Mathesis - Partea IX de Constantin Noica publicat la 02.10.2008
Despre pacat
     M-am gīndit multa vreme cum am putea face ca ideile noastre sa devina starile noastre de corp.
Dar numai misticii cunosc tainele corpului si imnurile prin care sa-l īnsufleteasca. Ei singuri stiu sa si treaca vointa īn sīnge. Cum as vroi sa le fur arta lor de a patimi!
Mi-ar fi placut sa īmbolnavesc realitatea cu idei - si atunci cel dintīi suferind as fi fost eu īnsumi. De ce nu este īntotdeauna adevarul o emotie sau o patima?
Poate pentru ca sīnt prea multe retineri īn corpul nostru. Adevarul nu poate īnca tulbura viata, pentru ca viata e salbatica; nu asculta de nimeni. Ne-ar trebui o pregatire biologica anumita, ar trebui poate schimbat totul, de jos īn sus, ca sa putem face corpul sa raspunda la toate chemarile gīndului.

     Īntre timp, viata tulbura adevarul. Tot ceea ce se refera la īntīmplarile propriu zise de viata e nesigur si nestiintific.
Un gīnditor spunea odata: daca morala n-ar privi pasiunile omenesti si viata noastra sufleteasca īn genere, atunci ea ar putea fi tot atīt de riguroasa si sigura ca oricare stiinta deductiva. Si adauga: „iar daca geometria s ar opune atīt de mult patimilor noastre pe cīt o face morala, atunci am contesta-o si viola-o si pe ea tot atīt de mult“.
Ca adevarul e incert din cauza vietii si viata, la rīndul ei, nu poate deveni certa prin adevar - iata un lucru pe care niciodata nu-l regretam īndeajuns. E comun tuturor oamenilor cu adīnca viata interioara idealul de a face spiritul sa patrunda īn carne. E una din constantele vointei de a fi om aceasta de a voi sa dai semnificatii materiei brute din tine. Caci la ce servesc lucrurile?
La ce servesc arborii din fata noastra si īntinsurile si apele, atīta vreme cīt nu le organizam?
Ele sīnt tot atītea obstacole pentru noi, sīnt zidurile grele si īnalte ale lumii. Dar cīt de usoare devin toate cīnd inima ti se deschide si crezi , de pilda, īn Dumnezeu si-l vezi peste tot īn lume…
Nu, lumea nu e grea.
Numai, noi nu stim īntotdeauna ce sa facem cu dīnsa.
Cum am putut ajunge sa fim straini de propriul nostru corp? Sa gīndim una si sa ne fie foame de altceva? Ci corpul trebuie pus si el īn slujba gīndului; trebuie sa fie copilul lui, faptura dupa chipul si asemanarea lui.
Dar pentru aceasta e poate nevoie de o noua definitie a ideii de experienta. Nu-mi dau seama prin ce neīntelegere poate fi calificat drept experienta de viata un cerc de īntīmplari adunate din toate colturile lumii, rasarite īn drumul nostru catre lucruri si cazute deodata aci, īn zonele noastre felurite de viata. Oamenii cred ca experienta e numar de fapte si ca se masoara cu anii. Dar anii sīnt prosti si īntīmplati; iar numai neīntīmplarea poate da un raspuns īntrebarilor noastre.
De aceea trebuie sa organizam experienta vietii. Trebuie sa cream artificial, am mai spus-o, ca īntr un laborator. Sa facem din viata un laborator unde sa experimentam deliberat ipotezele noastre.
     Iata de ce, de a lungul acestor rīnduri, am gīndit tot timpul o ipoteza a carei experimentare o īncercam.
Era ipoteza ca ideile nu au o singura dimensiune, ci mai multe. Ca ele nu traiesc numai īn planul logic, dar raspund īntregului nostru sufletesc: sīnt si necesitate de adevar, dar si emotie; sīnt schema si bucurie. Ideea nu este lineara, sau atunci, este prin greseala.
Am īncercat aci sa desfacem bratele unui unghi prea multa vreme lipite unul de altul; am transformat o falsa linie īntr o cuprindere, pe un nou plan, a vietii.
Si totusi simt acum, la capat, ca viata nu se lasa cuprinsa. Trebuie sa īncerci o data, trebuie sa īn cerci de doua ori. Peste tot īn tine sīnt rezistente, peste tot empiria te īntīrzie.
Nu e nimic de facut, decīt sa iei truda de la capat. De cīte ori?
Nu, nu putem muri asa. Trebuie sa trecem cuiva adevarul nostru, ceea ce a fost bun si drept īn noi. Altfel nici noi n-am servit la nimic. Trebuie sa prelungim modul nostru de a fi, vointa noastra de a fi.
     Ce curioasa e aceasta necesitate de a te prelungi īn toate, īn carne ca si īn spirit; de a prelungi pīna si logicul!
Dar prelungim logicul prin carne, deci ne contrazicem.
Iesim din cercul actelor pure ale geometrizarii si ideatiei, patrundem īn cercul actelor vitale, pentru a putea reface alta data viata pura pe care o vroisem.

     Iesim — pentru a cadea astfel īn pacat. E un pacat lucid, voluntar, calculat, dar este o iesire din legile jocului nostru, deci e īnca pacat. Caci pacatul e activitate, e non geometrie.
…Dar acum s-a sfīrsit. Trebuie sa te pleci. Trebuie sa refaci viata cu desavīrsire, de la biologie īn sus.
Trebuie sa pui calculul tau cīt mai adīnc īn detrimentul firii, asa ca nimic din omul care se va naste sa nu mai fie retinere.
Tu ai avut prea multe retineri — e adevarat. De aceea viata ta n a fost cu putinta.
Dar celalalt va fi liber, caci va gasi peste tot — īn porniri, īn instincte, īn fire — armonii. Asa te-as fi vroit pe tine. Dar elaborarile tale erau prea tīrzii. Veneau dupa ce biologia īsi sfīrsise conspiratia.
Nu e nimic, acum īncepi din nou. Si iata istoria care se reface, neobosita istorie a sensului unic…