Poveste de trezit copiii - Partea VII4 de Octavian Tiganus publicat la 23.04.2008
Sa gasim "usa"
     Starea de atentie surprinde detaliile care tot pareau lipsa si mintea se bucura de acesta oportunitate de cunoastere. Este si motivul pentru care consider ca mintea limitata, copilotul nostru, nu trebuie blamata, în ciuda neajunsurilor pricinuite.
Nu ea avea responsabilitatea evolutiei noastre si daca i-am acordat sarcini peste puterile ei, noi suntem singurii responsabili.
Daca vom sti sa o ajutam sa înteleaga, ea devine cea mai buna unealta, pierzându-si infatuarea.
Desigur sunt momente în care, surprinzându-i imperfectiunea si tendinta de a te supune, ca reprezentanta a Constiintei Colective, ceva tinde sa se razvrateasca împotriva ei.
Pentru aceasta a si fost atât de impricinata de multi, mai ales ca în vremea lor Credinta era calea, nu Întelegerea, ca acum. Nu era suficient de slefuita pe atunci încât sa poata fi utilizata în Întelegere Superioara.
Multi condamna si azi intelectul, dar în mod sigur acum nu este cazul, Adevarul acum poate trece prin el, nu mai trebuie sa îl ocoleasca. Este suficient de pregatit pentru a putea face fata. Astazi însa Ego-ul legitimat de el a devenit adevarata frâna.

     Voi încerca sa ma refer acum la acest Ego. Va spuneam ca, atunci când venim în trup fizic venim ca un pachet informational, un folder pe care se va lipi numele nostru, iar la deschiderea lui, o arhiva omniscienta, pe care s-ar putea scrie Dumnezeu. Tot în el se mai gaseste programul pentru alcatuirea din materia acestui plan a corpului fizic si înca un programel, Creativitatea exe., cu autolansare. Acesta din urma, desi apartine arhivei omnisciente, a fost lasat înafara tocmai pentru a ne servi în acest plan, chiar înainte de dezarhivare.
Pachetul exterior, care în cazul unora se va numi dupa botez "folderul Gigel", constituie personalitatea noastra în aceasta lume.
În el vom tot aduna atribute de-a lungul evolutiei terestre si deci va tot creste cu fiecare gest al nostru. Aici vom aduna scolile urmate, bunurile pe care le vom tot strânge, chiar si iubirile noastre pamântene. Pe scurt, experienta acumulata în încarnarea prezenta.
Desigur fiecare va aduna ceea ce va putea sau se va pricepe si ca atare se poate vorbi de diferente calitative majore în continutul acestui din ce în ce mai mare pachet informational.

     La continutul acestei banci de date a contribuit din plin mintea limitata care este mândra de ceea ce a adunat acolo. Aceasta satisfactie a ei care seamana mult a suficienta eu consider a fi Ego-ul.
Desigur fiecare minte a adunat acolo tot ceea ce ei i-a fost accesibil si de aceea, indiferent calitatea continutului informational, ea este mândra de agoniseala ei. De aceea egoul este mare, indiferent daca pare a avea motive sau nu, observând detasat continutul.
Câta vreme uiti de arhiva omniscienta existenta tot acolo, doar ceea ce constientizezi ca ai acolo, doar aia chiar ai. Când însa începi sa scotocesti, eventual încercând sa faci ordine si dai din întâmplare peste arhiva omniscienta, daca ea chiar te mai intereseaza si începi sa dezarhivezi, atunci observi ca ceea ce te-ai priceput sau ai putut sau ai avut de unde si cu ce sa aduni palesc fata de ceea ce ai descoperit acum ca ai
Aceasta face ca mândria suficienta sa diminueze si putem spune ca Ego-ul începe sa scada.
     Cîta vreme mintea va mai pastra o urma de infatuare în ciuda maretiei descoperirilor facute în arhiva pomenita, înca înseamna ca nu s-a predat în fata adevaratei maretii, adica nu s-a deschis suficient pentru a o putea percepe. În ciuda aparentelor, în acest caz asa-numita "Predare" este un act de profunda constientizare, lucid, precedat de o foarte corecta apreciere a ceea ce noi putem strânge într-o încarnare sub raport al cunoasterii si stiintei, raportate la adevarata Cunoastere.
Evident aceasta predare nu-i poate fii draga mintii, care oricum va avea ca limite aceasta unica încarnare si acest unic plan pentru a evolua. "Arderea ego-ului" corespunde momentului în care mintea limitata accepta acest finit al ei.
Constienta ca este organizarea suprema a materiei, trebuie sa recunoasca ca ea însasi este doar un efect al unui program informational, care desigur a fost Creat de Cineva. În parterul cu jucarii nu am descoperit înca acea arhiva si nici ragaz nu prea avem sa facem o oarecare ordine. Suntem preocupati de a ne juca, relationând cu semenii doar din minte limitata si în functie de ego-ul pe care îl avem.
Pentru ca acesta sa tot creasca, ca sentiment de satisfactie, noi tot adunam experiente dar si "bunuri", facem fapte "bune" si câte si mai câte...
Sunt doar din ce în ce mai multe jucarii de strâns, mai ales de catre cei "mai capabili" de a se juca. Din ce în ce mai multi însa ramân cu mâinile goale, caci "au pierdut"... Asa este când un joc se apropie de sfârsit.
     "Cei din urma vor fi cei dintâi" cam la acestia face referire, deoarece un bun jucator are "de partea lui" si un ego pe masura, cu care va avea de lucru când va trebui sa se trezeasca.
O minte mai putin infatuata se va deschide mai repede, având mai putine "valori" de aparat.

     Când ai accesat adevarata cunoastere, tot ceea ce parea ca ar fi poezie, venind din diferite traditii sau spus de întelepti, capata o precizie matematica.
Atunci devine absolut clar ca ele sunt emanatii ale Legii spuse pe o anumita treapta de întelegere sau într-un anumit context.
Desigur ele nu mintii limitate le-au fost adresate.
Deoarece pomeneam de "fapte bune", ma voi referi acum la ele. Desi ele se vor o emanatie a Armoniei si sunt armonie, câta vreme sunt facute la îndemnul mintii vor avea ca finalitate tot o crestere a egoului.
De aceea acestea ar trebui sa izvoreasca exclusiv din inima si sa aiba un caracter armonios.
Am întâlnit multi semeni care spuneau ca ei nu sunt preocupati de ei însisi cât sunt preocupati de soarta semenilor lor. Desigur nu poti accepta ca aceasta atitudine, în cazul în care ar fi chiar reala ar fi si armonioasa. Nici iubire nu poti oferi daca nu esti iubire, daca iubirea nu face parte din valorile tale.
     Atentia asupra evolutiei armonioase, în gând si fapta mi se pare a se traduce prin "a-l cunoaste pe Dumnezeu". Si a-L recunoaste.
Adineaori am strâns bradutul copilului nostru, pe care acesta l-a primit în dar. Poate fi un obicei frumos dar nu este firesc în cadrul Armoniei.
Pur si simplu am suferit pentru acest brad, care a fost smuls din padurea lui.
Motivele nu meritau aceasta dizarmonie.
Din minte, ce poate fi mai armonios decât atmosfera creata în jurul bradului de Craciun?!
Asa vom pati întotdeauna când vom cauta sa cream în afara noastra armonia, vom sfârsi printr-o dizarmonie. Orice vom cauta sa cream mai întâi în afara noastra, tot dizarmonie vom produce. Si entropie. Cam asa ar trebui sa analizam "faptele bune" ale mintii.
     Daca ati avea atentia necesara ati putea constata ca ceea ce producem înafara noastra se regaseste si în interior.
Nu am vazut om cu o ordine interioara putând trai în dezordine, dupa cum sunt oameni atât de ravasiti pe dinauntru încât chiar nu mai sesizeaza dezordinea pe care o genereaza în jur.
Nu exista armonie în dezordine. Creatia nu este haos, în cadrul ei nimic nu poate fi întâmplator. Faptul ca nu avem atentia necesara ca sa observam aceasta nu ne si permite sa abuzam, cu toate acestea noi o facem mereu.
