Comunitarismul, colectivismul si ecumetismul de Nicolai Berdiaev publicat la 06.08.2007
   
Comunitarismul, colectivismul si ecumetismul
Cuvīntul colectivism este īntrebuintat foarte des fara a tine seama de semnificatia lui.
De obicei, colectivismul este conceput prin opozitie cu individualismul. Confundarea colectivismului cu comunitarismul are loc īn mod frecvent, diferentierea lor ne^reavīnd succes: multi oameni spun cu mīndrie ca au intrat īn era colectivismului. Originea termenilor are cateodata un caracter īntīmplator. Probabil, cuvīntul "colectivism" a fost folosit pentru prima data la congresul socialist din Basel (1869) ca replica la socialismul etatist al marxismului. Ulterior sensul termenului s-a modificat, si īnsusi marxismul a capatat denumirea de colectivism.
Acum colectivismul se identifica aproape total cu comunismul.
     Desi comunismul īmbraca forma unui colectivism exacerbat, īnsusi cuvīntul comunism este de preferat cuvīntului colectivism.
E greu sa retragem cu desavīrsire din circulatie cuvīntul colectivism, asa cum mi-as dori-o, fiindca el este īntrebuintat pentru desemnarea unor realitati suprapersonale cum ar fi, de pilda, armata, natiunea, clasa etc. Este vorba de realitati colective care adesea sīnt concepute, īn mod necritic, īn spiritul realismului notiunilor generale. Este vorba īntotdeauna numai de un proces al obiectivarii si socializarii īn care realitatile derivate si secundare sīnt luate drept realitati primordiale. Trebuie, desigur, recunoscut ca asa-zisele realitati "colective" sīnt de un cu totul alt ordin decīt realitatea personalitatii umane sau chiar realitatea unui animal.
     In viata omului, realitatea "colectiva" are un sens existential, dar nu desemneaza ceea ce se subīntelege prin ea atunci cīnd vrem sa-i subordonam personalitatea umana. Cuvīntul "colectiv" se poate folosi numai ca adjectiv, nu si ca substantiv.
Colectivismul īnseamna das Man. Exista realitati "colective", nu si "colectivele" ca realitati.
Colectivul nu este o realitate, ci o anumita directionare a oamenilor si grupurilor, o anumita stare īn care se afla ei. Colectivismul este o falsa stare de constiinta care creeaza pseudo'realitati. Constiinta le produce īn cantitati mari.
     Colectivul nu are gradul de realitate pe care īl au, de pilda, natiunea sau clasa. Vorbim adesea de constiinta colectiva nationala, clericala, de clasa s.a. ca si cum colectivele pot avea constiinta. De fapt, este o expresie metaforica.
Asa-zisele realitati colective nu au o constiinta subiectiva. Nu poate exista o eonstiinta a bisericii, a natiunii, a clasei, dar este posibila o constiinta clericala, nationala, de clasa a oamenilor care se grupeaza īn acest gen de realitate.
Aceasta constiinta a oamenilor se obiectiveaza īn cvasirealitati.

     Biserica este o realitate incontestabila sub raport spiritual-mistic si social-istoric. Dar aceasta realitate nu este nicidecum identica cu un colectiv situat deasupra persoanelor care adera la Biserica si au propria lor constiinta. Biserica are un profund sens existential īn destinul oamenilor, dar obiectivarea, īn plan social, a realitatii ei spirituale nu poate pretinde rolul de realitate primordiala, ea ramīnīnd o realitate derivata.
     Particularitatea principala a asa-ziselor realitati colective consta īn aceea ca ele sīnt lipsite de un centru existential, nu sīnt īn stare sa sufere sau sa se bucure.
Capacitatea de suferinta constituie indiciul de baza al adevaratei realitati primordiale. Nici Biserica, nici natiunea si nici clasa muncitoare nu pot trai o suferinta: aceasta este traita numai de oamenii care alcatuiesc aceste formatiuni suprapersonale. In limitele lumii noastre fenomenale decazute lipseste cu desavīrsire orice sansa de a reconcilia opozitia īntre general si particular. De aici rezulta despotismul generalului, al "colectivului" exersat asupra particularului, a individualului.
Trebuie sa avem mereu prezent īn minte faptul ca ne īnvīrtim īntr-o lume pe jumatate iluzorie, creata de falsa orientare a constiintei. Falsul colectivismului consta īn aceea ca transfera centrul existential moral, constiinta morala a omului si facultatea lui de a judeca si evalua din strafundul personalitatii umane īn cvasirealitatea situata deasupra omului.
     In ordinea colectivismului, omul īnceteaza a fi o valoare suprema. Un asemenea proces de exteriorizare a constiintei umane īn diverse forme s-a produs īn decursul īntregii istorii. Este surprinzator faptul ca se vorbeste de originalitatea omului nou constitutional, de noua constiinta colectiva, care sīnt opuse tuturor entitatilor individuale. Se stie doar ca asa se prezinta aproape īntregul trecut al umanitatii.
     Din timpuri stravechi constiinta colectiva, de grup era precumpanitoare.
Oamenii gīndeau si judecau īn functie de apartenenta lor la "colectivul" tribului, natiunii, statului, familiei, paturii sociale, confesiunii etc.
Omul care era constient ca apartine clasei nobilimii sau unui regiment de garda nu avea o constiinta mai putin "colectiva" decīt o are omul sovietic care este constient de apartenenta sa la patria comunista.
Gīndirea personala si judecatile personale au fost totdeauna o raritate, daca nu o exceptie. Trezirea personalitatii din om este īntīrziata. Chiar si īn asa-zisa perioada burgheza din istorie, marcata de liberalism si individualism, oamenii aveau o gīndire impersonala, judecatile lor depindeau de apartenenta la clasa burgheza, de profilul preocuparilor economice, de opinia curenta. A predominat mereu ceea ce Heidegger numeste das Man, depersonalizarea opiniei sub imperiul lui "asa se spune". Originalitatea colectivismului contemporan consta doar īn aceea ca urmareste sa confere stiintei, opiniei, gīndirii, inclusiv aprecierii oamenilor un caracter general-uni-versal, si nu sa favorizeze diversificarea grupurilor sociale.
Operatia de a contrapune colectivismul individualismului este incorecta si induce īn eroare, pentru ca individualismul pe care autorii ei vor sa-1 nege nici nu a existat. Daca īn societatea capitalista opinia oamenilor a fost determinata de proprietate si īn general de starea lor materiala, asta nu īnseamna ca opinia era neaparat individuala si personala.
     Adevarata emancipare sociala ar fi constat tocmai īn posibilitatea constiintei, gīndirii, evaluarii autentic personale. Ne aflam īn fata unei opozitii ferme īntre colectivism si comunitarism.
Colectivismul a existat īn obiectivarile istorice ale religiilor, diferit īn ortodoxie si īn catolicism. La cealalta extrema se manifesta īn comunism si fascism. Colectivismul se manifesta de fiecare data cīnd īn comunicarea si īn relatiile oamenilor se afirma autoritarismul.
Colectivismul nu poate fi decīt autoritar, el nu accepta libertatea de comunicare. Colectivismul indica totdeauna absenta adevaratului comunitarism si a unitatii, faptul ca, deci, pentru structurarea societatii trebuie creata o realitate fictiva de la care ar emana directive si ordonante.
Atunci cīnd vechile autoritati se prabusesc, cīnd suveranitatea monarhiilor sau a democratiilor nu se mai bucura de credibilitate, se creeaza autoritatea si suveranitatea colectivului, dar acest lucru arata totdeauna ca lipseste libertatea launtrica a oamenilor si comunitarismul lor. In ce consta deosebirea principiala īntre comunitarism si colectivism?
     Colectivismul semnifica relatia omului cu celalalt om prin relatia lui cu realitatea sau pseudorealitatea colectiva, cu societatea obiectivata, situata deasupra lui. In schimb, comunitarismul desemneaza relatia nemijlocita īntre oameni prin Dumnezeu ca principiu interior al vietii.
