Calatorii in lumea de dincolo - Partea VI de Ioan Petru Culianu publicat la 23.04.2009
Sufletul ca naveta spatiala
     Dupa ce a īnceput miscarea descendenta, de la intersectia Zodiacului cu Calea Lactee catre sferele succesive aflate dedesubt, sufletul, trecīnd prin acestea, nu numai ca... se īnvaluie īn fiecare sfera, asemanīndu-se unui corp luminos, ci dobīndeste, de asemenea, fiecare dintre atributele pe care le va exercita ulterior, dupa cum urmeaza :
- īn sfera lui Saturn obtine ratiunea si inteligenta, numite logistikon si theoretikon;
- īn sfera lui Jupiter, facultatea de a actiona, numita praktikon;
īn sfera lui Marte, spiritul cutezator sau thymikon;
- īn sfera Soarelui, perceptia senzoriala si imaginatia, aisthetikon si phantastikon;
- īn sfera lui Venus, impulsul pasiunii, epithymetikon;
- īn sfera lui Mercur, facultatea de a vorbi si de a interpreta, hermeneutikon;
- īn sfera Lunii, facultatea de a īnsamīnta si de a face sa creasca corpurile, phytikon.
Astfel scria la sfīrsitul secolului al IV-lea platonicianul latin Ambrosius Theodosius Macrobius, īn Comentariul sau la textul Visul lui Scipio al lui Cicero.

     Subiectul capitolului de fata īl constituie istoria acestei doctrine consecventiale.
In esenta, doctrina sustine ca, īn coborīrea-i spre corp, sufletul este īnvaluit īn influente planetare, con¬stituind un adevarat „vehicul" care īl transporta jos, permitīndu-i sa se īncarneze.
Invers, dupa moarte, „vehiculul" decoleaza cu sufletul īn el, fiind abandonat treptat īn timpul trecerii printre planete, care acum īsi recupereaza fiecare contributia avuta anterior la formarea īnvelisului.
Eliberat de „vehicul", sufletul se īntoarce la locul sau de origine, asteptīnd renasterea sau, poate, o soarta mai buna.
Pentru a īntelege radacinile acestei teorii importante si bizare, care a modelat ideile despre calatoriile interplanetare ale sufle¬ului pīna īn secolul al XVII-lea, trebuie sa ne reīntoarcem īn timp cu cīteva secole, la o perioada situata īntre primele decenii ale secolului al II-lea si sfārsitul secolului al IV-lea.
Cei mai remarcabili filozofi ai secolului al II-lea - gnosticul crestin Basilide, Numenius, Celsus si cei doi Iulian (Iulian Chaldeanul si fiul sau, Iulian Teurgul, autori ai Oracolelor Chaldeene) - erau obsedati de o īntrebare, pentru care interesul a scazut mult īn zilele noastre : cum coboara sufletul din tarīmul sau ceresc, pentru a se īncarna īn corp si īn ce fel se reīntoarce el la originea sa ?
     Primii care au raspuns coerent la aceasta īntrebare au fost gnosticii, grupuri de platonicieni radicali, īn general crestini, care s-au razvratit īmpotriva ordinii conventionale a lumii concepute de platonism si iudaism.
Ei afirmau ca aceasta lume si creatorul sau sīnt, daca nu malefici, cel putin inferiori si ca fiintele umane sīnt superioare lumii si creatorului ei.
Gnosticii, care nu erau constituiti īn organizatii mari, ci formau mici grupuri independente, au lasat numeroase tratate, dintre care unele s-au pastrat īn traduceri īn limba copta, gasite de īnvatati īn secolele al XlX-lea si al XX-lea.
Unul dintre aceste tratate, existent īn patru versiuni copte, este Apocriful lui Ioan (apocryphon īnseamna aici „carte secreta", iar Ioan este Apostolul Ioan).
In Apocriful lui Ioan, antropogonia („crearea omului") este precedata de un lung prolog īn ceruri.
Este suficient sa spunem aici ca tīnguirile Sofiei - o entitate feminina solitara de la marginea plenitudinii (pleroma) emanatiilor divine - sīnt auzite de pleroma īn ceruri.
Doi eoni principali sīnt trimisi sa salveze lumea creata de Ialdabaoth-Authades, Creatorul Arogant, fiul avortat al Sofiei.
Cei doi sīnt numiti Omul Primordial si Fiul Omului, iar acesta din urma este reprezentat sub forma unei imagini reflectate de ape.
