Prima mea surpriza a fost atunci cand am ajuns
la templu si am descoperit cat de mare era
.
M-au ametit sutele de capele si de sali de intalnire,
toate extrem de sfinte pentru ca erau
extrem de vechi.
Peretii exteriori ai capelelor nu erau diferiti
de cei ai cladirilor normale. Doar ca luminau
pal in timpul zilei si deveneu intunecoase noaptea.
Dar, in interiorul capelelor, peretii vii erau
facuti dintr-o plasa cum nu mai vazusem niciodata.
Stralucea cu o lumina extraordinara, discreta
si pura, incarcata de vibratia zeilor.
In salile lui Melchisedek, plasa era parca facuta din aur pur
radiind si era impregnata de prezenta energiei Legii.
Celelalte capele straluceau ca argintul, cu
nuante de oricalc sau de un alb ce-ti taia rasuflarea.
In zona pietrelor pretioase, acolo unde locuia
si Maestrul Gervin, plasa peretilor vii era impregnata cu spiritul pietrelor.
Acolo, camerele erau
ca ca niste cristale uriase de smarald, topaz,
safir, ametist sau aqamarin. In orice directie priveai
erau minunatii legale de contemplat.
Cu incaperile sale de toate formele si marimile, cu gradinile
sale intesate de statui ale zeilor, cu holurile sale rotunde
si imense si cu mausoleurile care pastrau
relicvele marilor sfinti, cu catacombele si criptele subterane,
cu domeniile sale largi dar, asa cum
din nou m-am asigurat, fara vite, Templul din Eisraim era ca un mic oras.
Unui om ca mine,
caruia ii placea plimbarea si mersul linistit, i-ar fi trebuit jumatate de zi
pentru a strabate templul in intregime.
Templul era inconjurat de un perete subtire
dintr-o plasa din piatra solida. Din loc in loc
erau arcade mari prin care oamenii veneau si plecau oricand voiau.
„Am scapat de porti de mii de
ani”, imi explica Gervin si arata imprejurul nostru.
„Este atata putere in Eisraim incat nimeni nu
s-ar gandi sa ne atace niciodata.”
Plimbandu-ma pe aleile templului, eram fascinat
de multitudinea de culori purtate de preoti si preotese.
„Aproape toate ordinele importante din regat
sunt reprezentate aici” mi-a spus
odata Gervin dupa ce ne-am asezat pe marginea unui mic lac.
Aceasta insemna ca Eisraim era un
depozit de cunoastere fenomenal.
Pentru ca in regat, toata cunoaterea era considerata sacra si nu
se facea nici o distinctie intre activitatea fizica, stiinta,
religie si spiritualitate, toate erau
considerate sacre, erau unite sub egida Legii si date in cutodie preotilor si preoteselor.
Am remarcat ca erau oameni care nu-l salutau pe Gervin si am aflat ca ei
apartineau unor ordine ale caror reguli impuneau tacerea totala.
Intr-o zi, Gervin a salutat pe unul
dintre ei care nu i-a raspuns si a trecut de noi
ca si cand nici nu am fi existat.
„Nu te simti ofensat”, imi spuse Gervin, „se intampla des asta in templul nostru.
Acesti oameni nu vor sa fie nepoliticosi. Este doar pentru ca ei se afla
in mijlocul unei atat de inalte concentrari spirituale
incat chiar nu ne vad.”
M-am minunat ca nici unul dintre cei pe care-i pomenise Gervin nu cadeau in vreunul
dintre lacuri.
„Prin templu trec campuri de energie care-i ajuta sa-si gaseasca calea” imi explica
Gervin. „Multumita acestor campuri, marii nostri mistici
nu trebuie sa-si dechida ochii pentru a vedea.
Sunt ghidati din interior, astfel ca rareori au nevoie de a fi in corpurile lor.
Preotesele unor congregatii feminine, cum ar fi cea numita Zorii Creatiei,
traiesc in inaltele sfere ale constientei
si-si controleaza de la departare corpurile fizice.
„Slava Lordului Melchisedek, Maestre Gervin din Roba Maronie!”
Gervin s-a oprit pentru a raspunde la salut unei batrane preotese imbracata in roba
purpurie: „Toata gloria Lordului Melchisedek, preoteasa Mouridji!” .
