Planul astral de Rudolf Steiner publicat la 13.10.2008
Planul astral
     În ocultism se disting trei lumi:
1. Lumea fizica (cea în care traim);
2. Lumea astrala (care corespunde purgatoriului);
3. Lumea spirituala sau, dupa termenul sanscrit, devakhanica (raiul crestin).
Mai exista si alte lumi dincolo sau dincoace de acestea, dar nu ne vom ocupa acum de ele pentru ca se afla, de fapt, deasupra întelegerii omenesti. Nu pot fi percepute decât în foarte mica masura de marii initiati. Nu ne vom ocupa aci decât de evolutia planetara în interiorul sistemului nostru solar.

     Planul fizic ne cantoneaza în acest spatiu strâmt al existentei flzice care se scurge între viata si moarte. Între doua încarnari, ne miscam în planul astral si în planul devakhanic.
Dar, nucleul omului ramâne neclintit.
Se reîncarneaza, dar nu la nesfârsit. Caci ritmul încarnarilor are un început si trebuie sa se termine. Omul vine de undeva si se duce undeva.
     Lumea astrala nu este un loc, ci o stare. Ea se afla în jurul nostru, ne scaldam în ea vesnic pe acest pamânt. Traim în ea ca orbii din nastere care se orienteaza bâjbâind. Redati-le vederea printr-o operatie: se vor afla tot în aceeasi încapere, dar vor vedea pentru prima oara formele si culorile.
Tot asa se deschide si lumea astrala prin clarviziune.
Acesta este o alta stare de constiinta. În opera stiintifica a lui Goethe se gaseste un pasaj remarcabil despre esenta luminii considerata ca un limbaj al naturii: „Încercam în zadar, spune el, sa exprimam esenta unei fiinte. Percepem efecte si o istorie completa a acestora ar cuprinde poate esenta fiintei. Ne vom stradui în zadar, sa descriem caracterul unui om, dar, daca i-am aduna toate faptele la un loc, ne-ar aparea în fata ochilor imaginea caracterului sau.
Culorile sunt actiuni ale luminii, actiuni si pasiuni. În acest sens, ele ne revelaza natura luminii. Culorile si lumina sunt fenomene care se afla în strânsa legatura. Dar trebuie sa ni le reprezentam ca facând parte integranta din întreaga natura, care vrea sa se manifeste pentru ochiul nostru prin lumina si culori.
Natura se manifesta într-un mod analog si pentru un alt simt. Închideti ochii: deschideti si ciuliti urechea. De la adierea cea mai slaba pâna la cel mai asurzitor tumult, de la sunetul cel mai simplu pâna la armonia cea mai complicata, de la tipatul cel mai violent si mai pasional pâna la cel mai blând cuvânt al ratiunii, tot natura e cea care vorbeste, revelându-si prezenta, forta, viata si raporturile ei, în asa fel încât un orb care nu are acces la infinitul vizibil poate sesiza în ceea ce este audibil un infinit viu.

     Natura vorbeste astfel de sus în jos tuturor simturilor, celor cunoscute, celor neîntelese sau necunoscute, întretinându-se cu ea însasi si cu noi prin mii de fenomene. Pentru observatorul atent ea nu este nici moarta, nici muta; duritatii pamântului i-a adaugat un confident, un metal ale carui mici farâme ne permit sa remarcam ceea ce se întâmpla în întreaga lui masa“ (Teoria culorilor. Cuvânt înainte).
     Sa încercam sa descriem lumea astrala. Trebuie sa ne obisnuim cu o maniera diferita de a vedea lucrurile. Mai întâi totul este confuz si haotic
. Primul lucru de care îti dai seama este acela ca tot ceea ce exista ni se arata ca într-o oglinda, ca totul este rasturnat.
În lumina astrala cifra 365 trebuie citita invers: 563. Daca un eveniment se desfasoara în fata noastra, acesta se întâmpla în sensul invers fata de directia sa de pe pamânt.
În lumea astrala cauza vine dupa efect, pe când în lumea noastra efectul vine dupa cauza.
În lumea astrala scopul apare ca fiind cauza. Ceea ce dovedeste ca scopul si cauza sunt lucruri identice, actionând în sens invers, în functie de sfera de viata în care ne plasam. Clarviziunea rezolva deci experimental problema teologica pe care nici o metafizica n-a putut s-o rezolve prin gândire abstracta.
