Motivatie la o evanghelie unificata de Nicolae Kreis publicat la 25.09.2008
Motivatie la o evanghelie unificata
     Domnul Iisus Hristos, Cuvântul lui Dumnezeu, S-a întrupat în urma cu 2000 de ani pentru a aduce omenirii, din partea Tatalui ceresc, Evanghelia, adica Vestea buna a mântuirii.
Dar, întrucât Fiul lui Dumnezeu n-a lasat nimic scris de mâna Sa, sarcina de a consemna Biografia terestra si Învatatura Fiului omului a ramas în grija oamenilor.
Însa oamenii, în calitatea lor de fiinte pamântesti, limitate, nu s-au priceput sa faca dumnezeiasca lucrare cum se cuvine, consemnând Biografia si Învatatura Cuvântului întrupat în peste cincizeci de versiuni mai mult sau mai putin divergente, ceea ce a avut ca efect imediat spargerea unitatii de credinta prin aparitia ereziilor împotriva carora însisi sfintii apostoli au declansat o lupta acerba pe vremea cât s-au mai aflat în viata.
Dar neghina, odata semanata, n-a mai putut fi smulsa din grâu, asa ca schismele si sectele au proliferat ulterior, odata cu varsarile de sânge.
     În prezent numarul sectelor depaseste cifra de 1200, cifra însotita de paradoxul ca fiecare dintre ele pretinde a fi singura detinatoare a adevarului adevarat/a adevaratei credinte, ceea ce nu este nici posibil, nici adevarat.

                 chilie in epoca primara
Iata motivul pentru care Biserica Primara, aceea aflata în stare de prigoana în primele trei veacuri ale Erei Crestine, era pe deplin constienta de necesitatea vitala a punerii în circulatie a unei singure Evanghelii Standard care sa raspunda cerintei de unitarietate, spre a putea fi propovaduita cu succes în lumea întreaga, în vederea eliminarii, pe cât posibil, a pericolului de rastalmacire a mesajului divin, respectiv a tendintei de divizare a credintei.
Ideea unei singure Evanghelii Standard era justificata de faptul ca, daca în planul ontic, al Fiintei, Hristosul este Unul singur, daca viata / biografia Sa este unica si învatatura Sa este unitara, acest dat ontic trebuie sa aiba corespondent si în planul gnozic, al cunoasterii omenesti, prin existenta unei singure Evanghelii lipsita de contradictii interne (antiloghii) si reflectând adevarul autentic.

         Elaborarea Evangheliei Standard n-a fost posibila în conditiile social-istorice nefavorabile din primul secol al Erei Crestine, iar în secolul al II-lea d. Hr. singurele surse de informare care puteau sa mai serveasca acestui scop au fost cele peste cincizeci de versiuni ale Evangheliei aflate în circulatie, martorii directi ai dumnezeiestilor evenimente trecând între timp în alt plan al existentei.
     "Diatessaron"-ul lui Tatian, facut public în anul 160 d. Hr., reprezinta prima încercare de armonizare a versiunilor dupa Matei, Marcu, Luca si Ioan ale Evangheliei. Aceasta lucrare a circulat în limbile greaca si siriana pâna la începutul secolului al V-lea d. Hr.

         Din pacate, unificarea celor patru versiuni amintite ale Evangheliei este o operatie dificila (personal am lucrat la aceasta unificare timp de 20 ani. Si, daca n-as fi beneficiat de harul lui Dumnezeu si de ajutorul unui computer, nu mi-ar fi fost suficiente sapte vieti la rând pentru a finaliza lucrarea).
Asa ca, odata cu trecerea timpului, ieseau în evidenta tot mai multe deficiente / scapari / omisiuni involuntare ale Diatessaron-ului, motiv pentru care Conciliul de la Cartagina din anul 397 d. Hr. a canonizat ca insuflate de Dumnezeu doar cele patru versiuni amintite ale Evangheliei, nu si Diatessaron-ul lui Tatian, iar în anul 411 d. Hr., Rabbula, episcop de Edessa, a decis retragerea definitiva a acestuia, în circulatie ramânând doar cele patru versiuni canonice independente, numite si "Cele Separate".