Guvernantii (arhontii, puterile) vad aceasta imagine si īsi spun unul altuia: „Sa facem omul dupa chipul lui Dumnezeu si dupa asemanarea Sa [sau a noastra] ".

     Ei fac o creatura (plasma) ca imitatie (mimesis) a imaginii reflectate īn apa, care nu este decīt un simulacru imperfect al omului perfect (teleios).
Numele acestei creaturi este Adam si fiecare dintre cele sapte puteri (exousiai) creeaza pentru el cīte un suflet (psyche), astfel īncīt īngerii pot apoi construi corpul sau ceresc pe baza acestei structuri.
Divinitatea creeaza sufletul osos,
Stapīnirea creeaza sufletul fibros sau nervos,
Gelozia (sau Focul) creeaza sufletul carnal (sarx),
Providenta (Pronoia) sufletul-maduva si forma corpului,
Regalitatea, sufletul-sīnge,
Inteligenta (Synesis), sufletul-piele,
iar īntelepciunea (Sophia), sufletul-par.
Pornind de la aceasta baza psihica, pregatita de cele sapte exousiai, cei 360 de īngeri fac madularele (melos, harmos) celestului Adam, din crestet pīna-n talpi.
Din punct de vedere tehnic, acesta este un lung episod de „melothesia" anatomica, reminiscenta a atribuirii partilor corpului celor sapte planete si celor douasprezece semne zodiacale īn astrologia elenistica.
Evident - si acest lucru nu trebuie demonstrat aici -, grupul de texte caruia īi apartine Apocriful lui Ioan (care n-as fi de acord sa fie numit „sethian") pleaca de la presupunerea ca cei sapte guvernanti cosmici sīnt planetele.
Cīnd citim ca treizeci de demoni sīnt atribuiti diferitelor parti ale corpului, devine si mai clar faptul ca avem de-a face cu fundamentala polemica gnostica antiastrologica. Treizeci este numarul gradelor unui semn astrologic.
     Urmatorul episod al naratiunii a fost adesea corelat cu traditia rabinica potrivit careia omul primordial era amorf si imperfect. Totusi, este dificil de stabilit originea iudaica a acestui mit. El este atīt de raspīndit si se regaseste īn atīt de multe contexte, īncīt nu este obligatorie cautarea originii sale īntr-o traditie anume.
Pe scurt, scenariul este urmatorul: Adamul ceresc astfel alcatuit nu are suficienta putere pentru a umbla, lucru care arata cīt de restrīnse sīnt capacitatile creatoare ale celor sapte Guvernanti, ale celor 360 de īngeri si ale celor treizeci de demoni ai zodiacului.
Numai dupa interventia Sophiei, Tatal suprem īi dezvaluie lui Ialdabaoth secretul animarii acestui Golem: el va trebui sa-i sufle īn fata o parte din spiritul (pneuma) mostenit de la Sophia.
Si-abia acum, Adam se ridica īn picioare. Multumita pneumei, care īsi are originea īn plenitudine (pleroma), Adam devine superior celor sapte puteri care l-au creat si chiar lui Ialdabaoth īnsusi.
Luīnd seama la aceasta, arhontii vor sa scape de el si-l arunca jos, īn regiunea (meros) materiei (hyle), regiune cosmica diametral opusa plenitudinii.

     Atunci, tatal cel necreat manifesta compasiune fata de exilatul Adam; el īi trimite ca ajutor (boethos) propria sa respiratie, inteligenta (epinoia) sau lumina, care este Viata (Zoe).
Vazīnd īnsa scīnteia spirituala care stralucea īn Adam, arhontii imagineaza un nou siretlic ca sa-l mentina prizonier al materiei: īi creeaza un corp fizic. Corpul fizic al lui Adam va fi compus din cele patru elemente ale materiei (pamīnt, apa, foc si vīnt), carora li se adauga īntunericul si concupiscenta (epithymia)!: „Acesta este mormīntul corpului plasmuit! Acesta este vesmīntul cu care acei raufacatori l-au īmbracat pe Adam, obiectul [care genereaza] uitarea! Si astfel a devenit el muritor.
Aceasta este caderea primordiala si esecul primordial! ". In acest moment, jalnicei creatii a arhontilor i se adauga un element crucial, un element de o importanta capitala nu numai pentru gnostici, ci si pentru maniheisti si neoplatonicienii tīrzii: antikeimenon pneuma („spiritul malefic") sau, mai frecvent, antimimonpneuma („spiritul contrafacut" ; Berlin Codex, 2).
