Calatorii in lumea de dincolo - Partea V de Ioan Petru Culianu publicat la 25.03.2009
Misticismul evreiesc de la Merkaba la Kabbala
     Cuvīntul grecesc apokalypsis īnseamna „dezvaluire, revelatie". El se aplica unui corpus literar care apartine unor traditii variate: greaca, evreiasca, crestina, gnostica, iraniana si asa mai departe.
O echipa americana, condusa de J.J. Collins, a īncercat sa stabileasca morfologia corpusului literar apocaliptic. Rezultatele au fost publicate īn anul 1979, īn revista Semeiam. J.J. Collins defineste apocalipsul ca „gen literar" : „Apocalipsul este un gen de literatura revelatorie, cu un cadru narativ īn care o revelatie este transmisa de catre o fiinta din lumea cealalta unui receptor uman, dezvaluind o realitate transcendenta, care este deopotriva temporala, īn masura īn care preconizeaza mīntuirea eschatologica, si spatiala, īn masura īn care implica o alta lume, supranaturala"'.
Din aceasta distinctie īntre o axa „orizontala", istorica, si una „verticala", ontologica, rezulta doua tipuri de apocalipse: apocalipse care nu implica o calatorie pe lumea cealalta si apocalipse care implica o astfel de calatorie.
Echipa condusa de J.J. Collins a mers mai departe, facīnd un inventar exhaustiv al apocalipselor īn iudaism, paleocrestinism, gnosticism si chiar īn traditiile greco-romane si iraniene.
Dupa Ce am examinat deja calatoriile grecesti si iraniene, ne vom concentra atentia asupra primelor trei traditii religioase, care sīnt strīns īnrudite.
Ne vom ocupa aici numai de apocalipsele care presupun calatorii pe lumea cealalta.

     Ele sīnt catalogate astfel:
-īn iudaism (de care s-a ocupat J.J. Collins): Apocalipsul lui Avraam, I Enoh l-36 (Cartea Veghetorilor), 1 Enoh 72-82 {Cartea Corpurilor Ceresti), 1 Enoh 37-71 {Parabolele lui Enoh), 2 Enoh, Testamentul lui Levi, 3 Baruh si Testamentul lui Avraam; īn iudaismul rabinic si misticismul evreiesc (de care s-a ocupat A.J. Saldarini): Hekhaloth Rabbati, Merkabah Rabba, 3 Enoh sau Sefer Hekhaloth, Apocalipsul lui Ilie (īn ebraica), Cronicile lui Jerahmeel, Revelatia lui Joshua ben Levi si īnaltarea lui Moise;
-īn paleocrestinism (de care s-a ocupat Adela Yarbro Collins): Ascensiunea lui Isaia, Apocalipsul lui Pavel, Apocalipsul lui Ezdra, Apocalipsul Fecioarei Maria, Povestea lui Zosimus, Apocalipsul Sfintei Mame a lui Dumnezeu, Apocalipsul lui Iacob, Misterele Sflntului Apostol Ioan si ale Sfintei Fecioare, Cartea Resurectiei si Apocalipsul lui Sedrah ;
-īn gnosticism (de care s-a ocupat F.T. Fallon): Parafraza lui Sem, Zostrianos, Apocalipsul lui Pavel si cele Doua carti ale lui leu.
     Asa cum noteaza frecvent Collins si alti autori, este adesea dificil de stabilit īn ce masura un apocalips iudeo-crestin nu este decīt un apocalips iudaic rescris pentru a include motive crestine
. Acesta pare a fi īndeosebi cazul unui apocalips paleocrestin si anume Ascensiunea lui Isaia.
Din acest motiv, vom trata cel putin acest apocalips, apartinīnd crestinismului timpuriu, īmpreuna cu apocalipsele evreiesti.
Decizia de a examina toate celelalte apocalipse crestine ca parte a unei traditii crestine - care dureaza continuu de la sfīrsitul primului secol al erei noastre pīna la Dante - nu este usoara. Acest lucru este posibil numai daca īntrerupem descrierea pentru a vorbi despre puternica traditie islamica referitoare la miraj, sau calatoria cereasca a lui Mahomed.