Colectivismul ignora deliberat relatia vie īntre oameni, el tine cont doar de relatia omului cu societatea, cu colectivul care predetermina relatiile interumane.
Colectivismul nu cunoaste aproapele īn sensul evanghelic al cuvīntului, el īi uneste pe cei īndepartati. Colectivismul are un caracter antipersonalist, el nu cunoaste valoarea personalitatii.
Iar comunitarismul are dimensiune personalista, reprezinta identitatea si spiritul de obste al personalitatilor. Aici este o uriasa deosebire.
     Colectivismul implica o falsa īntelegere a comunicarii si comunitatii oamenilor.
Dar cel mai important lucru este urmatorul: īn era "colectivista" sīnt supuse socializarii si colectivizarii nu numai viata economica si politica, ci si constiinta morala, gīndurile, creatiile, formele de comportament moral, adica are loc transferul constiintei morale din adīncul omului ca fiinta spirituala īn exterior, spre ceea ce este colectiv cu organele sale autoritare.
Un exemplu elocvent si īnspaimīntator de exteriorizare a constiintei morale īl reprezinta procesul de la Moscova al vechilor comunisti.
Pentru a evita echivocurile care sīnt speculate īn scopuri dubioase, trebuie spus ca localizarea constiintei si a organului de evaluare īn profunzimile spirituale ale omului nu echivaleaza nicidecum cu ceea ce se numeste de obicei "individualism".
Constiinta morala īnseamna nu īnchidere īn sine, izolarea dmului, ci, dimpotriva, deschidere, īnfrīngerea egocentrismului si inserarea īn comunitatea universala.
Dar asa ceva nu are nici un sens pentru cei ce neaga profunzimea spirituala a omului si īl abordeaza doar ca fiind "expulzat".
     Colectivismul contemporan rezulta īn mare masura din caracterul impersonal al capitalismului. Acesta a creat masele proletare care, spre nefericirea lor, īnclina catre colectivism si nu catre comunitarism. Aici ne apropiem de ideea pravoslavnica rusa de ecumenism, idee care nu este bine īnteleasa.
Ea a fost elaborata īn principal de Homeakov, care o asocia īn mod direct libertatii si iubirii. Ecumenismul clerical nu reprezinta vreo autoritate, fie si aceea a sinodului episcopal sau ecumenic: el rezida īn starea de comunicare si iubire īntre obstea bisericeasca si Sfīntul Duh.
Ecumenismul nu are īnsemne exterioare decīt pentru institutiile statale. Este o viata tainica a Duhului.
In cadrul ecumenismului, entitatea "noi" nu are semnificatia de colectiv. Colectivismul are un caracter mecanicist-rational. Obiectivarea pasiunilor, intereselor, urii indivizilor si grupurilor poate capata o forma colectivista.
Pe acest teren e posibil sa apara o falsa mistica a colectivismului, care nu exclude un foarte mare dinamism.
Raul principal, legat de formarea constiintei colective īn genere si a constiintei morale colective consta īn faptul ca acestea nu reprezinta decīt o expresie metaforica, o figura de stil care ascunde o cu totul alta realitate.
Prin intermediul constiintei colective īn genere si a constiintei morale colective care capata un caracter mistic, un grup de oameni īncepe sa domine asupra altor grupuri.
Colectivismul este un instrument de dominatie care ascunde vointa de putere. Adevarata tiranie poate fi justificata printr-o falsa mistica, 'desi e posibil ca termenul mistica sa nu fie īntrebuintat, ba chiar sa fie interzis.
Colectivismul promoveaza propriii sai lideri, care nu se numara neaparat printre cei mai buni - situatie rar īntīlnita.
Colectivismul se afirma īntotdeauna prin violentarea personalitatii umane.
Comunitarismul si ecumenismul recunosc totdeauna valoarea personalitatii si libertatea. Comunitarismul reprezinta principiul spiritual al oamenilor, comunitatea si fraternitatea īn relatiile interumane, ceea ce nu īnseamna deloc o realitate care s-ar situa deasupra oamenilor si i-ar subordona. Comunitarismul conserva constiinta si facultatea de a judeca īn adīncul personalitatii umane.
     Constiinta morala poate fi deopotriva personala si comunitara. Comunitarismul desemneaza o calitate a constiintei morale personale care numai izolare si īnchistare nu este.
Comunitarismul religios este tocmai ceea ce se numeste ecumenism; acesta se opune oricarei conceptii autoritariste asupra Bisericii.
Iar colectivismul īnseamna, dupa cum s-a mai spus, īnstrainare, exteriorizarea constiintei īn genere si a celei morale īn particular, transferul lor asupra realitatii fictive a colectivului.
In timp ce ecumenismul desemneaza calitatea superioara a constiintei, colectivismul desemneaza consolidarea obiectivanta a subconstientului care a jucat īntotdeauna un rol important īn manifestarile istorice ale colectivismului.
Obiectivarea Bisericii īn istorie a īnsemnat pretutindeni colectivismul autoritar. Asupra acestui gen de colectiv bisericesc era transferata constiinta religioasa.
Si numai din acest motiv a devenit posibila negarea libertatii de constiinta religioasa. Ecumenismul/comunitarismul exclude orice forma de autoritarism, el presupune īntotdeauna libertatea. Autoritarismul este inerent colectivismului care semnifica dintotdeauna -constiinta īnstrainata.
Aceasta constiinta īnstrainata sprijinita de instincte subconstiente a reusit sa creeze diferitele forme istorice de autoritarism, īncepīnd cu teocratiile si monarhiile absolute si terminīnd cu democratiile iacobine, comunismul si fascismul totalitar sub formele lor fatise sau voalate. Statul -exprima mult mai usor colectivismul decīt comunitarismul. Trebuie stabilit cu fermitate faptul ca personalitatea se opune nu obstei si comunitatii, ci obiectualului si colectivului.
Colectivismul este o conceptie obiectuala a comunitarismului. El se afla īn opozitie profunda cu acea conceptie a socialismului care urmareste sa transforme omul din obiect īn subiect, pentru ca īi este proprie tocmai tendinta inversa, a transformarii personalitatii umane īn obiect.
Dar singura justificare a socialismului consta īn aceea ca intentioneaza sa creeze o societate īn care nici un om sa nu fie obiect si lucru, fiecare sa devina subiect si personalitate. Marxismul are doua tendinte: una de obiectivare si īnstrainare a omului īn colectiv, si alta orientata spre subiectivism vizīnd eliberarea muncii si a celor ce muncesc fata de puterea societatii, umanizarea acesteia. Numai a doua tendinta merita sa primeasca con-simtamīntul nostru, iar cu cea dintīi trebuie angajata o lupta de idei. Tocmai prima tendinta genereaza o falsa religie totalitara a colectivismului autoritar. In istorie exista doua tendinte - endinta de socializare si tendinta de individualizare. Ambele tendinte sīnt necesare.
Ziua de azi si cea de mīine apartin tendintei de socializare. Aceasta raspunde nevoii imperioase de restructurare a societatilor umane. Secolele viitorului vor apartine īnsa tendintei de individualizare. Dar terenul spiritual pentru afirmarea ei trebuie pregatit īnca de pe acum.
     Libertatea omului consta īn dubla lui apartenenta - la planul Duhului si la planul cezarului.
Colectivismul si religia subiacenta īncearca sa reduca viata umana la o singura dimensiune, aceea a cezarului. In conditiile lumii noastre asta īnseamna o viziune monista, negarea libertatii si instituirea robiei. Colectivismul este echivalent cu unidimensionalul.
El merge nu spre transfigurarea acestei lumi īn īmparatia Domnului, ci spre afirmarea, īn limitele acestei lumi, a īmparatiei Domnului fara Dumnezeu, si deci fara om, fiindca Dumnezeu si omul sīnt corelati īn mod indisolubil. Afirmarea unei singure dimensiuni umane este echivalenta cu negarea inevitabila a omului.
