In templul din Eisraim de Samuel Sagan publicat la 05.09.2008
In templul din Eisraim
     Prima mea surpriza a fost atunci cand am ajuns la templu si am descoperit cat de mare era
. M-au ametit sutele de capele si de sali de intalnire, toate extrem de sfinte pentru ca erau extrem de vechi.

     Peretii exteriori ai capelelor nu erau diferiti de cei ai cladirilor normale. Doar ca luminau pal in timpul zilei si deveneu intunecoase noaptea.
Dar, in interiorul capelelor, peretii vii erau facuti dintr-o plasa cum nu mai vazusem niciodata. Stralucea cu o lumina extraordinara, discreta si pura, incarcata de vibratia zeilor.
In salile lui Melchisedek, plasa era parca facuta din aur pur radiind si era impregnata de prezenta energiei Legii. Celelalte capele straluceau ca argintul, cu nuante de oricalc sau de un alb ce-ti taia rasuflarea.
In zona pietrelor pretioase, acolo unde locuia si Maestrul Gervin, plasa peretilor vii era impregnata cu spiritul pietrelor.
Acolo, camerele erau ca ca niste cristale uriase de smarald, topaz, safir, ametist sau aqamarin. In orice directie priveai erau minunatii legale de contemplat.
Cu incaperile sale de toate formele si marimile, cu gradinile sale intesate de statui ale zeilor, cu holurile sale rotunde si imense si cu mausoleurile care pastrau relicvele marilor sfinti, cu catacombele si criptele subterane, cu domeniile sale largi dar, asa cum din nou m-am asigurat, fara vite, Templul din Eisraim era ca un mic oras.

     Unui om ca mine, caruia ii placea plimbarea si mersul linistit, i-ar fi trebuit jumatate de zi pentru a strabate templul in intregime.
Templul era inconjurat de un perete subtire dintr-o plasa din piatra solida. Din loc in loc erau arcade mari prin care oamenii veneau si plecau oricand voiau.
„Am scapat de porti de mii de ani”, imi explica Gervin si arata imprejurul nostru.
„Este atata putere in Eisraim incat nimeni nu s-ar gandi sa ne atace niciodata.” Plimbandu-ma pe aleile templului, eram fascinat de multitudinea de culori purtate de preoti si preotese. „Aproape toate ordinele importante din regat sunt reprezentate aici” mi-a spus odata Gervin dupa ce ne-am asezat pe marginea unui mic lac.
Aceasta insemna ca Eisraim era un depozit de cunoastere fenomenal. Pentru ca in regat, toata cunoaterea era considerata sacra si nu se facea nici o distinctie intre activitatea fizica, stiinta, religie si spiritualitate, toate erau considerate sacre, erau unite sub egida Legii si date in cutodie preotilor si preoteselor.
Am remarcat ca erau oameni care nu-l salutau pe Gervin si am aflat ca ei apartineau unor ordine ale caror reguli impuneau tacerea totala.
Intr-o zi, Gervin a salutat pe unul dintre ei care nu i-a raspuns si a trecut de noi ca si cand nici nu am fi existat.
„Nu te simti ofensat”, imi spuse Gervin, „se intampla des asta in templul nostru. Acesti oameni nu vor sa fie nepoliticosi. Este doar pentru ca ei se afla in mijlocul unei atat de inalte concentrari spirituale incat chiar nu ne vad.”
M-am minunat ca nici unul dintre cei pe care-i pomenise Gervin nu cadeau in vreunul dintre lacuri.
„Prin templu trec campuri de energie care-i ajuta sa-si gaseasca calea” imi explica Gervin. „Multumita acestor campuri, marii nostri mistici nu trebuie sa-si dechida ochii pentru a vedea.
Sunt ghidati din interior, astfel ca rareori au nevoie de a fi in corpurile lor.
     Preotesele unor congregatii feminine, cum ar fi cea numita Zorii Creatiei, traiesc in inaltele sfere ale constientei si-si controleaza de la departare corpurile fizice.
„Slava Lordului Melchisedek, Maestre Gervin din Roba Maronie!”
Gervin s-a oprit pentru a raspunde la salut unei batrane preotese imbracata in roba purpurie: „Toata gloria Lordului Melchisedek, preoteasa Mouridji!” .
„Deci ai adus un nou recrut. Din tinutul Sheringa, mi s-a spus”, zise batrana doamna, examinandu-ma din cap pana-n picioare. „Va deveni unul din Roba Maronie?”, intreba.
„Szar se inscrie in Roba Somonului”, raspunse Gervin.
Mouridji ezita, profund dezamagita. „Doamne, Gervin, nu sunt prea multi ca tine, nu-i asa?”
„Adevarat, Mouridji”, privi Gervin catre ea.