Este cu mult mai dificil de gasit un loc pentru examinarea calatoriilor gnostice pe lumea cealalta, pentru ca acestea urmeaza doua modele diferite.

     Modelul Zostrianos este asemanator cu apocalipsele evreiesti si cele paleocrestine, dar are o savoare distincta.
Descrierea statiilor celeste īn cele Doua carti ale lui leu este mai apropiata de Cartea Mortilor egipteana decīt de misticismul iudaic merkaba, desi īn epoca sa misticismul iudaic este singurul sistem de referinta care ne permite sa īntelegem, īntr-un context mai larg, modelul Zostrianos al īnaltarii la ceruri, īntrucīt disputa privind existenta unui „gnosticism iudaic" si relatia dintre gnosticism si iudaism este īnca deschisa, apocalipsele gnostice mai sus mentionate sīnt discutate īn acest capitol, iar alte aspecte ale gnosticismului sīnt discutate īn capitolul 10 al acestei carti, capitol care trateaza despre puternica traditie platoniciana referitoare la „trecerea sufletului prin sferele planetare".
     In 1981, am propus o clasificare a apocalipselor, bazata pe atitudinea personajului principal plecat īn calatorie pe lumea cealalta141; aceasta clasificare contine trei categorii:
1. īn apocalipsele „prin chemare" sau „prin alegere", eroul este ales de sus, īn virtutea meritelor deosebite pe care le-a acumulat īn raport cu lumea de dincolo.
2. Unele apocalipse au loc „din īntīmplare", ca urmare a unui accident sau a unei boli grave; īn acest caz, meritul personal nu este necesar.
3. īn apocalipsele „prin cautare" ', eroul īnsusi se straduieste sa obtina revelatia si foloseste diferite metode,precum incubatio, absorbtia sau ingestia de halucinogene, tehnici fizice si psihologice (controlul respiratiei, postul, anumite pozitii corporale s.a.m.d.).
Aceasta clasificare ne permite sa īntelegem unele diferente majore dintre traditia iudaica (si crestina) privind calatoriile īn lumea cealalta si alte traditii, cum ar fi cea greaca sau cea iraniana.
     Apocalipsele evreiesti sīnt īn mod tipic apocalipsele „prin chemare".
Povestiri despre apocalipsele „prin cautare" par sa lipseasca cu desavīrsire din traditia evreiasca si doar un singur apocalips - care nu contine o calatorie īn lumea cealalta si care, pe deasupra, a fost profund influentat de modele grecesti - pare sa apartina categoriei apocalipselor „din īntīmplare".
Studiind un numar de apocalipse evreiesti (1 Enoh, 2 Enoh, Testamentul lui Levi, 3 Baruh, Testamentul lui Avraam, 4 Ezdra si Apocalipsul lui Avraam), Mary Dean-Otting - eleva a lui Johann Maier din Koln - a ajuns la concluzia ca toate apocalipsele evreiesti au unele trasaturi comune: ele sīnt ceea ce noi am definit ca fiind apocalipsele „prin chemare" - īnaltarea are loc īn somn, extaticul povesteste la persoana īntīi, el este īnsotit de o calauza īngereasca, revelatia se produce printr-un dialog, extaticul trece prin cīteva nivele ale cerului si are o viziune a Templului ceresc, exista o scena a judecatii sau aluzii la judecata, sīnt revelate mistere, este descrisa gloria lui Dumnezeu si protagonistul se reīntoarce pe pamīnt.
Eroii apocalipselor evreiesti sīnt personaje biblice, marcate de o calitate speciala care le pune īn legatura cu lumea celesta.
Doua astfel de personaje au fost ridicate la ceruri de Dumnezeu, Enoh, care „umbla īn caile Domnului" {Facerea, 5, 24), si Ilie> care s-a īnaltat la ceruri īntr-un car de foc (2 Regi, 2, l-l5).