Este consecinta fatala a dialecticii. Toate aceste gīn-duri despre colectivism si comunitarism pot fi punctate īn abordarea marxismului si a contradictiilor sale.
     Este uluitor ce rol joaca īn prezent marxismul. Doctrina marxista a fost elaborata acum o suta de ani. Ea nu corespunde realitatii sociale contemporane si gīndirii filozofice si stiintifice, īn multe compartimente ale sale fiind caduca. Si totusi aceasta doctrina nu-si pierde dinamismul, chiar īl intensifica. Marxismul este depasit mai ales īn interpretarea rolului nationalitatilor.
Cele doua razboaie mondiale au demonstrat ca nu exista un proletariat nternational si īn sens marxist. Proletarii din toate tarile se exterminau reciproc. Comunistii-marxisti reprezinta un fenomen de exceptie, cvasi-misterios. Ei traiesc īntr-o lume fictiva, fantasmagorica, mitica, abstract geometrica - creata de ei īnsisi.
Pentru ei nu exista complexitatea si diversitatea reala a individualitatii umane. Cu toate acestea, nu le lipseste energia, si au reusit sa induca tuturor un sentiment de teama si oarecare certitudine īn victoria lor. Doctrina marxista a pierdut enorm din valoarea ei teoretica, dar a cīstigat īn vigoare ca unealta demagogica de propaganda si agitatie.
La fel ca si reprezentantii credinciosi ai ortodoxiilor religioase adeptii fideli ai acestei doctrine nu accepta un dialog.
Orice critica este perceputa deci ca o diversiune si un atac din partea fortelor reactiunii capitaliste.
     Comunistii-marxisti īmpart lumea, īn mod mani-heist, īn doua parti: lumea pe care o vor distruge este, īn opinia lor, guvernata de un zeu rau si, prin urmare, pot fi folosite īmpotriva lui toate mijloacele posibile.
Exista doua lumi, doua lagare, doua credinte, doua partide. Ca la militarie. Diversitatea nu este decīt o nascocire si o viclenie ale dusmanului. De'aceeasi viclenie a dusmanului care īncearca sa submineze lupta tine si orice invocare a moralei universale, crestine sau umaniste. De aici un cerc magic din care nu se vede iesirea.
Este necesar sa ne eliberam de efectele urii si fricii si sa patrundem mai adīnc īn doctrina marxista care este foarte prost cunoscuta si īnteleasa. Cea mai mare dificultate īn comunicarea de idei este creata de faptul ca marxismul nu vrea sa-l vada pe om dincolo de clasa, el vrea sa vada dincolo de gīndul si de judecata omului o clasa avīnd propriile ei interese.
Gīndul nu reprezinta decīt expresia unei clase, expresie care, ca atare, nu are nici o valoare. Ratiunea burghezo-capitalista si ratiunea proletar-comunista nu au la baza una si aceeasi ratiune. Intre cele doua ratiuni nu poate exista comunicare, ele se pot afla numai īntr-o lupta pe viata si pe moarte.
     Eu cred ca marxismul are dreptate atunci cīnd sustine ideea de evolutie a ratiunii, de dependenta ei de existenta omului, de īntreaga intentionalitate a constiintei.
Acest lucru trebuie īnteles si interpretat īnsa cu totul altfel. Am scris de mai multe ori ca structura constiintei umane nu poate fi īnteleasa īn mod static, ea se schimba, īngustīndu-si sau largindu-si orizonturile; īn functie de acest dinamism, omului i se deschid lumi diferite.
Dar asta nu depinde de situatia economica a claselor, care are o īnsemnatate secundara.
De pozitia de clasa a omului depinde nu adevarul, ci deformarea si minciuna.
Pentru a i se dezvalui adevarul, omul trebuie sa depaseasca limitele situatiei sale de clasa, caci aceasta din urma īl determina doar partial.
     Conceptele marxiste de clasa, de proletariat, de burghezie s.a. au caracterul unor idei abstracte carora le corespund, īn realitatea sociala, fenomene de mare complexitate.
Marxismului īi este inerent realismul notiunilor, propriu scolasticii, desi marxistii nu vor sa recunoasca acest lucru, considerīndu-se materialisti. Proletariatul marxist reprezinta un construct al gīndirii si exista numai sub forma de gīnd. In realitate exista doar diverse grupuri de munca o constiinta "proletara" unitara. Clasa muncitoare exista īn mod real, ea este realmente exploatata si lupta pentru interesele sale vitale.
Dar "proletariatul" marxist constituie produsul unei creatii mitice. Aceasta nu īnseamna īnsa defel ca "ideea" mitologica de proletariat nu ar avea īn cadrul luptei o semnificatie dinamica.
Dimpotriva, miturile sīnt mai dinamice decīt realitatea si asa a fost mereu īn istorie.
     Gīndurile abstracte care īmbraca forma mitului pot rasturna istoria, pot schimba īn mod radical societatea.
Toate revolutiile s-au bazat pe mituri. Pe mituri s-a sprijinit conservatorismul, ideea monarhiei de drept divin.
Chiar si atīt de prozaicul capitalism se baza pe mitul fericitei si suprarationalei ordini si armonii naturale pe care o genereaza confruntarea de interese.
Marxismul are doua elemente diferite si unul dintre ele este precumpanitor dinamic. Filozofia marxista este, īn primul rīnd, o filozofie a istoriei.
Or, tocmai filozofia istoriei este cea mai dinamica parte a filozofiei.
Si se īntelege de ce. Filozofia istoriei implica totdeauna un element profetic si mesianic, indispensabil īn cunoasterea sensului istoriei
     . De acest profetism si mesianism este patrunsa filozofia istoriei a lui Hegel, Marx si A. Comte.
Mesianismul secularizat se exprima prin aceea ca īmparte istoria īn trei perioade, ultima fiind considerata a inaugura o stare desavīrsita. Istoria nu s-a sfīrsit īnca, ne aflam pe la mijlocul procesului ei si este imposibila cunoasterea stiintifica a viitorului.
Or, fara aceasta cunoastere este cu neputinta cunoasterea sensului istoriei. Numai lumina care emana de la viitorul invizibil face posibila cunoasterea sensului istoriei, dar aceasta lumina este de natura profetica si mesianica.
     Pe terenul filozofiei grecesti, filozofia istoriei era de neconceput, ea este posibila numai pe terenul iudeo-crestin, desi acest lucru nu a fost constientizat.
Mesianismul poate ramīne inconstient si nerecunoscut. Ceea ce se observa la marxism este puternicul sau element mesianic.
Sursa dinamismului revolutionar īn marxism o constituie nu constiinta stiintifica, ci orizontul mesianic de asteptare.
Determinismul economic nu poate sa provoace entuziasm revolutionar si sa īndemne la lupta. Acest entuziasm este generat de ideea mesianica a proletariatului, a eliberarii īntregii omeniri.
Asupra lui sīnt transferate toate calitatile poporului ales de Dumnezeu. Am mai scris despre acest subiect. Ideea de proletariat care nu corespunde deloc proletariatului din realitatea empirica este o idee mistico-mesianica.
Tocmai aceasta idee de proletariat si nu un proletariat empiric trebuie sa fie īnvestita cu puteri dictatoriale. Este vorba de o dictatura mesianica.
Aceasta nu are nimic comun cu stiinta. Marx a fost un economist remarcabil. Dar nu acest lucru determina rolul exceptional jucat de marxism īn lume. El s-a impus prin latura sa religios-mesianica.
     In interpretarea lui Marx trebuie tinut cont de faptul ca el a considerat determinarea economica a īntregii vieti umane mai curīnd un rau mostenit decīt un adevar etern.
In viitor omul va lua īn stapīnire economia, o va subordona siesi si va deveni liber.
Saltul din imperiul necesitatii īn imperiul libertatii, invocat de Marx si Engels, este un salt mesianic.