                  chilie in epoca actuala
Si iarasi din pacate, dupa încetarea prigoanei Bisericii, respectiv dupa proclamarea crestinismului ca religie oficiala/de stat de catre împaratul Constantin în anul 313 d. Hr, contrariile si-au schimbat locurile: odata cu Diatessaron-ul lui Tatian, Biserica a aruncat la cosul de gunoi si idealul de unicitate/unitarietate al Evangheliei si al credintei. Caci de acum înainte episcopii au început sa fie preocupati cu precadere doar de lupta pentru putere si înavutire, preocuparile spirituale trecând pe locul doi sau pe niciunul.
     Intoleranta/bigotismul/fanatismul celor ce s-au supranumit urmasi sau loctiitori ai lui Hristos pe pamânt a crescut atât de mult încât acestia credeau ca aduc un serviciu lui Dumnezeu declarându-i eretici, arzându-i pe rug/ucigându-i în chinuri groaznice, în Numele lui Dumnezeu, pe cei care îndrazneau sa militeze, în masura priceperii lor, pentru unicitatea, unitarietatea si autenticitatea credintei. Asa ceva Hristos n-a facut.

         De atunci, destinul Evangheliei Unificate s-a zbatut neputincios pâna în ziua de azi între falcile clestelui unei deveniri dominata de tendinte antagonice/contrare, dupa cum urmeaza:
Refacerea unitatii de credinta a Bisericii nu mai prezenta interes din momentul în care oficialii religiosi au început sa slujeasca la doi stapâni (lui Mamona si lui Dumnezeu), asa ca acestia au lasat lucrurile sa dainuiasca vesnic în starea în care le-a asezat vremelnic episcopul Rabbula.
În consecinta, demersurile adeptilor ideii de unicitate si unitarietate a Evangheliei, aflati de acum în opozitie, au esuat de fiecare data în fata atitudinii conservatoare a celor aflati la putere.
Conservatorii îi ridiculizau pe cei ce militau pentru dezosificarea spiritului, spunând despre dânsii ca vor sa împace patru oameni (Matei, Marcu, Luca si Ioan) care nu s-au certat niciodata.

         Atunci au intrat în scena rationalistii, cei care trec totul prin filtrul propriei gândiri. Caci daca Biserica oficiala n-a binevoit sa sesizeze cât de mare era raul pe care îl aducea Bisericii farâmitarea credintei prin pierderea de suflete si de vieti omenesti, Dumnezeu a îngaduit, ca pedeapsa, producerea unui rau si mai mare.
Rationalistii, aplicând metoda comparatista asupra celor patru versiuni canonice ale Evangheliei, au descoperit ca evanghelistii "s-au certat", de fapt, rau între ei, atunci când, de exemplu, Matei, scriind genealogia Domnului Iisus Hristos, enumera de la Avraam pâna la Mesia 42 generatii de oameni, în timp ce Luca enumera 56 generatii, ceea ce creaza dificultati insurmontabile în stabilirea cronologiei anumitor evenimente biblice.
Sau atunci când, în versiunea dupa Marcu, se afirma ca Iisus, în timp ce-Si instruia ucenicii, le-a zis sa nu ia cu ei pe cale, când merg sa propovaduiasca Evanghelia, nici pâine, nici traista, nici bani la cingatoare, ci numai toiag (Mc. 6.8), pe când, în versiunea dupa Matei, le-a zis sa nu ia cu ei nici macar toiag (Mt. 10. 10).
Aceasta neconcordanta este foarte grava, dualizând dogmatic mesajul evanghelic, daca se are în vedere ca, în Biblie, cuvântul toiag are semnificatia de autoritate/putere a lui Dumnezeu (Evr. 1. 8).
Cum este, deci, mai bine: ca acela care merge sa propovaduiasca Evanghelia sa fie însotit de autoritatea lui Dumnezeu, sau nu?
Cât de eficienta poate fi propovaduirea Cuvântului de catre niste insi lipsiti de puterea lui Dumnezeu?
Si lista cu exemple de neconcordante între cele patru Evanghelii, reliefate prin metoda comparatista, este mai lunga, dar ma opresc aici, lasând în seama cititorului cautarea/gasirea lor.
     Dezamagirea rationalistilor a fost totala când au întâlnit astfel de contradictii ireconciliabile în Cuvântul lui Dumnezeu, adica acolo unde se asteptau sa întâlneasca perfectiunea. « Nu este, oare, suficient ca lumea materiala este plina de disonante care ne fac viata si asa destul de grea? Trebuie, oare, ca asemenea antiloghii sa fie întâlnite chiar si în Cuvântul lui Dumnezeu? », au exclamat acestia.

