Tara de dincolo de negura - Partea II de Mihail Sadoveanu publicat la 13.08.2009
In Lunca Siretului
     În luncile Siretului, într-un loc la marginea câmpiei, se aratasera oameni pribegi, veniti de la miazanoapte, din departari necunoscute.
Asta a fost în adânc trecut, în veacuri vechi si-n tinereta lumii.
Barbatii erau mari, cu fruntea nalta si cu ochi albastri. Femeile, subtiri si mladii, aduceau apa la bordeie în ulcioare de lut, pe care le purtau în crestetul capului, sprijinindu-le cu mâna stânga.
În apropierea iernii puneau pe ei suman de lâna si piei de fiare ori de oaie.
Din locurile întunecoase de unde fugisera, adusesera putina avere pe spinarile bourilor îmblânziti. Adusesera si putine oi si câni voinici.
Si mai ales un mestesug tainic, de a topi s-a fierbe arama s-a fauri arme noua, în ascutisul carora fulgera soarele.
Acesti fugari se oglindeau în apa lina a Siretului de putine generatii si aveau putine asezari pe pâraie si-n lungul râului, în locuri tari ca niste cetati.
Dupa cele dintâi ciocniri cu localnicii de la miazazi, statornicisera pace.

     Pribegii erau putini, însa aveau arme pe care cei de lânga apele mari nu le cunosteau. Dar, desi aveau arme nebiruite si mânii furtunoase, erau din fire blajini si pasnici.
Încet-încet, dupa ani, cutezasera sa ajunga pâna la marginea câmpiilor, la o apa larga ca o mare, în care se varsa Siretul lor: s-acolo, la sfârsitul verii, obisnuiau acuma sa se-ntâlneasca cu oameni care aveau altfel de ochi si graiau felurite limbi; si-n schimbul sculelor lor de arama, aduceau la deal, catra salasuri, grâu pentru pita si magarusi pentru expeditiile lor departate în întunericul muntelui, la baile de arama.
     În acest tinut, la gura Pâraului Alb, îsi avea asezare si mosul cel plesuv cu semintia lui. Aveau bordeie pe coasta, în poiana, si Siretul le înconjura din trei parti cetatuia. La spatele lor în zari, aveau muntii, cu noaptea brazilor. Si mai aproape, între poieni, paduri de fagi si mesteceni. La deal si la vale, dumbravi marunte si scânteieri de ape. Si peste luciul cel lat al Siretului, o câmpie lina în ierburile careia curgea vântul.
Mosul cel batrân si plesuv avea la salasuri putini barbati, dintre cei carunti, si femeile cu copiii.
Tinerii, asupra toamnei, se suisera în munte, cu alti tovarasi si cu magarusii, pe poteci pe care numai ei pe lume le stiau, ca sa aprinza în locul cel tainic cuptoarele stânse. Alti barbati ardeau mangal în padurea de fag. Femeile pregateau sumanele si cojoacele de iarna; altele rastoceau pâraie si gârle, ca sa prinza si s-afume peste.
Flacauasii si copiii purtau prin poieni cârdisoare de oi, si, sara, le aduceau la tarcuri bine închise, unde le pazeau de hoti cânii cei mari, tovarasii oamenilor.
     Înainte de asfintitul soarelui, în ziua aceea, veni la bordeiul lui mos Plesuv nepotelul sau cel mai tânar. Adusese oile aproape, le lasase în sama celor patru câni si daduse o fuga pâna-n sat. Era descult, caci vremea era calda înca. Pletele balane i le stapânea o cusma de oaie si pe trup purta o piele de capra, încinsa strâns cu curea. Sosi lepaind, cumpanind în mâna dreapta toiegelul de alun.
Batrânul îsi ascutea securea, pe-o lespede lucie de piatra. Lasa la o parte securea, îsi dadu cu degetele pe dupa urechi cununa de plete albe de subt plesuvie, si, înaltând fruntea, zâmbi copilului ca unei amintiri a tineretii.
- Ce este, Micule?- îi zise cu glas moale.
- Mosule, raspunse copilul cu gravitate; la noapte au sa vie iarasi la furat.
- De unde stii tu asta?- grai batrânul, privindu-si cu luare-aminte nepotul.
- Stiu; caci în noaptea care a trecut n-au fost, si s-au multamit cu stârvul mioarei mele, pe care au ros-o de istov, pe pârau, în sus. Acuma li-i foame s-au sa vie iar. Am vazut urma proaspata de laba, în mâl, când am coborât la gura pâraului, la adapat. Se tin aproape, dar se tem ziua. La noapte au sa vie iarasi sa ma prade...