„Deci ai adus un nou recrut. Din tinutul Sheringa, mi s-a spus”, zise batrana doamna,
examinandu-ma din cap pana-n picioare. „Va deveni unul din Roba Maronie?”, intreba.
„Szar se inscrie in Roba Somonului”, raspunse Gervin.
Mouridji ezita, profund dezamagita. „Doamne, Gervin, nu sunt prea multi ca tine, nu-i
asa?”
„Adevarat, Mouridji”, privi Gervin catre ea.
„Si ce mai face micul Lerhmon din Roba Maronie?”
„Straluceste ca un smochin al vietii!” zambi Gervin. „Dar nu mai este mic, Mouridji.
Tocmai a trecut de 26 de ani!”
„Stiu...stiu...timpul trece atat de repede.
Dar era un baietel atat de minunat atunci cand l-ai
adus in templu! Era atat de dragalas atunci
cand adormea in bratele lui Teyani, nu-i asa? Cati
ani avea? Sase, din cate imi amintesc.”
Conversatia a continuat si, in cateva minute,
Mouridji a inventariat toate plecarile si
sosirile unui numar impresionant de oameni.
Dupa ce a plecat, Gervin a comentat: „Mouridji este
o femeie cu vedere si profunzime interioara.
Si stie tot ceea ce se intampla in templu. De fapt,
cred ca stie multe lucruri despre tine pe care tu inca nu le cunosti!”.
In timp ce treceam pe langa o cladire impunatoare din centrul templului, Gervin imi
spuse: „Aici lucreaza controlorii spatiului din templul nostru.
Stii ce sunt controlorii, nu-i asa?”.
„Oamenii care-i salveaza pe calatorii astrali care ratacesc calea.”
„Corect. Dar in Eisraim avem controlori de spatiu speciali pentru ca preotii si preotesele
noastre astrale calatoresc foarte departe.
Controlorii normali nu pot sa-i urmeze atat de departe si
i-ar lasa sa se salveze singuri.
Astfel ca intotdeauna templul nostru a pregatit preoti si preotese
pentru a ghida calatorii si a realiza operatii de salvare
in cele mai indepartate sfere.
In prezent, echipa noastra de controlori este condusa de Vulturul Alb.
Ai auzit de el?”
Am dat din cap. Din cate stiam, nu exista nici un ordin cu numele asta in tinutul
Sheringa.
„Este unul dintre cele mai puternice ordine din Eisraim”, explica Gervin. „Vulturul Alb
este condus de Doamna Teyani care este, de asemenea,
maestra aripii feminine a templului
.
Voi face in asa fel incat unul dintre dicipolii ei sa aiba grija de tine
si sa te initieze in calatoritul astral.”
Mai tarziu, am ajuns la o curte din inima enclavei
Celor Mai Stravechi si Legale Ordine.
Un barbat scund, de varsta mijlocie, imbracat cu o roba
roz-deschis, veni sa ne salute.
„Slava Lordului Melchisedek, Maestre Gervin!”
„Toata gloria Lordului Melchisedek, Prates al Robei Somonului!”
Preotul ma saluta si pe mine iar eu i-am intors salutul.
„Acesta este discipolul pe care ni l-ai adus?” intraba Prates cu un zambet larg.
|
„Sigur ca este, Prates”, raspunse Gervin, punandu-mi mainile pe umeri. „Ti-l aduc
pentru a putea creste in Lege si pentru a invata numeroasele minuni
ale prestigioasei tale caste.”
Intorcandu-se spre mine, Gervin adauga: „Prates este un mare doctor in Lege si
conducatorul Robei Roz din Eisraim.
Cunoasterea sa in domeniul ritualurilor este imensa. Dar,
dupa ce iti vei termina initierea cu el, vei fi si tu un mare doctor intru Legii.”
„16 ani sunt necesari pentru a incheia initierea in functia de preot al Robei Somonului”
spuse Prates cu acelasi zambet intiparit pe fata.
Avand 17 ani, 16 ani de studiu imi pareau intradevar un timp foarte lung.
„Aceasta initiere va fi si bucuria ta, Szar” a spus Gervin pe un ton de incurajare. Vei
simti cum te ilumineaza. Si ne vom vedea unul pe altul destul de des.
