Secretul Rugului Aprins - Partea III de Artur Silvestri publicat la 26.08.2008
Umbra si Imaginea
     La drept vorbind, oricâte „izbânzi de ucenici“ am constata, „amintirea vlădicăi Tit“ nu a rămas „nestearsă“ iar „pomenirea“, invocată demult de vlădica Antim Nica, nu se face.
Fost-a aceasta o soartă nefericită si o posteritate ingrată ocazionate de o atitudine, uitătoare, de colectivităti ce îsi pierd si simtul de a se conserva si memoria faptelor însemnate, fiind incapabile să întretină ideea de Pantheon?
Căci, de fapt, astăzi sunt prea putini cei ce mai tin minte „viata si faptele vlădicăi Tit“ si tot mai putini, si rari, cei ce încuviintează să îsi amintească. Tot ceea ce se spune, se spune invocând „imaginea“ concentrată în câteva formule, desi umbra autoritătii magistrale se observă mereu asternându-se în lungi răsfrângeri.
Revizuirea unui punct de vedere asupra operei, prea indefinit si formulat schematic, este însă inevitabilă si am si încercat-o întâia oară acum aproape trei ani, făcând la început un plan sumar însă plauzibil.
Întâi ar fi trebuit să existe un „documentar de istorie traită“, consistând în evocări de prezentă a omului viu si chiar de istorie orală, de vreme ce în aceste medii se păstrează multe stiri prin memorizarea adagiilor ziditoare, constituind „cuvintele de folos“. Însă „izvoarele vorbite“ erau din capul locului putine.
Arhiepiscopul Antim, cărturarii Sofian Boghiu, Benedict Ghius sau Roman Stanciu, staretul Cernicăi de la începutul anilor ’70, devenit episcop, dispăruseră iar din cei ce rămăseseră unii îsi aminteau detalii mărunte iar altii nu stiau aproape nimic.
Chestionarul trimis către câteva zeci de ierarhi si cărturari bisericesti s-a înapoiat mai rar si cu doar câteva însemnări succinte ca răspunsuri de unde abia cu greu s-ar putea extrage ceva.
În legătură cu acestă importantă personalitate a Bisericii noastre strămosesti nu am date biografice si nici nu cunosc evenimente deosebite, afară de faptul că fiind izgonit de la Cernăuti, s-a retras la Mânăstirea Cernica, probabil în anul 1944 si că a fost un distins cărturar, publicând studii temeinice în revistele Patriarhiei Române — scria Episcopul Epifanie al Buzăului, care, la vremea când Tit Simedrea se afla la Cernica, stăretea la Neamt de aproape un an. Nici Arhiepiscopul Bartolomeu Anania, de la Cluj, nu părea să detină mai multe detalii, asa cum rezulta dintr-o scrisoare continând elogii dar nici un amănunt de biografie:
L-am cunoscut pe mitropolitul Tit Simedrea — un mare cărturar — dar nu atât de bine încât să vă pot fi de folos pentru ceea ce vreti să faceti.
Si totusi, cu o altă ocazie, Arhiepiscopul Bartolomeu evocase pe Mitropolitul Cernăutilor si precizase legătura cursivă cu el, ba chiar si apropierea ca ucenic, rostind aceste propozitiuni:
Vreau să vă spun că mitropolitul Tit Simedrea a fost până la intrarea rusilor în tară, mitropolitul Basarabiei si Bucovinei. A fost ultimul ierarh mare cărturar al bisericii noastre, de o vastă cultură si m-am numărat printre putinii săi tineri prieteni, pentru ca aproape săptămânal venea la mine în casă, si era o adevărată încântare să stai de vorbă cu el, un ceas, două, trei. Îi port o amintire scumpă.

     Mai multe îndrumări veniseră de la venerabilul călugăr Mina Dobzeu, de la Mânăstirea „Sfintii Petru si Pavel“ din Husi, o legendă a României secrete despre care se stia că îl botezase în detentie pe Nicolae Steinhardt si ale cărui putine cărti aveau un regim de raritate iar „Rugăciunea inimii“ se copia pe fragmente intrând în folclor.
