Secretul Rugului Aprins - Partea V de Artur Silvestri publicat la 06.10.2008
Amintiri dintr-o carte vorbita
     Acestor detalii stranii ce ar trebui legate altfel spre a fi clarificate, li s-a adaugat într-o vreme încă unul, absolut tulburător.
În vara lui 2007, la câteva săptămâni după ce publicasem o mică brosură cu titlul „Regula Chiliei Luminate“, am primit un mesaj de la Schitul Locurele, unde se retrasese venerabilul călugăr Adrian Făgeteanu, care plecase de câtiva ani de la Mânăstirea Antim părând a dori să îmbrace „marea schimă“ (o treaptă a esoterismului ortodox despre care se vorbeste prea putin si nu se stie aproape nimic).

     Desi nu îsi luase „chipul îngeresc“ după tipic, era evident că trăia în pustnicia mărilor mistici si că, ajuns la o vârstă de patriarh biblic, ar fi voit să comunice altceva decât se spune în mod curent.
Ceea ce aflasem m-a descumpănit căci, stiind că îi sunt „rudenie“ Mitropolitului Tit, se hotărâse să îmi destăinuiască profetia acestuia despre viitorul României .
Insă desi as fi dorit, nu am urcat în munte să-l întâlnesc căci mi-am dat seama că nu eram nici pregătit si cred că nici vrednic să o ascult. Abia am reusit să scriu câteva întrebări oarecari si să i le trimit printr-un mesager care a si înregistrat cele ce socotise util să răspundă si le-a transcris întocmai asa cum sunt aici:
Asa am ajuns la Mitropolitul Tit Simedrea; de ce? Nu aveam nici o idee despre mănăstire, nu stiam dacă tineri ca mine, necredinciosi si plini de greselile tineretii, {sunt primiti}; pentru că eu am dus o viată de Heidelberg cât am fost student la drept, numai cu băutură, femei si distractii dintre care nu toate erau după ideea Si am căutat un fost coleg al meu de liceu si de joacă care fusese profesor de filosofia crestină — cred că acum nici nu se mai predă- si m-am dus la el si i-am spus că nu pricep cum ar trebui să vorbesc cu un staret sau cu un episcop sau mitropolit.
Când am ajuns la usa lui Vasile Boacă, am ciocănit si a iesit alt arhimandrit si m-a întrebat: „Pe cine căutati?“ I-am răspuns {ca} pe părintele Vasile Boacă. L-am întâlnit, i-am spus ce am pătit si că vreau să ajung la mănăstire si sunt dezorientat, nu stiu la cine să mă duc si cum să fac. I-am spus că am studiat dreptul si literele si mi-a spus că nu mă sfătuieste să merg acum la mănăstire pentru că un tânăr cu studii nu e bine primit pentru că este acuma o stare asa de nu se stie cu ce scop ai venit, nu se are încredere în staret, în noiiveniti, chiar dacă au studii multe, nici că va asculta, nici că va munci.
În acest timp, duhovnicul cu care discutam este chemat de mitropolitul Tit Simedrea la Cancelaria Mitropoliei. Îmi zice „Uite, mă cheamă I.P.S. Mitropolitul Tit Simedrea, mă cheamă la Cancelarie si cu ocazia asta vino cu mine si am să-l rog pe el să-ti dea un răspuns la ceea ce vrei tu“.
M-a luat aproape cu sila, eu eram mai timid, asa, nu îndrăzneam să merg; si m-a dus acolo.
Când i-a spus mitropolitului Tit Simedrea că vreau să merg la mănăstire, el i-a zis foarte interesat „Vorbim mai târziu de problemele Cancelariei si acum lasă-mă cu el si ne vedem mai târziu, pentru că acum nu vreau să fiu deranjat: vreau să vorbesc cu el“.
Pe masă avea niste cărţi. A deschis în fata mea două volume de istoria crestinismului si mi-a spus că le tine în fată si de câte ori le citeste lăcrămează când stie ce a fost crestinismul la noi în tară, secole întregi.
Uneori, traversând peste Carpati, veneau din alte tări călugării sihastri să întâlnească sihastrii nostri, veneau din Rusia, din Grecia să asculte sfaturile si din cauza asta lăcrămează; si a repetat de câteva ori aceeasi idee că secole de-a rândul în Carpatii nostri a fost o viată adevărată, crestinească. Si monahii acum nu mai au încredere unii în altii si sunt dezbinati. Aproape două ore m-a tinut explicându-mi aceeasi problemă, dar cu alte cuvinte.
Si apoi zice: „Mi-a spus si părintele arhimandrit si altii, si îti spun si eu, că poti să mergi dar nu la orice mănăstire.
Acum am treburi urgente cu niste sedinte aici la mitropolie dar peste două săptămâni eu merg la mânăstirea Putna si atunci vino, că te iau si pe tine. Te duc acolo că acolo sunt eu staret, că nu strică când cineva îmi ia locul“.
Atunci ne-am luat rămas bun si, repet, isi amintea de viata trecută.
După ce am iesit, m-am gândit: ce să mai astept eu două săptămâni si să-l deranjez pe mitropolit?

