|
În vremurile acestea de trudă fără răgaz atât pentru cărturari
cât si pentru plugari trudă cerută de la toti cei ce năzuim întru
consolidarea morală si materială a scumpei noastre tări te hotăredti
usor, dacă ti se dă prilej, să pui mâna pe toiag si să-ti îndrepti pasii
spre locuri prielnice a-ti aduna gândurile de prin podgheazuri si a-ti
încălzi simtirea în oaze cari păstrează urmele vitejiei
si vredniciei drepcredinciosilor nostri voevozi.
În muntii Bucovinei sunt mărturii strălucite
de înfăptuire si trăire dătătoare de legi si datini a voevozilor
moldoveni în fata cărora te cutremuri de evlavie, te închini si te înalti.
Pe valea Moldovitei vestită astăzi în străinătate prin calitatea
bradului de rezonantă industria lemnului nu este adormită. Aici se
taie si brazi tineri cari constituesc materia primă a celulozei si cari
sunt foarte căutati de fabricile din strainătate. Celuloza se trimite
în străinătate, unde este întrebuintată la fabricare hârtiei, a mătasei
artificiale si chiar la pregătirea prafului de puscă.
Mentionăm că la trimiterea peste granită a acestei
materii prime Românul nu contribuie
decât aproape numai cu mânuirea tapinei, la propriu si figurat
Folosul rezultând din această operatie economică îl trag intermediarii,
tot ei. De aceea s-au oplodit în cârd mare pe locurile acelea.
Dar valea Moldovitei are însemnătate covârsitoare prin faptul
că ea a fost îndrăgită de voevozii Moldovei cu trecutul sbuciumat si
plin de învăluiri.
Aici au ales ei loc de închinare si preamărire a îndurării
lui Dumnezeu. În satul Vatra Moldovitei, asezat în această vale, stă
ca o mărturie sfântă pentru pietatea voevozilor nostri, mânăstirea
Moldovita, ctitorie a lui Petru Rares.
Mari prin gând si simtire, voevozii
români mânuiau buzduganul cu focul dragostei de neam neprecupetite
pentru a-si apăra hotarele si, feriti de orbirea mândriei si de
ambitiuni meschine, ridicau mânăstiri pe cari le înzestrau cu cele
mai alese frumuseti artistice si cu mosii întinse, mânăstiri în cari
împreună cu norodul înăltau, cu credintă neclintită în oblăduirile Celui
de Sus, rugi de multumire.
Drumetul care intră în ograda mănăstirii Moldovita este vrăjit
de pictura care împodobeste zidul mănăstirii până sub stresină. Cum
ai păsit în pridvor, atentiunea îti este pironită de chipul Maicei Domnului
cu pruncul sfânt în brate deasupra usii de intrare în biserică.
Te opresti cuprins de admiratie în fata acestei strălucite realizări de
penel, de a cărei conceptie artistică rară se vorbeste atât de putin astăzi.
Artistul a dat expresie măiastră misterului divin care aureolează
chipul Mamei fericite si nevinovate, pe care o vedem si acum,
după scurgerea a patru veacuri, stăruind a rămâne pe perete, fermecătoare
în măretia covârsitoare a pietătii si ferită de preocupările
profane cari colcăe în sufletele celorlalti muritori
Obrazul drept al
Maicei Domnului lipit în fericire negrăită de căpsorul pruncului divin,
gura întredeschisă putin si umbrită de o usoară durere eterică, frumusetea
palidă a fetii si capul înclinat cu o gratie care îti aduce aminte
de femeia de pe pânzele Renasterii italiene toate sunt învăluite într-o
atmosferă de resemnare dumnezeească si de cucernicie înăltătoare.
Maica Domnului dela mănăstirea Moldovita este o minune artistică
de care trebuie să ne mândrim, pentru că ea întruchipează cea mai
înaltă si inspirată creatiune de artă de acest fel în tara noastră. O
minune fără seamăn este fresca întreagă a mănăstirii Moldovita,
pe care trebuie s-o cunoastem cât mai bine. Ea ne vorbeste în singurătatea
muntilor de vrednicia, cinstea si cucernicia voevodului
Petru Rares.
|
În ogradă si în lăuntrul mănăstirii te întâmpină o curătenie pilduitoare,
maica staretă având grije deosebită pentru dereticare. Din
anul 1931 maicele priveghează în rugăciuni în mănăstire si dau
lămuriri drumetilor cari abat pe acolo. Gospodăria mănăstirii este
modestă, dar vrednicia stie să biruiască greutătile. Turnul mănăstirii
în care au fost asezate clopotele, sub păstorirea constiincioasă a
părintelui Lucan, a slăbit din pricină că timpul a ros din el vreme de
400 de ani.
Este adevărat că pe din afară turnul arată sănătos, pe
din lăuntru însă s-au ivit crăpături primejdioase care trebuesc drese
neapărat si fără întârziere.
Spre răsărit de mănăstirea Moldovița se află la o depărtare
mică o rămășiță din ruinele vechei mănăstiri Moldovita, care a fost
ridicată de Alexandru cel Bun. Din ctitoria de acum 600 de ani mai
vezi astăzi doar niste frânturi de zid părăsit, unde se scarpină vitele
si se plimbă gâstele.
Ruinele acestea luptă cu vremea care vrea să
le înghită de istov, pe muchea unui dâmbac.
În vale curge Ciumârna
murmurând ca pe vremea lui Alexandru cel Bun si povestind de vremile
cari au fost, când liota străinilor nu vermuia ghiftuită pe meleagurile
acestea.
Te doare inima când vezi părăsirea în care se află zidurile
acestea si că nu se găseste cineva să puie în jurul lor un gard măcar.
Când drumețul ohavnic pe aceste melaguri se opreste în oaze
de acestea cu urme scumpe de ale trecutului nostru, îsi dă socoteală
că trebuie să ridice capul fără îngâmfare, să respire în toată libertarea
aerul din muntii nostri purtători de bogătii si să se înalte ascultând
glasul străbunilor care vine din depărtări de veacuri si găseste răsunet
în sufletul său.
Deaceea nu-tii pare rău că ai făcut un popas la mănăstirea
Moldovita, care-ti grăeste de trecutul nostru bogat în oameni
si fapte mari si te îndeamnă să-ti faci si tu datoria, sporind pe cât
se poate creatia cinstită si curată a Românismului...
În amurgul zilei de August se revarsă peste satul tăcut glasul
clopotelor de la mănăstire. Chemarea duioasă si prelungă a clopotelor
se distramă în munti, trezind singurătătile din somn. Pe valea Ciumârnei
un tăran cu tapina pe umăr îsi ridică pălăria si-si face cruce.
|