     „Si ce mai face micul Lerhmon din Roba Maronie?”
„Straluceste ca un smochin al vietii!” zambi Gervin. „Dar nu mai este mic, Mouridji. Tocmai a trecut de 26 de ani!”
„Stiu...stiu...timpul trece atat de repede. Dar era un baietel atat de minunat atunci cand l-ai adus in templu! Era atat de dragalas atunci cand adormea in bratele lui Teyani, nu-i asa? Cati ani avea? Sase, din cate imi amintesc.”
     Conversatia a continuat si, in cateva minute, Mouridji a inventariat toate plecarile si sosirile unui numar impresionant de oameni.
Dupa ce a plecat, Gervin a comentat: „Mouridji este o femeie cu vedere si profunzime interioara. Si stie tot ceea ce se intampla in templu. De fapt, cred ca stie multe lucruri despre tine pe care tu inca nu le cunosti!”.

     In timp ce treceam pe langa o cladire impunatoare din centrul templului, Gervin imi spuse: „Aici lucreaza controlorii spatiului din templul nostru. Stii ce sunt controlorii, nu-i asa?”.
„Oamenii care-i salveaza pe calatorii astrali care ratacesc calea.” „Corect. Dar in Eisraim avem controlori de spatiu speciali pentru ca preotii si preotesele noastre astrale calatoresc foarte departe.
Controlorii normali nu pot sa-i urmeze atat de departe si i-ar lasa sa se salveze singuri.
Astfel ca intotdeauna templul nostru a pregatit preoti si preotese pentru a ghida calatorii si a realiza operatii de salvare in cele mai indepartate sfere.
In prezent, echipa noastra de controlori este condusa de Vulturul Alb. Ai auzit de el?”
Am dat din cap. Din cate stiam, nu exista nici un ordin cu numele asta in tinutul Sheringa.
„Este unul dintre cele mai puternice ordine din Eisraim”, explica Gervin. „Vulturul Alb este condus de Doamna Teyani care este, de asemenea, maestra aripii feminine a templului
. Voi face in asa fel incat unul dintre dicipolii ei sa aiba grija de tine si sa te initieze in calatoritul astral.”
     Mai tarziu, am ajuns la o curte din inima enclavei Celor Mai Stravechi si Legale Ordine.
Un barbat scund, de varsta mijlocie, imbracat cu o roba roz-deschis, veni sa ne salute.
„Slava Lordului Melchisedek, Maestre Gervin!”
„Toata gloria Lordului Melchisedek, Prates al Robei Somonului!”
Preotul ma saluta si pe mine iar eu i-am intors salutul.
„Acesta este discipolul pe care ni l-ai adus?” intraba Prates cu un zambet larg.
„Sigur ca este, Prates”, raspunse Gervin, punandu-mi mainile pe umeri. „Ti-l aduc pentru a putea creste in Lege si pentru a invata numeroasele minuni ale prestigioasei tale caste.”
Intorcandu-se spre mine, Gervin adauga: „Prates este un mare doctor in Lege si conducatorul Robei Roz din Eisraim. Cunoasterea sa in domeniul ritualurilor este imensa. Dar, dupa ce iti vei termina initierea cu el, vei fi si tu un mare doctor intru Legii.”
„16 ani sunt necesari pentru a incheia initierea in functia de preot al Robei Somonului” spuse Prates cu acelasi zambet intiparit pe fata.
Avand 17 ani, 16 ani de studiu imi pareau intradevar un timp foarte lung.
„Aceasta initiere va fi si bucuria ta, Szar” a spus Gervin pe un ton de incurajare. Vei simti cum te ilumineaza. Si ne vom vedea unul pe altul destul de des.
Maine trimit pe cineva sa te aduca si vom avea o discutie lunga.”
