Asasinarea lui Eminescu - Partea II de Diana Stefan publicat la 11.11.2006
Articol publicat in aim.active.ws
Manipularea opiniei publice
     Nimeni nu lămureste īnsă opinia publică asupra bolii lui Eminescu, despre care se afirma numai că este o boală gravă. Īn luna iulie, Titu Maiorescu initiază o listă de subscriptie pentru a strānge banii necesari internvrii lui Eminescu la Viena, listă pe care o publică īn facsimil.
Īn numărul din luna august al revistei Literatorul, Alexandru Macedonski publica o epigrama prin care va arunca īn aer linistea asternutv asupra bolii lui Eminescu. Textul epigramei este urmatorul:
Un X... pretins poet - acum
S-a dus pe cel mai jalnic drum...
L-as plānge dacă-n balamuc
Destinul său n-ar fi mai bun
Căci pānă ieri a fost năuc
Si azi nu e decāt nebun.
     Este momentul mult asteptat de Ventura care īncercase īncă din 28 iunie să convingă publicul asupra nebuniei eminesciene, atunci īnsă cei doi prieteni sositi īn grabă la baia Mitrasewschi reusiseră să-l salveze pe Eminescu.
     Ventura nu voia să fie el cel care declara deschis nebunia lui Eminescu īntrucāt fusese deja implicat īn evenimentul mai sus mentionat. Asadar epigrama a fost pretextul perfect, imediat după aparitia ei Ventura īl ataca grav pe Macedonski.
     "Nu este nici o īndoială, prin această epigramă este vizat nefericitul nostru coleg si prieten, Eminescu". Iată că Ventura cel care anuntase politia de existenta nebunului, se retrage acum īn ipostaza prietenului indignat arătānd spre Macedonski: "Iată cine īl face nebun pe bietul Eminescu".
     Macedonski la rāndul său īncearcă să se apere spunānd că este o epigramă veche care a fost publicată fără stirea sa, epigramă care īn plus nici nu īl vizează pe Eminescu. Există o logică īn argumentatia lui, dacă cercetăm putin mentalitatea epocii, mai ales după presă vom vedea că īnnebuneau foarte multi oameni prin anii '80 ai secolului trecut, multi se sinucideau.
     Au urmat manifestatii publice cu torte si geamuri sparte la casa lui Macedonski. Bastonat de prin cafenele pe biata lui spinare (oprobiul public a atras multă lume īn aceste evenimente) a fost un spectacol bucurestean pe cinste. Ventura si Macedonski intră īntr-o polemică puternică, īnsă răul era deja făcut, Eminescu era īn ochii tuturor un nebun tolerat de societate.

     Īn codul de moravuri publice si politice ale epocii, "boala gravă" a nebuniei īl īndepărta definitiv de la viata publică pe cel atins de ea. Declararea nebuniei cuiva īnsemna, implicit, si destituirea lui din functie. Iată, asadar, ce realizează Grigore Ventura: dislocarea unui mare ziarist, a unui adversar de temut, din sistemul unui ziar de opozitie.
Polemica se stinge, iar la 1 septembrie presa īncepe să discute deschis problema nebuniei lui Eminescu. Telegraful este primul care anuntă ca "Mai multi prieteni din capitală, amici ai nefericitului Eminescu, s-au decis a contribui lunar pentru īntretinerea amicului lor īn casa de sănătate. D.T. Maiorescu are partea cea mai mare īn această frumoasă si nobilă actiune."      Maiorescu reuseste să dea lovitura de gratie lui Eminescu la sfārsitul anului 1883, cānd publică un volum de 64 de poezii eminesciene, īntre care "Mai am un singur dor", "Se bate miezul noptii" etc. Abilitatea sa a fost extremă, aceste poezii erau menite să distrugă imaginea unui Eminescu nationalist, adversar de temut al liberalilor, teroretician al problemelor societatii romānesti.
Ascunderea operei incomode
     Astfel, Maiorescu reuseste să scindeze opera eminesciană, limitānd-o la poezie. Din acel moment si pānă īn zilele noastre Eminescu este cunoscut de toată lumea drept "marele poet", "poetul national al Romāniei", stergāndu-se aproape complet opera sa ziaristico-politică, operă cu mult mai valoroasă si mai bogată decāt opera sa poetică.    

     Una din primele persoane care a sesizat lovitura de maestru a lui Maiorescu a fost Ibraileanu, care scria: "Putea, oare, teoreticianul devenit faimos, al paturilor superpuse, apostolul nationalismului, dusmanul marelui partid liberal, tribunul zilnic al durerilor grave ale rasei, să publice: "Mi te dă cu totul mie", "Nu zi ba de te-o cuprinde" (...) Or, chiar si acestea, nepotrivite pentru un luptător politic, cum era el atunci: "Mai am un singur dor/ Īn linistea serii/ Să mă lăsati sa mor...". Or, ideea de sinucidere din "Se bate miezul noptii" (...) Nu cumva acum, la maturitate, si cānd avea un stagiu de om public, ca teoretician al unei grave ideologii sociale si nationale - nu cumva credea că nu i-ar fi sezut frumos să publice si elegii amoroase ori invitatii la dragoste si alte poezii "usoare" - si unele traduse?"
     Volumul de poezii are un succes teribil, multe versuri devin suport pentru romante ieftine, cāntate īn cafenele si saloane, pierzāndu-si profunzimea.
     Eminescu este internat īntr-o serie de sanatorii din tară si străinatate, īnsă starea sănătătii sale era foarte bună, după cum mărturiseste Ioan Slavici: "Repausul medicamentos sustinut cu īndārjire de Mihail Eminescu pe timpul fugii din Bucuresti la Viena si apoi la Florenta l-a adus īn tară sănătos".
     Eminescu īnsusi, viu si dornic sa reintre īn presă, īsi va asculta "prohodul" īn această paranteză a anilor interzisi, 1884-1888. Cāteodată se va revolta, va sparge vitrinele librariilor, īsi va lua volumul de poezii din raft si-l va arunca īn noroi, călcāndu-si-l īn picioare: atunci fortele de ordine vor interveni prompt si-l vor duce pe "insurgent" la politie.
     Asa s-a īntāmplat la 8 noiembrie 1886, de ziua Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavriil, la Iasi: poetul a fost "īmpachetat" pe loc si dus, ca alienat psihic, la stabilimentul rudimentar de la Mānăstirea Neamt. Pe lānga aruncarea īn noroi a propriului volum de versuri, de ziua onomasticii sale, i s-a mai adus acuzatia că "se lua de femei pe strazile Iasilor", le "apuca de turnura rochiilor", le atingea īn mers etc.