Nu este corecta interpretarea pur determi-nista a marxismului, care a proliferat la sfīrsitul secolului al XlX-lea printre marxisti si simpatizanti ai marxismului.
O asemenea interpretare contrazice flagrant cel putin voluntarismul revolutionar al comunistilor care asemuiesc lumea cu un fel de ceara din care se poate modela orice figurina.
Nu īntīmplator Marx spunea ca pīna acum filozofii voiau sa cunoasca lumea, de acum īnsa ei trebuie sa o schimbe, sa construiasca o lume noua.
Dar marxismul este contradictoriu si implica elemente opuse. īnainte de toate, ne vom stradui sa insistam asupra chestiunii privind masura īn care Marx a fost un materialist.
Materialismul lui Marx este foarte discutabil.
     Dupa ce s-au publicat postumele, dar mai ales dupa aparitia articolului "Nationaloconomie und Philosophie", au devenit mai vizibile sursele umaniste si īn esenta idealiste ale lui Marx. El s-a format īn epoca romantica si pe tarīmul idealist hegelian, īn tinerete a fost chiar un poet de extractie romantica.
Stilul lui pastreaza unele trasaturi romantice cum ar fi ironia, paradoxul, contradictia. Influenta lui Hegel era mai puternica decīt credeau marxistii care s-au īndepartat de la izvoarele lui Marx. A persistat īnsa la el o ambiguitate.
Marx va blama capitalismul mai īntīi ca īnstrainare a naturii umane: Verdinglichung, transformarea muncitorului īntr-un obiect; el a condamnat caracterul inuman al regimului capitalist.
Elementul moral, pe care doctrina marxista īl reneaga complet, era puternic resimtit la Marx. "Teoria plusvalorii" care se baza pe o teorie eronata a valorii, preluata de la Ricardo, comporta cu precadere un caracter moral si rezida īn īnfierarea exploatarii.
Pentru Marx, exploatarea omului de catre om, a unei clase de catre alta clasa constituie un pacat originar. Conceptul de exploatare este un concept moral si nu economic.
Un adept al regimului capitalist īn care exista incontestabil exploatarea muncitorilor ar putea īntreba de ce exploatarea este un lucru rau de vreme ce ea poate favoriza dezvoltarea economica, contribui la prosperitatea statului si la civilizatie.
     Aceste argumente burgheze au fost adesea invocate de ideologii burghezi. Dar exploatarea este mai īntīi un rau moral, susceptibil de o dezaprobare morala.
La rīndul lor, marxistii, contrazicīnd propria teorie extra-morala, revarsa o indignare furibunda la adresa exploatatorilor. Invective dintre cele mai oribile, de care e īmbibata propaganda comunista, comporta un caracter de sentinta morala, si fara aceasta semnificatie ele sīnt lipsite de orice sens.
Dar asta este numai o latura a marxismului, care vizeaza libertatea omului si responsabilitatea morala. Exista si o alta latura nu mai putin importanta, legata de determinismul economic.
Capitalismul este condamnat nu numai pentru raul moral al exploatarii, ci si pentru ca economia capitalista a īncetat sa fie productiva, īmpiedica dezvoltarea continua a fortelor de productie si, īn virtutea necesitatii istorice, este sortita pieirii.
Marxistii sīnt ferm īncredintati ca mersul ascendent al istoriei le promite victoria.
Ei sanctioneaza formele socialismului care nu vor sa se bazeze pe necesitatea istorica.
Ei au mostenit de la Hegel certitudinea ca procesul istoric are un sens si ca necesitatea istorica duce la īmparatia mesianica. E greu de spus ce latura din marxism este mai puternica. Argumentatia se dovedeste de fiecare data a fi confuza.
Trebuie patruns mai adīnc īn filozofia marxismului, care contrazice, īn aspectele esentiale, aderenta la materialism.
     Tot patosul pozitiv al lui Marx era legat de credinta lui ca omul, omul social, va expropria lumea, o lume a necesitatii, va structura o noua societate, va pune capat anarhiei existente īn numele binelui oamenilor, al puterii lor crescīnde.
Marxismul manifesta pesimism īn privinta trecutului si optimism īn privinta viitorului.
Marx a ramas fidel tezei idealiste a lui Fichte, conform careia subiectul creeaza lumea.
Dupa Fichte, subiectul creeaza lumea īn mod teoretic, la nivelul gīndirii; la Marx īnsa, el trebuie sa creeze lumea, s-o transforme radical īn realitate. Este absolut eronata interpretarea marxismului īn spiritul obiectivismului, asa cum adesea o fac marxistii, vrīnd sa sugereze ca istoria este de partea lor.
Filozofia marxista trebuie definita ca o filozofie a praxis-ului, a actiunii, dar ea pune pret pe realitatea lumii materiale asupra careia actioneaza subiectul, omul; ea se ridica īmpotriva idealismului, īn cadrul caruia victoria asupra necesitatii si a puterii lumii materiale este obtinuta numai īn plan mental.
     Materialismul lui Marx trebuie īnteles īn climatul intelectual al anilor '40 din secolul trecut, ca o reactie la idealismul speculativ. Marx a vrut sa introduca omul concret īn conceptia filozofica asupra lumii si a crezut ca o face prin afirmarea materialismului, desi acesta reprezinta o filozofie dintre cele mai putin concrete.
Climatul intelectual īn care aparuse marxismul nu mai exista, si fie si numai din acest motiv marxismul ca o conceptie filozofica a devenit caduc.
In teza sa despre Democrit si Epicur, Marx īl critica pe Democrit, care era adeptul unui materialism mecanicist si identifica sursa miscarii cu impulsul din afara, si ia partea lui Epicur, care era indeterminist. In primele teze asupra lui Feuerbach el īi critica vehement pe materialistii din trecut pentru faptul ca se situeaza pe pozitiile objectului si lucrului si nu pe pozitiile subiectului si activitatii umane.
Aceasta teza, deloc materialista, evoca mai degraba filozofia existentiala. Marx subliniaza permanent caracterul activ al omului, al subiectului, capacitatea lui de a schimba asa-zisa lume obiectuala si de a si-o subordona.
El denunta conceptia eronata conform careia omul ar fi total dependent de lumea obiectiva.
In aceasta privinta este semnificativa remarcabila lui teorie a fetisismului marfii.
O atare constiinta iluzorie vede realitatea obiectuala acolo unde se desfasoara munca reala a omului si relatiile interumane.
     Capitalul nu este un lucru existent īn afara omului, el exprima relatiile umane īn procesul de productie.
In cadrul lui se deruleaza nu numai procesul obiectiv, ci si activitatea subiectului. Nimic nu se face de la sine, nu exista legi economice inexorabile, ele avīnd doar o semnificatie istorica trecatoare.
Marxismul tinde spre elaborarea unei economii politice existentiale, dar ramīne inconsecvent, confundīnd doua principii diferite.
oate cea mai mare contradictie a marxismului consta īn faptul ca recunoaste teleologia, caracterul rational al procesului istoric, sensul istoriei, care urmeaza sa fie realizat īn societatea viitoare.
     Este limpede ca ideea a fost preluata de la Hegel si ea se justifica prin aceea ca la baza istoriei sta principiul universal, ratiunea.
Dar ea nu poate īn nici un caz sa fie justificata de conceptia materialista a istoriei. De ce materia si procesele generate de ea trebuie sa duca la triumful sensului si nu al non-sensului? Pe ce se bazeaza un asemenea optimism?
Marxismul face posibil acest lucru numai īntrucīt īn materie sīnt introduse ratiunea, sensul, libertatea, activitatea creatoare. Dar aceasta īnseamna totodata ca filozofia marxista nu este un materialism si prezenta acestuia īn denumirea ei denota o vadita fortare terminologica. Si īn orice caz este vorba mai curīnd de idealism decīt de materialism, si chiar de un idealism de tip special. īnsasi expresia "materialism dialectic", o contradictie īn termeni, este īntrebuintata īn scopuri propagandistice si nu pentru uz filozofic. Nu exista o dialectica a materiei, exista doar dialectica ratiunii, a spiritului, a constiintei. Materia ca atare nu cunoaste sensul, acesta este dezvaluit de dialectica si oferit de spirit.