Al treilea personaj ar fi putut fi si el īnaltat la ceruri, pentru ca „nimeni nu stie locul īnmormīntarii sale pīna īn ziua de azi" (Deuteronomul, 34, 6); acesta este Moise.
De aceea, n-ar trebui sa constituie o surpriza faptul ca cea mai mare parte a calatoriilor pe lumea cealalta din literatura apocaliptica evreiasca sīnt puse pe seama a doi dintre cei trei oameni care s-au ridicat la ceruri fara sa fi murit: Enoh, Ilie si Moise.

     Philon din Alexandria (cea 20 a.C.-50 p.C.) interpreteaza ascensiunea lui Moise pe muntele Sinai ca o īnaltare la ceruri, iar Ioseph Flavius relateaza o traditie conform careia Moise nu a murit, ci a fost pur si simplu luat la ceruri
     Cel mai vechi apocalips evreiesc este 1 Enoh sau Cartea etiopiana a lui Enoh, numit astfel deoarece versiunea sa integrala s-a pastrat numai īntr-o traducere etiopiana.
Bazīndu-se pe fragmentele aramaice ale apocalipsului / Enoh, descoperit la Qumran īn 1952, J.T. Milik a fost īn masura sa dateze partile sale cele mai vechi catre īnceputul secolului al III-lea a.C.
1 Enoh este o lucrare compozita.
Doua parti principale ale textului sīnt mai vechi decīt restul; acestea sīnt capitolele 1-36, intitulate de R.H. Charles „Cartea Veghetorilor", si capitolele 72-82, pe care acelasi le intituleaza „Cartea Corpurilor Ceresti".
In capitolul 14, Enoh are o viziune īn somn si este purtat la ceruri de vīnt si nori. Acolo vede un zid de cristal, apoi un palat mare de cristal, totul īnconjurat de flacari; īn cele din urma, vede un al doilea palat, de data aceasta de foc, īn care, īnconjurat de o stralucire de nesuportat, se afla tronul lui Dumnezeu.
Aceasta viziune īi pare lui Johann Maier a fi „cea mai pura, cea mai simpla si cea mai timpurie descriere a unei īnaltari" din 1 Enoh.

     Savantul german vede īn ea influenta capitolului 1 al viziunii profetului Iezechiel: carul (merkaba) cu tronul lui īn traducere romāneasca, fragmente din apocriful etiopian Cartea lui Enoh au fost publicate de Victor Kernbach, īn Miturile esentiale. Antologie de texte, Ed. Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1978, pp. 255-262 Si 359-366 (n. tr.).
Conform lui Maier, explicatia viziunii este data de Templul din Ierusalim, a carui structura era dispusa exact ca īn descrierea lui Enoh.
Cu alte cuvinte, Enoh a vazut templul ceresc, care avea īntocmai arhitectura Templului din Ierusalim. In capitolul 17, Enoh este condus īntr-o calatorie prin ceruri de catre īngeri, care - atunci cīnd o doresc - pot lua īnfatisare umana.
Cerul este multietajat; calatoria se desfasoara numai pe orizontala si īl poarta pe erou pīna la marginile Pamīntului, pentru a fi martor la pedepsirea dupa moarte a sufletelor pacatoase si chiar la pedepsirea īngerilor si a stelelor.
Capitolele 72-82 contin o viziune similara, īn care lui Enoh īi sīnt revelate secretele astronomiei. Astfel, adevaratul calendar se dovedeste a fi un secret plin de forta si de importanta, pe care numai Enoh are privilegiul sa-l afle si sa-l transmita celorlalte fiinte umane.
     Enoh este parintele misticismului merkaba.