O alta explicatie a acestei dedublari rasturnate a lucrurilor in plan astral consta în faptul ca ea îl învata pe om sa se cunoascâ pe sine însusi.

     Sentimentele si pasiunile se exprima în acest plan prin forme vegetale, si animale
Când omul începe sa-si perceapa pasiunile în plan astral, el le vede sub forme animale care ies din el si le vede în sens invers ca si cum ar navali peste el.
Aceasta pentru ca, în stare vizionara, el este deja exteriorizat: altfel nu s-ar putea vedea. De aceea, numai acolo, în planul astral, omul învata cu adevarat sa se cunoascâ pe sine, contemplând imaginile animalelor care se arunca asupra lui.
Un sentiment de ura pe care l-a nutrit pentru o fiinta exterioara apare ca un demon care se napusteste spre el.
Aceasta cunoastere astrala de sine se produce în mod anormal la cei care sufera de boli psihice, acestia vazându-se în continuu fugariti de animale si fiinte grotesti. Ei nu banuiesc ca viziunile lor nu sunt decât reflexul emotiilor si al pasiunilor lor Adevarata initiere nu produce nici un fel de tulburare psihica. Dar irumptia prematura si neasteptata a lumii astrale în organismul uman poate duce la nebunie. Caci în starea de clarviziune, omul se desparte de corpul fizic. De aceea se pot ivi pericole pentru spiritul si creierul celui care se ocupa de astfel de exercitii, daca este lipsit de echilibru.
Orice initiere rosicruciana s-a bazat pe o disciplina care urmarea tocmai sa-l faca pe om obiectiv cu sine însusi, sa-i formeze un Eu obiectiv.
Omul trebuie sa înceapa prin a se vedea obiectiv pe sine. Acesta obiectivizare a sinelui face posibila iesirea corpului astral, în afara corpului fizic.

     Ce se întâmpla în clipa mortii? Dupa moarte, corpul eteric, corpul astral si Eul omului se despart de corpul fizic. În lumea fizica nu ramâne decât cadavrul.
Imediat dupa aceea, corpul eteric si corpul astral formeaza un tot, corpul eteric imprimând în corpul astral toata memoria vietii cuprinse în el, dupa care se risipeste lent în elementul sau, corpul astral intrând singur în lumea astrala.
Corpul astral poarta atunci în el toate dorintele pe care le naste viata, dar fara mijloacele de a le satisface, neavând corp fizic. Ceea ce-l face sa simta o sete mistuitoare. De aici s-a nascut în mitologia greaca, imaginea chinurilor lui Tantal. Are, de asemenea, impresia ca intra în foc. De aici s-a nascut imaginea Gheenei a Purgatoriului.
Ideea de foc, de Purgatoriu, de care-si bat joc materialistii, exprima cu adevarat starea subiectiva a omului dupa moarte.
În schimb, setea de actiune nesatisfacuta da senzatia de frig. Starea obiectiva se exprima prin raceala pe care o exala sufletul, raceala nascuta dintr-o actiune nerealizata pe pamânt, resimtita de spirite în sedintele de spiritism.
Sufletul legat de corpul astral trebuie sa se dezvete de organele sale fizice si sa dobândeasca altele noi pentru a învata sa traiasca în lumea astrala.
În acest scop, sufletul începe sa deruleze viata de-a-ndoaselea, începând cu sfârsitul si mergând pâna la copilarie. Doar atunci, revenit astfel la momentul nasterii, dupa ce si-a retrait viata trecând prin focul purificator, sufletul este pregatit pentru lumea spirituala: Devakhan.
     Când omul coboara sa se încarneze pe pamânt o face împins de dorinta, dar nostalgia pamântului nu se naste în om fara un scop. Scopul este învatarea.

     Învatam prin toate experientele noastre si ne îmbogatim fondul de cunostinte. Dar, ca sa poata învata pe pamânt omul trebuie sa fie îndemnat, atras de placeri.
Când, ajuns în lumea astrala, dupa moarte, sufletul retraieste existenta în sens invers, el trebuie sa respinga placerile, pastrând doar experienta; trecerea lui în planul astral este deci o purificare prin care ajunge sa se lepede de gustul satisfactiilor fizice.
Aceasta este purificarea numita la hindusi kamoloka, care se face prin focul consumator. Omul trebuie sa învete sa nu mai aiba corp. Moartea provoaca mai întâi senzatia unui gol imens.
