Secretul Rugului Aprins - Partea IV de Artur Silvestri publicat la 08.10.2008
"Omul secret"
     De fapt, „noutatea“ privitoare la Biblioteca Academiei se distingea si într-o repede evocare făcută de mitropolitul Antonie Plămădeală drept răspuns la câteva întrebări ce i-am trimis pentru „Modelul Omului Mare“ unde acest scurt fragment, inedit până astăzi, nu a intrat:
Cum vă amintiti de Mitropolitul Tit Simedrea?
I.P.S. Dr. Antonie Plămădeală: Pe Mitropolitul Tit Simedrea l-am cunoscut destul de bine. După ce a venit de la Cernăuti si s-a stabilit în Mânăstirea Cernica, venea des prin Bucuresti, unde si slujea.

     Nu stiu sigur de ce a plecat de la Cernăuti. Cum însă eu l-am întâlnit după război, cred că a plecat din pricina războiului.
L-am întâlnit adesea pe la Academia Română, la bibliotecă, pentru că era destul de studios.
El a publicat cel dintâi din scrierile unui călugăr de la Cozia. A scris {despre} primele documente descoperite în Mânăstirea Cozia /../ care au fost socotite scrierile cele mai vechi de pe teritoriul tării noastre. Stiu că era un călugăr bun, si nu si-a încetat încercările nici când a fost în Mânăstirea Cernica. Cred că era foarte bătrân. Îmi aduc aminte bine de el, fiindcă el a fost unul din cei trei episcopi care m-au hirotonisit pe mine întru arhiereu, în ziua a treia de Crăciun, în anul 1970.
Mi se părea că e de o liniste cumva fantastică. Nu l-am auzit plângându-se vreodată de ceva.
Asadar,el m-a hirotonisit împreună cu patriarhul Iustinian si Episcopul Antim Nica. Îi doresc o mântuire în cerurile lui Dumnezeu, iar linistea lui să-mi dea si mie putere, să fiu mereu linidtit în Domnul.“
     Dar în stilul de profetism senin din scrierile de amurg, Antonie Plămădeală rezuma o legendă si indica o altfel de realitate unde nu apare doar prestigiul cărturarului „de care tineau seama toti“ ci si „omul încercat“ însă stoic, trăind cu o „liniste cumva fantastică“ si fără a se plânge „vreodată de ceva“.
Concentrarea este impresionantă desi textul pare surprinzător de sumar. Apar aici „Biblioteca Academiei“ ca loc de catedră portativă unde Învătătorii Secreti ai vremii oficiau si adunau prin alegere de ucenici (o temă ce va trebui studiată cu timpul si lămurită); „triumviratul episcopal“ ce consacră si unde Mitropolitul Tit stătea alături de patriarh în ipopsifierea candidatului la arhierie ce va deveni marele mitropolit de Ardeal; apoi, impresionantă si tulburătoare, rugăciunea de final, adresată ca unui sfânt: iar linistea lui să-mi dea si mie putere, să fiu mereu linistit în Domnul. Căci ce altceva ar putea să însemne aceste cuvinte de neuitat, de invocare aproape soptită, senină si încrezătoare?
     Un aer de mistic insondabil începea să se întrevadă, aici abia presimtit, dar l-am întâlnit mai pronuntat ceva mai târziu citind câteva rânduri de evocare a hirotoniei sale, făcută de pr. Dumitru Bejan într-un fel ce contine dezvăluirea unei initieri de o factură stranie:
În anul 1940, mitropolit al Bucovinei de Nord, cu sediul la Cernăuti, era Tit Simedrea. Un ierarh foarte destept. Era din Teleorman. Istoric mare. El m-a hirotonit.

     Înainte de hirotonie mi-a zis asa: „Eu te hirotonesc, dar să stii, când vei sta cu mâinile pe coltul Sfintei Mese si eu îti voi pune mâinile pe cap, să ceri de la Dumnezeu o harismă.
Harul preotesc îl au toti preotii egal, dar harismele nu le au toti. E o deosebire
Stim de harul Preotiei, una din cele sapte Taine, pe care îl au toti preotii, dar harisma este un dar special, pe care îl are cineva. Poate să nu fie preot; dar în special preotii îl au, dacă îl cer!“
Si am cerut. Si mi-a dat, părintilor. Orice candidat trebuie să ceară o harismă, când citeste arhiereul cele trei rugăciuni.
Ai timp să ceri de la Dumnezeu o harismă. Uită-te la Sfântul Pavel si vezi ce daruri sunt de la Duhul Sfânt: predica, puterea de pătrundere în inima omului, harul de a vindeca bolnavi, harul scrisului. Crezi că-i usor să ai cinci talanti? Trebuie înmultit, dublat harul“.
Alte câteva consemnări risipite într-un loc si în altul îngrosa ceata deasă a supozitiilor din care astăzi este cu neputintă de a se extrage o concluzie deslusită.
     Sunt unii care îi atribuie Mitropolitului Tit rostul de a fi initiat „miscarea Rugului Aprins“ de la Mânăstirea Antim, legându-l de prezenta neobisnuită a Mitropolitului Nicolae al Rostovului ( exilat la Cernica în vreme de război ) si a însotitorului acestuia, profeticul călugăr Ioan Kulaghin, „cel Străin“, cel ce deslusea viitorul.

     Altii sunt de părere că întâile îndemnări în vederea acestei „renasteri neo-bizantine“ s-ar documenta în epoca păstoririi de la Cernăuti unde ar fi primit,la începutul anilor ’40, pe Sandu Tudor si încă si pe alti cărturari dedicati „trăirii mistice“ si i-ar fi instruit, creind un program ce a fructificat ulterior.
În lipsă de documente, „versiunile“ sunt neobisnuite si conduc la încheieri ce nu trebuie dezvoltate, măcar din prudentă.
Maresalului Antonescu i-ar fi stat aproape si l-ar fi sfătuit cu întelepciune si solidar
. Ar fi făcut scăpati multi evrei din Cernăuti si ar fi creat „retele“ bucovinene de felul celei ce l-a inclus pe Raoul Sorban în Ardeal.
I-ar fi fost apoi duhovnic si îndrumător patriarhului Justinian; ar fi practicat un gen de isihasm de iluminat iar pe „tinerii vremurilor postbelice“ i-ar fi povătuit în vederea răspândirii în geografie, atunci când timpurile ne-o vor cere.
Rezultă că „justinienilor“ îndrumati de Patriarh, ar trebui să le adaugăm pe „simedristi“, o confrerie care s-a rezemat cu precădere pe „osul basarabean“ si pe celula romanitătii de Răsărit, încercată de ocupatiile prelungite.
Sunt, însă, ipoteze despre care nu s-ar putea spune nimic verificabil desi, însumate din alăturare de izvoare diverse, acestea există si se citesc uneori.