Când apar consecinte, nu vedem lantul cauzal pe care l-am generat si ne iluzionam ca cine stie ce pedepse primim.
Asteptam ca cineva sa ne ridice pedeapsa, dar nu are cine.
     Dragilor, toata aceasta însiruire de idei destul de disparate nu are alta menire decât pe aceea de a va ajuta sa vedeti dincolo de limitele pe care le considerati legitime si firesti.
Ele sunt de fapt chiar nefiresti, daca renuntam la a ne identifica cu corpul fizic.
Vor alcatui probabil o carte, dar nu va fi ceea ce mintea considera ca ar trebui sa fie. În ea fiecare ar trebui sa gaseasca macar un aspect sau un cuvânt, o idee care sa îl determine sa îsi reevalueze propriile perceptii, în primul rând. Pentru ca din modul în care percepem rezulta pozitia noastra fata de fiecare aspect. Încerc sa explic diferite aspecte pe diferite nivele de întelegere tocmai pentru acest motiv.
Vreau sa va prind în acest joc, pentru a va ajuta sa iesiti din parterul cu jucarii.
Eu m-am trezit si pentru mine este o sarcina asumata constient.
Si voi veti face exact la fel. Nu v-ati încarnat pentru un joc fara sfârsit si acesta se apropie de un sfârsit si desigur un nou început.
Este exact ca pe computer, putem trece la un alt nivel, daca ne vom dovedi priceperea sau va trebui sa îl reluam. Pâna acum însa punctajul e cam mic... dar nu este un joc liniar, pot aparea surprize, din cele placute aleg sa cred.
     Adineaori vorbeam la telefon cu un om, pentru prima data. Era un suferind cronic de rinichi, cu multiple operatii facute în tara si la Paris. Omul îsi învatase lectia foarte bine, stia tot ceea ce medicii i-au spus pe unde tot umblase.
Dar nu se gândise niciodata cu adevarat ca la baza corpului fizic sta un complex program informational, fapt care a recunoscut imediat ca pare logic, si nici ca boala probabil are ca si cauza un alt program informational.
El "stia" ceea ce "i se spusese", si anume ca daca nu a avut grija de o infectie a cailor urinare la timp, a ajuns într-un punct de unde nu se mai poate întoarce.
A recunoscut totusi ca, daca informatia este la baza întregii fenomenologii, pare destul de logic ca si suferinta lui cronica sa aiba un caracter reversibil.
Desigur vom mai discuta, în special despre rolul a tot ceea ce a "adunat" ca cunoastere, sub raport infoenergetic, în ce masura acest tip de cunoastere limitativ se constituie în programul infoenergetic de baza pentru cronicizarea ireversibila a suferintei lui.
Si în cazul acestui semen problema "vindecarii" este tot depasirea unor limite care acum i se par logice si firesti, pentru ca "asa i s-a spus".
În spatele acestui joc al aparentelor veti vedea ce frecvent apare acest "asa mi s-a spus, asa am fost învatat, asa m-am obisnuit". Un automatism repetitiv, fara pic de creativitate, lipsit de curaj si parca si de interes real.
Pentru ca multi din cei "suferinzi" îsi apara suferinta cu o ardoare demna de o cauza mai buna. Multi par ca chiar nu îsi doresc vindecarea, tin la "boala lor" cu pasiune. Nu tin la organul bolnav, la zona sau aparatul aflat în suferinta, ceea ce ar fi benefic, pe acesta de multe ori îl detesta pentru "necazurile pricinuite", dar despre boala vorbesc cu oarece respect si s-au straduit sa o cunoasca pâna la un deznodamânt final, chiar daca pen tru ei mai este mult pâna acolo...

     Privit cu detasare, comportamentul uman este de un absurd care depaseste orice imaginatie. Practic nimic nu este cu adevarat logic si de bun simt.
Ne "nastem" toti la fel si toti avem numai bucurie, suntem bucurie si nu ne temem de nimic. Cineva scria ca atunci avem un castel cu o mie de încaperi, toate luminoase si primitoare.
Apoi, încetul cu încetul renuntam la câte una, o încuiem definitiv si, la sfârsit ne gasim într-o camaruta ticsita cu nimicuri si prafuita.
De existenta tuturor celorlalte am uitat rând pe rând.
Nu reusim deloc sa sesizam ca, pe masura ce tot adunam "valori" ale acestei lumi devenim tot mai mici, mai speriati si neajutorati, mai înghesuiti si mai putin liberi. Mereu mai grabiti si nemultumiti si nefericiti, mintindu-ne care cu ce putem, dar incapabili total de a fi sinceri nici cu noi însine si nici cu semenii, pe care de regula îi tratam distant, infatuati, ratând orice sansa de a stabili cu adevarat o relatie umana.
Poate unii veti considera ca exagerez, dar probabil nu ati avut timpul si atentia necesare sa va priviti semenii si poate chiar nici pe cel din "oglinda".
Mai ales ca, pentru a-l privi cu atentie pe ultimul va va trebui curaj.
Cel care erati la cinci ani nu ar putea întelege cum a fost posibil sa ajunga la ceea ce vedeti acum în oglinda. Pentru ca nu ar putea întelege dece ati ales mereu sa strângeti, majoritatea dintre voi, nefericirile în inimile voastre si nu ati fost suficient de tari sa înmultiti si sa strângeti doar fericire.
Nu ar întelege dece atât de frecvent v-a fost frica, dece ati ales ca rezolvare mai mereu escamotarea adevarului, de ce ati acceptat sa va urâtiti?
Ce ati fi pierdut daca aveati grija ca fericirea de la cinci ani sa continue?
Dragilor, nu caut sa sucesc cutite în rani deja existente, dar stiu ceva ce voi nu stiti: nu am cunoscut în viata mea nici un om rau, pentru simplul motiv ca asa ceva nu exista.
Sunt unul din cei care pot spune ca au avut relatii cu sute de mii de semeni în tot felul de ipostaze si am fost deosebit de atent.
     În "societate" oamenii arata o cu totul alta fata decât ceea ce ei sunt cu adevarat.
Atunci când ai cu ei o relatie directa, nemotivata de interese materiale, descoperi în fiecare ceva minunat.
Daca îl urmaresti peste cinci minute, evoluând în cotidian, poti jura ca nu este acelasi.
Sunt de acord ca au grade de întelegere diferite, pregatiri intelectuale deosebite si în conseccinta si abilitati de a purta un dialog foarte personale.
Dar au si atât de multe frici comune, frustrari, însingurari, neîntelegeri, nefericiri, rusini.
Pentru a le ascunde apeleaza la orice si cel mai adesea apeleaza la o poza, care este de cele mai multe ori diametral opusa.
Am întrebat pe multi de ce fac acest efort, ce rezolva?
Singurul invariabil raspuns este ca le este frica sa nu devina "victime" pentru cineva care, cunoscându-le sensibilitatea si bunatatea, ar profita de aceste "defecte". Eu gasesc acest tip de comportament infantil. El se bazeaza desigur pe o cunoastere limitata si este sprijinit de date false din Constientul Colectiv.
Pentru a ne maturiza va fi util sa întelegem cel mai simplu lucru si anume acela ca liantul întregii Creatii este Iubirea.

     Desigur nu acea iubire ciudata si dizarmonica pe care multi o exerseaza în parterul cu jucarii, ci aceea care hraneste întreaga Creatie si contine Pace, Echilibru si Armonie.
Când vom întelege aceasta vom stii si ca un comportament puternic este cel care are aceasta Iubire "de partea lui".
Este una din cele mai stupide iluzii ca dizarmonia, aparenta raceala sau rautate sunt atitudini de forta. Nu mai vreau sa ma gândesc la folosirea fortei brutale, fizice, care este dovada celei mai slabe constitutii umane. Tuturor acestor atitudini li se opune firesc Iubirea si Armonia Universala, facând din cei ce le utilizeaza niste oameni deosebit de slabi. Pozele confectionate în baza acestor clisee sunt foarte slabe si nu impresioneaza pe nimeni. Rezultatul va fi, pentru utilizator, o rupere fata de semenii sai cu implicatii majore în absolut toate directiile si planurile. Cel mai ades se vor face simtite efectele pâna si pe corpul fizic, sub forma de "boala", zicem noi.