 
        Rationalistii si-au depasit teribila criza cognitiva în baza urmatorului rationament: Daca toata Scriptura este insuflata de Dumnezeu (II. Tim. 3.16), este de la sine înteles ca aceasta trebuie sa aiba caracter unitar, sa fie, adica, lipsita de contradictii interne, întrucât nu se poate concepe existenta unui Dumnezeu dizarmonic, care sa insufle o Scriptura incoerenta.
Ori depistarea a numeroase disonante/antiloghii în sânul Scripturii denota ca:
a) Ori Scriptura nu este insuflata de Dumnezeu, ci este emanatia unor minti omenesti bolnave, ori
b) Dumnezeu nu exista, pentru ca, daca ar exista, Scriptura insuflata de El ar trebui sa fie coerenta.
Desigur, rationalistii au gresit, netinând seama de factorul de eroare umana. Fiindca Scriptura n-a fost consemnata prin scriere automata sau prin dicteu divin, ci oamenii au fost aceia care au viciat mesajul divin trecându-l prin filtrul propriei lor gândiri.
     Însa consecintele istorice ale judecatii rationalistilor au fost catastrofale: ele au dus la apostazie/la negarea mesajului biblic si a existentei lui Dumnezeu, respectiv la înlocuirea credintei în Dumnezeu cu ideologia materialist-ateist-stiintifica, ce a fost asezata mai târziu la baza construirii orânduirii socialist-comuniste, proces care nu numai ca a cauzat moartea fizica a zeci si sute de milioane de oameni în razboaie, puscarii si lagare de exterminare, dar, ceea ce este mult mai grav, a provocat moartea spirituala a zeci si sute de milioane de oameni.
Asa "au ajutat" cei ce fusesera odinioara crestini, dar au cazut de la credinta, Biserica neveghetoare sa se prabuseasca, precum Lucifer, din Înaltul în care fusese asezata initial de Dumnezeu, în Abisul urâciunilor si neputintelor omenesti.

