Vatra Moldovitei de Vasile Plavan publicat la 31.08.2008
Valea Moldovitei
     În vremurile acestea de trudă fără răgaz atât pentru cărturari cât si pentru plugari — trudă cerută de la toti cei ce năzuim întru consolidarea morală si materială a scumpei noastre tări — te hotăredti usor, dacă ti se dă prilej, să pui mâna pe toiag si să-ti îndrepti pasii spre locuri prielnice a-ti aduna gândurile de prin podgheazuri si a-ti încălzi simtirea în oaze cari păstrează urmele vitejiei si vredniciei drepcredinciosilor nostri voevozi.
     În muntii Bucovinei sunt mărturii strălucite de înfăptuire si trăire dătătoare de „legi si datini“ a voevozilor moldoveni în fata cărora te cutremuri de evlavie, te închini si te înalti.

     Pe valea Moldovitei — vestită astăzi în străinătate prin calitatea bradului de rezonant㠗 industria lemnului nu este adormită. Aici se taie si brazi tineri cari constituesc materia primă a celulozei si cari sunt foarte căutati de fabricile din strainătate. Celuloza se trimite în străinătate, unde este întrebuintată la fabricare hârtiei, a mătasei artificiale si chiar la pregătirea prafului de puscă.
Mentionăm că la trimiterea peste granită a acestei materii prime Românul nu contribuie decât aproape numai cu mânuirea tapinei, la propriu si figurat
Folosul rezultând din această operatie economică îl trag intermediarii, tot ei. De aceea s-au oplodit în cârd mare pe locurile acelea.

     Dar valea Moldovitei are însemnătate covârsitoare prin faptul că ea a fost îndrăgită de voevozii Moldovei cu trecutul sbuciumat si plin de învăluiri.
Aici au ales ei loc de închinare si preamărire a îndurării lui Dumnezeu. În satul Vatra Moldovitei, asezat în această vale, stă ca o mărturie sfântă pentru pietatea voevozilor nostri, mânăstirea Moldovita, ctitorie a lui Petru Rares.
Mari prin gând si simtire, voevozii români mânuiau buzduganul cu focul dragostei de neam neprecupetite pentru a-si apăra hotarele si, feriti de orbirea mândriei si de ambitiuni meschine, ridicau mânăstiri pe cari le înzestrau cu cele mai alese frumuseti artistice si cu mosii întinse, mânăstiri în cari împreună cu norodul înăltau, cu credintă neclintită în oblăduirile Celui de Sus, rugi de multumire.
Drumetul care intră în ograda mănăstirii Moldovita este vrăjit de pictura care împodobeste zidul mănăstirii până sub stresină. Cum ai păsit în pridvor, atentiunea îti este pironită de chipul Maicei Domnului cu pruncul sfânt în brate deasupra usii de intrare în biserică.
Te opresti cuprins de admiratie în fata acestei strălucite realizări de penel, de a cărei conceptie artistică rară se vorbeste atât de putin astăzi.
Artistul a dat expresie măiastră misterului divin care aureolează chipul Mamei fericite si nevinovate, pe care o vedem si acum, după scurgerea a patru veacuri, stăruind a rămâne pe perete, fermecătoare în măretia covârsitoare a pietătii si ferită de preocupările profane cari colcăe în sufletele celorlalti muritori
Obrazul drept al Maicei Domnului lipit în fericire negrăită de căpsorul pruncului divin, gura întredeschisă putin si umbrită de o usoară durere eterică, frumusetea palidă a fetii si capul înclinat cu o gratie care îti aduce aminte de femeia de pe pânzele Renasterii italiene — toate sunt învăluite într-o atmosferă de resemnare dumnezeească si de cucernicie înăltătoare.
Maica Domnului dela mănăstirea Moldovita este o minune artistică de care trebuie să ne mândrim, pentru că ea întruchipează cea mai înaltă si inspirată creatiune de artă de acest fel în tara noastră. O minune fără seamăn este fresca întreagă a mănăstirii Moldovita, pe care trebuie s-o cunoastem cât mai bine. Ea ne vorbeste în singurătatea muntilor de vrednicia, cinstea si cucernicia voevodului Petru Rares.

     În ogradă si în lăuntrul mănăstirii te întâmpină o curătenie pilduitoare, maica staretă având grije deosebită pentru dereticare. Din anul 1931 maicele priveghează în rugăciuni în mănăstire si dau lămuriri drumetilor cari abat pe acolo. Gospodăria mănăstirii este modestă, dar vrednicia stie să biruiască greutătile. Turnul mănăstirii în care au fost asezate clopotele, sub păstorirea constiincioasă a părintelui Lucan, a slăbit din pricină că timpul a ros din el vreme de 400 de ani. Este adevărat că pe din afară turnul arată sănătos, pe din lăuntru însă s-au ivit crăpături primejdioase care trebuesc drese neapărat si fără întârziere.
     Spre răsărit de mănăstirea Moldovița se află la o depărtare mică o rămășiță din ruinele vechei mănăstiri Moldovita, care a fost ridicată de Alexandru cel Bun. Din ctitoria de acum 600 de ani mai vezi astăzi doar niste frânturi de zid părăsit, unde se scarpină vitele si se plimbă gâstele.
Ruinele acestea luptă cu vremea care vrea să le înghită de istov, pe muchea unui dâmbac.
În vale curge Ciumârna murmurând ca pe vremea lui Alexandru cel Bun si povestind de vremile cari au fost, când liota străinilor nu vermuia ghiftuită pe meleagurile acestea.
Te doare inima când vezi părăsirea în care se află zidurile acestea si că nu se găseste cineva să puie în jurul lor un gard măcar.

     Când drumețul ohavnic pe aceste melaguri se opreste în oaze de acestea cu urme scumpe de ale trecutului nostru, îsi dă socoteală că trebuie să ridice capul fără îngâmfare, să respire în toată libertarea aerul din muntii nostri purtători de bogătii si să se înalte ascultând glasul străbunilor care vine din depărtări de veacuri si găseste răsunet în sufletul său.
Deaceea nu-tii pare rău că ai făcut un popas la mănăstirea Moldovita, care-ti grăeste de trecutul nostru bogat în oameni si fapte mari si te îndeamnă să-ti faci si tu datoria, sporind pe cât se poate creatia cinstită si curată a Românismului...

     În amurgul zilei de August se revarsă peste satul tăcut glasul clopotelor de la mănăstire. Chemarea duioasă si prelungă a clopotelor se distramă în munti, trezind singurătătile din somn. Pe valea Ciumârnei un tăran cu tapina pe umăr îsi ridică pălăria si-si face cruce.