestei ucideri; astfel era Stefan Bocskai, Gaspar Cornis, George Ravazdi si altii.
Punând pricina ca Bocskai nu a intrat în Ardeal când a fost chemat, cardinalul ocupase cetatile Deva si Gorghiu, ce era în stapânirea lui Bocskai. Asemenea Stefan Bathori tragea la judecata pe sus însemnatii sfatuitori ai osândei lui Baltazar, cerând ca sa-i întoarca starea acestuia, ce Sigismund Bathori o împartise între dânsii.
Drept aceea cardinalul convoca dieta pentru 18 oct. (s. n.), ziua Sf. Luca, la AlbaIulia, spre a hotarî despre aceste pretentii ale lui si ale fratelui sau.
În vremea aceasta, Sigismund Bathori, dupa o petrecere d-abia de câteva luni în Polonia, scrise cardinalului ca i s-a urât cu traiul în tara streina si doreste a intra în Ardeal, spre a trai o viata linistita.
Cardinalul, temându-se cu tot dreptul de un om atât de neastâmparat, îi raspunse printr-un catren (în patru versuri), povâtuindu-l a sta linistit, si îi refuza cererea.