Dionisie Mitrofanovici de Vasile Plavan publicat la 18.10.2008
Dionisie Mitrofanovici
     În rândurile învătătorimii din Bucovina s-au produs goluri cari cu greu vor putea fi umplute. Astăzi în satele bucovinene nu e mare numărul luminătorilor din seria celor de dinainte de războiu care a stăruit cu osârdie si tragere de inimă, ca să samene sământa culturii si să spargă paragina ce se împotrivea cu îndărătnicire.
Îngrijită cu mare atentie, această sământă a încoltit, a crescut învoaltă si a dat roade, pentrucă fusese primită de un pământ tânăr cu mari posibilităti de germinare.
Un semănător, un luminător sătesc de această categorie a fost Dionisie Mitrofanovici, directorul scolar din comuna Cupca. Satul acesta cu vatra revărsată pe ambele maluri ale râului Siretel, înspre miază-zi întinzându-se pe o coastă de deal presurată pe alocuri cu pădurici îmbietoare, îsi poate urmări, pe pânza trecutului, firul obârsiei până pe la 1400. Pe creasta dealului stă biserica veche, a cărei siluetă melancolică se poate distinge dela mari depărtări.

     În satul acesta de tărani români neaosi, cu respect pentru obiceiul si portul străbun, cu cântece de fluer jalnice si vesele, cu clăci în toamnele frumoase, cu strigături de horă, cu descântece felurite si cu bocete duioase, a descins în anul 1893 directorul scolar Dionisie Mitrofanovici.
Era înalt la statură, dulce si limpede la vorbă, smead la fată, de o bunătate sufletească rară, extrem de constiincios în îndeplinirea datoriei profesionale si iubitor de muncă fără reclamă.
Activitatea sa scolară era egalată de cea extrascolară, care de asemenea a fost bogată si prosperă.
Dionisie Mitrofanovici a introdus în comuna Cupca o bancă populară (sistem Raiffeisen) pentru a feri pe săteni de cămătari. A povătuit neîncetat pe săteni să se ocupe cu albinăritul si să-si planteze pomi roditori alesi în jurul casei, dând însusi pilde frumoase de aplicare pe teren a teoriei sale.

     Tot la îndemnul acestui neuitat luminător, sătenii din Cupca au învătat a se folosi de rase frumoase de găini, rate si gâste, precum si de vite cornute alese. De atunci s-au introdus în Cupca vitele cornute de rasa Simmental, cu cari sătenii sunt foarte multumiti din cauza folosului si frumusetii acestui soiu de vite.
     În satul pe atunci cu tărani înstăriti cari aveau gospodării frumoase si porniri pentru crutare, Dionisie Mitrofanovici a fost primit cu mare revărsare de bucurie. Cu priceperea de cărturar care năzuia să culeagă pe ogorul activitătii sale roade trainice, acest dascăl adevărat a desprins imediat din turmă mlăditele tărănesti ai căror muguri promiteau.
Întretinând legături strânse cu viata si traiul sătenilor, cu bucuriile si durerile lor, stia ce-i doare si oblicise cum să-i îndrumeze.
     Obiectivul său principal a fost de a primeni viata satului, de a arăta foloasele învătăturii. Cu puterea cuvântului său asezat si întelept i-a convins în scurt timp pe tărani să-si trimită copiii mai departe la liceele din Suceava, Rădăuti sau Cernăuti.
Si într-o zi de toamnă plecară la licee o serie de bătţi din Cupca. Fireste că noutatea aceasta cu plecarea scolarilor la liceele din,,străini“, a produs mare senzatie în sat si a fost comentată mult si viu. Plânsul mamelor care se despărteau de odoarele lor, a avut nevoie de mângâieri îndelungate până să se aline.
     În vremurile acelea de obidă nu era nici o punte de legătură sufletească între satele si orasele Bucovinei. Tăranul se apropia cu sfială, cu teamă ereditară, oarecum, de viata si diregătoriile oraselor bucovinene, stiind din empirism că acolo cuvântul său nu este auzit.
Dar-mi-te să-si trimită odrasla „între străini”!
Totusi, cupcenii încălziti si îndemnati de vorba cuminte a directorului Dionisie Mitrofanovici, s-au hotărât să ia contact cu lumina si viata din orase, sperând ca vremea să le aducă rezultate bune.