     Când evolutia ta în acest plan este sincera si plina de Iubire, ai ca aliat pe Cel Mai Puternic: însusi Creatorul, a carui Lege te sustine fara sa întelegi cum este cu putinta.
Nu trebuie sa te rogi pentru aceasta, nu trebuie decât sa fii tu însuti. Ce ar putea fi mai simplu?
Dar, desi lucrurile cele mai importante sunt si cele mai simple, pe noi nu ne atrag.
Ne complicam si complicam totul în jurul nostru, ajungând sa ne mândrim cu aceasta ciudata alambicare. Unii ajung atât de departe cu obiceiul de a poza încât nu se mai pot regasi ei însisi.
Intr-atât intra de puternic în "rolul" asumat încât, daca ai abilitatea de a-i ajuta sa se regaseasca, se probusesc în bratele tale, plângând.
     Scoateti, dragilor, Iubirea din voi si scoateti si bucuria unei priviri sincere si a unei relatii de fraternitate cu seamanul vostru.
Am ajuns sa cuantificam în procente cât anume este de bon ton sa-ti privesti interlocutorul în ochi si daca ai depasit limita se considera ca esti chiar impertinent. Ciudati mai sunt oamenii!
Cum sa ne mai fie evolutia sub Lege cu astfel de idei?
Unde anume ar fi firescul în aceasta arbitrara normare a privirii?
De ce gasim firesc ca o femeie sa umble pe strada cu ochii plecati, ce ne face sa credem ca aceasta absurda atitudine ar fi o dovada de calitate, moralitate, cumintenie si tot felul de alte aberatii ale mintii.
De ce ne gasim "valori" atât de meschine când valoarea exista dintotdeauna, doar sa o recunoastem?!
Dragilor, pian se numeste si cel cu care se joaca copilul meu, prin extensie si pianina dar si pianul de concert.
Bucuria unei interpretari de mare virtuozitate nu se poate obtine nici macar pe un pian de concert dezacordat. Acestuia îi lipseste armonia dintre sunete, adica nu mai este sub Lege.
     Exact ca si evolutia unui om are loc si evolutia civilizatiilor: în fiecare moment de Acum are de facut o optiune. Dupa infinitati de optiuni, multe din ele conjuncturale, civilizatia aceasta a ajuns în acest punct.
El nu este nici mai bun nici mai rau, este exact asa cum este. Optiuni însa mai sunt de facut.
Experientele noastre, atât colective cât si individuale vor fi în functie de optiunile pe care le vom face.
Implacabilul ciclu cauza-efect nu poate fi ocolit nicicum. Si nu trebuie sa uitam ca o civilizatie va urma un curs pe care individualitatile care o alcatuiesc îl aleg.
Fiecare este deosebit de important, nu putem sa ne ascundem în ideea de anonimat. Nu trebuie sa devii lider pentru a evolua constient, ca individualitate perfect responsabila! Între individualitati responsabile nici nu pot exista lideri de nici un fel.
Care ar mai putea fi rolul lor? Daca tu nu esti capabil sa îti alegi singur jaloanele evolutiei tale, fii sigur ca ti le va trasa un altul, interesat de aceasta.
Sunt fiinte constiente pe planeta antrenate pentru a profita de imaturitatea ta si care chiar te mentin în aceasta postura. Pârghiile de contol sunt aproape infinite si, evident, deosebit de simple.
Va spuneam ca lucrurile importante sunt atât de simple încât doar un avizat le poate observa. Pentru ca simplitatea trece neobservata de mintea liniara, careia îi plac jocurile.
Vedeti voi, la întrebarea care mi s-a tot pus, ce am mai avea de facut dupa trezire, daca iesim din jocul iluziilor, cam prin aceasta zona ar fi raspunsul. Va fi util sa descâlcim toate complicatiile create în timp ce ne jucam, va fi util sa ne ajutam semenii sa se trezeasca si va fi si mai important sa ne reluam colaborarea cu "Îngerii Mamei Pamânt si ai Tatalui", altfel spus cu inteligentele elementale si Constiintele-Grup, pentru readucerea în Armonie cât mai repede si complet a tot ceea ce inconstient am provocat.

     Va fi necesar sa readucem corpurile noastre fizice la forma lor arhetipala, prin cel mai simplu procedeu posibil de imaginat: neinterpunerea între el si Armonia Universala a ceea ce mintea limitata a tot asezat.
Aceasta va constitui chiar una din prioritati, necesara pentru a ne duce corpurile într-un plan vibrator superior. Vom avea de repus Valorile la locul lor, renuntând la pseudovalorile artificial create, care nu pot sa-si prelungesaca nefireasca existenta dincolo de parterul cu jucarii.
Vom deveni pe deplin constienti de primordialitatea informatiei fata de orice manifestare, care oricum nu poate fi decât efect si vom crea constient cu ajutorul ei.
"La început a fost cuvântul" despre aceasta întâietate vorbeste. Vom ajunge sa constientizam ca noi "stari" suntem si vom învata sa le comunicam telepatic.
     Diminuarea treptata a interesului pentru o infinitate de repere ale existentei cotidiene actuale va duce evident la disparitia lor, cu corespondentele lor din dictionar care le denumeau.
Renuntarea le ele va fi fireasca, prin constientizarea inutilitatii aglomerarii planului si implicit a experientei în corp fizic. Ele au apartinut jocului, pe care au avut menirea de a-l complica la maximum.
V-ar fi dificil acum sa acceptati ca aici vor intra cam 90% din ceea ce acum poarta eticheta de "necesar" sau "valoare".
Din cei 10% ramasi, jumatate îsi vor schimba forma si poate doar 5 procente se vor regasi cam asa cum le stim în momentul Acum.
     Asadar nu avem dece sa ne temem ca va fi plictisitor. Eu cred ca va fi chiar suficient de "lucru" si este posibil ca eu sa fi omis câte ceva.
Mai întâi însa va trebui ca, pe rând, sa ajungem în acel punct fiecare.
Nu ar prea fi cazul sa ne iluzionam ca ar mai fi loc de prea multe optiuni, din punctul unde ne gasim ca civilizatie.
Desigur inconstienta individuala poate constitui o alegere, care va avea firesc consecintele ei.
Cred ca am mai pomenit despre un prieten drag mie, deosebit de tânar si de constient.
La acest punct parerile noastre sunt oarecum diferite, deoarece el nu considera ca exista prea multe individualitati carora sa li se poata pretinde sa se trezeasca sau ca ar putea fi facute responsabile de propria lor evolutie.
Desi sunt de acord ca au fost facute eforturi pentru aducerea la starea de totala uitare, gândite deosebit de complex si calificat, pe parcursul unui interval de timp semnificativ, consider ca în experienta fiecaruia exista momente destul de aproape de starea de trezie, care ar putea sa îi atraga atentia macar.
Punem cu prea multa usurinta eticheta de "întîmplator" diferitelor circumstante deosebite, pentru a le expedia mai usor din atentia noastra si aici cred ca putem intui o responsabilitate, în sensul ca am putea face efortul de a încerca sa întelegem.
Nu neg ca întreaga civilizatie a devenit o "masa de manevra" si ca adevarati maestrii ai cunoasterii au obtinut aceasta, doar consider ca oportunitati de a descoperi acest mecanism se cam gasesc în exercitiul fiecarei individualitati.
Daca ea alege sa considere ca "nu are timp de prostii" nu cred ca poate fi facuta responsabila exclusiv Constiinta Colectiva.
Cam aici ar fi locul sa introduc o încercare alternativa de a explica suplimentar niste aspecte.
Vorbind despre cunoastere si modalitatea de a accede la ea, nu ar fi cazul sa ramânem în iluzia ca alegerea acestei civilizatii este si singura posibila.
Asa cum parcursul vietii unui individ ofera în fiece secunda oportunitatea de a face o alegere, însiruirea acestor alegeri putându-l duce în puncte ipotetic foarte diferite, la fel se întâmpla si cu o civilizatie, sub toate raporturile, inclusiv sub aspectul modalitatii alese de a accesa Cunoasterea.