         Dar acum a sosit vremea ca fiul risipitor (Biserica) sa se întoarca la Tatal ceresc cu pocainta. Invectivele reciproce prin care rationalistii si liderii religiosi se anatemizeaza reciproc si se fac unii pe altii nebuni nu fac cinste Bisericii si nu rezolva problema. Problema poate fi rezolvata doar prin combaterea cauzei, nu a efectului.
Liderii religiosi, în calitate de slujitori ai lui Dumnezeu, sunt invitati sa se trezeasca din somnul ratiunii care naste monstri, de felul celor semnalati mai sus, si sa nu se mai împotriveasca idealului de unitate a credintei, respectiv de unicitate si unitarietate a Evangheliei, având în vedere ca numele împotrivitorului în limba ebraica este Satanah, iar în limba greaca este Diabolos.
Ei trebuie sa-si depaseasca dualismul mintii prin care, în teorie afirma ca Evanghelia este una singura (lucru, de altfel, adevarat), dar în practica tin mortis ca aceasta Evanghelie sa fie redata în patru versiuni canonice si în peste 50 de versiuni apocrife, între toate acestea putându-se pune usor în evidenta, prin metoda comparatista, foarte multe discordante, unele dintre ele atingând sfera dogmatica.
A sosit momentul ca Biserica actuala sa devina constienta de faptul ca trebuie sa reînvie idealul Bisericii Apostolice Primare de unitate a credintei, unitate ce izvoraste din unicitatea si unitarietatea Evangheliei.
     Refacerea unitatii de credinta trebuie sa decurga "dupa planul pe care Dumnezeu l-a alcatuit în Sine Însusi ca sa-l aduca la îndeplinire la împlinirea vremurilor, spre a-Si uni iarasi într-Unul, în Hristos, toate cele din ceruri si de pe pamânt" (Efes. 1.9,10).
Si daca pâna acum Împotrivitorul a strigat cât a putut de tare: "Sa se uneasca toate în afara de Evanghelie!", voia lui Dumnezeu este ca operatia de refacere a unitatii credintei sa demareze cu unificarea/armonizarea Evangheliei, pentru a se astupa izvorul principal al relelor/ schismelor/eresurilor care s-au abatut pâna acum asupra Bisericii. Împotrivitorul stie ca unificarea/armonizarea Evangheliei n-aduce nici un deserviciu Bisericii, dimpotriva, înlatura cauza dezbinarilor de pâna acum.
Ori tocmai de aceasta eliminare se teme el, caci interesul lui este mentinerea dezbinarii, nu înlaturarea ei.
     Evanghelia Unificata nu anuleaza dreptul la existenta al celor patru versiuni canonice (dupa Matei, Marcu, Luca si Ioan), acestea pastrând, în planul gnozic, statutul de surse sau izvoare de reconstituire a Celei dintâi. Este motivul pentru care cele patru sunt prezentate aici împreuna cu Evanghelia Sinoptica.
Si daca Tatian n-a beneficiat de un computer care sa-l ajute la operatia de armonizare, în zilele noastre aceasta minunata inventie a mintii omenesti ne permite sa verificam ca sa nu se piarda nici o slova, cirta sau iota din textele originare, spre a nu se altera în vreun fel continutul textului unificat.
     În demersurile de reconstituire a Biografiei si Învataturii autentice a Domnului Iisus Hristos, atât cât mi-a stat în putinta, am procedat dupa cum urmeaza:
- s-a avut în vedere fidelitatea cât mai deplina fata de manuscrisele originale antice ale Evangheliei, pornindu-se de la principiul ca Unica si Unitara Evanghelie Cereasca se poate reconstitui numai de pe o pozitie situata obligatoriu deasupra oricarei forme de gândire omeneasca schismatica, eretica sau sectara, întrucât acestea pretind, fiecare în parte, a fi singurele detinatoare ale Adevarului, ceea ce nu este nici posibil, nici adevarat (nu pot sa existe concomitent mai multe Adevaruri referitoare la unul si acelasi Subiect);
- s-a tinut seama de urmatoarele trei criterii cumulative:
1) cel al întelesului contextual al întregii Scripturi (2 Pet. 1.20,21);
2) cel al economiei de cuvinte si
3) cel al frumusetii formei de exprimare literara (Apoc. 10.9);

         - antiloghiile dintre cele patru versiuni canonice ale Evangheliei (dupa Matei, Marcu, Luca si Ioan) au fost rezolvate în EVANGHELIA SINOPTICA fie în întelesul contextual al întregii Scripturi, fie prin acceptarea punctului de vedere al majoritatii evanghelistilor, singura diferenta ramasa nerezolvata fiind cea privitoare la cartea neamului lui Iisus Hristos, redata diferit de Matei (1.1-17) si Luca (3.23-38);
- s-au recuperat anumite arhaisme, care exprima nu doar culoarea si parfumul epocii antice în care a trait Mântuitorul, ci, mai ales, sensul exact al Cuvântului rostit de Acesta; (întelegerea arhaismelor de catre cititorii obisnuiti ar necesita un dictionar explicativ în anexa)
- s-a reactualizat traducerea în limba româna, avându-se în vedere evolutia rapida si inexorabila a limbii, cu precizarea ca pronumele referitoare la Persoana Fiului lui Dumnezeu s-au scris fie cu litera mare, fie cu litera mica, în functie de calitatea si atitudinea personajelor care le-au rostit ;
- partile de text care se regasesc doar în manuscrisele antice târzii au fost tiparite cu caractere italice; ele au fost adaugate pentru a da sens traducerii;
- singurele imixtiuni în textele originale constau în noua numerotare a capitolelor si a versetelor impusa de operatia de îmbinare armonica a celor patru versiuni canonice ale Evangheliei, precum si în elaborarea de titluri pentru capitole, adaugiri care nu exista în manuscrisele timpurii ale Evangheliei: cititorul poate face abstractie de ele, daca doreste. S-au operat aceste adaugiri doar din dorinta de se face mai accesibila Evanghelia Unificata întelegerii omenesti ;
     Celor ce îmi reproseaza ca subsemnatul n-as fi îndreptatit sa scriu o asemenea Lucrare Sfânta întrucât nu sunt nici Sfânt, nici Prea Sfânt, nici Înalt Prea Sfânt, ci sunt o persoana laica, adica pacatoasa, le raspund ca nu sunt responsabil de alegerea pe care a facut-o Dumnezeu. În adevar, n-am înteles nici eu prea bine de ce m-o fi ales Dumnezeu tocmai pe mine sa scriu Evanghelia Unificata, când sunt altii incomparabil mai vrednici decât mine.