     Ajuns la Neamt, Eminescu īsi găseste linistea. Continua să scrie īn ciuda tuturor. Acolo, la Mānăstirea Neamt, poetul va definitiva, zic editorii, poezia "De ce nu-mi vii?", pe care o va trimite spre publicare lui Iacob Negruzzi, la Convorbiri literare, cu acest biletel: "Īti trimit deodată cu aceasta mai multe versuri cărora, de ti se par acceptabile, le vei face loc īn "Convorbiri". Īndealtminterelea, mă aflu bine si sănătos īn mijlocul acestor munti si-ti doresc asemenea".
     Eminescu era perfect sănătos īn perioada īn care a locuit la Mānăstirea Neamt, 1886-1887. Gala Galaction vorbeste despre un Eminescu īntreg la minte īn momentele respective, mărturie stau si actele de bucătarie ale stabilimentului, īntocmite de māna poetului.
     Īntors īn casa Henriettei de la Botosani īn 1887, Eminescu este supus unui consult medical din care reiese că era sănătos psihic: "Īn urma unei subscrieri, initiată de elevii scoalei artelor frumoase din Botosani, s-au strāns 400 lei. De mare ajutor au fost acesti bani, caci au permis să i se aplice un tratament special multumită căruia starea sănătătii poetului s-a īmbunătătit īn modul cel mai vădit, căci astăzi Eminescu este tot atāt de senin cum a fost īnainte de boala cea grea de acum patru ani īn urmă. Īn 13 Iulie Eminescu, īnsotit de sora sa si de dl. Grigore Focsa, doctoral de aice, a sosit īn orasul nostru cu trenul de la ora 1 p.m. A doua zi la ora 11 a.m. a avut loc, īn casa dlui. St. Emilian un consult, la care au luat parte dnii. medici: Dr. Filipescu, medic primar al orasului Iasi, Col. Dr. Otremba, medic sef al Corpului IV armată, Dr. Rigler, Dr. C. Bottez si Dr. Negel, profesori la Facultatea de Medicină. Desi mai multi din acesti d-ni. medici aveau să plece din Iasi īnca īn 13 Iulie, totusi si-au amānat plecarea pentru a-l putea asista pe poetul nostru. Īn urma unei cercetări minutioase la care l-au supus pe Eminescu, medicii au ajuns la concluzia că sănătatea lui nu e deloc alterată si că trebuie a-l supune unui tratament radical numai īn ce priveste boala lui cea neglijată, care se manifestase la picioare".
     Eminescu era deci sănătos psihic si perfect capabil de a crea.

     Īn 1888, Veronica Micle reuseste să īl scoată pe Eminescu din casa surorii sale si īl va duce de mānă pe poet la Bucuresti, unde el īsi va regăsi pana de ziarist. Urmeaza o colaborare anonimă la cāteva ziare si reviste, iar apoi, la 13 ianuarie 1889, ultimul text ziaristic al lui M. Eminescu: o polemică ce va zgudui guvernul făcāndu-l, pentru o clipă, pe Guna Vernescu să demisioneze rupānd o coalitie destul de fragilă de altfel a conservatorilor (care luaseră, īn fine, puterea) cu liberalii. Repede se află, īnsă, că autorul articolului īn chestiune este "bietul Eminescu" - si repede acesta este căutat, găsit, internat la sanatoriul doctorului Sutu, īn martie 1889.
     La 13 aprilie 1889, procurorul Mavros cere primului presedinte al Tribunalului Ilfov constituirea unei cure pacientului Mihai Eminescu, aflat īn casa de sănătate a doctorului Sutu din strada Plantelor. Se constituie un consiliu compus din Titu Maiorescu, Dem Laurian, St. Mihailescu, I.L. Caragiale, I.Gr. Valentineanu si Mihail Braneanu, care, convocati conform articolului 440 din Procedura Civilă (jurnalul 2783/89), depun la sectia a doua a tribunalului un proces verbal īn care sunt de părere că "Boala fiind īn recidivă, reclamă interdictia pacientului si rānduirea unui tutor care să poată primi de la stat pensia lui viageră si să poată īngriji de īntretinerea interzisului".
     Procesul verbal al consiliului este scris īn īntregime si depus de Titu Maiorescu, care era si avocat. După semnarea actului acestuia (12 iunie 1889) si depunerea raportului medico-legal, iscălit de doctorii Sutu si Petrescu, urmeaza celebrul interogatoriu pentru evaluarea stării psihice a pacientului.