Maine trimit pe cineva
sa te aduca si vom avea o discutie lunga.”
Gervin m-a lasat cu Prates iar acesta m-a dus intr-un dormitor mare din dependintele
Robei Somonului. Era gol. Toti ceilalti tineri participau la un ritual. Mi s-a dat un pat de jos,
cu o saltea subtire. Am mai primit si alte lucruri legale si apoi am fost lasat sa ma odihnesc.
In modul legal al Atlantisului, m-am asezat pe pat si am privit in fata mea, urmarind
stralucirea galbena a peretilor vii. Mi-am golit mintea de ganduri.
Gervin avusese dreptate, antrenamentul preotilor din Roba Somonului era o
iluminare. Inainte de toate si cel mai mult, era o rostire magica a limbii atlanteene. Prin
puterea imnurilor Legii mi s-a deschis o noua si intreaga lume. Modul ritualic de incantatie
transforma fiecare vers intr-o mantra puternica impregnata de energia vietii si de forte
stravechi.
Apoi era cunoasterea. Asa cum se stipula in Legea regatului, preotii erau pastratorii
intregii mosteniri stravechi. Printre ele erau multe ritualuri de vindecare.
Legea spunea: „A canta este a vindeca.
Nu poate fi medicament mai bun decat imnurile Legii.
Cine cunoaste puterea imnurilor este maestrul planului fizic.”
Existau ritualuri pentru toate situatiile din
viata: pentru cresterea armonioasa a copiilor; funeralii pentru a
ajuta mortii sa-si gaseasca drumul;
pentru curatarea energiilor negative din oameni, din pamant si locuri.
Ritualurile care chemau ploaia si mentineau echilibrul climei
nu faceau parte dintre atributiile Robei
Somonului, ele fiind destul de simple pentru ca orice
preot al satului sa le poata realiza
Dar erau sute de ritualuri foarte complicate care trebuiau invatate.
Nu implicau numai recitarea
lungilor imnuri, dar si folosirea fructelor, florilor, radacinilor,
pietrelor pretioase, metalelor,
mineralelor, animalelor, diferitelor substante,
ustensilelor ritualice: vase, cupe, bazine,
cuptoare si asa mai departe.
Toate acestea trebuiau sa fie pozitionate, orientate, purificate si
consacrate unor moduri precise si codificate pentru a putea
activa puterea Legii si a fortelor Naturii.
Ritualurile erau atat de multe, atat de lungi, atat de pline de tot felul de tehnici, incat
mi-am dat seama ca 16 ani abia erau indeajuns pentru cunoasterea tuturor.
Si, asa cum prevazuse si Maestrul Gervin, mi-am facut curand niste prieteni
fantastici.
Clasa mea era formata din 29 de discipoli, cu varste cuprinse intre 12 si 25 de ani.
Nu a durat prea mult pana ce cel ce dormea langa mine
sa devina prietenul meu – cel mai bun
prieten pe care l-am avut vreodata.
Numele lui era Artold. Ca si mine, cunoscuse 17
primaveri si 17 toamne. Era asa o bucurie intru Lege.
Ochii lui erau dulci ca ceturile toamna.
Vorbea un pic mai lent decat alti oameni
(foarte incet in comparatie cu Maestrul Gervin) dar
avea o inima atat de legala! In compania lui puteam sa ma relaxez total.
In cele mai multe
cazuri nici nu era nevoie sa vorbim pentru ca ne intelegeam intuitiv.
La cateva zile sau chiar mai putin, atunci cand nu trebuia sa calatoreasca, Maestrul
Gervin venea sa-si petreaca timpul cu mine.
Atunci cand ma chema Gervin, totul era aranjat
cu Prates si eram invoit de la indatoririle mele normale timp de vreo doua ore.
In atmosfera incarcata de energia mentinuta de peretii vii, Gervin imi
explica anumite aspecte ale Legii care nu erau incluse
in antrenamentul Robei Somonului.
Ceea ce ma uimea intotdeauna era puterea campurilor. Centre ale tehnologiei
atlanteene, campurile erau folosite intr-o mare varietate de scopuri.