Daca admitem ca Cunoasterea Este, ca ea face parte din Creatie si ca Cunoasterea -informatie fiind- probabil a fost chiar înaintea Creatiei, va fi posibil sa întelegem mai usor dece o "evolutie" pe calea Cunoasterii ar putea însemna de fapt o "involutie", în sensul diminuarii ei, prin diferite modalitati, cum ar fi separarea, specializarea, obiectivarea exclusiv instrumentala, si nu în ultima instanta deformarea programatica, etc.
Sunt foarte multe argumente în favoarea acestei ipoteze daca vom dori sa privim cu atentie.
     Cunoasterea a apartinut, se pare, unor anumite elite, de-a lungul timpului si foarte multa s-a "pierdut" odata cu disparitia acestora. Rezolvarea unor "necesitati imediate" a dat la iveala alternative supliniind partial adevarata cunoastere, care apoi au constituit puncte de plecare pentru o "alternativa a cunoasterii", cu profund caracter "practic", mai apropiat de ideia de tehnologie decât de cea de cunoastere fundamentala.
Ca atare si cercetarea fundamentala si-a canalizat interesul spre zonele de aplicabilitate, si astfel s-a ajuns în acest punct.
Orice cercetator stie ca în practica de zi de zi, el are o infinitate de ipoteze pe care poate alege sa mearga în cercetarea lui, dar o va dezvolta pe cea care pare a aduce cât mai repede un rezultat practic, asteptat cumva de societatea careia el îi apartine sau de fortele socio-economice sau de orice alta natura ar fi, deci un anume interes.
     Creatia însa a fost maiestrit "asigurata" prin distributia holografica a informatiei. Astfel, oricât ne-am îndepartat de "Sursa Cunoasterii" si am impurificat-o prin calea aleasa, ea se regaseste pretutindeni si poate fi accesata iar si iar, în fiece moment al Existentei.
Pentru aceasta nu trebuie decât sa accedem la o frecventa vibratorie la care preluarea ei sa devina posibila.
Ridicarea frecventei se poate face prin diferite modalitati si are ca, conditie de baza deschiderea mintii limitate catre nelimitare.
Imaginati-va o încapere fara ferestre, luminata doar de becuri rosii. Imaginati-va ca cineva, la un moment dat, a considerat ca "doar asa" se poate trai, în lumina rosie.
Imaginati-va acum generatii la rând traind acolo, doar acolo, nedeschizând niciodata o usa deoarece nu stiu de existenta vreunei usi, imaginati-va apoi ca sunteti unul din a nu stiu câta suta de generatii care nu a cunoscut decât aceasta lumina rosie.
Acolo v-ati nascut, ceea ce vedeti este "totul". "Asa vi s-a spus" doar, ca atare asa trebuie sa fie. Toti v-au asigurat ca asa este, ca nu are rost sa cautati altceva.
Acolo sunt facute toate tehnologiile necesare confortului vostru, aveti tot ce va trebuie, de ce anume sa cautati si ce ati avea de cautat?.
Sigur, sunt nefericiri in camera aceea, sunt boli si neântelegeri de tot felul, destul de suspecte uneori, se fac tot felul de eforturi pentru rezolvarea lor, dar "asa este viata"!

     La un moment dat, ai descoperit o usa si îti arunci cu circumspectie o privire. Mai întâi esti surprins de existenta unei usi, doar ai fost aproape asigurat ca nu exista nici una.
Apoi constati ca este altceva, este cu adevarat Lumina, ceva alb si imaculat, nimic obositor si dens, statut. Cu totul altceva...
Zilnic fugi cumva din camera aceea rosie si tragi cu ochiul "afara".
Nu îti vine sa crezi ca este cu putinta, doar sute de generatii nu au cunoscut decât lumina rosie iar vibratia pe care acum o simti pur si simplu te schimba cu totul.
Într-o zi capeti curaj si iesi si te plimbi si este nemaipomenit. Este fascinant sa constati ca rosul este doar o alegere, ca sunt zeci de mii de culori si ca viata arata cu totul altfel aici. Este completa, nu sunt boli si neântelegeri si nefericiri si mai mult, aici se cunoaste despre existenta alegerilor facute la un moment dat de unii, de a se retrage în limitele unei camere rosii si a vietui doar acolo.
Se stie ca au ales sa experimenteze lucruri ciudate, uitând Lumina, dar a fost alegerea lor.
     Imaginati-va ca te întorci tiptil la ai tai si nu stii cum sa faci sa le spui ce ai aflat. Spui în dreapta si în stânga ca ai descoperit o usa.
Cine nu te face nebun îti spune ca se grabeste si nu are timp de prostiile tale.
Desigur tu nu mai ai nici o sansa sa uiti ceea ce acum stii si nici nu te mai poti multumi sa stai în îmbâcsita si densa, obositoarea încapere rosie, atât de limitata si limitativa pentru experientele tale si ale semenilor tai, dar cum sa faci sa îi determini sa se opreasca doar o secunda din alergatura lor nebuneasca si sa te asculte cu adevarat.
Unii cred ca tu ai visat ca ai iesit pe o usa, altii îti demonstreaza matematic ca, au calculat ei si stiu precis ca nu poate exista o usa, iar tu stii bine ca ai iesit pe acolo si ca poti lua oricând pe unul de mâna si sa îl conduci, doar sa vrea.
Dar, atunci când ai iesit, ai observat ca tu însuti ai impregnata pe tine culoarea rosie. Arati ciudat, rosu în lumina aceea.
Apoi constati ca rapid, Lumina te decoloreaza, devii un altul, mai "normal" aici, în Lumina.
Întorcându-te mereu la "ai tai", schimbarile în "normalitatea ta" încep sa atraga putin câte putin atentia.
Nu te poti însa decide sa îi lasi acolo si sa pleci, sunt doar "ai tai" si este firesc sa îti pese de groaznicele limitari la care s-au autocondamnat sau altii i-au condamnat cândva prin alegerile facute pentru ei, dar oare chiar asta conteaza acum?!
Sau conteaza doar sa îi convingi cumva sa deschida usa si sa sparga ferestrele vopsite si ele cu rosu si sa lase Lumina si Aerul purificatoare sa patrunda si sa le vindece ranile si suferintele imaginare, datorate nefirescului din camera îmbâcsita în care au tot trait?
Pentru tine este clar ce este cu adevarat important, pentru ei însa nu.
Iar ei au dreptul sa aleaga, chiar daca nu au cum sa stie ce anume aleg.
Ei privesc unul la altul si vad o normalitate, asa cum este ea în acea camera, si vad ca este singura normalitate posibila...
Faci tot felul de încercari de a le face cunoscut ca exista si altceva, participi chiar la simpozioane unde reusesti sa atragi putin atentia câte unuia, dar oricum nu suficient pentru a determina pe cineva sa vrea sa vada el însusi cum stau, de fapt , lucrurile.
Permanent se insinueaza o stupida întrebare: foloseste la ceva?
Tie întrebarea ti se pare profund prosteasca, daca Adevarul foloseste la ceva.
Întelegi însa ca, în realitatea "rosie" este o întrebare "pragmatica", care vrea sa însemne "se poate trage vre-un folos, poate chiar profit din ceea ce tu ai descoperit?"
Daca constati tu însuti cu surprindere ca, de fapt, la toate capitolele vietii lor ai putea raspunde DA, PUTETI AVEA O INFINITATE DE PROFITURI CHIAR MATERIALE si le-o si spui, vei constata ca abia atunci vei risca cu adevarat sa vada ca tu ai devenit cam "ciudat" cu culoarea ta spalacita în Lumina, cam "anormal", si tot nu te va urma nimeni.
     Ideea acestei fantezii mi-a venit în urma încercarii sotiei mele de a contacta niste oameni care si-au ales ca menire soarta semenilor lor aflati în suferinta, la limita extrema, aparent fara nici o sansa acordata de medicina "camerei rosii", ei însisi desigur vietuind în aceasta încapere.