Spiritul contrafacut - notiune gnostica fundamentala - este definit ca o chintesenta a puterilor astrale malefice si ca reprezentare condensata a Sortii (heimarmene).
Demiurgul Ialdabaoth „se īntīlneste cu puterile sale. Impreuna creeaza Soarta si īnlantuie zeii ceresti, īngerii, demonii si oamenii cu masuri, momente si timpuri, astfel īncīt toti sa fie legati cu lanturi de [Soarta], care guverneaza peste toate lucrurile; ce plan periculos si funest! ".
„Intr-adevar, din aceasta Soarta s-au nascut toate nedreptatile, ororile si blasfemiile, toate lanturile urii si ignorantei si, de asemenea, poruncile tiranice, pacatele opresive si marile spaime. Si astfel, īntreaga creatie a fost orbita, pentru a nu-l mai recunoaste pe Dumnezeu, care este mai presus de toate".
Intr-un alt loc, spiritul contrafacut este explicat īnca mai precis : este informatia genetica de origine astrala, care īnsoteste fiecare suflet ce intra īn lume. Relatia unei persoane cu propria sa antimimon pneuma determina rezultatul judecatii la care va fi supus sufletul dupa moartea fizica. Probabil mai optimist decīt alte tratate gnostice, Apocriful lui loan respinge teoria metensomatozei: toate sufletele, inclusiv cele care au fost corupte de spiritul lor contrafacut, beneficiaza de mīntuire, desi acestea din urma sīnt salvate numai dupa ce au fost instruite de alte suflete, care poseda spiritul viu.
Numai blasfemiile profanatoare īmpotriva sipiritului comporta pedeapsa eterna.
Spiritul contrafacut este prezentat si drept „copacul inechitatii", chintesenta lanturilor fatalitatii astrale si factorul cel mai influent īn determinarea destinului individual.
In acest sens, este unul si acelasi lucru cu „apendicele" (prosartematd) descrise de gnosticul crestin Basilide, conform lui Clement din Alexandria (Stromata II, 112). Aceste „apendice" sīnt concrescente planetare, care ispitesc si īmping sufletul la rau.
Clement citeaza, de asemenea, titlul unei lucrari (pierdute azi), scrisa de Isidor, fiul sau poate principalul discipol al lui Basilide (II, 113, III-l14, 1), intitulata Periprosphuouspsych.es (Despre sufletul adaugit).
In acest text, Isidor se opune ideii perfect gnostice conform careia fatalitatea astrala poate īmpiedica liberul-arbitru al ratiunii umane.
Este de notat faptul ca aceasta discutie despre liberul-arbitru trebuie sa fi avut loc īnainte de anul 150 p.C. Isidor - despre care avem toate motivele sa credem ca a fost si el un gnostic crestin - s-a angajat, de asemenea, īn polemici īmpotriva altor gnostici, probabil de tipul celor reprezentati de Apocriful lui loan, care au transformat spiritul contrafacut īntr-un obstacol important īn calea liberului-arbitru.
Isidor se situeaza deja pe o pozitie care mai tīrziu va fi adoptata de Pelagius sau Iulian din Eclanum, care se opuneau, la īnceputul secolului al V-lea, teoriei predestinarii a lui Augustin; Apocriful lui loan este mai aproape de ceea ce mai tīrziu va fi pozitia maniheistilor si a lui Augustin.
Conform acestei concluzii, gnosticii ar fi autorii doctrinei trecerii sufletului prin sfere; si totusi, aceasta explicatie pare improbabila, deoarece gnosticii reactionau, de obicei, prin inversarea semantica a unei teorii platonice, prezentata initial dintr-o perspectiva pozitiva. Cu alte cuvinte, o astfel de doctrina ar fi putut lua nastere initial īn cercurile medioplatoniciene, patrunse de astrologie hermetica, din dorinta de a īntelege modul īn care planetele transmit sufletului uman calitatile lor, doctrina fiind apoi reinterpretata de gnostici dintr-o perspectiva negativa. Aceasta ipoteza ar fi mai usor de īnteles decīt opusul ei.