     Filozofia sovietica a nascocit chiar cuvīntul "automiscare" cu scopul de a demonstra ca sursa miscarii o constituie nu un impuls primit din exterior, ci libertatea inerenta materiei. E ridicol sa dam acestei teorii numele de materialism.
Apoteoza luptei, exaltarea vointei revolutionare sīnt posibile numai īn contextul unei asemenea filozofii nonmaterialiste. Ramīne īnsa, īn acelasi timp, si un element materialist care joaca cu precadere un rol negativ īn lupta īmpotriva autonomiei principiilor si valorilor spirituale.
Oricum este vorba de un monism care recunoaste o singura rīnduiala a lumii, īmparatia cezarului, supusa miscarii dialectice. Se produce, totodata, fara nici o dificultate, absolutizarea formelor sociale.
Clasificarea marxista a doctrinelor filozofice, elaborata mai ales de Engels si bazata pe criteriul divizarii lor īn filozofii idealiste, care recunosc primatul constiintei īn raport cu existenta, si filozofii materialiste, care recunosc primatul existentei īn raport cu constiinta, este total lipsita de temei si legata de climatul filozofic al anilor '40 din veacul trecut.
Nu se īntelege de ce existenta trebuie sa fie neaparat de ordin material. Intr-o asemenea clasificare, Sfīntul Toma d'Aquino ar trebui sa fie considerat materialist. Dar si eu personal trebuie sa ma numar printre materialisti.
     Filozofia marxista nu numai ca este contradictorie, ci si complet depasita, ea aduce a marasm sectant. Si aceasta īn ciuda existentei la Marx a unui element pozitiv si viguros, mai ales īn domeniul economiei. Dinamismul extraordinar si eficienta marxism-comunismului se explica prin aceea ca el comporta toate trasaturile unei religii.
O teorie stiintifica si o practica politica n-ar putea sa joace un asemenea rol. Pot fi stabilite urmatoarele trasaturi religioase ale marxismului: un sistem dogmatic rigid, īn pofida flexibilitatii practice; distinctia īntre ortodoxie si erezie, imuabilitatea filozofiei stiintei, sfīnta scriptura a lui Marx, Engels, Lenin si Stalin, care poate fi numai interpretata dar īn nici un caz pusa la īndoiala; divizarea lumii īn doua: cei credinciosi-fideli si cei necredinciosi-infideli; biserica comunista, ierarhic organizata, care primeste directive de sus; transferul constiintei morale asupra organului suprem al partidului comunist, asupra soborului; totalitarism de sorginte exclusiv religioasa; fanatismul celor credinciosi; excomunicarea si executarea ereticilor; interzicerea secularizarii īn interiorul colectivului de credinciosi; recunoasterea pacatului originar (exploatarea).
     O tenta religioasa are si doctrina saltului din imperiul necesitatii īn imperiul libertatii.
Este vorba de asteptarea transfigurarii lumii si a aparitiei īmparatiei Domnului, īnvechita theorie marxista care afirma ca situatia muncitorilor se īnrautateste pe zi ce trece si ca īntreaga economie merge spre catastrofe iminente evoca explozia apocaliptica a acestei lumi.
Aceasta teorie a fost determinata nu numai de observarea si analiza procesului economic real, ci si de predispozitia eshatologica, de asteptare a cataclismului acestei lumi.
Contradictia marxismului consta īn aceea ca imperiul libertatii spre care sīnt īndreptate toate sperantele va fi un rezultat inevitabil al necesitatii. Aici se resimte puternic influenta hegelianismului. Marxismul concepe libertatea ca pe o necesitate īnteleasa.
Este, īn fond, negarea libertatii care se asociaza īntotdeauna cu existenta unui principiu spiritual ce nu este determinat nici de natura si nici de societate.
Ca religie, marxismul reprezinta o forma secularizata a ideii de predeterminare. Un caracter pseudoreligios īl are si divizarea istoriei īn doua parti.
     Pīna la revolutia socialista sau comunista avem de-a face doar cu preistoria, si abia dupa aceea īncepe adevarata istorie. La temelia religiei marxiste sta hiliasmul inconstient secularizat. Fara acest element īntregul patos al marxismului īsi pierde orice sens. Marxistii sīnt foarte iritati ori de cīte ori doctrina lor este privita ca o teologie, dar ei nu au reusit niciodata sa combata aceasta asimilare.
Marxistii pretuiesc foarte mult stiinta, din care au facut un obiect de adoratie. Ei sīnt īncredintati ca o adevarata stiinta, nu cea burgheza, va solutiona toate problemele. Prin aceasta atitudine ei apartin secolului al XlX-lea si nu celui īn curs.
Gīndirea marxista este foarte necritica si chiar ostila criticii. Marxistii īntorc spatele criticii īn aceeasi masura īn care o fac teologii ortodocsi. Caracterul contradictoriu al marxismului este legat īn parte de faptul ca el nu numai īntruchipeaza lupta īmpotriva industriei capitaliste, dar este si victima acesteia - o victima a puterii pe care o exercita economia asupra vietii umane, asa cum se īnfatiseaza societatile din secolele al XlX-lea si al XX-lea.
Marxismul s-a dovedit pasiv īn raport cu mediul social īn care s-a format, el nu i-a opus nici o rezistenta īn plan spiritual.
De aceea, marxismul considera ca omul nou, omul societatii viitoare poate fi fabricat pe banda rulanta. El este produsul necesitatii implacabile, si nu al libertatii
. Dialectica raului capitalist trebuie sa genereze binele, īntunericul īn care omul este īnstrainat si transfor-mat.īn lucru trebuie sa dea nastere luminii. Este o negare a omului sub raportul universului lui spiritual. Este un antipersonalism extrem de la care nu se salveaza nici umanismul comunist. Toate aprecierile se schimba īn functie de puterea de determinare a economiei si a clasei .
     In mare masura marxismul vrea sa fie o demascare a iluziilor constiintei, care reflecta īnrobirea economica a omului si structura de clasa a societatii. El denunta iluziile de ordin religios, metafizic, moral, estetic etc.
Din acest punct de vedere, īntreaga cultura spirituala a trecutului se dovedeste, īn fond, o iluzie a constiintei, care reflecta structura economica a societatii.
Exista aici o asemanare formala cu Freud, cu psihanaliza, cu explicarea omului exclusiv prin starile lui inferioare. Inferiorul creeaza superiorul, iar superiorul se dovedeste a fi o iluzie. Marxismul are tendinta de a vedea peste tot iluzie, dar si minciuna. Adevarata realitate, adevarata viata rezida īn lupta omului, a omului social, cu fortele stihinice ale naturii si societatii - respectiv economia.
Restul trebuie sa aiba doar un caracter subsidiar īn raport cu economicul, care se identifica cu scopurile vietii: stiinta si arta servesc reconstructiei societatii. Marx a fost un om de īnalta cultura, īntelegīnd prin aceasta ceea ce marxistii considera a fi de domeniul iluziilor constiintei. La cei din urma adepti ai lui Marx īnsa, nivelul cultural este īn scadere. Acest nivel devine foarte scazut īn Rusia Sovietica unde, practic, nu exista cultura, ci doar o instructie elementara; la fel de scazut este si nivelul civilizatiei tehnice. Suprimarea, īn prezent, a "iluziilor" constiintei, care nu recunosc primordialitatea economiei, trebuie sa duca la o totala prabusire a culturii spirituale.