Desigur sotia si fiul meu de 15 ani au avut deschiderea de a ma urma pâna la acea usa, îi stiu bine existenta si au simtit fiecare în modul sau, dar suficient de intens despre ce este vorba, apoi am avut bucuria ca, într-o zi sa mai întîlnesc în usa un om care, la rândul lui descoperise, în modul sau, cam tot ce descoperisem si eu, pe alocuri mai mult, pe alocuri poate mai putin, dar nu sunt chiar singur în încercarea de a arata si altora ceea ce chiar merita sa fie cunoscut, din orice punct ai privi.
Dragilor, încercati sa întelegeti Camera Rosie ca fiind o banda de frecvente foarte joase, singura unde pot avea loc experiente atât de limitate, unde exista suferinta si boala si lipsuri si nevoi, cam tot ce se poate asimila în aceasta categorie.
Usa despre care vorbeam, si pe care multi ar accepta-o ca existând daca ar putea-o palpa, este desigur tot o banda de frecvente, dupa care Lumina este Tot Restul, adica Întregul, Nelimitarea, Infinita Infinitate a restului Frecventelor, manifestate desigur prin Energie si Informatie nedeformate si nefiltrate limitativ.
Ma veti întreba dece am ales eu sa caut o usa si un raspuns ar fi ca am descoperit-o întâmplator, stiind bine ca întâmplarea nu exista.
Dar mintea limitata va fi satisfacuta de prima parte a raspunsului.
Un alt posibil raspuns ar fi ca am cautat-o în multe vieti dinainte si trebuia sa o gasesc cândva.
Un altul, ca unul dintre noi, eu sau oricare dintre voi, trebuia sa o gasim, pentru ca Timpul o cere. Tot el cere sa fim cât mai repede cât mai multi, pentru a deschide usa pentru toti si a sparge geamurile, lasând Lumina si Aerul sa patrunda si sa purifice si sa însanatoseasca îmbâcsita încapere în care prea multe generatii au fost condamnate sa îsi traiasca experienta numita viata.
Prea a devenit totul deformat si nesanatos aici, cu toata aparenta de normalitate pastrata cu grija de catre anumiti Cunoscatori ai Adevarului dar nu si recunoscatori ai Armoniei si Iubirii.
Iubiti semeni, pe orice cale as cauta sa va explic, mesajul va ramâne acelasi: deveniti constienti, maturi, responsabili, intregi, nu va multumiti ca altii v-au spus ca deja sunteti.
Voi simtiti ca nu sunteti asa, nemultumirile voastre va avertizeaza despre acest lucru. Lipsa bucuriilor va avertizeaza, lipsa de sanatate si fericire va soptesc acest adevar.
     În adâncul sufletelor voastre stiu sigur ca simtiti chemarea nemarginirii si contrastul cu experienta de zi cu zi.
Stiu pentru ca si eu le-am simtit, si eu m-am tot mintit cu semisatisfactii si pseudoîmpliniri, dar imboldul de a cauta nu l-am putut învinge.
Foarte putini sunt cei care, nemotivati de o situatie limita, îsi mai gasesc timp sa caute ceva în precipitata si mereu mai aglomerata "realitate" pe care o traiesc.
Ca atare, unul care cauta semeni interesati de gasirea unei usi, va trebui sa apeleze la cei deschisi acestei cautari, prin chiar suferinta lor aparenta.
De aceea sotia a cautat sa contacteze, cum va spuneam, oameni care au ales sa se ocupe de suferinta semenilor lor.
Acestia probabil au simtit ca au o "menire" în acest sens si desigur s-au situat în puncte unde contactul cu acesti suferinzi este deja facilitat.
"Realitatea" pe care eu nu pot decât sa le-o explic, apoi sa le-o arat prin simpla conducere catre acea imaginara usa îi va "vindeca" de la sine, iar ei se vor vindeca cu adevarat doar întelegând acea "realitate", aflata dincolo de "normalitatea" cu care au fost obisnuiti.
Fara întelegere vindecarea nu are cum sa aiba loc, dar oricum daca ai apucat sa vezi acea banda de frecvente si Lumina de dincolo de ea, dorinta reala de a te "vindeca" de toate suferintele încercate devine de-a dreptul "cronica", nu i te mai poti sustrage.
Din acel moment prea stii ca se poate pentru a nu fi motivat sa îti muti experienta în acea zona. Aparent este multa poezie în metafora cu camera cea rosie dar, când pentru fiecare albul imaculat va fi devenit realitate veti întelege câta rigoare era în metafora aceasta.
Cum totul se deformeaza atunci când un filtru acopera totul si cât de simplu se poate iesi de sub acel filtru sau cât de simplu poate fi îndepartat si ce miracol aparent aduce dupa sine aceasta simpla operatie. Un fotograf clasic, cu practica de laborator, precis ma întelege destul de usor.
     Asadar, iubiti semeni, nu va mirati când va spun ca nu exista boala.
Nu este cazul sa fiti uimiti când va spun ca a nu va hrani cu elementele dense ale planului este firescul si a va iluziona ca muriti de foame este nefiresc. Nu are rost sa va întrebati daca sa ma credeti sau nu când afirm ca nelimitarea este firescul vostru, dar nu stiti înca.
Eu vi le spun dintr-o realitate care a fost si a voastra, înainte de a intra sub acel filtru si care a ramas si a voastra, atunci când veti alege, individual, sa-l parasiti.
Tot restul, vine de la sine. Aici Sine merita poate scris cu majuscula. Pentru ca în aceasta simpla operatie consta, de fapt, revelarea Sinelui, cea mult cautata teoretic dar prea putin si practic.
     Daca îmi veti cere sa identific acest filtru cu ceva anume, cu Constientul Colectiv l-as identifica.
Actualmente acesta contine toate datele, toata informatia care va deformeaza perceptiile.
El a fost asezat acolo cu un scop bine definit si trebuia îndepartat cu blândete prin venirea Maestrului Iisus, pentru toata umanitatea. Atunci rolul lui protector trebuia sa înceteze si de atunci rolul lui deformator s-a tot marit.
Desigur el a fost mentinut nu întâmplator în continuare si cu orice eforturi, care sa nu va imaginati ca au fost mici.
Pentru putini el a dat roade foarte bune, credeau ei, dar stiu ca deja nici ei nu o mai cred.
Actualmente el este sustinut în special de inertie si de faptul ca, iata, voi însiva ati devenit "rosii".
Traditiile voastre acum îl mentin, buclele de feedback ale fiecaruia si ale tuturor, panta pe care va tot rostogoliti ca un bulgare de zapada care tot creste, adunând erori dupa erori.

     Normalitatea pe care o percepeti privind mereu doar unii la ceilalti si tot comparându-va evolutiile, perceptia deja deformata, limitele mintii racordata fiind la aceasta banca de date viciata, suficienta si egourile, acestea sunt principalele elemente care va mentin în neîntregime, în suferinte, boli si deci în ceea ce cineva inspirat a denumit "ecuatii partiale de viata".
Atasamentul fata de pseudovalorile care v-au fost insinuate în locul celor adevarate si pe care le aparati cu strasnicie, desi multi au constatat nonvaloarea lor. Atasamentul pentru formele fara continut si vesnica voastra graba, cu neatentia consecutiva ei nu va permit sa iesiti de sub povara clara de acum a acestui deja terorizant filtru sub care va gasiti.
Renuntati la inertii, verificati valoarea traditiilor si nu va mai faliti cu forme goale, cautati si cultivati fiecare o anume stare de atentie si începeti sa construiti pe ea si pe propriile observatii propria voastra scara de valori.
Iesiti din turma, dragilor si treziti-va în întrgimea voastra, creativa si pe deplin responsabila, Iubitoare si Armonioasa, sub Marea Armonie.
Nu va temeti sa o faceti si nu va mai întrebati dece voi si nu altul mai întâi.
Aveti aliati puternici în demersul vostru, nu vi se pare destul de logic?!
Si apoi, de ce anume aveti a va teme?
Si ce anume riscati sa mai pierdeti, dupa ce chiar ati pierdut totul?
V-ati pierdut în primul rând identitatea, pe care doar asa o puteti revendica. Ce ar mai fi de pierdut de aici încolo?
Pentru mine acest rationament a fost suficient de puternic pentru a se constitui în cea mai buna motivatie. Poate este suficienta si pentru voi.
