Alchimia sau Cautarea Perfectiunii de Omraam Michael Aivanhov publicat la 04.01.2009
Alchimia Spirituala
     Se întâmpla câteodata sa vina la mine cineva pentru a mi se plânge ca nu reuseste sa scape de un viciu care îl chinuie. Saracul de el, a încercat de sute de ori dar nici o data nu a reusit. Atunci îi spun: "Ei bine, dar asta e minunat, este de-a dreptul formidabil! Asta dovedeste pur si simplu cât sunteti de puternic!" Ma priveste uluit si se întreaba daca nu cumva îmi bat joc de el. Atunci îi spun: Nu, deloc, nu râd de dumneata, dar pur si simplu dumneata nu-ti dai seama de propria forta.
- Dar care forta? Eu nu reusesc niciodata, sunt mereu victima si asta este o dovada ca sunt slab.
- Ba nu, nu gândesti corect. Sa analizam cum s-au petrecut lucrurile si ai sa întelegi ca nu glumesc deloc. Cine a format viciul acesta?... Dumneata. La început el n-a fost mai mare ca un bulgare de zapada pe care-l puteai tine în palma.
Dar jucându-te mereu cu el, adaugându-i putina zapada, distrându-te sa-l rostogolesti, sa-l împingi, a tot crescut pâna a ajuns cât un munte care acum nu te mai lasa sa treci mai departe.
     La început si viciul de care te plângi nu a fost decât un mic gând, dar l-ai întretinut, l-ai alimentat, l-ai "rostogolit" si acum te simti strivit de el. Ei bine, eu ma minunez de forta dumitale, dumneata ti-ai construit acest viciu, esti tatal lui, este fiul dumitale si este atât de zdravan ca nu mai reusesti sa-l pui la pamânt.
De ce nu te bucuri?
- Pai, cum sa ma bucur?
- Ai citit cartea lui Gogol, "Taras Bulba"?
- Nu.
-Ei bine, ti-o povestesc eu. Bineînteles, povestea este mult mai lunga.

     Taras Bulba era un cazac batrân care îsi trimisese cei doi fii sa studieze la seminarul din Kiev, unde au ramas trei ani. La reîntoarcere, erau doi flacai voinici. Fericit ca-i revede, îsi manifesta dragostea parinteasca, în gluma, (cazacii se pare ca au un fel al lor, foarte special, de a-si manifesta dragostea!) le-a dat un brânci. Dar baietii n-au luat-o ca pe o gluma, au ripostat si l-au pus pe tatal lor la pamânt. Când s-a ridicat, putin cam sifonat, Taras Bulba nu a fost câtusi de putin suparat, din contra, a fost mândru ca a fost în stare sa faca doi fii atât de zdraveni.

     "Si atunci, de ce nu esti si dumneata la fel de mândru ca si Taras Bulba când vezi ca fiul dumitale te-a pus la pamânt? Dumneata esti tatal, dumneata l-ai hranit, l-ai întarit prin gândurile dumitale, prin dorintele dumitale: deci esti foarte puternic. Dar, daca vrei, iata cum îl poti învinge.
Cum procedeaza un tata care vrea sa-si cuminteasca fiul care face nebunii. Nu-i mai da bani, si fiul, lipsit de mijloace este nevoit sa reflecteze si sa-si schimbe comportamentul. Atunci, dumneata de ce sa îti mai întretii fiul? Ca sa-ti tina piept? Haide, strânge-i putin surubul!
     Din moment ce dumneata l-ai adus la viata, stii ca ai putere asupra lui. Altfel toata viata te vei lupta cu el sau vei suferi, fara ca sa gasesti niciodata mijlocul potrivit de a iesi din dificultate". Din pacate, sunt prea putini aceia care ajung sa priveasca lucrurile astfel. Se lupta cu disperare cu anumite tendinte negative care se manifesta în ei fara sa-si dea seama ca pentru a ajunge acolo, au fost foarte puternici. Cu cât dusmanul din voi este mai puternic, cu atât aceasta dovedeste ca forta voastra este mai mare. Da, acesta este modul în care trebuie sa gânditi.
     Observati numai cât sunteti de crispati când luptati cu voi însiva si câte greutati întâmpinati; se da o batalie grozava în voi si aceasta batalie va umple de contradictii. De obicei considerati ca tot ceea ce este inferior în voi va este dusman si vreti sa-l ucideti; dar acest dusman este foarte puternic, caci îl caliti de sute de ani în lupta pe care o purtati contra lui si cu fiecare zi el devine tot mai amenintator. Este adevarat ca avem dusmani care traiesc în noi, dar daca ei ne sunt dusmani, este vina noastra care nu suntem alchimisti destul de priceputi pentru a transforma totul.
     Ce spune Apostolul Pavel ? "Mi s-a înfipt o teapa în carne. De trei ori l-am rugat pe Mântuitor sa mi-o îndeparteze si El mi-a spus: "Iertarea mea sa-ti fie de ajuns, caci puterea mea se împlineste în slabiciune". Cel care simte o slabiciune în trupul, inima sau mintea sa, se crede saracit, dar se înseala, caci aceasta slabiciune din el poate fi izvor de bogatii. Daca toate dorintele i-ar fi satisfacute, ar ramâne pe loc. Pentru ca sa progreseze, el trebuie sa se simta îmboldit, întepat, si tocmai aceasta imperfectiune, aceasta teapa înfipta în carnea lui este cea care îl obliga sa lucreze în adâncime, sa se apropie de Ceruri, de Domnul. Cerul lasa sa avem anumite slabiciuni tocmai ca ele sa ne împinga spre munca spirituala, caci ceea ce este în aparenta o slabiciune, este în realitate o forta. Trebuie sa punem la munca slabiciunile noastre, pentru ca ele sa ne fie utile.
     Va mirati si spuneti: "Dar bine, slabiciunile trebuie sa le dam la fund, sa le anihilam!". Încercati si veti vedea daca va va fi usor: voi veti fi cei învinsi. Problema se pune la fel cu orice defect sau viciu, indiferent daca este vorba de lacomie, senzualitate, violenta, pofte nemasurate sau vanitate, trebuie sa stiti cum sa le mobilizati pentru ca ele sa lucreze alaturi de voi în directia pe care ati ales-o. Daca vreti sa lucrati singuri, nu veti reusi. Daca va veti goni toti dusmanii, tot ceea ce va rezista, cine va mai lucra pentru voi, cine o sa va mai serveasca?