Spiritul este redus doar la o iluzie a materiei slab organizate. Cel mai nebulos termen al doctrinei marxiste este acela de "suprastructura". Nimeni nu a putut sa explice cu suficienta claritate ce anume se subīntelege atunci cīnd se afirma ca ideologia si cultura spirituala fac parte din "suprastructura" īnaltata pe baza economica si pe structura de clasa a societatii.
Este tot atītde lipsita de claritate si de contur ca si teza materialista conform careia spiritul reprezinta un epifenomen al materiei. Materialismul nu a reusit niciodata sa exprime acest lucru cu toata claritatea, recurgīnd la diferite formule la fel de inconsistente. Engels chiar a recunoscut īn cele din urma ca atīt el cīt si Marx au supralicitat rolul economiei.
     Cīnd se sustine ca economia si pozitia de clasa a oamenilor exercita o influenta asupra ideologiei, asupra vietii morale, intelectuale si spirituale, sīntem cu totul de acord, fara sa fim marxisti sau materialisti.
Totul se afla īn interactiune. Nu vad nici o dificultate īn a recunoaste existenta catolicismului, protestantismului si ortodoxiei burgheze, filozofiei si moralei burgheze, dar de aici nu trebuie sa tragem concluzia ca adevarul creatiei spirituale īl detine economia si ca valorile spirituale, independente de economie, nu exista. S-a mai explicat ca economia tine de mijloacele si nu de scopurile vietii si ca materialismul economic se īntemeiaza pe confundarea conditiilor cu geneza ei datorata unei cauze si unui scop. Dar economia īnsasi nu este materie.
Atīt de supralicitata notiune de "suprastructura" este sub orice critica. Ramīne neelucidat modul īn care realitatea materiala se transforma īn realitate de ordin intelectual si spiritual, modul īn care economia se poate transforma īn cunoastere sau sanctiune morala.
Se poate afirma ca marxismul, ca fenomen intelectual, este legat de economia capitalista din secolul al XlX-lea si nu ar fi posibil īn afara ei. El s-a constituit ca o reactie īmpotriva economiei capitaliste.
Dar īntre procesul productiei capitaliste cu exploatarea, īn acest cadru, a proletariatului si gīndirea lui Marx exista un hiatus, un mare salt peste o prapastie. Marxistilor le place sa repete cu obstinatie ca existenta determina constiinta.
Ei cred ca īn aceasta teza consta materialismul, īn timp ce aceeasi teza poate fi sustinuta īnca mai consecvent de spiritualistii ortodocsi.
Ei adera la un punct de vedere depasit astazi, identificīnd viata sufleteasca cu viata spirituala a constiintei.
     Principalul consta īnsa īn aceea ca niciodata ei nu au īncercat macar sa explice cum anume existenta materiala poate trece īn constiinta, īn gīndire.
Asupra acestei chestiuni gīndirea filozofica s-a aplecat timp de milenii si reprezentantii ei de marca nu optau pentru materialism; acesta era adoptat doar de filozofi de mīna a doua.
Iar dogma existentei materiale, care semneaza decesul constiintei, poate tine numai de credinta, nu si de stiinta.
Primatul asupra societatii īl detine subiectul, dar constiinta lui implica ideile primordiale create de Dumnezeu si situate nu īn avanscena, ci īn arierplanul subiectului, īn profunzimea lui. īn aceasta privinta, marxistilor li se poate face o singura concesie.
Daca acceptarea existentei adevarului si a binelui de clasa reprezinta un nonsens, atunci nu este deloc exclusa existenta falsului si neadevarului de clasa.
     Marxismul are dreptate īn ce priveste critica sa la adresa capitalismului si a economiei de clasa, denuntarea falsei constiinte de clasa
. Dar Marx a conferit o semnificatie universala faptelor pe care le-a observat īn societatile capitaliste, īmpartite īn clase din secolul al XlX-lea, īn speta din Anglia. Aceasta grava eroare a generat, īn cadrul marxismului, contradictii insurmontabile.
Mai īntīi, marxismul contine o neclaritate radicala legata de contradictia logica.
Ce este īnsasi teoria marxista? Este i ea, ca toate teoriile si ideologiile, o reflectare a realitatii economice a vremii sale si a luptei de clasa care are loc aici, adica este ea o "suprastructura" supusa unei explicatii marxiste de rutina? Ori este, īn sfīrsit, adevarul absolut revelat?
In cel de-al doilea caz s-a produs un adevarat miracol: pe la mijlocul secolului al XlX-lea a fost revelat adevarul despre procesul istoric, adevar care nu se mai reduce doar la "suprastructura" si la reflexul economiei. Pentru marxism ambele raspunsuri sīnt dificile.
Primul raspuns coboara marxismul la nivelul unei teorii trecatoare si relative, utile īn lupta de clasa dar neputīnd pretinde valabilitate generala; el pune un semn de egalitate īntre marxism si toate celelalte teorii si ideologii.
Cel de-al doilea raspuns care atribuie marxismului revelarea purului adevar vine īn contradictie cu īnsasi teoria marxista care nu admite posibilitatea descoperirii unui adevar de acestgen.
     Probabil, raspunsul marxistilor va fi de natura sa justifice relativismul. Ei vor spune ca teoria marxista este un adevar relativ, aidoma tuturor adevarurilor si, totodata, foarte util īn lupta sociala.
Dincolo de carenta logica a unui asemenea raspuns, el nu justifica si nu explica īn nici un chip importanta covīrsitoare a marxismului detasat de toate celelalte adevaruri relative.
Este absolut limpede ca acest rol exceptional al marxismului se explica prin credinta si nu poate pretinde deloc o semnificatie stiintifica.
Marxism-comunis-mul reprezinta o secta religioasa pentru care principalul consta nu īn bunastarea muncitorilor, ci īn marturisirea adevaratei credinte. Exista o contradictie flagranta īntre materialism si realismul logic al notiunilor, care admite autenticitatea realitatii generalului, de pilda, o clasa este mai reala decīt un om concret, ideea de proletariat este mai importanta decīt īnsusi proletariatul.
     In mod naiv si necritic, marxistii iau obiectivarile realitatii primare drept realitati primare.
De o naivitate iesita din comun este marcata singura carte filozofica a lui Lenin, al carei scop era sa provoace o polemica. Conform viziunii lui, cunoasterea reflecta realitatile obiective.
El accepta o ipoteza realist-naiva, care putea fi plauzibila īnainte de aparitia criticismului filozofic. Punctul de vedere al lui Lenin care afirma chiar adevarul absolut se deosebeste - si este net defavorizat - de punctul de vedere al lui Engels dupa care criteriul adevarului este de ordin practic, ceea ce promoveaza filozofia actiunii. Lenin nu are nici macar idee ca adevarul este, si el, dezvaluit proletariatului.

     O avea mai degraba A. Bogdanov, care intentiona sa elaboreze o filozofie pur sociala.
Lenin īntelege materialismul exact ca un realist naiv adica īn totala contradictie cu celelalte aspecteale marxismului.
Marxismul nu cunoaste o adevarata gnoseologie, īn cadrul lui credinta precumpaneste asupra stiintei.
Exista īnsa īn marxism o contradictie morala nu mai putin grava decīt contradictia logica. El tine mult la caracterul amoral sau extra-moral al doctrinei sale. Marx nu agrea deloc socialismul etic, considerīnd ca fundamentarea morala a socialismului este de natura reactionara.
Si totusi, marxistii emit mereu judecati morale si mai ales sentinte. Toate sentintele la adresa burgheziei si capitalistilor, precum si la adresa tuturor celor care sīnt numiti social-tradatori - o foarte mare parte a omenirii - comporta un caracter moralizator.
     Blamarea exploatatorilor este de natura morala, si dincolo de aprecierile de ordin moral īsi pierde orice sens. Insasi distinctia īntre burghezie si proletariat este de factura axiologica, se identifica cu o deosebire īntre rau si bine, īntuneric si lumina, cu īmpartirea cvasimaniheista a lumii īn doua - īmparatia īntunericului si īmparatia luminii.