De aceea nu trebuie sa ne surprinda faptul ca un īntreg ciclu de calatorii extramundane apare sub numele sau - un ciclu continīnd nu numai 2 Enoh (sau Cartea slavona a lui Enoh) si 3 Enoh (sau Cartea ebraica a lui Enoh), dar si traditii care consemneaza numele sau ca Metatron („īnger al tronului"). 2 Enoh, care s-a pastrat numai īntr-o versiune slavona tīrzie este un produs al diasporei evreiesti (acum cu interpolari crestine), redactat īn timpul perioadei tulburi dintre anul 70 p.C (data distrugerii Templului din Ierusalim) si anul 135 p.C. (data reprimarii revoltei lui mesia Bar Kochba de catre autoritatile romane).
Tot asa cum Plutarh l-a modernizat pe Platon, autorul textului 2 Enoh a avut īn vedere textul 1 Enoh, dar a schimbat calatoria pe orizontala īn cer cu o calatorie pe verticala prin sapte ceruri.
Acest model apare si īn calatoria pe lumea cealalta a lui Levi .
In textul 2 Enoh, eroul doarme īn patul sau si se afla īntr-o groaznica stare mentala, cīnd doi īngeri - cu īnfatisare de oameni uriasi - apar si īl iau īntr-o calatorie cereasca.

     In primul cer salasluiesc īngerii „meteorologici", responsabili cu conditiile atmosferice de pe pamīnt;
īn al patrulea cer se afla corpurile ceresti, Soarele si Luna, precum si diviziunile timpului;
īn cerul al saselea sīnt cele sapte osti īngeresti, care supravegheaza ordinea lumii;
īn cerul al doilea, Enoh asista la pedepsirea īngerilor cazuti;
īn cerul al treilea vede paradisul dreptilor, unde acestia vor salaslui etern,
si iadul nordic, „īntunecat si tenebros", destinat practicantilor artelor malefice si celor necinstiti;
iar īn al cincilea cer vede veghetorii, care au dezertat īmpreuna cu Satana si care īsi asteapta pedeapsa divina;
īn al saptelea si ultimul cer, Enoh intra īn suita lui Dumnezeu si este adoptat ca īnger, mai exact ca īnger-scrib, caruia arhanghelul Vrevoel (probabil Uriel) īi dicteaza toate secretele cerului si pamīntului, care alcatuiesc 360 de carti.
Apoi, Dumnezeu īnsusi īi dicteaza secretele creatiei, dintre care o parte suna ca o legenda dualista est-europeana si care, de aceea, īsi are probabil originea īn context slav.
Arhanghelul Vrevoel apare īn diverse ipostaze si sub diverse nume: Uriel („Focul lui Dumnezeu"), Vretil s.a. El este pazitorul comorii cartilor sacre, fiind „scribul cunoasterii celei mai īnalte". In unele versiuni ale Cartii lui Enoh, arhanghelul dicteaza si Enoh scrie „366 de carti, īn 30 de zile si 30 de nopti" (2 Enoh, 23, 3 sq.).
Apoi, Enoh este expediat īn graba pe pamīnt cu cartile, pentru a īmpartasi copiilor sai secretele, īnainte de iminenta producere a marelui potop, prin care Dumnezeu intentioneaza sa pedepseasca „idolatrii si sodomitii".
Dupa treizeci de zile, īngerii īl iau pe Enoh din mijlocul obstii īnapoi la cel de-al saptelea cer, īnvaluindu-se pe ei si pe oaspetele lor īntr-un nor de īntuneric profund.
     Structura cereasca din textul 2 Enoh apare si īn Testamentul lui Levi, unul dintre Testamentele celor doisprezece Patriarhi.
Cadrul narativ al Testamentului lui Levi se bazeaza pe capitolul 34 al Facerii: Sichem, fiul lui Hemor, stapīn al tinutului Sichem din Canaan, o violeaza pe Dina, fiica lui Iacob, īn timp ce aceasta calatorea cu familia sa prin tinut. Fiii lui Iacob accepta ca Sichem sa se casatoreasca cu Dina, cu conditia ca toti barbatii din cetate sa fie circumcisi; īn timpul perioadei de vindecare a barbatilor, Simeon si Levi ataca cetatea si īi ucid pe toti barbatii; īn traditia biblica, acelasi Levi este considerat stramosul tribului preotesc al levitilor, desi este discutabil daca exista vreo legatura istorica īntre tribul levitilor si preotimea levita.
