Doua lumi de Vasile Plavan publicat la 17.10.2008
Doua lumi
     Ion Hangan era cunoscut în tot satul ca om gospodar, harnic si strângător ca albina, cu simtul de dreptate desvoltat peste măsură si cu frica lui Dumnezeu. Dar avea si o meteahnă: era încăpătânat de n-avea păreche în tot satul. De aceea nici nu-i mirare că nu se afla om care să-i intre în voe.
Hangan se scula totdeauna cu noaptea în cap, grijea de vite si apoi deretica prin ogradă. Se făcea foc si pară dacă se-ntâmplă să nu găsească fiecare lucru la locul său. Îi plăcea ordinea si curătenia si se străduia să-si deprindă si copiii să se împrietenească bine cu ele. Dar copiii, cum îs copiii! Gândul lor zvâcnea în buestru după îndemnul sănătos al anilor brudii, cam ocolind sfaturile întelepte si folositoare ale tatălui lor înfipt în obiceiurile apucate din bătrâni.
Copiii lui Ion Hangan urmau la scoală si aici învătaseră a cunoaste multe din tainele cari îl înconjoară pe om.

     Încă din copilăria sa, peste care se asternuseră mai bine de 40 de toamne cu frunza îngălbenită, Ion Hangan legase prietenie mare cu deprinderea de a umbla Duminicile si sărbătorile la sfânta biserică. În locasul Domnului auzise el, în scurgerea anilor, multe lucruri si sfaturi frumoase si folositoare din predica spusă cu tâlc de cătră păstorul sufletesc al satului.
De câte ori se întorcea de la biserică împreună cu nevastă-sa acasă, Ion Hangan se simtea usor ca vărguta si era foarte multumit în sinea lui.
De la biserică prinsese el întelepciunea: dacă îti face cineva rău, tu să-i răspunzi făcându- i bine, că torni foc atunci pe el.
Oamenii din satul revărsat pe malul Siretelului îl stiau pe Ion Hangan că umblă numai pe căile arătate de biserică fiind multumit totdeauna cu aceea ce i-a adus munca sa îndesată si i-a dat bunul Dumnezeu.
Primăvara, pe vremea plugului, Hangan înjuga cu gândul la ajutorul Celui de Sus, multumind pentru spor la desjugat. După ce tăia cu fierul plugului brazda neagră a ogorului, Hangan arunca tăcut si plin de nădejde sământa cu mâna sa peste brazdele lungite.
Când copiii săi sfârsiau cu grăpatul si ogorul sămănătorului era numai bulgărasi rotunzi, gospodarul îsi făcea cruce, spunea „Tatăl nostru“ si bătea mătănii pe ogor, rugând din adâncul sufletului pe bunul Dumnezeu să-si trimită harul asupra brazdei sămănate.
Asa era Ion Hangan.

     Soarele mai are două suliţe până să se coboare în tihăraele după coama muntilor viorii. Razele cari au dogorit peste zid holdele înspicate, dau răgaz muncitorilor din tarină să răsufle mai usor. În amurgul care se furisează pe îndelete în sat, se aude desluşst cântecul neastâmpărat al cârsteilor. Din depărtări, răzbate, spintecând linistea-nsnerării, câte un muget prelung.
Ion Hangan cu ai săi grăbeste să sfârsescă prasila a doua a porumbului verde întunecat. Îndoiti putin de mijloc, muncitorii strâng în mâinile trudite codăristea sapei si taie fără milă buruiana ca s-a îndesat între popusoi. Toti tac. Se aude nimai hârsâitul uscat si grunzuros al sapelor care doboară buruiana neflositoare.
De după un gruet se iveste copilul cel mai mic al lui Ion Hangan, apucând pe o cărăruie spre ogor. El stă să sfârsească anul al 6-lea la scoala din sat. Este un băiat desghetat, dar nu prea pe placul tatălui său, deoarece prea mult „stă cu nasul în cărti“.
Înapoindu-se de la scoală, Toderită s-a dus si el la ogorul cu prasila, cu gândul să se întâlnească poate cu strengari de sama lui. Ion Hangan, văzându-l, mi ti-l ia din scurt pe Toderită: „De ce n-ai luat si tu, măi ultţarnicule, o sapă ca să ne ajuti la prăsit? Uite că soarele e gata să sfârsească drumul pe care l-a făcut pe ceriu în această zi de vară, si noi mai aveam încă până sa încheiem cu prăsuitul. Mi-ar fi prins bine dacă si tu ai fi tras cu sapa. Pleacă. Si asa am putin folos la gospodărie din tine“.
Toderită, căruia numai sapa nu-i era în cap, a socotit că acuma are un prilej potrivit să-l tălmăcească tatălui său povestea cu „drumul pe care-l face soarelui“.
„Tată, ai spus că soarele a făcut un drum, adică s-a miscat pe ceriu“.
„Da’ ce, tu n-ai ochi?“ răspunse Ion Hangan. „N-ai văzut niciodată soarele răsărind deasupra codrului din zare? Vezi bine că el se urcă domol, în pas de mosneag, deasupra codrului, ajungând la amiază la răscrucea cerului. De la amiază înainte porneste iar la vale. Când ajunge în partea cealaltă a cerului, la cingătoarea muntilor, îl apucă oboseala de atâta umblet si se duce si el să se culce, pentru a doua zi s-o apuce iar la drum. Asa i-a dat lui Dumnezeu!”
Toderită a ascultat până la sfârsit porogania tatălui său care trăgea mereu cu sapa. Apoi cu binisorul a început să-i vorbească asa cum stia el despre soare de la scoală.
„ Uită-te, tată, soarele nu se miscă, ci stă locului. Nouă numai ni se pare că el se urcă după codru, se înaltă pe ceriu si apoi coboară, ca să se ascundă după munti. Toate acestea sunt numai o părere.

     Nu soarele, ci pământul pe care stăm se miscă; după niste legi minunate, pământul, care este rotund ca un măr turtit ptţin la coadă si vîrf, se miscă în jurul osiei sale odată în 24 ceasuri, pe când soarele stă nemiscat.Iar într-un an pământul face drumul crugului său, cum cer legile asezate de Dumnezeu. Domnul învătător ne-a învătat aceasta în scoală“.
Ion Hangan văzând că fiul său încearcă să-l învete pe el despre legea soarelui si pământului si să-i întoarcă cuvântul, — s-a pomenit pe jăratic.”Cum de cutezi să-mi spui mie povesti de acestea luate din nouri? Pe mine vrei să mă tumănesti că soarele stă locului, de parcă eu as avea pahuele pe ochi? Măi Toderută, văd că esti tare obraznic si ai purtări rele. Da’ lasă că ti-oiu scoate eu gărgăunii acestia din cap, copil fără cresere ce esti! Păcat că te-am dat la scoală! Du-te de pe ogor să nu te mai văd, nemernicule!“ Si odată Ion Hangan a ridicat sapa să-si pilduiască fiul.
Toderită, văzând că tălmăcirea pe care a făcut-o despre legea soarelui, a trezit o furtună asa de mare în sufletul tatălui său, astepta să se deschidă pământul ca să-l înghită. S-a dus de pe ogor plângând, neputând întelege ce purtare necuvincioasă a avut că l-a supărat asa de tare pe tatăl său. Era încredintat că în scoală a învătat numai lucruri adevărate si folositoare. Pe când bătrânul si fiul se despărtiră străini la gând, fără punte de întelegere între ei si fiecare cu lumea sa, soarele scăpătase ca să arunce umbră asupra neîntelegerii dintre cele două....lumi. Jos în luncă o privighetoare începu să cânte....