     Gervin m-a lasat cu Prates iar acesta m-a dus intr-un dormitor mare din dependintele Robei Somonului. Era gol. Toti ceilalti tineri participau la un ritual. Mi s-a dat un pat de jos, cu o saltea subtire. Am mai primit si alte lucruri legale si apoi am fost lasat sa ma odihnesc. In modul legal al Atlantisului, m-am asezat pe pat si am privit in fata mea, urmarind stralucirea galbena a peretilor vii. Mi-am golit mintea de ganduri.
Gervin avusese dreptate, antrenamentul preotilor din Roba Somonului era o iluminare. Inainte de toate si cel mai mult, era o rostire magica a limbii atlanteene. Prin puterea imnurilor Legii mi s-a deschis o noua si intreaga lume. Modul ritualic de incantatie transforma fiecare vers intr-o mantra puternica impregnata de energia vietii si de forte stravechi.
Apoi era cunoasterea. Asa cum se stipula in Legea regatului, preotii erau pastratorii intregii mosteniri stravechi. Printre ele erau multe ritualuri de vindecare.
Legea spunea: „A canta este a vindeca. Nu poate fi medicament mai bun decat imnurile Legii. Cine cunoaste puterea imnurilor este maestrul planului fizic.”
Existau ritualuri pentru toate situatiile din viata: pentru cresterea armonioasa a copiilor; funeralii pentru a ajuta mortii sa-si gaseasca drumul; pentru curatarea energiilor negative din oameni, din pamant si locuri.
Ritualurile care chemau ploaia si mentineau echilibrul climei nu faceau parte dintre atributiile Robei Somonului, ele fiind destul de simple pentru ca orice preot al satului sa le poata realiza
Dar erau sute de ritualuri foarte complicate care trebuiau invatate. Nu implicau numai recitarea lungilor imnuri, dar si folosirea fructelor, florilor, radacinilor, pietrelor pretioase, metalelor, mineralelor, animalelor, diferitelor substante, ustensilelor ritualice: vase, cupe, bazine, cuptoare si asa mai departe.
Toate acestea trebuiau sa fie pozitionate, orientate, purificate si consacrate unor moduri precise si codificate pentru a putea activa puterea Legii si a fortelor Naturii.
Ritualurile erau atat de multe, atat de lungi, atat de pline de tot felul de tehnici, incat mi-am dat seama ca 16 ani abia erau indeajuns pentru cunoasterea tuturor.
Si, asa cum prevazuse si Maestrul Gervin, mi-am facut curand niste prieteni fantastici.
Clasa mea era formata din 29 de discipoli, cu varste cuprinse intre 12 si 25 de ani.
     Nu a durat prea mult pana ce cel ce dormea langa mine sa devina prietenul meu – cel mai bun prieten pe care l-am avut vreodata. Numele lui era Artold. Ca si mine, cunoscuse 17 primaveri si 17 toamne. Era asa o bucurie intru Lege. Ochii lui erau dulci ca ceturile toamna.
Vorbea un pic mai lent decat alti oameni (foarte incet in comparatie cu Maestrul Gervin) dar avea o inima atat de legala! In compania lui puteam sa ma relaxez total. In cele mai multe cazuri nici nu era nevoie sa vorbim pentru ca ne intelegeam intuitiv.
La cateva zile sau chiar mai putin, atunci cand nu trebuia sa calatoreasca, Maestrul Gervin venea sa-si petreaca timpul cu mine.
Atunci cand ma chema Gervin, totul era aranjat cu Prates si eram invoit de la indatoririle mele normale timp de vreo doua ore.
In atmosfera incarcata de energia mentinuta de peretii vii, Gervin imi explica anumite aspecte ale Legii care nu erau incluse in antrenamentul Robei Somonului.