Inainte de a o razbuna pe Dina, Levi se gīndeste cu amaraciune ca toti oamenii sīnt viciosi si se roaga pentru eliberarea din pacat.
In timp ce doarme, i se arata trei ceruri care, ulterior, devin sapte.
Subdivizarea cerurilor este mai rationala īn acest caz decīt īn textul 2 Enoh, pentru ca acestea prezinta o sacralitate crescīnda, potrivit principiului platonician conform caruia „ceea ce se afla mai sus este mai bun"
. In plus, elementele cosmologice si eschatologice sīnt toate amestecate:
īn primul cer sīnt pedepsiti cei viciosi,
īn timp ce īn al doilea se gasesc fenomenele meteorologice, gata sa fie dezlantuite la judecata de apoi,

     iar īn al treilea cer „sīnt puterile ostilor ceresti, cele īnsarcinate ca īn ziua judecatii sa īndeplineasca razbunarea asupra spiritelor īnselaciunii si asupra lui Beliar".
In al patrulea cer sīnt tronurile si autoritatile,
īn al cincilea, īngerii mesageri,
īn al saselea, īngerii pazitori ai lui Dumnezeu,
iar īn al saptelea, „Gloria Sublima īntru sfīnta sfintelor, mult deasupra oricarei sfintenii".
Ingerul-calauza īi deschide portile cerurilor si Levi priveste „templul sfīnt si pe cel Preaīnalt, asezat pe un tron de slava", dupa care primeste īnvestitura preoteasca si armele pe care urmeaza sa le foloseasca īmpotriva violatorului surorii sale.
Un episod urmator contine īncoronarea cereasca a lui Levi, care prefigureaza instalarea eterna a celui drept īn ceruri.
     O alta calatorie īn lumea de dincolo este continuta īn textul 3 Baruh sau Apocalipsul grec al lui Baruh, mentionat probabil de Origen.
Textul, care are o data incerta, este un produs al iudaismului elenizat.
In timpul captivitatii babiloniene, profetul Baruh are o revelatie, īn timp ce statea pe malul unui rīu, īn fata portii unui sanctuar.
Apare īngerul-interpret Phanuel, care īl poarta īntr-o calatorie prin ceruri, conducīndu-l mai īntīi la firmament, apoi la apele de deasupra acestuia si apoi la un loc de supliciu.
El trece printr-o poarta uriasa īn primul cer, unde īi īntīlneste pe constructorii Turnului Babel, īn forma monstruoasa de animale hibride.
In al doilea cer, cei care au ordonat construirea turnului au picioare de cerb si īnfatisare de dini.
In cel de-al treilea cer, sta un sarpe (ophis) sau un dragon (drakon), al carui pīntece este Hades si care macina trupurile viciosilor, iar īn al patrulea se afla virtuosii, īn forma de pasari.
Dupa aceea, Baruh viziteaza carul īn flacari al Soarelui, condus de un om īncoronat si purtat de patruzeci de īngeri. Carul este precedat de un phoenix cu aripi de foc, numit „pazitorul pamīntului".
In amurg, īsi face aparitia carul lunii, tras de īngeri tauromorfi ; luna are īnfatisarea unei femei si este īnconjurata de īngeri īn forma de miei .
In al patrulea cer, Baruh vede un bazin plin cu roua celesta si „pasari nepamīntene" īn jurul lui
. In cerul al cincilea si ultimul, Baruh vede prima dintre cele 365 de porti si pe arhanghelul Mihael, comandantul suprem al īngerilor.
Acesta coboara cu bubuit de tunet, tinīnd īn mīna un vas care contine meritele virtuosului ce urmeaza a-i oferite lui Dumnezeu.

