"Tinutul Da Qin si interesul chinezilor pentru Dacia " de Gheorghe Seitan publicat la 19.09.2008
Gheorghe Seitan:
"Tinutul Da Qin si interesul chinezilor pentru Dacia"
In anul 1935, când a scris "China, a short cultural history", autorul acestui tratat de istoria culturii probabil nici nu auzise de Dacia. Altfel nu se explica de ce, in incercarea lui de a localiza Tinutul Da Qin, descris in Istoria Han Târzie, un tinut situat geografic la vest de Marea Neagra si inregistrat in timp in sec. I e.n., nici macar nu ia in calcul posibilitatea ca acesta sa fi fost Dacia.
CP. Fitzgerald afirma, fara a aduce argumente, ca Da Qin este una si aceeasi cu Imperiul Roman, localizare care nu are, dupa parerea noastra, nici un suport logic, dupa cum vom incerca sa aratam in cele ce urmeaza. Da Qin fiind de fapt Dakia.
Odata cu traducerea acestei carti in România confuzia dintre Da Qin si Imperiul Roman nu mai poate trece neobservata, mai ales ca este vorba de un izvor necunoscut despre Dacia, si anume Istoria Dinastiei Han.
Meritul cartii consta in faptul ca ne pune la dispozitie traducerea unui fragment din Istoria Dinastiei Han Târzii, putind obtine, astfel, informatii ce ne permit sa ne distantam de opinia lui Fitzgerald.
Aceasta traducere se afla in cuprinsul cap. VIII al cartii, intitulat "Imperiul Han si descoperirea occidentului", in contextul unor relatari mai ample ce vizeaza China si lumea occidentala antica.

De aici aflam cum in timpul imparatului chinez Han Zhang Di, oastea chineza, in numar de 70.000 de soldati, avind in frunte pe destoinicul general Ban Zhao a pornit o ofensiva de cucerire a regatelor din zona Turkestanului si mai departe a lumii vestice. Ban Zhao a traversat muntii Tian Shan si in anul 97 e.n. , fara a intâmpina vreo impotrivire a ajuns pâna la Marea Caspica. De aici el si-a trimis un sol, pe Gan Yng sa stabileasca contacte si sa se intereseze de natura si starea tarilor din vest.
Ajungind in acest punct al relatarilor, Fitzgerald simte nevoia sa faca o evaluare a fortelor euro-asiatice ale momentului 97 e.n. si chiar o face.
Insa dupa parerea noastra aceasta evaluare ramâne incompleta atâta timp cât pe tabla de sah a confruntarilor militare si politice lipseste Dacia.
Mentionându-l pe Pacorus, regele partilor, ar fi trebuit amintit si aliatul sau Decebal. Partia si Dacia aveau acelasi dusman - imperiul roman - cele doua regate constituind puteri zonale de temut.
Armata chineza, prezenta in zona Marii Caspice, trebuia obligatoriu sa tina cont, in jocurile politice si militare de Partia si de aliatul sau, Dacia. Judecând astfel, ni se pare foarte normal ca solul lui Ban Zhao, investit probabil cu raspunderi diplomatice, pe care nu le cunoastem, sa fi avut ca tinta Dacia, dupa ce vizitase Partia.
Ca acest rationament este logic rezulta si din comentariile lui Fitzgerald, bazate pe cronica Han: dupa Partia, solul Gan Yng isi fixase ca destinatie Da Qin (Dacia -n.n.). Ajunge la Marea Neagra, in preajma actualului oras Batumi, dar nu reuseste sa se imbarce, in fata unei calatorii primejdioase si de durata.
Insa Fitzgerald se afla in eroare când spune "Scopul sau era sa ajunga in Da Qin, adica in Imperiul Roman". Daca Gan Yng si-ar fi propus sa ajunga in Imperiul Roman, de la Batumi nu trebuia sa traverseze Marea Neagra. Imperiul in cauza se afla lânga el.