Avem certitudinea ca gnosticii s-au ocupat de trecerea sufletului prin sfere īnaintea lui Numenius, ceea ce īnseamna ca este mai probabila plasarea acestei teorii la īnceputul secolului al II-lea sau chiar la sfīrsitul primului secol.
     Indiferent cine a generat teoria, versiunea gnostica reflecta o constanta polemica antiastrologica, care este miezul mesajului gnostic si maniheist.
Cel mai elaborat rezultat al unei astfel de polemici este tratatul Pistis Sophia, a carui relatie cu maniheismul necesita studii mai aprofundate.
In Pistis Sophia, teoria spiritului contrafacut este, īn mod evident, principala legatura dintre cosmologie, antropologie si soteriologie.

     Antimimon pneuma apare pentru prima data īn Pistis Sophia īn capitolele 111-115 ale cartii a doua.
Spiritul contrafacut provine din viciile arhontilor cosmici si īmpinge sufletul catre īmplinirea acelorasi impulsuri vicioase, care sīnt pentru el ca hrana (trophai): „Antimimon pneuma cauta toate relele (kakia), concupiscentele (epithymiai) si pacatele ", obligīnd astfel sufletul sa comita greseli.
Dupa moartea fizica, sufletul al carui spirit contrafacut este puternic este expediat din nou īn ciclul metensomatozei, propagīnd astfel pacatul; sufletul nu este īn stare sa iasa din sirul īncarnarilor periodice (metabolai), īnainte de-a trece prin ultima faza a ciclului (kyklos) care-i este astfel harazit.
Dimpotriva, cīnd spiritul contrafacut este slab, sufletul se poate lepada de el dupa īncarnarea terestra, īn timpul ascensiunii sale prin sferele guvernantilor fatalitatii astrale.
Eliberat astfel, sufletul este īncredintat bunului Sabaoth si, īn cele din urma, ajunge la Comoara Luminii.
Pentru eliberarea sufletului din lanturile spiritului contrafacut, Pistis Sophia propune doua metode :
botezul, care, asemenea unui foc purificator, desface sigiliile pacatelor ce īmpovareaza sufletul, separīndu-l de antimimon pneuma;
si rugaciunea de mijlocire pentru defuncti.
Mitul creatiei sufletului īmpreuna cu spiritul contrafacut este relatat īn detaliu īn capitolele 131 si urmatoarele, reprezentīnd o parodie deloc lipsita de forta la dialogul Timaios al lui Platon.
Cei cinci arhonti ai fatalitatii astrale (heimarmene) trimit pe lume suflete preexistente sau creeaza unele noi.
In primul caz, ei dau sufletului care coboara īn lume o bautura facuta din samīnta (sperma) raului (kakia) si din pofta (epithymiai), continuta īn cupa uitarii. Din alte surse (discutate īn alta parte) rezulta ca, īn unele cazuri, cupa uitarii poate fi pur si simplu identificata cu constelatia Craterul sau Caliciul. Aceasta bautura mortala devine un fel de corp (soma), īn care sufletul (psyche) este īnfasurat si care este īnrudit cu sufletul; de aceea se numeste spirit contrafacut (antimimon pneuma) si apare ca un vesmīnt pentru suflet.
In cel de al doilea caz, atunci cīnd arhontii creeaza noi suflete, cei cinci guvernanti ai fatalitatii astrale (heimarmene), adica planetele Saturn, Marte, Mercur, Venus si Jupiter, creeaza un nou suflet din sudoarea, lacrimile si respiratia (probabil nefaste) ale tuturor colegilor lor ceresti. Aceasta materie pentru noul suflet, care contine, de asemenea, parti provenind de la fiecare planeta si multe parti de la ceilalti demoni celesti, personificīnd conceptele astrologiei, va fi apoi amestecata, framīntata si rulata ca un aluat; va fi taiata ca pīinea īn bucati mici, care devin sufletele individuale, neīnvesmīntate īnca īn antimimon pneuma proprie.
Ca si Adam īn mitul antropogonic din Apocriful lui Ioan, noile suflete nu au suficienta putere sa stea īn picioare, ceea ce īnseamna ca ele nu pot anima un corp.
Din acest motiv, cei cinci guvernanti planetari, īmpreuna cu colegii lor, Soarele si Luna, sufla peste suflete pentru a le transmite o scīnteie de spirit, care patrunde īn suflete, permitīndu-le astfel sa mearga īn cautarea luminii eterne.