În cazul mortii violente si în sinucidere, aceste impresii de vid, de sete si de arsura sunt si mai îngrozitoare. Corpul astral, nepregatit sa traiasca în afara corpului fizic se smulge din el în dureri, în timp ce în moartea naturala, corpul astral, pregatit, se desparte mai usor. În moartea violenta, care nu a fost provocata în mod voluntar, sfâsierea este totusi mai putin dureroasa decât în cazul sinuciderii.
     Se poate ajunge, înca din timpul vietii, la un fel de moarte spirituala cauzata de separarea înainte de vreme a spiritului de corp, printr-o confuzie între planul astral si cel fizic. Nietzsche este un exemplu în acest sens: În cartea sa Dincolo de Bine si de Rau, Nietzsche a transportat fara sa stie astralul în planul fizic. A rezultat o tulburare si o rasturnare a tuturor notiunilor, a rezultat greseala, nebunia si moartea.
Viata crepusculara a unui mare numar de mediumuri este un fenomen analog. Mediumul se dezorienteaza oscilând între diversele lumi si nu mai poate distinge adevarul de ceea ce este fals.
Minciuna din planul fizic devine distrugere în planul astral. Minciuna este o crima în plan astral. Acest fenomen se afla la originea magiei negre.
Porunca fizica: Nu ucide! se poate traduce când este vorba de lumea astrala prin: Nu minti! În plan fizic, minciuna nu este decât o vorba, o inventie, o iluzie. În planul astral, toate sentimentele, toate ideile sunt forme vizibile, forte vii.
Minciuna astrala provoaca o coliziune între forma falsa si forma adevarata care ajung sa se ucida reciproc.
     Cel care practica magia alba vrea sa dea altor suflete viata spirituala pe care o poarta în el însusi. Dar adeptului magiei negre îi e sete sa ucida, sa creeze vid în jurul lui, în lumea astrala, pentru ca vidul astfel creat devine pentru el terenul în care îsi poate desfasura pasiunile lui egoiste; forta de care are nevoie pentru a împlini acestea si-o dobândeste însusindu-si forta vitala a tot ceea ce are viata, adica ucigând.
Iata de ce prima sentinta a tablei de calcul a magiei negre este: Viata trebuie înfrânta. Iata de ce, în anumite scoli de magie neagra discipolii sunt învatati oribila si salbatica practica de a lovi cu cutitul animalele vii, cu indicatia precisa a acelei parti din corpul animalului care da nastere la cutare sau cutare forta necesara celui care sacrifica.
Dintr-un punct de vedere exterior, se pot constata trasaturi comune între magia neagra si vivisectie. Stiinta actuala, ca urmare a materialismului sau, are nevoie de vivisectie. Curentul de opinie împotriva vivisectiei se inspira din ratiuni profund morale. Dar nu vom reusi sa abolim vivisectia din domeniul stiintei decât atunci când vom înapoia medicinii clarviziunea.
Numai pentru ca si-a pierdut clarviziunea, medicina apeleaza la vivisectie. Când vom fi cucerit din nou lumea astrala care s-a retras din noi, clarviziunea va permite medicului sa patrunda prin spirit în interiorul organelor bolnave, iar vivisectia va fi abandonata ca inutila.
     Cunoasterea vietii astrale ne permite o concluzie capitala: lumea fizica este produsul lumii astrale.
Se poate cita un exemplu din miile de cazuri care reflecta întrepatrunderea reciproca a pacatelor umane cu evenimentele lumii astrale si repercusiunea în astral a pacatelor comise în viata terestra: epidemiile care au bântuit mai ales în Evul Mediu.
Lepra este rezultatul terorii provocate de invaziile hunilor si ale popoarelor asiatice asupra populatiilor Europei.
Popoarele mongole, într-adevar, descendente ale Atlantilor, erau purtatoare ale unor germeni ai degenerescentei. Contactul cu ei a produs mai întâi boala morala a fricii în planul astral al omului. Substanta corpului astral se descompunea si acest teren de descompunere astrala devenea un fel de teren de cultura în care se dezvoltau bacteriile care au provocat pe pamânt boli cum ar fi lepra. Ceea ce respingem astazi din noi catre planul astral reapare mâine în plan fizic. Ceea ce semanam în plan astral va fi recoltat pe pamânt în vremurile viitoare. Recoltam, deci, astazi roadele mentalitatii materialiste înguste cu care stramosii nostri au însamântat planul astral.