     Meritele sīnt sub forma de cosuri cu flori purtate de īngeri.
In schimb, Mihael le da īngerilor o cantitate de ulei acordata de Dumnezeu proportional cu numarul de flori al fiecarui virtuos .
Numai Mihael intra pe poarta care duce la Dumnezeu.
Cīnd usile sanctuarului interior se īnchid, viziunea lui Baruh īnceteaza.
     O alta calatorie pe lumea cealalta care merita sa fie mentionata īn acest context este savīrsita de Avraam si constituie subiectul capitolelor 10-14 ale textului Testamentul lui Avraam.
Arhanghelul Mihael īl poarta pe Avraam īn carul sau īntr-o calatorie prin ceruri. Precum Er si Menip, Avraam se uita la lumea locuita de sub el.
Apoi este condus spre est, catre prima poarta a cerurilor, unde vede doua cai cu cīte o poarta: una īngusta, care duce la paradis, si una larga, care duce la iad.
Avraam īl urmeaza pe Mihael si pe doi īngeri de foc prin poarta cea larga.
Ei intra īntr-o sala de judecata, unde Abel da sentinte, asezat pe un tron de cristal. Ingerul Dokiel cīntareste sufletele, iar īngerul Puriel le supune probei focului.
Avraam asista la judecarea sufletelor, dupa care Dumnezeu īi porunceste arhanghelului Mihael sa-l aduca īnapoi pe Pamīnt.
Conform demonstratiei convingatoare pe care o face Martha Himmelfarb īn frumoasa si erudita sa carte Tours of Hell (Calatorii īn iad), matricea apocalipselor paleocrestine este, fara putinta de tagada, evreiasca.
Totusi, asa cum am aratat īntr-o serie de carti si articole, cu timpul influenta greaca a devenit din ce īn ce mai importanta, astfel īncīt a permis unor savanti sa afirme ca īn crestinism s-au dezvoltat traditii apocaliptice diferite.
     Cazul unui apocalips crestin timpuriu, Viziunea lui Isaia arata cīt de aproape erau crestinii de traditia apocaliptica evreiasca, pīna īntr-atīt īncīt este chiar posibil sa se postuleze existenta unui apocalips evreiesc atribuit profetului biblic Isaia, care ar fi fost ulterior modificat īn cercurile crestine si gnostice.
Viziunea lui Isaia formeaza partea a doua a textului apocrif Ascensiunea lui Isaia, constīnd din doua sectiuni: „Martiriul lui Isaia" si „Viziunea", sectiune apocaliptica, incluzīnd o calatorie pe lumea cealalta.
„Viziunea" are, la rīndul ei, doua parti:
anabasis (ascensiune) a profetului, singura parte de care ne vom ocupa aici,
si descensus si ascensus ale Mīntuitorului.
Un īnger din cel de-al saptelea cer vine sa-l ia pe Isaia īntr-o calatorie prin ceruri.

     Ajungīnd la firmament, Isaia īl īntīlneste pe īngerul Sammael (Samael), conducatorul armatelor lui Satana, care se lupta īntre ele; asa cum se lupta ele, se lupta si popoarele pe Pamīnt.
Pentru a īntelege acest pasaj trebuie sa stim cine sīnt īngerii de pe bolta cereasca si cine este Sammael.
Numai traditiile evreiesti pot raspunde pe deplin acestor īntrebari. Ingerii ceresti sīnt īngerii neamurilor, adica reprezentantii la curtea lui Dumnezeu ai tuturor popoarelor de pe Pamīnt (saptezeci sau saptezeci si doua).
Sammael este pur si simplu īngerul national al Romei.
O alta traditie īnsa, care cu siguranta nu este īn contradictie cu prima, spune ca Sammael este īngerul mortii.
Acest scurt pasaj ne arata ca „Viziunea" trebuie sa fi fost compusa īn timpul unei epoci īn care Roma (deci si īngerul ei) era deosebit de puternica si, de aceea, detestabila. O astfel de descriere corespunde desigur perioadei care, īn mod traditional, este asociata cu redactarea textului apocrif, adica aceea dintre anul 70 p.C.