     M-am dus la gară la Cernăuti si am întrebat când este tren spre Mânăstirea Putna si mi s-a răspuns că seara târziu, după miezul noptii: ajungi acolo cu trenul de persoane până la Rădăuti iar de acolo înainte, cu un tren de munte.
Am luat bilet, am plecat, am ajuns într-adevăr după miezul noptii la Putna, pe la ora 3 noaptea: nu stiam drumul spre mănăstire, am stat în sala de asteptare a gării până dimineata, când m-am dus spre mănăstire . Si când am ajuns acolo, mănăstirea era plină de credinciosi căci eu nu stiam că e Hramul mănăstirii si era o multime de tărani care aduceau de toate la mănăstire.
Slujba m-a impresionat mult ca de altfel si ceea ce am găsit la Putna; iar după slujbă toti au fost invitati la masă, eu însă am rămas în biserică că, de, nu adusesem nici un dar. Îmi spuneam că eu n-am ce căuta la masa tuturor când eu nu am adus nimic. Un călugăr a venit peste vreo jumătate de oră în biserică să ia o carte si,văzându-mă, îmi zice: „De ce stai aici? De ce nu vii la masă?“. „Păi dacă n-am adus nimic?!“. M-a luat cu forta când a auzit, spunându-mi: „Nu-i nimic!
Mitropolitul Tit Simedrea cred că m-a pus la încercare si a dorit să vadă dacă eu doresc sincer să merg la o mănăstire sau mă socoteam inapt pentru alte functii sau vietuiri.
Si abia când si-a dat seama că nu mă interesează alte functii — cu toate că aveam destulă pregătire, că am ocupat functii destul de importante- nu mă mai interesa altceva, nici căsnicia, nici familia, ci numai să răspund recunostintei lui Dumnezeu că m-a salvat de la moarte.
     Auzisem că, din toti episcopii si mitropolitii tării, Tit Simedrea era cel mai cult . M-am convins de aceasta după opt ani când l-am cunoscut pe părintele Daniil care era la mănăstirea Antim: si el mi-a spus că toată lumea stie de la el că a fost convertit din cauza unei vizite pe care a făcut-o la Sfântul Munte la Athos . Mie însă mi-a spus în particular că pe el vlădicul Tit Simedrea l-a convertit cu adevărat si el l-a îndemnat la lucrarea Rugului Aprins care s-a desfăsurat câtiva ani la Antim, la Govora, si ne-a folosit pe noi ca un fel de comensori, administratori sau să pregătim toate cele necesare în mod special pentru slujbele de noapte, după îndurarea Sfîntului Munte, care s-a făcut la Antim si la Govora.
Ce stiti dumneavoastră despre Rugul Aprins si dacă există un secret al Rugului Aprins?
În Biblie scrie foarte clar că Moise când s-a urcat în muntele unde a primit poruncile de la Dumnezeu, a văzut că un rug, un arbust ardea cu o flacără diferită, specială, neasemănătoare cu flacăra pe care o vedem când arde orice lucru, si totusi nu se prefăcea în cenusă si era mult mai verde, mult mai viu ca alti copaci.
Asa era întelesul că atunci când focul este dumnezeiesc, există ceva ce nu putem percepe, ceva frumos, care te întinereste, te înviorează, cum s-ar zice te face cum erai în tinerete, asta simti.
Deci, din cauză că, în timpul marxismului, crestinismul era pus la mare încercare de foarte multi ce dirijau si preferau să spună că nu mai sunt credinciosi, numai să spună,/../
Din această cauză educatia copiilor a rămas cu totul neglijată ani de zile si acum se simte că si fiii celor de atunci nu sunt credinciosi. Deşs au fost botezati. Si cred că la sugestia I.P.S..
{Dar} pe urmă toti au fost arestati si condamnati. Sandu Tudor a fost bătut si chiar a murit în timpul bătăilor la închisoarea de la Aiud unde trebuia să ispăsească o condamnare de 25 de ani. Eu am fost al doilea ca maximă de condamnare, 20 de ani de temnită grea si muncă silnică.
Sandu Tudor ne spusese că el a ispăsit si cum a fost convertit la Sfântul Munte. El s-a dus cu un gând foarte urât acolo: era un foarte mare talent ca scriitor si a scris niste cărti foarte căutate de cei care îsi bat joc de credintăstigat cu alte câteva cărti . /.../
Când i-a povestit cum a fost un refugiat in viata vesnică, cînd s-a convertit, vlădicului Tit Simedrea, acesta/.../ le-a spus că altul este rostul cărtilor: ca în rândul monahilor să înceapă într-adevăr o viată duhovnicească superioară.
Tit Simedrea era foarte iubit de subalterni, aceasta nu din respectul pentru rang ci cu toată dragostea sinceră pe care o aveau cei care erau condusi de mitropolit./../ El nu îngăduia să spunem formula asta de „prea sfintite“, pentru că spunea că nu poate fi el „cel prea mare“, nu-i prea bun, pentru că Dumnezeu e a-tot-bun.