     Ceea ce ma uimea intotdeauna era puterea campurilor. Centre ale tehnologiei atlanteene, campurile erau folosite intr-o mare varietate de scopuri.
Cea mai importanta si mai legala functie a campurilor era sa stabileasca conectarile spirituale in interiorul capelelor si salilor sfinte. Efectul era izbitor.
De indata ce intrai in capela, erai inconjurat de prezenta divina.
Nu in toate capelele simteai la fel, fiecare purta amprenta vibratiei si prezentei zeului caruia ii era dedicat altarul.
A intra intr-o capela atlanteeana era ceva magic – ca o scurta intalnire cu o prezenta divina. Acest lucru facea ca plimbarea prin templu sa fie ca o calatorie prin sfere.
     Intr-o zi, Gervin si cu mine ne plimbam prin zona celor 33 de zei, nu prea departe de apartamentul lui.
M-am simtit impins de o forta necunoscuta si corpul meu s-a oprit chiar in fata capelei. Nu-mi puteam lua ochii de pe usa capelei.
„Inteleg!”, a spus Gervin izbucnind in ras.
Nu aveam nici o idee despre ce voia sa spuna.
„Vino!” spuse si, urnindu-ma cu greu,l-am urmat in capela.
Nu era o capela foarte mare. Plasa peretilor vii stralucea intr-o nuanta speciala de auriu, diferit de Spiritul altor cladiri.
De indata ce am intrat in camp si am vazut flacara din altar, am fost atat de impresionat incat am ramas fara grai (un lucru destul de obisnuit la mine). Eram gata sa izbucnesc in lacrimi.
„Szar-ka”, a spus Gervin – folosea deseori acest ‚ka’ atunci cand deveneam fara grai – „ai vrea sa-l cunosti mai bine pe zeul caruia ii este dedicata aceasta capela?”
Am dat nervos din cap.
„Lordul Gana. Un zeu atotputernic. Este unul dintre cei care s-au nascut demult, la inceputul ciclului cosmic, cu mult, mult inainte de aparitia fiintelor umane. Este venerat pentru inteligenta sa si se spune, de asemenea, ca este un mare cunoscator al intelepciunii Dragonului.
Stii ce este Dragonul, Szar?”
Am dat din nou din cap.

     „Dragonul este o putere universala, o putere de temut si foarte respectata. Ea impregneaza totul, nu numai intregul regat, lumile intermediare si lumile zeilor, dar, de asemenea, si Lumea de Dedesubt si Cea Si Mai De Jos decat ea.
Dragonul este foc – focul din Pamant si focul din Ceruri. Are multe fatete. Unele sunt terifiante, chiar si pentru cei mai puternici oameni; altele sunt prietenoase, sar repede in ajutorul cuiva, asa cum este magnificul si nobilul Lord Gana.”
Gervin facu o pauza, sperand ca voi intreba ceva. Dar, pentru ca am ramas mut, continua: „Te cheama Lordul Gana, Szar-ka?”.
Ideea ca un atat de mare si de nobil zeu ma poate chema pe mine m-a umplut de uimire si m-a zapacit.
„Ce-ar fi sa te invat cum sa multumesti Lordului Gana?”
Am incercat sa spun ‚da’ dar eram prea emotionat.
Gervin a inteles: „Ha, Gana!” intona el cu vocea lui ritualica, puternica, ridicand ambele brate vertical. „Lobatchen Zerah! continua el si, dupa ce termina versul, isi incrucisa bratele la piept. „Hera Gana!” isi ridica el bratele din nou. „Samayin to Zerah!” spuse la sfarsit, incrucisandu-si din nou bratele la piept.
Copiindu-i miscarile, am repetat dupa el: „Ha, Gana! Lobatchen Zerah! Hera, Gana! Samayin to Zerah!”.
„Foarte bine, Szar. Foarte bine! Nu ezita sa te intorci aici ori de cate ori vrei.
Meditatia in aceasta capela va fi excelenta pentru dezvoltarea ta spirituala.
Asteapta-te la surprize, fiule!”.

     Dupa acest episod, capela Lordului Gana a devenit locul meu de retragere favorit, loc ce ma inspira intotdeauna. Il vizitam des, bucurandu-ma ducand flori la altar, stand in lumina zeului si contempland peretii vii.