     Misticismul evreiesc timpuriu este de obicei identificat cu doua tipuri de speculatii, unul mai direct „extatic", iar celalalt predominant „teozofic".
Tehnica extatica este numita ma'aseh merkabah („opera carului"). Legitimitatea sa biblica deriva din viziunea profetului Iezechiel (Iezechiel 1), care contempla formidabilul tron al lui Dumnezeu, transportat pe un car (merkabah) tras de diferite feluri de īngeri.
Speculatia teozofica, asupra careia nu este nevoie sa ne oprim acum, este numita ma 'aseh bereshit („opera genezei") si consta īntr-o exegeza mistica a creatiei lumii.

     Primele marturii privind misticismul merkaba apar īnca de la nivelul textului / Enoh (14, 1l-l9), īn secolul al IlI-lea a.C.
Ele sīnt urmate, īn secolul al Il-lea a.C, de unele fragmente grecesti ale tragediografului evreu Iezechiel din Alexandria.
Mai tīrziu, aceasta traditie s-a dezvoltat īntr-o literatura impresionanta, continīnd scrieri merkaba, scrieri hekhaloth (de la cuvīntul ebraic hekhal, care īnseamna „palat"; misticul trebuie sa treaca prin sapte palate īnainte de a ajunge la carul pe care se afla tronul lui Dumnezeu) si chiar lucrari de magie, precum Sefer ha-Razir (Cartea secretelor).
Printre cele mai importante documente apartinīnd misticismului merkaba se afla Hekhaloth Rabbatt (Palatele cele mari) si 3 Enoh sau Cartea ebraica a lui Enoh.
     Reluīnd intepretarea lui Johann Maier la textul 1 Enoh, considerat o viziune a templului ceresc a carui structura corespunde cu aceea a Templului din Ierusalim, Ira Chernus a pledat recent pentru o strīnsa corespondenta īntre pregatirile misticului merkaba si pelerinajul ritual la Ierusalim.
Asa cum pelerinii la Ierusalim, care trebuiau sa se purifice timp de sapte zile, purtau vesminte albe si se īmbaiau īnainte de a intra īn templu, misticul merkaba postea, se īmbaia si se abtinea de la relatii sexuale.
Asa cum pelerinilor care se apropiau de templu li se puneau īntrebari de catre leviti īnainte de a intra īn incinta, si misticilor li se puneau īntrebari de catre paznicii ceresti ai diferitelor hekhaloth (palate).
Si asa cum erau stabilite restrictii pentru persoanele care se apropiau de templu īntr-o stare de impuritate rituala, tot asa existau granite periculoase pe care anumiti pelerini prin tarīmurile de dincolo, la Merkaba, nu trebuiau sa le depaseasca.
Misticismul merkaba era esoteric si exclusivist.
Criteriile aplicate potentialilor practicanti ai „operei carului" - cunoscuti sub denumirea generica de yorede merkabah („cei care coboara la car") - erau legate de vīrsta, conditie sociala, comportament moral, respectul fata de lege si chiar de anumite semne particulare pe corp.
Aspirantul „trebuie sa posteasca un anumit numar de zile, sa-si puna capul īntre genunchi si sa murmure catre pamīnt multe cīntece si imnuri prescrise.
Astfel, el priveste īn salile si īn īncaperile interioare ca si cum ar vedea Cele Sapte Palate (hekhaloth) cu propii sai ochi si observa lucrurile ca si cum ar merge din Palat īn Palat si ar vedea ce este īn ele.
In timpurile binecuvīntate ale tanaitilor palestinieni, discutiile rabinilor despre misterele carului si ale tronului erau placul lui Dumnezeu, cu toate ca ele implicau un mare pericol, īntrucīt focul ar fi putut coborī din cer īn timpul unor astfel de discutii.