Încercati sa vedeti meschinele bucurii egotice, comparându-le cu adevarata bucurie, pe care poate deocamdata doar o intuiti în sufletele voastre. Renuntati pe cât puteti la ele si renuntati la a va tot simti în competitie cu semenii vostrii. Bucurati-va de ceea ce ei considera a fi succesele lor, ca si cînd ar fi ale voastre.
Oricum nu sunt asa decât cât sunteti acolo unde înca va gasiti. Renuntati pe cât puteti la iluzia nevoii, nu mai atasati aceasta eticheta tuturor zorzoanelor, devenind dependenti cu fiecare zi de înca o iluzie.
Veti fi cu atât mai aproape de esenta care sunteti cu cât veti dezlipi acest gen de etichete de pe cât mai multe repere din jurul vostru.

     90% din ceea ce acum considerati a fi valoare nu merita nici cea mai mica atentie, deci fiti deosebit de atenti si reverificati fiecare astfel de atribut. Ridicarea frecventei la care aveti sa tindeti nu se va putea face cu pietre de moara atârnate de gât.
Cautati sa observati ca ele v-au fost insinuate în viata, cu eticheta cu tot. Ba, de cele mai multe ori, eticheta a venit prima. Reclamele ce altceva încearca sa fie?! Renuntati la ele.
     Dragilor, sunt pentru voi doar sfaturi care vin din pozitia unuia deja iesit de sub rosul filtrului. Deci, iata ca se poate. Puteti sa considerati ca sunt o provocare vie, contemporana voua si o marturie ca este absolut fezabil.
Poate tonul este putin prea hotarât pentru urechile voastre, poate ar trebui sa va invit mai cu blândete, doar ca eu stiu ca voi chiar alta sansa nu aveti si încerc sa va arat asta sub toate formele, inclusiv prin tonul hotarât.
Sigur ca nimeni nu poate alege în locul vostru, nimeni nu va poate face "temele", pentru ca nu ar mai fi în Armonie. Maturizarea individualitatilor trebuie sa fie reala, altfel oricum se vor pierde.
Degeaba îi faci lectiile copilului lenes, poti pacali un profesor, dar examenele nu le vei trece în locul lui. Nimic din ceea ce am spus sau voi spune nu este lipsit de logica si totul poate fi analizat riguros de o minte deschisa.
Este doar un alt tip de cunoastere, lipsit de limite si bazat pe o stare de atentie, adica atentie deosebit de profunda, capabila sa receptioneze semnale pe o din ce în ce mai larga banda de frecvente, neavând importanta ca nu sunt neaparat obiectivabile cu aparatele noastre.
În asta si consta deschiderea mintii, în acceptarea ideii ca poate urmari o logica a fenomenologiei, chiar daca în parte nu se poate obiectiva înca.
Voi exemplifica: cred ca în primele pagini am pomenit pe undeva despre o frunza uscata atârnând de un fir foarte subtire, gen fir dintr-un ciorap de matase de dama.
O frunza mare, de artar sa spunem. Dar poate fi orice frunza sau nu neaparat frunza, chiar o coala de hârtie cam A6, sau ambalajul de staniol de la o bomboana de ciocolata. Puteti face cu ea un experiment foarte util pentru mintea voastra. Suspendati cu acest fir subtire de lustra din camera frunza respectiva. Ar fi indicat sa aiba circa 30 de cm, pentru o lejeritate mai mare.
Apoi asezati-va confortabil într-un fotoliu si încercati sa aveti o relatie, de la distanta. Mai întâi priviti-o cu o atentie detasata, apoi încercati sa îi observati "personalitatea", culorile, modul cum s-a uscat, etc.
Încercati sa o întelegeti cât mai profund, întrebati-va daca chiar a murit si, daca da, ce anume o retine sa nu îsi piarda forma, sa nu se transforme în elementele care o constituie.
Precis sunt niste forte acolo si sunt si informatii care o mentin, nu?!
Ati învatat la scoala despre toate acestea? Daca nu, de ce nu?
Cum oare un lucru atât de banal nu a constituit preocupare pentru nimeni, de-a lungul infinitelor generatii de "cercetatori"?
Aceste forte ca si informatia în baza carora ele continua sa se exercite se pot mentine aproape la infinit, chiar într-o banala frunza moarta. De ce nu stim nimic despre toate acestea?...
Dar aventura înca nu a început. Încercati sa iubiti aceasta frunza moarta, sa întelegeti ca si ea ca si voi contine cam aceiasi atomi, poate putin altfel structurati în molecule, dar aveti suficient de multe în comun. Si iarasi, nu uitati sa îi transmiteti iubirea voastra.
La un moment dat veti observa ca ea se roteste în jurul coditei de care a fost suspendata. Nu trebuie sa va mirati ci doar sa întelegeti ca a început o relatie adevarata, la care voi transmiteti si ea receptioneaza.
Desigur va urma faza la care veti cauta sa o subordonati vointei voastre, caci asa suntem obisnuiti, sa tot încercam sa subordonam noua pe toti si toate.
Veti constata repede ca nu functioneaza, dar nu înseamna neaparat ca veti si întelege, mintea tot va voi sa va demonstrati "forta".
Aici exista doua posibilitati: ori reveniti la o atitudine în acord cu Armonia Universala, ori renuntati, caci va veti inerva degeaba.
Daca ramâneti armoniosi, dupa ce va veti asigura ca nu a adiat nici un curent de aer, aveti ocazia sa o faceti sa danseze cam cum ar fi spre bucuria inimii voastre.
Ea poate fi oprita, poate fi rotita într-o directie sau alta, dupa o alternanta pe care voi o veti alege.
Oricine dintre voi o poate face, nu va faceti probleme în aceasta directie.
Daca înca nu raspunde intentiilor voastre, lasati timp pentru a înnoda o relatie cu ea alta data.
Deocamdata înca nu ati fost în "starea" care sa va permita aceasta relatie, iar responsabilitatea va apartine pe de-a întregul. Atunci când v-ati convins ca a fost o relatie, ca am dreptate în ceea ce spun, întrebati-va iar dece nu stiti nimic nici despre asta, dece nimeni nu v-a învatat sau nu v-a spus.
Chiar e posibil ca sute de generatii de cercetatori sa nu fi observat un lucru atât de simplu?!
Si întrebati-va cum anume se produce miscarea, ce forte sunt necesare pentru a dizloca volumul de aer la rotirea frunzei, cum de inertia rotirii este atât de slaba la dorinta voastra de a se opri din rotatie?
Are totusi si ea o masa, nu? Apoi exista întârzieri între intentia voastra si emisia pe care reusiti sa o faceti. Si totusi se opreste destul de instantaneu.
Dragilor, tocmai ati învatat mecanismul îmbolnavirilor si cronicizarii bolilor voastre si nu numai. La fel arata si mecanismul însanatosirii voastre.
     Daca veti merge cu curiozitatea mai departe aveti ocazia sa constatati ca puteti mentine relatia vie cu frunza voastra si îndepartându-va de ea semnificativ. Nu 10 metri, nu 100 ci practic infinit.
O puteti verifica cu ocazia deplasarii ocazionale în alt oras, cu conditia ca acasa sa ramâna un martor.
Ori stabiliti dinainte o ora la care sa relationati, ori sunati la telefon si închideti, pentru a nu suspecta mintea o legatura prin fir.
Veti avea confirmarea faptului ca 300 de kilometri practic nu înseamna nimic. Cu aceasta ocazie ati înteles cum actioneaza terapeutii la distanta, dar si unul din motivele pentru care noi una suntem.
Ati facut si un pas pe calea întelegerii mecanismelor obiective ce stau la baza telepatiei.
Ceea ce nu veti întelege va fi de ce nu v-a spus nimeni pâna acum nimic despre toate acestea.
Eu va pot spune dece nu ati fost învatati nimic: pentru ca chiar nu trebuia sa stiti. Daca ati fi stiut macar ceva, imediat ati fi putut afla cam totul despre ce sunteti si ce puteti si despre cum stau cu adevarat lucrurile în afara camerei rosii. Ca atare filtrul s-ar fi spart.
Ori filtrul era menit sa va mentina în ignoranta si imaturitate, de care se putea profita în voie.