     Exista animale salbatice pe care, cu rabdare, oamenii le-au domesticit si pe care acum le tin lânga casa. Calul era salbatic, câinele era asemenea lupului si daca omul a fost în stare sa le domesticeasca, aceasta s-a datorat faptului ca a stiut sa cultive în el anumite calitati. Cu siguranta ca ar putea îmblânzi si fiare salbatice, dar pentru aceasta omul ar trebui sa-si dezvolte alte calitati.
     Asa ca fiti fericiti: sunteti cu totii foarte bogati din moment ce aveti cu totii slabiciuni! Dar este absolut necesar sa stiti sa le utilizati si sa le puneti la lucru. Eu v-am dat exemplul cu animalele, dar exista si alte forte ale naturii ca fulgerul, electricitatea, focul, torentele...
     Acum ca stie cum sa le stapâneasca si sa se foloseasca de ele, omul se îmbogateste.
     Si cu toate acestea, la început ele i-au fost toate forte ostile. Oamenilor li se pare foarte normal sa se foloseasca de fortele naturii, dar daca le spui sa utilizeze vântul, furtunile, cascadele, fulgerele din interiorul lor, se mira.
     Si, cu toate acestea, nimic nu este mai normal si atunci când veti cunoaste regulile alchimiei spirituale, veti sti cum sa transformati si sa utilizati chiar si otravurile care sunt în voi. Da, pentru ca ura, furia, gelozia si altele... sunt otravuri; dar în Învatamântul Fraternitatii Universale veti afla cum sa le folositi si vi se va spune chiar cum sa va serviti de toate fortele negative din voi, din care aveti din plin. Deci, bucurati-va caci aveti în fata o perspectiva buna.
     De acum înainte, în mintea voastra, totul trebuie sa se schimbe. Bineînteles ca nu trebuie sa va aruncati imediat asupra raului si sa începeti sa mâncati din el cu polonicul. În fiecare faptura, chiar si în cea mai buna, sunt întotdeauna ascunse tendinte infernale care vin dintr-un trecut foarte îndepartat. Nu se pune problema de a le scoate pe toate deodata, sub pretextul de a le utiliza.
     Trebuie sa faceti mai întâi o punctie, sa preluati doar câtiva atomi, câtiva electroni pe care sa îi digerati bine. Nu este cazul sa va bagati în gâlceava cu Infernul caci el este cel care va iesi învingator. Trebuie sa stiti cum sa procedati.
     Trebuie sa continuati sa lucrati cu fortele superioare prin rugaciuni, armonie, dragoste si, din când în când, atunci când din adâncul vostru iese ceva care scoate ghearele, dintii, unghiile pentru a va provoca la vreo nesabuinta, atunci capturati-l, luati-l în studiu în laboratorul vostru si faceti-l sa-si secrete otravurile pentru ca voi sa le puteti utiliza: veti observa atunci ca raul aduce tocmai acel element de care aveti nevoie pentru a obtine deplinatatea.
     Dar, va repet, fiti foarte atenti si dupa cele ce v-am spus nu fiti nesocotiti si nu va coborâti sa va masurati cu raul. Nu spuneti: "Aha! Am înteles acum, las ca-i arat eu lui!" caci s-ar putea sa nu mai urcati. Unora li s-a întâmplat. S-au crezut foarte puternici, în timp ce de fapt nu erau suficient de ancorati în bine, în lumina, si acum, bietii de ei, în ce hal sunt! Toate fortele negative sunt calare pe ei, pe cale de a-i distruge!

     Se spune în Talmud, ca la sfârsitul timpurilor, cei Drepti, adica Initiatii, se vor ospata din carnea Leviatanului, acest monstru care traieste pe fundul oceanelor. Da, va fi sfârtecat, sarat... si pastrat, probabil în congelatoare. Apoi, la momentul potrivit, toti cei Drepti se vor ospata cu bucati din carnea lui. Ce perspectiva îmbucuratoare! Daca ar trebui sa întelegem aceasta literal, cred ca o multime de crestini, de esteti, ar fi pe drept cuvânt dezgustati. Dar trebuie sa interpretam si iata interpretarea.
     Leviatanul este o entitate colectiva care reprezinta locuitorii planului astral (simbolizat prin ocean) si daca acest monstru va constitui într-o zi ospatul celor Drepti, aceasta însemneaza ca cel ce stie sa-si stapâneasca si sa-si utilizeze poftele si pasiunile din planul astral, poate gasi în ele un izvor de bogatii si de binecuvântari.