Oricum, vremurile s-au schimbat si, īn cele din urma, rabinii au ajuns sa priveasca cu suspiciune aceste practici esoterice si sa se pronunte īmpotriva lor.
Traditia īnvataturii esoterice transmise de la rabin la discipol se reflecta īn cadrul narativ al unui text clasic al literaturii hekhaloth, Ma'aseh Merkabah, un dialog īntre maestru (Rabi Akiba) si discipol (Rabi Ishmael).
Textul accentueaza marimile astronomice ale lucrurilor ceresti, multiplicīndu-le mai mult decīt este nevoie : „īn al doilea palat stau o suta de mii de miriade de Care de foc si patru mii de miriade de flacari sīnt presarate printre ele. In al patrulea palat sīnt o suta patru mii de miriade de Care de foc si patru mii de miriade de flacari sīnt presarate printre ele" si asa mai departe.
Procedurile pentru īnaltare sīnt suspect de simple : prin pronuntarea formulei SDYR TYKRY 'M YBY' BYHW SWWSH 'P RWP WYHM si a altora asemanatoare, prin postire timp de nu mai putin de patruzeci de zile, īngerul Chipului este facut sa coboare cu ostile sale īnspaimīntatoare.
Rugaciunile trebuie sa fie astfel recitate, īncīt teribilii īngeri sa nu-l distruga pe mistic, caruia apoi i se da „permisiunea sa īntrezareasca" Merkaba.
O data aflat īn posesia tehnicii secrete, misticul se poate duce si reveni dupa dorinta.

     Asa cum am vazut deja, operatia era probabil efectuata prin invocarea unui īnger important, īngerul Chipului (sau al Prezentei) lui Dumnezeu.
Apoi, misticul trebuie sa traverseze īn total opt hekhaloth, fiecare fiind prevazut cu o poarta. Fiecare poarta are doi paznici, unul īn partea dreapta si celalalt īn stīnga si fiecare palat are īn total opt paznici.
Numele lui Dumnezeu trebuie pronuntat īn fata fiecarui paznic al fiecaruia dintre cele sapte palate, o data la coborīre si o data la īnaltare, adica de o suta douasprezece ori.
     Misticul traverseaza primul hekhal („palat"), īnarmat cu pecetile lui Surya si ale lui Tutruseah-YHVH, pe care le arata paznicilor din dreapta si din stīnga portii.
Intrarea īn fiecare nou palat presupune cunoasterea unui nou set de nume.
Functia paznicilor celui de-al saptelea palat este de a-i omorī pe cei care sīnt „nedemni de sarcina".
Daca Dumiel, paznicul sef al celui de-al saselea hekhal, decide ca misticul are suficiente cunostinte privind traditia evreiasca, el īl conduce īn fata Tronului Slavei.
Numele teribile ale celui de-al saselea hekhal deriva direct din numele nerostit al lui Dumnezeu.
Printul īnsotitor este Anaphiel', care „este precum Creatorul Lumii". El deschide portile palatului al saptelea, īn fata caruia sīnt 256 hayyot (creaturi vii, o categorie de īngeri ai Merkabei), care īl ridica pe mistic : „Cinci sute doisprezece ochi si fiecare dintre acesti ochi ai sfintilor hayyot sīnt adīnciti īn orbite, precum gaurile dintr-o īmpletitura de crengi". Ochii Heruvimilor si ai Ofanimilor (rotile īngeresti ale carului) „sīnt asemenea tortelor luminoase si flacarilor carbunilor arzīnd".
Capitolul al 26-lea din Hekhaloī Rabbati se ocupa de cei care nu sīnt vrednici sa intre īn Merkaba.
Spre deosebire de cel vrednic, care refuza politicos sa intre la prima invitatie si accepta doar la cea de-a doua, cel nevrednic intra imediat.

     Paznicii de la al saselea hekhal produc īn fata celui nevrednic mirajul „unui milion de valuri de apa", iar daca el pune vreo īntrebare referitoare la apa, „ei arunca peste el un milion de drugi de fier".