Cum a fost posibil: prin Cunoastere, dar înafara Armoniei.
Cu ce instrumente? Prin conditionarea mintii.
Daca îi spui unui om cum anume trebuie sa gândeasca într-o circumstanta sau alta, de fapt nu faci altceva decât sa îi interzici sa mearga pe orice alt drum.

     De aceea spuneam la un moment dat ca sistemul de învatamânt a fost diabolic gândit special pentru conditionarea mintii, pentru limitarea atentiei si a creativitatii.
De aceea a fost înlocuit sistemul "scolilor" din jurul unor maestrii cu un sistem unde imprevizibilul avea sanse tot mai mici sa apara. Daca veti analiza cam când s-a petrecut aceasta veti afla si cam de cât timp evolutia este atent monitorizata si canalizata cu scopuri bine definite pe aceasta planeta.
Perfectiunea a constat în special în aceea ca nimeni nu trebuia sa sesizeze ceea ce de fapt se urmarea, ceea ce s-a si reusit pâna azi.
Memorarea mecanicista a unor lectii, cu punctuatie cu tot, daca se putea, facea o programare perfecta a mintilor limitate pentru stergerea definitiva a valentelor creative si virtualelor "accidente" pe cale cunoasterii.
     Cunoasterea faptului ca orice problema poate avea practic o infinitate de rezolvari, a faptului ca ele sunt circumscrise fiecarui moment de ACUM, ar fi oferit mintii o libertate periculoasa si un licar catre infinit. Aceasta nu avea voie sa se întâmple, câta vreme turma trebuia mentinuta.
Si acesta a fost doar unul din mijloacele prin care s-a actionat, ele fiind de o diversitate greu de imaginat si la fel de subtile.
Întotdeauna s-a urmarit acea perfectiune care facea din victime niste recunoscatori pentru binefacerile primite. Tot acolo civilizatia actuala se gaseste si astazi, si azi multumeste pentru toate belelele care i se cadorisesc.
Avalansa de medicamente noi nu este decât un banal exemplu.
Focarele de tensiune de pe glob ar putea fi un altul.
Pentru ca ele nu sunt reale ci regizate si toti stim aceasta si nu facem nimic. Devenim partizanii unora sau ai altora si le multumim... Ne vom trezi oare vreodata?

     Distragerea atentiei de la aspectele importante este cheia tuturor acestor maestri ai cunoasterii. Spargerea ei în cât mai mici fragmente. Atragerea catre pseudo-probleme.
Daca îi spui omului ca este manipulat prin mesaje subliminale, de fapt îi spui ca iata, bucura-te ca ai reusit sa afli cum ai fost manipulat, dar aceasta modalitate a fost facuta publica special pentru înselarea atentiei.
Acest tip de manipulare nu a fost cu adevarat folosit pentru masuri de mare anvergura si nici nu aveau cum. Cer prea multe investitii materiale si umane. Ca atare devin repede publice.
Va repet ca nu sunt nici pe departe un vânator de vrajitoare, dar nici nu putem deveni constienti facând abstractie de datele problemei în integralitatea lor.
     Sunt vre-o cinsprezece secole de când destinele umanitatii sunt conduse din umbra si asta nu este putin deoarece au actionat fortele cele mai avansate în Cunoastere, având ca opozanti o masa de manevra amorfa si absolut inocenta. Nu a existat nici un moment un echilibru de forte.
Pseudovalorile au înlocuit valorile si s-au fixat în Constientul Colectiv. Acum oricare este absolut convins ca ceea ce a fost învatat este singurul adevar valabil.
Totul este întarit odata în plus de traditie acum, deci sunt o infinitate de argumente care se vor putea opune Adevarului.
Numai atentia lucida exercitata individual poate arata adevarata fata a lucrurilor.
Simplul experiment cu frunza va va demonstra cât de departe ati fost tinuti de adevar si ar fi o cumplita eroare sa credeti ca a fost o întâmplare. Acolo, daca veti dori sa întelegeti, gasiti cheia rezolvarii majoritatii problemelor voastre.
Pentru ca aveti ocazia pentru prima data sa vedeti cu proprii ochi ce înseamna forta creatoare a mintii voastre. Aceasta contrazice tot ceea ce vi s-a permis sa aflati, inclusiv afirmatia ca, pentru a se manifesta, intentia are nevoie de timp în aceasta dimensiune, chipurile adevar din cunoasterea ezoterica.
Va trebui sa întelegeti ca frunza aceasta este o realitate din afara corpului vostru fizic si ca asupra ei gândul vostru a exercitat o forta foarte mare, daca a reusit sa schimbe pozitia fizica a unei alcatuiri formate din mii, poate zeci de mii de celule si o infinitate de atomi.
Acum gânditi-va cam ce forta poate exercita mintea voastra asupra propriei alcatuiri fizice, atomi si celule din componenta unui organ oarecare.
La primul semnal sau disconfort perceput ca venind din acel organ, mintea alearga acolo si începe sa creeze o furtuna energetica si informationala, deoarece se teme ca veti avea o problema cu acel organ Acea furtuna nu face decât sa dea nastere unei dizarmonii, care obiectiv are ca urmare un disconfort prelungit.
Încercarea iluzorie de a apela la un specialist nu va face decât sa sporeasca dezechilibrul, în caz ca un diagnostic va "confirma banuiala". De fapt, ce ar putea constata cineva, dupa ce ati afectat singur organul respectiv, decât sa confirme ca este afectat.
Daca o încredere deosebita în medic va face gândul vostru sa se linisteasca pe motiv ca precis v-a recomandat cel mai bun medicament, atunci aveti toate sansele sa va vindecati.
Daca neîncrederea va lasa gândul sa continue transmiterea de energii si informatii contorsionate la locul cu pricina, veti calatori din medic în medic si din medicament în medicament, pâna ce cineva cedeaza. Acesta poate fii gândul respectiv, dar de regula nu se întâmpla asa deoarece frica va creste proportional cu insuccesele terapeutice si cel mai ades cedeaza chiar bietul organ care v-a cazut victima, el desigur neavând nici o alta vina.
Faptul ca sunteti creator prin puterea gândului dar inconstient de aceasta îsi va fi dovedit fatalitatea.
Presupunând ca ati fi fost constient, la primul disconfort ati fi trimis un gând de pace, armonie si iubire la locul cu pricina. Sau macar ati fi ramas linistit, lasând ca totul sa reintre în normal, subordonat fiind Armoniei Universale.
Si într-un caz si în altul totul ar fi reintrat în firesc, dar necunoscând toate acestea, ati ales desigur singura varianta cu adevarat proasta.
Nu trebuie sa credeti ca ati ales-o chiar întâmplator, deoarece sunt multe modalitatile prin care va este sugerat sa faceti mereu aceasta alegere si nu pe aceea de a sta linistiti.
Am sa va dau un exemplu.
Acum un an si jumatate devenisem tatal unei fetite si, la iesirea din maternitate am trecut cu mama sotiei pe la farmacie pentru o alifie de galbenele si niste pempersi.
Bine intentionata dar în totala necunoastere, ea m-a întrebat daca avem un termometru în casa.
I-am spus ca nu cred. A cumparat unul. Când a plecat, am gasit un cui înfipt în perete si l-am agatat acolo, în cutia lui de carton, spunându-i sotiei unde l-am pus si ca "nu va parasi acel cui niciodata".
Prin ceea ce am spus sotiei am demontat mecanismul infoenergetic sadit din necunoastere de bunele intentii ale mamei ei.
Aceste mecanisme de care nu suntem constienti actioneaza ca niste "blesteme" în vietile noastre si sunt amorsate de fricile fiecaruia.
Ele sunt generate de un banal afis publicitar sau de o buna intentie oarecare (drumul catre iad este pavat cu bune intentii), dar sunt de o virulenta inimaginabila tocmai datorita lipsei noastre de constienta.
Daca devenim constienti si suntem atenti, devin total inofensive.
Nici nu va sfatuiesc sa va gânditi ce experiente de viata va pregatiti atunci când strângeti "bani albi pentru zile negre".

     Dragilor, viata omului a fost facuta sa fie Bucurie. Însa inconstienta a transformat-o în ceea ce vedeti si traiti.