- Bine; atuncea sa mergem, sa le luam pielea... hotarâ batrânul, si copilul zâmbi, aratându-si dintii albi si ascutiti. Astazi pe altcineva n-am acasa, si trebuie sa te iau pe tine ajutor. Daca ti-i frica, chiama pe maica-ta.
- Nu mi-i frica, întâmpina copilul. Mama afuma peste la malul apei, cu celelalte femei. Trebuie sa-mi dai sulita pe care mi-ai fagaduit-o în vara asta si sa ma lasi sa ucid eu lupul. Am câni si nu ma tem.
- Te cred, încuviinta mos Plesuv, zâmbind cu dragoste nepotului. Eu însa n-am destula credinta în cânii tai. Sunt prea tineri. Am sa-ti dau pe al meu, care-i batrân si cuminte, si a pus la pamânt multi hoti în viata lui. Nici el nu se teme de lup, caci, ca si pe tine, când s-a nascut, l-am afumat cu par proaspat de dihanie. Asa ca noi nu spunem la nimeni, - luam ce ne trebuie, mergem sa închidem oile în tarc, si ne punem la pânda...
     Micu zâmbi fericit si trufas si lepada toiagul. Mos Plesuv se întoarse din bordei cu sulitele de vânatoare. Pe cea mai mica si mai usoara, de nuia dreapta de frasin, cu vârf ager de arama, o întinse nepotului. Apoi fluiera de doua ori si chiema pe cânele cel batrân.
- Nea! Greu-Pamântului! Vin' aici!...
Zavodul aparu de dupa bordei în lumina piezisa a soarelui, scuturându-si blana roscata. Privea pe stapâni cu ochi destepti si blânzi si cu urechile drepte si ciulite. Veni, nalt în picioare si pieptos, batând din coada.
- Vin' aici, sa-ti pun ragila... îi zise mos Plesuv. Si cânele, cum vazu zgarda cu tepi, începu a se misca cu mare vioiciune.
- Bine, îi zise batrânul, vad eu ca stii unde mergem, si-ntelegem ca-ti place vânatoarea. Dar acum ai sa stai la pânda cu baiatu, si trebuie sa fii cu mai multa bagare de sama...
Greu-Pamântului primi în jurul gâtului ragila, scheunând bucuros, - si Micu era încredintat ca zavodul pricepe vorbele lui mos Plesuv.
Batrânul îsi strânse pe trup sumanul grosolan cu curea lata de bour si-si trecu în ea, la spate, securea. Îsi lua într-o torba de piele o bucata de pita coapta în tast si, cu sulita în stânga pe umar, se lua dupa nepot, care apucase înainte nerabdator. Cânele adulmeca în lungul potecii si din când în când se întorcea între ei, zburdând vesel.
Când asezarea ramase în urma cu fumurile ei usoare si apa Siretului nu se mai vazu, batrânul si copilul intrara în poiana cea mare de sunt paduri. Acolo gasira cârdul de oi pascând linistit, si cânii le pazeau din patru laturi stând pe cozi. Se auzeau în departari, în fundul poienii, talangi de la alte oi, care se retrageau catra adaposturi, cu apropierea serii. Stapânea o pace lenesa în spre marginea codrului de fag si de mesteceni, si spre râpele lui fluturau în bataia asfintitului frunze arse de bruma.

     Înaltând fruntea lata, batrânul cerceta cuprinsurile cu ochii lui ca cerul, si-i veni în nari, pe vântul usor, mireazma de flori vestede.
- La noapte, pe cer, iese luna în jumatate, vorbi el; s-are sa se împlineasca în sapte zile, - si pe urma are sa scada iar, - si atunci are sa înceapa a sufla de la miazanoapte vântul iernii. Atunci se întoarce si tatal tau din munte. Sa-i aratati pielea lupului si el are sa se bucure si are sa-si aduca aminte de ziua când i-am pus si lui în mâna sulita...
- Da, mosule, raspunse copilul înfigându-si arma cu vârful în pamânt. Acuma trebuie sa mânam oile în tarc.
- Vad ca te grabesti, Micule, grai batrânul zâmbind. Când am fost ca tine, am asteptat si eu ceasul acesta cu mare bucurie...
     Dupa ce mânara oile în tarcul nalt de smicele si spini, talancile se alinara si soarele asfinti în padure.
- Copilule, ia-ti sulita, zise mos Plesuv, si vina dupa mine. Trebuie sa cercetam de jur împrejur tarcul, sa gasim spartura pe unde pot intra hotii. Trei câni îi lasam înlauntru la oi. Unul îl iau cu mine. Pe Greu-Pamântului îl las cu tine.
- Crezi, mosule, ca intra printr-o spartura? întreba Micu.