     Asa porniră la Suceava scolarii Dimitrie Slănină, Petre Bolocan si Vasile Dusceac însotiti de părinti si director. Au plecat apoi Vasile Bolocan la scoala primară din Rădăuti, Vasile Plăvan la scoala primară din Cernăuti, George Dusceac, Gheorghe Bolocan si N. Tărâtă la liceul din Suceava.
Boabele aruncate de sămănătorul Dionisie Mitrofanivici au fost sortite să dea roade frumoase, spre marea multumire a sămănătorului cât si a sătenilor.
     Scolarii cupceni plecati la învătătură cu sentimenul nostalgiei sunt astăzi, după ani de muncă încordată, d-nii: Dimitrie Slănină, functionar superior la C.F.R. în Bucuresti; Petre Deleanu, preot în Straja; Dr. Vasile Dusceac, medic veterinar primar în Siret; Vasile Bolocan, inspector adiministrativ, fost prefect de politie în mai multe rânduri în Cernăuti si actual chestor de politie în acelasi oras; Vasile Plăvan, avocat si ziarist în Cernăuti; George Dusceac, preot si director de liceu în Siret; Gheorghe Bolocan, director scolar în Volcinet. Tărâtă, un eminent elev cu mari promisiuni, a fost băgat cu anasâna de jandarmi în rândurile armatei austrice si a căzut apoi pe front pentru o cauză despre care stia că nu este a sa.

     În cursul anilor de studii când veneam de sărbători acasă, liceeni cu capul doldora de vocabule latine si eline, căutam să-l vedem pe luminătorul satului. De obicei ne întălneam întâiu la biserică. De aici neuitatul Mitrofanovici ne învita cu bucurie si dragă inimă în casa sa patriarhală cu cerdac bătrânesc de jur-împrejur, străjuită de un sir de plopi.
Asezată nu departe de biserică, casa directorului Mitrofanovici era adumbrită de un pomăt cu arbori de felurite soiuri, tot operă a mult regretatului îndrumător al cupcenilor. De sărbătorile Crăciunului si Pastilor eram aproape oaspeti nelipsiti ai lui Discu, — familia îi dăduse acest cognomen pe care îl utilizam si noi — si ai doamnei Mitrofanovici.
În casa aceasta foarte ospitalieră se încingeau discutii în jurul problemelor nationale bucovinene — cum erau ele înainte de războiu — Discu argumentând bogat si solid de ce învătătorul este obligat să se dedice îndrumării sătenilor cu orice jertfe cât de grele, chiar dacă sătenii conservativi din obisnuintă nu totdeauna apreciază la justa valoare această activitate desinteresată a dascălului.
Într-o atmosferă de prietenie si cordialitate, membrii familiei lui Discu împreună cu liceenii cupceni discutau valorile literaturii române si germane, făceau apoi muzică instrumentală si vocală etc. Aceste sezători ne-au dat prilej să-l cunoastem si pe pedagogul Dionisie Mitrofanovici, care era în curent cu cele mai noui idei aplicate în domeniul pedagogiei.
Încât părăsind căminul ospitalier al lui Discu, ne duceam îmbogătiti cu impresii noui despre calitătile excelente ale îndrumătorului, Fugaces labuntur anni!
     Dionisie Mitrofanovici a trecut apoi în rândul pensionarilor, dar n-a încetat a continua activitatea sa extrascolară. După un timp a părăsit satul Cupca, unde a lucrat cu succese foarte frumoase în multe domenii de interes obstesc, personal fiind sortit să încerce desiluzii grele cari n-au stat în nici un raport cu activitatea desfăsurată si calitătile sale alese.
Astăzi nu mai este casa bătrânească a lui Discu, târnăcopul vremii scotând-o din temelia pe care s-a răzimat atâtia ani! Când treci pe lângă locul acela, unde a stat casa bătrânească a luminătorului stins, casă în care au germinat atâtea idei si îndemnuri pentru binele sătenilor, te copleseste o tristetă profundă.
A trecut în împărătia tăcerii eterne Haritina Mitrofanovici, destoinică gospodină si sufletul casei ospitaliere care nu mai este. Încărcat de povara anilor, Dionisie Mitrofanovici, pildă de caracter integru, vrednic luminător de sat, dăltuitor stăruitor la opera propăsirii rurale, exemplu de cinste — s-a stâns în Noembrie 1933, într-o zi de iarnă viforoasă, în Cernăuti. A fost înmormântat la Rădăuti lângă fiul său, Costică.
Corul plugarilor din Cupca, de sub conducerea neobositului paroh Constantin Grigorovici, i-a adus ultimul omagiu de stimă si recunostintă din partea satului pe care l-a îndrumat aproape 30 de ani. Fugaces labuntur anni!