Al Patrulea Mag - Partea I de Alexandra Dumitru publicat la 25.12.2008
inceput de Poveste
Legenda celui de-al patrulea mag, poveste vie inscrisa in tariile nemuririi, adusa pe firul vorbei pina in zilele noastre, am auzit-o intr-o seara de basm, undeva, intre suisuri si coborisuri, acolo unde inaltimile sufletului se avinta spre Cer. La lumina focului launtric, cu glas de iubire, mesagerul cuv�ntului istorisea, iar noi, cei multi, ascultam, st�nd cu ochi de suflet deschisi, ca nimic sa nu se piarda din �nsiruire.
���� - Vedeti voi, dragii mei, ca sa �ntelegi un popor, trebuie sa-i cunosti stramosii; ca sa ne �ntelegem si noi, unii pe altii si fiecare pe sine, trebuie sa facem acelasi lucru; pentru ca �n fiecare dintre noi, cei nascuti pe aceste meleaguri, exista germenele mostenirii strabune. Ce credeti voi, ca degeaba ne-am nascut aici si nu altundeva, credeti ca totul e o �nt�mplare? Noi am venit sa �mplinim menirea acestui neam, fiecare �n felul lui; sa �ntelegem si sa ducem mai departe �ntelepciunea si dragostea de oameni, de viata, a celor care, �n strafunduri de istorie, au trait aici.
���� - Care sunt cele mai vechi istorisiri despre noi? - se auzi o voce prea curioasa ca sa mai poata astepta.
- Din c�te stiu eu, fara a fi istoric, ar fi legendele Olimpului; doar stiti ca Apollo, zeul Soarelui, al iubirii si vindecarii (si, va rog, fiti atenti la aceste atribute) era considerat hiperborean, venit din muntii de peste Istru. Tot prin �mprejurimi, la mare, cautau argonautii l�na de aur.
Vedeti voi, civilizatia hiperboreana este premergatoare chiar si Atlantidei; nu se stiu multe despre ea. Dar faptul ca zeul Soarelui venea din muntii nostri spune ceva despre oamenii acestor locuri; daca mai adaugam placutele de la Tartaria si �nvatatura nemuririi lasata de Zalmoxe poporului dac, ne ducem cu vechimea si cunoasterea lor �n strafunduri de timp.

���� De unde veneau strabunii nostri? Nu se stie. Doar at�t, ca vechile cronici si izvoare orale �i mentioneaza aici, din totdeauna, aninati de munti si cobor�nd p�na la Istru si la Marea cea Mare.
���� De unde vin? Daca am privi bolta cereasca, poate sufletul ne-ar spune de unde vin... cobor�tori din stele si din astri... at�t de ne�ntelesi de cei din jur. Dar nu asta conteaza, ci: ce fel de oameni erau? Asta trebuie sa stim.
- Erau �cei mai cinstiti si mai viteji dintre traci", rasuna o voce dintre cei ce ascultau. - Da, erau dacii un neam de oameni curati la suflet, dar aprigi la m�nie, gata sa �ntinda masa oricui, dar si sa ridice sabia daca vorbele erau sirete, iar g�ndurile de prada. Au avut luptele lor cu cei ce vroiau sa le calce miseleste pam�ntul, dar n-au cotropit si n-au asuprit; si-au aparat doar vatra.
���� Desigur ca, �n timp, s-a infiltrat raul si la ei - au aparut minciuna si tradarea; dar noi vorbim acum de padure si nu de uscaturi; si, pe atunci, padurea era verde si viguroasa, iar uscaturile putine. Noi vrem sa cunoastem sufletul neamului. Ce va vorbesc eu acum, nu sunt povesti, ci marturii scrise din putinele, mult prea putinele, ramase. Nu-i curios? Aproape toate hrisoavele cronicarilor greci si romani despre daci, au disparut.
���� Unde, cum? Au disparut, din jurnalele de razboi ale lui Traian, numai partile referitoare la ei; din istorisirea medicului lui personal, au mai ramas doar c�teva r�nduri, care mentioneaza ca �dacii asculta de bunavoie de conducatorii lor si astfel fac lucruri minunate". De bunavoie?!
Ei, dar care popor a mai ascultat astfel de conducatorii lui?! Fara silnicie, fara impunere, doar din dragoste si respect?! G�nditi-va!
���� N-are rost sa facem acum o �nsiruire a izvoarelor, ci sa-i �ntelegem pe daci.
- De ce credeti ca au disparut documentele?
- Teorii sunt multe, dar explicatii clare nu s-au dat. Eu cred ca Cineva de acolo Sus ne-a protejat. Parca ar fi spus: �la mai stati voi asa deoparte, mai nestiuti, vedeti-va de treburile si �nvataturile voastre, caci va fi nevoie de ele la timpul potrivit".
���� Poate de aceea ne-a si �ncercat prin at�tea dureri si zbucium de lupta, si de dinafara, dar si dinlauntru. Doar asa sclipeste, �n cele din urma, diamantul. Ei, dar sa revenim la daci: de ce credeti ca va vorbesc despre ei, despre felul lor de a fi?
- Ca sa-i cunoastem!
- Vedeti �nsa, sa nu va �mpaunati cu ei! Nu asta trebuie sa facem, ci, �nteieg�ndu-i, avem datoria de a duce firul existential al neamului mai departe. Cu c�t stramosii au fost mai haruiti, cu at�t sarcina noastra de a fi ca ei este mai grea. Asta sa �ntelegeti si asta sa urmariti!
- Ne povestiti despre Dromichete, sau despre Decebal?
- Nu, nu despre ei vreau sa va povestesc. Ei sunt ca niste lumini mari din istoria daca, alaturi de Oroles, Deceneu, Burebista. Ei au stiut ca mai importanta dec�t victoria fizica, pe c�mpul de lupta, e victoria sufletului, au stiut sa transforme �nfr�ngeri �n �naltari sufletesti; de aceea n-au impus regulile, ci le-au educat, ca ele sa vina de la sine. Pacat ca aceasta �nvatatura s-a pierdut la urmasi, sau mai bine zis sta undeva, ascunsa.