Antimimon pneuma este atasata de suflet cu sigiliile (sphragides) guvernantilor. Ea constrīnge (anankazein) sufletul sa se cufunde īn toate pasiunile (pathe) si nelegiuirile (anomiai) si īl mentine sub dominatia sa īn timpul tuturor transmigrarilor (metabolai) īn corpuri noi.
Dupa ce au fost astfel preparate, sufletele sīnt transmise de guvernanti celor 365 de ministri (leitourgoi) ai eonilor lor.
Bazīndu-se pe structura sufletului (typos), ministrii construiesc o matrita (antitypos) corporala, un recipient capabil sa primeasca un singur „pachet".
Asa cum vom vedea imediat, ceea ce se numeste „pachet" se compune din lucruri diverse.
Initial, el este īncredintat de ministri arhontilor Mijlocului, care pun īn el destinul (moira). Mai exact, destinul este predestinarea oarba a actiunilor de pe pamīnt, inclusiv ora mortii.
Fiecare „pachet" este compus din moira, migma (amestec), spirit, suflet si spirit contrafacut.
Fiecare „pachet" este taiat īn doua si cele doua parti sīnt plasate īntr-un barbat si īntr-o femeie : „Ei dau o parte barbatului si o alta parte femeii, ascunzīndu-le īn hrana (trophe), īn aer, īn apa sau īntr-o bautura".
Chiar daca sīnt departe unul de altul, barbatul si femeia īncep sa se caute unul pe celalalt īn lume (kosmos), pīna se gasesc, realizīnd astfel acordul (symphonia) lor fundamental; dar, evident, aceasta ratacire īn cautarea perechii este īn mod secret predestinata de ministrii celesti.
Apoi, spiritul contrafacut se scurge īn sperma barbatului si de acolo īn pīntecele (metra) femeii- īn acest moment, cei 365 de ministri patrund īn uter, reunesc cele doua jumatati, le hranesc cu sīngele mamei timp de patruzeci de zile si īn urmatoarele treizeci de zile formeaza madularele (mele) viitorului copil.
Apoi, distribuie spiritul contrafacut, sufletul, migma si moira si, īn cele din urma, le īnchid pe toate īntr-un nou corp, marcat cu sigiliile lor.
Ei īnsemneaza ziua conceptiei pe palma stinga, ziua terminarii formarii membrelor pe palma dreapta si alte date memorabile pe crestetul capului, pe cele doua tīmple, pe ceafa, pe creier si pe inima.
In final, numarul de ani cīt sufletul va fi īntrupat este īnsemnat pe frunte, īncheindu-si astfel activitatea birocratica, ministrii īncredinteaza sigiliile lor arhontilor razbunatori (erynaioi), care distribuie pedepse (kolaseis) si tribulatii (kriseis).
La rīndul lor, arhontii razbunatori le īncredinteaza „colectorilor" (paralemptai), al caror rol este de a separa sufletul de trup, atunci cīnd omul ajunge īn clipa mortii, prestabilita conform cu moira sa.
Doctrina spiritului contrafacut a fost extrem de influenta īn maniheism, religie gnostica radicala īntemeiata de persanul Mani (216-276 p.C).
Astrologia maniheista este un subiect complex, care a fost pīna acum tratat doar marginal. Astrologia īnsasi este un domeniu care reclama o atenta specializare.
Savantii care s-au ocupat de astrologia elenistica nu au reusit pīna acum sa īnteleaga legatura dintre polemica antiastrologica din gnosticism si īntemeierea sistemului maniheist de clasificare.
Doua carti, mai mult sau mai putin recente, au aruncat o lumina noua asupra acestui sistem: Le Manicheisme (1981) de Michel Tardieu si The Chinese Transformation of Manichaeism (1985) de Peter Bryder.
Cartea lui Tardieu considera un sistem de clasificare bazat pe pentade drept una dintre cheile formale de īntelegere a sistemului maniheist.
Faptul ca Mani a plecat de la o schema de cinci elemente poate sa ne ajute sa īntelegem cum au fost construite toate clasificarile ulterioare.
Excelenta carte a lui Peter Bryder ofera detalii īn plus asupra pentadelor maniheiste, īn cele patru traditii principale ale textelor maniheiste: din Vest, din Orientul Apropiat, din Orientul Mijlociu si din Orientul īndepartat, aflate respectiv la Roma si īn Africa de Nord, la Medinet Madi, la Turfan si la Tun-huang.