- Da, caci înaltimea sariturii lupului o cunosc s-am facut gardul nalt. Lupul, baiete, e fiara vicleana cu care de mult lupta oamenii. Dac-a facut spartura, a facut-o în loc ascuns si ferita între maracinisuri. Si dupa ce-a intrat si zugruma oaia, o scoate cu luare-aminte, ca sa nu i se cunoasca trecerea. Si prin acelasi loc nu umbla de doua ori, ca sa nu-si lase pielea.
Când însa întelege ca ciobanui copil ca tine, cu câni tineri, cuteaza mai mult decât în alte parti...
     Nepotul asculta cu mare luare-aminte. Batrânul gasi în spinarii gâte de lâna si urmele trecerii lupului. Astupa si spartura tarcului, joasa si ferita în buruieni uscate.
- Tu, Micule, sa stai aici, hotarâ mos Plesuv, caci hotul va veni pe drumul pe care-l cunoaste. Eu ma duc sa caut alta spartura si alta trecere a lui. Daca n-o gasesc, afla ca sunt înapoi, aproape de tine, însa n-ai sa stii unde. Cum vine noaptea, iese luna - însa pe lup n-ai sa-l vezi; de aceea sa stai gata necontenit. Greu-Pamântului sade alaturea de tine si nu se misca. Când vine hotul, numai el are sa-l vada. Are sa se rapeada s-are sa-l rastoarne la pamânt. Atunci ai sa-l vezi - si într-o clipa trebuie sa-l strapungi cu sulita. Daca întârzii, se poate scula de la pamânt; si daca-ti sare-n piept nu-i mai poti face nimic.
- Eu te las cubatrânul, si adu-ti aminte de ce ti-am spus. Sa nu te-asezi la pamânt; stai cu ochii deschisi, neclintit ca o tufa, si cu sulita gata...
- Am înteles, mosule; am sa-l strapung... raspunse copilul cu glas plin de tulburare.
     Mos Plesuv trecu în lungul tarcului si Micu ramase cu cânele.
- Sa bagi de sama, Greu-Pamântului... îngâna el, miscat. Vad c-ai auzit ce-a poruncit mosu', si te-ai tupilat la pamânt. Eu nu ma tem si-n tine am credinta, caci stiu ca esti prietinul nostru. Încep a clipi stelele, si trebuie sa iasa luna. Când iese ea, în fundul câmpiei de dincolo, eu o vad de pe deal de la noi si-n fundul apei. Si tu sa stii ca luna din apa e a duhurilor, care ies acuma noaptea din paduri... Când trece vântul, le-am auzit chiuind si, câteodata, s-apropie de om si-l înfricoseaza. Dar mosul m-a învatat sa scapar în cremene si saprind foc; iar acest Dumnezeu ne apara de duhuri si fiare... Acuma trebuie sa iasa luna, caci s-aseaza în poiana ca un abur. Trebuie s-ascultam singuratatea si sa tacem...

     Copilul ramase neclintit si atent. Apoi încet-încet gândul i se întoarse iarasi la mos Plesuv si la istorisirile lui despre lupte cu fiarele cele mari din codru: cu ursi, cu mistreti si cu bouri. La vânatorile acestea, pe care le fac barbatii cei mari si barbosi, visa el de multe ori în lenea verii, în murmurul poienilor si între ochii dulci ai florilor.
În tarcul oilor din când în când picura o talanca, înabusit si stâns.
Deodata, ca si cum s-ar fi cutremurat pamântul, zavodul cel batrân îi zbucni de lânga picioare. Cu inima zbuciumându-i-se, copilul casca ochii si, prin sita întunericului, vazu pe lup pravalit si învalmasindu-se subt ragila cu spini de arama a zavodului. Îsi încorda scurt bratul si dadu cu sulita o lovitura dreapta si naprasnica. Fiara slobozi un urlet fioros; Greu- Pamântului mormai cu mânie. Gâfâind, Micu se apasa în sulita si simtea în nuiaua de frasin zbaterea si moartea hotului.
Îndata auzi lânga el si glasul lui mos Plesuv; i se ridica un val fierbinte în ochi; se socotea bucuros si tare ca si flacaii cei nalti, pe obrajii carora începea sa iasa, ca papadia, puful barbilor...

     Urmele întâmplarii acesteia, peste care s-au troienit frunzele miilor de toamne, la malul Siretului, si peste care au viscolit nasipuri si pulberi, se vad în oasele amestecate si-n ramasitele salasurilor. Surpând un mal înalt, apele le-au dat din nou luminii si eu le-am cetit ori am visat despre ele, într-o noapte de început de toamna, pe când vuia vântul în alte generatii de paduri si eu ma aflam cu tovarasii la vânatoare de lupi, în singuratatile de la gura Pâraului Alb.