���� Eu vreau sa va vorbesc despre daci �n genera!, asa ca neam. Cunoasteti credinta lor �n Zalmoxe. �n vremuri de grea restriste, dar si la bucurii si c�ntari, ei �naltau ochii si inima spre cer, aduc�nd multumire si cer�nd ajutor.
Sanctuarele lor, locurile lor sacre, erau deschise, n-aveau acoperis, caci ei aveau credinta ca nimic nu trebuie sa fie �ntre ei si Cel din �nalt. Credeau �n nemurirea sufletului si-si iubeau Divinitatea �ntr-un fel at�t de adevarat, cum multi dintre noi, azi, nu reusim.

���� Ei nu l-au adorat pe Zalmoxe fac�ndu-i statui sau �nalt�ndu-i temple, ci l-au simtit aproape si i-au �nchinat viata prin faptele lor. Aveau �nvatatorii, �nteleptii �ntr-ale sufletului - preotii, dar mai ales �ktistaii", cum sunt pomeniti �n cronici, de exemplu cele de la Marea Moarta. Ktistaii, �n vorba noastra de acum calugari sau pustnici, traiau �n pesteri din v�rfuri de munti, hranindu-se mai mult cu fructe, miere, boabe de gr�u; oamenii le mai aduceau uneori azime calde, iar ciobanii, lapte si br�nza de oi. Despre ei, se spune ca stiau vorba animalelor padurii, a copacilor, a muntilor, �ntelegeau ciripitul pasarii; iar �n noptile senine, c�nd urmareau mersul stelelor, ei descifrau spusa lor de dincolo de timp.
���� Aveau scoala firii si a �naltului. De acolo, de sus, �naltau ei ruga pentru neam si tara, ca adevarul si iubirea sa fie stap�ne pe inimile oamenilor. Se spune ca, prin ruga lor, multe primejdii au departat si multe suflete au alinat. Iar cei mai de seama dintre ei, ce erau �ncercati �n mod deosebit, se duceau �ntr-un loc anume, de �nvatatura �nalta, si primeau dupa aceea numele de ��ntemeietor" - caci asta si erau - prin darul lor de dragoste puneau ei temelie trainica credintei unui neam. Si de la daci pornire, toti ce ne simtim cu inima urmasi ai lor, suntem, asa cum spuneau ei, nemuritori.
���� Dar sa �ncep a spune povestea unuia dintre �ntemeietori - �l vom numi, ca sa-l deslusim - Calugarul.
Legenda �si �ncepu �nsiruirea... picuri, picuri... margaritare pe firul trairii stravechi.

���� Si orele trecura grabite, ascunz�ndu-se �n desaga nesatioasa a timpului trecut. Cuvinte vii... strabunii printre noi... sunetele se stinsesera, dar ei erau �nca acolo... �n inimi si-n lucirea ochilor, umezi �nca de preaplin de suflet. Clipa �ncremenise �n stralucirea istoriei.
O sc�nteie din ad�nc de vreme razbatuse si acum lumina si ea calea destinelor, ca o unire peste veacuri. Si noi duceam �n fiinta noastra, s�mburele renascut al mostenirii...fiecare �n felul lui/dar toti �mpreuna. �ntr-un t�rziu de noapte, pe c�nd ma pierdusem �n nemarginire, o picatura de cer prinse a cobor�, apropiindu-se. �n fata ochilor uimiti, �ncepu a se deslusi... din tesatura de vis si dor... faptura Calugarului... din ce �n ce mai aproape... cu m�na �ntinsa, chem�nd...
���� ... Si eu l-am urmat �n poveste...
hublot replica replica hublot watches rolex submariner replica wathces