In anul 17 e.n. romanii transformasera Cappodocia din regat clientelar in provincie romana, iar in anul 70 Armenia Minor fusese alipita acestei provincii. De la Batumi la Eufrat nu sunt decât 200 km, pe care ii putea strabate intr-o saptamâna, fara greutati prea mari. De fapt insusi Fitzgerald se contrazice la pg. 285 când ne spune ca imperiul roman era cunoscut de chinezi sub numele de Da Jin, ceea ce nu este tot una cu Da Qin.
Alte argumente pentru a identifica tinutul Da Qin cu Dacia ne sunt furnizate chiar din lectura fragmentului de cronica, tradus si publicat in carte. In primul rând, din punct de vedere lingvistic Da Qin nu este altceva decât o pronuntie chinezeasca a toponimului antic Dakia. Ceea ce ni se pare important este faptul ca locuitorii din Da Qin sunt numiti Marii Qin. Asadar "sunt numiti", Da Qin fiind un cuvânt gasit si nu unul creat de chinezi ad-hoc, pentru a desemna un teritoriu cum ar fi Da Yuan (Sogdiana), Da Xia (Bactria), An Xi (Partia). In acest caz Da Qin trebuie sa fie o calchiere a unui cuvânt al locului, usor de gasit in numele Da Kia.
In al doilea rând, localizarea geografica a tinutului Da Qin corespunde perfect situarii Daciei pe harta, adica la vest de Marea Neagra, dar nu ar fi tot atât de exact daca ne-am folosi de aceste coordonate pentru a gasi Imperiul Roman. Exista, se spune in cronica, o cale de uscat, pentru a ajunge in Da Qin pornind din Partia - inconjurând nordul Marii Negre, apoi continuând drumul spre vest, ceea ce intareste cele afirmate de noi mai sus.
In al treilea rând, daca coroboram anii când Gan Yng s-a documentat (97-l02 e.n.) cu traseul descris de cronica Han pentru a ajunge in Da Qin, dam de Dacia si nu de imperiul roman.
In al patrulea rând, sistemul de succesiune la tronul tarii Da Qin este dacic si nu roman. Dupa ce in cronica ni se spune ca regii pot fi schimbati daca apar semne rau prevestitoare, sau anotimpurile nu isi urmeaza cursul firesc, iar cei detronati se retrag in pace, fara suparare, Fitzgerald se grabeste sa ne asigure ca descrierea acestui sistem este in mod clar o relatare denaturata a consulatului anual al Republicii Romane.
Pentru noi nu este deloc clar, in primul rând pentru faptul ca informatiile sunt culese intre anii 97-102 e.n.. când trecusera circa 130 de ani de la perioada consulara a Romei.
Apoi chiar daca consulatul ar fi fost in vigoare, ceea ce vrea cronica chineza sa ne descrie este altceva decât o rotatie mecanica, anuala, a conducatorilor statului.
Semnele oraculare, acele prevestiri, care erau apanajul magilor, perturbarile care se iveau in armonia cosmica a derularii anotimpurilor, acestea il determinau pe rege sa se retraga in liniste, lasând locul altuia mai bun.

Acest sistem de succesiune este dacic, pentru ca insusi Decebal a beneficiat de el prin abdicarea de buna voie a lui Duras Diurpaneus.
In al cincilea rând, descrierea capitalei, cu cele patru palate ale sale, situate in cele patru puncte cardinale, plus unul la centru, in legatura cu care Fitzgerald nu se hotaraste daca este Roma sau Byzantium, ne sugereaza un model dacic de impartire administrativa a teritoriului.
Trebuie sa ne intrebam care au fost ratiunile pentru care, dupa moartea lui Burebista, imperiul dac s-a fragmentat, la inceput, in patru state, apoi in cinci. Conducatorul suprem era semizeul, (semizei numiti de Iordanes, Ansi), Fiul Cerului si al pamântului, iar lui i se subordonau Imparatul Rosu, Imparatul Verde, Imparatul Alb si Imparatul Galben, dupa cum aflam din povestile romanilor. Ei sunt cei care au preluat conducerile propriilor imparatii, dupa moartea lui Burebista, in centru existând regatul condus mai departe de Dekaineos. Concluzia care se impune este aceea ca Tinutul Da Qin, descris in Istoria Dinastiei Han Târzii, este Dacia.