Marxismul revolutionar implica efectiv un puternic element axiologic si sanctiune morala.
Sub semnul acestei sanctionari morale este pusa īn fond īntreaga lume, cu exceptia celor ce cred īn superstitiile marxist-comuniste. Este cu totul gresita larg raspīndita acuzatie la adresa marxistilor-comunisti cum ca ar nega morala. Ar fi mai corect sa spunem ca ei au o alta morala, si din punctul de vedere al acesteia pot fi catalogati chiar ca moralisti zelosi. Morala marxista este ambigua si acest lucru trebuie īnteles bine.
Intr-adevar, marxismul are tendinta de a nega morala general-umana, universala, el neaga unitatea morala a omenirii.
Aceasta atitudine negativa se deduce din pozitia de clasa.
     Morala marxista nu se suprapune nici cu morala crestina si nici cu morala umanista īn sens traditional. Morala general-umana este considerata o diversiune a claselor dominante care vor sa submineze lupta revolutionara de clasa, invocīnd normele morale absolute.
Revolutionarul-marxist - nu ma refer la un social-democrat cu vederi reformatoare - este convins ca traieste īn lumea insuportabila a raului si ca este permisa orice metoda de lupta cu aceasta lume a raului si īntunericului. Diavolul nu trebuie menajat, el trebuie sa fie exterminat.
N-ar fi corect sa se spuna ca revolutiona-rii-marxisti considera ca totul este permis, dar ei socotesc permis orice īn raport cu dusmanul care īntruchipeaza īmparatia diavolului, a exploatarii, a nedreptatii, a īntunericului si a reactiunii. Cīt priveste propria lor īmparatie a luminii, dreptatii, progresului, ei afirma, din contra, vechea morala a datoriei si jertfei. Alaturi de acceptarea mijloacelor potrivnice moralei crestine si umaniste, īn Rusia Sovietica se promoveaza moralismul, vointa de a impune fortat virtutea.
Constiinta morala marxista este sfīsiata de contradictia īntre atitudinea fata de trecut si prezent pe de o parte, si fata de viitor, pe de alta. īnca nu exista o umanitate unitara, s-au constituit clase de exploatatori si de exploatati, fiecare cu drepturile si interesele lor, si, īn consecinta, nu poate fi vorba nici de morala unitara.
     In viitor īnsa, dupa revolutia sociala care pune capat existentei claselor, umanitatea si morala general-umana vor deveni unitare.
Marxistii nu atīt neaga morala general-umana cīt o "expediaza" īn viitor. Si din punctul de vedere al acestei viitoare morale general-umane i ei judeca trecutul si prezentul; si o fac din perspectiva moralei. Contradictia morala consta īn aceea ca Marx a condamnat orīnduirea capitalista din punctul de vedere al moralei general-umane, universale, a condamnat-o pentru neomenie, pentru transformarea omului īn lucru.
In cazul de fata Marx recurge la acea morala general-umana pe care e īnclinat s-o nege. Lumina moralei general-umane care va sa vina pune īn relief aprecierea prezentului. Marxismul nu poate trece, nici de aceasta data, dincolo de universul logic.
Ambiguitatea moralei marxiste se resimte cel mai puternic īn ambiguitatea umanismului marxist.
In numele omului este strivit omul, sīnt micsorate posibilitatile lui vitale. Procesul de umanizare a vietii, mai ales īn cadrul structurilor sociale, este īnsotit de procesele dezumanizarii. Lucrul se explica prin faptul ca prezentul este considerat exclusiv un mijloc de realizare a viitorului. īn prezent, valoarea īn sine a vietii umane este negata. Limitarea constiintei marxiste a fost legata de mobilizarea extraordinara a energiilor pentru lupta cu raul social.
Omul īnglobeaza cu greu plenitudinea si diversitatea vietii, el tinde mereu sa neglijeze multe aspecte ale existentei sale. Ateismul lui Marx, care se pare ca era mai putin discutabil decīt materialismul lui, a luat locul unor laturi foarte importante ale omului ca fiinta spirituala.

     Marx l-a urmat pe Feuerbach, adaugind īnsa un nou argument īmpotriva credintelor religioase. El a recunoscut ca acestea sīnt produsul h aosului social, al dependentei omului de fortele oarbe ale naturii si societatii. El a considerat religia drept opiu al poporului, caci a vazut īn ea principalul obstacol īn lupta pentru o orīnduire sociala mai buna.
Vina pentru aceasta situatie o punea pe seama falselor idei a supra lui Dumnezeu, care sīnt īnjositoare pentru om. Anihilarea iluziilor constiintei, la care aspira marxismul, trebuie sa duca nu numai la scaderea nivelului culturii spirituale, ci si, in extremis, la totala ei disparitie ca ceva inutil.
     Marea cultura spirituala a trecutului, marile elanuri creatoare, marile genii ale omenirii - toate acestea vor fi declarate produs al exploatarii īn favoarea paturii culturale privilegiate, bazate pe nedreptate.
Pe urmele eroului lui Dostoievski, vor spune si chiar o vor face: "Vom sugruma īn fasa orice geniu."
Marile aventuri ale creatiei spirituale au fost legate de recunoasterea, indiferent sub ce forma, a existentei unei alte lumi.
Atasamentul excesiv fata de lumea de aici aplatizeaza viata. Izolarea īntr-un cerc imanent al acestei lumi conduce la fixarea finitului, la īnchiderea infinitului. Actul creator al spiritului uman este īnsa īndreptat spre infinit, spre transcendenta care, īn mod paradoxal, trebuie sa fie recunoscuta drept imanenta. Transcendenta - sau actul de transcendere - īmi este imanenta. Constiinta mea finita si limitata este īnzestrata cu aspiratia catre infinit si nelimitat.
     Admiterea exclusiva a īmparatiei cezarului echivaleaza cu īnchiderea īn finit. Acest lucru duce, la limita, la negarea creatiei omului.
Marxismul risca sa accepte numai o creatie īn planul economiei si al tehnicii, totul, īn viziunea lui, trebuie sa serveasca la constructia structurilor sociale.
Marxismul are dreptate atunci cīnd afirma ca omul poate sa schimbe lumea si sa o supuna siesi. Pe de alta parte īnsa, el propune sa ne supunem necesitatii istorice si chiar sa o idolatrizam. Lucrul cel mai de neīnteles īn marxism este optimismul lui fara margini fata de necesitatea istorica, īncrederea oarba īn caracterul benefic si rational al procesului istoric
. Acest lucru este de īnteles īn sistemul lui Hegel īn care actioneaza spiritul universal si determina sensul celor fiintate.
De ce īnsa un asemenea miracol l-ar putea produce materia si procesul material ?
     Insusi optimismul istoric al lui Hegel este inadmisibil si nejustificat ca forma limita a determinismului universal care neaga actiunea libertatii umane īn istorie.
Cu atīt mai putin este el justificat īn cazul marxismului, īntrucīt contrazice credinta marxista īn putinta omului de a schimba lumea. Optimismul istoric marxist reprezinta forma secularizata a credintei mesianice.
De aceasta natura a fost īntotdeauna credinta īn progresul necesar.
     Adevarul se afla dincolo de optimism si pesimism. Procesul istoric este mai tragic, īn el actioneaza cīteva principii.
Credinta optimista a marxistilor īn caracterul benefic al procesului istoric reprezinta secularizarea credintei religioase īn Providenta.
Dar si vechea credinta īn Providenta trebuie sa fie reevaluata; ea era legata de o viziune optimista, netragica asupra acestei lumi fenomenale, subordonate relatiilor cauzale necesare. Marxismul contine un adevar partial, mai ales īn ce priveste latura lui critica, si acest lucru se impune a fi recunoscut. Trebuie acceptata necesitatea revolutiei sociale īn lume.