Cea mai importanta si mai
legala functie a campurilor era sa stabileasca conectarile spirituale
in interiorul capelelor si salilor sfinte. Efectul era izbitor.
De indata ce intrai in capela, erai inconjurat de prezenta divina.
Nu in toate capelele simteai la fel, fiecare purta amprenta vibratiei si prezentei zeului
caruia ii era dedicat altarul.
A intra intr-o capela atlanteeana era ceva magic – ca o scurta intalnire cu o prezenta
divina. Acest lucru facea ca plimbarea prin templu sa fie ca o calatorie prin sfere.
Intr-o zi, Gervin si cu mine ne plimbam prin zona celor 33 de zei, nu prea departe de
apartamentul lui.
M-am simtit impins de o forta necunoscuta si corpul meu s-a oprit chiar in
fata capelei. Nu-mi puteam lua ochii de pe usa capelei.
„Inteleg!”, a spus Gervin izbucnind in ras.
Nu aveam nici o idee despre ce voia sa spuna.
„Vino!” spuse si, urnindu-ma cu greu,l-am urmat in capela.
Nu era o capela foarte mare.
Plasa peretilor vii stralucea intr-o nuanta speciala de
auriu, diferit de Spiritul altor cladiri.
De indata ce am intrat in camp si am vazut flacara din
altar, am fost atat de impresionat incat am ramas fara grai
(un lucru destul de obisnuit la
mine). Eram gata sa izbucnesc in lacrimi.
„Szar-ka”, a spus Gervin – folosea deseori acest ‚ka’ atunci cand deveneam fara grai
– „ai vrea sa-l cunosti mai bine pe zeul caruia ii este dedicata aceasta capela?”
Am dat nervos din cap.
„Lordul Gana. Un zeu atotputernic.
Este unul dintre cei care s-au nascut demult, la
inceputul ciclului cosmic, cu mult, mult inainte
de aparitia fiintelor umane. Este venerat
pentru inteligenta sa si se spune, de asemenea,
ca este un mare cunoscator al intelepciunii
Dragonului.
Stii ce este Dragonul, Szar?”
Am dat din nou din cap.
„Dragonul este o putere universala,
o putere de temut si foarte respectata. Ea
impregneaza totul, nu numai intregul regat,
lumile intermediare si lumile zeilor, dar, de
asemenea, si Lumea de Dedesubt si Cea Si Mai De Jos decat ea.
Dragonul este foc – focul din
Pamant si focul din Ceruri. Are multe fatete.
Unele sunt terifiante, chiar si pentru cei mai
puternici oameni; altele sunt prietenoase,
sar repede in ajutorul cuiva, asa cum este magnificul
si nobilul Lord Gana.”
Gervin facu o pauza, sperand ca voi intreba ceva. Dar, pentru ca am
ramas mut, continua: „Te cheama Lordul Gana, Szar-ka?”.
Ideea ca un atat de mare si de nobil zeu ma poate chema pe mine m-a umplut de
uimire si m-a zapacit.
„Ce-ar fi sa te invat cum sa multumesti Lordului Gana?”
Am incercat sa spun ‚da’ dar eram prea emotionat.
Gervin a inteles: „Ha, Gana!” intona el cu vocea lui ritualica, puternica, ridicand
ambele brate vertical. „Lobatchen Zerah! continua el si,
dupa ce termina versul, isi incrucisa
bratele la piept. „Hera Gana!” isi ridica el bratele din nou.
„Samayin to Zerah!” spuse la
sfarsit, incrucisandu-si din nou bratele la piept.
Copiindu-i miscarile, am repetat dupa el:
„Ha, Gana! Lobatchen Zerah! Hera, Gana!
Samayin to Zerah!”.
„Foarte bine, Szar. Foarte bine!
Nu ezita sa te intorci aici ori de cate ori vrei.
Meditatia in aceasta capela va fi excelenta pentru dezvoltarea ta spirituala.
Asteapta-te la surprize, fiule!”.
Dupa acest episod, capela Lordului Gana a devenit
locul meu de retragere favorit, loc
ce ma inspira intotdeauna. Il vizitam des, bucurandu-ma
ducand flori la altar, stand in lumina
zeului si contempland peretii vii.
|