El îsi amintea câte ceva, dar nu detalii ci doar „imaginea“:
Stimate domnule Artur, Cu respectul cuvenit, cu bunăvointă vă comunicăm că am primit scrisoarea d-voastră, în care îmi solicitati să vă informez despre personalitatea distinsă a Preasfintitului Episcop de Bălti si Mitropolit al Cernăutilor. În această problemă vă răspund că nu l-am cunoscut personal ci numai din auzite. Am cunoscut un consilier de al lui la Episopia de Bălti, părintele consilier Dumitru Balaur, care îmi povestea: Episcopul de la Bălti Tit Simedrea că era un Episcop cu demnitate, cult, bun administrator si atât. La toate acestea vă felicităm că vă preocupă problema Înaltului Mitropolit, om de cultură mai ales că vă este rudenie. Părintele Mina Dobzeu
„Părintele consilier Dumitru Balaur“ îi fusese apropiat Mitropolitului Tit si avusese, la rândul lui, o biografie aventuroasă; era basarabean de obârsie si fugise în două rânduri din Basarabia în Regat, izgonit de ocupatie; se născuse în 1903, în judetul Lapusna si făcuse studii de teologie si geografie.
Cam tot pe atunci, eruditul si misteriosul Veniamin Micle, arhimandritul de la Bistrita de Vâlcea, reusise să smulga timpului necrutător o fărâmă de viată semnificativă, evocând omul prestant si legendar, respectat de contemporanii lui:
Sfânta Mânăstire Bistrita, 15 mai 2004 / Stimate domnule dr. Artur Silvestri, Am primit scrisoarea Domniei Voastre, prin care Vă interesati despre vrednicul de pomenire mitropolit Tit Simedrea.
O singură dată l-am văzut, prin anii 1966-1967, când urmam cursurile de doctorat la Institutul teologic din Bucuresti. Era într-o duminică si asistam la Sfânta Liturghie în biserica „Sfântul Elefterie“. În timpul slujbei, văd că intră un prelat, care m-a impresionat prin înfătisarea sa distinsă si venerabilă. Eram împreună cu un preot; el mi-a spus: „Este Înalt Prea Sfintitul Tit Simedrea, fostul mitropolit al Bucovinei“.
Din nefericire nu am avut ocazia să-l cunosc personal. Este adevărat că, ulterior — după cum V-am mai scris — am intrat în contact cu savantele sale studii, în special cele privind monahismul, precum si primele tipărituri din tara noastră, care mă preocupă si pe mine.
În prezent pregătesc mai mult decât un studiu, probabil chiar o monografie a primului tipograf, Macarie Ieromonahul, folosind din plin cercetările vrednicului mitropolit, împărtăsindu-i concluziile la care a ajuns.
stiintă repunerea în valoare a operei sale. Arhim. Veniamin Micle
    
Si acum, ca întotdeauna, memoria afectivă si „tipologia legendară“ împiedicau investigatia să înainteze. Spre a le depăsi era nevoie de un program — care exista în concept — însă si de îndrumări de teren spre a se obtine documente.
Mircea Pacurariu, eminentul istoric al Bisericii Ortodoxe Române, formulase o „schită de lucru“ unde se includeau obiective, etape, priorităti si surse posibile — în două scurte epistole ce vor trebui puse ca începutura oricărui studiu ulterior în această materie, fiind, cum se spune, „casatie în problemă“: Mă bucur de cele ce mi-ati scris în legătură cu Tit Simedrea.
Despre Tit Simedrea nu s-a scris mai nimic, doar necroloage la moartea sa, si ce am scris eu în Dictionarul teologilor românilor (ed. II, p. 441 442). Ar merita o monografie de 250-300 pagini!
Stiu că un preot din jud. Suceava, fost student de al meu, cu frumoase preocupări istorices sugera să-i scrieti si să vedeti dacă a lucrat ceva sau nu.
Se numeste Dumitru Valenciuc, co. Volovăt, jud. Suceava, cod 5885. În orice caz, trebuie cercetate arhivele eparhiilor în care a lucrat: Bucuresti, Bălti, Cernăuti, Suceava si va fi destul de dificil.
