Asasinarea lui Eminescu - Partea III 3 3 de Diana Stefan publicat la 03.01.2007
Asasinarea lui Eminescu III
     În conditii normale, în care incidentul cu Poenaru ar fi real, Parchetul ar fi trebuit sesizat din oficiu si ar fi trebuit interogat si autorul prezumtiv al crimei, numitul Petre Poenaru. Nu exista un asemenea interogatoriu.
Trei zile mai târziu, Eminescu moare subit. Doctorul Vines, care a fost de fata în acel moment, avea sa povesteasca în 1926 exact cum s-au petrecut lucrurile: "Eminescu se aseaza pe pat si peste câteva minute cade într'o sincopa si moare imediat". Varianta oficiala asupra mortii lui Eminescu este însa dementa paralitica.
     Manipularea operei Eminesciene
Înainte de a analiza putin moartea lui Eminescu, sa luam în discutie perioada 1884-1889, perioada numita "de mare întunecime", a creatiei eminesciene. Marturiile din epoca atesta însa contrariul.

     Cei care l-au vizitat pe Eminescu la Botosani vorbesc de o puzderie de hârtii scrise de catre poet, unele luate de A.C. Cuza si descifrate, altele luate de rudele poetului. Chiar în strada Plantelor, în mai-iunie 1889, vizitatorii lui Eminescu bolnav, vorbesc de maldare de hârtii scrise de catre el, aruncate la cos ori maturate de femeia de serviciu.
     Argumentul "creativitatii" cade dintr-un condei în fata abundentei de marturii documentare si, cu el, diagnosticul medical. Într-adevar, un "paralitic general", un "abulic în ultimul grad", acesta este un pacient care nu mai creeza, nu mai face diferenta între viata si vis etc.
Alexandru Vlahuta, vizitându-l în spital, îl gaseste comunicabil, pregatit sa scrie poezii. Ilarie Chendi, care a stat în gazda pe strada Stirbei Voda, nr.72, pe lânga Cismigiu, la aceeasi adresa pe care o avusese si Eminescu în anii '80 ai secolului XIX, va povesti cum batrânele gazde, niste nemti, încep a-si aduce aminte: "Si mi-au spus, între altele, ca dupa moartea lui Eminescu, care a avut loc în 1889, au venit la dânsii doi domni care erau prietenii lui Eminescu si, împachetând toata saracia ramasa în urma lui, au umplut doua cufere cu carti si cu manuscrise si au plecat"
     "Legendele" eminesciene vorbesc, însa, pâna astazi de "caiete" cu poezii ale poetului, pierdute, furate, ascunse în aceasta perioada. Biografii sai trec sub tacere pâna si faptul ca în buzunarul de la haina în care si-a dat duhul, în 15 iunie 1889, se aflau scrise de mâna lui poeziile "Viata" si "Stelele în cer".
Prima criza a lui Eminescu, din 1883-1884, când a fost internat la Dr. Sutu, apoi la Ober Doebing, lânga Viena, cât si recidiva din 1886-1887, când a fost internat la Mânastirea Neamt, institutul pentru alienati, corespund unei psihoze maniaco-depresive, în amândoua cazurile a parasit spitalul aproape complet restabilit, cu facultatile intelectuale normale.
     În 1887 medicii din Iasi, Dr. Iuliano Bogdan (semnat doctor de Paris), Hynek, dar mai ales doctorul Francisc Iszac au pus diagnosticul unei alienatii mintale provocata de gome sifilitice pe creier si la picioare, începând un intempestiv tratament antisfilitic, cum se facea pe atunci, cu frictiuni de mercur, în doze enorme cu efecte nule în sifilisul nervos (oare de ce nu stia acest lucru doctorul Izsac?), dar cu urmari catastrofale toxice.
     Eliminarea prin otravire
Înca din Renastere se stia, însa cum povesteste Benvenutto Cellini ca si-a tratat cu fumigatii de mercur boala galica, dar ca efectul privea doar stadiul primar sau secundar, mai putin pe cel tertiar si deloc sifilisul localizat cerebral.
Supradozajul medicamentos a jucat un rol nefast în evolutia bolii poetului. De altfel, interesarea sistemului nervos central în intoxicatia cronica cu mercur explica modificarile de comportament, depresiune mentala, insomnie si câteodata halucinatii, care dupa cum stim au dominat tabloul simptomatic dupa 1887.
     Cum reiese din notele doctorului Vines, starea lui Eminescu s-a agravat în clinica, astfel ca i-a aparut o stare deliranta cu dureri în tot corpul, tremuraturi, încetinirea reflexelor pupilare (la internare, normale), tulburari grave sfincteriene, abolirea reflexelor osteo-tendinoase (la internare exagerate) toate simptome explicate dupa noi prin injectiile de mercur ce le primeste în clinica, fara rezultat asupra bolii psihice, dar cu grave efecte secundare.