Exista drum de întoarcere la statutul pe care singuri l-am pierdut. El nu poate ocoli Cunoasterea. Cu ea trebuie început.
Înainte sa cunosti însa, trebuie sa afli si pentru a afla trebuie sa nu mai crezi ca stii. Aici este marele pericol al infatuarii egotice.
Simpla întrebare nevinovata "cine e asta de îsi permite sa-mi spuna mie?" sau afirmatia plina de suficienta "am mai vazut noi din acestea" îti ia definitiv dreptul de a afla.
Este periculos de simplu, la un anumit nivel vorbind... Aceasta a si fost urmarit: "cred ca stiu" înlocuieste Cunoasterea si a fost absolut suficient ca filtrul rosu sa acopere o civilizatie.
Privit cu suficienta atentie totul devine deosebit de clar, dar cine are timpul necesar când jocul se învârte cu o viteza din ce în ce mai mare?
Piramida entropica îsi cere drepturile, de sus în jos, iar daca nu faci fata etajului pe care esti, cobori imediat si aceasta amenintare este un izvor de frica permanenta, menita sa te tina sub rigorile entropiei.
Ca sa îti propui sa iesi, mai întâi va trebui sa gasesti curajul de a-ti asuma o brusca prabusire la baza piramidei.
De unde acest curaj, daca nu cunosti nici o realitate alternativa, chiar daca ea se afla acolo, în spatele unui geam vopsit?
     Ce as mai adauga despre aceasta nefireasca constructie entropica, acest joc bine pus la punct?
Spre exemplu as mai spune ca vârful ei nu a fost vazut niciodata, cu toate ca întregul edificiu acestui vârf îi slujeste.
Dar, desi nu îi vedeti prezenta în cadrul jocului, totusi si el apartine entropiei. Si îi sufera urmarile. Pentru ca entropia însemna un sens contrar vietii, o prabusire în ea însasi.
A te iluziona ca ai putere în cadrul unei entropii este o pura aiureala.
Pe o corabie care se scufunda si sobolanii dar si capitanul nu pot fi decât, în cel mai fericit caz, doar supravietuitori.
În acest caz însa, cât timp nu ai ales sa iesi, supravietuitor nu poti fi.
Daca ai iesit, nu mai apartii acestei lumi si, pentru întâia oara ai ocazia sa îi privesti fragila constitutie, bazata exclusiv pe iluzia filtrului respectiv.
     Din noua ta pozitie fragilitatea ei evidenta si poate si mai mult nefirescul regulilor ce domnesc acolo te fac sa te întrebi cum ai putut fi atât de mic si înghesuit încât sa încapi în acea constructie? Îti simti întregimea parca si mai întreaga în fata acestei comparatii care ti se impune de la sine.
Doar tot tu erai si acolo si te-ai jucat si tu!
Dupa cum vedeti încerc modalitati diferite pentru a ma face înteles de cît mai multi dintre semenii mei. Fiecare individualitate trezita este o bucurie pentru mine. Desigur o carte nu poate fi mai mult de atât si nici nu poate initia pe nimeni, dar este un fel de manifest.
Cunoasterea adevarata înseamna traire, nu simpla informare. Dar aceasta este mai buna decât dezinformarea.
Ori, pâna acum, mai pe toate caile ati fost doar dezinformati.
Acolo unde izvorul a fost pur, apele lui tot tulburate au ajuns la voi.
Pentru a putea întelege mai usor, încercati sa vedeti Cunoasterea ca pe ceva material, sa spunem tot o mare frunza de artar. Daca veti privi cu atentie, veti vedea cum, din petiol pleaca o multitudine de ramificatii majore, care apoi se ramifica si se tot despart, hranind cu seva întreaga suprafata.
Cu toate acestea, fiecare milimetru patrat are o anume individualitate pe aceasta suprafata a frunzei.
Motivele pot fii infinite, doar suprafata este, în fond, o alcatuire dintr-o infinitate de molecule si atomi, pentru fiecare din ele fiind valabila o evolutie absolut individuala.
Imaginati-va acum civilizatia noastra ca fiind un grup de molecule de apa, intrate prin petiol si calatorind de-a lungul marilor arterute, apoi a altora mai mici si fixându-se pe câtiva milimetri patrati din aceasta "frunza" a cunoasterii.
Desigur nu avem de unde stii ca suntem în alcatuirea unei frunze si nu putem avea o privire de ansamblu, dar am evoluat pe mica noastra suprafata din "cunoastere", alcatuind o civilizatie bazata pe aceasta portiune din "frunza".
Daca am fi dorit sa ramânem deschisi si constienti, macar nu am considera ca aceasta mica suprafata reprezinta toata Cunoasterea. Am gândi, cu bun simt, ca aceasta este cunoasterea "de care avem parte" si am permite mintii sa acceada catre nelimitare, la prima ocazie care s-ar ivi.
Pentru ca constienta ne-ar spune permanent ca, totusi, facem parte dintr-o cunoastere mai larga si ca este foarte posibil si poate tentant de aflat cam cum ar putea sa se manifeste "frunza" pe alte portiuni ale ei.
Am fi constienti ca seva circula prin aceasta frunza si liniar dar poate si dupa legi mai putin clare mintii noastre, cum ar fi spre exemplu osmoza.
Poate am constientiza chiar ca si frunza noastra este doar una din infinitele, alcatuind marele arbore al cunoasterii.
Am putea atunci întelege mai bine ca fragmentele de cunoastere valabile pentru fiecare portiune din fiecare frunza din întregul arbore poate fi considerata a fi Legea, un numitor comun pentru întreaga Creatie.
Si am putea întelege si aparitia unor "adevaruri locale", cu conditia de a nu uita ca ele nu pot exista decât prin recunoasterea acelui numitor comun. Altfel portiunea respectiva se devitalizeaza încetul cu încetul, se usuca si atrage dupa sine o deformare infoenergetica în jur, ducând la uscarea întregii frunze si caderea ei.
Desigur pentru arbore chiar nu conteaza, mai ales ca ulterior în seva sa se vor regasi urmele acestei "pieiri".
     Prea consideram "realitatea noastra" a fi obiectiva si mai ales singulara. Prea suntem tentati sa credem ca am înteles totul si ca, înafara celor întelese, nimic nu mai poate exista.
Când unul dintre noi are cumva acces la o cunoastere mai larga devine suspect, mai ales ca el nu poate sa nu-si doreasca sa aduca semenilor sai aceasta cunoastere.
El vede de acum clar ca ceea ce civilizatia a ales sa experimenteze este si deosebit de complicat si în aceeasi masura ineficient, iluzoriu, entropic si deci îndepartat de Legea care i-ar garanta o corecta evolutie. Are cunoasterea care lor le lipseste si pentru el majoritatea experientelor limitative sunt pe deplin explicabile în cicluri de cauza-efect, aici intrând cam toate aspectele vietii semenilor sai.
Este dificil însa de gasit o modalitate eficienta de a le aduce aceasta cunoastere, mai ales ca ei nici nu vor sa stie cât de importanta ar fi pentru ei însisi si nu pentru altcineva. În plus, a te atinge de "valorile" în care ei cred este o adevarata jignire.

     Te gasesti ca în fata unui trib barbar, tu cu bricheta în buzunar si ei frecând lemnele, sa aprinda un foc. Daca le arati bricheta, îsi scuipa în sân, se dau un pas înapoi, apoi se arunca asupra ta, sfârsind prin a distruge si bricheta pe care nu o pot întelege, si pe tine, imprudentul.
     Sunt semeni pe planeta care se destrupeaza dupa chinuri mari în urma unor "boli necrutatoare", este o mare "penurie de energie" si sunt multe "nevoi" si "lipsuri".
El are bricheta în buzunar si toti acestia se încapatâneaza sa nu vrea sa stie, deoarece totul este institutionalizat atât de "bine" încât nimeni nu poate comunica eficient ceva, decât în cadrul acestor mecanisme statutate si, evident, atent monitorizate.
Desigur, daca propui semenilor tai ceva lipsit de semnificatie reala si îti mai si sprijini demersul cu suficienti "bani", le poti vorbi de la