     Se poate deduce de aici importanta esentiala pe care o are faptul de a ne hrani cu adevaruri oculte.
Daca stiinta ar accepta, fie doar ca ipoteza, datele ocultismului, lumea s-ar schimba. Materialismul a cufundat omul într-un asemenea întuneric ca e necesara acum o imensa concentrare de forte pentru a-l scoate la lumina. Omul cade sub influenta bolilor sistemului nervos care, sunt adevarate epidemii psihice.
Ceea ce numim sentiment revine pe pamânt, trecând prin planul astral, sub forma de realitate, de evenimente, de fapte. Din planul astral vin tulburarile nervoase care-i epuizeaza pe oameni.
Iata de ce fraternitatea oculta a hotarât sa se arate în prim-plan si sa reveleze omenirii adevarurile ascunse.
Omenirea trece printr-o criza si trebuie ajutata sa-si recâstige echilibrul, sanatatea.
Or, sanatatea, echilibrul, nu pot sa revina decât prin spiritualitate.
Ocultistul nu este niciodata un om care se gândeste sa impuna dogme. Este doar un om care relateaza ce a vazut, ce a experimentat în plan astral si în plan spiritual sau ceea ce maestrii demni de încredere i-au revelat. Nu vrea sa converteasca, ci sa stârneasca si în ceilalti simtul trezit în el care sa-i faca si pe ei capabili sa vada.
     Vom vorbi aci despre omul astral, asa cum îi apare clarvazatorului. Omul astral cuprinde o lume întreaga de senzatii, de pasiuni, de emotii si impulsuri ale sufletului.
Acestea se traduc pentru simtul interior în forme si culori.
Corpul astral însusi este un nor de forma ovoidala care scalda si învaluie omul. El poate fi perceput din interior.
În omul fizic trebuie sa cercetam substanta si forma. Substanta se reînnoieste în rastimp de sapte ani; forma ramâne, pentru ca dincolo de substanta se afla spiritul constructor care nu este altul decât corpul eteric pe care nu-l vedem. Nu vedem decât opera sa, corpul. Ochiul fizic nu vede în organism decât ceea ce este încheiat nu si ceea ce este în curs de formare.
Când avem în vedere corpul astral, adica propriul nostru corp astral, lucrurile stau cu totul altfel.
Il simtim din interior prin pasiunile si diversele miscari ale sufletului.
Capacitatea clarvazatorului consta în a vedea din afara ceea ce în viata obisnuita simtim din interior. Atunci sentimentele, pasiunile, gândurile, toate se traduc în forme vii si vizibile, constituind aura învelisului fizic, aureola.
     Asa cum corpul eteric construieste fizic, Tot ceea ce traieste în aura se exprima în acest scop.
Fiecare aura umana poseda nuantele ei speciale, culorile dominante. Pe acesta culoare fundamentala se rasfrâng toate celelalte.
De exemplu, temperamentul melancolic da o nuanta albastra; dar în aura se revarsa din afara atâtea impresii diferite ca observatorul se poate usor însela, mai ales daca se ocupa de propria lui aura.
Clarvazatorul îsi vede propria aura rasturnata, adica exteriorul ca fiind în interior si interiorul ca fiind exterior, pentru ca vede din afara.
Ce vede atunci?
     Toti fondatorii de religii au fost clarvazatori desavârsiti si calauze spirituale ale omenirii, iar sentintele lor morale s-au constituit în reguli de viata, motivate de adevarurile astrale si spirituale.
Asa se explica similitudinile dintre toate religiile.
O asemenea similitudine exista între cele opt carari ale Caii lui Buddha si cele opt Beatitudini ale lui Christos.
Fondul de adevar consta în faptul ca de fiecare data când omul îsi dezvolta o virtute, el îsi dezvolta si o noua facultate de perceptie.
Dar de ce sunt opt etape?
Pentru ca cel înzestrat cu clarvedere stie ca aceste facultati care pot deveni organe de perceptie sunt opt.

     Organele de perceptie ale corpului astral se numesc în ocultism flori de lotus (roti sacre, chakra): roata cu saisprezece spite, sau floarea de lotus cu saisprezece petale, se afla în zona laringelui.