Ramīne de dorit numai ca aceasta revolutie sa fie mai putin violenta si neīnduratoare. Dar sub forma sa istorica, marxismul pune īn primejdie īmparatia Duhului care, de altfel, a fost amenintata nu o data īn istorie. Din punct de vedere intelectual, marxismul este lipsit cu desavīrsire de orice caracter creator.
     Gīndirea marxista este foarte saracacioasa. Negīnd diversitatea, marxism-comunismul instaleaza o plictiseala cenusie. Gīndirea marxista se situeaza net sub nivelul gīndirii lui Marx. Dar aceasta nu o īmpiedica sa joace un rol foarte activ, ba chiar mai curīnd o ajuta. Aceasta forta a marxismului depinde partial de slabiciunea crestinilor, de imaginea insuficient conturata a īmparatiei Domnului, care, īn toate privintele, ramīne īn urma īmparatiei cezarului.
     In ce masura exista o unitate a omenirii? Unitatea nationala se impune īntr-o mult mai mare masura decīt unitatea omenirii. Aceasta unitate nationala se manifesta mai ales pe timp de razboi. Din punct de vedere filozofic, este vorba de problema complexa a realitatilor care nu pot avea statut de personalitate.
Omenirea unitara nu este o fiinta, o personalitate de rang superior, ea nu are un centru existential, nu este capabila, īn realitatea ei suprapersonala, de suferinta si bucurie.
Omenirea unitara nu se reduce īnsa exclusiv la o idee abstracta, ea constituie o anumita treapta de realitate īn viata oamenilor, o īnalta calitate a omului, omenia lui atotcuprinzatoare.
Calitatea nationalitatii depinde de omenia pe care o arata, īn istoria vietii umane exista doua tendinte: tendinta spre universalism si tendinta spre individualizare.
Nationalitatea reprezinta o treapta de individualizare īn raport cu omenirea si o treapta de unificare īn raport cu omul. Ca treapta de individualizare īn viata societatii, nationalitatea se prezinta sub forma de alcatuire istorica complexa; ea este determinata nu numai de sīnge - o rasa tine de zoologie, este o materie preistorica - ci si de limba; nu numai de glie, ci, īn primul rīnd, de destinul istoric comun.
Nationalitatea este o calitate individuala a omului atīt īn raport cu omenirea, cīt si īn raport cu individul. Autoafirmarea nationalitatii poate īmbraca diverse forme de nationalism, adica de īnchistare, de exclusivism, de ostilitate fata de celelalte nationalitati. Aceasta este boala nationalitatii care se resimte cel mai mult īn zilele noastre.
     Nationalitatii s-a īncercat sa i se opuna internationalismul, care reprezinta o alta maladie.
Internationalismul este o abstractie sterila, el exprima nu unitatea concreta a umanitatii care implica toate treptele individualitatilor nationale, ci o unitate abstracta care le neaga pe acestea din urma.
Internationalismul a fost o vadita greseala a marxismului, respinsa de viata īnsasi; el rezulta din jocul unor abstractiuni. Nationalismului trebuie sa i se opuna universalismul care nu neaga deloc individualizarile nationale, ci le cuprinde īntr-o unitate concreta. Universalismul afirma bogatia vietii nationale.
Toate marile popoare avīnd propria lor idee si vocatie īn lume, si-au dobīndit o semnificatie universala prin marile realizari ale culturii lor. Dante, L. Tolstoi, Shakespeare sau Goethe au deopotriva o valoare nationala si universala.
     Ispite, esecuri si distorsiuni sīnt inerente īn gradul cel mai īnalt vietii nationale, dupa cum sīnt inerente si vietii individuale a omului. O asemenea ispita si un asemenea esec īl reprezinta imperialismul.
Marile natiuni alcatuind marile state se īmbolnavesc de vointa atotputerniciei. Vointa imperialista sta la baza formarii marilor state nationale.
O asemenea vointa de atotputernicie, vointa imperialista, tinteste īn final formarea imperiilor mondiale. Astfel de imperii au fost imperiile Orientului antic, Imperiul Roman, imperiul lui Carol cel Mare, Bizantul si, īn aspiratiile sale, Imperiul Rus; la un asemenea imperiu aspira si Napoleon. Spre deosebire de tari si regi, īmparatul este universal asa cum este, īn conceptie, si imperiul.
Pe aceasta linie se īnscrie pretentia falsa si absurda a pan-germanismului. Nazuinta spre unirea universala, spre unitatea omenirii īsi gaseste īn imperialism o expresie distorsionata.
Dostoievski resimtea acut dorinta arzatoare de unire universala si īntrezarea ispitele ce ar decurge de aici.
Nationalismul popoarelor mici se manifesta prin izolare si autosuficienta.
Nationalismul popoarelor mari se manifesta prin expansiune imperialista. Nationalismul popoarelor mari implica o dialectica fatala.
     Valoarea individuala a nationalitatii se exprima, īn primul rīnd, prin cultura ei si nu prin stat. Statul de care este legata nationalitatea reprezinta lucrul cel mai putin original si individual.
Toate statele prezinta o mare asemanare īn ce priveste organizarea armatei, politiei, finantelor, politicii internationale. Nationalismul de stat se dovedeste de regula a fi anational.
Ceea ce s-a demonstrat īn cazul fascismului. Nationalismul este indisolubil legat de stat si tine incomparabil mai mult la stat, adesea lipsit de orice trasatura individuala, decīt la cultura care este cu adevarat nationala. Literatura si muzica unui popor sīnt mult mai individualizate si originale decīt armata si politia, legate de tehnica internationala. De aici rezulta ca nationalitatea reprezinta o valoare poziti-; va care īmbogateste viata umanitatii; fara ea umanitatea ar deveni o simpla abstractie. Nationalismul īnsa reprezinta un rau, exprima autoafirmarea egoista, dispretul si chiar ura fata de alte popoare.
Nationalismul genereaza sovinism si xenofobie, el trebuie net deosebit de patriotism. Cel mai īngrozitor este faptul ca nationalismul constituie una din sursele razboaielor. Viata emotionala legata de nationalitate este tulbure si complicata.
Are loc un proces de obiectivare a emotiilor si pasiunilor umane. Aparitia asa-ziselor realitati colective suprapersonale se datoreaza īntr-o masura considerabila acestei obiectivari, exteriorizarii unor stari emotionale puternice.
Pe aceasta cale se formeaza nationalismul si patriotismul care, īn pofida lui Marx, joaca īn istorie un rol foarte mare. In patriotism viata emotionala este mai directa si naturala, el rezida, īnainte de toate, īn manifestarea dragostei fata de patrie, fata de propria glie, de propriul popor.
Incontestabil, patriotismul reprezinta o valoare emotionala si nu reclama rationalizarea. Lipsa totala de patriotism este o stare anormala, defectuoasa.
Nationalismul este mai putin natural si implica deja o doza d e rationalizare a vietii emotionale.
     Nationalismul īntretine o strīnsa legatura cu statul, si din acest motiv el devine o sursa de razboaie. El este generat mai mult de ura fata de straini decīt de dragostea fata de ai tai.
Pasiunile nationaliste care sfīsie lumea nu sīnt pasiuni primare, nemijlocite, ele cresc laolalta cu anumite interese de stat si sīnt alimentate īn mare parte de propaganda. Asa-zisele interese nationale īnguste nu sīnt interese pur egoiste, ele comporta deja un proces de exteriorizare si obiectivare a intereselor si patimilor egoiste, de transfer asupra realitatilor colective.
Acelasi fenomen se petrece si cu interesele egoiste personale. Omul devine foarte usor sclavul si victima realitatilor colective care sīnt rodul exteriorizarii starilor sale emotionale, adesea de natura egoista. El īsi apara adesea interesele nu numai īn chip egoist, ci si gratuit. Atitudinea dezinteresata a omului poate avea efecte mai proaste decīt atitudinea lui interesata. Un exemplu elocvent īri aceasta privinta īl constituie declansarea razboaielor, īn aceasta declansare un rol important