Ar fi necesară apoi o analiză temeinică a operei sale istorice, căci a scris frumos si bine! /.../ Dacă el n-a avut parte de o păstorire linistită nici la Bălti, nici la Cernăuti, în schimb opera sa stiintifică rămâne ca operă de referintă pentru cercetători. Toate lucrările mai noi îl citează, atunci când e vorba de „Pripeale“, „Viata Sf. Nifon“ si celelalte. Dar, din păcate, tocmai această operă stiintifică e tratată cam sumar. De aceea, va fi nevoie ori de o editie nouă, ori de o altă lucrare consacrată lui Tit Simedrea, pe bază de documente din Arhiva Patriarhală. Pr. Prof. Mircea Păcurariu
     Păr. Valenciuc se ocupase cu adevărat de biografia lui Tit Simedrea si lucrase cu sârguintă dar majoritatea cercetărilor rămăseseră inedite, precum mărturisea câtiva ani mai târziu când îmi scrisese într-un mod surprinzător; el se concentrase însă asupra unor amănunte de biografie, având un caracter de „dezvăluire“ care, fiind utile, clarificau detalii si doar atrăgeau atentia asupra unei „lucrări“ rămase fără recunoasterea meritată:
ian 2007 / Distinse Domnule Artur Silvestri. Sunt preotul Valenciuc Dumitru din com. Volovăt, jud. Suceava. Îndrăznesc să mă adresez Domniei Voastre cu rugămintea de a mă lămuri în problema mitropolitului Tit Simedrea. Vă este cunoscut faptul că, momentul plecării sale de la conducerea eparhiei Bucovinei este complet nelămurit. Motivatia unei demisii din proprie initiativă, vehiculată de către unii cercetători, nu stă în picioare. Mă pregătesc să public o ciornă scrisă de mitropolitul Tit, în august 1944, care, după umila mea părere, lămureste multe din dedesupturile demisiei. Am găsit informatia că Domnia Voastră ati publicat „Gânduri răzlete despre mitropolitul Tit Simedrea“. Din păcate, în cursul documentării pentru lucrarea „Emilian Antal, Lt. de mitropolit al Bucovinei“, apărută în 2005, nu am avut la dispozitie documentele la care fac acum referire. Cartea /../ s-a bucurat de bună primire si în Ardeal, la Toplita, dar si la Iasi. Acum mă gândesc să public aceste documente pe unde voi avea posibilitatea, pentru a se cunoaste multimea mizeriilor pe care a trebuit să le suporte vrednicul cărturar. /../ Pr. D. Valenciuc
     Însă opera si „mesajul“ rămăseseră cu adevărat fără o întelegere potrivită în posteritate iar „lucrarea“ era întreruptă, asa cum apărea pe suprafete? Ipoteza nu părea să se confirme de vreme ce pretutindeni evocarea studiilor de mari însemnătati se făcea stăruitor iar istoriografia literaturii asa-zise „vechi“ aproape că prelua prin compilatie încheierile lui Tit Simedrea despre Filotei de la Cozia, tipograful Macarie si „viata mânăstirească anterioară anului 1370“. Rezultă că opera vorbea cu putere prin mijlocitori iar „prezenta tipologică“ rămăsese întipărită într-un strat de rezonante perpetue.

     Aceeasi „imagine“ compusă din concluzii de personalitate, bibliografie si „cursus honorum“ reiesea si din scurta evocare făcută de respectabilul episcop Gherasim Cristea, al Râmnicului, unde imaginea cărturarului studios, întâlnit în Biblioteca Academiei către sfârsitul „deceniului criminal“, constituie o relativă noutate
Maestre Artur Silvestri, Cu privire la vrednicul de pomenire — fostul mitropolit Tit l-am cunoscut mai bine pe când frecventa Biblioteca Academiei din Bucuresti, prin anii 1958-1960, în sala bibliotecii „Cartea rară“. Mitropolitul Tit al Cernăutilor, a fost un ierarh, cult prietenos, comunicativ, bun român si preot ales, a făcut cinste Bisericii Ortodoxe Române. La Cernăuti, între alte activităti culturale si de viată duhovnicească a avut bune relatii cu un grup de intelectuali care, în criza de viată duhovnicească, care avea să se instaleze cu venirea comunismului, au constituit „Rugul Aprins“ de la Mânăstirea Antim din Bucuresti, initiat de gazetarul Sandu Tudor, mai târziu schimonahul Daniil — fost staret la Mânăstirea Rarău, care a durat până prin anul 1949, când a fost desfiintat de comunisti. Mitropolitul Tit stiu că s-a ocupat de trecutul si viaţa Schitului Titireci din judetul Vâlcea. De asemenea, s-a ocupat de călugărul Macarie, care a tipărit Liturghierul slavon la 1508, sustinând că a fost român.