         Erau multi preoti/arhierei, carturari/intelectuali si farisei în urma cu 2.000 de ani în Israel si totusi Domnul Iisus Hristos nu Si-a ales ucenicii din rândul acestora, ci a preferat oameni simpli din popor, multi dintre ei analfabeti, carora le-a spus, printre altele : « Fericiti cei saraci în duh, ca a lor este Împaratia cerurilor! »
De ce o fi procedat Domnul Iisus Hristos astfel?
Ulterior Dumnezeu mi-a descoperit ca sintagma « saraci în duh » se refera tocmai la oamenii simpli din popor, pentru ca acestia sunt lipsiti de idei preconcepute/nu sunt îndoctrinati cu dogme religioase straine de adevarul divin, propovaduite în înaltele scoli teologice. Ori Mântuitorul tocmai de asemenea ogoare curate avea nevoie spre a-Si semana samânta, pentru ca aceasta sa aduca roada bogata.

     Este cunoscut ca arhiereii, fariseii, intelectualii si batrânii poporului din vremea aceea n-au crezut/n-au putut fi mântuiti tocmai din cauza ca, fiind prea închistati în dogmele/traditiile lor religioase, nu erau receptivi la nou. « Taria lor la cerbicie » a fost atât de mare încât nu numai ca au respins Evanghelia, ci L-au suprimat chiar fizic/L-au rastignit pe cruce pe Acela care a adus din cerurile Tatalui luminilor Evanghelia, spre a o darui lumii cu pretul propriei vieti.
Unii ca acestia se vor grabi, probabil, sa respinga si Evanghelia Unificata, ca o repetare a Istoriei, crezând ca astfel vor aduce un serviciu lui Dumnezeu. Ei rastignesc a doua oara pentru ei însisi, spre pierzarea sufletului lor, pe Hristos.
     În ce priveste Evanghelia Sinoptica, precizez ca Aceasta nu este lucrarea mea, este lucrarea Domnului: El are dreptul de Autor asupra ei. Eu n-am nici un merit, nu revendic nici un drept, n-am fost decât instrumentul/“servul netrebnic“ de care Domnul S-a folosit întru scrierea Ei.
Si, întrucât lucrarea n-a fost scrisa prin dicteu divin sau prin scriere automata, ci a fost trecuta prin filtrul propriei gândiri, sunt constient de faptul ca ea nu este desavârsita, desavârsit fiind doar Cuvântul lui Dumnezeu, Care locuieste în planul ontic, al Fiintei.
În consecinta, la perfectarea ei este invitata Biserica lui Hristos de pretutindeni, cu cereri de rugaciune si post.

     În Numele Mântuitorului nostru, donez aceasta lucrare Bisericii lui Hristos, spre folosinta la serviciile divine si la studiu individual sau colectiv. Fie ca aceasta lucrare sa fie binecuvântata de Dumnezeu si de oameni, spre a servi la cresterea credintei pe pamânt! Amin
http://www.agero-stuttgart.de/REVISTA- AGERO/CULTURA/Evanghelia%20Sinoptica %20de%20Nicolae%20Kreis.pdf