Era singuratic si rugător. Asa mi-au spus toti pe care i-am cunoscut si cu care am vorbit despre el, că tot timpul — mai ales ziua — fiind foarte ocupat cu subalternii, noaptea se trezea si scria. Dormea foarte putin si mai toată noaptea scria, pentru că noaptea se simtea linistit.
Avea ceva special, avea ceva al lui, aparte, care-l inspira, credeti că pogorâse duhul sfânt asupra lui?
Ceea ce mi se pare si mie si altora li s-a părut că avea ceva deosebit: făcea totul din dragoste adică voia să facă si el si aprecia foarte mult pe cei care nu erau egoisti; fiecare făcea bine altora.
Când l-ati văzut ultima dată, vă aduceti aminte ce ati vorbit, cum vi s-a părut după anii trecuti?
El a mai venit la mănăstirea Antim unde era miscarea „rugului aprins“, si când au fost arestati si condamnati eram sigur că îl vor aresta si pe el. Comunistii aveau o practică diplomatică deosebită dar pe vlădica nu l-au arestat ca să nu se spună în străinătate că biserica e persecutată de sus în jos.
Nici un mitropolit de-al nostru, nici patriarhul, n-au suferit aceasta, dar erau mii de închisori si lagăre, asa că pe el l-au căutat numai din punct de vedere diplomatic si nu l-au arestat.
Ati avut atunci o discutie specială cu el?
Nu, n-am avut, dar mereu repeta Sandu Tudor că lui îi datorează toată revenirea la adevăr. Ceea ce v-am spus eu acum nu avea cine să-i spună domnului Silvestri. Că rodul Sfântului Munte nu e rezultatul povestii lui Sandu Tudor, nu-i Sfântul Munte în orice caz, desi toti spun acest lucru, ci si al lui Tudor.
Ne-am confesat când eram împreună la Schitul Crasna în ’67, numai noi doi eram aici.
Dacă nu se întâmpla nimic si totul mergea bine conform planului stabilit si scopul miscării rugului aprins se materializa, ce se întâmpla?
Scopul acestei miscări era tot duhovnicesc si, într-adevăr, si părintele Daniil {Sandu Tudor}, si mitropolitul Olteniei Firmilian au spus că vom organiza întâlnirea tuturor călugărilor din tară ca să schimbe rânduiala: că fiecare mânăstire avea regula ei si se dorea ca toate mănăstirile să aibă aceeasi rânduială, aceeasi regulă si pentru asta a fost numit părintele Daniil la Crasna — Gorj si pe mine m-a pus să chem si să pregătesc chemarea tuturor călugărilor.
Si mitropolitul Firmilian, care-mi fusese profesor la seminar înainte, stia de acest lucru.
Tot la sugestia vlădicului Tit Simedrea se făcea o singură rânduială pentru toate mănăstirile din tară.
Deci ideea miscării „rugului aprins“ apartine clar mitropolitului Tit Simedrea?
Da, el a făcut totul din ce s-a putut face ca acest scop să fie atins, dar nu s-a putut din cauză că toti am fost arestat
De la Crasna-Gorj a fost arestat Sandu Tudor si, în scurt timp, eu.
Ce credeti că s-ar fi întâmplat în Biserica Ortodoxă si în România de azi dacă atunci această miscare se concretiza?
După părerea mea ar fi fost un impuls ce s-ar fi simtit extraordinar în câteva decenii, producând o schimbare majoră în Biserica Română.
Daca ati fi în puterea vârstei acum ati încerca o reinitiere a miscării „rugului aprins“? Cât de bună ar fi pentru România materializarea miscării „rugului aprins“?
Ar fi bine pentru România să se concretizeze acest lucru dar în împrejurările si stadiul în care a ajuns acum Biserica nu-i poti uni nici pe monahi, nici pe crestini, nici pe vlădici. Nu-i poti uni.
Chiar pentru mine e un fel de semn de întrebare dacă în viitor se va face ceva sau nu.
Eu am un fel propriu de întelegere a lucrurilor astfel: întotdeauna când o furtună puternică face dezastre, întotdeauna sunt loviti copacii din vârf, nu cei de jos.
Deci întâi lovirea se face împotriva capului Bisericii si a celor apropiati lor ca ei să conducă haosul si nu politicul. Da. S-a exprimat acest lucru si în crestinism: ucideti păstorul si i se va risipi turma.
De aceea, biserica ortodoxă are o rugăciune întâi pentru capii bisericii si apoi pentru noi, ceilalti.
Credeti că „rugul aprins“ va înflori vreodată în România?
Abia după ce Dumnezeu va interveni ca domnia lui Anticrist să se termine.
Credeti că se va mai naste în viitor un Tit Simedrea care să concretizeze miscarea „Rugului aprins“?
Cred că nimeni nu poate să prevadă acest lucru dar atunci când prorocul Ilie vedea că în jurul lui e haos, cerea lui Dumnezeu povete, iar Dumnezeu i-a răspuns: Cine stie căile vii sunt în munti necunoscuti si care au pusă nădejdea în Dumnezeu.