     În timpuri stravechi, floarea de lotus se învârtea, în sens invers acelor de ceasornic, adica de la dreapta la stânga.
La omul de astazi, roata s-a oprit; nu se mai învârte. Numai la clarvazatori începe acum din nou sa se miste, dar în sens contrar, adica de la stânga la dreapta.
Opt petale din saisprezece erau vizibile altadata.
Petalele intermediare erau ascunse. În viitor vor aparea toate.
Primele opt sunt datorate actiunii de initiere inconstienta, celelalte opt initierii constiente, rezultata din efortul personal.
Aceste opt petale din urma sunt cele care dezvolta beatitudinile lui Christos.

     Omul poseda si alta floare de lotus, cu douasprezece petale, situata în regiunea inimii. Odinioara numai sase petale erau vizibile. Dobândirea celor sase virtuti le va dezvolta în viitor si pe celelalte sase petale.
Cele sase virtuti sunt:
controlul asupra gândirii,
forta de initiativa,
echilibrul facultatilor,
optimismul care permite sa vezi partile pozitive ale tuturor lucrurilor,
spiritul eliberat de prejudecati
armonia vietii sufletului.
Atunci cele douasprezece petale se vor pune în miscare.
Prin ele se exprima caracterul sacru al numarului douasprezece pe care-l regasim în cei doisprezece apostoli, cei doisprezece cavaleri ai regelui Arthur si de fiecare data când este vorba de creatie si de actiune.
Se întâmpla asa pentru ca orice lucru se dezvolta în lume strabatând douasprezece nuante diferite.
Poemul lui Goethe Misterele (Die Geheimnisse), exprimând idealul Rosicrucienilor, constituie un exemplu. Dupa explicatiile date de Goethe însusi unor tineri, în acest poem fiecare din cei doisprezece companioni Rosicrucieni reprezinta o confesiune religiosa.
Gasim aceste adevaruri si în semne si simboluri; caci simbolurile nu sunt inventii arbitrare, ci realitati.
De exemplu, simbolul Crucii, ca si cel al Zvasticii, este reprezentarea Chakrei cu patru petale a omului. Floarea cu douasprezece petale îsi gaseste expresia în simbolul Rosicrucii si a celor doisprezece companioni. Al treisprezecelea, aflat printre ei, companionul invizibil, unindu-i pe toti, reprezinta adevarul care leaga toate religiile între ele. Orice început, orice noua revelatie religioasa este un „treisprezece“ care ofera o noua sinteza din cele douasprezece nuante ale adevarului spiritual.

     Din acest adevar se nasc ritualurile si ceremoniile culturale ale religiilor. În adâncul tuturor riturilor si al cultelor stabilite de clarvazatori vorbeste întelepciunea divina. Lumea astrala se exprima prin ele în lumea fizica. Ritualul reprezinta un reflex a ceea ce se petrece în lumile superioare. Asa se întâmpla si în ritualul francmason si în religiile asiatice. La nasterea unei noi religii, un initiat pune bazele pe care se va ridica ritualul cultului exterior. Evoluând, ritualul, imagine vie a lumii spirituale, se îndreapta spre sfera creatiei artistice, arta provenind tot din lumea astrala, iar ritualul devine frumusete. Asa s-a întâmplat îndeosebi în vremea civilizatiei grecesti.
     Arta este un eveniment astral a carui cauza a fost uitata. Un exemplu îl constituie misterele si zeii greci.
În mistere, hierofantul proiecteaza dezvoltarea umana în trei faze:
omul-animal
omul-uman
omul-zeu (veritabilul supraom si nu falsul supraorn al lui Nietzsche)
Cu aceste trei tipuri, el furnizeaza initiatilor o imagine vie, proiectata în lumina astrala. În acelasi timp, aceste trei tipuri nesesizabile direct se exprima în poezie si în sculptura prin trei simboluri:
1. tipul bestial: satyrul;
2. tipul uman: Hermes sau Mercur;
3. tipul divin: Zeus, Jupiter.
Fiecare dintre ei, cu tot ceea ce-l înconjoara, reprezinta un ciclu complet al umanitatii. Astfel, discipolii Misterelor au transpus în arta ceea ce vazusera în lumina astrala.
     Apogeul vietii terestre, pentru om, este atins în prezent în jurul vârstei de treizeci si cinci de ani. De ce se întâmpla asa? De ce Dante si-a început calatoria la treizeci si cinci de ani, mijlocul vietii umane?