    BABES
Dupa cum se stie, lui Eminescu i s-a facut autopsia în ziua de 16 Iunie 1889, existând un raport depus la Academie. Acesta este nesemnat.
Autopsia evidentiaza "o degenerescenta grasa a peretilor cordului, deveniti fragili si galbeni, si prezenta unor placi întinse si proeminente atât la baza valvulelor aortice, cât si pe fata interioara a aortei anterioare. În fine, din partea hepatului si a rinichilor s-a observat asemenea o degenerescenta granulo-grasoasa considerabila". Daca modificarile la nivelul aortei apartin unei ateromatoze incipiente, deloc neobisnuite, rinichii albi cât si modificarile ficatului sunt caracteristice pentru o grava intoxicatie mercuriala.
     Ascunderea dovezilor
Creierul lui Eminescu este uitat pe fereastra, în soare si, dupa câteva zile de nefixare, este trimis lui Gh. Marinescu, pentru a fi examinat. Subliniem faptul ca, în 1889, Marinescu avea 26 de ani, fiind începator, asistentul lui Babes. Daca prof. Babes nu a primit creierul, pot fi avute în vedere doua posibilitati: ori cazul prezenta interes numai pentru curiozitatea tânarului asistent, ori - si aceasta este ipoteza spre care închinam - pe undeva, anumiti oameni, sa nu spun o "întreaga protipendada", se temeau de diagnosticul severului prof. Victor Babes.

     Gheorghe Marinescu declara despre creierul poetului, multi ani mai târziu: "Creierul mi s-a adus dela Institutul Sutu într-o stare de descompunere care nu permitea un studiu fin al structurii circumvolutiunilor. Putrefactia era datorata faptului caldurii celei mari, probabil ca s'a scos prea târziu dupa moarte... Creierul era în adevar voluminos, circumvolutiunile bogate si bine dezvoltate si prezenta ca leziuni macroscopice o meningita localizata la lobulii anteriori... Din nenorocire creierul, fiind, cum am spus, descompus, nu am facut studiul istologic, ceea ce e o mare lacuna... Sarmanul Eminescu! Nu a avut parte nici de acest studiu anatomic, care, fie zis în treacat, nu stiu daca s-a facut în bune conditiuni altor literati distinsi cari, ca si dânsul, au murit de paralizie generala".
     Eminescu nu a murit însa de paralizie generala, Gheorghe Marinescu se înselase. Punând cap la cap toate dovezile strânse ani de zile, Ovidiu Vuia scrie: "Concluziile mele, ca medic neuropsihiatru, cercetator stiintific, autor a peste 100 de lucrari din domeniul patologiei creierului, sunt cât se poate de clare.
Eminescu nu a suferit de lues si nu a avut o dementa paralitica. În ceea ce priveste alcoolismul, acesta nici nu intra în discutie. Presupusul sifilis al lui Eminescu este scos din mâneca imposturii si botezat ad-hoc congenital".
     Asadar, Eminescu a fost scos din viata publica si declarat nebun pentru ca atitudinea lui pentru unirea tarii-mama cu Ardealul nu era bine vazuta de conducerea de atunci a României, de junimistii P.P. Carp si Titu Maiorescu, care încercau din rasputeri încheierea unei aliante militare cu Germania si Austro-Ungaria.
     De remarcat în acest sens este o scrisoare a lui P.P. Carp catre Titu Maiorescu în care îi atrage atentia: "Si mai potoliti-l pe Eminescu". Iar Maiorescu l-a "potolit", fabricându-i nebunia si scapând astfel de o voce "periculoasa", care îl contrazicea tot mai des.

     Astfel, Eminescu a fost scos din viata publica între 1883 si 1889, anul asasinarii sale, fiind declarat nebun si, ca urmare, incapabil de a mai crea ceva. Ori, marturiile din acea perioada ne arata un Eminescu în plina creatie, lucru care nu ar fi fost posibil daca era nebun, caci un nebun e rupt de contactul cu realitatea si nu mai simte nevoia de creatie.
     Concluzii
Asadar, creatia artistica din acea perioada, însotita de numeroasele dovezi (ale medicilor si prietenilor) ale sanatatii sale mentale ne arata faptul ca Eminescu a fost asasinat printr-un proces lent de otravire.
Asasinarea lui Eminescu a continuat si continua si în prezent prin trecerea sub tacere a activitatii sale de jurnalism politic, a atitudinilor sale nationaliste. Continua prin prezentarea sa în scoli în mod voit deformat.
Dar, cel mai mult continua prin lipsa noastra de cinstire a marelui român Mihai Eminescu, prin lipsa de informare asupra operei, a luptei si a dorintelor sale pentru neamul românesc.
adresa acestui articol este http://aim.active.ws/?a=234