Pentru ca în acel moment, omul, a carui activitate fusese concentrata asupra elaborarii corpului fizic, se întoarce spre tinuturile spirituale si-si poate orienta activitatea pentru a deveni clarvazator.
Dante a devenit astfel clarvazator la treizeci si cinci de ani. La aceasta vârsta, fortele fizice nu mai acapareaza influxul spiritual; aceste forte, pe care corpul le elibereaza, se pot transforma în clarviziune.
Atingem aici un mister profund: legea transformarii organelor. În om totul evolueaza spre o transformare a organelor. Partea cea mai elevata a sa rezulta din ceea ce este cel mai jos în el, prin transfigurare. Asa se transforma, de exemplu, organele sexuale. O data cu separarea sexelor, corpul astral s-a divizat: o parte inferioara producând organul sexual fizic, partea superioara dând nastere gândirii, imaginatiei, cuvântului. Organul sexual (forta de reproducere) si organul vocii (cuvântul creator) erau altadata un tot. Se întelege acum legatura unind cei doi poli, aparuti acolo unde nu era decât un singur organ. Polul negativ, animal, si polul pozitiv, divin, altadata uniti, s-au separat.
Al treilea Logos este puterea creatoare a cuvântului (asa cum este exprimata la începutul Evangheliei Sfântului Ioan) al carei reflex este cuvântul omenesc.
Faptul acesta si-a gasit o expresie profunda în vechile mituri si legende despre chipul lui Vulcan cel Schiop. Misiunea lui era sa întretina focul sacru.
El schiopateaza pentru ca în timpul initierii omul trebuia sa piarda ceva din fortele lui fizice inferioare; partea de jos a corpului vine dintr-un trecut care trebuie sa dispara.
Natura umana inferioara trebuie sa cada pentru a se ridica apoi pe treapta cea mai de sus. În cursul evolutiei sale, omul s-a scindat în inferior si superior.
     În unele tablouri din Evul Mediu, omul este înfatisat împartit în doua printr-o linie.
Partea superioara stânga si capul se afla deasupra liniei, partea superioara dreapta si partea de jos a corpului sunt sub linie. Aceasta linie este o indicatie privitoare la trecutul si viitorului corpului omenesc.
Floarea de lotus cu doua petale se afla sub frunte, la baza nasului si este un organ astral înca nedezvoltat care va forma într-o zi doua antene sau doua aripi; gasim acest simbol in coarnele care se vad pe capul lui Moise.
Vazut de sus în jos, cu cap si organ sexual, omul este sintetic si identic, fiind produsul trecutului. De la stânga la dreapta este simetric reprezentând prezentul si viitorul. Dar aceste doua parti simetrice nu au aceeasi valoare.
De ce suntem în mod obisnuit dreptaci?
Mâna dreapt, cea mai activa astazi, se va atrofia mai târziu.
Stânga este organul care va supravietui când se vor dezvolta cele doua aripi ale fruntii.
Creierul din piept va fi inima care va deveni organul cunoasterii.
Si vom avea trei organe de locomotie.

     Înainte ca omul sa se ridice, a fost un timp în care a mers în patru labe.
Aceasta este originea enigmei pe care o prezinta sfinxul. El întreba: Ce fiinta merge în copilarie în patru labe, la mijlocul vietii în doua si la batrânete în trei
Oedip îi raspunde: Omul, care, într-adevar, copil fiind merge în patru labe, iar batrân fiind se sprijina în toiag.
În realitate, enigma si raspunsul se refereau la o evolutie completa a umanitatii, trecute, prezente si viitoare, asa cum era cunoscuta în vechile mistere.
Patruped într-o epoca anteriora a evolutiei sale, omul sta azi în doua picioare; în viitor va zbura si se va folosi într-adevar de trei puncte de spijin: cele doua aripi care vor reprezenta dezvoltarea „florii de lotus“ cu doua raze vor deveni organul vointei sale motrice si, pe lânga aceasta, va fi aparatul metamorfozat din partea stânga a pieptului si a mâinii stângi.
Acestea vor fi organele de locomotie în viitor.
La fel ca si partea si mâna dreapta, se vor atrofia si organele de reproductie actuale, iar omul îsi va naste, asa cum am vazut mai sus, semenul prin fortele verbului; cuvântul sau va modela în eter corpuri asemanatoare cu sine însusi.